Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Blogosfera, Internaţional, Presă > De la jihadistul francez la românul care nu-şi discriminează femeile

De la jihadistul francez la românul care nu-şi discriminează femeile

Luptător ISIS

Le Figaro : profilul neaşteptat al jihadiştilor francezi

 

Dounia BouzarPotrivit unui raport publicat recent, portretul robot al jihadiştilor francezi nu seamănă prea mult cu clişeele despre ei. Studiul realizat de Centrul de Prevenire al Derivelor Sectare legate de Islam (CPDSI), răstoarnă prejudecățile legate de acest subiect . Ei ar fi in general tineri din clasa de mijloc, din familii de atei, suferind de depresie.

CPDSI este o organizație privată, înființată de către cercetătoarea și antropoloaga Dounia Bouzar care are ca scop lupta împotriva radicalizării islamice în Franța. Centrul a fost contactat de mai mult de 160 de familii, ale căror mărturii stau la baza acestui raport lung de 90 de pagini. În acest studiu, autorii analizează discursul radical, obiectivul său și vehiculul preferat de propagare: internetul. Studiul subliniaza o extindere a țintelor vizate de discursul radical.

De unde vin jihadiștii francezi?

• Clasele de mijloc. Marea majoritate a tinerilor candidați la jihad provin din clasa de mijloc (67%). Pătura săracă și categoriile socio-profesionale superioare sunt la egalitate, prima dă 16% din candidații la jihad, a doua – 17%.

• 15-21 ani. Acestea este categoria cea mai atinsă, de aici provenind 63% din candidații pentru Jihad. Dintre acești tineri, doar 5% au la activ infracțiuni minore. În schimb, 40% dintre ei au fost sau sunt depresivi, ceea ce a condus la formularea ipotezei că „îndoctrinarea funcționează mai ușor la tinerii sensibili care pun întrebări cu privire la sensul lor viață.”

• Familii de atei. Contrar opiniei populare, majoritatea recruților islamismului radical nu vin din familiile musulmane foarte practicante: 80% din familiile  care au contactat CPDSI se declară atee, iar restul de 20% budiști, musulmani sau creștini.

Familiile care au cerut ajutorul Centrului sunt de naționalitate franceză, doar în cazul a 10% dintre acestea, unul dintre bunici s-a instalat în Franța după ce a trăit în Algeria, Antile, Maroc sau Tunisia. Studiile anterioare arătau că tinerii radicalizați se simțeau fără teritoriu, de nicăieri. Noul discurs terorist, însă, îi atinge și pe cei care nu au aceste sentimente, sunt foarte bine ancorați în societatea în care trăiesc, indiferent dacă sunt urmași ai imigranților sau nu. Sentimentul de exil,  legătura cu imigrația sau pur și simplu raportul cu teritoriul în care trăiesc nu mai reprezintă un indicator determinant în profilul tinerilor atinși azi de radicalizare. Concluzia îngrijorătoare a raportului este că discursul radical face victime și în rândul tinerilor care merg la școli foarte bune și excelează în domeniile lor. Discursul radical atinge toate clasele sociale.

„Radicalizarea în camera de acasă”

Internetul este metoda preferată de recrutare a jidadiștilor, esențial pentru cauză, peste 90% din recrutări făcându-se online. Raportul oferă o imagine detaliată a resurselor folosite de recrutori pentru a crea un „spațiu virtual sacru”, unde tinerii înscrisi intră pe o cale inițiatică care-i va conduce în final la granița turco-siriană. Autorii studiului sunt îngrijorați de faptul că „recrutorii și-au perfecționat tehnicile de recrutare și îndoctrinare atât de mult cu ajutorul internetului, încât vin acum cu oferte de îndoctrinare individualizate pentru a atinge tineri cât mai diferiți.”

Recrutorii pentru jihad, în principal pentru ISIS, au dezvoltat „5 mituri” pentru a agăța prada: mitul „eroului cavaler ” care funcționează cu băieții, „o cauză umanitară precum ajutarea copiilor gazați de guvernul sirian” care atrage fete minore, „cel care duce apa” e modelul care funcționează cu tinerii care caută un lider, „Call of Duty ” amintind despre jocul video de război pentru tinerii care doresc să lupte. Ultimul mit sau model utilizat este cel care caută persoane „fără limite”.

Raportul subliniază faptul că radicalii folosesc universul familiar tinerilor din lumea jocurilor video. Violența virtuală a unui joc de genul ” Assassin’s Creed”  poate face un tânăr sensibil să plece „pentru o confruntare reală,” spun autorii studiului.

Aceștia subliniază impactul utilizării unor filmulețe cu imagini subliminale, postate de exemplu, de un recrutor ca Omar Omsen de la Frontul al-Nosra, filiala siriană a Al-Qaida. Acesta utilizează inclusiv vizualuri și filmulețe în jurul teoriei complotului pentru a izola și fanatiza tinerii fragii. Aceștia se uită ore în șir la filme pe YouTube în ceea ce se numește o „radicalizare în camera de acasă”.

Trecerea pe la moschee,  obligatorie ? Nu chiar

Pe Facebook, pe Twitter, « angajatorii » difuzează în masă clipuri video care arată că logoul „Coca Cola” văzut invers în oglindă înseamnă ” în limba arabă „Mecca Nu”… sau bancnota de dolar SUA care include toată simbolica francmasonă. Circulă tot felul de teorii ale complotului: Illuminati au sponsorizat atacurile de la 11 septembrie,  sioniștii numiți cei 666 ai Apocalipsei conduc lumea, „sataniștii” sunt peste tot. Scopul este de a-i teroriza tineri și a-i convinge că Răul este peste tot în jurul lor.

Noi convertiți își dezvăluie fără probleme radicalizarea pe paginile  de Facebook, astfel încât mărturia lor să servească drept exemplu.

Pe măsură ce Internetul devine modul principal de radicalizare, trecerea prin moschee nu mai este automată. „Islamul radical poate atrage tineri care nu au participat la nici o rugăciune. Unii au plecat sau vor să plece în Siria fără să fi participat la nici o practică religioasă, ” se arata in raport.

Ruptura de tot ceea ce cunosc

Pentru a subordona tânărul la grup, discursul radical îl rupe pe tânăr de tot ceea ce cunoaște și de toți cei cu care interacționează : profesori, educatori, părinți, și chiar imami când vine vorba de musulmani.

Discursul radical îi face pe tineri să se rupă de ceea ce e cunoscut pentru a ajunge la ceea ce e „pur din punct de vedere religios”. Sentimentul care le este dat este că societatea seculară este păgână. Cu alte cuvinte, pentru a evita tot ceea ce se încadrează în declinul general, tinerii trebuie să dezvolte un sentiment de apartenență la o comunitate mai curată, mai sus de restul lumii. Musulmanii radicali susțin o lume milenară și apocaliptică în care doar unitatea „Musulmanilor adevărați” va salva planeta împotriva „Răului din Vest”. Toți cei care nu fac parte din grupul de purificat sunt considerați „dușmani din interior”. Pentru a păstra puterea de grup, „curățarea internă” este, prin urmare prioritatea radicalilor. „Rămâi pur” și „nu te amesteca cu ceilalți”  – iata două dintre cele mai puternice îndemnuri ale radicalilor față de tinerii inițiați. Concret, tânărul este rupt din punct de vedere social.

Tinerii recruți trec printr-un proces de ștergere a identității individuale pentru a ajuta la unitatea grupului. Fetele încep prin a-și schimba hainele. Unele mame povestesc  că fetele lor au început să se îmbrace de la o zi la alta în negru, cu voal – jilbab. Băieților li se schimbă numele, aceasta fiind încă o fază inițiatică. Tinerii cred că, odată ce au fost redenumiți, renasc în sânul grupului.

Sursa: rfi.ro

Publicat: 24 NOIEMBRIE 2015

Pornind de la acest articol,  Simona Tache face pe siteul său simonatache.ro  o interesantă paralelă unde, cu un pic ironie specifică ei şi un pic de cinism specific femeilor, îi  trage un pumn în bot ipocriziei mioritice care îi face pe români ca, în orice problemă să se aşeze fie de o parte, fie de alta, argumentându-şi opţiunea cu clişee clar venite de prin absconse laboratoare ale manipulării, argumente pe care românii de obicei nu le înţeleg sau le înţeleg le modul cel mau superficial posibil.

Sincer să fiu am iubit-o pe Simona Tache pentru acest aliniat:

 „În același timp, sper că nu ați uitat că autorii ultimului atentat de la Paris erau cetățeni francezi și belgieni, născuți în Europa. Atentatorii de ieri erau tot cetățeni belgieni.” 

Motivul este că românii par porniţi să acuze de nenorocirile petrecute prin Europa sau pe aiurea pe migranţii refugiaţi arabi, oameni care au lăsat tot ce aveau şi au plecat luând cu ei familia şi ce puteau căra şi au plecat în lume să îşi salveze viaţa.

Dacă se întâmplă ca Simona Tache să citească aici, trebuie să ştie că îi mulţumesc şi o felicit pentru minunata paralelă.

Terorism

Noi, românii, acest popor spălat, care nu-și umilește femeile, versus împuțiții și scelerații de musulmani 

 

Simona TacheÎn același timp, sper că nu ați uitat că autorii ultimului atentat de la Paris erau cetățeni francezi și belgieni, născuți în Europa. Atentatorii de ieri erau tot cetățeni belgieni.

What to do, what to do? Cum explicăm așa-zisul război cultural, în cazul jihadiștilor din textul către care v-am dat link? Dar problema terorismului, în general, cum o rezolvăm prin îndepărtarea tuturor musulmanilor din Europa?  Că tot aud soluția asta: “Nu se mai poate așa, nu vor să se integreze, atunci să plece la ei acolo”. La ei, unde, că băieții care s-au explodat ieri la Bruxelles erauacasă în Belgia? Și be) tot întreb asta de am obosit: Ok, dacă ar fi să plece, cine pleacă și cine rămâne? Un domn doctor de origine arabă ajuns somitate în medicină la București ar trebui să plece sau îl păstrăm? Cum facem, practic, separarea asta definitivă între lumea musulmană și aia europeană, ca s-o rezolvăm, chipurile, cu terorismul? Cum o facem PRACTIC?

Eu, de-acuma, nu o să mă mai cert, argumentând că avem de-a face cu câteva zeci de mii de scelerați, versus miliarde de musulmani nevinovați. Și că deja, așa cum reiese din articolul de care tot amintesc, lucrurile sunt mult mai complicate decât par, cauzele nemaifiind doar sărăcia, religia și lipsa de educație, plus o istorie în care terorismul a fost hrănit chiar de cei cărora acum le explodează în față. Nu o să mă mai ia durerea de cap când aud argumente de genul “Cum poate o femeie să le ia apărarea unora care se poartă cum se poartă cu femeile?”, într-o țară în care un procent copleșitor de bărbați consideră femeia o servitoare și o bat de o snopesc. O să repet, pur și simplu, obsesiv, fără să obosesc, acest răspuns “OK, să plece toți musulmanii din Europa, dar cum procedăm PRACTIC? Pleacă și Salah Abdeslam, cetățean belgian, autor al atentatelor de ieri? Dacă da, CUM ar fi posibil acest lucru? Dacă nu, ce facem când o să ne trezim că a rămas ca să explodeze un aeroport?”.

Da, dincolo de terorism, aș vrea să nu mai fie nicio femeie tratată ca o sclavă de către vreun musulman și niciuna bătută de vreun român, dar până una-alta n-am auzit să ceară cineva expulzarea întregii populații din Vaslui, pentru că sunt mulți alcoolici care își snopesc nevestele pe-acolo, după care, împreună cu ele, își snopesc și copiii, pe care, după aia, îi vând.

Da, trebuie schimbată abordarea. Poate trebuie să învețe toată lumea limba țării în care trăiește și să nu mai fie permisă și încurajată ghetoizarea, poate, la pachet cu drepturile și ajutoarele pentru imigranți, trebuie să vină mult mai multe obligații,  poate că mulți imigranți șomeri ar trebui ajutați să își găsească mai ușor de muncă, poate serviciile secrete în care sunt băgați enorm de mulți bani ar trebui să devină capabile de-adevăratelea să împiedice cetățeni cunoscuți ca fiind teroriști  să acționeze și așa mai departe. Cu siguranță însă “Să plece toți musulmanii din Europa, dacă nu vor să se integreze” nu e o soluție nici măcar din punct de vedere practic. Pur și simplu e inaplicabilă, dincolo de faptul că nu e corectă. Când englezii se plângeau că vor năvăli românii peste ei, să le ia joburile și/sau să o frece ca asistați sociali, îmi amintesc că eram cu toții superjigniți. “Da, dar românii nu aruncă în aer aeroporturi”, o să mi se răspundă. “Da, dar nici o mamă cu 3 copii atârnați de gât, fugită din Siria, de războiul provocat de aceeași psihopați care ne terorizează și pe noi, nu aruncă în aer aeroporturi”. Ah, am uitat că mi-am promis să nu mai contraargumentez.

Mai spun un singur lucru, după care vă las pe voi să comentați:

Îmi face rău la stomac atitudinea de superioritate cu care se exprimă unii dintre concetățenii mei (din fericire nu toți). Ei, europenii, ei, ăia curați (să căutăm statisticile alea tragice despre folosirea săpunului și a pastei de dinți?), ei, ăia care nu umilesc femeile și nu le consideră inferioare doar pentru că nu s-au născut cu testicule (avem și pentru asta statistici), vor să plece din EUROPA LOR împuțiții, primitivii și scelerații de musulmani. Ne-a luat mama Europă, frate, suntem aleșii lui Dumnezeu pe pământ, ce să zic, rasă superioară, curată și care nu-și umilește femeile.

Autor:  Simona Tache 

Sursa: simonatache.ro

Data publicării: 23 martie 2016

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: