Acasă > Politicăraie - Partide - Politicieni > Pe principiul ”păsărica Mihai Viteazul”, Alina Gorghiu visează să pună premier deși nu mai e mult până PNL ajunge să lupte doar cu pragul electoral

Pe principiul ”păsărica Mihai Viteazul”, Alina Gorghiu visează să pună premier deși nu mai e mult până PNL ajunge să lupte doar cu pragul electoral

alina-gorghiu

Alina Gorghiu, copreședintele PNL a declarat, marţi, că în PNL există două curente de opinie – unul susţine că este nevoie de un prim-ministru desemnat de partid pentru a comunica programul de guvernare, iar altul că nu este necesar, decizia urmând să fie luată la începutul lunii octombrie.

„O să avem o echipă de Parlament foarte bună, probabil că o să avem şi un candidat pentru premier, dar nu este obligatoriu acest lucru. Este încă o dezbatere care urmează să meargă spre o concluzie. Sunt două curente, după cum ştiţi, unii spun că este nevoie de un prim ministru desemnat pentru a putea fi cel care comunică în mod credibil programul de guvernare pe care-l lucrăm şi cu care vrem să venim în faţa electoratului. Dar mai este un curent de opinie în PNL destul de puternic care spune: „Oameni buni, suntem în pragul unor alegeri parlamentare, vorbim despre Parlament, nu despre Guvern”. Ca să ajungi să ai un Guvern, trebuie să vorbeşti despre ce vrei să faci în Parlament, ce proiecte şi cum îţi aşezi acest mecanism”, a spus Alina Gorghiu, după şedinţa Biroului Politic Naţional, întrebată dacă liberalii au stabilit un nume pentru funcţia de premier.

 Copreședinta PNL spune că are din orice regiune un potenţial premier, „oameni politici care pot să îndeplinească oricând cu succes statutul de prim-ministru”.

„Însă nu aş vrea deloc să ne grăbim şi să aruncăm nume pe piaţă. Orice nume pe care noi acum l-am vehicula sau orice nume cu care am veni ar fi mai bun decât un Ponta, Dragnea, care au problemele de credibilitate pe care le au. Vă mărturisesc că au fost momente în care am greşit din pricina faptului că eu şi colegii mei ne-am pripit cu decizia. Deci, o să vedem probabil la începutul lunii octombrie dacă venim cu o propunere de prim-ministru sau nu„, a adăugat Gorghiu.

Cum ar veni, pe principiul ”pasărea Mihai Viteazu” are balta pește… s-a văzut la alegerile locale de la București cam de ce resurse dispune PNL.

Pe de altă parte, dacă ne uităm în sondaje, la prăbușirea de care se „bucură” PNL,  vorbi de un premier e cel puțin ridicol deoarece nu mai e mult și partidul se va lupta cu pragul electoral doar …

Oricât s-ar crede Alinuța de clarvăzătoare într-ale politicii, nu observă că partidul nu merge spre omogenizare ci dimpotrivă. Cred că un exemplu bun este acela că domnul Zegrean, cel care a fost președinte la Curtea Constituțională, nu poate candida din partea PNL pentru că l-a susținut pe președintele  Băsescu la suspendare.

În ce a constat asta? Oare nu în faptul că Zegrean ar fi afirmat că nu există motive pentru suspendare? 

Păi Constituția spune la ARTICOLUL 95 alin 1:
” În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”

Deci e vorba de FAPTE GRAVE, nu de declarații (acesta a fost dat ca motiv și faptul că a mers la ședințe la Guvern, lucru cuprins în prerogativele sale).

Oare cum de nu se umflă ficații în Alinuța și când îl vede pe Vasile Blaga. Din câte îmi amintesc și dumnealui și ceilalți foști PDL-iști erau susținători ai Președintelui …

P.S. Trebuie să recunosc că e greu de imaginat că ar exista în lume un partid în care liderii de la vârf se străduiesc  să își împingă în jos  în sondaje partidul …

  1. 3 Decembrie 2016 la 16:19

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: