Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > JUSTIŢIA FĂCUTĂ DE PRESĂ, UN PERICOL REAL

JUSTIŢIA FĂCUTĂ DE PRESĂ, UN PERICOL REAL

Presa noastră cea de toate zilele, autodenumită „câinele de pază al democraţiei” pare a fi devenit, de la o vreme, nu doar o entitate care să aducă în atenţia celor care o consumă, ceea ce se întâmplă în ţară şi în lume sau să comenteze anumite desfăşurări a lucrurilor. Ar fi aşa dacă ar fi o presă neutră, obiectivă, neangajată politic.

Presa noastră a devenit o extensie a lumii politice pe care o serveşte cu obedienţă, până şi cea mai neinteresantă ştire ajungând să fie interpretată politic, în favoarea celor cărora le cântă în strună diferite organisme media, diferiţi jurnalişti. Presă complet neutră nu avem din păcate, aşa că acea calitate de  „câine de pază al democraţiei” a devenit un deziderat de care mulţi par a fi uitat.

Mai grav chiar decât susţinerea unuia sau altuia dintre politicieni ori a vreunui partid este câ de la o vreme pseudopresei care ni se serveşte fie în format tipărit, fie electronic, este faptul că în presă, în special la televiziuni presa pare a lua în serios rolul de a înlocui Justiţia.

Folosint argumente mai mult sau mai puţin reale, uneori chiar fără argumente legate de speţa în discuţie se exprimă sentinţe asupra vinovăţiilor, se demolează sentinţe date de judecători, se demolează chiar judecătorii.

Dacă un judecător a condamnat să zicem şeful unui trust media angajaţii acelui trust încep un adevărat măcel, judecătorul e tocat mărunt, lucruri adevărate sunt prezentate trunchiat, se folosesc trucaje destul de grosier făcute, astfel încât omul să fie făcut varză, să devină necredibil. Culmea este că dacă încearcă să se apere i se serveşte povestea cu libertatea de exprimare.

E adevărat, libertatea de exprimare nu trebuie încălcată. Dar, a calomnia nu înseamnă a-ţi folosi dreptul la liberă exprimare.

În presa noastră e cam ca în tribunalele anilor 50 când judecătorii trebuiau să găsească argumente pentru sentinţele pe care le primeau în plic la începutul procesului.

Se ajunge chiar la deciziile Curţii Constituţionale care sunt interpretate în funcţie de interesul celui care achită salariile.

Rău este că astfel, telespectatorii neavând la îndemână probele folosite de judecător, se crează anumite curente de opinie care, analizate arată că în spate nu au argumente solide şi reale ci, uneori anumite presupuneri pe care s-au făcut nişte construcţii logice de-ţi stă mintea în loc … Uneori, legat de anumite decizii ale Curţii Constituionale, se spun nişte aiureli incredibile. Greşala e a consumatorului acestui gen de presă care e prea nătâng să citească ce scrie în constituţie.

Şi asta este posibil pentru că organismul care ar trebui să vegheze supra presei pentru a nu o lua prin arătură, Consiliul Naţional al Audiovizualului, are mai mult interesul de a servi partidele care au desemnat membrii…

În continuare, ” Pericolul nevăzut: justiţia în presă ”  un articol scris de Claudia Postelnicescu referitor exact la faptul că de la o vreme presa face justiţie … ceea ce, deşi îi crează consumatorului de presă impresia că e martor la procesul de justiţie, poate avea, în realitate, în timp, efecte greu de controlat.

Claudia Postelnicescu

Pericolul nevăzut: justiţia în presă

În ultima vreme abundă opiniile juridice în presă şi în media digitală ale unor persoane care nu au studii de specialitate şi care dau verdicte în dreapta şi stânga despre cum ar fi trebuit să fie hotărârile instanţelor, condamnările în procesele penale sau proiectele de lege pe teme de justiţie. Mai mult decât atât aceste persoane pretind că, în spiritul libertăţii de expresie, au dreptul să manipuleze opinia publică insistând că opiniile lor sunt valide din punct de vedere juridic. Tot aceleaşi persoane pretind că apără domnia legii şi statul de drept, dar nu văd contradicţia flagrantă între a împrăştia în spaţiul public opinii eronate – din eroare, interes, vanitate sau o anumită agendă specifică – şi libertatea de expresie dusă până la marginea insultei şi atacului asupra unor instituţii sau persoane, magistraţi sau practicieni ai dreptului. Hotărârile definitive ale instanţelor de judecată trebuie respectate, dacă afirmăm că dorim un stat de drept şi credem în domnia legii; la fel, deciziile Curţii Constituţionale. Dacă avem dubii sau nemulţumiri, sau nu înţelegem anumite prevederi legale sau decizii ale instanţelor putem apela la un jurist, specialist sau practician al dreptului care să ne explice. Ideal ar fi să îl şi cităm ca atare şi să nu pretindă jurnaliştii că sunt specialişti în drept, pentru că tot ei fac apel la competenţă şi integritate în acest domeniu.

Altfel, acuz pe jurnaliştii care pretind că informează de manipulare, indiferent dacă este premeditată (motivaţia fiind inducerea unei anumite opinii şi percepţii în spaţiul public) sau involuntară. De asemenea, persoanele din societatea civilă care induc o anumită percepţie negativă despre o anumită breaslă, cum ar judecătorii sau avocaţii, se fac vinovaţi de manipulare şi de subminarea statului de drept. Statul de drept înseamnă respect pentru autoritatea justiţiei, cel puţin într-un stat democratic stabil şi funcţional, către care sper că ne îndreptăm. Aruncând permanent cu invective împotriva practicienilor dreptului nu facem decât să ne întoarcem în timp, când justiţia era la cheremul unui grup restrâns de oameni şi aruncăm justiţia în derizoriu.

A trecut un deceniu de când România s-a înscris pe o anumită traiectorie: aceea a unei democraţii funcţionale, în care domnia legii este supremă, iar respectul pentru cei care sunt implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie este fără echivoc. Se pare că nu: este la ordinea zilei în România ca judecătorii să fie atacaţi constant, fie că sunt proşti, incompetenţi sau ticăloşi, corupţi, oamenii mafiei ş.a.m.d. Recent un judecător a fost condamnat la 22 de ani pentru corupţie, pedeapsă ulterior redusă. Au fost voci din societatea civilă care s-au pronunţat că este prea mult. În alte situaţii de condamnări pe corupţie s-au pronunţat că este prea puţin. Ce ar fi dacă am respecta hotărârile definitive ale instanţelor şi nu am mai comenta pe aspecte la care nu ne pricepem deloc? Ce s-ar întâmpla oare dacă un jurnalist pasionat de teme de justiţie sună trei experţi sau practicieni şi abia apoi scrie o opinie pe teme juridice, citându-şi sursele? Cât de dificil ar fi să discuţi o decizie a unei instanţe pe fond, cu argumente juridice, fără să insulţi şi fără să apelezi la atac la persoană doar pentru că eşti nemulţumit de hotărârea respectivă? Un jurnalist, sub protecţia delictului de opinie, poate spune orice oricui? Se pare că nu, iată ce spune jurisprudenţa CEDO în materie: « aplicantul a trimis o scrisoare unei curţi în care s-a referit la judecător ca fiind cretin, un clovn iresponsabil şi un prost ». Ce a decis CEDO, în cazul Skalka v. Poland (2003): deşi tonul folosit este jignitor, aplicantul nu a putut sa explice clar de ce, in opinia lui, judecătorul merita aceste apelative şi a apreciat că autoritatea judiciarului trebuie protejată şi că acest lucru, în principiu, să justifice limitări asupra libertăţii de exprimare »[1].

Nu numai că jurnaliştii îşi depăşesc limitele profesionale, arogându-şi o specializare pe care nu o au, dar sunt jurnalişti care manipulează flagrant în scopul unei agende precise de denigrare a unei bresle, cum a fost recenta reflectare în presă a unor opinii inflamatorii şi derogatorii la adresa avocaţilor, pretinzând că aceştia doresc să îşi stabilească legal o « superimunitate ».  Trecând peste eroarea logică flagrantă că nu există aşa ceva şi nu ar putea să existe într-un stat de drept, jurnaliştii respectivi nu au făcut minimul efort jurnalistic să sune Baroul sau Uniunea Avocaţilor şi să ceară o opinie, sau chiar mai puţin de atât, să preia comunicatele de pe site-ul Baroului Bucureşti[2], în schimb au inundat presa cu articole despre conspiraţiile machiavelice ale avocaţilor care se constituie în structuri infracţionale organizate la birou, preluând unilateral doar declaraţii ale activiştilor din zona anticorupţie sau ale Ministrului Justiţiei, care nu a fost în stare să clarifice nici până la această oră ce a vrut să spună cu « superimunitatea » avocaţilor şi cu «restauraţia» la care s-a referit, într-un acces de mimetism, deşi a fost întrebată chiar aseară despre acest lucru. Uniunea Judecătorilor din România i-a adresat încă de acum două săptămâni o interpelare pe temă[3], iar Asociaţia Magistraţilor ieri, în timp ce avocaţii din Cluj au ieşit în stradă.

În concluzie, dacă la nivel de ministru nu suntem în stare să clarificăm, în loc să producem confuzii care generează reacţii în lanţ, inclusiv la ambasadele străine, ce pretenţii să mai avem de la jurnalişti ? Cam aici suntem, cam acesta e nivelul de respect pentru domnia legii şi statul de drept, pentru dreptul la apărare şi pentru rolul avocatului în procesul înfăptuirii justiţiei. E suficient să se emită opinii personale şi paralogisme sau să se preia comunicatele DNA şi atât. În acelaşi timp înţelegem că lupta anticorupţie nu a avansat deloc, deşi recent ni se spunea cu totul altceva. Dacă lupta anticorupţie bate pasul pe loc şi suntem în restauraţie, oare a cui e vina? Nu cumva excesele de tipul celor de mai sus au un rol în asta, iar opiniile şi părerile fără sens care au inundat presa în ultimii ani au creat multă confuzie în opinia publică, care nu mai înţelege rolul judecătorului, al avocatului şi al procurorului şi a aruncat o umbră de suspiciune asupra actului de justiţie, fiind efectuat de persoane asupra cărora planează atâtea bănuieli aruncate în spaţiul public de nespecialişti şi jurnalişti afiliaţi unei singure surse de informaţii? Cred că este momentul ca mai multe voci din zona justiţiei şi a societăţii civile să se implice în aceste dezbateri.

Pericolul nevăzut este acela că, în timp ce luptăm retoric pentru statul de drept, îl vulnerabilizăm şi distrugem, lăsând spaţiu, din nou, incompetenţei, imposturii şi confuziei generalizate.

[1] http://www.hraction.org

[2] http://www.baroul-bucuresti.ro

[3] http://unjr.ro/comunicate-de-presa

Autor: Claudia Postelnicescu

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 31 mai 2016

Despre autoare:

 Claudia Postelnicescu – avocată şi publicistă.

Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sursa

  1. 1 Iunie 2016 la 0:19

    Am zis parca!
    Mare atentie la spalarea de creier, asa ca, cel mai bine este sa faci uz de al tau ca macar de libertatea asta sa mai ai parte!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: