Prima pagină > Presă, Rahatofilie > ELENA CRISTIAN (De profesie redactor șef mâncător de rahat) vrea desființarea declarațiilor de avere, cică sunt inutile

ELENA CRISTIAN (De profesie redactor șef mâncător de rahat) vrea desființarea declarațiilor de avere, cică sunt inutile

Ieri îl auzeam pe Mircea Badea cum, după ce și-a compus o față ridicolă dar care se dorea obosită, obidită și scârbită,  se plângea că nu mai are tăria  de a citi articolele care au în titlu cuvinte ca „penali”, „corupți” etc… pro și simplu nu mai poate.

Ei bine, surpriză, azi, pe jurnalul.ro site-ul infecției media, Jurnalul Micțio … pardon … Național, sub semnătura asumată a Elenei Cristian (din câte știu, redactor șef la publicația respectivă) un de care te și miri că nu e grasă ca o scroafă condamnată le belire de Crăciun la cât rahat bagă la maț. Articolul se numește ”Inutilele declaraţii de avere” și nu e altceva decât o jenantă pledoarie pentru desființarea declarațiilor de avere. Adică de ce ar trebui să știm noi cu cât i-a … crescut piciorul unuia care ocupă funcții, alese sau numite, plătite din bani de la buget?

Nu e treaba noastră … de ce să ne ofticăm noi dacă cineva a avut noroc să ajungă undeva unde poate fura ca la balamuc?

Întotdeauna m-am întrebat dacă muierea asta se spală pe dinți și pe maniqură după ce grohăie pe  la vreo emisiune a Antenei 3 sau publică vreun articol. Dacă nu o face cu multă determinare cred că cei din jurul ei sunt în mare pericol, pute ca dracu la cât rahat înghite…

Citiți și vă uimiți:

Inutilele declaraţii de avere

ELENA CRISTIAN Profesia: Mâncătoare de rahat.

ELENA CRISTIAN
Profesia: Mâncătoare de rahat

6.627.385 declaraţii de avere şi de interese există în acest moment pe site-ul controversatei, eu aş spune inutilei, ANI. Dacă ai o zi liberă, în care Facebook-ul nu-ţi oferă satisfacţie prea mare ori canicula nu te lasă să ieşi din casă, te poţi distra copios studiind peticele de hârtie completate de câteva categorii profesionale sau mai puţin profesioniste. Vei găsi acolo averi fabuloase strânse din nunţi şi botezuri. Sau moşteniri cum numai în filme ne este dat să vedem. Ori generozitatea întruchipată în împrumuturi cu multe zerouri, oferite fără dobândă, evident. Proprietăţi închiriate pe sume care i-ar face invidioşi pe deţinătorii de ranch-uri în zone de prestigiu. Iar lista poate continua cu achiziţii chilipir – cum numai în politică poţi întâlni. Nu lipsesc nici colecţionarii de tablouri sau deţinătorii unor adevărate parcuri auto sau bijuterii de mare valoare.

Nu mi-am propus să fac un sumar al averilor celor care – conform legislaţiei – trebuie să şi le declare. Însă mi-am propus să mă întreb la ce folosesc aceste declaraţii de avere. Cele de interese au mai fost luate la puricat, iar unii au plătit conflictul. De cele mai multe ori, însă, ANI s-a întors de la judecată cu coada-ntre picioare.

Revin însă la declaraţiile de avere. Care este scopul depunerii acestor declaraţii, exceptând cantitatea de informaţii exploatată de presă? Există undeva în ţara asta cu 1,4 milioane de bugetari şi alte câteva sute de mii de altfel de angajaţi plătiţi tot de către stat vreo instituţie care să se uite pe aceste declaraţii şi să întrebe: „Domnule X, ai încasat în anul precedent 100.000 de euro, dar achiziţiile, depozitele, cheltuielile, împrumuturile dvs. sunt de 200.000 de euro. Şi nu aveai în declaraţia precedentă 100.00 de euro, care să justifice shopping-ul. De unde ai banii? Şi mai ales ce impozite şi taxe ai achitat?”. Şi evident că acestea sunt doar o parte dintre întrebări. Pentru că, în unele declaraţii de avere, spălarea de bani se vede cu ochiul liber. La fel şi evaziunea fiscală sau aşteptarea unor foloase necuvenite prin oferirea de împrumuturi fictive, care evident că nu pot fi justificate.

Se pot face multe discuţii pe marginea acestui subiect. Fondul rămâne însă. De ce nu se vrea ca aceste declaraţii de avere să fie ceea ce s-a spus înainte de a fi implementat proiectul: calea prin care să se elimine corupţia de orice fel din clasa politică sau din instituţiile statului? De ce au ajuns aceste declaraţii de avere un soi de „să ne batem în averi”? O citez pe doamna fost ofiţer SRI, actual judecător şi candidat la CSM: „Puteam să nu declar această avere”. Sigur că puteaţi, doamnă! Nu conta că aţi fi încălcat legea. Oricum nu ar fi verificat cineva. Nici dacă v-aţi declarat averea, nici dacă aţi dobândit-o în mod legal.

Autor: Elena Cristian

Sursa: jurnalul.ro

Data publicării: 11 Aug 2016

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 28 Februarie 2017 la 18:01

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: