Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Dezvăluiri > Elena Istode, general de brigadă, șefa acoperiților SRI, fotografiată în vacanță alături de un penal, Cristian Rizea și soția sa, Josette

Elena Istode, general de brigadă, șefa acoperiților SRI, fotografiată în vacanță alături de un penal, Cristian Rizea și soția sa, Josette

General SRI Eelena Istode și Josette Rizea

Adrian Țuțuianu, senator PSD, șeful Comisiei de Control a SRI confirmă că Generalul SRI Elena Istode și-a petrecut vacanța la Nisa și Monaco alături de familia fostului deputat Cristian Rizea, ba  chiar a locuit într-o proprietate a acestei familii.

Interesant este că senatorului Țuțuianu  nu i se pare cineștie ce grav acest fapt.

„După cum cunoașteți – a declarat pentru presă Țuțuianu la finalul unei ședințe a comisiei de control SRI la care a fost prezent directorul general al serviciului, Eduard Hellvig – în presă au apărut câteva fotografii, doamna general a fost prezentă în activități să spunem turistice. Deci doamna general a fost prezentă împreună cu familia Rizea în concedii la Nisa și Monaco. Era normal să se declanșeze o anchetă internă în cadrul SRI, după cum era normal ca noi comisia să solicităm să fie lămurite aceste lucruri. Din datele puse la dispoziție de comisie rezultă că a fost prezentă, împreună cu familia Rizea, în Monaco și la Nisa, că o parte importantă, cheltuielile au fost suportate de doamna general și că aceste relații au la bază calitatea de foste colege de facultate a doamnei general, respectiv doamnei Rizea și că aceste activități, aceste concedii, au fost raportate conducerii SRI în conformitate cu procedurile interne de lucru”.

Senatorul Țuțuianu a mai spus că adăugat că Eduard Helvig, șeful SRI ar fi  informat comisia de control că pregătește un cod deontologic care să clarifice limita relațiilor pe care le poate avea un ofițer de informații SRI.

„Cu privire la ambele rapoarte – a mai menționat deputatul PSD – din punctul meu de vedere, chiar dacă nu avem o încălcare a legii, asta e concluzia celor două rapoarte, avem cel puțin o problemă de raportare deontologică din partea ofițerilor de informații atunci când sunt prezenți de exemplu în excursii, în activități de tipul acesta cu membri ai Comisiei de control parlamentar ai SRI, cu parlamentari, cu oameni de afaceri. Iar ceea ce a spus domnul director al SRI este că a dispus elaborarea unui cod deontologic care nu va fi secret, va fi un act public, care să clarifice până unde poate merge un ofițer de informații, un ofițer al serviciului român în relații cu terțe persoane de genul pe care le-am menționat. A spus că a locuit pe perioada concediului într-o proprietate care aparținea familiei Rizea” .

Deci, domnului Țuțuianu i se pare … că e vorba doar de raportarea la deontologia profesională a generălesei, deci nu prea mare lucru.

Faptul că fostul politician, Cristian Rizea, cercetat penal, și soția sa Josette Rizea o găzduiesc pe o generăleasă SRI la una din proprietățile sale, nu reprezintă un mare motiv de alarmare. 

Aș fi curios tare cam ce ar spune senatorul, mai sus citat, despre faptul că judecătoarea Pivnicereu se plimba cu mașina condusă de fiul lui Adrian Năstase taman când acesta se lupta să scape din pușcărie.

Nici nu mai spun în ce grad aș dori să aflu părerea dumnealui în povestea în care toți săreau la Elena Udrea care era la shoping la Paris cu o fostă colegă și prietenă (mă refer la celebra poveste cu pozele care a stârnit la vremea aceea discuții aprinse rău).

Elena Istode a fost șef al Diviziei C din SRI și ar fi ajuns șeful acoperiților datorită relației cu un general, scrie flux24.ro, care mai dezvăluie că există documente care atestă că Divizia C s-a ocupat de monitorizarea presei. 

”Problema e că aceste fotografii – scrie  Ion Cristoiu pe blogul său – făcute, din cîte se vede, cu știința și cu plăcerea de a se expune a doamnei general, au fost realizate în 2008-2009, cînd Elena Istode, ca șefă a Direcției de Securitate Economică a SRI, supraveghea, ca să nu fie atinse de corupție, toate contractele încheiate de statul român cu oamenii de afaceri.
Și nici asta n-ar fi o problemă – vacanța de lux a unui general SRI, presupunînd că Monaco și Cannes erau singurele locuri de lecuire de stresul vînării de corupți – dacă, așa cum ne arată fotografiile, Elena Istode nu s-ar fi dat în stambă împreună cu omul de afaceri Cristian Rizea și distinsa sa soție, Josette Rizea. Și nici asta n-ar fi o problemă dacă nu cumva omul de afaceri Cristian Rizea n-ar fi plătit vacanțele de lux ale doamnei general.

Am publicat aceste fotografii, care mi-au parvenit pe fondul dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță, nu atît pentru ca priveliștea doamnei general pe yaht, în posturi studiate, de starletă, să-i împingă pe securiștii din SRI să ordone, ca și în cazul României Tv, închiderea blogului meu, care face dezvăluiri fără aprobarea lor, cît mai ales pentru că ele mărturisesc un adevăr al vremurilor noastre:
Sistemul mafiot al instituțiilor de forță a fost și este ticălos nu numai pentru c-a comis abuzuri, nu numai pentru c-a încălcat grav drepturile omului, dar și pentru că, în timp ce trimitea cetățeni nevinovați la pușcărie, în timp de curma cariere de politicieni, în timp de distrugea afaceri, în timp ce reduce presa la cîinele de pază al cătușelor, el petrecea în vacanțe de lux, peste hotare, plătite de oamenii de afaceri. Asta în timp ce Divizia Presă a Binomului SRI-DNA nu contenea a denunța pe toți oamenii de afaceri români drept niște borfași care trebuie să înfunde pușcăriile în surîsul triumfător al Codruței Kovesi. Trăim vremuri istorice, vremurile revelațiilor despicătoare de catapetesme!”.

Decupaje din pozele publicate de Ion Cristoiu se pot vedea în galeria foto de mai jos:

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: