Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Presă > ION CRISTOIU, UN COMUNIST CARE A ÎNCEPUT SĂ PUTĂ

ION CRISTOIU, UN COMUNIST CARE A ÎNCEPUT SĂ PUTĂ

Pe siteul Criterii Naționale aflat sub administrarea lui George Smeoreanu se publică azi, 07.01.2017, sub semnătura acestuia, un articol intitulat “NERODUL IRESPONSABIL DE LA COTROCENI” în care autorul subliniază faptul că ”discursul presei s-a radicalizat la maxim” de fapt arată că Ion Cristoiu a luat-o rău de tot prin arătură.

Este vorba de unul din articolele din serialul intitulat Gândul de luni, de marți, de  … , funcție de ziua în care ”maestrul” își publică alegațiile.

Domnul   Smeoreanu găsește faptul că ”maestrul” (cum îl flatulează toți cei care stau cu limba adânc împlântată în colonul uzatului jurnalist), folosește absolut mitocănește expresia ” Nerodul Iresponsabil”cu referire la Președintele Iohannis de nu mai puțin de cinci ori. 

Ion Cristoiu

Aşa cum se întâmplă şi pe celelalte planuri ale vieţii noastre politice, discursul presei s-a radicalizat la maxim. Astăzi, Ion Cristoiu îi consacră preşedintelui Iohannis un editorial în care îl numeşte în mai multe rânduri . “Nerodul Iresponsabil de la Cotroceni”. 

„În timpul Crizei politice de la finele lui decembrie 2016, provocate de Nerodul Iresponsabil, observam că Klaus Iohannis a luat ca pe o ofensă personală votul din 11 decembrie 2016.”

“Klaus Iohannis nu e om de stat.
Nu e nici măcar om.
E un Nerod Iresponsabil.”

“Supravieţuirea Binomului SRI-DNA e posibilă doar prin slujirea necondiţionată a Nerodului Iresponsabil de la Cotroceni.”

“Dacă Klaus Iohannis nu e suspendat, România se va confrunta cu un Război pe viaţă şi pe moarte declanşat de Binom pentru a-i pansa Nerodului Iresponsabil rănile provocate de votul românilor.”

Prin folosirea repetată a acestei sintagme, Nerodul Iresponsabil de la Cotroceni, nu doar Ion Cristoiu, ci şi presa noastră în ansamblul ei trece o barieră. Despre Victor Ponta, acelaşi ziarist spusese că este „Iresponsabilul Vesel”, ceea ce e cu totul altceva. Editorialul de azi al lui Ion Cristoiu va fi o bornă în istoria presei noastre de azi. Cum însă nu se poate merge într-o astfel de direcţie a invectivei, acest editorial este, după părerea mea, un semn că un cutremur va avea loc cât de curând. Măcar fiindcă aşa nu se mai poate.

Gheorghe Smeoreanu

Sursa: CRITERII NAȚIONALE

Înainte de a continua trebuie să precizez că nu consider că Președintele Kaus Iohannis este mai puțin penal decât alții. A candidat deși avea în desfășurare un proces de incompatibilitate, proces pierdut de toți cei care erau în situația sa, are o casă confiscată pe motiv de fals în acte și uz de fals nefiind condamnat doar pentru că avea imunitatea dată de funcția pe care o deține, este pasibil de acuzația de evaziune fiscală deoarece a spus că și-a cumpărat prima casă din bani de pe meditații, bani pentru are nu a plătit taxe deoarece nu putea, activitatea de meditare a elevilor NU ESTE O ACTIVITATE LEGALĂ, deci nu a plătit taxe pentru banii încasați.

Este evident că în presa română sau prin blogosferă apar înjurături pe lângă care expresia Nerodul Iresponsabil pare un fel de parfum. Pot folosi eu această expresie sau o pot folosi alții pentru care a fi jurnalist este așa, o meserie care îți plătește facturile…. dar, sub nici o formă cineva cu pretențiile lui Ion Cristoiu este inacceptabil.

Din păcate pentru cariera sa Ion Cristoiu pare a nu fi înțeles că acum ar trebui să fie un pensionar care sparge semințe prin Cișmigiu sau, dacă dorește, să se scufunde ca șobolanul în biblioteca aia în care tot zice că stă și citește.

Așa zisele sale analize, în care tot mai des o ia prin arătură, Cristoiu pare a nu fi înțeles că a venit vremea să se retragă. Momentul în care trebuia să o facă este clar fixat în timp. Și anume momentul în care s-a hotărât să presteze pe banii lui Dan Voiculescu la Antena 3 de unde a plecat cu picioare în dos. Atunci a devenit o curvă mediatică … de atunci nu are nici cea mai mică jenă în a se prostitua pe unde îl chemau, discursul său, cameleonic se adapta după locul unde se afla … fie la România TV, fie la B1TV sau pe unde se mai nimerea. De fiecare dată subiectul la care se referea era prezentat în așa fel încât să placă șefimii locului chiar dacă în urmă cu doar câteva minute afirmase exact pe dos. Da, așa se definește o curvă mediatică, întotdeauna cu nădragii în vine. 

De multe ori ”maestrul”spune că el e comunist crezând că e amuzant când, dimpotrivă, e cam la fel de sinistru ca glumele lui Mircea Badea ori Mihai Gâdea … ăia măcar având scuza că ei nu sunt jurnaliști ci niște mercenari gata să își vândă chiar și mama unui bordel turcesc pentru un pumn de argint. Nu, Cristoiu nu mai este un comunism cum spune el, ci o relicvă în care Comunismul a început să pută. Da.. asta este Cristoiu, un comunist care a început să pută. Rău de tot …

 * * * * *

Iată mai jos, integral, articolul lui Ion Cristoiu la care face referire George Smeoreanu în articolul din care am citat mai sus.

Gîndul de sîmbătă, 7 ianuarie 2017

Dacă Klaus Iohannis nu va fi suspendat, Binomul SRI-DNA va porni un război crîncen împotriva dușmanilor din politică și din presă.

După prestația de agitată fără motiv, în pijama, ca şi cum ar fi sărit direct din pat în faţa camerelor de luat vederi a Mădălinei fostă Puşcălău, pe vremuri, PSD-ista de serviciu a postului B1Tv, azi anti-PSD-istă de tip Andreea Pora, a venit rîndul lui Klaus Iohannis să se dea la Alianţa PSD-ALDE, cîştigătoare a alegerilor din 11 decembrie 2016.

Discursul ținut de Rața mecanică la prima şedinţă a CSM e o nouă dovadă că, aşa cum am scris şi voi mai scrie pînă la Referendumul de Suspendare, prezenţa lui Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat zilnic la Siguranţa naţională.
În timpul Crizei politice de la finele lui decembrie 2016, provocate de Nerodul Iresponsabil, observam că Klaus Iohannis a luat ca pe o ofensă personală votul din 11 decembrie 2016.
Că votul a fost eminamente împotriva sa, echivalent cu o suspendare, nu mai încape îndoială.
Electoratele PSD, ALDE și PMP au ieșit la vot pentru a sancționa pe cel care a pus la cale Diversiunea tragică numită Afacerea Colectiv pentru a-și instaura Guvernul Meu, rămas în Istoria României, alături de Ciuma lui Caragea, la capitol Năpaste abătute asupra bietului Popor.
Electoratele PSD, ALDE și PMP au ieșit la vot pentru a-i administra un lovitură năucitoare celui care a folosit Sistemul instituțiilor de forță împotriva adversarilor din politică şi din presă.

Celelalte electorate n-au ieșit la vot dezamăgit de un președinte pe care-l votaseră în speranța că va practica și va impune un Un altfel de politică.
Un om de stat, chiar şi unul mic, nu unul mare, ar fi tras din acest vot concluzia unei necesare schimbări de prestaţie.
Ar fi redevenit preşedintele tuturor românilor şi nu numai preşedintele Binomului SRI-DNA.
Ar fi propus naţiunii un Proiect măreţ, îmbrăţişat de toţi românii, indiferent de credinţele lor politice.
Ar fi purces la o politică transparentă.
Ar fi renunţat la constestarea sentinţei definitive în cazul uneia dintre cele 7 case de la Sibiu, din care el, ca un chiabur ce este, stoarce chirii exorbitante.

Klaus Iohannis nu e om de stat.
Nu e nici măcar om.
E un Nerod Iresponsabil.
În loc să înveţe din lecţia votului după alegeri, a declanşat împotriva românilor care l-au ofensat cu votul împotriva Guvernului Meu şi a Partidului Meu un război pe viaţă şi pe moarte, meschin, mărunt, război de om mărginit, care nu-şi găseşte odihna pînă nu se răzbună prostește.

Discursul de la CSM a fost denunţat de analişti şi politicieni pentru atacarea inutilă a lui Liviu Dragnea şi a lui C.P. Tăriceanu.
Inutil să mai spun că, scris de Binomul SRI-DNA (de aia n-a fost prezentă Codruţa Kovesi, îşi trimisese purtătorul de cuvînt, Klaus Iohannis) discursul n-a abordat nici una din marile probleme ale Justiţiei din România:
De la numărul uriaş de legi proaste pînă la condiţiile materiale sordide în care se desfăşoară procesele.

Cine a urmărit cu atenţie Discursul a putut sesiza că, dincolo de asumarea de către Preşedintele României a posturii de copreședinte al PNL, s-a întrezărit ceea ce are de gînd să facă Klaus Iohannis în perioada următoare:
Să folosească Binomul SRI-DNA pentru a se răzbuna pe pe cei considerați de el răspunzători de laba peste bot care i-a dat Poporul român.

Sub loviturile năprasnice ale Scandalului Sebastian Ghiţă, Binomul SRI-DNA s-a strîns unit în jurul lui Klaus Iohannis.
Binomul ştie că prăbuşirea sa ca principală instituţie de folosire a luptei anticorupţie pentru răfuielile mafiote înseamnă nu numai plecarea din şefii, dar şi plecarea la închisoare.
De aceea, Binomul e acum în stare de orice pentru supravieţuire.
Supravieţuirea Binomului SRI-DNA e posibilă doar prin slujirea necondiţionată a Nerodului Iresponsabil de la Cotroceni.
Dacă Klaus Iohannis nu e suspendat, România se va confrunta cu un Război pe viaţă şi pe moarte declanşat de Binom pentru a-i pansa Nerodului Iresponsabil rănile provocate de votul românilor.

N.B ”Avem președinte!” exclamă Ziare.com,  una dintre gazetele de perete ale  Binomului SRI-DNA.  Așadar, Binomul îi trimite pupici Raței mecanice! Publici publici, de data asta,  pentru că pupicii din Biroul de la Cotroceni i-au fost dați demult.

Sursa: Cristoiu blog

  1. Dan
    7 ianuarie 2017 la 17:38

    Toată filozofia lui de o viață a fost de a juca la două capete,linia dreaptă pentru el nu există și cred că va eșua lamentabil ca ziarist și mai lamentabil ca analist politic! În toate aparițiile din ultima vreme se observă o patină de vechi și uzat,aș fi fost încântat să fi fost vechi și de calitate!

    • 7 ianuarie 2017 la 21:07

      Înainte de 89 singura facultate cu specific de jurnalism era cea de la ”Ștefan Gheorghiu”. Acolo li se crea studenților necesitatea de obediență facă de Partid. După ce a dispărut PCR, absolvenții eu rămas cu nevoia de obediență față de ceva. Astfel fiecare și-a căutat un nou stăpân. La Cristoiu asta a fost mai vizibil după ce a început să presteze pentru Intact.
      Nu e singurul. Toți cei care au făcut această facultate simțeau nevoia să muncească pentru cineva.

  2. cella delavrancea
    7 ianuarie 2017 la 19:26

    UN COMUNIST CARE A INCEPUT DE MULT SA PUTA PENTRU CA ESTE RUPT IN CUR

    • 7 ianuarie 2017 la 21:08

      Oricât ar încerca o curvă de la un bordel să se dea virgină și să încerce să se facă stareță la mănăstire tot curvă rămâne.

  3. 7 ianuarie 2017 la 21:25

    Clar este că ăștia, chemați la spart semințe pe la România.TV, o au cu scuipatul și că acest nivel de comunicare dezvăluie stadiul intelectual al multora care se perindează nu numai pe acolo!
    … Fii atent când or scoate custurile!

    Mai nou, descoperii cu stupoare că până și unu’ Stan, pe care îl găseam cumva mai cu duh, cu toate că e ahtiat să domine scena, a devenit tot un cârnăcior de Debrețin.
    Ce să mai zic de ghiță că cu ăla aș trage cu grapa!
    … Ăsta, care zăbăloșește de mi se rupe mereu legătura, este plecat rău de tot! Vrea să-l ia la lătrat, cred, pe tăriceanu’.

    Fapt este că in așa constelație Johannis nu are nici o șansă!
    La așa popor, așa conducători!
    Eu, una, le-aș fi dat de mult c-o cizmă-n bot!
    Să-și facă țara cum vor după ce au furat și acum nu se mai pot lăsa!… Profesioniști, ce mai!
    Țigănia o să frângă România!

    Iar ăia din diaspora?
    … Să care și mapa celor pe care și i-au delegat și să viseze mult și bine la țară, așa cum a făcut-o bărbatul acela care a murit până să ajungă la poartă, într-un accident!
    *
    Un popor de hoți și complici, de bețivani și inepți, n-ai cum să-l îndrepți!

  4. Mihail Lungu
    8 ianuarie 2017 la 11:21

    O creatură slinoasă.
    http://paulmelian.de/blog/?p=1478

  5. 8 ianuarie 2017 la 12:26

    O țară frumoasă plină de ,,tablouri,, triste, sinistre și multă impostură ! Îmi vine să trăiesc în codru, dar cât timp l-om mai avea !?

    • 8 ianuarie 2017 la 22:29

      Deh … fiecare țară arată așa cum o fac conducătorii ei, iar conducătorii sunt așa cum îi merită poporul care populează țara …

    • 8 ianuarie 2017 la 22:31

      Da, frumoasă țară, păcat că-i locuită

  6. moshu49
    10 ianuarie 2017 la 7:02

    om bătrîn și naiv: de doi ani aștept să scăpăm de… „trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine că n-avem viitor!” – Horațiu Mălăele
    dar se vede că de țîțîna morală a boborului român este blocată 😦

    • 10 ianuarie 2017 la 20:51

      Just

    • 10 ianuarie 2017 la 20:56

      Moșule, eu am o întrebare … Cristoiu o avea vise erotice cu Mădălina Pușcalău de o vede în pijama?

      • moshu49
        11 ianuarie 2017 la 4:48

        cred că i se acordă prea multă atenție/importanță cintezoiului ăsta de’un leat cu mine
        de la datul cu părerea despre justiție și binom (de ce nu trinom?) pe la toate televiziunile la vestimentația Mădălinei, chiar poți să spui că „a început să pută”
        un individ și el, acolo, deh! 😉

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns către Blue Sorin Anulează răspunsul