Acasă > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Internaţional, Republica Moldova > Igor Dodon se pregătește să le dea cu flit rusofonilor ?

Igor Dodon se pregătește să le dea cu flit rusofonilor ?

Într-un interviu dat la TVR în care se adresa românilor, Igor Dodon, președintele ales al Republicii Moldova, spunea:

”Fraţi români, eu vă stimez, vă iubesc ca vecini, dar haideţi să ne respectăm ca două state independente, suverane. Veniţi voi la noi, noi la voi, dar nu cu idei unioniste. Imaginaţi-vă dacă ar apărea în România mişcări finanţate de Republica Moldova care ar spune „Haideţi să lichidăm România, să luăm jumătate de România înapoi şi să ajungem la harta cum a fost Moldova”!

……………….

Eu nu am fost niciodată anti-român, suntem vecini avem rădăcini istorice comune, suntem frați. Însă fiecare la casa lui. Eu stimez statul român, ca stat suveran și vreau să aibă aceeași viziune față de statul moldovean.

………………..

Noi trebuie să facem primii pași în direcțiile în care avem probleme de rezolvat. Acum avem mai multe probleme de rezolvat în legătură cu Federația Rusă. Voi fi apoi și la Bruxelles, unde iarăși avem probleme de rezolvat. Și a treia vizită va fi la București”.

.

.

Straniu interviu aș spune. Dacă în campania electorală își exprima moldovenismul, inclusiv prin faptul că vorbea de așazisa limbă moldovenească acum, hodoronc tronc, vorbește de identitatea sa românească deși după nume numai pui de dac nu e, de  intenția de a se duce la Bruxelles ca să rezolve nu știu ce … Ce treabă o mai avea cu Bruxelles-ul de vreme ce vrea să pună Republica Moldova pe orbita rusească … Dumnezeu știe.

Cu toată lehamitea care mă apucă atunci când văd acest limbric politic slugarnic față de Führerul de la Kremlin, nu pot să nu consider că dacă ar fi rostit acest discurs în campania electorală rusofonii ar fi înțeles ce jigodie este și nu prea se pot baza pe el cu toată slugărnicia sa promoscovită. 

În fine, deși tare mă îndoiesc,  teoretic cel puțin, acea diferență de 70.000 de voturi în favoarea lui Dodon  ar putea face curtea constituțională moldoveană să nu valideze alegerile din cauza năvalei hoardelor de transnistreni și a incalificabilei blocări a celor din diaspora în a participa la vot. Am înțeles că ar exista dovezi puternice că alegerile au fost fraudate grav.

E drept, Judecătorii de la Curtea Constituțională sunt tot oameni care au față de Moscova o teamă maladivă.

Frumoasa jurnalistă Elena Robu, pe siteul său analizează această posibilitate, repet, cel puțin teoretic, se va putea ajunge la repetarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.

Ce se întâmplă în cazul în care Curtea Constituțională invalidează alegerile

Elena RobuCurtea Constituțională ne-a obișnuit în ultima perioadă cu decizii mai puțin populare care au trezit polemici aprinse în societate. Și astăzi mai sunt juriști care consideră că alegerile prezidențiale din 30 octombrie sunt anticonstituționale, pentru că magistrații de la Curtea Constituțională nu pot modifica Legea Supremă a țării așa încât președintele să fie ales de popor. Dar, scrutinul deja s-a consumat. Urmează verdictul Înaltei Curți.

Nu sunt juristă, nu am studii în drept constituțional, dar am câteva întrebări și neclarități în legătură cu ce urmează. Până în momentul de față este clar un singur lucru: ori alegerile vor fi validate și socialistul Igor Dodon devine președinte, ori sunt invalidate și se organizează alte alegeri (nu cunosc exact în ce termen). Probabil, decizia se va lua în funcție de scenariul care îi este comod guvernării.

Haideți să presupunem că Înalta Curte nu validează alegerile, iar motivele principale vor fi cele legate de diasporă (lipsa buletinelor de vot și insuficiența secțiilor de votare). Și atunci sunt organizate alegeri repetate, acum depinde dacă va fi repetat turul II sau în general vor fi organizate alegeri noi. Dar cu siguranță regulile de joc se vor schimba, adică vor fi deschise mai multe secții de votare și s-ar putea ca și această limită de 3000 de buletine de vot să fie exclusă sau mărită.

Dacă e să ținem cont de numărul de alegători din diaspora pentru a deschide secții de votare, atunci în Federația Rusă ar trebui să fie cele mai multe secții de votare. Cum votează cetățenii din Federația Rusă este deja clar pentru fiecare. Așa că indiferent cât de mult se vor mobiliza alegătorii moldoveni din Italia, Marea Britanie, România, oricum numeric vor fi insuficienți față de numărul de alegători din Federația Rusă. Poate acesta este scenariul care convine cel mai mult guvernării în acest moment? Poate e nevoie de o mai mare legitimitate pentru Igor Dodon sau poate să i se arate unde îi este locul și cine decide în țara asta? Ne va fi mai clar în funcție de decizia CC, pentru că acum toată responsabilitatea este pasată pe umerii magistraților de la Curtea Constituțională. Asta după ce Comisia Electorală Centrală a validat, fără mari discuții sau contradicții, alegerile și a transmis pachetul de documente către CC.

Și încă un detaliu, de vreo două zile președintele ales al R. Moldova, Igor Dodon nu apare în spațiul public. De ce oare? Nu vin cu teorii conspiraționiste, este doar un mic detaliu.

Așadar, unde e problema? Consider că fiecărui cetățean ar trebui să i se creeze condiții de vot, indiferent de culoarea sau simpatia politică. Al doilea lucru este să acceptăm decizia cetățenilor, în cazul în care ei sunt informați corect, nu sunt manipulați și zombați.

Interzicerea nu este o soluție. Educația, informarea, explicarea, stabilirea unor principii și valori, respectul, patriotismul, sentimentul că această țară îți aparține, că merită să te implici pentru viitorul ei – iată care ar fi soluțiile pentru a cultiva un alegător conștient în R. Moldova. Rolul de a se implica în acest proces este al întregii societăți. Să nu ne ascundem după deget, dar să privim lucrurile așa cum sunt ele și să găsim soluții. Este bine să rezolvăm problemele care sunt în interiorul nostru și apoi să decidem ce vrem să facem mai departe.

Autor: Elena Robu

Sursa: elenarobu.wordpress.com

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: