Arhiva

Archive for 22 iunie 2017

ANA CĂTĂUȚĂ: ”Constituția trebuie să fie o garanție că lupta politică intra sau inter-partinică…”

Despre modificarea Constituției, fără patimă și nume

Criza politică pe care am tocmai ce traversat-o nu a fost doar expresia publică a unei crize politice din interiorul PSD. Ea ne-a arătat, încă o dată, cât de incompletă este Constituția României. Unii o vor compara cu cea a Statelor Unite care are doar 27 de amendamente (apropo, pe 21 iunie – ziua moțiunii – s-au împlinit 229 ani de la ratificarea sa), dar argumentul “România nu este America” se aplică în acest caz. Dacă nu vom avea un cadru constituțional mult mai clar, liderii politici vremelnici nu vor ezita să folosească orice breșă pentru a-și atinge obiectivele politice, de etapă. Iar faptul că acea comisie de revizuire a Constituției din vremea USL și-a încheiat tacit activitatea este un semn clar că unii (din ambele părți ale sceptrului politic) prefer neclaritatea actuală.

Această ambiguitate a permis unui fost Prim – ministru să folosească lipsa de experiență politică la nivel național a actualului Prim – ministru pentru a încerca o vendetă politică, ducând România în pragul unui blocaj instituțional și aducând mari prejudicii economice și de imagine României, care și așa se confruntă cu astfel de probleme la nivel european și chiar mondial. Constituția trebuie să fie o garanție că lupta politică intra sau inter-partinică nu poate escalada până într-acolo încât să pună în pericol stabilitatea instituțională și statală.

În articolul 103, alin. (1) – cel care a dat naștere celor mai multe interpretări de-a lungul timpului – se menționează că: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, fără a menționa clar dacă două sau mai multe partide ce formează o majoritate în Parlament poate propune un prim-ministru. De asemenea, nu este clar de câte ori, și, mai ales, în ce condiții, Președintele poate respinge o propunere. Această ambiguitate a permis și fostului Președinte, în 2009, să propună un premier, deși majoritatea parlamentară existentă propusese un alt nume (întâmplător sau nu, actualul Președinte).

Totodată, Constituția este neclară și când este vorba de încheierea mandatului unui Prim-ministru și despre relația Guvernului cu majoritatea parlamentară ce îl susține. Articolul 109, alin. (1) precizează că: Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia, iar art. 110, alin. (2): Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Dar istoria recentă ne-a arătat că în practică mai există o situație ce nu a fost prevăzută de cei care au conceput actuala Constituție: aceea în care partidul sau majoritatea ce susține în Parlament Guvernul își retrage sprijinul politic. Un prim-ministru, oricum s-ar numi el, care nu se mai bucură de sprijinul explicit al unei majorități parlamentare nu poate rămâne în fruntea unui Guvern. În acelașii timp, un premier așa-zis technocrat (fără aparteneță politică explicită), ce nu are o majoritatea parlamentară clară, nu trebuie să fie numit în funcție. De ce? Pentru că democrația se bazează pe reprezentativitate. Nu pot funcționa în fruntea Guvernului României oameni ce nu au primit un vot direct din partea poporului. Pentru că Parlamentul este “organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Mai sunt câteva aspecte pe care o nouă Constituție trebuie să le clarifice:

  • Ce fel de Republică trebuie să fie România: parlamentară sau prezidențială. Ambiguitățile constituționale au dat naștere, mai ales în mandatul fostului Președinte, multor situații complexe.

  • Are voie un Președinte să se implice în activitatea partidelor? În crearea sau în alegerile lor interne?

  • Cine trebuie să aibă ultimul cuvânt în cazul politicilor publice? Mai avem nevoie de un “tătuc” sau încercăm să acordăm Parlamentului o mai mare responsabilitate? Pentru că nu este normal ca o Curte Constituțională să decidă, la nesfârșit, ce e “în spiritul Constituției”, în funcție de ce partid a numit ce judecător, ci al poporului român să-și decidă cadrul instituțional în care vrea să trăiască.
  • Un checks and balances real între instituțiile statului, inclusiv rolul serviciilor de informații în cadrul democratic de putere și răspunderea judecătorească.
  • O nouă generație de drepturi și obligații și revizuirea celor actuale. Ce înseamnă “învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii” mai exact, de exemplu? Ce înseamnă “familia”? Acesta fiind un subiect ce preocupă o parte importantă a populației și merită un răspuns.

România este o democrație încă tânără. Doar 27 de ani. Și încă mai este timp să corectăm acele deviații sau neclarități constituționale care lasă loc de interpretări subiective. În ultimele luni modificarea Constituției s-a menționat în cadrul încinsei discuții despre familie. Dar, oricât de importantă ar fi această discuție, ea este totuși una secundară. Adevărata dezbatere este legată de cum putem crea un cadru cât mai puțin vulnerabil pentru neclarități și crize politice ce pot paraliza o țară întreagă.

Stabilitatea obținută cu greu privind direcția noastră pro-europeană și pro-atlantică reprezintă astăzi un uriaș avantaj pentru România. Dar orice oportunitate trebuie folosită, nu putem aștepta să se întâmple lucrurile de la sine. Și, mai mult, Marele Urs din Est nu doarme, ci se uită cu interes la ce se întâmplă în interiorul singurului bastion al Occidentului în această parte de Europă.

Autor: Ana Cătăuță

Sursa: contributors.ro

Despre autoare:

Ana Cătăuță este analist comunicare și risc politic, Managing Partner New Machiavelli Communications, director executiv al Comitetului Național pentru Dezvoltare și consultant extern al Băncii Mondiale. Experiență de peste 10 ani în comunicare politică și instituțională. Absolventă a Facultatății de Științe Politice (secția engleză), Universitatea București.

CĂTĂLINA ȘTEFĂNESCU ESTE PROPUNEREA LUI DRAGNEA PENTRU FUNCȚIA DE PREMIER

Cătălina Ștefănescu, propunerea lui Dragnea pentru funcția de Premier

După ce dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiță și Dan Andronic au zguduit creierul românilor atât de tare că umblă năuci și fără țintă ca zombii din filme, iată că o altă dezvăluire e pe cale să zăpăcească nu doar românii ci întreaga clasă politică românească, europeană, mondială și pe cele din Republica Congelată Antarctica și din județul Teleorman.

Aflată în vacanță pe o plajă din Brazilia, Cătălina Ștefănescu, feblețea lui Liviu Dragnea a vorbit, și vorbind a spus lucruri uimitoare despre felul cum decurge în parlament în realitate votul cu bile dar și cine va fi candidatul la fotoliul de Premier din România. 

Da, uimitor, Cătălina Ștefănescu este convinsă că ea este noua propunere a PSD pentru funcția de premier.

”De când eram mai mică – și-a început Cătălina dezvăluirea – eu am fost fată cuminte și nu am ieșit din vorba lui nenea Liviu. Mai întâi mi-a zis să candidez pentru Camera Deputaților. Am candidat și cred că pentru că i-a plăcut că am candidat cum trebuie m-a luat la dumnealui acolo la București. Da, sunt convinsă că există o legătură între cele două chestii.

Când am ajuns acolo, nu mai puteam să mă mir cât de mulți oameni îmbrăcați frumos, la costul, ca atunci când te duci la înmormântare. Unii ședeau pe niște scaune frumoase, alții se duceau și vorbeau la un microfon și câte-odată trebuia, fie să ridicăm mâna, fie să apăsăm pe niște butoane. Cum îmi zicea nenea Liviu așa făceam.

Cel mai mult mi-a plăcut jocul cu bile… Acolo am avut o funcție importantă. Trebuia să fac ordine.

Adică după ce oamenii ăia îmbrăcați ca cioclii și doamnele alea cu haine scumpe băgau niște bile albe și negre în niște vaze albe și negre. Dar nu prea îmi plăcea că erau tare dezorganizați. Nu băgau bilele cum trebuie, așa că nenea Liviu mă trimitea pe ascuns să bag fie toate bilele albe în vaza albă și cele negre în vaza neagră, fie invers, cele albe în vaza neagră și cele negre în vaza albă. Cum îmi spunea, așa făceam, după aceea mă ascundeam sub masă, venea un nene și le număra. Frumos joc. Cred că le plăcea cum le aranjam pentru că după ce le spunea celor din sala aia mare câte bile erau, aplaudau … Era frumos.

Acum aștept un telefon de la nenea Liviu. Știi, el pe mine nu m-a mințit niciodată. Ultima dată mi-a spus că dacă sunt cuminte îmi găsește un serviciu tot așa cu oameni frumos îmbrăcați, îndată ce i se eliberează vreun post. Acuma s-a eliberat un post de premier … Am auzit la radio că, nu știu de ce, l-au dat afară pe unu Grin … cumva cu grindă … ah, da, Grindeanu … Era premier și acum ar fi liber postul.

Mami zice că nu am eu norocul ăsta, că nu e de nasul meu o asemenea funcție, că trebuie să ai calități nu glumă pentru așa ceva. Atunci mi-am pus silicoane, mi-am injectat acid hialuronic în poponeață … ia uite ce sâni și poponeață de premier am … Mișto, nu?

Aștept, neapărat mă sună, niciodată nu m-a mințit când mi-a promis ceva…” – și-a încheiat drăguța de Cătăline zguduitoarele dezvăluiri …

P.S. Oare ne putem aștepta ca Parlamentul să facă o comisie de anchetă care să lămurească dacă votul cu bile s-a desfășurat corect?

O legendă: Profesorul Indoleanu

Din profesorul Ioan Indoleanu, care preda Matematică la Facultatea de Mecanică,   nonconformismul a făcut o legendă a Clujului. Cine l-a cunoscut își va aminti de dânsul, aproape cu religiozitate … 

Era un tip senzațional … mare amator de bancuri si tarii …  dupa ’90 a publicat doua culegeri de bancuri intitulate “Cine-a barbierit statuia” si “Viata romantata a lui Bula”… nu știu câți profesori de matematică erau în stare să te pice și pentru o greșală de ortografie sau să te treacă dacă reușeai să faci o glumă bună chiar dacă erai ”lemn” la examen. Era de felul dumnealui un domn: ”Pe dumneata te trec nu pentru că nu ești bou ci pentru că eu sunt un domn” …

Legendele toamnei: Profesorul Indoleanu

Autor: Julius Constantinescu

Partea I

Din pacate, pe profesorul Indoleanu nu l-am cunoscut niciodata. Preda matematici la Facultatea de Mecanica si era cea mai mare legenda a Politehnicii din Cluj (mai mare chiar decit celebrul student Max, care in ’91 abia ajunsese in anul III, desi intrase la facultate pe vremea Beatles-ilor; mai mare chiar decit profesorul Chisalita, cel care m-a invatat ce inseamna matematici speciale cind mi-a facut nota la examen: „10 la primul subiect cu 5 la al doilea fac 14. Impartit la 2, aproape 7. 7 nu pot sa-ti dau, e nota mare”).

Ce il facea atit de popular in Politehnica pe profesorul Indoleanu era faptul ca puteai sa treci examenul la el si fara sa stii nimic (spre deosebire de alti profesori, care impingeau absurdul pina-ntr-acolo incit iti pretindeau sa inveti). Tot ce trebuia era sa faci o poanta pe care el n-o stia, sa inventezi o timpenie la care nici macar pe el nu-l dusese capul (ceea ce, credeti-ma, nu era deloc usor).

Una dintre cele mai celebre examinari ale sale a fost un exercitiu simplu de adunare. Intr-o vara, o loaza care daduse foile goale i-a intins carnetul, pentru binemeritata nota 2. „Uite”, i-a zis Indoleanu, care era intr-o pasa buna, „daca-mi spui cite becuri sint in sala asta, te trec”. Tipul le-a numarat cu atentie si, fericit ca-i cizuse un bilet asa simplu, a rinjit circular: „Opt, dom’ profesor!”. Profesorul Indoleanu a scos un bec din sertar, a rinjit si el circular si i-a comunicat rezultatul examenului: „Sunt noua. Mai incerci la toamna”. In toamna, domnul student nu s-a mai chinuit in banca, s-a prezentat direct cu foile goale: „Dom’ profesor, am invitat problema cu becurile”. „Bravo”, i-a zis profesorul. „Cite sint?”. Domnul student le-a numarat cu grija, a rinjit sigur pe el si a dat raspunsul: „Noua”. Dupa ce l-a invitat sa le numere impreuna, profesorul si-a exprimat ingrijorarea ca-l paste re-re-ul: „Sunt doar opt”. „Si cu asta, dom’ profesor”, a zis loaza, scotind un bec din buzunar, „sint exact noua”. Entuziasmat, profesorul Indoleanu l-a felicitat pentru faptul ca nu pierduse vara degeaba si i-a acordat nota maxima: 5 cu felicitari.

(va urma)

Sursa: sebastianbargau.ro

Câteva din comentariile la acest articol postate pe blogul  sebastianbargau.ro:

Zaoane

”Legenda cu Indoleanu este adevarata, chiar mi-a fost profesor in facultate (Poli Cluj) si abia asteptam ora de mate. Tipu a scos cateva carti cu bancuri si chiar el zicea ca daca ii spunem un banc care nu il stie avem examenul luat.
Mai a existat o faza tare cu un student care a venit imbracat in vanator la examen si Indoleanu l-a intrebat ce e cu costumatia. Raspunsul studentului a fost : „Am venit sa impusc un 5″.
Ei bine , a luat 10.
A fost faza cu toate carnetele aruncate pe geam si care il aduce primu are nota 5.Buluc pe coridor, primu care ajunge are nota 5, la urmatorii 3-4 studenti le trece nota 6, la urmatorii 5 studenti nota 7. Ceilalti mai asteptau la usa cu carnetu in mana sa mai creasca notele.Indoleanu intreaba: Nimeni nu mai vine? Bun, atunci la loc, dati examen.
Si au mai existat multe, pacat ca era cu patima alcoolului si de multe ori era pe holurile facultatii dus de 2 studenti. Placerea cea mai mare era sa-i luam o sticla de vodca Stalinskaia (prefetata lui) si sa il ascultam spunand bancuri. Nu mai stiu nimic de el acuma. Pacat…

Ce e scris mai sus, faza cu boxerul, este tot de la Poli Cluj si este vb de profesorul de electrotehnica (daca nu ma insel) Mandru.”

mikidutza

(postat: 2 iulie 2011 la 00:01)

”Am un prieten care a facut Poli si o alta facultate la Cluj si care imi povestea de Indoleanu, exact aceleasi povesti, cu virgula … As mai adauga una din serie, dar mi se pare ca e prea licentzioasa. Oricum, la un moment dat, prin tineretzea mea tulbure, m-am dus la Libraria Universitatii sa vad ce carti noi au mai aparut. Si, cautand pe acolo, ce gasesc? Indoleanu – o carte cu bancuri. O rasfoiesc, tin minte ca era groasa. In ea, bancuri cu Bula cam fara perdea – dar genul ca se gaseau in carte cuvinte gen p**@ si p*$&@. Vremurile erau mult mai pudice, prin 1998-1999. O las in raft, nu cumpar cartea. Dupa aia, aud o poveste – cica o vecina de-a lui Indoleanu ii cumparase cartea (parca era profesoara in poveste) tot de la aceeasi librarie. A citit-o acasa si s-a oripilat. Apoi s-a intalnit pe strada cu Indoleanu si l-a intrebat – tu ai scris cartea aia de bancuri? Indoleanu, foarte mandru, a scos pieptul in fatza si a zis „Da!”. La care vecina i-a pushcat o palma zdravana. Asta a fost momentul in care, pentru mine, legenda s-a intalnit cu realitatea”

Sunshine

1 iunie 2013 la 20:30

”Am avut onoarea si norocul sa -l am pe D-ul Indolean profesor la Matematici Speciale , anul 1987.Uram sa merg la seminarii, ma scotea la tabla de fiecare data….asa ca am inceput sa mai chiulesc… Si a venit ziua examenului, am alergat intru-un suflet prin Hasdeu cu un coleg sa-i gasim niste tutun fin( semn distinctiv al Dinsului, il „miroseam” ca vine la curs cam cu. 3 min inainte sa ajunga in raza noastr vizuala), sa-l bine dispunem…. si cred ca am reusit…. cind am intrat in sala si m-am apropiat de catedra sa -mi trag biletul , a comentat doar ” ni ce fata faina, unde-ai fost pina acum?…. apropo de prezenta mea la seminarii… In sfirsit, orele se scurgeau, ne luptam cu problemele de pe bilet, puna cind intr-un sfirsit s-a saturat de noi, sa fi tot fost inca vreo 4-6 studenti in sala, cind a zis, gata,treceti-va fiecare 5 in carnet si veniti sa vi le semnez. Cine vrea mai mult, sa vina la toamna.Fostii mei colegi de la sectia UT, care erau anul II in ’87 pot confirma intimplarea.”

Partea a II-a

Se mai povesteste, o, preafericitule cititor, ca profesorul Indoleanu n-avea intr-o zi chef sa tina examenul, asa ca, dupa ce-a intrat in sala si s-a asezat la catedra, in loc sa scoata biletele de examen, a facut o oferta generoasa: „Cine vrea 5, sa vina cu carnetele”. Usor neincrezatori, citiva s-au apropiat, iar profesorul le-a trecut nota. In timp ce se indreptau fericiti spre iesire, profesorul Indoleanu a licitat din nou: „Cine vrea 6, carnetele!”. Citiva studenti pe care ii aranja o nota de 6 s-au ridicat, la rindul lor, iar profesorul Indoleanu a ridicat din nou potul: „Carnetele pentru 7″. Au cedat si multi din aia care trageau la bursa, dar tot nu erau toti. Tocilarii ramineau pe pozitii. „Ok, cine vrea 8, carnetele”. In timp ce aspirantii la o nota de 8 se grabeau cu carnetele, profesorul Indoleanu a ridicat sedinta: „Voi la toamna, ca v-ati intins”.
O alta legenda spune ca, la un examen, profesorul Indoleanu dadea o sansa oricarei loaze, aratindu-i un picior de insecta. Cine putea identifica insecta trecea. Nu reusise nimeni, nu era nici greiere, nici coropisnita, nici libelula, nimic cunoscut. Dupa ce predase foile goale, un student a refuzat sa-si incerce norocul, ba l-a si injurat pe profesor din mers, indreptindu-se spre iesire. Nervos, Indoleanu a inceput sa urle: „Stai asa! Cum te cheama?”. Tipul nu s-a oprit, a iesit din sala, apoi, bagind un picior pe usa, i-a dat cu tifla: „Ghici!”.
Evident, nimeni nu stie cit adevar e in toate aceste povesti, publicate pare-mi-se, la un moment dat, chiar de profesorul Indoleanu, la o editura din Cluj. Ele circula sub forma de legenda in toate orasele universitare ale Romaniei si aproape fiecare universitate are un profesor Indoleanu al ei. Insa, ca orice mituri, si cele cu profesorul Indoleanu au la baza un fapt istoric indiscutabil: la Politehnica, invatatul e ultima dintre variante.

Sursa: sebastianbargau.ro

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: