Prima pagină > Abureală - Manipulare, Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Presă, Scârboșenii > Oare Oana Stancu Zamfir o fi bolnavă mintal sau doar o mare mâncătoare de rahat?

Oare Oana Stancu Zamfir o fi bolnavă mintal sau doar o mare mâncătoare de rahat?

De la o vreme tot încerc să mi-o imaginez pe Oana Stancu Zamfir ca pe o muiere la casa ei. Pur şi simplu nu pot, nu am destulă imaginaţie pentru a-mi imagina cum mestecă în zacuscă, dă cu aspiratorul, coase nasturi, spală haine sau alte alea.

Sau măcar stând  la o cafea cu o vecină iar cân pleacă aia să spună „Dragule, vezi că mă duc până la vecina  să văd un nou modemt 3D de dantelă. Mă întorc în cinci minute. Te rog nu uita  să mesteci în zama de fasole la fiecare jumătate de oră să nu se prindă pe fund şi dacă scade apa mai pune  o jumătate de cană”.

Mi-o pot imagina însă foarte uşor stând tolănită într-un fotoliu, nepieptăbată, cu rimelul curs de la transpiraţie, cu picioarele ridicate pe un taburet adus din bucătărie în acest scop, cu mânile atârnând de-o parte şi de alta, una ţinând o sticlă de vodcă goală pe trei sferturi iar între arătătorul şi degentul mijlocinu al celeilalte, o ţigară fără filtru fumegând plictisită şi îngălbenindu-i degetele, iar cu privirea fixând absentă un colţ al camerei unde un păianjen viola o muscă.

Mintea ei căutând să răspundă la întrebarea: „Mâine ce mama dracului de dezvăluiri de senzaţie să mai fac?.”

Ca să fie corect, ştiu că nu fumează şi nu bea alcool din cauza bolii genetice destul de rare care, dacă am înţeles bine era să o „cureţe” acum ceva vreme.

Revenind la reveriile creative ale Oanei, doar aşa îmi pot imagina contextul în care în mintea ei s-a năcut ideea că, cineva, persoană importantă, nu zic cine ar vrea încă de pe vremea lui Băsescu, ideea de a decredibiliza presa şi instituţiile vitale cum ar fi Parlamentul … Daaa, diabolic individ, mai ales că nu-i ajunge atâta … 

Tainicul individ a mai făcut ca lumea să nu mai considere de buni candidaţii partidelor, dorind musai independenţi.

Şi mai îngrozitor, individul  coordonează disoluția partidelor, care, oricât de hulite ar fi, ELE sunt uneltele democrației … Parlamentul nu mai are dreptul să-și exercite atribuțiile prevăzute de Constituție pentru ca ar pune piedici justiției, în accepțiunea ei gomflabilă care-i confundă pe procurori cu judecătorii, treabă care o face să se transpună în timp în negrele vremuri ale animor 30, să se repete istoria, adică, într-o variantă actualizată, totuşi cu fragilizarea partidelor sistematic de către Carol al II-lea, care, pe 10 februarie 1938, le-a și desființat, în locul lor creând organizația politică totalitară Frontul Renașterii Naționale. Epoca dictaturii regale cum ar veni, epocă de care am scăpat după instalarea unei alte dictaturi care ne-a ţinut în întuneric vreo 50 de ani și alți vreo 30 în care tot nu reușim să ne mai facem bine?

Oare filozoafa asta de budoar nu s-o fi gândit nici secundă că este angajata unui actual puşcăriaş care a ieşit bogat din acea dictatură de 50 de ani deoarece a fost şeful unei intreprinderi de comerţ exterior care finanţa Securitatea?

Să nu se fi gândit că Parlamentul ăla s-a autodiscreditat de vreme ce e din trei feluri de oameni, unii penali, alţii viitori penali doar pentru că DNA-ul nu a ajuns la ei, iar ultima categorie, complicii primilor? Interesant de selectivă mintea fomeii…

Partidele discreditate? Oare nu au ajuns să fie discreditate tocmai pentru că au la vârf penali sadea, cel care i-a servit stăpânul băgândui-l în Parlament deşi nici dracu nu îl vota? Chiar partidul pe care îl susţin ea şi colegii ai plătiţi de acelaşi notoriu puşcăriaş este condus acum de un infractor condamnat la doi ani se puşcărie. E dreăt, are pedeapdsa supendată, dar condamnarea e cât se poate de valabilă.

Presa e discreditată? Care presă? De exemplu turstul unde lucrează ea? Să nu fi văzut niciuna din emisiunile acestei mizerii media? 

Cum dracu poate să scrie aşa ceva năroada, cu aceeaşi nesimţire cu care scria scrisori fiicelor minore ale unor  oripilând oamenii cu muntea în cap?

O fi proastă? I-o fi mâncat boala circumvoluţiunilu creierului? Sau pur şi simplu o fi doar o neruşinată mâncătoare de rahat? O prostituată media dispusă să scrie orice inepţie favorabilă celui care îui plăteşte consistentul salariu şi să tragă flegme în botul adversarilor acestuia?

Cred că ultima asta e …

Iată mai jos articolul de care ziceam publicat azi, 26 Apr 2016 la ora  07:50 de Jurnalul Naţional  :

Oana Stancu

România, planuri odioase

Două partide mari, plus alte câteva mai mici, unele pe cale de dispariție deja, se mișcă bezmetic astăzi în spații strâmpte, parcă zi de zi tot mai subțiate de cineva care urmărește atent izbirea repetată cu capul de pereți a celor care circulă amețiți prin culoarele trasate. Contribuie din plin la spargerea de capete atât Zgonii și Blagii din fiecare partid. Contribuie și lipsa de caractere tari, contribuie și lipsa unor lideri autentici. Și corupția înrădăcinată atâția și atâția ani.

Cu toate acestea nu pot să nu constat că, dincolo de toți acești factori, există undeva o mână care coordonează disoluția partidelor, care, oricât de hulite ar fi, ELE sunt uneltele democrației. Planul a început de pe vremea lui Băsescu Traian. Lui i-a servit și decredibilizarea instituțiilor vitale ca Parlamentul, lui i-a servit și decredibilizarea presei. Astăzi însă cui servește acest plan diabolic? Dintr-o dată partidele nu mai sunt bune să facă guverne! Avem nevoie de tehnocrați! Candidații partidelor nu mai sunt buni! Avem nevoie de independenți! Parlamentul nu mai are dreptul să-și exercite atribuțiile prevăzute de Constituție pentru ca ar pune piedici justiției, în accepțiunea ei gomflabilă care-i confundă pe procurori cu judecătorii.

Istoria ne arată că vom plăti scump toate aceste lucruri la care asistăm azi iresponsabil-dezinteresați, inculți, entuziaști în a ne lipi de orice curent isteric de pe rețelele de socializare fără să ne întrebăm cine conduce mișcarea la care ne alăturăm și pe câți lei.

Istoria pe care ne grăbim s-o repetăm, desigur într-o variantă mult mai modernă și evoluată, a început în anii ’30 cu fragilizarea partidelor sistematic de către Carol al II-lea, care, pe 10 februarie 1938, le-a și desființat, în locul lor creând organizația politică totalitară Frontul Renașterii Naționale. Dictatură numește istoria această epocă. Ce a urmat după? O altă dictatură? Unul dintre cele mai rele sisteme totalitare de care ne-a luat 50 de ani să scăpăm și alți vreo 30 în care tot nu reușim să ne mai facem bine?

Pentru conformitate, 

Autor: Oana Stancu Zamfir

Sursa: jurnalul.ro

  1. Coran Vasile
    28 Aprilie 2016 la 13:41

    De ce Stancu-Zamfir? De ce ” gomflabil ” in ;oc de ” gonflabil ” ?

    • 28 Aprilie 2016 la 16:10

      De ce Stancu-Zamfir?
      Pentru că aşa este trecută (e drept, fără cratimă) pe siteul Jurnalului Naţional la Autori: „Oana Stancu Zamfir”.
      Oana este din august 2014 soţia deputatului PNL Daniel Zamfir (vezi foto)

      De ce ” gomflabil ” in ;oc de ” gonflabil ” ? Pentru că aşa a scris Oana în ultima frază a aliniatului al doilea: „…Parlamentul nu mai are dreptul să-și exercite atribuțiile prevăzute de Constituție pentru ca ar pune piedici justiției, în accepțiunea ei gomflabilă care-i confundă pe procurori cu judecătorii.” (Am vrut să fiu ironic în felul meu)
      Dacă tot veni vorba, chiar în prima frază a articolului aflăm că „Două partide mari, plus alte câteva mai mici, unele pe cale de dispariție deja, se mișcă bezmetic astăzi în spații strâmpte … ş.a.m.d” şi nu „spații strâmte” … O fi având ea o predilecţie pentru litera „Pî” de la „Băsescu” (Ştii cum s-a născut Bulă, nu? Din cauza unei greşeli de tipar… 😀 )

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: