Acasă > Politicăraie - Partide - Politicieni > Dacă Țoapandrel nu era , nici turism nu exista ….

Dacă Țoapandrel nu era , nici turism nu exista ….

claudia-tapardelClaudia Țapardel, europarlamentar PSD, este extrem de mândră în calitate de copreședinta Intergrupului pentru dezvoltarea turismului european şi pentru patrimoniu cultural din Parlamentul European, intergrup format la iniţiativa sa cu obiectivul de a promova şi dezvolta sectorul turismului din Europa.

Deja își vede statuia pusă în fața fiecărui obiectiv turistic din România și nu numai. Într-o postare făcută azi pe contul său de Facebook, madam Țoapardel se laudă că a ” avut plăcerea de a primi la Bruxelles o delegație formată din reprezentanți ai unora dintre cele mai importante organizații de turism din România, precum și din partea autorităților locale și regionale. Timp de două zile aceștia au participat la o serie de evenimente dedicate promovării industriei turismului și au avut întâlniri cu mai multe asociații europene, punând astfel bazele unei cooperări bazate pe schimb de experiență și sprijin reciproc.”

Nu ca să fie cusurgiu, dar madama asta nu pomenește nimic despre infrastructura absolut dezastruoasă fără de care turismul nu are cum să funcționeze.

În rest ce să zici? Citiți cum se umflă în pene …

”Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a primi la Bruxelles o delegație formată din reprezentanți ai unora dintre cele mai importante organizații de turism din România, precum și din partea autorităților locale și regionale. Timp de două zile aceștia au participat la o serie de evenimente dedicate promovării industriei turismului și au avut întâlniri cu mai multe asociații europene, punând astfel bazele unei cooperări bazate pe schimb de experiență și sprijin reciproc.

Vizita de lucru a început marți, 27 septembrie, cu participarea la Conferința „Making the best use of EU funds for regional growth and jobs through tourism”, organizată de către Comitetul Regiunilor, Comisia Europeană prin DG GROW și NECSTouR, Rețeaua Europeană de Regiuni pentru un Turism Sustenabil. Reunind un număr impresionant de miniștri și reprezentanți din diverse regiuni europene, evenimentul s-a concentrat pe identificarea de oportunități de sprijinire și mai ales finanțare a industriei turismului. Din partea României și la invitația mea, primarul Constanței, dl Decebal Făgădău, a prezentat modelul de guvernanță și de utilizare a fondurilor europene pentru orașul de la malul Mării Negre.

Întreaga delegație a fost apoi invitată la recepția organizată de mine in seara aceleiași zile, cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului. Intitulat „Towards a stronger tourism policy for European Growth and Jobs”, evenimentul a avut loc cu participarea extraordinară a doi comisari europeni, respectiv Elzbieta Bienkowska, Comisarul European pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, și Tibor Navracsics, responsabil pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport.

Vizita de lucru s-a încheiat cu o întâlnire bilaterală între reprezentanții români și câteva organizații europene pentru turism, printre care NECSTouR, HOTREC sau ETC. Cele două părți au convenit că potențialul imens al turismului din România, precum și câteva inițiative de succes desfășurate recent în țara noastră, deschid un orizont ofertant de colaborare, în măsura în care se va reuși un schimb continuu de experiență și know-how.”

Altfel spus, dacă Țoapandrel nu era , nici turism nu exista  … țîțîțî …

P.S. Poate îmi dă și mie cineva vreo două lămâi să îmi mai taie greața  …

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: