Arhiva

Archive for 14 mai 2016

Remus Cernea şi alţi şapte deputaţi doresc ca şi membrii clerului să poată fi verificaţi de CNSAS chiar şi fără acordul al cultelor de care ţin

Biserica Ortodoxă Română se bucură de multă vreme de o foarte mare încredere din partea populaţiei.

Culmea este că exact această instituţie se teme ca nu cumva trecutul ei să se afle. Mai precis, se teme de faptul că oamenii ar putea afla relaţiile dintre unii membri ai clerului cu fosta Securitate. 

Astfel că BOR a făcut pe dracu ghem şi a reuşit să impună indirect o lege care nu permite Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să studieze dosarele preoţilor decât la cererea sa şi cu acordul direct al Patriarhului. Ironia sorţii  este că exact asupra aceastuia  şi a altor înalţi membri ai clerului planează suspiciunea că ar fi fost colaboratori ai fostei Securităţi. Ce mai poţi  să zici? Fariseism şi ipocrizie … 

Deputatul independent Remus Cernea şi alţi şapte deputaţi au depus Joi 12 Aprilie 2016 un proiect legislativ care ar aduce modificări legii respective astfel încât şi membrii clerului să poată fi verficaţi de CNSAS fara a mai  fi nevoie de cerere din partea cultelor din care fac parte.

Remus Cernea

Remus Cernea propune ca preotii sa poata fi verificati de CNSAS fara cereri din partea cultelor din care fac parte, cum este prevazut in prezent 

Deputatul independent Remus Cernea a depus joi, impreuna cu alti sapte deputati, un proiect legislativ prin care doreste modificarea legii astfel incat ierarhii si sefii cultelor religioase recunoscute de lege, pana la nivel de preot inclusiv, precum si asimilatii lor de la parohiile din tara si din strainatate, sa poata fi verificati de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii fara a fi nevoie de cerere din partea cultelor din care fac parte.

Iulia RoşcaPotrivit unui comunicat de presa, printr-un amendament adus la lege in anul 2008 preotii puteau fi verificati doar la cererea cultului din care fac parte, ceea ce a dus la blocarea acestor verificari.

„Este important sa ne cunoastem istoria iar responsabilitatile unor fapte mai putin onorabile prin care unii prelati au colaborat cu organele represive ale regimului comunist sa fie cunoscute de catre opinia publica. Acest lucru va contribui pe termen mediu si lung intr-o mult mai mare masura la o credibilizare a bisericii decat incercarea de a ascunde adevarul”, sustine Cernea in comunicat.

Proiectul urmeaza sa intre in procedura legislativa. Senatul este prima camera sesizata. 

Textul legii pentru modificarea prevederilor art. 3, lit. u si art. 32 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii):

Articol unic.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului Nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,  Nr. 182 din 10.3.2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 293/2008, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

La articolul 3, litera u se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„u) ierarhii si sefii cultelor religioase recunoscute de lege, pana la nivel de preot inclusiv, precum si asimilatii lor de la parohiile din tara si din strainatate;”

2. Articolul 32 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,  Nr. 182 din 10.3.2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 293/2008, se abroga.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.


Expunerea de motive la proiect:

1. Descrierea situatiei actuale

Dispozitiile curente ale Art. 3, lit. u, au fost introduse in anul 2008, cu prilejul dezbaterii din Parlament a O.U.G  nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii. Acest articol de lege a fost amendatat atunci astfel incat ierarhii si sefii cultelor religioase sa poata fi verificati daca au avut calitatea de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia, doar la cererea reprezentantilor cultului religios de care acestia apartin.

Pana la acea data, peste 260 de reprezentanti ai mai multor culte din Romania au facut obiectul unor verificari din partea CNSAS in legatura cu posibile colaborari cu fosta Securitate, iar in urma acestora s-au dat verdicte de politie politica pentru mai multi inalti prelati ortodocsi, catolici si greco-catolici.

In perioada dictaturii comuniste, cuprinsa intre 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, puterea totalitara a exercitat, in special prin organele securitatii statului, parte a politiei politice, o permanenta teroare impotriva cetatenilor tarii, incalcand sistematic drepturile si libertatile lor fundamentale.

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii este o institutie a democratiei care incearca, prin instrumentele conferite de lege, sa ii deconspire pe aceia care au furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau ¬activitatile sau atitudinile potrivnice regimului¬ totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Romania a condamnat oficial regimul comunist dar o reala desprindere de trecut nu se poate produce in tara noastra decat prin cunoasterea pe deplin a adevarului cu privire la acea perioada. Ascunderea, dintr-un motiv sau altul, a faptelor si protejarea celor care au colaborat cu structurile represive este contrara atat dezideratului de intelegere si asumare a istoriei cat si a celui de asanare morala a societatii romanesti.  

In prezent, asistam la o incalcare flagranta a principiului egalitatii in fata legii, prin faptul ca fostii colaboratori ai Securitatii, care acum pot fi ierarhi si sefi ai cultelor religioase, sunt protejati pe nedrept de privilegiul exclusiv al cultului de a solicita verificarea calitatii de colaborator. Prin actuala forma a legii se  aduce atingere valorilor justitiei sociale, a statului de drept si a idealurilor Revolutiei din 1989. Dar realitatea ca un anumit numar de cetateni romani, printre care si preoti, au fost parte a sistemului de politie politica a regimului comunist trebuie cunoscuta si infatisata opiniei publice. Multi dintre acestia au servit regimul totalitar pentru beneficiile apartenentei la nomenclatura de partid si pentru serviciile pe care aceasta le oferea protejatilor si subordonatilor ei.   

Privitor la dispozitiile Art. 32 din aceeeasi lege, aceasta este o dispozitie tranzitorie cu privire la persoanele verificate pana la apritia OUG 24/2008 pentru care au fost emise decizii de neapartenenta/necolaborare cu Securitatea, situatie generata de faptul ca nu au fost preluate in gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de ordonanta, asa cum stabileste Art. 31 din textul de lege.

In practica curenta, interpretarea dispozitiilor Art. 32 este aceea conform careia o persoana, titulara de decizie de necolaborare cu Securitatea emisa anterior aparitiei OUG 24/2008, poate face obiectul unei noi verificari de catre CNSAS, in situatia in care se identifica documente noi si neprocesate, numai daca se incadreaza in categoria persoanelor ¬cercetate din oficiu¬, respectiv persoanele care detin functii enumerate in Art. 3, lit. a-h din ordonanta. Astfel, in baza unei interpretari restrictive, se ajunge in situatia ca o persoana ce detine o decizie de neapartenenta/necolaborare cu Securitatea, care se incadreaza in categoriile mentionate la Art. 3, lit. i-z, sa nu mai poata fi reverificata, chiar daca se identifica intre timp documente noi si neprocesate care ar putea schimba decizia initiala.

Avand in vedere ca preluarea prevazuta in Art. 31 nu s-a finalizat inca, iar dupa aparitia OUG 24/2008, CNSAS a emis foarte multe adeverinte de neapartenenta/necolaborare cu Securitatea, pot fi situatii in care, desi pentru persoanele titulare de astfel de adeverinte apar documente noi si neprocesate, nu exista niciun temei legal pentru a demara proceduri de reverificare. Astfel ca este posibil ca un detinator de adeverinta de neapartenenta/necolaborare sa faca uz de documentul emis de CNSAS, chiar daca, intre timp, au fost preluate documente care probeaza apartenenta/colaborarea sa cu Securitatea. Or, o astfel de situatie creaza o clara incalcare a principiului egalitatii in fata legii si afecteaza  credibilitatea CNSAS, limitand spatiul de actiune pe care institutia il are pentru indeplinirea misiunii pentru care a fost creata.

2. Schimbari preconizate

Propunerea legislativa modifica Art. 3, alin. u din  O.U.G  nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, eliminand a doua teza care prevede ca verificarea se face ¬la cererea reprezentantilor cultului religios de care acestia apartin¬. Astfel se elimina dreptul exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita verificarea unui  cleric, daca acesta din urma a avut calitatea de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia.

Totodata, propunerea legislativa abroga dispozitiile Art. 32, eliminand astfel privilegiul de a nu mai fi verificati acordat prin prevederile actuale ale legii persoanelor care au deja adeverinta de necolaborare/neapartenenta cu Securitatea dar pentru care apar noi documente ce le pot dovedi calitatea de lucrator al Securitatii.

Propunerea legislativa este elaborata in spiritul respectarii principiului egalitatii in fata legii si indreapta o eroare juridica care aduce atingere victimelor persecutiei facute de institutiile de politie politica ale regimului comunist din Romania.

3. Alte informatii

In Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria, tari care provin din fostul bloc comunist al Europei de Est, legea care stabileste accesul la dosarele fostilor colaboratori ai politiei politice comuniste nu ii exclude pe clerici de sub incidenta legii si nu interzice dreptul oricarui cetatean de a solicita verificarea dosarului de colaborator cu institutiile de politie politica al unui cleric.   Inainte de modificarea Legii, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a dezvaluit numele a zeci de inalti prelati si ierarhi ai cultelor religioase care au colaborat cu Securitatea, fapt ce denota ca din reteaua de colaboratori ai Securitatii faceau parte un numar semnificativ de preoti ortodocsi, romano-catolici, greco-catolici si reformati.

Dupa anul 2008, o data cu intrarea in vigoare a dispozitiei prin care verificarea de colaborator al securitatii se face numai cu aprobarea reprezentantului cultului, niciun sef de cult nu a emis o aprobare in acest sens. Rezultatele CNSAS pana in anul 2008 ne arata ca numarul fostilor colaboratori ai securitatii deconspirati din randurile cultelor religioase era in crestere, odata cu primirea restului de arhive de la Serviciul Roman de Informatii.”

Autor: Iulia Roşca

Sursa: hotnews.ro

Prigonirea BOR de către comunişti – ipocrizie şi fariseism

COMENTARIU ANTESCRIPTUM

În primul rând cred că trebuie să spun că mie nu mi se pare că aest articol este un atac la Biserica Ortodoxă Română. 

Dacă este totuși atacat cineva, atunci este vorba de acea parte a înaltului cler al BOR care, temându-se ca nu cumva trecutul său să iasă la iveală, falsifică istoria. Mulţi vorbesc de „prigoana” la care au supus comuniştii Biserica Ortodoxă Română. Ce să mai zică Biserica Greco-Catolică unită cu Roma?

Şi astăzi există multe biserici care au aparţinut greco-catolicilor în care ortodocşii fac bine merci slujbe. Dacă îi întreabă cineva pe unii foşti greco-catolicici trecuţi la ortodocşi, aceştia răspund că „Dumnezeu e unul” şi că ei merg la biserica devenită ortodoxă deoarece „acolo m-am învăţat”. 

Prigoană împotriva BOR să fie faptul că bisericile (şi alte proprietăţi) luate cu japca de comunişti de la greco-catolici şi date spre folosinţă ortodocşilor s-o numi prigoană? În general cineva care se duce la biserică „de Paşti, de Crăciun şi uneori Duminica” o biserică greco-catolică e destul de greu de deosebit de una ortodoxă. Una din cele mai izbitoare diferenţe ar fi terminologia latină folosită de greco-catolici şi cea de origine slavonă la ortodocşi (ex.: greco-catolicii spun „spirit” în loc de „duh”).

O diferenţă de ordin arhitectonic de care mulţi nu ştiu este forma navei bisericii (sala mare în care se săvârşeşte slujba) . La greco-catolici este dreptunghiulară „în formă de navă” la ortodocşi e pătrată, „în formă de cruce”.

Plecând de la asta, mulţi preoţi ortodocşi au făcut o mare eroare. Au interpretat litaral acel „în formă de cruce” şi ai intervenit încercând să dea navei o formă de cruce făcându-i un fel de „aripi”, practic, spărgând pereţii în lateral, rupând astfel structura de rezistenţă.

În plus au încărcat acoperişul cu tot felul de turnuri şi turnuleţe îl care îngreunează şi distrug armonia arhitectonică a clădirii.

Cred că numănui nu poate să îi placă de exemplu construirea unui turn suplimentar desupra navei, dublu ca grosime faţă de cel în care este clopotniţa şi mai scund încât, văzut din lateral nu mai arată a biserică ci a locomotivă cu aburi. Şi aceste scimbări nu se puteau produce fără aprobări venite de la nivel de Episcopat sau chiar de Patriarhie.

Preoţii greco-catolici care au refuzat să treacă la ortodocşi au fost arestaţi. Au fost arestaţi şi preoţi ortodocşi, dar nu pentru că erau ortodocşi ci pentru că au colaborat cu legionarii sau cu aşazişii „partizani” vânaţi de Securitate.  Să fie asta prigoană anti BOR? 

Dacă ortodocşii erau atât de prigoniţi, oare de ce nu îi spunea Patriarhul lui Ceauşescu atunci când se întâlneau.. păreau amici … Sau de ce nu spunea nimic atunci când participa la Congresele PCR? 

Să fie prigoană împotriva BOR faptul că se pare că se doreşte schimbarea legii legat de e blocarea cercetării clerului în ceea ce priveşte colaboratea cu fosta Securitate? Până acum un preot putea fi verificate de CNSAS doar la cererea cultului din  care face parte preotul şi cu binecuvântarea şefului cultului…  Cam halucinant de vreme ce tocmai Patriarhul Daniel de bănuit (sic!) de a fi colaborat cu securitatea …

(Conform HotNews, Joi, 12 Aprilie 2016, Deputatul independent Remus Cernea a depus, impreuna cu alti sapte deputati, un proiect legislativ prin care doreste modificarea legii astfel incat ierarhii si sefii cultelor religioase recunoscute de lege, pana la nivel de preot inclusiv, precum si asimilatii lor de la parohiile din tara si din strainatate, sa poata fi verificati de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii fara a fi nevoie de cerere din partea cultelor din care fac parte.)

Fie că unor le place, fie că nu, cred că după atâţia ani scurşi de la ce-o fi fost în Decembrie ’89 poate ar fi vremea să i se dea ipocriziei şi fariseismului o pauză şi să înceapă să se spună adevărul.

Despre aşazisa „prigoană” la care era supusă Biserica Ortodoxă Română, la data de 12 mai 2016, contributors.ro publică un deastul de amplu articol scris de Alexandru Toma Patrascu.

“Prigonirea” Bisericii Ortodoxe în regimul comunist

Alexandru Toma PătrașcuCu toţii ştim că Biserica Ortodoxă a fost persecutată de comunişti, nu-i aşa? La radio sau la televizor, în presă sau pe Internet, Biserica este descrisă, aproape invariabil, drept o victimă a regimului “ateu” venit la putere după război. “Credinţa românilor a fost pusă la grea încercare în perioada comunistă. Preoţii au fost întemniţaţi, au fost dărîmate biserici, sărbătorile religioase au fost trecute în umbră.” ne anunţă Evenimentul Zilei.[1]

Cu atît mai mult, mass media ortodoxă abundă în astfel de referinţe. “În perioada comunistă Biserica se confrunta cu o persecuţie pe faţă a regimului ateu marxist-leninist” (Ziarul Lumina).[2] Înainte de ’89 Biserica “a trebuit să facă față atacurilor furibunde ale comuniștilor atei” (Doxologia).[3] “În acele vremuri grele, Biserica Ortodoxă Română și alte culte religioase au fost supuse multor presiuni, intimidări, opreliști, restricții și persecuții, care s-au soldat cu multe victime și multă suferință fizică și morală.” (site-ul oficial al Patriarhiei BOR)[4]

Mai că iţi vine să-i crezi…

Sînt născut în 1968, aşa că am prins două decenii de “binefaceri” ale comunismului; le-am trăit pe viu. Toata copilăria am pendulat între Bucureşti (de unde ne trăgeam) şi Curtea de Argeş (unde lucrau părinţii mei şi unde am făcut şcoala); ştiu cum arătau şi oraşele mici, şi capitala, am văzut şi mînăstiri ortodoxe, şi biserici evanghelice, şi catedrale catolice.

Iar cultele (cu excepţia notabilă a greco-catolicilor) o duceau cît puteau de bine; în particular, Biserica Ortodoxă numai drept “persecutată” nu putea fi descrisă…

Vreau să fac o precizare. Nu contest demolările de biserici din anii ’80 sau arestările motivate religios din anii ’50, dar aceste fenomene trebuie puse în contextul perioadei.Biserica a suferit în comunism, dar în comunism am suferit cu toţii. Voi reveni asupra acestui subiect.

Credeţi că te împiedica cineva să te duci la biserică? Că dacă erai credincios trebuia să te rogi pe ascuns? Cînd prin ’84 sau ’85 am vrut să-mi fac abonament la Biblioteca Franceză, toată lumea a sărit ca arsă că “o să-mi rămînă la dosar“; în schimb, cu mersul la biserică nu-şi făcea nimeni probleme. Bunicul meu se ducea liniştit, în fiecare duminică, la slujbă; nu-l pîndea nici un securist fioros ca să-l acuze de “atitudine mistico-religioasă“. În Bucureşti, la concertele de colinde de la Sf. Spiridon era o înghesuială cumplită; de Paşte, la mînăstirea Curtea de Argeş, slujba se asculta de către mii de oameni, în curte, la megafon, iar la Înviere se mergea en masse, cu clasa. Ce să mai zic, că în timpul slujbei, tata popa nazaliza vîrtos: “Pentru sănătaaaatea tovaaaarăşului Ceauşescu să ne rugăaaaaaam!“?

Cînd ţi-era lumea mai dragă, te trezeai cu popa la uşă “cu icoana”. Credeţi că se deghizau şi se strecurau pe înserat, cu frica-n suflet? Doamne fereşte! Umblau cîte doi pe strada – un preot şi un diacon, ziua în amiaza mare, unul cu icoana, celălalt cu găleata cu agheazmă, şi luau blocurile la rînd, scară după scară şi apartament după apartament. Tare prigoniţi mai erau!

La fel de “prigonite” erau şi mînăstirile. În ’86 am vizitat mai multe mînăstiri din Vîlcea (Horezu, Mînăstirea Dintr-un Lemn, Surpatele ş.a.m.d.). Era un şoc enorm să treci prin sate de o sărăcie lucie, cu case din chirpici care abia se mai ţineau ca apoi să dai de opulenţa mînăstirilor. Ce să vezi, sub regimul “comunist ateu“, spre deosebire de ţăranii băgaţi cu forţa în cooperative, călugării îşi păstraseră o parte din pămînturi!

În anii ’80, Ceauşescu a venit de vreo două ori la Curtea de Argeş. Unde credeţi că a stat? La Primărie? În bravul Hotel Posada? Nu!, ce să caute acolo? A tras la mînăstire! (oricum, era de notorietate că tovarăşul Episcop Calinic[5] e securist cu acte-n regulă)[6].

La una dintre vizite a fost şi un episod amuzant. Tatei, raspunzînd de alimentaţia publică în calitate de şef al Sanepid-ului, îi intra în atribuţii să verifice că cei care-i pregăteau masa Tovarăşului Suprem erau sănătoşi, aşa că a trimis o echipă de asistenţi medicali să le recolteze toate probele; de aici a pornit un scandal monstru.

Gătitul şi servitul la masă erau asigurate de călugăriţe, iar acestea, scandalizate, au refuzat categoric să dea probe de fecale şi s-au plîns episcopului că sînt hărţuite. Episcopul a început să facă şi el tărăboi în stînga şi în dreapta şi a tras de sfori cu atîta eficienţă că, pînă la urmă, tata a fost nevoit să renunţe la analize. Ce contează că era o vizită a lui Ceauşescu? Tot Biserica a avut ultimul cuvînt.

De altfel, ierarhii BOR păreau să se simtă foarte bine în preajma celor din conducerea Partidului. În timp ce în Polonia Biserica Catolică a condus, zeci de ani, rezistenţa împotriva comunismului, la noi Biserica a fost, mai degrabă, o anexă a regimului, sprijinindu-l din plin. Ştiaţi că atît Iustin cît şi Teoctist, au făcut parte, decenii întregi, din Marea Adunare Naţională (Parlamentul din acea perioadă)? Iustin (NB: este vorba de Iustin Moisescu, cel care i-a succedat în 1977 lui Justinian) a fost “ales” deputat de Hîrlău în 1957[7], cu mult înainte de a deveni Patriarh, tocmai în mijlocul acelui “obsedant deceniu”; Teoctist, în 1975.[8]

Ceaușescu - Biserica Ortodoxă Română

Ceaușescu – Biserica Ortodoxă Română

De altfel, Gheorghiu-Dej şi Justinian (descris de I.Gh. Maurer drept “un popă care a fost, şi el, omul comuniştilor“[9]) erau în relaţii foarte bune. În 1944, Justinian l-a ajutat pe cel care urma să devină liderul postbelic al României să scape de urmărirea poliţiei “burghezo-moşiereşti”; la rîndul său, după război, acesta l-a sprijinit să preia conducerea Bisericii; “intrarea lui în ierarhia ortodoxă era pe deplin justificată, dincolo de faptul că reuşise cu un sprijin politic din partea unui Gheorghiu-Dej, care devenise liderul Partidului Comunist din România” ne lămureşte Ziarul Lumina.[10] Nu că ar fi fost singurul cu pile la Partid! Tot oficiosul Patriarhiei ne anunţă că şi unii dintre rivalii săi la şefia BOR erau “susţinuţi [..] de alţi membri marcanţi ai Partidului Comunist“…

Iar bunele relaţii personale s-au tradus în bune relaţii instituţionale între Partidul Comunist şi Biserica Ortodoxă: “pe şantierul din Mănăstirea Neamţ a apărut însuşi şeful statului, Gheorghe Gheorghiu Dej, el dispunînd urgentarea lucrărilor, susținîndu-le cu sume de bani foarte mari” (Doxologia).[11]

O mînă spală pe alta“, nu-i aşa?

În acest context este de-a dreptul stupefiant să urmărești discursul duplicitar din publicaţiile bisericești actuale cu privire la “perioada de represiune şi prigonire din partea regimului comunist-ateu“; pline cu articole ce abundă în lamentări despre “situaţia atît de dificilă a Bisericii, din pricina opresiunilor regimului comunist” şi “prigoana” la adresa calugarilor, ca mai apoi să se povestească cu inocenţă despre cum statul aloca “sume uriașe” pentru restaurarea “chinoviilor” şi cum seminarele monahale funcţionau “cu sprijinul autorităţilor“.

De altfel, ziarul Patriarhiei o spune cît se poate de clar: “Cu ocazia vizitei particulare în România, din noiembrie 1967, cardinalul Franz König, primatul Austriei, arăta că ‘Biserica Romano-Catolică din Austria se află într-o situaţie mai puţin bună decît cea a Bisericii Ortodoxe Române’.“.[12] Deci cine “prigonea” mai tare Biserica? Austria sau România comunistă?

Dar cum rămîne cu celebrele demolări de biserici? Cu acele biserici “omorîte prin dărîmare sau răstignite prin translare şi mutilare, de către regimul comunist ateu“?[13] Păi, hai să vedem ce ne spune chiar BOR: “în ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolatepeste 20 de lăcașuri de închinare din București” din cele “peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox” existente – adică 0,001666 (ZERO virgulă ZERO ZERO UNU ŞASE ŞASE ŞASE !) din total, dar “în același timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sînt adevărate monumente de artă“…[14]

Biserica Ortodoxă adoră să pozeze în victimă, iar cazul celor cîteva biserici demolate în anii ’80 este emblematic.

În primul rînd, nu este nimic ieşit din comun să demolezi o biserică pentru a elibera terenul pentru o construcţie importantă. Palatul CEC, Palatul BNR sau Cercul Militar, toate au fost ridicate pe terenurile ocupate anterior de biserici sau mînăstiri (Biserica Mînăstirii “Sfîntul Ioan cel Mare”, Biserica Mînăstirii “Hanul Grecilor” şi, respectiv, Biserica Mînăstirii Sărindar), toate demolate în timpul Regelui Carol I, la sfîrşitul secolului XIX.[15] La fel Ateneul, clădirea simbol a Bucureştiului, construit în locul unei biserici închinate Episcopiei de Rîmnic.[16]

În al doilea rînd, 11 dintre bisericile situate în zonele afectate de demolări au fost mutate pe alte amplasamente, cu eforturi şi costuri enorme din partea statului “comunist-ateu“, deşi ar fi fost mult mai uşor să fie, pur şi simplu, dărîmate.[17] Patriarhul venea să inspecteze lucrările.[18] Aşa arată “represiunea şi prigoana“?

Mutare biserica

În fine, trebuie înţeles că dărîmarea bisericilor a fost, mai degrabă o excepţie decît regula. Am copilărit în actualul cartier Tineretului; familia din partea mamei locuia în mahala de cel puţin 150 de ani. Treptat, toată zona a fost demolată, iar casele au fost înlocuite de blocuri. Pe la mijlocul anilor ’70 a fost dărîmată casa în care locuise bunicul bunicii mele, apoi, în 1983, a venit şi rîndul casei noastre, construită de stra-bunicul meu în 1912. Tot cartierul, aşa cum îl ştiam, a fost ras. Singurele vestigii? Cele doua biserici, Manu Cavafu şi Cărămidari!

La fel s-a întîmplat şi în cartierul tatălui meu, Uranus. Acolo au fost trei biserici demolate, dar alte două au fost mutate. Restul – Spitalul Brîncovenesc, Arsenalul (o clădire impresionantă, cu aspect medieval), Opereta – nu a contat, totul a fost pus la pămînt.

Spitalul Brîncovenesc este un caz asupra căruia merită insistat – era una dintre cele mai importante clădiri istorice din Bucureşti. În 1854, un chirurg american, vizînd oraşul, nota: “Singurele clădiri din Bucureşti care merită amintite sînt Hanul lui Manuc bei, Spitalul Brîncovenesc şi Spitalul Colţea“.[19] Nu puzderia de biserici (“În Valahia există o biserică la fiecare şase sute de locuitori“)[20] cu picturi “prea grosolane ca să poată fi descrise“.[21] Spitalul făcea parte dintr-un întreg ansamblu (Așezămintele Brîncovenești), împreună cu Biserica Domnița Bălașa, cu azilul și cu școala ei. Ceauşescu a demolat spitalul şi întregul complex (marcate cu albastru pe planul redat mai jos)[22], în schimb, biserica (în roşu) a fost păstrată… O adevarată “persecuţie pe faţă” a Bisericii Ortodoxe, nu-i aşa?

Asezaminte Brancovenesti- PLAN 1984 - Reconstituire

Asezaminte Brancovenesti- PLAN 1984 – Reconstituire

Ce să zicem în schimb de bisericile construite sau renovate sub comuniști, cu banii autorităților “atee”? “După 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate […] majoritatea celor peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox (biserici, mănăstiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul țării.” Cu ce bani? “Prin daniile credincioșilor” zice Patriarhia, acum.[23] Hai să vedem ce zicea Mitropolia Olteniei, atunci, în 1969:

Dl. Dr. Alexandru Olaru [deputat eparhial, n.n.] a relevat, printre altele, importanţa ce se acordă Bisericii în contextul vieţii moral-sociale de către Conducerea de Stat centrală şi locală. Aceasta s-a materializat prin acordarea unor sume importante din bugetul Statului pentru salarizarea slujitorilor Bisericii, a întreţinerii lăcașurilor de cult şi mînăstirești. A remarcat, cu deosebire. înţelegerea acordată de către administraţia locală a fostei regiuni Oltenia şi a Consiliului Popular al judetului Dolj.

Revista oficiala a Arhiepiscopiei Craiovei - Noiembrie Decembrie 1969

Revista oficiala a Arhiepiscopiei Craiovei – Noiembrie Decembrie 1969

A evidenţiat apoi faptul că sprijinul material acordat de către Stat Bisericii a fost chivernisit cu deplină rînduiala şi înţelepciune de către I. P. S. Mitropolit Firmilian şi colaboratorii sai. […]

Dl. Florian Dumitrescu şi-a exprimat deplina satisfacţie faţă de activitatea economico-financiară desfăşurată în cadrul sectorului economic al Sf. Arhiepiscopii a Craiovei pe anul 1968.

Dl. C. Protopopescu a spus că împărtăşeşte întru totul cele expuse de antevorbitorii săi,rugînd pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit să intervină la Direcţia Monumentelor Istorice pentru terminarea lucrărilor de la valorosul monument istoric «Mînăstirea Strehaia», precum şi pentru darea în folosinţă a bisericuţei din apropierea oraşului Orşova.

P. C. Preot Nicolae Stroe, protoiereu al Protopopiatului Băileşti, judeţul Dolj, în calitate de invitat la lucrările Adunării Eparhiale a spus că se cuvine să se aducă mulţumiri organelor comunale pentru sprijinul dat PP. CC. Preoţi parohi în lucrările ce le relizează în parohii şi în special în împrejmuirea cimitirelor.“[24]

Mai vreţi? La Braşov pentru Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil autorităţile “regimului ateu marxist-leninist” au alocat un teren de 1.000 m2. În anii ’50!… Mai tîrziu, proiectul construcţiei a fost realizat de o firmă de stat; la fel structura de rezistenţă; toate cu binecuvîntarea lui Virgil Trofin, Secretar al CC al PCR, viceprim-ministru al guvernului, deputat în Marea Adunare Naţională ş.a.m.d.

Sfințirea bisericii s-a produs la 20 Mai 1984, de către Mitropolitul Ardealului Dr.Antonie Plămădeală cu participarea unui număr mare de credincioși și preoți. Pînă în anul 1985 s-a finalizat și casa parohială de la etaj iar la parter s-au amenajat birouri parohiale pentru cele trei parohii care funcționau de acum la această biserică.“[25]

Acelaşi Trofin a dat undă verde şi pentru o altă biserică, din Victoria: “Atunci era Virgil Trofin la Braşov (prim-secretar al organizaţiei judeţene a PCR, n. red.), Dumnezeu să-l ierte – pe el îl pomenim tot timpul ca fiind ctitor al bisericii aceleia… Pentru că, dacă nu era dînsul, nu se putea face, pur şi simplu… Am făcut rost de materiale – în ’78 – şi-am lucrat pînă în ’81. În ’81 ne-am mutat de la casa unde eram noi cu biserica… în Biserica “Cuvioasa Parascheva” (Ziarul Lumina).[26]

Ce să întelegem? Că în limbaj bisericesc “bani şi putere” înseamnă “vremuri grele“? Că acomodarea cu regimul este “rezistenţă“, iar “privilegiu” sinonim cu “persecuţie“?

Prigoană” sau victimizare propagandistică?

Oare pînă unde poate merge fariseismul?

Notă: Ieri, Camera Deputaților a decis că preoții pot fi verificați de CNSAS. Tare sînt curios dacă o să treacă legea şi de Senat…

NOTE ____________________________________

[1] http://www.evz.ro/pastele-in-vremea-comunismului-familia-ceausescu-respecta-traditia-crestinii-mergeau-pe-furis-la-biserica.html

[2] http://ziarullumina.ro/biserica-azi-91937.html

[3] https://www.editura.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cartea-arhiereul-eugeniu-laiu-suceveanul-o-radiografie-curata-unei-istorii-aproape

[4] http://patriarhia.ro/suferine-adanci-si-multe-puse-in-lumina-7459.html

[5] Noi îi ziceam episcop; în realitate era doar arhiereu vicar. Calinic a devenit oficial episcop de abia în 1990.

[6] Dosarul său informativ (împreună cu dosarele altor înalti ierarhi – inclusiv al actualului Patriarh) fiind distrus intenţionat în perioada 20-22 decembrie 1989, într-un final, instanta de judecata a decis că ar fi fost doar “informator”, nu “colaborator” al Securitatii. http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1251022848

[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_Moisescu

[8] http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1038019-dosarul-cadre-patriarhului-teoctist.htm

[9] http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/evadarea-lui-dej-36860.html

[10] http://ziarullumina.ro/patriarhul-justinian-marina-si-monahismul-in-perioada-comunista-35290.html

[11] http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/sa-nu-punem-la-zid-oameni-care-au-facut-bine-bisericii

[12] http://ziarullumina.ro/patriarhul-justinian-marina-si-monahismul-in-perioada-comunista-35290.html

[13] http://basilica.ro/hramul-paraclisului-catedralei-mantuirii-neamului-12/

[14] http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

[15] http://www.stelian-tanase.ro/biserici-bucurestene-disparute/

[16] https://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_fond%C4%83rei_ora%C8%99ului_Bucure%C8%99ti/Capitolul_18

[17] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/bisericile-ajunse-lama-buldozerelor-regimului-comunist

[18] Sursa foto: http://www.paularusu.ro/tv/am-ajuns-in-arhiva-de-aur-de-la-agerpres-sunt-onorata/

[19] James O. Noyes; “România, ţară de hotar între creştini şi turci. Cu aventuri din călătoria prin Europa răsăriteană și Asia apuseană”; Humanitas (2016); p. 114; v. http://www.humanitas.ro/humanitas/rom%C3%A2nia-%C5%A3ar%C4%83-de-hotar-%C3%AEntre-cre%C5%9Ftini-%C5%9Fi-turci

[20] ibid. p. 156

[21] ibid. p. 162

[22] http://www.ideiurbane.ro/asezamintele-brancovenesti/

[23] http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

[24] Mitropolia Olteniei, Revista Oficială a Arhiepiscopiei Craiovei, anul XXI Nr. 11-12, Noiembrie – Decembrie 1969, pp. 982-983

[25] http://www.parohia-sfintii-arhangheli.ro/#/scurt-istoric/

[26] http://ziarullumina.ro/credinta-in-orasul-fara-biserica-28439.html

Autor: Alexandru Toma Patrascu

Sursa articolului: contributors.ro

Data publicării: 12 Mai 2016

%d blogeri au apreciat: