Arhiva

Archive for noiembrie 2016

1 DECEMBRIE 2016 … La mulți ani, România !

30 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

La mulți ani, România ! 

la-multi-ani-romania

Iată că a dat Domnul să mai prindem o zi în care să ajungem Marele Chiolhan Patriotic, Sfânta Beție de 1 Decembrie.

Cu toată ipocrizia de care suntem capabili ne înghesuim să îi urăm țărișoarei nostre mult încercate un ”La mulți ani” cât se poate de fierbinte… și de sinceri, chestie pentru care suntem în stare să jurăm cu cea mai profundă ipocrizie de care suntem capabili … că suntem sinceri…

Cât o să fac umbră pământului nu am să pricep ce dracu a fost în scăfârlia celor care au hotărât ca această dată, 1 DECEMBRIE,  să fie data în care sărbătorim Românica noastră (vorba vine) eternă și fascinată.

În primul rând , nu înțeleg cum de cei care au hotărât această zi să fie o zi în care mai sărbătorim ceva, Marea Unire, astfel încât ambele sărbători să se estompeze una pe alta. Oare acei oameni disprețuiesc atât de mult încât să considere că România nu merită să aibă o zi doar a ei, zi de care să se bucure toți locutorii. De exemplu ziua în care, statistic vorbind, a fost cel mai des vreme frumoasă, să zicem prin luna Iunie când putem ieși să întreprindem la iarbă verde chiolnanul patriotic.

Și mai sunt și alte  aspecte care fac ca anumite categorii de locuitori ai țărișoarei noastre nu pot să se bucure.

De exemplu creștinii habotnici care țin post … taman în buricul Postului Crăciunului sunt tentați să aleagă: ții postul și te pui bine cu Moșul cu Barbă sau îți bagi picioarele în cele sfinte și de spurci la mici, fasole cu cârnați și alte alea de crescut colesterolul.

Ar mai fi și minoritățile. Să zicem minoritarii de etnie maghiară. Dacă pentru noi, cei de etnie română, Marea Unire a fost un eveniment pozitiv, pentru ei  a însemnat ruperea unei hălci barosane din țara în care până atunci erau majoritare. Ni se pare urât din partea lor că spun că e o zi în care țin doliu tocmai de ziua României.

Oare de ce nu încercăm măcar în ziua în care vorbim de Unire să nu mai subliniem faptul că acei oameni ori renunță la identitatea lor, ori să se ducă dracului? Asta nu o fi tot o formă de cinism? Oameni sunt și ei și au o identitate, niște sensibilități …

Și ar mai fi ceva. Oare de ce detestăm atât de mult țara asta încât să sărbătorim o țară care nu mai există așa cum era la 1918 ci e o țară ciuntită, cu destul de mari teritorii aflate dincolo de frontieră.

Oricum ar fi, oricare ar fi adevărul absolut pe care nimeni nu îl deține, cu speranța că poate, într-o zi, România va deveni așa cum o doresc cei mai mândri dintre noi de calitatea de român, încă odată:  

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !

JAFUL DE LA MĂNĂSTIREA PASĂREA – O poveste cu preoți mafioți, evazioniști și fără respect față de pildele biblice și polițiști corupți, incapabili să pună întrebările necesare

29 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Povestea este fie extrem de simplă, fie foarte complicată, cu adânci trimiteri la lipsa de respect pe care Biserica Ortodoxă Română, care tot mai mult are fumuri de stat în stat, nu își mai amintește de pildele biblice, o arată față de Lege, precum și disprețul pe care îl arată față de credincioșii pe care îi tot momește până la ridicol cu tot felul de moaște și cărora le cere cu obstinație să doneze din sărăcia lor pentru construirea luxuriantei, monstruoasei și faraonicei așa zise Catedrale a Neamului.

manastirea-pasareaPovestea este fie extrem de simplă, fie foarte complicată, cu adânci trimiteri la lipsa de respect pe care Biserica Ortodoxă Română, care tot mai mult are fumuri de stat în stat, nu își mai amintește de pildele biblice, o arată față de Lege, precum și disprețul pe care îl arată față de credincioșii pe care îi tot momește până la ridicol cu tot felul de moaște și cărora le cere cu obstinație să doneze din sărăcia lor pentru construirea luxuriantei, monstruoasei și faraonicei așa zise Catedrale a Neamului.

pr. costel calinic slabuPe scurt, la preotul se prezintă preotul Costel Calinic Slabu, de la  Mănăstirea Pasărea care reclamă că pe la data de 29 octombrie, între orele 9.00 şi 10.00, pe când era la slujbă, din chilia sa a fost furată o sumă consistentă de bani aflați în sertarul noptierei de lângă pat. S-a zvonit că ar fi vorba de 100.000 (o sută de mii) de euro mari și lați.

După ce atunci când a fost povestea cu incendiul de la Clubul Colectiv pe care în prima fază BOR a tratat-o inițial cu un dispreț incredibil precum și faptul că un înalt prelat acuzat de fapte de corupție, mirosind că ar putea apărea o nouă poveste explosivă, în contextul în care niciodată nu a răspuns întrebărilor legate de casa părintească a ÎPS Patriarhul Daniel, (acesta  și-ar fi aruncat în stradă din casa părintească fratele pentru a o dona Bisericii), iată că Patriarhia își scoate la înaintare purtătorul de cuvânt, preotul Vasile Bănescu.

Sfinția sa, purtătorul de cuvânt, spune că nici vorbă de o așa sumă mare ”Este o sumă mult mai mică, nu au fost furați 100.000 de euro. Nu putem să spunem care este suma, nici măcar maica stareță nu o știe, dar nu sunt 100.000 de euro”.

Cât despre provenineța banilor, același sfânt umblător cu vorba-n gură, a mai adăugat că: ”Familia avusese un necaz și i-au adus lui banii să-i țină. Erau banii lui, nu ai Bisericii”.

La rândul său Mihai Sasaujan, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureștilor, instituțíe care administrează și Mânăstirea Pasărea, a precizat legat de acest incident că hoții care l-au călcat pe Calinic au fost curioși să vadă ce avere are și alt frate de-al său motiv pentru care au  mai vizitat și o altă chilie a acelui lăcaș de cult. Legat de o eventuală pagubă a mănăstirii, preotul Sasaujan  a adăugat: “Au fost luate din ele (chilii – n.a.) lucruri nesemnificative. Biserica și muzeul mănăstirii nu au fost afectate”, a mai subliniat Sasaujan.

Ei bine, nu era vorba de o sută de mii de euro, care tradus în lei ar însemna (la cursul zilei de azi, 29.11.2016 – 1EURO=4.5162 RON) ar însemna 451.62o RON ci de mai puțin „doar” de 344.ooo RON, adică  76.170,23 de euroi.

Drept să spun, dacă o familie îi dă unui preot să îi țină  344.ooo RON, tare săracă o fi … cu capul. Sau poate o fi vreo ”famiglie” care nu putea să ducă la bancă acești bani fără a se trezi la Beciul Domnesc cu ”brățări la încheieturi … zic și io.

Treaba devine și mai interesantă dacă ne gândim la felul în care domnii poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Ilfov, mari făcători de dreptate, au promis că vor face toate cercetările necesare descoperirii ticăloșilor jefuitori, niște audieri a unor persoane din cercul de suspecți deja fiind efectuate…

Cum dracu, Doamne iartă-mă, nu le-a dat pe sub caschete domnilor polițiști profesioniști ai Legii, cum le place să-și spună, să se intereseze de unde provin banii de fapt…

Or fi și ei de înțeles, dacă preoți spun că e laie, laie e, doar preoții nu mint. Ce, și-ar putea cineva imagina că vreun preot sau vreun ștab de la BOR ar putea să ajungă să dea declarații pe la DNA pentru furt ori corupție?

Hehehe … asta ar fi ca și cum ne-am imagina că acel înalt prelat s-ar duce să își dea ”extemporalele” la DNA însoțit de un stol de bodyguarzi îmbrăcați în haine preoțești ca un stol de ciori care se adună în jurul șefei stolului care a furat o nucă barosană.

Revenind la  preotul Costel Calinic Slabu, cel de la care hiții au furat cei 344.000RON, se pune o întrebare:

DE CE ȚINEA SFINȚIA SA BANII ÎN SERTARUL NOPTIEREI DE A TREBUIT SĂ ÎL FACĂ SĂ SE ÎNCURCE ÎN MINCIUNI PE PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PATRIARHIEI ȘI NU I-A DEPUS LA BANCĂ DE UNDE SUNT UN PICUȚ MAI GREU DE FURAT?

Să fie vorba de faptul că banii or fi urmarea cine știe cărei mânării? Să fie vorba de faptul că că banii or proveni din donații pentru care nu s-a dat chitanță, deci nu li se poate dovedi proveniența? Putem oare să ne întrebăm dacă neruperea chitanței buclucașe nu are ca motiv încercarea de a trage Statul în piept neplătindu-i sumele cuvenite ca impozite?

Dacă e vorba de asta înseamnă că sfinția sa are mari carențe în ceea ce privește pildele date de ISUS CRISTOS… Mai precis cea în care Mântuitorul zice: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. 

Mă gândesc să îi fac un bine sfinției sale și să îi amintesc pilda biblică respectivă:  

Tributul cuvenit împăratului
(Mc 12,13-17; Lc 20,20-26)

    Atunci fariseii s-au dus să ţină sfat ca să-l prindă în vorbă.  Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună:

„Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut cezarului?” 

 Dar Isus, ştiind răutatea lor, le-a zis:

„Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? Arătaţi-mi moneda tributului!”

Iar ei i-au adus un dinar.  El le-a zis:

„Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?”

 I-au zis:

„Ale cezarului”.

Atunci le-a zis:

„Daţi-i, aşadar, cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”.

Când au auzit, au rămas uimiţi şi, lăsându-l, au plecat.

 

 

Igor Dodon se pregătește să le dea cu flit rusofonilor ?

26 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Într-un interviu dat la TVR în care se adresa românilor, Igor Dodon, președintele ales al Republicii Moldova, spunea:

”Fraţi români, eu vă stimez, vă iubesc ca vecini, dar haideţi să ne respectăm ca două state independente, suverane. Veniţi voi la noi, noi la voi, dar nu cu idei unioniste. Imaginaţi-vă dacă ar apărea în România mişcări finanţate de Republica Moldova care ar spune „Haideţi să lichidăm România, să luăm jumătate de România înapoi şi să ajungem la harta cum a fost Moldova”!

……………….

Eu nu am fost niciodată anti-român, suntem vecini avem rădăcini istorice comune, suntem frați. Însă fiecare la casa lui. Eu stimez statul român, ca stat suveran și vreau să aibă aceeași viziune față de statul moldovean.

………………..

Noi trebuie să facem primii pași în direcțiile în care avem probleme de rezolvat. Acum avem mai multe probleme de rezolvat în legătură cu Federația Rusă. Voi fi apoi și la Bruxelles, unde iarăși avem probleme de rezolvat. Și a treia vizită va fi la București”.

.

.

Straniu interviu aș spune. Dacă în campania electorală își exprima moldovenismul, inclusiv prin faptul că vorbea de așazisa limbă moldovenească acum, hodoronc tronc, vorbește de identitatea sa românească deși după nume numai pui de dac nu e, de  intenția de a se duce la Bruxelles ca să rezolve nu știu ce … Ce treabă o mai avea cu Bruxelles-ul de vreme ce vrea să pună Republica Moldova pe orbita rusească … Dumnezeu știe.

Cu toată lehamitea care mă apucă atunci când văd acest limbric politic slugarnic față de Führerul de la Kremlin, nu pot să nu consider că dacă ar fi rostit acest discurs în campania electorală rusofonii ar fi înțeles ce jigodie este și nu prea se pot baza pe el cu toată slugărnicia sa promoscovită. 

În fine, deși tare mă îndoiesc,  teoretic cel puțin, acea diferență de 70.000 de voturi în favoarea lui Dodon  ar putea face curtea constituțională moldoveană să nu valideze alegerile din cauza năvalei hoardelor de transnistreni și a incalificabilei blocări a celor din diaspora în a participa la vot. Am înțeles că ar exista dovezi puternice că alegerile au fost fraudate grav.

E drept, Judecătorii de la Curtea Constituțională sunt tot oameni care au față de Moscova o teamă maladivă.

Frumoasa jurnalistă Elena Robu, pe siteul său analizează această posibilitate, repet, cel puțin teoretic, se va putea ajunge la repetarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.

Ce se întâmplă în cazul în care Curtea Constituțională invalidează alegerile

Elena RobuCurtea Constituțională ne-a obișnuit în ultima perioadă cu decizii mai puțin populare care au trezit polemici aprinse în societate. Și astăzi mai sunt juriști care consideră că alegerile prezidențiale din 30 octombrie sunt anticonstituționale, pentru că magistrații de la Curtea Constituțională nu pot modifica Legea Supremă a țării așa încât președintele să fie ales de popor. Dar, scrutinul deja s-a consumat. Urmează verdictul Înaltei Curți.

Nu sunt juristă, nu am studii în drept constituțional, dar am câteva întrebări și neclarități în legătură cu ce urmează. Până în momentul de față este clar un singur lucru: ori alegerile vor fi validate și socialistul Igor Dodon devine președinte, ori sunt invalidate și se organizează alte alegeri (nu cunosc exact în ce termen). Probabil, decizia se va lua în funcție de scenariul care îi este comod guvernării.

Haideți să presupunem că Înalta Curte nu validează alegerile, iar motivele principale vor fi cele legate de diasporă (lipsa buletinelor de vot și insuficiența secțiilor de votare). Și atunci sunt organizate alegeri repetate, acum depinde dacă va fi repetat turul II sau în general vor fi organizate alegeri noi. Dar cu siguranță regulile de joc se vor schimba, adică vor fi deschise mai multe secții de votare și s-ar putea ca și această limită de 3000 de buletine de vot să fie exclusă sau mărită.

Dacă e să ținem cont de numărul de alegători din diaspora pentru a deschide secții de votare, atunci în Federația Rusă ar trebui să fie cele mai multe secții de votare. Cum votează cetățenii din Federația Rusă este deja clar pentru fiecare. Așa că indiferent cât de mult se vor mobiliza alegătorii moldoveni din Italia, Marea Britanie, România, oricum numeric vor fi insuficienți față de numărul de alegători din Federația Rusă. Poate acesta este scenariul care convine cel mai mult guvernării în acest moment? Poate e nevoie de o mai mare legitimitate pentru Igor Dodon sau poate să i se arate unde îi este locul și cine decide în țara asta? Ne va fi mai clar în funcție de decizia CC, pentru că acum toată responsabilitatea este pasată pe umerii magistraților de la Curtea Constituțională. Asta după ce Comisia Electorală Centrală a validat, fără mari discuții sau contradicții, alegerile și a transmis pachetul de documente către CC.

Și încă un detaliu, de vreo două zile președintele ales al R. Moldova, Igor Dodon nu apare în spațiul public. De ce oare? Nu vin cu teorii conspiraționiste, este doar un mic detaliu.

Așadar, unde e problema? Consider că fiecărui cetățean ar trebui să i se creeze condiții de vot, indiferent de culoarea sau simpatia politică. Al doilea lucru este să acceptăm decizia cetățenilor, în cazul în care ei sunt informați corect, nu sunt manipulați și zombați.

Interzicerea nu este o soluție. Educația, informarea, explicarea, stabilirea unor principii și valori, respectul, patriotismul, sentimentul că această țară îți aparține, că merită să te implici pentru viitorul ei – iată care ar fi soluțiile pentru a cultiva un alegător conștient în R. Moldova. Rolul de a se implica în acest proces este al întregii societăți. Să nu ne ascundem după deget, dar să privim lucrurile așa cum sunt ele și să găsim soluții. Este bine să rezolvăm problemele care sunt în interiorul nostru și apoi să decidem ce vrem să facem mai departe.

Autor: Elena Robu

Sursa: elenarobu.wordpress.com

Cosima Rughinis: ”Cenzura și limba de lemn cerute de PC sunt replici în dialogul amuțirilor”

25 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Corectitudinea politică și adevărul gol‑goluț. Jumătate‑de‑Om‑Călare‑pe‑Jumătate‑de‑Iepure‑Șchiop 

Cosima RughinisÎn contextul alegerilor din Statele Unite corectitudinea politică a devenit un subiect fierbinte. Din dezbateri lipsește însă o piesă de puzzle. Cenzura și limba de lemn cerute de PC sunt replici în dialogul amuțirilor, un răspuns la ștergerea din memoria colectivă a femeilor creatoare și altor marginali remarcabili. Descifrăm în mediul cultural ambiant un mesaj foarte clar, transmis statuie cu statuie, bancnotă cu bancnotă, manual cu manual: valoarea esențială a feminității constă în frumusețe, senzualitate și maternitate. Gândirea, creativitatea și transformarea lumii sunt memorabile doar dacă sunt masculine.

Scurtissim, corectitudinea politică afirmă (1) responsabilitatea morală de a cenzura discursurile degradante față de felurile de oameni supuse istoric devalorizării și (2) responsabilitatea unor măsuri compensatorii prin care membrii de azi ai acestor grupuri primesc recunoaștere și beneficii menite să re‑echilibreze trecutul distorsionat de rasism, sexism și alte bigotisme. Adesea unii dintre noi vedem justiție și eliberare, iar alții vedem cenzură, limbă de lemn și discriminarea ne-minoritarilor. Uneori le putem percepe pe amândouă simultan, ca un Gestalt shift, o rață-iepure. Controversa pune însă în umbră un alt tip de ne‑spus, o cenzură colectivă cu care suntem atât de obișnuiți încât a devenit firească, ne‑remarcabilă.

În ultimele secole „femeia” a fost reinventată. Dacă în veacul al XVIII‑lea femeia era în conștiința colectivă o ființă cu o rațiune redusă și dominată de emoții, numai bună pentru maternitate și sprijinul soțului, în secolele ce au urmat a fost descoperită pe scală largă femeia gânditoare, femeia care vede și simte lumea în profunzime și îi articulează mecanismele ascunse. Poziția socială a femeilor s‑a transformat radical – de la dreptul de vot la accesul la educație și la cariere exclusiv masculine prin tradiție. Din multe puncte de vedere, ideea femeii gânditoare a repurtat un succes zdrobitor, cel puțin în cultura europeană și occidentală în sens larg. Includem aici și România, uneori chiar mai bine decât am spera. De exemplu, România are cea mai mică diferență de salarizare între sexe în Uniunea Europeană [12].

Totuși, la nivelul imaginarului colectiv, persistă o rezistență: nu vrem să vedem în jur și nu vrem să ne amintim de femeile care au împins marginile realității, femeile care au definit națiunea română și cultura europeană. („Dar există?” m-a întrebat o prietenă.) Vrem să vedem femei frumoase, femei sexy, femei materne.

Femeile care au redefinit înțelegerea lumii sunt pitite în trecut și în cloud. Le găsim pe internet, search for „femei celebre din Romania” (deși multe nu prea sunt celebre, tocmai) sau mai bine „femei remarcabile din Romania” sau „femei care au schimbat istoria României”. Unde nu le găsim? Nu le găsim în manuale școlare [13], nu le găsim printre statuile ce ne amintesc cine suntem [6], nu le găsim pe bancnote, nu le găsim în reclame sau în filme, nu le găsim decât dacă le căutăm.

Speranța medie de viață la naștere este mai mare pentru femei decât pentru bărbați ‑ dar speranța medie de viață înainte de naștere este net în favoarea bărbaților. Mă refer la toate viețile care ne sunt oferite ca reper când suntem copii, toate viețile trecute pe care viața noastră le continuă și din care își trage seva de valori. Ca băieți putem continua munca și vocile a sute de bărbați remarcabili, geniali, creatori. Ca fete, putem continua munca și vocile acelorași bărbați. Și fetele vor să fie Einstein, Eliade, Cărtărescu și Harry Potter. Sau, poate ne vor însufleți vreo Regina Maria sau Ecaterina Teodoroiu din manualele de istorie, sigurele femei autorizate să pătrundă în Marea Istorie predată copiilor. Poate vom ochi câteva scriitoare în manualele de română – Ana Blandiana, Hortensia Papadat Bengescu. Gata. De jur împrejur, femei frumoase, femei sexy, tinere mame și bunici adorabile. Unde este Ana Aslan? Unde sunt Eliza Leonida Zamfirescu[5], prima ingineră din lume, și Sofia Ionescu-Ogrezeanu [17], prima femeie neurochirurg la nivel mondial? [4] Sau, într‑o lume interconectată prin zbor, unde este Smaranda Brăescu, campioana mondială la parașutism? Unde este Elena Caragiani‑Stoienescu? Ce aflăm despre Escadrila Albă [11], singura unitate de aviație formată exclusiv din piloți femei în cel de‑Al Doilea Război Mondial? Unde sunt numele și viețile femeilor din aviația română? Pe ici pe colo pe internet, bineînțeles [15] [14], și în cărțile celor care s‑au luptat să le scuture de praful istoriei [16]. Dar ce nume de personalități poartă aeroporturile românești? Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Traian Vuia – apoi urmează George Enescu, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu și Ștefan cel Mare. Aeroporturile din Arad, Baia Mare, Craiova, Oradea, Satu Mare, Sibiu și Târgu Mureș nu invocă nicio personalitate istorică. Ce înțelegem de aici, cu coada ochiului și a subconștientului? Mai bine ca un aeroport să se numească Ștefan cel Mare decât Smaranda Brăescu; mai bine să nu aibă niciun nume decât un nume de femeie.

De ce contează toate acestea? Nici Ștefan cel Mare nu se bucură că are un aeroport, nici Smaranda Brăescu nu e supărată că n-are. Problema apasă asupra celor care copilăresc și trăiesc astăzi și mâine. Toate portretele din jur ne semnalizează ce este important, ce este valoros. Cu fiecare imagine noi, copii și adulți deopotrivă, ne formăm ochiul pentru a judeca relevanța și forța. Cât de mult contează pentru o fetiță să fie frumoasă? Dar pentru un băiețel? Pentru o femeie? Pentru un bărbat? Câtă încredere poți să aduni, ca femeie, în propriul fel de a înțelege lumea și în puterea interioară de a o transforma? Desigur, privește în jur: câte femei inovatoare vezi? Cu urechile auzi clar că femeile pot împlini tot ce își doresc, iar cu ochii vezi împrejur că orice vor realiza va fi prompt uitat. Atât de mult contează.

Unde este Sarmiza Bilcescu [10], prima femeie doctor în drept din lume? Sau Ella Negruzzi, prima femeie avocată pledantă în România și în Estul Europei [1]? Dacă treceți prin holul Facultății de Drept al Universității din București, pe pereți vă întâmpină cincizeci și șase de portrete de bărbați – anume toți Rectorii Universității, pe de‑o parte, și toți Decanii Facultății de Drept, pe vizavi. În centru veghează statuile lui Vasile Pîrvan, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga și Simion Stoilov. În total, șaizeci de bărbați și nicio femeie. Sunt destule studente în Facultatea de Drept astăzi, destule femei judecătoare, avocate sau procuroare în ultimele decenii – dar nu există nici un reper istoric pe pereți prin care femeile din Justiția de azi, sau din știința, literatura și filozofia de azi, să se ancoreze de viața, provocările și realizările femeilor de ieri. Toate sunt șterse de pe fața pământului.

Genul este un creion cu două capete. Cu unul scrie, cu altul șterge. Să ascultăm cu atenție tăcerea, să privim cu încordare absența. În august 2012 Hotnews.ro [8] a investigat banii cheltuiți de Primăria Capitalei pentru noi statui, din 1999 în 2012. Citim: ansamblul monumental Barbu Catargiu; Fântâna G.E. Lahovary; Aleea Cariatidelor; Fântâna Modura; Fondatori UE – 12 portrete din bronz; Venus din bronz; Charles de Gaulle pe soclu; Naim Frasheri pe soclu; ansamblul monumental I.L. Caragiale; sculptura Maternitate; statuie ecvestră Carol I; monument Șerban Cantacuzino; monument „Vioara spartă”; monument „Omul, timpul, spațiul”; bust Marin Preda; monument Gr. Vieru; monument Panait Istrati; monument „Împăratul Traian”; Ansamblul monumental „Ion Voicu”; bust bronz Chopin; monument „Al. I. Cuza”; monument „Lascăr Catargiu”; Omagiu Geometriei; efigiile Împăratului Traian și a Regelui Decebal. Da, există și femei: femeia‑Patrie de pe monumentul lui Barbu Catargiu, cariatidele, Modura, femeia‑Maternitate și Venus. Toate sunt femei imaginare, imaginate de bărbați. Femeile apar ca personificări, zeițe – dar nu vedem deloc femei adevărate, cu vieți semnificative care ne‑au definit cultura și societatea. Dar în 2015 [9]? Ghici. Primim monumentul Nicolae Cajal, monumentul Emil Cioran, monumentul Mircea Eliade și monumentul „Lacătele dragostei” – Romeo și Julieta pe bancă. Încă o femeie fictivă creată de un bărbat genial. Dar în 2016? Surpriză. Monumentul „Aripi”, monumentul „Avram Iancu”, altorelieful de bronz Corneliu Coposu, ansamblul monumental Rainier al III‑lea, monumentul de bronz Regenesis și… da, incredibil, în sfârșit, bustul Hortensiei Papadat Bengescu. Am înșirat până acum 35 de nume bărbătești și un singur nume de femeie.

Toate aceste absențe sunt indicii. Există în jurul nostru o forță misterioasă care ne interzice să vedem și sa povestim despre femei altfel decât matern, sexy și cu trimiteri imediate la frumusețea lor extraordinară. Trăim un film polițist în care tot mai multe femei sunt susținute, îndrăznesc și reușesc să vadă realitatea altfel, să povestească lumea din alte locuri și roluri – dar în cele din urmă dispar‑pur‑și‑simplu. Sau e un film de groază? Rămâne câte o fotografie, o mănușă, uneori un nume de stradă sau de școală ‑ și perpetua uimire a celor care descoperă că asemenea ființe au umblat pe pământ. Împreună alegem să povestim și să trăim în jumătate de lume, pe moșia lui Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Șchiop.

Pe bancnota de 200 de lei se află Gânditorul de la Hamangia. Recunoaștem ușor figura cu capul sprijinit în palme, șezând pe un scăunel. Dar… ce remarcați? Soția lui a dispărut. Ștearsă – sau decupată, cum preferați.

Cele două statui au fost descoperite în 1956, într‑un mormânt al culturii Hamangia [3]. Stăteau împreună de mii de ani. Nu a durat mult până când Jumătate‑de‑Om și‑a făcut simțit punctul de vedere și am văzut cu toții cele două statui prin ochii săi. A fost clar că figura masculină gândește profund, asemenea Gânditorului lui Rodin [3], așa cum numai un bărbat poate să gândească. Iar figura feminină… șade. Ea stă pe fund, pur și simplu. Nu cugetă, nu‑i stă în fire. Ce nume au primit cele două statui? Gânditorul și soția sa. Clar. În engleză sunt doar vecini: „The Thinker and the Seated Woman” [2]. Dar o femeie care șade fără gânduri și poate nici nu‑i măritată de mii de ani nu are cum să apară pe o bancnotă a României. Țac-țac, decide BNR. Iată Gânditorul pe bancnota de zece mii de lei din 1994, pe verso‑ul lui Iorga, cu o altă femeie: Zeița Fortuna. Norocoasa! Iată‑l mai târziu pe Gânditor pe bancnota de 200 de lei, singur-singurel. Filtre perceptive succesive au făcut ca femeia să devină tot mai invizibilă, tot mai absentă.

Corectitudinea politică poate fi excesivă și opresivă. Este atât de tentant să constrângem libertatea gândirii și vorbirii celor cu care nu suntem de acord. Ce facem însă cu cele pe care nu le (mai) vedem și nu le (mai) auzim? Dacă e să spunem adevărul gol‑goluț și să ieșim din tăcerea și lemnoșenia corectitudinii politice, poate ieșim și din muțenia prin care ștergem din imaginarul colectiv toate femeile care regândesc și redefinesc lumea. Fata lui Verdeș împărat era frumoasă, dar a ucis monstrul. Acum trebuie să primească un nume.

Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pământ și umbla cu șoșele, cu momele să înduplece pre fată a‑l lua de bărbat. Dară, ași! feritu‑l‑a sântulețul să se apropie de dânsa! Căci îl ținea țintuit în loc cu ochii cât de colo. Din satană, din iazmă, și din spurcăciune nu‑l mai scotea.

Piei, necuratule, de pe fața pământului, să scape lumea de o ciumă și de o holeră ca tine.

Mai stărui ce mai stărui, și daca se văzu înfruntat până într‑atât, iazma plesni de necaz, cum de să fie el ocărât atât de mult de o cutră de muiere.

Atunci Aleodor întinse coprinsul său și peste moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop, luă de soție pe fata lui Verdeș împărat și se întoarse la împărăția lui. Când îl văzură alde gloatele venind teafăr, alături cu o soțioară de‑i râdea și stelele de frumoasă, îl priimiră cu mare bucurie; și, urcându‑se din nou în scaunul împărăției, domni și trăi în fericire, până se istoviră.

Iară eu încălecai p‑o șea și v‑o spusei dumneavoastră așa.”

Aleodor Împărat, de Petre Ispirescu [7]

Cu mulțumiri către Alexandra Ciocănel, Răzvan Deaconescu, Ștefania Matei și Alec Niculescu pentru sfaturi, critici și încurajări.

Referințe

1. Agrigoroaie, M. Ella Negruzzi, prima femeie avocat din Estul Europei. LegalMagazin.ro, 2014. http://legalmagazin.ro/ella-negruzzi-prima-femeie-avocat-din-estul-europei/

2. Bailey, D. W.Prehistoric Figurines. Routledge, New York, 2005.

3. Berciu, D. Neolithic Figurines from Romania. Antiquity XXXIV, (1960), 283–284.

4. Brândușă, Ș. Cine sunt cele șase românce incluse de americani într-un TOP 60 al femeilor care au schimbat lumea. Activenews.ro, 2016. http://www.activenews.ro/cultura/Cine-sunt-cele-SASE-ROMANCE-incluse-de-americani-intr-un-TOP-60-al-femeilor-care-au-schimbat-lumea-132284.

5. Crangan, C. Povestea Elisei Leonida, prima femeie inginer din lume. A studiat în Germania după ce în România a fost respinsă pe criteriul „locul femeii este la cratiţă!“. Adevarul.ro, 2015. http://adevarul.ro/locale/galati/povestea-elisei-leonida-femeie-inginer-lume-studiat-germania-romania-fost-respinsa-criteriul-locul-femeii-cratita-1_55cdd773f5eaafab2c83fa85/index.html.

6. Grünberg, L. and Bragaru, C. Monumente și statui din București: despre construcția simbolică a genului. 2015. http://www.discriminari-urbane.ro/index.php/ghid

7. Ispirescu, P. Aleodor Împărat. https://ro.wikisource.org/wiki/Aleodor_%C3%AEmp%C4%83rat.

8. Ivanov, C. Recensamantul statuilor din Bucuresti: Primaria Capitalei a cheltuit in ultimii 12 ani 43,4 milioane de lei pe statui. Vezi cine le-a realizat, cat au costat si unde sunt amplasate. Hotnews.ro, 2012. http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-12965448-recensamantul-statuilor-din-bucuresti-primaria-capitalei-cheltuit-ultimii-12-ani-43-4-milioane-lei-statui-vezi-cine-realizat-cat-costat-unde-sunt-amplasate.htm

9. Ivanov, C. Primaria Capitalei vrea sa dea, in 2016, circa 7 milioane lei pe statui. Primesc bani monumentele “Aripi” si “Rainier al III-lea.” Hotnews.ro, 2016. http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20790413-primaria-capitalei-vrea-dea-2016-circa-7-milioane-lei-statui-primesc-bani-monumentele-aripi-rainier-iii-lea.htm

10. Mincan, M. Povestea Sarmizei Bilcescu, prima femeie avocat din Europa. Adevarul.ro, 2014. http://adevarul.ro/cultura/istorie/povestea-sarmizeibilcescu-femeie-avocat-europa-1_532dbc2a0d133766a82247dd/index.html

11. Pătrașcu Zamfirache, C. Istoria româncelor-eroine din „Escadrila Albă“, singura unitate de aviaţie din cel de-Al Doilea Război Mondial formată exclusiv din piloţi femei. Adevărul.ro, 2015. http://adevarul.ro/locale/botosani/istoria-incredibila-romancelor-eroine-escadrila-alba-singura-unitate-aviatie-de-al-doilea-razboi-mondial-formata-exclusiv-piloti-femei-1_5613b15df5eaafab2c5d203c/index.html

12. Reprezentanța Comisiei Europene în România. România – cea mai mică diferență de salarizare între sexe. 2016. https://ec.europa.eu/romania/news/03112016_gender_equality_gap_ro.

13. Rughiniș, C., Grunberg, L., Popescu, R., et al. Alice in Tara Manualelor. 2015. http://researchmaster.ro/alice

14. Tănase, S. Aviatoare românce. 2015. http://www.stelian-tanase.ro/aviatoare-romance

15. Țone, F. Primele aviatoare ale României: zborul şi prăbuşirea. Historia.ro, 2016. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/primele-aviatoare-ale-rom-niei-zborul-i-pr-bu-irea

16. Turturică, S. Aviatoarele Romaniei. Din inaltul cerului in beciurile Securitatii. Editura Vremea, 2015.

17. Zară, D. Povestea Sofiei Ionescu Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume. Adevărul.ro, 2013. http://adevarul.ro/locale/suceava/povestea-sofiei-ionescu-ogrezeanu-femeie-neurochirurg-lume-1_527c9a6ac7b855ff56cee2d1/index.html

Autor: Cosima Rughinis

Sursa: contributors.ro

Când a aflat că urmează a fi dat afară din pușcărie împotriva voinței sale, Dan Voiculescu a spus că se consideră discriminat

25 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Dan Voiculescu spune că cei care doresc să îl dea afară din pușcărie împotriva voinței sale comit o gravă discriminare, lucru care i se pare inacceptabil.

Dan Voiculescu

O veste șocantă a străbătut pușcăria unde este cazat Dan Voiculescu, Varanul politicii mioritice. Urmează a fi dat afară din pușcărie, lucru care i se pare inacceptabil domnului profesor.

Vestea a aflat-o Voiculescu la un seminar extrem de select unde participau doar literați penitenciariști.  

Tocmai rostea ultimele cuvine ale unei dizertații despre paralelismul gratiilor într-un spațiu curbat de gravitație după cum zicea Einstein

”… credeți cumva că cineva din această minunată pușcărie ar fi de acord să schimbe locul cu un pinguin liber din Antarctica? Vă spun eu … Nu…” – a rostit Marele Varan după care a fost inundat de un ropot de aplauze ca o blondă când pare la televizor Mircea Badea.

Comandantul închisorii a mers la tribună și i-a comunicat domnului profesor cumplita veste …

Vizibil marcat, șocat chiar deoarece pe fața dumnealui au început să se schimbe culorile cum schimbă asistentele lui Capatos masculi, Varanul, după ce a rugat să se facă liniște, a izbucnit într-o adevărată tiradă: 

”Este inacceptabil – a tunat Voiculescu în difuzoare de au început să vibreze gratiile de la ferestre – deși am dreptul să îmi petrec zece an din viață în această instituție de relaxare, iată că ticăloșii au găsit un motiv să mă dea afară.

Auzi frate, pentru simplul fapt că am peste șaizeci de ani și am scris niște amărâte de cărți să fie dat afară din pușcărie ca ultimul mitocan după nici trei ani?  Asta se numește, să nu ne ferim de cuvinte, discriminare.

Ei lăsați, vă garantez eu că dacă mă dau afară împotriva voinței mele dracu îi ia pe cei care au comis nedreptatea. Dacă îi asmut pe credincioșii mei,  Badea, Gâdea, Ursu, Grecu și ceilalți călăi credincioși mie asupra ticăloșilor care mă discriminează în halul ăsta nu mai rămâne piatră pe piatră din Sistemul Penitenciar.

Am de partea mea și legea … nu mă pot da afară deoarece nu am acoperit nici jumătate din prejudiciu. Și totuși …

Ticăloșii nu au scrupule … e clar că aici e mâna lui Băsescu. Vă garantez că, deși acum și-a luat cetățenia basarabeană nu pupă el dreptul de a sta la vreo pușcărie, nici în România și nici în Republica Moldova. Mai ales că sunt amic cu Dodon …” – a mai spus Voiculescu sufocându-se de indignare.

MELANIA CINCEA: ”Două din cele cinci partide cu şanse … nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO.”

24 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Melania Cincea face, ca de obicei, o  scurtă, dar extrem de  interesantă analiză a partidelor cu șanse reale de a intra în  Parlament la alegerile generale din decembrie.

”Două din cele cinci partide cu şanse de a intra, în 11 decembrie, în Parlament nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO. Ceea ce trebuie să fie un semnal de alarmă.” – scrie frumoasa și talentata jurnalistă bănățeană.

Chiar și doar citatul de mai sus, cu care deschide articolul, cred că e suficient pentru a trezi interesul…

Lectură plăcută:

Votul din 11 decembrie: pro-Vest sau pro-Est

Două din cele cinci partide cu şanse de a intra, în 11 decembrie, în Parlament nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO. Ceea ce trebuie să fie un semnal de alarmă.

Melania CinceaPNL a inclus în programul de guvernare – care vine în completarea proiectelor prezentate de Dacian Cioloş, prin Platforma România 100 – un capitol dedicat Apărării. Aici este prevăzută, printre altele, asigurarea anuală prin bugetul de stat a minimum 2% din PIB pentru sistemul național de apărare (adică, ceea ce se anunţă a fi o condiţie pentru rămânerea în NATO, impusă de noua administraţie americană). Iar în Platforma România 100 , a lui Dacian Cioloş – pe care PNL a anunţa că-l susţine ca premier, după paralamentare – actualul prim-ministru îşi declară susţinerea pentru „o Românie care contează în Uniunea Europeană și în NATO”.

PMP are şi el inclus în programul de guvernare un capitol consistent pe tema „Europa, atlantism, românii din străinătate”. PMP anunţă, printre altele, susţinerea consolidării „profilului de stat aliat european cu vocaţie transatlantică, cu rol stabilizator şi predictibil în regiune.” Iar în privinţa rolului României în cadrul NATO, pune accent pe dezvoltarea sistemului NATO de apărare antirachetă, pe întărirea legăturii transatlantice între Aliaţi şi pe consolidarea prezenţei regionale a NATO: „Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă dimensiunea fundamentală a politicii externe şi de securitate a României.”

USR are şi el inclus în programul de guvernare un capitol dedicat României în lume. „Vrem o Europă puternică, unită și solidară, capabilă să facă față unor provocări majore. (…) Credem că soluțiile nu pot fi individuale, naționale, ci trebuie să fie europene”, se arată în programul USR. Iar în privinţa NATO, se subliniază că „apartenența României la NATO și Parteneriatul Strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională.”

În programul de guvernare al celui mai mare partid, PSD, care atinge iarăşi filonul naţionalist,Împreună, îndrăznim să credem în România! – un program la care, după parlamentare, va adera şi ALDE –, nu se pomeneşte nimic despre politica externă a României, nici despre relaţia cu SUA, UE şi NATO. Un aspect spre care ar trebui să privim nu doar cu atenţie, ci şi cu îngrijorare. Din cel puţin trei motive:

1. Pentru că noua administraţie de la Washington şi-a anunţat intenţia – explicabilă şi necondamnabilă – de a lăsa în afara NATO acele state care nu plătesc pentru propria Apărare, adică, acele state care nu sunt interesate de acest aspect. E o măsură care, în actualul context geopolitic foarte tulbure, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice clasă politică responsabilă, mai ales din zona care a fost zeci de ani sub influenţa URSS. Dar şi o măsură ce i-ar putea veni mănuşă unei clase politice care, ajunsă la putere, şi-ar dori schimbarea orientării strategice a ţării. Şi care, în noul context, invocând lipsa de bani sau nejustificarea creşterii cheltuielilor cu Apărarea, ar ridica din umeri în faţa unei astfel de decizii, dramatice pentru un stat ameninţat să reintre în orbita Kremlinului. De altfel, zilele trecute, fostul premier social-democrat Victor Ponta a anunţat că aceasta este o cheltuială pe care PSD şi ALDE nu o vor susţine.

2. Pentru că PSD, secondat de oameni grupaţi acum în ALDE, a oferit, în perioada USL, indicii că ar fi dispus să arunce zarurile geopolitice în altă direcţie şi să forţeze Parteneriatul Strategic cu SUA. Să ne amintim de câteva episoade:

  • Anunţarea unui Parteneriat Strategic cu China. Anunţul, făcut de Victor Ponta în septembrie 2014, nu a fost precedat de un acord al CSAT şi nici nu a fost însoţit de nicio explicaţie oficială. În plus, nu a ţinut cont că România are deja un parteneriat strategic încheiat cu SUA şi că nu poate avea interese militare egale şi cu SUA, şi cu China şi, eventual, şi cu Rusia. Cu China există un parteneriat de cooperare, dar una este un parteneriat de cooperare, alta, un parteneriat strategic care, cel puţin teoretic, implică o componentă de securitate şi apărare.
  • Înlăturarea de la tribuna oficială a Parlamentului României a drapelului UE, rămânând doar cel al Chinei comuniste şi al României. Episodul a avut loc în noiembrie 2013, în timpul Forumului economic China – Europa Centrală, la solicitarea expresă a delegaţiei chineze. Nu a contat că România este membră UE, nici că la acest forum erau prezenţi oficiali ai statelor din toată Europa Centrală şi de Est. După acest episod, nimeni din partea Puterii nu s-a simţit dator cu vreo explicaţie. Nici faţă de popor, nici, mai cu seamă, faţă de UE.
  • Laudele aduse Chinei, de Ziua Americii, la Ambasada SUA. În iulie 2013, premierul Victor Ponta, invitat la recepţia dată de Ambasada SUA la Bucureşti, în cinstea sărbătorii Zilei Americii: „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţară extraordinară, un bun prieten al României.” Nu a fost clar dacă a fost o inabilitate diplomatică sau un mesaj bine ticluit.
  • Anunţarea unei unei noi „viziuni a politicii externe”.  Cu o zi înainte de începerea vizitei primului-ministru Victor Ponta în China, în vara lui 2013, Bogdan Diaconu, pe atunci deputat PSD şi colaborator al postului guvernamental rus, Vocea Rusiei, declara: „Cred că turneul asiatic al premierului reprezintă numai începutul unei noi viziuni a politicii externe“. Dacă vârful PSD, adică al Puterii, nu ar fi fost în asentimentul lui, am fi asistat la o delimitare oficială de aceste afirmaţii.
  • Susţinerea USL de către Rusia. Ca o tuşă de culoare pe acest tablou o dă susţinerea susţinerea USL la putere de către Rusia. Postul guvernamental rus, Vocea Rusiei avea o secţiune în limba română unde era lăudată USL şi înfierat Occidentul şi unde oameni ai USL erau colaboratori. Această secţiune dedicată României a fost inaugurată în 4 iunie 2012, deci la o lună după instalarea la putere a USL, care a avut ca primă misiune lovitura de stat şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui pro-americabn şi pro-occidental Traian Băsescu, şi închisă în 10 decembrie 2014, deci după câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. Perioadă în care UE, Cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA au fost atacate pe diferite voci.

3. Pentru că, în momentul de faţă, şansa unei majorităţi parlamentare de dreapta – deci formată din partide care îşi declară susţinerea României pe axa pro-occidentală – pare infimă. Ea ar putea exista în cazul unei mobilizări la vot a electoratului de dreapta şi în cazul în care PNL ar face o alianţă post-electorală, cu USR, PMP şi UDMR – maghiarii fiind exceptaţi din start, de PSD, de la o alianţă post-electorală. E, însă, puţin probabil ca PNL să meargă pe această variantă, date fiind recentele declaraţii beligerante ale liderului liberal Alina Gorghiu la adresa lui Traian Băsescu şi dată fiind opţiunea declarată a PNL pentru Dacian Cioloş, ca premier, în condiţiile în care şi Traian Băsescu ţinteşte, declarativ, spre aceeaşi funcţie. În plus, rămâne de văzut cum va fi convins electoratul de dreapta, încă nehotărât măcar să meargă la vot. Un vot care va fi pro-Vest sau pro-Est.

Autor: 

Articolul poate fi citit și pe siteurile:

TIMPOLIS – un reper al cetății și

Puterea a Cincea.

Data publicării: 24 noiembrie 2016

 

Miriam Eugenia Soare despre pulificarea femeii

19 noiembrie 2016 2 comentarii

Deși articolul ”Pulificarea femeii” publicat de Miriam Eugenia Soare pe siteul său Miriam follow me se numește așa, îmi pare, de fapt, un strigăt de revoltă față de masculinizarea femeilor pusă față în față cu efeminarea bărbaților prin ceea ce se numește metrosexulalizare (unghii vopsite, epilare, folosirea fardurilor etc).

Un articol care,  zic eu, ar trebui citit cu atenție deoarece e vorba de fapt de un fel e evoluție care ar urma să egalitarizeze sexele, și asta nu prin egalizarea în ceea ce privește drepturile ci prin trecerea spre un fel de om  unisex, sau, mai bine spus, o ființă cu aspect asexuat. 

Lectură plăcută …

miriam-eugenia-soare

Pulificarea femeii

”Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?” – Miram Eugenia Soare

Băi, m-ați provocat ! Voi știți că eu nu vorbesc urât, dar nu mai poooot cu nervii capului ! Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?

Nu, nu spun despre bărbați, pentru că ăia nu se plâng, ăia sunt preocupați cu vânătoarea, făcutul de copii și alte activități care necesită testosteron și le mulțumesc smerit pentru că încă mai există. Ăilalți, care au părul rar prin barbă, degețelele fine la mânuțe și puța bleagă se vaită de pizdificare de parcă-i trimit eu la coafor să-și facă șuvițe-n cap și să se epileze pe picioare. În disperarea ei, femeia, când vede scaunul coafezei ocupat de vecinul de la etajul cinci care-și șuvițează pleata lăsată lungă până la umeri, se privește pe furiș în oglindă și-i dau lacrimile. Nene, vecinul de la cinci, are părul mai lung și mai des decât ea, mai strălucitor, l-a întins cu placa și și-a tras niște șuvițe mai blonde decât ale ei. Puii mei, ce să facă ea ca să mai stârnească interes pe piața asta și pe concurența asta acerbă ? Se apucă și-și pune niște meșe, niște extensii și-și face capul cât o baniță cu părul până la cur. Ca să se consoleze intră la cosmetică. La draq ! Când a crăpat ușa s-o întrebe pe cosmeticiană dacă poate intra, i-a sărit în ochi mătărânga vecinului de la cinci care stătea întins pe spate și crăcit pentru că-l epila inghinal și anal, cosmeticiana. Băăăăi, csf, ncsf ? Atunci ea s-a concentrate, s-a gândit și… o să-și subțieze sprâncenele. Na, că tot a găsit ea ceva ca să fie mai cu moț decât nesimțitul din cabinetul de cosmetică. Când, ce să vezi, vecinul cu pricina ieșea din cabinetul de cosmetică și avea așa niște sprâncene arcuite, pensate, tunse și vopsite, de ziceai că-i Elena Merișoreanu. Atunci ea a întrebat-o pe Consuelo (sâc !) cosmeticeana, pe care de fapt mă-sa și cu tac-su au botezat-o Costinela, dacă poate să-i smulgă de tot sprâncenele și să i le tatueze ? Se poate, a răspuns Consuelo. Pe urmă femeia, îngrijită așa cum o vrea societatea, trece pe la manichiuristă, care mai nou se numește “stilist protezist”(!!!) ca să-și pilească și ea unghiile și să dea o culoare pe ele, cum fac femeile din timpuri străvechi, da o ia cu năbădăi și cu transpirații reci. Scaunul de la manichiură e ocupat de vecinul de la cinci care-și lăcuiește unghiile. Puii mei, femeia nu avea altceva în gând, dar atunci a întrebat-o pe manichiuristă, pe care o cheamă Rihana dar în buletin și în certificatul de naștere o cheamă Gheorghe, dacă poate să-i pună niște unghii lungi de doi centimetri, stiletto, cu care să nu se mai poate șterge nici la cur, dar să se poată scobi în dinți. Se poate, a răspuns Rihana-Gheorghe, fluturându-și genele, puse fir cu fir. Când a terminat toate aceste operațiuni de înfrumusețare, femeia se hotărăște să meargă un strop la shopping ca să-și mai cumpere una-alta și ca să-și mai ridice moralul afectat grav de lupta asta pentru feminitate.

Dar e clar că astăzi este o zi nefastă ! La raionul de cosmetice, vecinul de la cinci, atenție, n-am spus “fata de la pagina cinci”, își cumpără scrub pentru trup cu ylang-ylang și jojobe și și cremă pentru față cu coenzima Q114. O ia lehamitea pe femeie și i se face greață de la stomac, dar când intră vijelios la WC ca să verse, cabina era ocupată de vecinul de la cinci, care suferă de pizdificare, fapt pentru care se simte ușor gravid.

Autor: 

Sursa articolului: miriam-followme.ro

Ana Maria Pătru, șefa Autorităţii Electorale Permanente (AEP), la bulău …

18 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Ana Maria PătruSub acuzația de  de trafic de influență și spălarea banilor Ana Maria Pătru, șefa Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

La începutul lunii Irina Socol, al cărei nume apare și dosarul DNA Ploiești în care Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani și 10 luni închisoare cu executare, după ce și-a recunoscut vinovăția, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel București la doi ani și șase luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Reținută de către de procurorii DNA Ploiești, marți 15 nov, pentru pentru trei infracțiuni de trafic de influență și două infracțiuni de spălarea banilor sub acuzația că, în perioada aprilie-iunie 2008, în calitate de vicepreședinte al AEP – funcție cu rang de secretar de stat – ar fi pretins, iar în anul 2009 ar fi și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București.

 În ordonanța de reținere se spune că, în calitate de vicepreședinte al AEP, Pătru ar fi pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care ar fi primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP. De asemenea, suspecta a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat, în același an Ana Maria Pătru ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.

Miercuri, 16 nov, Ana Maria  Pătru a fost prezentată Tribunalului Prahova, iar judecătorii i-au dat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În motivarea instanței se precizează că A. M. Pătru ar fi pretins de la SC S. R. SA (SC Siveco România) contravaloarea în bani a unui autovehicul (15.000 de euro) și a  unui apartament (în valoare de 210.000 de euro), pentru a asigura derularea în bune condiţii a unor contracte pe care firma le avea cu AEP şi pentru a susţine în continuare societatea în obţinerea de noi contracte cu instituţia.

  • Din motivarea instanței reiese că este vorba de ”contractul de achiziţie publică nr. 80703/25.04.2008 prin care s-au realizat programele de calculator pentru consiliile locale şi judeţene (inclusiv sectoarele şi primăria generală a municipiului Bucureşti), precum şi pentru primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, primarul general al mun. Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene”.
  • Al doilea contract cu nr. 4595/29.08.2011 și contractul subsecvent de servicii nr. 1 din data de 30.08.2011  poartă denumirea  ”Acord cadru de servicii pentru realizarea sistemului informatic al registrului electoral”.

În consecință, Tribunalul Prahova  a apreciat că măsura arestării preventive a  Anei Maria Pătru este „pe deplin proporţională cu interesele ce vizează preîntâmpinarea repetabilităţii acestui gen de fapte şi cu cerinţele protecţiei publicului larg de consecinţele reluării unui ciclu infracţional extins”, precum și că „apărările inculpatei în sensul că nu a pretins şi nu a avut nicio putere de a influenţa desfăşurarea unor contracte în derulare şi viitoare, nu pot fi reţinute, acestea necoroborându-se cu probatoriul administrat în cauză, nu prezintă relevanţă în faţa gravităţii faptelor, ca de altfel recunoaşterea şi lipsa antecedentelor penale”.

Decizia a fost contestată de de Ana Maria Pătru, contestația urmând să se judece la Curtea de Apel Ploieşti.

Legat de Ana Maria Pătru citiți și: Ponta minte?, un articol publicat pe acest blog la data de 4 ianuarie 2013.

 

CORINA REBEGEA: ”O indescriptibila stare de discomfort a cuprins capitala Statelor Unite in prima zi dupa alegeri.”

16 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Dupa alegerile din America – atmosfera de plumb si militantism

Corina RebegeaNot My President – “Trump nu e presedintele meu” e sloganul care a scos in strada mii de americani nemultumiti de rezultatele alegerilor. Unul dintre principiile fundamentale ale jocului democratic – care a dat multa apa la moara criticilor lui Donald Trump dupa ultima dezbatere din campanie – este ca una dintre parti trebuie sa fie dispusa sa piarda. Emotiile par insa a fi mai puternice decat acceptarea rationala a principiului fara de care democratiile ar deveni neguvernabile. Si spatiul media e ocupat de emotia dezbaterilor despre ce va face Presedintele Trump si cum va arata lumea dupa ianuarie 2017.

O indescriptibila stare de discomfort a cuprins capitala Statelor Unite in prima zi dupa alegeri. O zi de miercuri ploioasa, figuri prelungi, ecranele telefoanelor ruland continuu stiri, Facebook si Twitter pentru orice element de noutate sau poate pentru putina consolare. O tanara urca in autobuz cu ochii in lacrimi. Nimeni nu zambeste si nu saluta. Unul dintre posturile locale intervieveaza trecatori in fata nou inauguratului Muzeu National pentru Cultura si Istoria Afro-Americana: “nu sunt dezamagit, sunt ranit” – e unul dintre raspunsuri.

Washington DC a votat covarsitor (93%) pentru Hillary Clinton asa ca nu e surprinzator ca atmosfera din DC e mai curand de inmormantare. Social media a devenit un spatiu de terapie de grup dar si de organizare civica a unei multitudini de comunitati virtuale (cineva m-a adaugat pe un grup dedicat femeilor progresiste) care cauta modalitati de a limita ceea ce tabara liberala anticipeaza a fi un dezastru pentru relatiile inter-rasiale, drepturile minoritatilor, femei si in general democratia americana. Iar pe site-ul Casei Albe unde se inregistreaza petitiile se strang semnaturi pentru reconsiderarea rezultatelor alegerilor.

Statele Unite nu sunt pregatite sa revina la business as usual, mai ales dupa protestele de joi. De altfel, alegerile au deschis cutia Pandorei iar profundele diviziuni din societatea americana au iesit la iveala. Niciun discurs unificator nu le mai poate pune la loc. Realitatea demografica a lovit ambele tabere aproape cu aceeasi intensitate si a dezvaluit o America taiata fix in doua.

Dincolo de zgomotul creat de dezbaterile neincetate si fluxul continuu de stiri, mesaje, comentarii, ingrijorarile imediate vin din incertitudine. Nimeni nu poate spune cu precizie ce va face noul presedinte, desi se dezbate neincetat, pe toate canalele.

Privind in afara, marea necunoscuta momentan e cu cine si ce va (re)negocia presedintele Trump. Daca ne uitam la discursul de campanie si programul electoral, ne putem imagina un presedinte Trump care va folosi puterea executiva ca sa intoarca unele dintre cele mai importante decizii ale administratiei Obama, printre care Obamacare sau Acordul de la Paris privind schimbarile climatice sau acordurile comerciale.

Pe de alta parte, unii analisti cred ca prima parte a mandatului ar putea fi marcata de blocaje. Daca noul presedinte va vrea sa isi construiasca o echipa din afara sistemului, va dura foarte mult, iar intre timp va trebui sa se sprijine pe o birocratie ostila. Dincolo de speculatii, masinaria politica nu va fi chiar atat de usor de pus in functiune incat sa modifice imediat si fundamental politica externa a Statelor Unite, chiar daca intr-unele dintre zonele importante din administratie echipele de tranzitie au inceput deja sa negocieze si sa stabileasca prioritatile. La o saptaman de la alegeri au aparut si primele nume, nu mai putin controversate decat candidatul insusi – deloc in masura sa linisteasca armatele de comentatori, analisti, activisti sau protestatari.

Privind spre interior, intrebarea fundamentala e ce au invatat cele doua mari partide americane din aceste alegeri si cum se va manifesta in practica separatia si echilibrul puterilor. Ce motivatie va avea Partidul Republican – castigator absolut – sa priveasca lucid la cauzele care l-au propulsat pe Donald Trump, un corp strain de altfel, pana in Biroul Oval si sa gaseasca o cale de a comunica si cu cetatenii, acum inspaimantati, din cealalta tabara. Aceeasi intrebare ar trebui sa si-o puna si Democratii, aflati intr-o si mai mare criza de capital politic. La scara globala, soarta democratiei americane intereseaza pe toata lumea si la nivel minim ar trebui ca macar sa nu dea oportunitatea populistilor sau extremistilor sa se bucure si sa transmita felicitari.

Pe termen scurt insa, nu se vor intampla schimbari dramatice. Democratii isi vor continua doliul, iar protestele se vor stinge incet-incet, in functie si de cum vor reactiona autoritatile, de modul in care vor fi reflectate de presa si de discursul formatorilor de opinie care incep sa-si mai tempereze tonul alarmist – drumul de la retorica de campanie si sloganele de tabloid (bumper sticker slogans) pana la actiuni prezidentiale nu va chiar atat de direct. Ingrijorator ramane totusi faptul ca, la o saptamana dupa alegeri, mesajele care instiga la ura nu s-au atenuat. Dimpotriva, din toata tara vin relatari despre inscriptii rasiste sau anti-imigranti, svastici desenate in universitati sau mesaje politice propagate in scoli, chiar printre elevii foarte mici. In DC, unul dintre ziarele locale ruleaza pe Twitter raportari de astfel de intamplari de la locuitorii din zona metropolitana a capitalei, iar tabloul nu e unul prea incurajator.

Va fi totusi fascinant sa vedem ce se va intampla in urmatoarele doua luni pana la inaugurarea noului presedinte, pentru care se pregatesc deja proteste, si in ce mod se vor canaliza toate aceste mijloace de defulare colectiva in participare politica. Vocile din jur au schimbat deja discursul de la “pe repede inainte pentru alegerile din 2020” la “democratia americana are toate resursele” ca sa nu se sfarame sub greutatea unui lider de forta (ceea ce ne dorim si pentru democratiile europene care vor trece prin exercitii electorale curand).

Intre timp si Donald Trump se va obisnui cu ideea ca a devenit presedintele Statelor Unite si ca il asteapta patru ani de solitudine si atentie microscopica pentru zecile de decizii cruciale pe care va trebui sa le ia zi de zi. Iar pentru toti americanii care declarau inainte de alegeri ca abia asteapta sa se termine ca sa-si reia viata, va deveni poate evident ca asta nu se mai poate.

Autor: Corina Rebegea

Sursa: contributors.ro

ELECTORAL: Domnilor/doamnelor politicieni, poftiți votul meu …

15 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

vot

Este campanie electorală… Tot felul de reprezentanți ai ”tagmei jefuitorilor” ne cer votul. Fie au mai fost parlamentari, fie vor și ei …

Promit cu nerușinare tot ce cred ei că vrem să auzim, evident, fără nici cea mai mică intenție de a-și respecta promisiunile.

Această infectă clasă politică este aceeași care și-a permis să nu respecte un referendum validat în condițiile legii. Ba mai mult, au refăcut legea referendumului în așa fel încât data viitoare să se valideze orice ne-ar cere. Practic ne-au luat dreptul de a refuza o întrebare pe care ne-o pun.

Ni se spune că dacă nu ne place un candidat să îl votăm pe altul? Adică ai o listă în care trei sferturi, primii, cei cu șansele cele mai mari sunt penali, în listă fiind inserați și câțiva despre care nu se știe ce mizerii au făcut și ne cer să votăm lista votând pentru cel pe care îl vrem… ete fleoșc, pasărea mihai viteazu, vorba cuiva.

Personal nu voi vota niciodată o listă de candidați în care există cel puțin o persoană asupra căreia planează supiciuni că ar fi comis ilegalități … deci pur și simplu nu voi vota NICI O LISTĂ.

Nu am cum să votez liste în care văd cel puțin un nume al cuiva de care știu că a votat împotriva justiției blocând cercetarea cuiva, nu am cum să votez pe cineva a cărui avere a crescut mult mai repede decât îi permit veniturile legale, a cuiva bănuit de participare la acte de corupție.

De 26 de tot luăm țeapă, fie votând pentru cineva,împotriva cuiva … rezultatul? România este o țară în care veniturile majorității oamenilor sunt ridicole, o țară în care oamenii sunt asasinați în spitale de boli pe care le iau acolo, o țară în care  nimic nu pare a merge ca într-o țară respectabilă în care cetățeanul este respectat cât de cât.

Cu fiecare emisiune electorală în care apar tot felul de lepre ce îmi promit marea cu sarea,  gândul fiindu-le  de fapt doar la bunăstarea lor și a grupurilor infracționale din care fac parte îmi crește greața față cea mai infectă categorie de oameni din țara asta: politicienii ..

Așa că, votul meu va fi cel din imaginea de mai sus …

P.S. Aștept să îmi spună cei care sunt deja parlamentari și vor să mai fie:

  • De cîte ori au fost la serviciu în ultimul an, în campania anterioară se arătau extrem de interesați de mandatul de parlamentar?
  • În virtutea cărei legi își permit să își ia vacanță în timpul campaniilor electorale beneficiind totuși  de indemnizațiile și celelalte privilegii ca și cum ar fi fost la serviciu?
  • Câte din promisiunile electorale din campania anterioară le-au îndeplinit sau au încercat măcar?
  • Cu ce bani și-au finanțat ultima campanie electorală? … și mai am, pentru altădată …
  • Ce au făcut,concret, pentru creșterea nivelului de trai în țara aceasta? În fond, eu sunt reprezentanți acestui popor …
  • Cam ce sume au încasat de când sunt parlamentari?

Dacă Republica Moldova nu renunță la Transnistria va rămâne Zona Crepusculară a Europei pentru totdeauna

14 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Cred că nimic nu este mai logic decât rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. 

Este rezultatul unui cumul de evenimente pe care le putem numi istorice. Acel anunț de după câștigarea independenței prin care se spunea că Moldova vrea să fie neutră militar ar fi unul din acele evenimente, un altul ar fi cadoul otrăvit făcut de Stalin.  Transnistria. Să fim realiști acel teritoriu nu ar trebui să fie al Republicii Moldova. Prezența rusă din Transnistria face ca Republica Moldova să nu poată fi luată serios dacă ar spune că vrea în UE sau NATO. Europa se termină pe Nistru și punct.

Rușii nu vor putea niciodată să fie determinați în vreun fel să plece de acolo. Ba mai mult, o Transnistrie încă lipită de Republica Moldova le poate da rușilor apă la moară și în numele protejării minorității ruse, să invadeze și să o anexeze.

Dacă acum Transnistria nu ar fi fost parte a Republicii Moldova candidatul pro rus nu ar fi putut câștiga.  73.000 de voturi au făcut diferența …

Unul din efectele faptului că Transnistria este parte a Republicii Moldova este că  țara datorează azi 90% din PIB către Gazprom, datorie care tot crește, și asta în contextul în care cca 70-80% din datoria pentru gazele rusești e făcută în Transnistria.

Da… cred că a venit vremea ca Republica Moldova să spună Transnistriei PA și PU …  Oricum, de facto, Transnistria nu este parte a Moldovei …

Dacă Republica Moldova nu renunță la Transnistria va rămâne Zona Crepusculară a Europei pentru totdeauna

În continuare un articol publicat de contributors.ro, articol scris de Ana Otilia Nuţu, analist de politici publice în energie și infrastructura la Expert Forum, o interesantă analiză a situației de fapt.

După alegeri. De ce Occidentul trebuie să stea cu ochii pe Moldova

Ana Otilia Nuţu Analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum.

Ana Otilia Nuţu
Analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum.

După o campanie destul de urâtă și dezechilibrată, în care unul din candidați a avut în spatele său o mașinărie de partid, o parte din biserică, presă, primari, microbuze, legea care limitează numărul de buletine în diasporă la 3000, iar cealaltă doar internetul și o mână de voluntari inimoși, alegerile din Moldova s-au terminat cu un rezultat destul de strâns: 48-52, sau 73.000 de voturi diferență.

Rezultatele le vor comenta unii mult mai pricepuți decât mine, la fel, se va discuta mult despre cum au votat diverse categorii de electorat, pe regiuni, sexe, vârste, geografic etc. În peisajul global al anului 2016 cu Brexit, Trump, Siria, Erdogan sau Ucraina, Moldova pare chiar ultima preocupare pentru liderii occidentali, la categoria ”și altele”. Din nou, lumea va fi mulțumită dacă măcar e liniște în mica țărișoară de la marginea Europei și măcar la vedere nu sunt derapaje prea grave de la litera acordurilor internaționale.

Cu toate acestea, Moldova merită mult mai multă atenție, cam cum ai face când știi că pe acolo se finanțează partide extremiste în Vest, se spală bani, se încalcă embargouri și, în general, se cam face mișto de tine, gluma cinică a zilei fiind Transnistria. Până nu vedem asta, e greu de priceput ceva din “războiul neconvențional al Rusiei”.

1. Am explicat că Moldova datorează azi 90% din PIB către Gazprom, datorie care tot crește. În atari condiții, mâinile unor politicieni sunt întrucâtva legate și tind să cred că marea discuție cu direcția Moldovei e văzută la noi în termeni prea simpliști, pro sau anti-ruși, ca și când totul ar fi în funcție de culoarea unui partid, de o mână de oameni de la vârf și, mai ales, de ce spun ei public. De parcă n-am avea și noi exemple gârlă de discurs dublu la noi acasă. Dacă vreți să vedeți cine e cu adevărat pro-occidental și cine nu, diferența ar fi cine ia o decizie curajoasă care sa oprească acumularea datoriilor de ACUM încolo. Guvernul “pro-occidental” a preferat prelungirea contractelor existente.

Ca să vedem peisajul mai larg, de menționat că cca 70-80% din datoria pentru gazele rusești e făcută în Transnistria. O mare parte din datorie vine din energia electrică, vândută moldovenilor printr-o companie offshore care ia banii pe curent și nu plătește gazul. Compania offshore duce până la niscaiva companii implicate în faimosul furt al miliardului, iar niște plăți parțiale se duc, se pare, la finanțarea regimului separatist de la Tiraspol.

Ați crede că pro-occidentalii la guvernare în Chișinău și lăudați de ai noștri pentru eforturile reformiste fac tot ce le stă în putere ca să limiteze dependența de Rusia și furturile din buzunarul cetățenilor către companii din Transnistria, nu? Ei, guvernul Filip (pro-occidental) a prezentat ca pe un mare succes în martie că firma asta de furăciuni prin offshore-uri le-a oferit acum un preț ceva mai bun! Stați, că mai urmează: compania offshore, din Transnistria, are licență de la autoritățile moldovenești, în condițiile în care în orice țară normală un furnizor nu ia licență dacă are datorii neplătite de miliarde de dolari, bașca Transnistria e un no man’s land necontrolat altminteri deloc de autoritățile de la Chișinău, sau așa se pretinde.

2. Merită citite pe îndelete investigațiile celor de la RISE Moldova. Ei au scris tot soiul de articole bune, de pildă, despre cum Rusia importă prin Moldova (prin companii înregistrate în Transnistria) și Belarus produse din UE. Asta, în ciuda “geopoliticii” mari și oficiale, aia după care ne ghidăm analizele și care spune că UE dă sancțiuni, iar Rusia răspunde cu embargou pe importuri. În spatele geopoliticii, afacerile merg ca până acum, Estul (aka Putin) înțelege acest modus operandi, occidentalii nu.

3. Tot RISE arată cum Rusia a finanțat prin Moldova partide extremiste din occident, ca Frontul Național al lui Le Pen. Atenție, și acolo avem alegeri în aprilie 2017.
În tot acest timp, Occidentul stă cu gura căscată și discută savant despre vocea poporului, despre making our countries great again, despre independența de UE și de NATO, de birocrați și tehnocrați și specialiști lipsiți de inimă. Se trăncănește și despre banii lui Soros, deși de asta cred că tot Putin s-a îngrijit, occidentalii doar pică în plasă.

4. Că tot vorbim despre cum Transnistria e și nu e parte din Moldova și dublul discurs de la Chișinău, e interesant cum s-au putut mobiliza moldovenii din Transnistria la vot, cu microbuzele și lista de prezență de la fabrică și cum au știut autoritățile din Moldova că de data asta vor veni mult mai mulți la vot decât în primul tur, ca să suplimenteze numărul de buletine cu 3 zile înainte de alegeri. Doar se știe, moldovenii de la putere pe malul drept nu au nicio putere pe teritoriul separatist de pe malul stâng, nu?

Pe scurt, Moldova trebuie să rămână pe radarul Occidentului. Rezultatul alegerilor nu înseamnă că moldovenii se orientează spre Moscova, iar până una-alta, Moldova depinde de banii Occidentului pentru pensii și salarii și de Moscova să nu execute datoria istorică. Moldova depinde de banii europeni și de la FMI, în condițiile în care datorează 90% din PIB Rusiei, deci oricine e la putere va trebui să facă un balet fin ca să-i convingă și pe unii, și pe ceilalți. Ceea ce trebuie să înțeleagă partenerii internaționali, inclusiv România, este că:

– politicienii din regiunea asta mint. Mult. Spun și unora, și altora, ce vor să audă. Noi știm cum e în România, în Moldova e de 100 de ori mai multă duplicitate. Iar Transnistria e o schemă cinică de furăciune, prin energie, prin alte afaceri, o mașinărie de spălat bani și de finanțat interesele lui Putin în Europa, schemă construită batjocorind sute de mii de oameni. De această mașinărie nu sunt străini niște oameni cu legături la Chișinău.

– banii trebuie să vină cu condiții, iar condițiile să fie monitorizate. Nu se poate să iei bani pe credit din Vest, dar să sifonezi banii propriilor cetățeni prin offshoreuri. Votul de ieri arată că lumea s-a săturat de corupție, nu că e anti-occident. Condițiile trebuie să lovească dur în schema infracțională Transnistria.

– România, în special, trebuie să ajute Moldova să nu mai depindă de Gazprom și de centrala din Transnistria. Trebuie să ne grăbim cu interconectările pe gaze și energie electrică, altminteri, oficialii de la Chișinău, indiferent cine vor fi aceia, vor putea fi șantajați oricând de Rusia cu tăierea gazului sau a curentului. Putem contribui chiar cu bani, merită ca afacere și pentru noi, cu condiția să punem și presiuni pentru ”întărirea statului”, adică reforma justiției și reforma autorităților de reglementare care dau licențe offshore-urilor.

Sursa: contributors.ro

Concluzii după România-Polonia 0-3

12 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Kristoff Daum

Scorul: ROMÂNIA – POLONIA …  0 – 3

După un astfel de scor la București  nu se poate spune mare lucru.

Poate se impun totuși câteva concluzii:

Christoph  Daum:

 Mi se pare de-a dreptul răutate din partea polonezilor să ne bată în halul ăsta. Nu înțeleg ce aveau cu noi. Noi nici măcar nu i-am înjurat. Pe de altă parte, FRF  mi-a comunicat că a adresat FIFA cererea de a se anula rezultatul meciului deoarece nici jucătorii nici echipa tehnică ce îi însoțea nu a cumpărat bilete la meci.” – a declarat selecționerul echipei naționale de fotbal a României.

Liga Suporterilor Echipei Naționale a României:

”Ne cerem scuze pentru petarda care a căzut lângă căpitanul echipei poloneze. Data viitoare vom folosi grenade deoarece s-a dovedit că petardele sunt insuficiente”.

Federația Română de Fotbal (Citat din comunicatul adresat presei):

”Am trimis o cerere către FIFA prin care cerem reprogramarea partidelor Echipei Naționale a României. Noul calendar trebuie să corespundă cu perioadele de luciditate a Selecționerului Daum. Orele și zilele la care domnul Daum este lucid vor fi comunicate de acesta într-un mail în cel mai scurt timp.

În caz contrar ne vedem nevoiți să nu ne mai prezentăm la meciuri deoarece pierdem doar cu scorul  0 – 3.

Prin neprezentarea la meciuri se vor salva o mulțime de bani, care vor fi folosiți la plata salariului domnului Daum.

Am cerut și rejucarea meciului Româna-Polonia deoarece există suspiciuni că atât jucătorii cât și  echipa tehnică au intrat pe stadion fără să plătească bilet ”

Republica Moldova trebuie să decidă cine are întietate: mafia pro rusă sau mafia pro româno europeană

11 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

În urmă cu niște ani, la Chișnău, cineva, nu mai știu cine, persoană importantă, făcea un fel de proiect de țară, că tot se poartă termenul. Moldova trebuia să fie neutră, un fel de nici cal nici măgar în relația cu estul rusesc ce pute rău a vodcă și ger siberian și vestul, din punctul lor, al basarabenilor, de vedere, european, românesc și fascist.

Da, tot ce era spre vest era prezentat a fi fascist, concept promovat obsesiv de un Kremlin mult prea arogant să înțeleagă că forța lui e una a unei țări de lumea a treia,  spre a patra, africanoidă, deoarece se bazează pe resursa și nu pe tehnologizare. Cam ca și tările continentului negru.

Acesta e fost și motivul pentru care monstruosul imperiu sovietic a sfârșit-o în gard încercând să iasă cât mai mult în arătură.

Atunci au apărut tot felul de maimuțoi cu pretenții de analiști politico economici care acreditau în subtext ideea  că șansa Republicii Moldova este aceea că țara ar fi undeva foarte sus în topul interesului rusesc și euroatlantic, rușii și europenii neputând dormi din cauza planurilor de atragere a Basarabiei în sfera lor de influență și nu o zonă crepusculară despre care nimeni nu prea înțelege în ce ape se scaldă.

Astfel, Basarabia ar fi urmat să fie inundată de investiții rusești și europene, care s-ar lupta pe viață și pe moarte, lucru care ar genera o bunăstare de basm care ar face din Republica Moldova un fel de Elveție a estului.

Diferența de esență fiind că neutralitatea Elveției se bazează pe statutul ei de seif unde se depozitează averi uriașe, a Moldovei nefiind decât o marotă infectată de tancurile rusești din Transnistria și podurile de flori încheiate cu beții generale ca pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Cum e acum Republica Moldova? O țară bolnavă, aflată, economic pe două feluri de perfuzii, cele rusești, atent direcționate de la Kremlin și cele administrate de moldovenii plecați la muncă, la furat și la prostituat prin Europa.

Țara e controlată discreționar de trei grupuri mafiote cu extensii în viața politică. Mafia pro rusească, mafia pro europeană și mafia autohtonă care se ascunde sun așa zisa neutralitate cam binevoitoare față de interesele rusești.

Acum, la turul doi al alegerilor prezidențiale, primul scrutin în care președintele, Maia  Sandu sau Igor Dodon, va fi ales  prin vot popular, direct.

Se spune că dacă va fi aleasă doamna Sandu, țara o va lua spre Europa, dacă va fi ales Dodon țara o va lua, fatal, spre este, spre noua reîncarnare a URSS, cealaltă fiind lamentabilul CSI. 

E și nu e așa. După alegeri mafia europeană sau cea pro rusă va fi cea care le va domina pe celelalte.

Există un paradox. Țara nu va scăpa de corupție dar se va putea pune lumina pe unii sau alții. O victorie pe termen scurt acum va reuși să dea o zdravănă gură de oxigen adversarilor care vor putea arăta, caragialesc,  cu un deget țeapăn, de ginecolog, spre ceilalți … ”Uite, ei sunt vinovații pentru dezastru moldovenesc.”

Prorușii vor spune în cazul unei victorii e proeuropenilor, că asta înseamnă românismul, europenismul … corupție.

Proeuropenii vor apune în cazul unei victorii a pro rușilor atunci când se va vedea că va continua să prospere corupția, că aceasta există independent de politică.

Pe scurt, tabăra care va câștiga acum, pe termen scurt ar putea pierde pe termen lung.

O victorie a lui Dodon va însemna continuarea perfuziilor pentru bolnavul numit Republica Moldova, o eventuală victorie a proeuropenilor va împinge țara spre niște reforme și sacrificii pe care nu știu dacă populația, săracă și umilită de marile probleme existențialiste, va fi de acord să le facă.

Legat de cei doi candidați, dacă Igor Dodon, acest individ cu nume de prezervativ sovietic, un fel de reîncarnare a celor care se făceau preș roșu când veneau tancurile sovietice,  mi se pare  a fi exact glonțul care trebuie tras în tâmpla bolnavului numit Basarabia, aflat pe perfuzii, doamna Sandu pare un candidat interesant care merită votat.

Deși, fizic, Maia Sandu nu e taman un  Arnold  Schwarzenegger, este o femeie puternică, școlită pe la John F. Kennedy School of Government și  Academia de Studii Economice a Moldovei, puternică, intelectual vorbind, cu idei de om sănătos la cap în marile chestiuni. Dânsa consideră că în mod normal, Crimeea e a Ucrainei, că Justiția este cea care trebuie să facă ordine în Republica Moldova, că singurul drum pe care merită să o apuce Moldova este acela spre Europa, Basarabia fiind un stat european.

Ce va fi, de-m trăi, om vedea.

Până atunci, un interesant interviu acordat de doamna Maia Sandu, candidata pro europeană la alegerile prezidențiale din Republica Moldova acordat pentru adevarul.ro. publicat la 9 noiembrie 2016, sub semnătura lui Iurii Botnarenco.

Maia Sandu

INTERVIU Maia Sandu:

Moldova, la un moment de cotitură. Preşedinţia e ultima redută care nu a fost cucerită încă de sistemul oligarhic mafiot

Candidata proeuropeană la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Maia Sandu, a acordat un interviu pentru „Adevărul“, în care a vorbit deschis despre lupta anticorupţie, despre relaţiile Moldovei cu vecinii, dar şi despre planurile pe care le are pentru a-i aduce acasă pe moldovenii plecaţi la muncă în străinătate.

Reporter: Aţi simţit vreo clipă că faptul că sunteţi femeie ar fi în detrimentul dumneavoastră?

Maia Sandu: Eu întotdeauna am luptat pentru independenţa mea şi am reuşit să obţin această independenţă. Întotdeauna am optat pentru principiul meritocraţiei. Cred că oamenii trebuie judecaţi pe bază de profesionalism, nu pe criterii de gen, religie, limbă vorbită, etnie. Noi am demonstrat un lucru enorm cu resurse foarte mici, cu mult bun simţ. Cu o campanie onestă şi transparentă am obţinut un scor foarte bun în primul tur şi sunt sigură că o să obţinem unul şi mai bun în turul doi. Faptul că am ajuns până aici ar trebui să le dea curaj şi altor femei să încerce în politică, să opteze pentru funcţii de conducere. Noi nu suntem mai puţin pregătite decât bărbaţii pentru aceste funcţii.

Reporter: Despre lupta anticorupţie. Cum veţi realiza acest lucru în condiţiile în care atribuţiile preşedintelui sunt destul de limitate?

Maia Sandu: Preşedintele va avea legitimitate, spre deosebire de Parlament, care nu are aproape deloc sprijinul poporului. Eu voi face toate lucrurile transparent. Pe procurorul general, modificarea Constituţiei astfel încât preşedintele să numească procurorul general. Am să lupt ca această clauză să intre în vigoare, pentru că această promisiune a fost făcută şi în faţa partenerilor de dezvoltare, cu care am să fac front comun. La fel, am să fac front comun şi cu cetăţenii. Atunci când va fi nevoie, am să apelez la ajutorul cetăţenilor ca să determinăm autorităţile să-şi îndeplinească obligaţiunile. În cazul numirii judecătorilor, e adevărat: Consiliul Superior al Magistraturii propune numirile judecătorilor, dar pentru fiecare caz în parte am să fac public dosarul oamenilor propuşi pentru aceste funcţii şi o să vedem cât tupeu poată să aibă Consiliul Superior al Magistraturii, cât de departe poate merge în încercarea de a promova în continuare oameni corupţi în sistem. Ştiu că şi în sistemul judecătoresc există oameni corecţi şi integri. Am să fac apel şi la aceşti oameni. Vom curăţa sistemul. Sunt mulţi judecători supăraţi pe faptul că întreaga breaslă este blamată pentru corupţie.

Reporter: Aţi negat vehement că aveţi vreo relaţie cu Vlad Plahotniuc. De ce aţi început să vorbiţi despre el atât de târziu?

Maia Sandu: Pentru că, în special după furtul bancar, s-a descoperit toată situaţia cu această guvernare. În 2012, când eu mi-am dat acordul să vin să lucrez în Guvern în calitate de ministru al Educaţiei, percepţia generală era că acest guvern îşi dorea să facă lucruri corecte. Eu am reuşit să fac nişte reforme, am avut sprijin politic pentru aceste reforme. Nu am cunoscut aceste personaje, mai ales că Plahotniuc vine din zona de business, şi nu am avut nicio tangenţă cu aceşti oameni, care au nu au fost foarte vizibili. În momentul în care s-a descoperit furtul bancar, am fost primul membru al Guvernului care a declarat, în aprilie 2015, că Republica Moldova este un stat capturat şi că sunt anumite persoane care controlează şi folosesc instituţiile publice în scop personal. De atunci, am fost destul de vocală despre aceşti oameni.

Reporter: Despre declaraţiile lui Dodon cu privire la Crimeea. Care este poziţia dumneavoastră vizavi de acest subiect?

Maia Sandu: Poziţia mea este foarte clară. Crimeea este parte a Ucrainei. În cazul oponentului meu, aceste declaraţii ofensatoare la adresa vecinilor noştri demonstrează că el nu are stofă de preşedinte. Un preşedinte nu-şi poate permite să facă asemenea declaraţii. Noi trebuie să ne bucurăm de faptul că Ucraina a ales să meargă pe calea europeană şi ne bucură orice realizare a aceste ţări. Trebuie să fim solidari atunci când au ei probleme. Mai ales că noi avem deja experienţa transnistreană şi ar trebui să fim mai înţelegători cu ţări care trec prin aceleaşi situaţii ca noi. Ucraina a avut curaj şi a demonstrat inclusiv în conflictul din Donbas că poate să reuşească, a ieşit cu demnitate din acest conflict, iar acest lucru trebuie să ne încurajeze şi pe noi, să avem demnitate naţională şi să ne apărăm şi integritatea teritorială, şi interesele cetăţenilor noştri.

Reporter: Cum vedeţi relaţiile cu Rusia?

Maia Sandu: Domnul Dodon a făcut lobby la Moscova să se interzică exporturile din Republica Moldova, iar acum a obţinut permis pentru 15 întreprinderi din Moldova ca să poată exporta pe piaţa rusească. Din câte scrie presa, pentru aceste beneficii, companiile trebuie să plătească Partidului Socialiştilor. Noi nu avem nevoie de un astfel de preşedinte, ci de unul care să le poarte de grijă tuturor agenţilor economici din Moldova. Avem nevoie de rezolvarea problemelor pe plan instituţional. Nu este vorba doar de probleme tehnice, ci şi de probleme politice. Eu am să promovez la modul cel mai corect şi mai sincer interesele Republicii Moldova. Spre deosebire de Igor Dodon, eu nu spun una la Moscova şi alta la Bruxelles. Eu spun adevărul şi sper ca acest lucru să fie apreciat.

Reporter: De ce Igor Dodon nu trebuie să fie preşedinte?

Maia Sandu: În primul rând, pentru că domnul Dodon face parte din clanul corupţilor. Oricât ar încerca el să se detaşeze de toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimii 10-15 ani, el a făcut parte din acest sistem chiar şi atunci când a fost în opoziţie. Un om corupt nu are cum să lupte cu corupţia, chiar dacă-şi doreşte acest lucru. Nu este independent în acţiunile sale. Doi la mână, este un personaj care dezbină. În această campanie electorală a demonstrat cum foloseşte fobiile şi ura.

Reporter: Cum trebuie să fie relaţiile cu România?

Maia Sandu: România a fost cel mai fidel prieten şi avocat al Republicii Moldova de la independenţă încoace şi noi apreciem asta. Am sentimente deosebite faţă de România, îmi place să merg la munte. Am fost sprijinită de mai  mulţi politicieni din România, pe unii dintre ei nici nu-i cunosc personal şi acest lucru vorbeşte despre faptul că politicienii români sprijină parcursul european al Republicii Moldova şi nu neapărat pe Maia Sandu.

Reporter: Există vreun plan să fie aduşi înapoi moldovenii plecaţi în străinătate?

Maia Sandu: Cei plecaţi peste hotare sunt îngrijoraţi de situaţia oamenilor dragi care au rămas acasă. Acesta este primul lucru pe care mi-l spun atunci când discut cu ei. Mulţi dintre ei au o viaţă mai bună peste hotare, nu neapărat toţi, şi-şi fac mari griji pentru cei care au rămas acasă. Noi ştim că bună parte din ei nu se va întoarce, pentru că s-au stabilit acolo, dar sunt şi oameni care vor să se întoarcă. Trebuie să le demonstrăm că aici, în Republica Moldova, poate fi la fel de bine ca acolo unde au mers ei, că pot avea locuri de muncă aici, că pot avea salarii, dacă nu chiar ca în Europa, cel puţin 70-80% din valoarea salariilor de dincolo, că avem şcoli unde să-şi ducă copiii, că avem şi noi servicii medicale de calitate şi accesibile, deci tot ce înseamnă standarde de viaţă mai bune, asta trebuie să construim noi aici. Evident, avem nevoie de ajutorul lor pentru a face acest lucru, de aceea trebuie să le dăm un semnal pozitiv acum, o speranţă, dacă vreţi, că lucrurile au început să se mişte în direcţia potrivită. Atunci, cu siguranţă, mulţi vor reveni ca să pună umărul la această schimbare.

Reporter: De ce credeţi că tinerii nu au ieşit masiv la vot în primul tur?

Maia Sandu: Trebuie să spunem că totuşi în jur de o treime din tineri au participat la vot, ştim cu toţii că mulţi sunt plecaţi. A fost şi problema creată de autorităţi: tinerii nu au putut să voteze la locul de studii. Dar în acest interval, după primul tur, am observat o mobilizare pe reţelele de socializare şi sunt încrezătoare că în al doilea tur tinerii vor veni într-un număr mai mare la vot şi nu vor lăsa pe alţii să ia o decizie pentru ei.

Reporter: Cum veţi mobiliza electoratul pentru turul doi de scrutin?

Maia Sandu: Republica Moldova se află la un moment de cotitură. E foarte important ca lumea să înţeleagă că trebuie să meargă la vot. Preşedinţia este ultima redută care nu a fost cucerită încă de acest sistem oligarhic mafiot. De aceea, trebuie să mergem la vot. Cei care au capturat instituţiile statului nu vor să plece. Vedem o campanie plină de minciuni. Este o dovadă clară că acestor oameni le este frică de schimbare. Pentru asta, trebuie să ieşim la vot. Am văzut o mobilizare exemplară în rândul diasporei şi sper că şi cei de acasă vor fi inspiraţi de această mobilizare, ca să reuşim să dăm o şansă Republicii Moldova.

Reporter: Aveţi vreun politician la nivel mondial pe care îl admiraţi?

Maia Sandu: Sunt fan al lui Barack Obama şi sunt impresionată de lucrurile pe care le-a reuşit Angela Merkel în toată această perioadă.

Sursa: adevarul.ro

Only the fools and the perverts vote TRUMP

8 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

donald-trump

Categorii:Electoral, Internaţional Etichete:,

ELECTORAL – Lia Olguța Vasilescu, campanie electorală de forță …

8 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Campania electorală îi face pe politicieni să facă lucruri interesante.

Lia Olguța Vasilescu, primărița Craiovei se pare că e foarte hotărâtă să intre în camera deputaților. Astfel că a făcut un pictorial în care dorește să sublinieze că are toate motivele să fie votată de olteni: are sfârcuri mișto, arată bine, promovează fotbalul și are preocupări cât de poate de normale, își repară mașina când e cazul. Talentată femeie, sexy primărița din Capitala Republicii Oltenia … 😛

Problema este că DNA-ul a început să se intereseze dacă nu cumva a luat șpagă de la lanțul de magazine Dedeman pentru a-și face acolo pictorialul…

Lia Olguța Vasilescu

lia-olguta-vasilescu

Lia Olguța Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu

 

Führerului de la Kremlin, Vladimir Putin, susține candidatura lui Igor Dodon

7 noiembrie 2016 Lasă un comentariu
Führerul Putin susține explicit campania lui Igor Dodon

Führerul Putin susține explicit campania lui Igor Dodon

Conform siteului de mare probitate morală, intelectuală, profesională (și alte alea cu „…ală”), Times New Roman, candidatul prorus cu nume de prezervativ sovietic la alegerile prezidențiale din Republica Modova, Igor Dodon, homofob declarat deoarece se declară ferm împotriva comunității gay ar fi căpătat dependență în a-i trage limbi Führerului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Conform siteului mai sus pomenit ”Nu trece zi în care Igor Dodon să nu petreacă cel puțin câteva ore cu limba în curul lui Vladimir Putin”, ar fi confirmat un apropiat al lui Dodon.

”În rarele momente în care nu mănâcă căcat, tot ceea ce face Igor Dodon este fie să îi dea limbi în cur unui alt bărbat, fie să se gândească la metode prin care să devină și mai comunist decât e acum. Căcat, limbi în cur și comunism, aceasta e triada care guvernează viața lui Igor Dodon.” – a continuat sursa citată.

Igor Dodon s-a arătat deranjat de dezvăluire. ”Aista-i curat pizdioj”– a  acuzat liderul comunist folosind un cuvând care demănstrează că limba moldovenească nu e limba română.

”E adevărat, petrec câteva ore la Kremlin, dar în nici un caz doar ca să-i dau limbi în cur domnului președinte Vladimir Putin. Cam 90% din timp stau la coadă la curul lui. Ce, doar nu credeați că sunt singurul care se duce să-i dea limbi în cur?”

Se pare că Führerului moscovit limba dodonească, fermă ca un deget de ginecolog i-a creat profunde plăceri piedosnice, lucru care l-a determinat să îl susțină explicit pe Igor Dodon.

Astfel, Distileria Prezidențială Federală Rusă a aruncat pe piață vodka”Votați Dodon”, vodcă ce va fi acordată la discreție, gratuit, tuturor celor care  vor vota cu candidatul prorus.

Igor Pagadin Vodkariev, directorul companiei care produce vodka respectivă a declarat că după anexarea Republicii Moldova, se va introduce, pentru cei care nu pot face dovada că au votat cu Igor Dodon, taxă care va acoperi cheltuielile cu producerea și promovarea acestui produs care este evaluat la prețul de vânzare a coniacului ”Napoleon” deoarece este produs din pufoaice de lucrători la întreținerea drumurilor din Siberia și este aromată cu esență originală de transpirație de miner la minele de uraniu din Orientul îndepărtat și de ciorapi schimbați primăvara de păstorii de reni.

În campania de lansare a acestui produs s-a implicat însuși Vladimir Putin.

Mai juna vărăniță, Camelia Voiculescu, încă un pas spre pușcărie … (Ce să zic? La mulți ani, fără eliberare condiționată! )

5 noiembrie 2016 6 comentarii

 

camelia-voiculescuConform evz.ro Camelia Voiculescu, fiica Varanului, s-a prezentat la Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) 

Pe mai juna vărăniță a însoțit-o la sediul ÎCCJ Sorin Alexandrescu.

La Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie avea loc un nou termen în dosarul de şantaj în care cei doi sunt implicaţi.

Amintesc că varanul ăl bătrân, Dan Voiculescu a primit o condamnare la doi ani de detenţie, iar Sorin Alexandrescu, la trei ani şi şase luni, în acest caz, în primăvara acestui an.

În primă instanţă sa decis între altele şi condamnarea Cameliei Voiculescu, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la şantaj în timp ce Antena Group, ca entitate implicată, a primit o amendă penală de 350.000 de lei.

Procurorii spun că în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.

Nu că aș avea impresia că cineva a uitat, dar cred că e bine să amintim că Dan Voiculescu se află în închisoare din august 2014, fiind condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în cazul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Ce putem să îi urâm mai junei vărănițe? La mulți ani, fără liberare condiționată...

ÎNFIORĂTOR !!! … Pe pachetele de țigări vor fi imagini greu de suportat

5 noiembrie 2016 2 comentarii

soacre-tigariDeoarece campania cu poze despre devastările făcute de fumat asupra corpului uman nu a avut nici un efect, ba dimpotrivă, cum vede fumătorul acele poze își aprinde o țigară pentru a-i mai trece groaza, s-a ajuns la concluzia că trebuie găsit alt  gen de poze și mesaje.

S-a ajuns la concluzia că trebuie să se acționeze asupra unor pârghii mult mai puternice.

Pe o față a pachetului de țigări va fi poza unei soacre cu mesajul:

”Soacrele cu gineri fumători își vizitează mai des fiicele, pe cealaltă față va fi postat un mesaj scris:

Scumpirea țigărilor a făcut ca, din motive de economie, din soacrele care au gineri fumători:

  • 95% să își viziteze fiicele măritate cu fumători mult mai des,
  • 60% să se mute pentru perioade lungi la fiicele măritate cu fumători,
  • 40% să se mute definitiv în casă la  fiicele căsătorite cu fumători.

Se preconizează că efectul va fi atât de puternic asupra ginerilor fumători încât cel puțin 62,45% din ei vor renunța la acest viciu.

Episcopul imbecil de Marchel de Bălţi şi Făleşti e de partea lui Dodon pentru că (ATENȚIE !!!!! ) Maia Sandu ”e stearpă” (nu are copii)

4 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

maia-sanduZiarul National din Republica Moldova scrie că Episcopul Marchel de Bălţi şi Făleşti, împreună cu alți trei preoți, au lansat un atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, care candidează pentru funcția de președinte. Aceștia au repetat discursul lui Igor Dodon la adresa Maiei Sandum chiar dacă au spus că nu fac politică. Anterior, Maia Sandu a calificat drept „minciuni” acuzaţiile lui Dodon la adresa sa.

„Avem de ales un pre­șe­din­te din două can­di­da­tu­ri. Un creș­tin sau un necreș­tin. Un patri­ot sau un nepa­tri­ot. Da, anu­me așa, pen­tru că anu­me așa s-au pla­sat cele două can­di­da­tu­ri. Anu­me așa s-au stra­ti­fi­cat prin fap­ta lor, prin vor­ba lor, prin acti­vi­ta­tea lor. Des­pre ati­tu­di­nea unui can­di­dat, Igor Dodon, pe care-l cre­dem creș­tin și patri­ot, nu o să vor­besc mult, pen­tru că e nor­mal să ai o ati­tu­di­ne față de bise­ri­că, cre­din­ță și valo­ri­le națio­na­le, așa cum o are el. Dar des­pre ati­tu­di­nea dnei San­du, al doi­lea can­di­dat care aspi­ră la func­ția de pre­șe­din­te… Ati­tu­di­nea ei față de mora­li­ta­tea creș­ti­nă, față de cură­țe­nia sufle­teas­că, față de tot ce este sfânt pare să fie abă­tu­tă mult de la axa nor­ma­li­tă­ții. Anu­me asta ne-a scos din case­le noas­tre, ca să venim să ne împăr­tă­șim cu îngri­jo­ra­rea noas­tră cu dvs.”, a declarat Machel, adaugând că „biserica nu se amestecă în politică”.

Acesta nu s-a limitat doar la aceste acuzații și a trecut la atac la persoană, amintindu-i-se că „nu are familie şi copii” şi că ar fi „stearpă”. „Rodul acti­vi­tă­ții mele, a dumi­ta­le, tre­bu­ie să se sol­de­ze cu un…rezul­tat. Așa cum nu găsim rodul stă­ru­in­țe­lor ei, am zis că e un bob sterp. Lumea zice că ea nu va închi­de bise­ri­ci, pen­tru că ea se duce la bise­ri­că. Eu nu am văzut-o. Dar, și la școa­lă a fost, dar le-a închis. Eu nu mă ames­tec în poli­ti­că. Eu le spun oame­ni­lor cu cine să vote­ze, dar nu fac poli­ti­că. Dacă aș tăcea, înseam­nă că aș fi păr­tașul unui can­di­dat și cu viziu­ni­le lui păcă­toa­se”, a mai spus Marchel.

Acesta a mai adăugat că Maia Sandu ar fi părtașă la concesionarea Aeroportului, la furtul miliardului, că a interzis icoanele în școli etc.

Aceste acuzaţii i le aduce şi Igor Dodon fostei ministre a Educaţiei. Maia Sandu a declarat chiar ieri la Pro TV că, atunci când mergi la biserică, nu e neapărat să-ţi pui pozele pe reţelele de socializare şi l-a acuzat pe Dodon că este un mincinos care încalcă cel puţin una dintre cele zece porunci sfinte, deşi se declară credincios.

Pe final, Marchel a îndemnat cetățenii să voteze cu Dodon.

Stai și te întrebi dacă pentru a ajunge episcop ortodox în Republica Moldova e obligatoriu să fii imbecil sau dumnealui o fi un caz mai special?

Te mai întrebi și dacă între afirmația episcopului imbecil o fi vreo legătură cu faptul că într-o țară atât de săracă precum Republica Moldova reușește să își facă un palat care îi face invidioși și pe șefii mafiei țigănești …

BANC ELECTORAL: Liberalii nu vor folosi imaginea lui Cioloș în campania electorală …

3 noiembrie 2016 Un comentariu
Libaralii nu folosesc imaginea Premierului în Campanie

Libaralii nu folosesc imaginea Premierului în Campanie

Cândva, marele nostru erou național, unu Zdreanță, se jura că el nu s-a legat de rața din coteț și de oul aferent deși avea rața în gură și oul în buzunar.

Acum vedem cum liberalii se jură că nu vor folosi imaginea Premierului Cioloș în campanie iar Premierul se jură că el nu le va cere nimic partidelor, dacă vor dori să îl pupe în … pardon … să îl susțină o pot face. Nu trebuie decât să adopte ca program erectoral așazisa ”Platformă 100”  a dumnealui.

Evident, la mitingul electoral despre care se jurau că nu e electoral, Premierul a spus că vechiul slogan liberal ”Prin noi înșine” nu a fost niciodată mai de actualitate deși mai nou candidații cu șanse pe liste sunt orice altceva în afară de a fi liberali. 

Legat de faptul că liberalii nu vor folosi imaginea premierului în afară de tapetarea orașelor cu afișe cu Premierul pe care suntem îndemnați să votăm PNL, cică Alina Gorghiu nu ar avea poza premierului decât în baie, bucătărie, dormitor, sufragerie, pe birou, în mașină, pe chiloți și încă în câteva locuri.

Umblă vorba că doamna Gorghiu și-ar fi făcut și un tatuaj cu Premierul și ci îndemnul ”Votați PNL”.

Mișto … consecvență 100% …

Alina Gorghiu nu are decât un mic tatuaj cu Premierul Cioloș

Alina Gorghiu nu are decât un mic tatuaj cu Premierul Cioloș

%d blogeri au apreciat: