The Guardian


congo-jungle-ctt

Există un prieten, înger pazitor al călătorului neştiutor, acum ştiu cu siguranţă, altfel nu mai scriam asta.

Cum altfel să fie posibil să ieşi viu dintr-o rezervaţie de tigri, în care ai intrat prosteşte, fără să ştii ce e?

Deşi locul răsuna de strigăte şi răgete ciudate, vegetaţia era deasă, încălcită şi întunecată şi călcam pe chestii vii, care se smunceau furioase de sub picioare? Abia după ce am ieşit am conştientizat că, după duritate, puteau fi doar şerpi.

Dar eu mă bucuram că am folosit repelent, pentru că erau o mulţime de ţânţari.

Când câte un tufiş foşnea de parcă era curemur magnitudine 8 Richter iar eu aşteptam, cu camera pregătită, să iasă o căprioară sfioasă? Bine că n-a ieşit nimic.

Cănd ajungi pe singura platformă betonată din sălbăticia aia -în fapt o ruină- şi acolo e o pentagramă uriaşă făcută din pietre, iar în mijloc tronează cranii de maimuţă (sper) şi un morman impresionant de oase lungi?

Când afli că locul e plin de cobre de toate naţiile si mamba negru, nici nu mai spun de alte specii de şerpi -că măcar alea nu erau otrăvitoare- de scorpioni, ba chiar şi urşi?

Şi cănd mă gândesc că mie îmi era frică de vaci şi cai!

Apoi alte şi alte pustietăţi prin care am umblat şi întălnirile cu oameni cu priviri crunte, înarmaţi, dar care deveneau brusc zâmbitori şi prietenoşi când auzeau că le vorbeşti limba?

Oraşele în care te laşi condus cu încredere spre un loc pe care îl cauţi, de către un om ciudat, jerpelit şi cu zâmbiet mieros, pe care nu-l cunoşti?

Hotarârea cu care am inotat câţiva kilometri buni în larg, pentru ca apoi să aflu că locul e plin de rechini şi nimeni nu are curaj să depăşească zona asigurată?

Sper ca prietenul ăsta să mă însoţească mereu.

sursa micdavinci.wordpress.com


  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: