Arhiva

Archive for iunie 2017

Cea mai drăguță membră a șeptelului feminin din Guvernul Grindeau, Ana Birchall, nu a mai avut loc în sinistrul Guvern Drojdiuță

În timpul guvernului condus de animăluțul de companie a lui Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, ziceam că dacă ar veni orice alt guvern ar părea că are și România un executiv cât de cât, cu miniștri și tot ce trebuie. Eram convins că un guvern mai incapabil și mai populist nu e posibil. Ei aș … se poate.

Azi am văzut cum membri noului guvern, Guvernul Dorjdiuță, asta ca ca să nu zic Guvernul Dragnea reîncarnat sau Guvernul SRI (ptiu drace !) alias Guvernul Tudose, cred că ar fi un guvern haios dacă nu ar fi sinistru. Și asta a părut încă din momentul în care, dus de mână de Dragnea (probabil din motive de echilibru) la Santa Klaus von Cotroveni când acesta l-a acceptat în cinșpe minute… Absolut ridicol … Poate amfitrionul de la Cotroceni nu suportă danful și o fi zis că așa scapă mai repede. Cred  e greu de suportat amestecul de arimă de SRI cu cel de rachiu de drojdie… În fine Dumnezeu și Santa Klaus știe care o fi fost motivul.

Mă gândesc că, totuși, Președintelui ar trebui să îi dea careva un pic de lecitină, a devenit uituc, și-a uitat criteriile cu care umbla nu demult în coadă … și nu doar că Tudose e omul SRI, în ziua de azi se poartă, dar e un plagiator ordinar, chestie recunoscută chiar de el la vremea respectivă … Faptul că e drojdier, poate fi un avantaj. Spune înțelepciunea populară că un meseriaș adevărat, dacă nu trage la măsea, nu e de încredere… Având în vedere asta, probabil, după câte îl arată fața, e un superspecialist.

A fost ridicol acest guvern  și prin teatrul a la Kafka de la comisia aceea care îl întreba pe fiecare viitor membru una alta…

Haioșenia supremă este că acest guvern este unul care va intra în analele politicii europene. După ce că Istoria nu a mai consemnat ca un partid să depună moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, pe motiv că e un guvern slab care nu și-a făcut treaba după ce cu o săptămână înainte era un guvern supercapabil cum n-a văzut Românica, Europa, Mapamondul și județul Teleorman de când au coborât din copac strămoșii lui Daddy Liviuț … 

Că erau niște incapabili membrii Guvernului Grindeanu a hotărât chiar penalul pus de Daddy să îi evalueze… Hehehe .. va avea fostul soț al Laviniei Șandru ce le povesti viitorilor colegi de pușcărie. Ei, cel mai prost a ieșit la evaluare tocmai cel plantat acum în fruntea noului executiv… mișto, nu?

Dacă ar fi problemă doar Tudose ai zice că omul își bagă capul în damigeană și lasă oamenii să își facă treaba. Nici vorbă, Dragnea și-a plantat acolo un om pe care l-a făcut un fel de ministru delegat care va trebui să raporteze tot ce mișcă. Securistul guvernului cum ar veni…

Îa afară de cei ieșiți nasol la evaluare care au fost puși totuși iar în funcții de ministru, îl vedem acolo pe Liviu Pop, jumate de buletin, pus ministru  la Învățământ de Ponta,  să desființeze comisia care urma să îl declare plagiator… O vedem și pe Doina Pană, Ministresa Fă, care se plimba la Inundații cu bărcuța împinsă de SPP-iști împreună cu Ponta și Dragnea… Îl mai vedem la Finanțe și pe … megaspecialistul Ionuț Mișa care, la prima declarație publică a reușit să prăbușească leul mai abitir decât a reușit Adrian Năstase în întreaga perioadă în care a fost premier și economia producea în draci, doar că producea pe stoc …

Ei, dar ce se poate vedea în acest guvern, poate vedea fiecare… Ce nu se poate vedea e trist rău …

Cea mai drăguță și mai tânără membră a șeptelului feminin a guvernului Grindeau, Ana Birchall, a rămas pe drumuri… Da, e de-a dreptul trist …

Mă întrebam dacă, așa sensibilă cum e nu s-o fi îmbolnăvit de supărare… îmi imaginam cum varsă torente de lacrimi din ochi ei negrei, supradimensionați și umezi ca ai vacilor neduse  la taur în ultimul sezon de împerechere. Așa că am zis să văd ce mai face…  Am intrat pe contul ei de Facebook . Pare să nu se fi sinucis încă … Cel puțin până ieri, 28.06.2017 când a postat un fel de epitaf … pardon … mesaj…

Scrie bruneta așa pe contul ei de Facebook  :

    ”Îmi închei mandatul de ministru delegat pentru Afaceri Europene. Sunt mândră de ceea ce am realizat în cele aproape 6 luni de muncă. Pe temele cele mai importante – pregătirea Președinției române la Consiliul UE și Brexit – ne-am făcut datoria și am reușit să recuperăm întârzierile înregistrate la momentul preluării mandatului de ministru. Din punct de vedere al programului de guvernare și al măsurilor asumate pe domeniul afaceri europene, am reușit, alături de echipa mea, să ne ducem la îndeplinire obiectivele preconizate, conform calendarului, pentru prima jumătate a anului 2017.
   Mulțumesc echipei mele de la Ministerul Afacerilor Externe pentru excelenta colaborare.
   Îi urez succes viitorului ministru, Victor Negrescu și îl asigur de întreaga mea disponibilitate de a-l susține în exercitarea mandatului.”

Am zis eu că e cam afectată … cică e mândră de ceea ce a realizat în cele 6 luni cât a fost un fel de ministru second hand la Afaceri europene de parcă nu am avea un Minister de Externe ca orice țară sănătoasă la cap… Ce dracu o fi realizat? Habar n-am … dar măcar e o doamnă totuși, îi urează succes celui care va ocupa de acum înainte fotoliul în care își așeza ea frumoasele și pietroasele buci … Emoționant de-a dreptul …

Lia Olguța Vasilescu vrea să ofere cadou româncelor replici ale operelor lui Brâncuși

Lia Olguța Vasilescu vrea să ofere gratuit româncelor replici ale operelor lui Brâncuși

Mulțumită că nu i s-a încheiat cariera de ministru, Lia Olguța Vasilescu, din nou Ministru al Muncii și Justiției Sociale, dorește să precizeze românii, mai precis, româncele.

Mare iubitoare de artă, doamna Vasilescu dorește să ofere fiecărei românce replici ale operelor lui Constantin Brâncuși. Pentru început, în vederea reacțiilor electoratului, se vor oferi gratis replici ale vestitei (și controversatei) opere a marelui scupltor numită ”Prințesa X”.

”Doresc ca fiecare româncă să se bucure de genialitatea marelui sculptor – a declarat doamna ministru – astfel că fiecare româncă să simtă pe pielea ei cum e să ai acasă o operă de artă. Astfel că, până la Crăciun fiecare va primi o replică a statuii ”Prințesa X” a lui Brâncuși, fie care putând opta pentru mărimea pe care o crede de cuviință.

Nu este o cheltuială mare, câteva zeci sau sute de milioane de euro vor fi destul.”

Un lucru pare a nu fi totuși în regulă. Faptul că doamna Vasilescu discriminează, împarte reprezentantele sexului slab (vorba vine) în două … pesediste și nepesediste.

”Doamnelor care sunt membre ale PSD vor primi statuete aurite, cu vibrație și încălzire, a căror baterii necesare funcționării vor fi subvenționate de la buget. Doamnele aflate în conducerea PSD vor primi statuete care vor avea, în relief, capul marelui nostru conducător Liviu Dragnea astfel bucurându-se și de binecuvântarea atingerii sale la orice oră doresc. 

Celelalte doamne vor primi statuete din oțel inoxidabil, fără vibrație. Avem și variante din silicon pentru doamnele care preferă un pic de flexibilitate”– a mai declarat doamna Vasilescu, din nou Ministru al Muncii și Justiției Sociale.

Poate vom reveni …

Cristina Trăilă la înlocuit pe Eugen Nicolăescu la Camera Deputaților, acesta devenind Viceguvernator al BNR

Aflăm de pe adevarul.ro:

Cristina Trăilă a depus jurământul de deputat în plenul Camerei. Pe cine înlocuieşte

   ”Cristina Trăila, PNL,  a depus, marţi, jurământul de deputat, în plenul Camerei Deputaţilor, după ce i s-a validat mandatul de deputat. Cristina Trăilă vine să ocupe locul rămas vacant prin demisia lui Eugen Nicolăescu, care a fost numit viceguvernator BNR.

   În şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de marţi, deputatul PNL Cristina Trăilă a depus jurământul pentru funcţia de deputat.

   Trăilă este deputat PNL în Circumscripţia 42 Bucureşti.

   Deputatul vine să ocupe locul lăsat liber de Eugen Nicolăescu, care a fost votat de plenul reunit al Camerei Deputaţilor  şi Senatului să ocupe funcţia de viceguvernator BNR. ”

Cu ocazia acestui eveniment, am încercat să aflu ce atuuri avea Nicolăescu pentru a ajunge în funcția de vice guvernator. Am aflat altceva … De ce a fost un ministru al Sănătății mai mult decât lamentabil. Nu avea nici în clin, nici în mânecă vre-un punct comun cu medicina …

Biografie

Eugen Nicolăescu (De fapt, Gheorghe-Eugen Nicolăescu,  născut la 2 august 1955, satul Grădiștea, comuna Comana, județul Giurgiu) este un economist și om politic român, membru al Partidul Național Liberal, care a îndeplinit în perioada 2007-2008 funcția de ministru al sănătății publice în Guvernul Tăriceanu. În 2012 a preluat din nou aceeași funcție în Guvernul Ponta (USL).

Eugen Nicolăescu s-a născut la data de 2 august 1955, în satul Grădiștea din comuna Comana (județul Giurgiu). A absolvit cursurile Facultății de Comerț din cadrul ASE București (1982), urmând apoi cursuri de specializare în domeniul economic cum ar fi: Noul sistem de contabilitate la Ministerul Finanțelor (1992, 1993), Management financiar și Noul sistem de contabilitate la Ministerul Finanțelor Publice (1995), audit financiar la ICAS – Scoția (The Institute of Chartered Accountants of Scotland) (2000), standarde internaționale de contabilitate la Ministerul Finanțelor Publice și Banca Mondială (2000) și un curs de formare de formatori în audit financiar (2005).

Ca urmare a cursurilor absolvite, el a obținut titlurile de expert contabil (1996), cenzor extern independent (1998) și auditor financiar (2001). Începând din anul 2001 este doctorand în economie la ASE București.

După absolvirea liceului, a lucrat ca tehnolog la Complexul de Hoteluri și Restaurante Athenee Palace din ITHR București (1976). Își satisface stagiul militar cu termen redus (1976-1977), apoi revine ca lucrător commercial la Complexul de Hoteluri și Restaurante Athenee Palace din ITHR București (1977-1978). Începând din anul 1976 urmează cursurile ASE București, la „fără frecvență”. Este transferat apoi la Complexul de Hoteluri și Restaurante Flora din ITHR București, lucrând ca merceolog economist (1978-1982) și economist (1982-1985).

Îndeplinește apoi funcții cu caracter economic în diferite instituții de stat: analist la Centrul de Calcul cu probleme de aprovizionare tehnico-materială la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei și Resurselor (1985-1987) și economist la serviciul aprovizionare la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei și Resurselor (1987-1990). Începând din anul 1990 lucrează la Regia Autonomă Ratmil din Ministerul Industriei și Comerțului, pe posturile de șef serviciu aprovizionare (1990-1991), economist la Serviciul aprovizionare (1991-1992), șef serviciu buget, analize economice (1992-1994), director economic (1994-1997) și director general (1997-1999).

Intrat în politică ca membru al PNL, Eugen Nicolăescu este desemnat de acest partid să ocupe funcțiile de secretar general adjunct la Ministerul Finanțelor Publice (1999-2000) și președinte interimar al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) (1-7 iulie 2000), demisionând din ultima funcție.

În mai 2008, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală împotriva lui Eugen Nicolăescu și a deputatului Cristian Boureanu, vicepreședinte al PD-L, pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice”. Cei doi sunt acuzați că, în anul 2000, pe când erau membri în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la Loteria Națională, au aprobat un act adițional la un contract dintre Loterie și firma grecească Intracom, care a adus companiei românești pagube de peste 120 de milioane de euro.

Activitate politică

După alegerile parlamentare din noiembrie 2000, Eugen Nicolăescu este ales ca deputat de Mureș, pe listele PNL, fiind reales și după alegerile din noiembrie 2004. În această calitate, a fost membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (decembrie 2004 – decembrie 2005), membru în Comisia de validare (2000-2004), membru în Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați (decembrie 2004 – februarie 2005), membru în Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetului Curții de Conturi pe anul 2000, membru în Comisia comună specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetului Curții de Conturi pe anul 2003, membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO (din 2004).

De asemenea, a condus Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal în calitate de vicelider (septembrie 2001 – septembrie 2002) și lider (28 decembrie 2004 – 5 septembrie 2005).

Eugen Nicolăescu a deținut funcții importante în conducerea PNL, cum ar fi președinte al Comisiei Centrale de Cenzori a PNL (2001-2002), membru al Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, purtător de cuvânt (2002-2005) și membru în Biroul Permanent Central al PNL (2005-2007). În prezent, el este președinte al Organizației județene PNL Mureș (din 2001) și vicepreședinte pentru Regiunea 7 (Centru) al PNL, membru în Biroul Politic Central al PNL (din 2007).

În paralel cu activitatea parlamentară, Nicolăescu a predat ca lector universitar asociat la Universitatea Spiru Haret (2000-2001) și la ASE București (2001-2002). Din anul 2000 îndeplinește funcția de prim-vicepreședinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, fiind reales în aprilie 2006 pentru un nou mandat de 5 ani.

La data de 22 august 2005, după demisia din funcție a lui Mircea Cinteză, deputatul Eugen Nicolăescu a fost numit în funcția de ministru al sănătății publice în Guvernul Tăriceanu.

Eugen Nicolăescu vorbește bine limba franceză și satisfăcător limbile engleză și italiană. El este căsătorit și are doi copii.

RUȘII ÎL SUSȚIN PE MIHAI TUDOSE

26 iunie 2017 2 comentarii

     Având în vedere că propunerea de premier a lui Liviu Dragnea, deși acceptată de Sfântul Klaus, fikusul de la Cotroceni, nu a fost primită cu foarte multă bucurie de populație, producătorul oficial de vodcă al Kremlinului a scos pe piață un sortiment de vodcă numit Vodka ”Tudose”.
     Băutura este extrem de atrăgătoare deoarece 90% din preț este sponsorizat de Kremlin.
     De asemenea, vodca ”Tudose” este considerată un adevărat medicament. Având în vedere că în foarte scurt timp dizolvă stomacul și ficatul, distruge ulcerul și ciroza hepatică deja instalate.

Vodka ”Tudose”

Vodka ”Tudose”

Gabriela Firea – narcisism, autoadmirațe, autoflatare

Uneori am senzația că Gabriela Firea, în ceea ce privește narcisismul și autoadmirația, a trecut demult de limitele până la care un om poate fi considerat sănătos la cap. 

Exercițul de autoflatare de acum câteva zile când și-a prezentat realizările, mai mult cele viitoare, părea a-i fi creat plăceri de-a dreptul orgasmice, chiar și mega spectacolele de preamărire a cuplului Ceaușescu, cum doar în Coreea de Nord se mai pot vedea par să fie eclipsate de modul în care Firea se prezintă… 

Aștept să o picteze carea printr-o biserică … poate nu s-au hotărât dacă trebuie să fie Sfânta Martiră Găbița sau să o pună direct în postura de Sfânta Protectoare a orașului cu cei mai mulți mitici din lume … 

*** 

În continuare, un articol publicat de Marian SULTĂNOIU în  gandul.info

Firea, Jack şi vrejul de fasole

Bucureştiului i-a fost rezervat, de către edilii săi – „Neagră ca Zăpada” şi ultimii şase pitici (unul fiind în cădere liberă de pe Turnul Chindiei) – statutul de prima comună-capitală-europeană. Vorba aceea (care, în ultimele zile, a devenit hit) – „Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs”.

Ieri, la Cinema Gloria, a rulat filmul „Un an de fabuloase împliniri ratate de-ai noştri edili”, vizionat – între alţi aduşi cu arcanul – şi de preaocupaţii miniştri (e)moţionaţi, Dan, Daea şi Bodog.

Ce am reţinut din acest nou episod al „Cântării Gabrielei Firea”, faza pe Capitală, a fost că Primăria Generală nu a realizat (finalizat), într-un an de mandat, aproape nimic concret, dar că are de gând, pe viitor, să „ctitorească”, între alte proiecte epocale, sute de grădini de legume şi zarzavaturi, pe lângă şcolile şi grădiniţele Capitalei, produsele proaspete fiind destinate meniurilor servite în cantinele (?!) acestor instituţii.

Copii, vi se pregăteşte ceva! Pe cuvânt de pionier!

„Am spus şi ne vom ţine de cuvânt, că pe lângă cele mai multe şcoli şi grădiniţe dorim, împreună cu specialişti de la Ministerul Agriculturii, să amenajăm grădini de legume şi zarzavaturi, care să fie folosite în cantinele şcolare astfel încât copiii noştri să mănânce sănătos. Este foarte important, un obiectiv ambiţios, dar îl ducem până la capăt”, a spus „mămica” voastră de la Voluntari, Gabriela Firea.

Pentru exemplificare, personal, aş fi pus în scenă, atunci şi acolo, în loc de dansuri şi diverse muzici, o miniscenetă pe versurile poeziei lui Marin Constantin – „Grădina de legume”. Cred că s-ar fi potrivit mănuşă.

„Din grădina cu legume / Toate le cunosc pe nume. / Uite colo, muşuroi, / Căpăţâni de Usturoi. / Discutând cu doi Cartofi, / Graşi, înfumuraţi şi fonfi. / Lângă Ceapă se asmute / Un sfrijit de Ardei iute. / Are el o răfuială, / Cu Gulia rea şi cheală. / E-o problemă-a lor mai veche / Nu e… Morcov la ureche ! / Şi ca martor îşi aduce / Un văr prim… Ardeiul dulce. / Nici Gulia nu se lasă, / O Ridiche şi o Varză, / Vin să-i facă ei dreptate, / Mai încolo, mai departe. / Vinetele stau şi ele / La sfat cu trei Pătlăgele. / Îşi comunică secrete, / Între ele, între fete”.

Păi, bine mă, maestre, mă…?

Ei bine, şi eu cred că e o idee foarte bună, care merită tradusă, în practică. Dar numai şi numai după ce vom răspunde câtorva întrebări necesare.

Bine, amenajăm grădini de legume şi zarzavaturi, împreună cu specialişti de la Ministerul Agriculturii (evident, în frunte cu ministrul Daea), şi după?! Ce facem după? Vom obliga părinţii, educatorii, profesorii, copiii, la ora de dirigenţie, să îngrijească business-ul?

Cine şi din ce bani va construi depozitele şi cantinele de pe lângă şcoli şi grădiniţe? Sau recoltăm, strict, cât se consumă pe zi, şi mâncăm în curtea şcolii, cu sare?!

Nu-i mai simplu să anulăm activităţile dubioase, din pieţele Capitalei, reclamate de toţi producătorii oneşti şi cinstiţi, care nu-şi mai pot vinde marfa din cauza „precupeţilor” – ca să ne exprimăm eufemistic -, şi să cumpărăm marfa de la ţărani, în virtutea unor contracte de producţie bio, ca să trăiască toată lumea, inclusiv micii producători?

N-ar fi minunat dacă, împreună cu primarii din Ilfov, unde „există iarbă cât cuprinde”, am hotărî ca, în loc să includem sute de hectare de teren agricol, an de an, în intravilan, pe care să dezvoltăm zeci de rezidenţiale inutile, unele de nelocuit, să creştem oile pe care (cică, ironic) le-a invitat Negoiţă în sectorul lui şi al familiei sale!?

N-ar fi bine să insistăm, împreună cu aceiaşi primari din Ilfov, ca producătorii să se asocieze, pentru a putea, mult mai lesne, să iniţieze, coordoneze, dezvolte, circuite perfect posibile, aşa cum au înţeles să facă sute de producători din Ardeal, ca să nu mai vorbim de agricultorii din vestul Europei?

Eu înţeleg să vrei să rupi gura târgului cu câte-un fonfleu de genul, dar chiar şi „Jack şi vrejul de fasole” a avut, totuşi, o limită…  

Autor: Marian SULTĂNOIU

Sursa: gandul.info

CRISTIAN POMOHACI, UN PREOT LA CARE SODOMIA ȘI ORTODOXIA SE CONFUNDĂ

ÎNTREBARE: Cum intră Sodomia în Ortodoxie?

RĂSPUNS: Pe la spate …

Prin 2015, preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci a intrat în atenția presei deoarece și-ar fi  modificat numărul de înmatriculare în aşa fel încât să se vadă “BN IISUS” în loc de “BN 11 SUS” nu i-a lăsat indiferenţi pe poliţiştii bistriţeni, care au anunţat că îl au în vizor.

Oamenii legii spun că vor “lua măsurile ce se impun” în cazul în care şoferul Pomohaci va fi oprit în trafic şi se va dovedi că acesta a modificat numărul de la maşină, aşa cum a apărut în presă.
“Dacă se dovedeşte a fi reală povestea, asta înseamnă că s-a încălcat articolul 99, aliniatul 1, punctul 17 din OUG 195/2002. Practic, plăcuţele nu ar corespunde standardelor în vigoare, pentru că fiecare plăcuţă are un standard care trebuie respectat. În acest caz, i s-ar reţine certificatul de înmatriculare şi plăcuţele fără drept de circulaţie vor fi ridicate pentru verificări. În plus, se va aplica şi o sancţiune contravenţională între 210 lei şi 315 lei”, a precizat inspectorul de poliţie Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al IPJ BN. Cuvios, deh … 

Ei, mult cuviosul părinte se pare că a fost înregistrat când îi făcea propuneri indecente, unui oarecare minor Flavi potrivit ziardecluj.ro.

  • Pomohaci: Nu, că eu trebuie să zic, nu tu trebuie să zici! Că te iubesc!
  • Interlocutor: E bine dacă mă iubiți!
  • Pomohaci: Fugi! Fugi! Când mi-o arăți? Amu e spălată, nu mi-o arăți!?
  • Interlocutor: Păi, eu știu…
  • Pomohaci: Când?
  • Interlocutor: Depinde, ce vreți să vă arăt?
  • Pomohaci: Ce să îmi arăți? Păi, ciocanul…
  • Interlocutor: Ciocanul? Eu știu când să vi-l arăt? Vi-l arăt într-o zi!
  • Pomohaci: Când?
  • Interlocutor: Într-o zi. Când?
  • Pomohaci: Când? Uite-te ce speriat e… Gândești că e o căprioară… Vai… Așa ești, da!
  • Interlocutor: Dar nu-s speriat, nu îs…
  • Pomohaci: Nici nu vreau să fii!
  • Interlocutor: Nu îs comod cu treburile astea!
  • Pomohaci: Nici nu vreau să fii, că dacă ai fi, nu erai lângă mine!
  • Interlocutor: Nu, nu că-s speriat, nu-s obișnuit cu chestiile astea!
  • Pomohaci: În timp, o să fii obișnuit!…
  • Pomohaci: Ești prea sensibil! Ești un bărbat frumos sau, nu știu, că nu știu ce! Că nu ești… Nu ești drăguț, ești frumos, mă! Ești frumos!
  • Interlocutor: Știu, dar așa ni! Sunt, dar nu prea!
  • Pomohaci: Ne mai vedem, ne mai vedem! Mi-o arăți, nu mi-o arăți?!
  • Interlocutor: Păi, o să v-o arăt! Dar nu, nu așa, în mașină, că e aiurea și…
  • Pomohaci: Când?
  • Interlocutor: Într-o zi! Săptămâna asta! Să v-o arăt acum?
  • Pomohaci: Da, sigur!
  • Interlocutor: Să vă arăt ciocanul? Nu știu, în loc să-i zici ciocan, poți să îi zici, nu știu, dacă sunteți preot, poate vă simțiți nașpa!
  • Pomohaci: Să îi zici ciocan, că eu știu ce înseamnă ciocan!
  • Interlocutor: Eu stau cu dumneavoastră, încerc să am relație cu dumneavoastră, să fie bine, dar am și eu nevoie de ajutor, de un sprijin, de ceva, de…
  • Pomohaci: Încă o dată! Nu o să fii niciodată fără să fii remunerat pentru ceva. Depinde de ceea ce știi să faci! Încă o dată, dacă între noi o să fie, Flaviu, numai drag, de exemplu, facem sex, te plătesc pentru sex! Dacă între noi o să fie o relație de prietenie, atunci eu știu ce am de făcut, deci nu o să trebuiască să îmi ceri tu sau să trebuiască să mă cauți tu, că știu eu ce am de făcut pentru tine!

Biserica a reacționat după scandalul sexual în care ar fi implicat Cristian Pomohaci

” Eu sunt tare supărat pe acest preot care îmi produce suferință de mai multe de patru ani. El are foarte multe abateri și, deși a promis că se îndreaptă, nu s-a ținut de cuvânt… Ce a făcut el, mă refer auzind înregistrarea, este un mare păcat, foarte mare păcat. Un preot care face așa ceva se face vinovat de cădere din har și nu mai este vrednic de haina preoțească și să slujeasca la masa Sâantului Altar sau sa invoce Duhul Sfânt. Indubitabil, Cristian Pomohaci trebuie să fie oprit de la săvârsirea celor sfinte conform canoanelor Bisericii Ortodoxe a Răsăritului”, a declarat pentru Ziar de Cluj IPS Irineu Bistriteanul, Arhiepiscopul Albei-Iulia.

Totodată, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au declarat că au deschis o anchetă internă în acest caz, iar dacă acuzaţiile privind coruperea sexuală se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoţie.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, că Biserica percepe cu mâhnire un asemenea scandal, dar, în cazul în care înregistrarea se dovedeşte a fi autentică, vor fi luate cele mai dure măsuri.

”Condiţia morală a statutului de preot nu coincide cu o asemenea practică”

„Din perspectivă strict bisericească, dacă se dovedeşte a fi reală această înregistrare în care se pare că părintele este implicat, în acest caz, părintele va fi anchetat de Consistoriul din Alba Iulia, e vorba de o comisie care va analiza cazul şi care, dacă va constata autenticitatea înregistrării respective, va lua măsurile cele mai drastice. Acestea pot merge până la caterisirea părintelui Pomohaci, care înseamnă excluderea lui din cler. Nu va mai putea fi preot întrucât condiţia morală a statutului de preot nu coincide cu o asemenea practică. Cel mai probabil, părintele va fi caterisit”, a declarat Vasile Bănescu, pentru Mediafax.

Bănescu a mai precizat că în măsura în care se dovedeşte că persoana cu care părintele Pomohaci ar fi vorbit este un minor, atunci situaţia capătă şi o conotaţie penală.

Un grup de zombi a pichetat sediul PSD din șos Kiseleff: ”Noi v-am votat, voi ne-ați uitat”.

Sediul PSD din Șoseaua Kiseleff a fost pichetat de un grup de zombi veniți din cimitire Bucureștene, vasluiene și din  Teleorman. strigau cât îi țineau vocile: ”Noi v-am votat, voi ne-ați uitat”.

Un domn care părea a fi un fel de lider și care spunea că nu mai știe cum se numește și în ce perioadă a murit, deoarece s-a șters ce scria pe cruce iar acte nu mai are. Când a murit i le-au confiscat, lucru pe care nu îl înțelege deoarece nu crede că a muri e o infracțiune:

”Noi am venit aici pentru a ne exprima niște dorințe. Dorim așa:

– Să nu se permită să ne vedem familiile săptămânal. Dorin în acest sens să ni se asigure transport gratuit pe mijloacele de transport în comun deoarece nu putem care rost de bani. Nimeni nu vrea să ne angajeze dacă nu avem acte.

– Dorim ca în cavouri, cripte și morminte să avem aer condiționat. Uneori pute ca dracu a mortăciune,

– Dorim ca Primăria să ne schimbe săptămânal florile de pe acoperiș,

– Dorim să ni se asigure aparate de radio și TV, cablu tv cu abonament la programele pentru adulți, abonamente la ziarele centrale, conexiuni gratuite la la internet. 

Noi am votat PSD, dar se pare că PSD ne-a uitat.

Avertizăm că, dacă nu ni se  satisfac doleanțele, ne  ducem la UDMR , ne declarăm unguri și vom cere o lege în care să se spună că cei ce doresc să fie înmormântați în cimitire din localități în care minim 5% sunt unguri, toți să trebuiască să demonstreze la intrare în cimitir că pot vorbi limba maghiară la nivel de conversație …”

ANA CĂTĂUȚĂ: ”Constituția trebuie să fie o garanție că lupta politică intra sau inter-partinică…”

Despre modificarea Constituției, fără patimă și nume

Criza politică pe care am tocmai ce traversat-o nu a fost doar expresia publică a unei crize politice din interiorul PSD. Ea ne-a arătat, încă o dată, cât de incompletă este Constituția României. Unii o vor compara cu cea a Statelor Unite care are doar 27 de amendamente (apropo, pe 21 iunie – ziua moțiunii – s-au împlinit 229 ani de la ratificarea sa), dar argumentul “România nu este America” se aplică în acest caz. Dacă nu vom avea un cadru constituțional mult mai clar, liderii politici vremelnici nu vor ezita să folosească orice breșă pentru a-și atinge obiectivele politice, de etapă. Iar faptul că acea comisie de revizuire a Constituției din vremea USL și-a încheiat tacit activitatea este un semn clar că unii (din ambele părți ale sceptrului politic) prefer neclaritatea actuală.

Această ambiguitate a permis unui fost Prim – ministru să folosească lipsa de experiență politică la nivel național a actualului Prim – ministru pentru a încerca o vendetă politică, ducând România în pragul unui blocaj instituțional și aducând mari prejudicii economice și de imagine României, care și așa se confruntă cu astfel de probleme la nivel european și chiar mondial. Constituția trebuie să fie o garanție că lupta politică intra sau inter-partinică nu poate escalada până într-acolo încât să pună în pericol stabilitatea instituțională și statală.

În articolul 103, alin. (1) – cel care a dat naștere celor mai multe interpretări de-a lungul timpului – se menționează că: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, fără a menționa clar dacă două sau mai multe partide ce formează o majoritate în Parlament poate propune un prim-ministru. De asemenea, nu este clar de câte ori, și, mai ales, în ce condiții, Președintele poate respinge o propunere. Această ambiguitate a permis și fostului Președinte, în 2009, să propună un premier, deși majoritatea parlamentară existentă propusese un alt nume (întâmplător sau nu, actualul Președinte).

Totodată, Constituția este neclară și când este vorba de încheierea mandatului unui Prim-ministru și despre relația Guvernului cu majoritatea parlamentară ce îl susține. Articolul 109, alin. (1) precizează că: Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia, iar art. 110, alin. (2): Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Dar istoria recentă ne-a arătat că în practică mai există o situație ce nu a fost prevăzută de cei care au conceput actuala Constituție: aceea în care partidul sau majoritatea ce susține în Parlament Guvernul își retrage sprijinul politic. Un prim-ministru, oricum s-ar numi el, care nu se mai bucură de sprijinul explicit al unei majorități parlamentare nu poate rămâne în fruntea unui Guvern. În acelașii timp, un premier așa-zis technocrat (fără aparteneță politică explicită), ce nu are o majoritatea parlamentară clară, nu trebuie să fie numit în funcție. De ce? Pentru că democrația se bazează pe reprezentativitate. Nu pot funcționa în fruntea Guvernului României oameni ce nu au primit un vot direct din partea poporului. Pentru că Parlamentul este “organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Mai sunt câteva aspecte pe care o nouă Constituție trebuie să le clarifice:

  • Ce fel de Republică trebuie să fie România: parlamentară sau prezidențială. Ambiguitățile constituționale au dat naștere, mai ales în mandatul fostului Președinte, multor situații complexe.

  • Are voie un Președinte să se implice în activitatea partidelor? În crearea sau în alegerile lor interne?

  • Cine trebuie să aibă ultimul cuvânt în cazul politicilor publice? Mai avem nevoie de un “tătuc” sau încercăm să acordăm Parlamentului o mai mare responsabilitate? Pentru că nu este normal ca o Curte Constituțională să decidă, la nesfârșit, ce e “în spiritul Constituției”, în funcție de ce partid a numit ce judecător, ci al poporului român să-și decidă cadrul instituțional în care vrea să trăiască.
  • Un checks and balances real între instituțiile statului, inclusiv rolul serviciilor de informații în cadrul democratic de putere și răspunderea judecătorească.
  • O nouă generație de drepturi și obligații și revizuirea celor actuale. Ce înseamnă “învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii” mai exact, de exemplu? Ce înseamnă “familia”? Acesta fiind un subiect ce preocupă o parte importantă a populației și merită un răspuns.

România este o democrație încă tânără. Doar 27 de ani. Și încă mai este timp să corectăm acele deviații sau neclarități constituționale care lasă loc de interpretări subiective. În ultimele luni modificarea Constituției s-a menționat în cadrul încinsei discuții despre familie. Dar, oricât de importantă ar fi această discuție, ea este totuși una secundară. Adevărata dezbatere este legată de cum putem crea un cadru cât mai puțin vulnerabil pentru neclarități și crize politice ce pot paraliza o țară întreagă.

Stabilitatea obținută cu greu privind direcția noastră pro-europeană și pro-atlantică reprezintă astăzi un uriaș avantaj pentru România. Dar orice oportunitate trebuie folosită, nu putem aștepta să se întâmple lucrurile de la sine. Și, mai mult, Marele Urs din Est nu doarme, ci se uită cu interes la ce se întâmplă în interiorul singurului bastion al Occidentului în această parte de Europă.

Autor: Ana Cătăuță

Sursa: contributors.ro

Despre autoare:

Ana Cătăuță este analist comunicare și risc politic, Managing Partner New Machiavelli Communications, director executiv al Comitetului Național pentru Dezvoltare și consultant extern al Băncii Mondiale. Experiență de peste 10 ani în comunicare politică și instituțională. Absolventă a Facultatății de Științe Politice (secția engleză), Universitatea București.

CĂTĂLINA ȘTEFĂNESCU ESTE PROPUNEREA LUI DRAGNEA PENTRU FUNCȚIA DE PREMIER

Cătălina Ștefănescu, propunerea lui Dragnea pentru funcția de Premier

După ce dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiță și Dan Andronic au zguduit creierul românilor atât de tare că umblă năuci și fără țintă ca zombii din filme, iată că o altă dezvăluire e pe cale să zăpăcească nu doar românii ci întreaga clasă politică românească, europeană, mondială și pe cele din Republica Congelată Antarctica și din județul Teleorman.

Aflată în vacanță pe o plajă din Brazilia, Cătălina Ștefănescu, feblețea lui Liviu Dragnea a vorbit, și vorbind a spus lucruri uimitoare despre felul cum decurge în parlament în realitate votul cu bile dar și cine va fi candidatul la fotoliul de Premier din România. 

Da, uimitor, Cătălina Ștefănescu este convinsă că ea este noua propunere a PSD pentru funcția de premier.

”De când eram mai mică – și-a început Cătălina dezvăluirea – eu am fost fată cuminte și nu am ieșit din vorba lui nenea Liviu. Mai întâi mi-a zis să candidez pentru Camera Deputaților. Am candidat și cred că pentru că i-a plăcut că am candidat cum trebuie m-a luat la dumnealui acolo la București. Da, sunt convinsă că există o legătură între cele două chestii.

Când am ajuns acolo, nu mai puteam să mă mir cât de mulți oameni îmbrăcați frumos, la costul, ca atunci când te duci la înmormântare. Unii ședeau pe niște scaune frumoase, alții se duceau și vorbeau la un microfon și câte-odată trebuia, fie să ridicăm mâna, fie să apăsăm pe niște butoane. Cum îmi zicea nenea Liviu așa făceam.

Cel mai mult mi-a plăcut jocul cu bile… Acolo am avut o funcție importantă. Trebuia să fac ordine.

Adică după ce oamenii ăia îmbrăcați ca cioclii și doamnele alea cu haine scumpe băgau niște bile albe și negre în niște vaze albe și negre. Dar nu prea îmi plăcea că erau tare dezorganizați. Nu băgau bilele cum trebuie, așa că nenea Liviu mă trimitea pe ascuns să bag fie toate bilele albe în vaza albă și cele negre în vaza neagră, fie invers, cele albe în vaza neagră și cele negre în vaza albă. Cum îmi spunea, așa făceam, după aceea mă ascundeam sub masă, venea un nene și le număra. Frumos joc. Cred că le plăcea cum le aranjam pentru că după ce le spunea celor din sala aia mare câte bile erau, aplaudau … Era frumos.

Acum aștept un telefon de la nenea Liviu. Știi, el pe mine nu m-a mințit niciodată. Ultima dată mi-a spus că dacă sunt cuminte îmi găsește un serviciu tot așa cu oameni frumos îmbrăcați, îndată ce i se eliberează vreun post. Acuma s-a eliberat un post de premier … Am auzit la radio că, nu știu de ce, l-au dat afară pe unu Grin … cumva cu grindă … ah, da, Grindeanu … Era premier și acum ar fi liber postul.

Mami zice că nu am eu norocul ăsta, că nu e de nasul meu o asemenea funcție, că trebuie să ai calități nu glumă pentru așa ceva. Atunci mi-am pus silicoane, mi-am injectat acid hialuronic în poponeață … ia uite ce sâni și poponeață de premier am … Mișto, nu?

Aștept, neapărat mă sună, niciodată nu m-a mințit când mi-a promis ceva…” – și-a încheiat drăguța de Cătăline zguduitoarele dezvăluiri …

P.S. Oare ne putem aștepta ca Parlamentul să facă o comisie de anchetă care să lămurească dacă votul cu bile s-a desfășurat corect?

O legendă: Profesorul Indoleanu

Din profesorul Ioan Indoleanu, care preda Matematică la Facultatea de Mecanică,   nonconformismul a făcut o legendă a Clujului. Cine l-a cunoscut își va aminti de dânsul, aproape cu religiozitate … 

Era un tip senzațional … mare amator de bancuri si tarii …  dupa ’90 a publicat doua culegeri de bancuri intitulate “Cine-a barbierit statuia” si “Viata romantata a lui Bula”… nu știu câți profesori de matematică erau în stare să te pice și pentru o greșală de ortografie sau să te treacă dacă reușeai să faci o glumă bună chiar dacă erai ”lemn” la examen. Era de felul dumnealui un domn: ”Pe dumneata te trec nu pentru că nu ești bou ci pentru că eu sunt un domn” …

Legendele toamnei: Profesorul Indoleanu

Autor: Julius Constantinescu

Partea I

Din pacate, pe profesorul Indoleanu nu l-am cunoscut niciodata. Preda matematici la Facultatea de Mecanica si era cea mai mare legenda a Politehnicii din Cluj (mai mare chiar decit celebrul student Max, care in ’91 abia ajunsese in anul III, desi intrase la facultate pe vremea Beatles-ilor; mai mare chiar decit profesorul Chisalita, cel care m-a invatat ce inseamna matematici speciale cind mi-a facut nota la examen: „10 la primul subiect cu 5 la al doilea fac 14. Impartit la 2, aproape 7. 7 nu pot sa-ti dau, e nota mare”).

Ce il facea atit de popular in Politehnica pe profesorul Indoleanu era faptul ca puteai sa treci examenul la el si fara sa stii nimic (spre deosebire de alti profesori, care impingeau absurdul pina-ntr-acolo incit iti pretindeau sa inveti). Tot ce trebuia era sa faci o poanta pe care el n-o stia, sa inventezi o timpenie la care nici macar pe el nu-l dusese capul (ceea ce, credeti-ma, nu era deloc usor).

Una dintre cele mai celebre examinari ale sale a fost un exercitiu simplu de adunare. Intr-o vara, o loaza care daduse foile goale i-a intins carnetul, pentru binemeritata nota 2. „Uite”, i-a zis Indoleanu, care era intr-o pasa buna, „daca-mi spui cite becuri sint in sala asta, te trec”. Tipul le-a numarat cu atentie si, fericit ca-i cizuse un bilet asa simplu, a rinjit circular: „Opt, dom’ profesor!”. Profesorul Indoleanu a scos un bec din sertar, a rinjit si el circular si i-a comunicat rezultatul examenului: „Sunt noua. Mai incerci la toamna”. In toamna, domnul student nu s-a mai chinuit in banca, s-a prezentat direct cu foile goale: „Dom’ profesor, am invitat problema cu becurile”. „Bravo”, i-a zis profesorul. „Cite sint?”. Domnul student le-a numarat cu grija, a rinjit sigur pe el si a dat raspunsul: „Noua”. Dupa ce l-a invitat sa le numere impreuna, profesorul si-a exprimat ingrijorarea ca-l paste re-re-ul: „Sunt doar opt”. „Si cu asta, dom’ profesor”, a zis loaza, scotind un bec din buzunar, „sint exact noua”. Entuziasmat, profesorul Indoleanu l-a felicitat pentru faptul ca nu pierduse vara degeaba si i-a acordat nota maxima: 5 cu felicitari.

(va urma)

Sursa: sebastianbargau.ro

Câteva din comentariile la acest articol postate pe blogul  sebastianbargau.ro:

Zaoane

”Legenda cu Indoleanu este adevarata, chiar mi-a fost profesor in facultate (Poli Cluj) si abia asteptam ora de mate. Tipu a scos cateva carti cu bancuri si chiar el zicea ca daca ii spunem un banc care nu il stie avem examenul luat.
Mai a existat o faza tare cu un student care a venit imbracat in vanator la examen si Indoleanu l-a intrebat ce e cu costumatia. Raspunsul studentului a fost : „Am venit sa impusc un 5″.
Ei bine , a luat 10.
A fost faza cu toate carnetele aruncate pe geam si care il aduce primu are nota 5.Buluc pe coridor, primu care ajunge are nota 5, la urmatorii 3-4 studenti le trece nota 6, la urmatorii 5 studenti nota 7. Ceilalti mai asteptau la usa cu carnetu in mana sa mai creasca notele.Indoleanu intreaba: Nimeni nu mai vine? Bun, atunci la loc, dati examen.
Si au mai existat multe, pacat ca era cu patima alcoolului si de multe ori era pe holurile facultatii dus de 2 studenti. Placerea cea mai mare era sa-i luam o sticla de vodca Stalinskaia (prefetata lui) si sa il ascultam spunand bancuri. Nu mai stiu nimic de el acuma. Pacat…

Ce e scris mai sus, faza cu boxerul, este tot de la Poli Cluj si este vb de profesorul de electrotehnica (daca nu ma insel) Mandru.”

mikidutza

(postat: 2 iulie 2011 la 00:01)

”Am un prieten care a facut Poli si o alta facultate la Cluj si care imi povestea de Indoleanu, exact aceleasi povesti, cu virgula … As mai adauga una din serie, dar mi se pare ca e prea licentzioasa. Oricum, la un moment dat, prin tineretzea mea tulbure, m-am dus la Libraria Universitatii sa vad ce carti noi au mai aparut. Si, cautand pe acolo, ce gasesc? Indoleanu – o carte cu bancuri. O rasfoiesc, tin minte ca era groasa. In ea, bancuri cu Bula cam fara perdea – dar genul ca se gaseau in carte cuvinte gen p**@ si p*$&@. Vremurile erau mult mai pudice, prin 1998-1999. O las in raft, nu cumpar cartea. Dupa aia, aud o poveste – cica o vecina de-a lui Indoleanu ii cumparase cartea (parca era profesoara in poveste) tot de la aceeasi librarie. A citit-o acasa si s-a oripilat. Apoi s-a intalnit pe strada cu Indoleanu si l-a intrebat – tu ai scris cartea aia de bancuri? Indoleanu, foarte mandru, a scos pieptul in fatza si a zis „Da!”. La care vecina i-a pushcat o palma zdravana. Asta a fost momentul in care, pentru mine, legenda s-a intalnit cu realitatea”

Sunshine

1 iunie 2013 la 20:30

”Am avut onoarea si norocul sa -l am pe D-ul Indolean profesor la Matematici Speciale , anul 1987.Uram sa merg la seminarii, ma scotea la tabla de fiecare data….asa ca am inceput sa mai chiulesc… Si a venit ziua examenului, am alergat intru-un suflet prin Hasdeu cu un coleg sa-i gasim niste tutun fin( semn distinctiv al Dinsului, il „miroseam” ca vine la curs cam cu. 3 min inainte sa ajunga in raza noastr vizuala), sa-l bine dispunem…. si cred ca am reusit…. cind am intrat in sala si m-am apropiat de catedra sa -mi trag biletul , a comentat doar ” ni ce fata faina, unde-ai fost pina acum?…. apropo de prezenta mea la seminarii… In sfirsit, orele se scurgeau, ne luptam cu problemele de pe bilet, puna cind intr-un sfirsit s-a saturat de noi, sa fi tot fost inca vreo 4-6 studenti in sala, cind a zis, gata,treceti-va fiecare 5 in carnet si veniti sa vi le semnez. Cine vrea mai mult, sa vina la toamna.Fostii mei colegi de la sectia UT, care erau anul II in ’87 pot confirma intimplarea.”

Partea a II-a

Se mai povesteste, o, preafericitule cititor, ca profesorul Indoleanu n-avea intr-o zi chef sa tina examenul, asa ca, dupa ce-a intrat in sala si s-a asezat la catedra, in loc sa scoata biletele de examen, a facut o oferta generoasa: „Cine vrea 5, sa vina cu carnetele”. Usor neincrezatori, citiva s-au apropiat, iar profesorul le-a trecut nota. In timp ce se indreptau fericiti spre iesire, profesorul Indoleanu a licitat din nou: „Cine vrea 6, carnetele!”. Citiva studenti pe care ii aranja o nota de 6 s-au ridicat, la rindul lor, iar profesorul Indoleanu a ridicat din nou potul: „Carnetele pentru 7″. Au cedat si multi din aia care trageau la bursa, dar tot nu erau toti. Tocilarii ramineau pe pozitii. „Ok, cine vrea 8, carnetele”. In timp ce aspirantii la o nota de 8 se grabeau cu carnetele, profesorul Indoleanu a ridicat sedinta: „Voi la toamna, ca v-ati intins”.
O alta legenda spune ca, la un examen, profesorul Indoleanu dadea o sansa oricarei loaze, aratindu-i un picior de insecta. Cine putea identifica insecta trecea. Nu reusise nimeni, nu era nici greiere, nici coropisnita, nici libelula, nimic cunoscut. Dupa ce predase foile goale, un student a refuzat sa-si incerce norocul, ba l-a si injurat pe profesor din mers, indreptindu-se spre iesire. Nervos, Indoleanu a inceput sa urle: „Stai asa! Cum te cheama?”. Tipul nu s-a oprit, a iesit din sala, apoi, bagind un picior pe usa, i-a dat cu tifla: „Ghici!”.
Evident, nimeni nu stie cit adevar e in toate aceste povesti, publicate pare-mi-se, la un moment dat, chiar de profesorul Indoleanu, la o editura din Cluj. Ele circula sub forma de legenda in toate orasele universitare ale Romaniei si aproape fiecare universitate are un profesor Indoleanu al ei. Insa, ca orice mituri, si cele cu profesorul Indoleanu au la baza un fapt istoric indiscutabil: la Politehnica, invatatul e ultima dintre variante.

Sursa: sebastianbargau.ro

 

 

 

 

Sunt de acord să sărbătorim (mai corect, să comemorăm) la 15 Martie… ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români

20 iunie 2017 3 comentarii

UDMR dorește să sărbătorim la 15 Martie, Ziua Ungariei … De acord …

Tare aș vrea ca, la acea dată, să sărbătorim (mai corect, să comemorăm) ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români …

De multe ori, când vine vorba de de aceste masacre se găsește câte un maghiar care mă întreabă enervat: ”Ce mă, nu poți ierta?”

Ba, de iertat, am iertat demult, dar nu pot nu să îmi amintesc de fiecare dată când aud că 1 Decembrie este o zi de doliu pentru națiunea maghiară, îi doare Trianonul de-i seacă la ficat …

Îmi amintesc și când cer drepturi mai multe, și mai multe. Să fim europeni, așa ca ei, civilizații europei, ce dracu …

De acord și cu asta … de câte ori am avut ocazia am propus să avem și noi o lege exact ca a lor, a civilizaților din Câmpia Panoniei. Să le luăm legea privitoare la minorități, să o traducem și să o aplicăm la virgulă … așa vor înțelege, poate, maghiarii din România  ce înseamnă cuvintele XENOFOB  și DISCRIMINARE ETNICĂ.

Îmi amintesc și când vine vorba de dorința maghiarilor de a învăța în limba lor maternă. Propun  ca și lor să li se răspundă cum li se răspunde românilor din Ungaria care doresc să învețe în Românește: ”Desigur, puteți învăța în românește. Nu vă oprește nimeni să mergeți la școală în România. Când terminați vi se vor recunoaște și diplomele de absolvire după ce veți susține examenele necesare la o facultate din Ungaria în limba maghiară …

Îmi amintesc …

Sunt de acord să sărbătorim la 15 Martie… ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români

Astăzi l-am auzit pe șeful UDMR, Kelemen Hunor, cum spunea că ”aseară s-au activat naționaliștii de serviciu” și că în legea aceea pe care de ani de zile UDMR are tupeul să o tot promoveze nu e nimic din ce nu există în Europa … Am crezut că mi s-a stricat  televizorul și vorbește prostii …

Auzi frate ”naționaliștii de serviciu” … interesant … oare or fi naționaliști din categoria celor care l-au înjurat pe ăla care a apărut cu toporul pe internet scriind  ”Tăia-ți-le capul” … bine, fiind vorba de un suporter, omul avea dreptul să zică orice, sau, poate cei care au înjurat poliția maghiară pentru că a arestat pe stradă, în Budapesta un suporter al Stelei, un mitic, care avea un tricou pe care scria ”Ardealul, pământ românesc.  Chiar așa, de ce îi păsa miticului de Ardeal. Când Jucau cu CFR-ul Clujan îi înjurau de mama focului.

Sau să se fi gândit dumnealui, Hunor bacs, la nenorociții ăia care au întors de la graniță pe  ditamai Președintele Ungariei la întâlnirea prilejuită de Ziua bozg … (pardon) … maghiarilor de pretutindeni … Și ce dacă venea ca persoană privată care făcea o vizită neanunțată? Și ce dacă era la bordul unui bombardier… Poate tancurile aveau treabă. Pentru atâta lucru să îl întorci de la graniță?

Ori să fie vorba de cei care s-au opărit că a pus unu o amărâtă de bombă într-un coș de gunoi pe unde urmau să treacă cei ce defilau de 1 Decembrie. Mare scroafă, se juca și el, că așa sunt tinerii, se joacă. 

Sau, poate, Hunor bacs, s-o fi gândit la nenorociții ăia pe care, de un alt 1 Decembrie, i-a mâncat acolo unde le-ar fi fost atașată coada dacă o aveau, și în curtea unui unități militare a Armatei Române de prin Ținutul Secuiesc, deci, armata de ocupație conform unei surse maghiare, au intonat Imnul Național al României și au arborat un drapel tricolor… roșu, galben și albastru nu roșu alb verde cum ar fi fost normal. Culmea e că au intonat imnul și au arborat drapelul  fără a cânta Imnul și fără să arboreze și drapelul Ungariei Mari, al Ungariei de azi și, evident, al Ținutului Secuiesc.

Chiar așa, de unde și până unde mai e considerat Ardealul pământ românesc? Păi nu tocmai alipirea la Ungaria a Ardealului de Nord se sărbătorește la 15 Martie?

Cineva zicea că de fapt ar trebui ca la 15 Martie să se sărbătorească un fel de zi a tuturor minorităților. Ce dacă la acea dată e și Ziua Ungariei? Coincidență. deh…

Cum ar veni, românii ar trebui să le accepte faptul că ei, maghiarii consideră 1 Decembrie drept zi de doliu deoarece îi doare amintirea Trianonului care a rupt Ardealul de Sfânta țară mumă, Ungaria, despărțind astfel Marea Națiune Maghiară care infectează centru Europei de vreo mie de ani. Și tot Românii ar trebui să le accepte, lor, națiunea care mustește de europenism ca mare sărbătoare Ziua Ungariei … 

Dacă se întâmplă ca vreun maghiar care, împotriva firi a învățat să citească în românește, îl rog să îi transmită domnului Hunor că am pregătită o flegmă cel puțin la fel de mare și de scârboasă cea pe care i-am tras-o televizorului când l-am auzit ce inepții debitează. Pe pariu că l-aș nimeri fix în frunte. 

Pe același ungur rătăcit pe aici, vreau să îl rog să îi transmită că sunt de acord ca și românii să sărbătorească de 15 Martie. ZIUA DOLIULUI… după românii asasinați de ”penele de cocoș” cu ocazia atrocităților:

 

Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1940

Nușfalău, 8 septembrie 1940

Treznea, 9 septembrie 1940

Ip, 13/14 septembrie 1940

Cerișa, 15 septembrie 1940

Marca, 15-16 septembrie 1940

Brețcu, 16 septembrie 1940

Mureșenii de Câmpie, 20 septembrie 1940

Cronologia altor masacre

Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1944 

Band, Grebeniș, Oroiu, septembrie 1944

Sărmașu, 15 septembrie 1944

Tărian, 29 septembrie 1944

Prundu Bârgăului, 10 octombrie 1944

Moisei, 14 octombrie 1944

Cronologia altor masacre

Cadru istoric general

În toamna anului 1940, ca urmare a dictatului de la Viena, în mai multe localități din Ardealul de Nord realipit la Ungaria, trupe militare sau paramilitare maghiare au masacrat civili români, țigani și evrei, în intenția de a determina prin teroare un exod din populațiile conlocuitoare nemaghiare. Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.

Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre:

Masacrul din Treznea

Masacrul din Ip

Masacrul de la Ciumărna

Masacrul din Moisei

Masacrul de la Aita Seacă

Masacrul de la Sărmașu

Masacrul de la Luduș

Masacrul de la Hărcana (Turda)

Masacrul de la Nușfalău, Sălaj

Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus – Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.

 

LIVIU DRAGNEA, CURVA UDMR CARE ÎȘI VINDE ȚARA PENTRU O AMĂRÂTĂ DE SUSȚINERE LA MOȚIUNE

19 iunie 2017 5 comentarii

De ce se înțelege Liviu Dragnea, Penalul Suprem de Teleorman, cu UDMR? Deoarece curvele se înțeleg întotdeauna între ele….

Pe lângă faptul că e un fel de tătic al megapenalilor mioritici, Liviu Dragnea se și prostituează devenind curva UDMR pentru o amărâtă susținere a moțiunii de cenzură fiind gata să oficializeze în România Ziua Națională a Ungariei.

Între altele 15 martie va fi zi liberă … Probabil 1 Decembrie va fi declarată, așa cum UDMR a făcut deja drept zi de doliu …

Ar trebui să  ia cineva de ceafă pe această jigodie penală de Teleorman și să nu se oprească până la Ip și Trăsnea unde să fie ținut în fum de ardei iuți cum făceau grofii cu românii până învață numele tuturor românilor uciși acolo de ”penele de cocoș” maghiare…  Așa, ca să înțeleagă ce înseamnă 15 martie pentru români … În Teleorman nu a avut cum afla… acolo a învățat altele. să fure, să mintă, să escrocheze, să facă bani pe care nu îi poate justifica …

LIVIU DRAGNEA, CURVA UDMR CARE ÎȘI VINE ȚARA PENTRU NIȘTE O AMĂRÂTĂ DE SUSȚINERE LA MOȚIUNE

Pentru a-și păstra calitatea de Stăpân Absolut și Atotputrnic peste Partidul Social Democrat (sau poate Penalele Slugi a lui Dragnea), Penalul Suprem de Teleorman e pe cale să devină curva UDMR-ului căruia e dispus să îi vândă România în schimbul unei amărâte de susțineri la moțiunea împotriva propriului lui guvern. (Da, Guverul Grindeau este un guvern unde atât Premierul cât și miniștrii sunt numiți și girați de Dragnea personal).

Conform ziare.com: ”Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a dat de inteles ca sustine proiectul de lege propus de UDMR privind declararea zilei de 15 martie drept Ziua Maghiarilor din Romania, explicand ca discutiile pe proiect s-au purtat de mai multa vreme intre UDMR si coalitia guvernamentala PSD-ALDE.
Declaratiile au fost facute la scurt timp dupa ce comisiile de specialitate din Senat au aprobat, luni, in procedura de urgenta, un raport favorabil pentru propunerea legislativa privind consacrarea zilei de 15 martie ca sarbatoare a comunitatii maghiare, proiect depus la Parlament de UDMR in acest an, chiar de Ziua Maghiarilor de pretutindeni, adica 15 martie.
Raportul a fost aprobat in conditiile in care PSD-ALDE curteaza UDMR pentru a-i sustine motiunea de cenzura impotriva Guvernului Grindeanu, care va fi votata miercuri. …” –  scrie  ziare.com

Tot conform ziare.com  15 martie, Ziua Națională a Ungariei urmează a fi  declarata Ziua Maghiarilor din Romania, ca urmare UDMR dă un prim semnal ca ar vota motiunea de cenzura a lui Dragnea împotriva propiului guvern:”15 martie va fi declarata sarbatoare a comunitatii maghiare din Romania, au decis luni parlamentarii din comisiile comune de administratie si drepturile omului din Senat.
Decizia vine in contextul in care, in acelasi timp, tabara Dragnea din PSD a purtat negocieri cu maghiarii pentru a le obtine votul la motiunea de cenzura impotriva Guvernului Grindeanu.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune ca nu i se pare nimic ciudat si ca nu e nici coincidenta, ci doar ce stabilisera de la inceputul anului.
„Legea care a fost azi in comisie la Senat este un proiect de lege care a fost depus acum 3-4 luni (chiar pe 15 martie – n.red.), a fost dezbatut in comisii si astazi s-a adoptat si probabil va ajunge si in plen”, a spus Kelemen Hunor.

Intrebat daca nu i se pare ca este o coincidenta, acesta a raspuns: „Nu exista nicio coincidenta, am stabilit la inceputul anului ca aceste legi vor fi adoptate in aceasta sesiune”.

„Pentru mine, nimic nu este ciudat. Nu suntem la targ, sa primim ceva si sa dam ceva la schimb„, a comentat liderul UDMR la observatia jurnalistilor daca UDMR va sustine motiunea, in schimbul votarii legii.

In continuare, Kelemen a sustinut ca „nu astazi ne-am trezit sa votam diferite proiecte. A fost o colaborare echilibrata. Nici Legea salarizarii unice nu ar fi trecut fara voturile noastre”.

„Am spus ca la sfasitul sesiunii de primavara vom face o analiza a colaborarii noastre parlamentare si vom trage o linie. Proiectele care au fost inaintate au fost depuse, sunt publice si nu prevad nimic altceva decat ce am discutat noi in aceasta perioada de jumatate de an.
(…) Si legea 215 (privind utilizarea limbii materne – n.red.) a fost pe ordinea de zi saptamana trecuta, si legea privind ziua comunitatii maghiare din Romania. Au fost discutate in comisii, nu azi au fost puse pe ordinea de zi”, a adaugat liderul UDMR.

De asemenea, alte doua proiecte de lege ale UDMR au trecut prin comisii. Unul dintre ele este proiectul privind scaderea pragului numarului de persoane care apartin unei minoritati nationale din totalul populatiei unei localitati, astfel incat sa poata fi folosita limba materna in institutii – de la 20% la 10%…. – scrie același site  ziare.com

Zi libera de la angajator

In proiectul de lege privind Ziua Maghiarilor din Romania se arata ca angajatorii pot sa acorde zi libera, in cazul in care se solicita acest lucru de catre persoanele de etnie maghiara.

Proiectul de lege a fost initiat de 30 de deputati si senatori UDMR si a fost prezentat pe 20 martie in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, dupa care inaintat la Senat in aceeasi zi.

In expunerea de motive a proiectului de lege se invoca miscarea pasoptista si se scrie despre comunitatea maghiara din Romania, ca „are aceleasi idealuri de Libertate, Egalitate, Fraternitate, ce au radacinile in revolutia franceza si care au fost completate cu doleantele tineretului pasoptist maghiar: Sa fie pace, libertate si intelegere”. – mai scrie siteul  ziare.com

 

Lupta dintre cei doi titani, Penalul și Animăluțul lui de companie, a făcut din diafana Andreea Lambru o victimă colaterală. A ajuns șomeriță.

18 iunie 2017 4 comentarii

Ioana-Andreea Lambru

Așa cum se întâmplă când doi titani să se confrunte în jurul lor se întâmplă prăpădul adevărat, mor victimele colaterale ca lovite de epidemie.

Așa și acum, confruntarea mileniului dintre cei doi titani ai politici mioritice, Liviu ”Penalul” Dragnea și Sorin ”Animăluțde companie” Grindeanu a produs o grămadă de victime colaterale. Între ele, Andreea ”Canapeluță” Lambru. Bineînțeles că a fost acuzată de tot felul de nenorociri… cică ar fi blocat alături de Mihai Busuioc, deciziile prim-ministrului. 

Guvernul, deocamdată format din Sorin Gcumnatul său, Victor Ponta , spune că demiterea lui Mihai Busuioc din postul de secretar general al Guvernului şi numirea în locul său a lui Victor Ponta a fost contrasemnată de către secretarul de stat Alaexandru Mihai Ghigiu ”în urma refuzului repetat şi nemotivat al domnului Mihai Busuioc şi al doamnei Andreea Lambru de a semna deciziile prim-ministrului României.” – (Ce chestie, cică e ”doamnă” … și eu care credeam că e tot  domnișoară .. phaii, cum se mai  schimbă lumea asta sub ochii noștrii).

Ponta a fost  numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc.

Andreea  Lambru coordonează activitatea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, printr-o decizie a primului-ministru Sorin Grindeanu din 30 ianuarie 2017 când  a fost numită secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, post pe care l-a mai deţinut  și în perioada noiembrie 2012-iulie 2014.

Ioana-Andreea Lambru (31 de anișori) îndeplinit, în perioada 2009-2011, funcția  şefa de cabinet a lui Radu Stroe, care, la vremea aceea  era secretar general al PNL. În mai 2011, Lambru a fost numită secretar general adjunct al PNL, fată capabilă nu glumă. În noiembrie 2012, a fost numită secretar general adjunct al Guvernului, post din care a fost eliberată din funcţie în iulie 2014, prin decizie a premierului Victor Ponta.

Acuma, dacă stăm să ne gândim bine, sărăcuța n-a dat în cap nimănui… Ce inimă poți să ai ca să dai afară așa, pe nepregătite o domnișorică ce s-a zbătut atâta pentru bunăstarea sărmanei noastre țărișoare? Ce face acum sărăcuța? Ea care nu știe să bată ouăle ca să facă o omletă și să belească de piele un cârnaț? Și să zicem că îi iasă, cine o să i le pună în tigaie? Cine o să  îi deschidă ei, sărăcuța, borcanul cu murături? 

Asta ca să nu mai zicem de frecat. Cine o învață pe ea să o frece? Că doar n-o să bea cafeaua ness nefrecată, nu?

Ce oameni dom-le, ce oameni, cum poți să lași pradă sorții o domișoară atât de diafană și cu privire umedă  de juncă nedată la taur … 

Da, nu mai este pic de omenie în oamenii de azi … țîțîțî …

În drum spre lada de gunoi a Istoriei, PNL și-a ales președintele: Ludovic Orban

17 iunie 2017 3 comentarii

 

FINALA LIBERALĂ: Ludovic Orban, cel mai mare șofer vs ”iepurașul” Cristian ”Păcălici” Bușoi

În sfârșit, în drum spre desființare, PNL și-a organizat Congresul care trebuia să aibă loc după ce s-a contopit prin fuziune halind PDL, sau măcar când a plecat dintre liberalii europeni  de la ALDE și s-a băgat între popularii (conservatori) de la PPE.

Trebuia să facă acel congres măcar pentru a hotărî ce strategie să adopte pentru susținerea liberalismului românesc la întâlnirile conservatorilor. Cred că e ca și cum, la întâlnirile PRM s-ar duce UDMR să laude maghiarimea și cauza ei, dar asta e altă poveste.

Cum ziceam, PNL și-a ținut Congresul … eveniment epocal pentru istoria României.

Ludovic Orban a fost ales președinte al PNL în cadrul Congresului organizat la Romexpo, acesta a întrunit 3.518 de voturi, iar contracandidatul său, Cristian Bușoi, 952 de voturi, a anunțat președintele Comisiei de numărare, Mircea Toader. Acesta a mai precizat precizat și  că au fost exprimate 4.491 de voturi pentru moțiunile celor doi candidați, 34 dintre ele fiind declarate nule.

De asemenea, Daniel Buda a fost ales cu 1.948 de voturi președinte al Comisiei de Arbitraj, iar Mihai Barbu, cu 2.479 de voturi, președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.

Acuma, ce poți să zici, lupta a fost una de-a dreptul dramatică, Cristian Păcălici Bușoi, a îndeplinit oficiul de ”iepuraș” (vezi cursele de la atletism), astfel încât să nu se plictisească predestinatul fiu al angajatului securității cu rang de căpitan în rezervă, să nu se plictisească defilând singur.

Bine, Orban nu e singurul liberal cu predecesori care au avut de-a face cu fosta securitate. Securist a fost și, azi refugiatul Călin Popescu Tăriceanu, despre care HOTNEWS  scria la vrea când conducea PNL (citez) și Orban era șeful organizației liberale pe București : ”Presedintele liberal, premierul Calin Popescu Tariceanu, este fiul vitreg al celebrului Dan Amadeo Lazarescu, despre care s-a aflat ca a „livrat” Securitatii zeci de fruntasi liberali, contra cost….”

Bogdan Olteanu, fostul șef al Camereiu Deputaților este nepotul fostei activiste comuniste de cel mai înalt nivel, Ghizela Wass iar Dan Motreanu, fostul secretar general al PNL, fost ministru al agriculturii, e fiul unui a fost ofiter de securitate la Orăștie, iar apoi la Deva.

Ai, dar morții cu Dragnea să fie, noi să mergem mai departe și să ne întrebăm cum va fi PNL-ul sub Orban.

Pe de o parte, știm cum se va face selecția șefimii partidului. Cel puțin doamnele vor trebui să treacă prin patul șefilor lor. Prin 2006 Orban le dezvăluia la Alba Iulia cu ocazia Conferința Organizației Județene a Femeilor Liberale, le dezvăluia femeilor liberale din Alba calea pe care femeile pot avea succes în politică, și anume trecând, citez, ”prin patul unui sef pentru a promova”, dând chiar și exemple concrete: Raluca Turcan, MioaraMantale, Elena Udrea … 

Respectiva recomandare a stârnit la vremea respectivă reacția doamnei Turcan „Este sub demnitatea mea sa comentez astfel de declaratii suburbane ale unui coleg de partid. Probabil ca ele fac parte din genul de politica pe care acesta a ales sa o faca”, Mioara Mantale și Elena Udrea refuzând să comenteze ”fanteziile erotice a domnului Orban.

Modul în care doamnele vor avansa în partid fiind clarificat, să vedem ce obiect de activitate principal va avea partidul. Să aibă grijă să nu își scoată limba din colonul prezidențial, mai precis, să obțină un nou mandat pentru Iohannis: „PNL va fi începând de azi un partener loial, corect, transparent pentru Klaus Iohannis și pentru punerea în aplicare a tuturor obligațiilor pe care ni le-am asumat la alegerile din 2014. Mă voi bate cu toată forța mea, cu toată energia mea pentru a reuși în 2019 să câștigăm alegerile prezidențiale, să obținem un nou mandat pentru Klaus Iohannis și să dăm tuturor localităților din țara asta șansa de dezvoltare, modernizare și creștere economică. Obiectivul meu fundamental e căștigarea alegerilor parlamentare, Dumnezeu să ne ajute!” – declarat Ludovic Orban.

Acuma, ce să zici? E democrație și fiecare partid își alege calea spre lada de gunoi a istoriei.

Până una alta, am o dorință, ca atunci când PNL va avea ședințe prelungite din cauză că au avut o cantitate prea mare de vin de buturugă și votcă de pufoaică, pe traseul care urmează a fi parcurs de mașina condusă de noul președinte liberal să se pună din 50 în 50 de metri un anunț:

”Atenție! Tinerele domnișoare sunt rugate să nu traverseze.

Pe aici urmează să treacă mașina condusă de cel mai mare șofer, Președintele PNL, Ludovic Orban care vine de la o ședință prelungită.

Domnul Orban este un șofer atât de mare încât niciodată nu a ratat când a încercat să lovească fetele cu oglinda retrovizoare, după aceea dispare atât de subit trei zile încât numai poate fi găsit.”

P.S. Am două mari nelămuriri legate de PNL.

Prima … oare de ce PNL nu s-a desființat direct, fără a mai pierde vremea cu numirea marelui șofer, iubitor de animale? (Așa or trebui să fie iubite doamnele din PNL cum își iubește Orban potaia? Pe la spate?)

A doua … oare de ce mai speră PNL să fie votat de susținătorii fostului PDL, partidul cu care a fuzionat halindu-l de vreme ce la alegerea președintelui partidului nu i s-a permis nici măcar de formă unui fost PDL-ist să candideze?

O urare pentru noul  PNL: Drum bun spre lada de gunoi a Istoriei !… 

Gata … PA

Ludovic Orban

 

 

 

 

 

Criza din PSD la final. Negocieri de taină. Propuneri: Traian Băsescu-premier, Elena Udrea-vicepremier

Valorile PSD

Se pare că actuala criză politică prin care trece PSD a ajuns aproape de final.
După ce a apărut discuția cu moțiunea de urgență, și s-a văzut că odată cu alungarea din partid a lui Sorin Grindeanu și Victor Ponta, pentru a nu se mai face de râs, se pare că cei implicați s-au așezat în mare taină la masa negocierilor. De o parte Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, de cealaltă, Sorin Grindeanu și Victor Ponta
Au hotărât că trebuie să propună un premier care să nu fie din una din cele două tabere, astfel, Victor Ponta l-a propus pe Traian Băsescu
 ”Îi sunt îndatorat, el m-a desemnat de două ori.”.
Propunerea a fost acceptată, ”Este la fel de enervat pentru toți. Sunt de acord doar dacă Elena Udrea va fi vicepremier” – a declarat Liviu Dragnea. Lucru acceptat de asemenea cu obiecțiunea lui Codrin Ștefănescu ”Sunt de acord cu Udrea, dar numai dacă se angajează să vină la serviciu doar cu rochii scurte, strâmte și foarte decoltate ca să nu ne plictisim la ședințe.”
Deși discuția a decurs pe un ton prietenos, a apărut o problemă; ca la orice divorț, cât o fi el de amical a apărut problema împărțirii valorilor, doamnele.
Cu spiritul său practic, Liviu Dragnea a spus că ar fi corect să fie utilizate pe principiul jumate-jumate. Acum discuția se axează pe  care parte să o utilizeze fiecare pentru a nu avea discuții. Fiecare dorind să utilizeze partea cea mai inteligentă, deci jumătatea de jos. 
O problemă care pare de nerezolvat este Sevil Shhaideh pe care nu prea o vrea nimeni. ”Mănâncă aproape tot timpul – a spus Sorin Grindeanu – iar când nu mănâncă rumegă”, lucru cu care Liviu Dragnea a fost de acord.
Probabil se va rezolva și problema aceasta. 
S-ar putea să revenim dacă apar noutăți.

Și blonda dixit …

Carmen Dan, lipsită de imaginație, aflată la Antena 3 vorbea de lovitură de stat. Trebuie să fii blondă până în fundul genomului să afirmi că:

„Eu în acest moment cred că ne confruntăm cu o veritabilă încercare de lovitură de stat. (Grindeanu — n.r.) este premier în funcție, până la moțiune, dar este singur, nu mai are Cabinet. Cred că aceste două componente nu pot fi separate. Un premier nu poate să-și facă treaba de premier fără Cabinet. Încercarea disperată de a constitui un cabinet, punând presiune continuă și negociind (…), înseamnă că ți-ai propus să creezi o structură care nu este constituțională. Eu așa văd, o încercare disperată de a impune un guvern, eludând Constituția”, a declarat Carmen Dan, ministresa demisionată de la Interne  la Antena 3.

„Dacă domnul președinte Iohannis semnează decretele și decretele se publică în Monitorul Oficial, eu sunt un om care respectă legea și am să-i cedez domnului Grindeanu locul de ministru de Interne și presupun că va face tot ce spune secretarul general”, a spus Carmen Dan.

În opinia sa, Victor Ponta și-a dorit foarte mult să fie iarăși premier și „își imaginează că a și reușit”.

„Ceea ce e de reținut aici este că a existat o grabă extraordinară în a rezolva această problemă, sens în care s-a și pus pe secretarul general al Guvernului o presiune extraordinară. Din câte știu eu, secretarul general al Guvernului nu și-a delegat atribuțiile. Din câte știu eu, secretarul general al Guvernului, în momentul în care s-a luat această interesantă decizie, lipsea de o jumătate de oră pentru că avea un puseu de tensiune. Ar trebuie să constați lipsa de la serviciu a unui înalt funcționar public prin alte metode, nu prin lipsa pentru o jumătate de oră”, a apreciat Carmen Dan.

Ea consideră că actele prin care s-a dispus înlocuirea secretarului general al Guvernului sunt nelegale și, „în mod normal, aceste acte trebuie desființate”.

„N-aș spune că de acum încolo putem vorbi de incertitudine în ceea ce privește Direcția Generală de Protecție Internă, pentru că tocmai spuneam că ea a devenit operațională 100% și de acum înainte, conform atribuțiilor și competențelor pe care le au, cei de la DGPI vor asigura serviciul necesar de protecție și informație pentru Ministerul de Interne”– a  mai spus  Carmen Dan.

Căderea Guvernului Grindeanu ar putea fi generată de ruși ca replică la intenția de a reloca Baza NATO de la Incirlik în România?

15 iunie 2017 2 comentarii

Baza NATO de la Incirlik

Cumva, foarte ciudat, parcă se profilează încă o ipoteză legată de retragerea sprijinului acordat de PSD Guvernului Grindeanu, o posibilă explicație … Una rusească.

Pe Facebook au început să apară postări simple, dintr-o singură întrebare. ”Ce câștigă România dacă RĂMÂNE în NATO?” ”Ce pierde România dacă pleacă din NATO?”. Cumva în subtext se sugerează că deja ideea ca în România deja ar exista ideea ca țara să părăsească Alianța Nord Atlantică.

Pe de altă parte a apărut știrea că înainte de întâlnirea lui Iohannis cu Trump, surse importante ar fi confirmat faptul că unul din subiectele abordate urma să fie legat de viitorul bazei NATO de la Incrilik din Turcia. Recent Germania a anunțat că își retrage militarii de la Incirlik, americanii luând în considerate posibilitea relocării întregii baze în România. Ce puteau face rușii? Să creeze instabilitate în România … 

Nu pun eu mare preț pe ce scrie DCNews, dar asta pare a se înșuruba la fix. Scrie DC News așa: 

Cu câteva minute înainte de începerea întâlnirii oficiale dintre președintele Donald Trump și președintele Klasu Iohannis, surse autorizate au confirmat pentru DCNews că un posibil subiect de discuție între cei doi șefi de stat va fi legat de viitorul bazei NATO de la Incrilik.

În luna august a anului trecut, DCNews informase că rachetele nucleare de la baza militară din Incirlik ar putea fi mutate  pe teritoriul României, din cauza instabilității din Turcia. Recent, Germania a anunțat că își retrage militarii de la Incirlik.

În acest context, este posibil ca militarii americani și echipamentele lor să fie relocate pe teritoriul României. 

Autor: Bogdan Chirieac

Sursa: dcnews.ro  

De ce Dragnea i-a retras sprijinul lui Grindeanu? Să fi făcut Grindeanu (verișorul Dacianei Sârbu, mamele le sunt surori) jocul lui Ponta împotriva lui Dragnea?

14 iunie 2017 2 comentarii

MOTTO

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată..

(Ion Minulescu – Celei care pleacă)

Azi, toată ziua am auzit o grămadă de explicații legate de hotărârea alianței PSD-ALDE-UDMR de a forța demisia Guvernuli Grindeau prin retragerea sprijinului politic.

Nu voi descrie nici măcar în rezumat evenimentele, toată presa se ocupă de asta, nu voi vorbi nici de explicațiile găsite de alții.

Voi încerca să adica în atenție niște detalii de care nu a vorbit nimeni fără a pretinde că acesta e adevărul. E doar o variantă a ce îmi pare mie a se fi întâmplat după ultimele alegeri generale.

Cred că degeaba încercăm o logică de democrație sănătoasă la ceea ce face clasa noastră politică.

Avem așa:

După alegeri și după ce Președintele Iohannis refuza propunerea lui Sevil Shhaideh pentru postul de premier îi vedeam pe Dragnea și Tăriceanu aducând la Palatul Victoria un seminecunoscut, Sorin Grindeanu, precum niște părinți duc un copil năuc în prima zi de școală.

Despre Grindeanu nu știam mare lucru, am aflat că e un bănățean care a fost ministru în Guvernul Ponta și că este verișorul soției acestuia, mama Dacianei  Ponta și mama lui Sorin Grindeanu fiind surori. Deci, între Ponta și Grindeanu există legături care exced legăturilor oficiale.

Mai știm că între tabăra lui Victor Ponta și cea a lui Liviu Dragnea se poartă un adevărat război subteran cu lovitori urâte la gioale, Ponta sperând că va găsi o cale prin care să revină la conducerea partidului.

SCENARIUL

Care ar fi logica aducerii lui Grindeanu în fotoliul de Premier?  Ce ar fi putut spera Dragnea?

Cred că, în logica de funcționare a lui Dragnea, acesta spera în colaborarea lui Ponta, lucru care i-ar fi adus simpatia susținătorilor fostului Premier. 

Ei, dar încă din primul moment noul guvern a lovit în Dragnea. Acesta a pozat într-un fel de supervizor al lui guvernului, astfel, atât meritele pentru reușite revenindu-i, precum și vina pentru nereușite, spărgându-i-se lui în cap. 

Povestea cu OUG 13, cu toate ascunzișurile ei, a fost o lovitură urâtă de imagine pentru Dragnea, la fel cum a fost și amânarea creșterii salariilor …
Pe de altă parte, cam tot ce a făcut Guvermul legat de rezolvarea Problemelor din justiție a lui Dragnea a fost doar o borboroseală fără sens, singura chestie care ne-a rămas în cap fiind un Dragnea care înceară indiferent de preț să scape de pușcărie. 
Cui îi folosesc toate astea? Lui Ponta în lupta lui pentru revenirea la conducerea PSD deoarece îi demolează adversarul.

La un moment dat, Gsbriela Firea spunea că în spatele lui Grindeanu … e cineva… Toți au spus și mai spun că se referea la Președintele Iohannis. Și dacă Firea nu se referea la Iohannis ci la Ponta care în ultima vreme  îl atacă tot mai consistent pe Dragnea ? 

Faptul că acestuia nu îi e tocmai indiferent ce se întâmplă ne e relevat de o postare fluviu pe care fostul Premier o face pe contul său de Facebook: 

Doamnele din PSD sunt fete educate …

Se spune că doamnele din PSD sunt fete educate care știu să se poarte în societate.

Niciodată nu vorbesc cu gura plină …

Codrin Ștefănescu, propunere șoc pentru funcția de premier: Daniela Crudu

Conform stenogramei unei viitoare ședințe a conducerii PSD, Codrin Ștefănescu o propune pentru funcția de Premier pe Daniela Crudu.

Liviu Dragnea: ‘nă ziua.

Conducerea lărgită a PSD (în cor): Săru-mâna!

Liviu Dragnea: Am finalizat analiza guvernului, ministru cu ministru.
Conducerea lărgită a PSD (se ridică în picioare şi intonează imnul): “Slavă ţie, stea curată…”
Liviu Dragnea (făcându-le, modest, semn să se aşeze): Am scris concluziile evaluării, nu a fost uşor … 
Ministrul Agriculturii: Vă mulţumim din inimă! Aveţi la dispoziţie demisiile noastre în orb.
Ministrul Culturii: În alb.
Codrin Ştefănescu: Eu ţin să salut curajul politic al acestui partid, verticalitatea sa, faptul că, iată, nu se dă în lături să-şi răstoarne propriul guvern.
Ministrul Muncii: Ţin şi eu să spun câteva cuvinte… Bip, bip, bip, bip, bip mă-tii!
Codrin Ştefănescu: Domnişoara Olguţa…
Ministrul Muncii: Bip!
Premierul Grindeanu: Mulţumesc domnului preşedinte  Dragnea pentru efortul deosebit pe care l-a făcut în aceste zile şi îl asigur că vom ţine cont de observaţiile domniei sale. România are astăzi în faţă mai multe oportunităţi, care ne pot îndrepta decisiv pe drumul progresului şi prosperităţii. Dar pentru aceasta avem nevoie de stabilitate şi predictibilitate.
Ministrul Agriculturii: Nu găseam cuvântul: predilictibilate!
Liviu Dragnea: Am în faţă biblia noastră electorală, înşişi raţiunea noastră de a mai fi –  “Programul PSD 2017-2020”.
Premierul Grindeanu: Tocmai asta e problema. Şi vorbesc nu doar în numele meu personal, ci şi în numele colegilor mei. Aici e eroarea!
Liviu Dragnea: Unde?
Premierul Grindeanu: 2017-2020. Noi considerăm că un program stabil şi predictibil ar fi unul 2017-2032. Vă explicitează doamna ministru Olguţa.
Ministrul Muncii: Deci! În legea salarizării unice, am prevăzut să dublăm salariile profesorilor până în 2022, care ne vom ţine de cuvânt. Dar 2022, am făcut socoteala în comisie, e cu doi ani peste 2020. Şi atunci mă întreb: n-ar trebui s-o ducem până în 2032, când le vom dubla mai bine?
Liviu Dragnea: Calculele noastre la partid arată că le putem dubla începând de maine, nu zic la prima oră, la prânz.
Ministrul Muncii: Asta e şedinţă lărgită sau ce?! Toată lumea tace!
Primarul Capitalei: Eu consider că trebuie să ne desfăşurăm lucrările într-o atmosferă de calm şi respect mutual. Fac un apel la raţiune şi la credinţă. Acest guvern Grindeanu este – a fost, putem spune – mai tehnocrat decât guvernul Prună. Ca om, dar şi ca femeie, eu vă rog să nu ne abatem de la linia partidului, căci aşa cum propovăduia marele nostru Arsenie Boca numai schimbarea ne poate scoate din înţepeneală şi din uscăciunea vieţii.
Liviu Dragnea: S-a vorbit despre faptul că eu aş dori să-mi implementez în fruntea Guvernului un Boc al meu. Greşit. Doresc că aducem în fruntea Executivului un element muncitor, conştiincios, onest, cineva care, în scopu’ implementării accelerate a Programului, să poată anima toţi miniştrii. Nu vă ascund că am oarecum în minte această persoană, care a avut tăria de a ieşi din emisiunea lui Capatos, atunci când a constatat că atmosfera a devenit frivolă şi nivelul discuţiilor a scăzut….
Codrin Ştefănescu: …Cruduţaaaaa!
Liviu Dragnea: Dumneavoastră aţi spus, eu nu mă gândisem atât de departe. Să ne ierte doamna Primar General şi să ne ajute Arsenie Boca, făcătorul de minuni, dar – spre satisfacţia neabătută a electoratului – o putem supune la… 
Conducerea lărgită a PSD(în grup): La ce?
Liviu Dragnea: La vot!
Sursa stenogramei: gandul.info
%d blogeri au apreciat: