Arhiva

Archive for 8 martie 2017

Dacă ar durea populismul Firea ar fi internată la reanimare …

Era o vreme când Ceaușescu dădea ”indicăți prețioase” în toate domeniile de la agricultură la fizica nucleară.

Iată că această boală o împinge pe actuala primăriță să se implice de la Centura Bucureștiului la arterele centrale vitale ale orașului.

Conform dcnews.ro, blondei de la Primărie i s-a năzărit că dacă face din Calea Victoriei o ”cale pitonală” în perioada sărbătorilor pascale va fi curățenie în București. Adică dacă omul este pieton nu mai face mizerie.

Da, la Paști fără mașini pe Calea Victoriei. Bineînțeles că nici prin cap nu i-a trecut să se întrebe ce vor face cei care folosesc respectiva stradă, fie chiar și doar intersectând-o în drumul lor.  Toți aceia vor trebui să ocolească.

Pe de altă parte, dorește lansarea unor benzi unice pe unde să circule doar Transportul în comun, Poliția, Salvarea și altele asemenea.

Adică nu e destul că la orele de vârf e o aglomerație de nu poți trage un vânt fără să aburești geamul colegului de drum, mai și reduci benzile de transport:

„În imobilele de deasupra teraselor se vor lua toate măsurile pentru ca acele familii care locuiesc acolo să păstreze curățenia orașului și să nu mai fie situații — așa cum s-a întâmplat în primăvara și vara trecută — în care turiști sau chiar bucureșteni se aflau în zonă pentru a se relaxa, iar deasupra se aruncau gunoaie pe balcon, mirosea foarte urât, ca să nu mai spun că apăreau rozătoare”, a spus Gabriela Firea cf  dcnews.ro.

„Ne pregătim pentru ca în preajma sărbătorilor pascale Calea Victoriei să devină cale pietonală. Ea va fi un exemplu de curățenie, de civilizație. (…) Toate vitrinele trebuie să fie bine amenajate, înfrumusețate și să arate așa cum ne place, atunci când admirăm în Europa căile pietonale. De asemenea: agenți comerciali care vor deschide terase pentru publicul care va dori să se plimbe pe Calea Victoriei. (…) Vor fi amenajate scene pentru spectacole. Doar la sfârșitul săptămânii: de vineri seara până duminică seara, pentru a nu perturba traficul rutier în timpul săptămânii. Este o solicitare din partea bucureștenilor să fie și o cale pietonală în Capitală și consider că cea mai potrivită este Calea Victoriei. Dar cum arată acum, nu ar fi potrivită pentru o cale pietonală, deoarece este murdară, neîngrijită, neamenajată, cu spații comerciale care au fost abandonate, care nu mai sunt închiriate”, a mai spus Firea preluată de dcnews.ro.

„În această primăvară vom lansa benzile unice, benzile rutiere, pentru început cu marcaje orizontale, deci doar din vopsea, ulterior, la finalizarea licitației, și cu marcaje verticale, deci cu acei stâlpișori care marchează practic banda unică. Sunt necesare benzile unice și le vom aplica acolo unde atât Poliția Locală Municipală, cât și cele de la sector, de asemenea Poliția Capitalei și Brigada Rutieră consideră că ajută la fluidizarea traficului și nu mai mult încurcă. Am făcut o analiză, prin Direcția de Transporturi a Primăriei Capitalei, cu RATB, cu Poliția Locală, cu Brigada Rutieră, am ajuns aproape la un consens, în scurt timp vom ajunge chiar și la un numitor comun și veți putea observa în Capitală că se va circula mai lejer pe aceste benzi unice, a mai precizat aceasta citată cu sfințenie de slugarnicii de la dcnews.ro.

Gata, scuze, mă duc să vomit … prea multă ploconeală …

8 Martie – LA MULȚI ANI DE ZIUA TA, FEMEIE !

Doamnelor, domnișoarelor, 

Dumnezeu sau Natura, după cum crede fiecare, atunci când v-a inventat v-a dat o calitate formidabilă, aceea de a crea şi de a ocroti o viaţă nouă până când aceasta reuşeşte să se descurce singură în vâltoarea vieţii …

  Azi e ziua în care vă sărbătorim deşi ar trebui ca aceasta să se întâmple şi în restul anului. 

Cineva spunea odată  că femeile sunt în acelaşi timp o pacoste şi o binecuvântare, un lucru e cert, sunteţi necesare, sunteţi minunate şi trebuie să vă mulţumim că existaţi …

 Să fiţi sănătoase !

Să fiţi iubite !

Să fiţi fericite !

La mulți ani

Categorii:Sărbatorire Etichete:
%d blogeri au apreciat: