Prima pagină > Presă > Despre tristeţea mâncătorului de rahat …

Despre tristeţea mâncătorului de rahat …

Maria Coman

Maria Coman

În ziua de dinaintea începerii campaniei electorale Președintele iohanis a susținut o declarație de presă. Insipidă, inodoră și incoloră, declarația Președintelui a fost ca apa sfințită, nici nu a făcut rău, nici nu a făcut bine cuiva …

A spus că alegerile sunt importante, că nu toate partidele sut la fel, cădorește o campanie civilizată în care candidații să își preyinte programele, că de aceste alegeri depin următorii 4 ani pentru fiecare localitate.

A mai spus ceva, e drept, la fel de fără sare şi piper ca şi restul, ” Uitati-vă bine la candidaţi şi gândiţi-vă dacă candidatul vostru preferat este un om integu. Uitaţi-vă daca este un bun gospodar, fiindcă el va trebui să răspundă de gospodărirea localităţii în care trăiţi. „ şi ” Uitaţi-vă la echipa pe care o are în spate, dacă sunt oameni serioşi. Întrebaţi-vă dacă cunoaşte problemele localităţii dvs, dacă vine cu soluţii.”

Interesant e că în acea zi, cu câteva ore înainte la televiziuni se tot anunţa că Preşedintele ar urma să facăp o declaraţie, fiecare înecând să spună cam de crede că va declara Iohannis.

Privind în urmă sunt şi acum uimit de tensiunea care se simţea la Antena 3 şi România TV unde, cam de pe la prânz au început să badă câmpii în fel şi chip iar când Preşedintele a început să vorbească toţi au intrat în direct şi au dat declaraţia. Imediat după aceea Antena 3 şi România TV tăceau ca şi şocate. 

„Ce părere aveţi de declaraţia Preşedintelui?” întreabă o moderatoare încurcată. „A atacat PSD” a spus cineva şi iar tăcere.

În fine …  discuţia se leagă … Încercam să îmi amintesc unde a atacat PSD. Nu putea fi decât acolo unde a spus ca înainte de a vota oamenii să se uite dacă acel candidat este un om integru, dacă e gospodar, dacă echipa din spatele lui e formată din oameni serioşi…

Da, numai că la România TV sau Antena 3 nimeni nu ar recunoaşte că PSD este un partid de penalicare numa’ gospodari nu s-au devedit a fi iar în echipele lor de campanie echipele lor de campanie oamenii serioşi cunt cam rari.

Şi totuşi cei adunaţi ca sectarii în studiourile trebuiau să argumenteze cumva afirmaţia că Preşedintele a atacat PSD. Şi au făcut-o … atrăgând atenţia asupra penalilor Iohannis a arătat cu cine nu trebuie să se voteze.

De fapt comiteau inepţia vieţii lor. PUNEAU SEMNUL EGAL ÎNTRE CUVÂNTUL „PENALI” ŞI PSD … Preşedintele nu pomenise cuvântul „penali” … 

Privind înapoi la acea zi mă tot întrebam ce s-a întâmplat de au comis acea greşală.

Singura explicaţie ar fi că, la şedinţele de redacţie din  zoua aceea au stabilit pe cine mai scuipă. Iohannis li se părea perfect, era exact momenul când probabil va ieşi din neutralitatea de preşedinte şi va lovi PSD, aşa că, cei din studiouri erau ca nişte câini gata să sară, cu flegmele în gât şi veninul în dinţi. 

 Platitudunea declaraţiei prezidenţiale îi blocase. Totişi, erau acolo pentru a scuipa, şi au scuipat, dar nu puteau răspunde la întrebarea „De ce?”.

Cred că a fost una din acele zile în care cele două mizerii îşi devoalează sensul existenţei: acela de a scuipa, de a muşca de a face orice li se pare că doreşte cel care îi plăteşte. De nu fac ei acolo? Jurnalism. Pur şi simplu nu sunt capabili de aşa ceva. Ştiu doar să acuze şi să calomnieze, să dea verdicte apoi să caute dovezi şi, pentru că nu le găsesc, le inventează.

Nu ştiu dacă a fost o revelaţie, dar cumva m-am luminat citind un articol scris de Maria Coman, lăptoasa care rânjeşte tot timpul cu dinţi de iapă şi care pare de-a dreptul tristă că nu are motive să să la gâtul lui Iohanis,

Vrând să fie ironică, şi-a intitulat articolaşul publicat pe siteul Jurnalului Naţional la 12 Mai 2016  : „Un preşedinte pentru liniştea noastră”.

„Săptămâna trecută – scrie Maria Coman – preşedintele nostru a chemat toată presa la Cotroceni, seara, la ora 19.00. Toată lumea se aştepta să anunţe ceva. A anunţat că a doua zi începe campania electorală. Şi atât. O declaraţie de trei minute. Nu a avut nimic de spus în ziua aceea despre scandalul diluanţilor sau despre gravele probleme din sistemul sanitar. Abia a doua zi a postat pe Facebook două rânduri despre asta. Nu i s-a părut la fel de important subiectul ca începutul campaniei electorale. Mult mai prompt a fost însă preşedintele nostru în a-i felicita pe sportivii care au obţinut diverse victorii în weekend- ul care a trecut.

De Paşte, preşedintele nostru a fost în Afganistan. Frumos gest, ne-am spus noi în redacţie. Oamenii aceia sunt departe de casa lor, e important pentru ei să le dea cineva atenţie şi să simtă că ceea ce fac ei e pentru ţara lor. Câteva zile mai târziu, doi dintre soldaţii respectivi mor, ucişi într-un schimb de focuri. Trupurile lor sunt aduse în ţară, într-o ceremonie extrem de impresionantă. Preşedintele care îi vizitase cu scurt timp în urmă nu a participat la această ceremonie. Nu ştim de ce nu a considerat necesar să o facă, ştim că în ziua respectivă a fost ocupat cu o recepţie, la Palatul Cotroceni, în cinstea Zilei Europei. S-au făcut multe fotografii, invitaţii au zâmbit, s-au ciocnit cupe de şampanie. Între timp, pe aeroport venea aeronava cu trupurile soldaţilor.”

(Articol publicat pe  jurnalul.ro)

Straniu şi trist mi se pare un fel de tristeţe care pare a răzbade cumva dintre rândurile articolului … E o tristeţe care probabil îi vine din dependenţa de rahatul pe care în mănâncă în fiecare zi în momentul în care nu are motiv să o facă …

P.S. Gata că deja am o graţă teribilă doar când mă gândesc la Maria Coman şi la celelate ţoape mediatice care au pretenţa de a se numi jurnalişti dar nu sunt decât nişte gunoaie mult prea bine plătite de şefi pe care îi servesc necondiţionat …

Categorii:Presă Etichete:, ,
  1. 27 Aprilie 2017 la 9:59

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: