Arhiva

Archive for 9 septembrie 2016

ÎNTREBARE: Pe ce probe s-au creat ”suspiciunile rezonabile” care au dus-o la arest pe Elena Udrea în cazul Bute în afară de declarațiile unor persoane interesate?

9 septembrie 2016 Un comentariu

Elena Udrea

Dintr-un articol intitulat ” PROCESUL ELENEI UDREA IA O ÎNTORSĂTURĂ NEAȘTEPTATĂ! Fratele mituitorului a făcut o declarație șocantă. ” publicat azi, 09 septembrie 2016, pe siteul evz.ro sub semnătura lui Adrian Teodoru  aflăm, surprize, surprize, că fratele așa zisului mituitor  din cazul ”Gala Bute” unde Elena Udrea este judecată alături de fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu.

În acest proces în care doamna Udrea este acuzată că primit o geantă cu bani de la omul de afaceri Adrian Gărdean, a fost audiat astăzi la ICCJ, fratele acestuia, Miron Gărdean, patronul firmei Termogaz, firmă din care se presupune că s-au scos banii. Declarația acestuia a provocat încă o întorsătură neașteptată. 

Pe scurt, Miron Gărdean, fratele omului de afaceri Adrian Gărdean, a declarat:

„Fratele meu (Adrian Gărdean) mi-a spus că a discutat cu Lungu (Ștefan Lungu, fost consilier al lui Udrea, actual martor al acuzării) și Nastasia (fost secretar general al Dezvoltării, unul din denunțători). Niciodată nu mi-a pomenit de Elena Udrea. Niciodată nu mi-a spus că ea ar fi cerut comision sau sponsorizări. Cel care le-a cerut a fost Nastasia. Gărdean Adrian este cel care a dus geanta cu bani lui Nastasia.”

Astfel că pică una din acuzațiile procurorilor, potrivit cărora, în anul  2011, Udrea ar fi cerut şi primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, nu se susține prin mărturia unuia din personajele-cheie ale acestei afaceri.

Ar trebui să ne amintim că secretara aflată în antecamera biroului doamnei Udrea susținea că nu l-a văzut în ziua respectivă pe cel care susținea că a dus banii intrând în biroul doamnei Udrea și că individul, deși susține că știa ce sumă de bani era în geantă, nu a reușit să o descrie de două ori la fel (nici ca formă, nici ca și culoare.)

Se pune acum o întrebare la care procurorii ar avea mari probleme în a răspunde: Care era proba ce le-a creat ”suspiciuni rezonabile” care au dus la arestarea preventivă a doamnei Udrea?

Sub precizarea că nu doresc să mă exprim asupra vinovăției Elenei Udrea, mă întreb totuși pe ce se bazau respectivii procurori de vreme ce fosta doamnă ministru a fost chemată la declarații în văzul presei exact la începutul campaniei electorale în timp ce procesul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis era amânat până după alegeri ca nu cumva șansele acestuia să fie afectate? Șansele doamnei Udrea nu avea cu nimic de suferit?

De asemenea, mă întreb:

Cine va da socoteală dacă se va dovedi că doamna Udrea este complet nevinovată în acest caz? Cine va da socoteală pentru demolarea carierei dânsei?

Cine îi va plăti pagube pentru zecile de zile petrecute în arest preventiv, fie la ”Beciul Domnesc”, fie la domiciliu?

Și mă mai întreb, pe ce probe MATERIALE se bazează respectivele acuzații?

The Guardian

9 septembrie 2016 Lasă un comentariu

congo-jungle-ctt

Există un prieten, înger pazitor al călătorului neştiutor, acum ştiu cu siguranţă, altfel nu mai scriam asta.

Cum altfel să fie posibil să ieşi viu dintr-o rezervaţie de tigri, în care ai intrat prosteşte, fără să ştii ce e?

Deşi locul răsuna de strigăte şi răgete ciudate, vegetaţia era deasă, încălcită şi întunecată şi călcam pe chestii vii, care se smunceau furioase de sub picioare? Abia după ce am ieşit am conştientizat că, după duritate, puteau fi doar şerpi.

Dar eu mă bucuram că am folosit repelent, pentru că erau o mulţime de ţânţari.

Când câte un tufiş foşnea de parcă era curemur magnitudine 8 Richter iar eu aşteptam, cu camera pregătită, să iasă o căprioară sfioasă? Bine că n-a ieşit nimic.

Cănd ajungi pe singura platformă betonată din sălbăticia aia -în fapt o ruină- şi acolo e o pentagramă uriaşă făcută din pietre, iar în mijloc tronează cranii de maimuţă (sper) şi un morman impresionant de oase lungi?

Când afli că locul e plin de cobre de toate naţiile si mamba negru, nici nu mai spun de alte specii de şerpi -că măcar alea nu erau otrăvitoare- de scorpioni, ba chiar şi urşi?

Şi cănd mă gândesc că mie îmi era frică de vaci şi cai!

Apoi alte şi alte pustietăţi prin care am umblat şi întălnirile cu oameni cu priviri crunte, înarmaţi, dar care deveneau brusc zâmbitori şi prietenoşi când auzeau că le vorbeşti limba?

Oraşele în care te laşi condus cu încredere spre un loc pe care îl cauţi, de către un om ciudat, jerpelit şi cu zâmbiet mieros, pe care nu-l cunoşti?

Hotarârea cu care am inotat câţiva kilometri buni în larg, pentru ca apoi să aflu că locul e plin de rechini şi nimeni nu are curaj să depăşească zona asigurată?

Sper ca prietenul ăsta să mă însoţească mereu.

sursa micdavinci.wordpress.com


Excursia

9 septembrie 2016 Lasă un comentariu

camp

Ghidul trecu precipitat în revistă istoria locului, desenând cu gesturi largi o aură imensă, în formă de sferă. Fresca reprezenta cei mai teribili războinici ai lumii răcnind sălbatic, bărboşi, goi şi fioroşi, cu muşchii explodând cu furie din roca cu nervuri întunecate. Urmară clipe grele de linişte. Urmaşul giganţilor de piatră, încremenit cu braţele ridicate şi pumnii strânşi, se relaxă şi privi gârbovit în pământ. Se întoarse spre grup cu licărul luptei în ochi şi faţa i se învineţi apoplectic.

Cei mai mulţi din grup erau la douăzecişicinci de paşi în urmă, pe creastă, privind în direcţie opusă. Era limpede că priveliştea îi interesa, pentru că exclamau uimiti şi erau total acaparaţi.

 – A, dar e chiar cea mai tare chestie pe care am vazut-o vreodată, oare cine a făcut asta? Crezi că a fost împuşcat?

– Nu, nu cred, zise cel mai vârstnic dintre ei. Ar fi o extraordinară prostie să faci asta şi să-l laşi aşa, ştiu de la bătrânul meu, care-i vânător.

Într-o bortă parţial acoperită de buruieni, zăcea un cadavru în putrefacţie, foşgăind de viermi şi bâzoaice albastre.

Calul rânjea umflat şi crăcit sub atacul fotografilor îngreţoşaţi de duhoare. Asta era clipa lui de măreţie. Urma să fie viralizat vreme de trei zile întregi, era eroul puştilor care aveau cea mai tare excursie din istoria şcolii. O adevărată performanţă, dacă nu af fi fost mort, dar şi aşa, tot era ceva. Cu puţin noroc se lasă cu o lege modificată sau vreun icter mecanic. Poate chiar îl amendează pe beţivul ăla de Ion, care-l altoia de-i ţâşneau lacrimile şi-l ţinea numai pe coceni. Ha ha ha, ar fi mortal, că nu-i mai dă pe datorie crâşmarul.

Ghidul făcu şi el o poză hoitului, dintr-un unghi în care soarele bătea sângeriu în frescă.

sursa micdavinci.wordpress.com


%d blogeri au apreciat: