OANA ZAMFIR (frumoasa jurnalistă de la Digi24), a spus despre meseria de jurnalist: ”Mu*e, sânge şi căcat … Poți să notezi asta dacă vrei…”

Întâmplător am dat peste un articol publicat de Anca Murgoci la 22 oct 2015 pe dcnews.ro,  ”Oana Zamfir, jurnalista de la Digi 24, declarație șoc despre presă” 

Chiar dacă pe despre Anca Murgoci  am o oarecare bănuială că e nvidioasă de felul ei și nu are nici un fel de jenă când vine vorba să mănânce rahat cu polonicul dacă cei care îi umplu cartea de credit, de data aceasta mi s-a părut o chestie destul de interesantă.

În articol se spune că Oana Zamfir (frumoasa jurnalistă de la Digi24), prezentă la Balul Bobocilor de la o facultate de jurnalism, ea însăși absolventă a unei astfel de facultăți, ar fi răspuns, întrebată fiind de o studentă,   ce este, de fapt, meseria de ziarist,  folosindu-se de o replică pe care a reținut-o în timpul unei discuții:„O jurnalistă mi-a spus ce e de fapt meseria: <<Muie, sânge şi căcat>>Poți să notezi asta dacă vrei.  Oricum, să apreciaţi seminariştii, ei nu vorbesc din cărţi, ei sunt oameni care lucrează în domeniu”.

Pentru cei care au uitat, frumoasa jurnalistă a Digi24 este aceeași care, cu ceva vreme în urmă îl înteba pe Marian Munteanu  „Ați fost și dumneavoastră în piaţa Universităţii, în acea perioadă, când au venit minerii?”,întrebare la care acesta a răspuns, după o scurtă pauză: „Da, am trecut și eu pe acolo”.

Povestea i-a atras disparița timp de zece zile de pe ecran deoarece fie susținătorii lui Munteanu, fie țoapele din media invidioase pe frumusețea Oanei Zamfir au sărit ca opăriți… 

Nu știu exact ce vârstă are Oana, dar, cred că în mintea criticăcioșilor trebuia ca, în timp ce umplea pamperșii, să se uimească de cafteala încasată de Munteanu de la minerii cu mintea întunericită de alcool …

Așa, ca să moară de invidie țoapele, vreau să le spun că Oana arată mult mai bine chiar și când e nearanjată, transpirată și obosită după ce trage de fiare la sală …

Oana zamfir, chiar nearanjată arată mult mai bine decât multe țoape din media care stau la machiaj ore întregi

Visul lui Costi

---

La colțul aleii mă ciocnesc de vecinul de la parter, Costi, care mormăia căutând ceva pe jos. În timp ce bâlbâiam o scuză, și-a tuflit o bască mizerabilă pe capul țuguiat, și a îndesat-o până la urechile clăpăuge și galbene ca niște lumânări. Are cele mai păroase urechi din univers, mereu mă abțin cu mare greutate să nu-l întreb de ce nu-și dă jos tot părul ăla de pe ele.

-Bună, vecine. De ce nu-ți razi părul ăla de pe urechi? Fă ceva, arăți ca o maimuță sclerozată și râioasă.

 Nu, bineînțeles că n-am spus asta, deși simt că înnebunesc dacă nu scot oful ăsta din mine.

 S-a ridicat brusc și a început să zornăie încruntat niște metale în buzunarul adânc, undeva aproape în dreptul genunchiului. Pantalonii sunt cu vreo câteva mărimi mai mari,  strânși cu o curea jerpelită. Așa umblă de vreun an, deși nu-i un om sărac.

-De ce ești supărat, Costi? 

-Nu-s supărat, caut chei.

-Ți-ai pierdut cheile? Te ajut să le găsești.

-Nu! Ia mai lasați-mă toți în pace! N-am pierdut nimic, doar caut chei.

 Și-a facut stânga împrejur, dispărând după gardul viu. De la geam, nevastă-sa se uită inexpresiv. Pe cât e el de sfrijit, pe atât de huidumă e dânsa. Pare să fi fost frumoasă la viața ei, acum are peste suta de kilograme și o mulțime de probleme cu sănătatea, nu prea se poate deplasa. Stă aproape mereu cu coatele pe pervaz și-i studiază cu nedisimulat interes pe toți cei care intră și ies din clădire.

     –E nebun, îmi zice. L-au bătut unii de la care a luat bani cu camătă. Visa să cumpere un teren pentru casă. L-au bătut atât de rău încăt de atunci a rămas așa, pe altă lume. Toată ziua caută chei și curăță șina tramvaiului. Ca să nu deraieze, cică. Are sute de chei, cele mai multe ruginite. O valiză plină, nu știu cum și unde le găsește. Nici doctorii nu știu ce să-i facă. L-au distrus nenorociții ăia. Ce om era și ce-a ajuns…

  Habar nu am ce să-i răspund. Singura imagine care îmi vine in minte, e a cheilor din servantă. O să le iau și o să arunc câte una pe alee. Poate au și colegii mei chei care nu le  mai trebuiesc. Să nu uit să-i întreb, mâine.

sursa micdavinci.wordpress.com

---