Arhiva
Judecătoarea Dana Gârbovan nu are ce căuta într-un guvern care îl slugărește pe Liviu Dragnea. Și-ar face praf imaginea impecabilă pe care o are.
Se pare că doamna judecător Dana Gîrbovan ar fi luată calcule pentru a-l înlocui pe Florin Ciordache la conducerea Ministerului Justiției.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat la Antena 3 că a negociat cu doamna Gîrbovan, dar că va mai avea și alte întâlniri în vederea găsirii unei persoane care să ocupe postul respectiv după după demisia lui Florin Iordache cauzată de scandalul OUG 13.
”E o doamnă cu care am avut o discuție, dar am avut și cu alții, fiind președintele Uniunii Judecătorilor. Anunțul îl voi face miercuri. Și mâine am programate întâlniri, vom veni cu o soluție care va fi de necontestat.”, a spus Sorin Grindeanu la Antena 3.
Sunt convins că pentru acest guvern, doamna judecător în discuție ar fi un câștig incredibil.
Problema se pune invers. Dacă doamna Gîrbovan ar accepta și-ar dinamita imaginea impecabilă pe care o are… nu poți să te angajezi la bordel și să zici apoi că ești fată mare.
Am admirat-o întotdeauna pe doamna Gîrbovan și am considerat că ar merita să ajungă ministru la Justiție dar, în nici un caz în acest guvern care la modul cel mai evident îl slugărește cu credință pe Liviu Dragnea. Ar fi păcate de cariera dânsei …

Blue
Cine uită greşelile trecutului, riscă să le repete.



-
Ana Armanca Ardeleanu
arrletty
-
Blue
-
Blue Sorin
-
micdavinci

= PUNCTUL MEU DE VEDERE =
Fiecare om se naşte cu un orizont al lui.
În timp, trăind, omul îşi îngustează orizontul până acesta devine un punct.
Atunci omul afirmă:
"ACESTA ESTE PUNCTUL MEU DE VEDERE"



Categorii
- 1 Aprilie
- A fost odată …
- Abureală
- Abureală – Manipulare
- Abuz
- Afaceri – Economic – Finanțe
- Amuzant
- Analize – Întrebări – Ipoteze – Păreri
- Aroganţă
- ”Vedete”
- Înțelepciune
- Întrebări
- Învăţământ – Educație – Cultură
- bani
- Biografie
- Blogosfera
- Ca la noi la nimeni
- calatorie
- Caragiale reload
- Căcănari
- Declaraţii
- Demnitate
- Dezvăluiri
- Din suflet …
- Diverse
- DUPLICITAR
- economie
- Electoral
- Etnic
- Eveniment
- Fapt divers
- Gânduri
- Geneza
- Glume
- Guvern-guvernare
- Haioşenii
- Halucinant
- Idioţi
- Ilegal – Imoral – Indecent
- impostură
- Incompetență
- Inconștiență – Ipocrizie – Nesimţire
- Incredibil …
- Interetnic
- Internaţional
- Interviu
- Ipoteze
- Istorie
- IT
- Justiţie
- Justiţie – Lege – Legislație
- Laşitate
- Lege
- Legislație
- Mesaje
- Minoritate – Majoritate
- Mister
- Muzică
- Nesimțire
- Nesimţire
- Noi şi alte animale
- Noi şi alţii
- Normal – Paranormal
- Nostalgii
- obedienţă
- Opinii
- oportunism
- Pamflet
- Parfum de România
- penali
- Personalităţi
- Picătura de cerneală
- Politicăraie – Partide – Politicieni
- populism
- Presă
- Protest
- Puncte de vedere
- Păreri
- Rahatofilie
- Religie – Biserică
- Remember
- Repercusiuni
- Republica Moldova
- Ridicol
- Scandal
- Scârboșenii
- Scrisoare deschisă
- Showbiz
- Sindicate
- Social
- Sport
- Sănătate – Social – Umanitar
- Sărbatorire
- Tabloid
- televiziuni
- Tradiții – obiceiuri
- Tristeţi
- Uimiri
- Umanitar
- Un gând …
- Uncategorized
- Urări – Aniversări
- Video
- weekend
- Ştiinţă
Blogroll
- AdrianHalpert.com (blog)
- Alexa Ionescu
- Alexandru Mitache
- Alina Ceușan
- Analfabetul's blog
- Anca Boagiu (site oficial)
- Andreea Cruceanu – blog
- Andreea Ivan
- Aron after 65
- ASCUNZIŞURI CONSTITUŢIONALE
- AVANPOST ( Ein Mann, ein Wort!)
- balbeck Blog
- Balbek doi
- BANCURI BUNE
- Baricada – blog
- Bestiar de presă ( Florina)
- Blog de câine rău
- BLOG DE INVESTIGAŢII (Emilia Şercan)
- Blog de veghe – Nicoleta Savin
- Blogul Dianei
- Blogul lui Micdavinci
- Blogul Ramonei Voiculescu
- Claudia Boghicevici
- Codruta Marinescu's Blog
- Corina Creţu – blog
- CRISTI DANILEŢ – judecător
- CRISTIAN CITRE – blog
- CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU
- CRONICI DIN GERULIA
- Crystalyn Forum
- CURSURITIC – Perfectioneaza-te in ale calculatorului!
- Căsuţa Corei – blog
- Dan Andronic
- Dan Badea – Blog
- Dan Pătraşcu – Blog
- Debaraua lu' Niku
- Denisa Aricescu – POEZII
- Diamonds and rust (Blogul Angelei)
- Dictatura justitiei -blog
- Din culori
- Diverse diversificate – blog
- Dollo
- Don't worry be happy… (Raul2105's blog)
- Dulciuri si Dulcegarii… – blog
- Elena Băsescu – blog
- Elena Udrea
- Epistemoblogul lui Zamfy (Dacă zamfy ar fi avut un blog, aşa ar fi arătat…)
- eteatru.ro
- Femeia de succes
- Giorno
- HANDMADE (Ileana Radu's blog)
- Hipertensiv – blog
- HotNews forum
- Ion Cristoiu – blog
- Joburi online
- Juliacastorp's Blog
- Jurnalul unei agitate (blogul unei fete frumoase)
- Lumea lui Arm
- Lumea lui Krantz
- Lumiss22's
- Metin Cerchez
- Mickela's blog
- Mihaela Josanu – blog
- MINIMA RURALIA
- Mioritza News
- Monica Macovei – europarlamentar – Blog
- MORAR @ MORE (Blogul lui Ioan T. Morar)
- MĂDĂLINA IANCU – explorator prin viaţă – blog
- Nașu TV
- Naşpa-Forum politic (Gerula)
- Neinfectat de comunism – Blog
- Neuronos – Blog
- OAMENI CA ŞOBOLANI
- OAMENI ŞI ŞOBOLANI
- Ora exactă a României
- P0VEȘTI DE ADORMIT ASFALTUL – Inda of the wind's blog
- Pagina de media
- Palatul Şuţu – Blog
- Partide, politicieni, politruci- Blog
- Piticu – Blog
- Planeta Moldova – Forum
- Politeía – Blog
- POVEŞTI DE DEŞTEPTAT
- Prioritate de dreapta – Blog
- Pulsul orasului O lume nebuna,nebuna…
- Racolţa Petru
- Raluca Turcan
- Realitatea Net – Forum
- Regina Buburuza – blog
- REPORTER VIRTUAL
- Sorina Matei – blog
- Starea presei
- TIMES NEW ROMAN
- Timpolis
- Top zelist
- Totusi iubirea…
- TTRAVEL – Site de călătorie
- Turnofftheglory
- Turnul de control
- Vai România – Blog
- Viorel Padina – Blog
- Vladimir Tismăneanu – Blog
- World Changed – blog
- Zamolxe
- ZigZag online
- Ţigan, rom, tot OM
Articole recente
- ELENA UDREA FACE O SESIZARE CĂTRE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII. EA ADUCE ACUZAȚII GRAVE LA ADRESA PARCUETULUI GENERAL
- EMILIA ȘERCAN: ”S-a terminat cu integritatea academică în țara asta.”
- AVENTURILE OANEI BULAI, NĂBĂDĂIOASA ”BLONDĂ A LUI ARSENE”
- ALINA GORGHIU aleasă în funcția de președinte al PNL Argeș
- REPUBLICA MOLDOVA LA RĂSCRUCE
- Cosette Chichirău critică ”Sprijin pentru România”
- Adrian Alexandrov, soțul Elenei Udrea, face apel către Avocatul Poporului: ”NE DORIM O JUDECATĂ CORECTĂ”
- CRISTINA PRUNĂ: ”Asta înseamnă de fapt ticăloșie!”
- DIN CAUZA DUPLICITARISMULUI MAGHIAR FAȚĂ DE CONFLICTUL DIN UCRAINA, POLONIA SUSPENDĂ RELAȚIILE CU UNGARIA
- DECIZIA DE RETRAGERE A PRIVILEGIILOR LUI TRAIAN BĂSESCU AR PUTEA FI ILEGALĂ
- ALINA GORGHIU: ”există diferenţe structurale între PSD şi PNL, dar în acest moment nu trebuie puse pe primul loc… ”
- Irina Ursu de la Aleph News TV, o profesionistă
- LAURA VICOL: ”Proiectul de lege care introduce în Codul penal incitarea la violență, ură și discriminare transpune o Decizie-cadru a Comisiei Europene”
- ȘOȘO pe cale de dispariție pe Facebook
- TALENTATA ȘI FRUMOASA ANDRA SABRINA PLEȘA



Încă mai cred că porcii zboară …

Dacă se învârteşte e bine …







