Prima pagină > Dezvăluiri, Politicăraie - Partide - Politicieni > Cristina Trăilă la înlocuit pe Eugen Nicolăescu la Camera Deputaților, acesta devenind Viceguvernator al BNR

Cristina Trăilă la înlocuit pe Eugen Nicolăescu la Camera Deputaților, acesta devenind Viceguvernator al BNR

Aflăm de pe adevarul.ro:

Cristina Trăilă a depus jurământul de deputat în plenul Camerei. Pe cine înlocuieşte

   ”Cristina Trăila, PNL,  a depus, marţi, jurământul de deputat, în plenul Camerei Deputaţilor, după ce i s-a validat mandatul de deputat. Cristina Trăilă vine să ocupe locul rămas vacant prin demisia lui Eugen Nicolăescu, care a fost numit viceguvernator BNR.

   În şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de marţi, deputatul PNL Cristina Trăilă a depus jurământul pentru funcţia de deputat.

   Trăilă este deputat PNL în Circumscripţia 42 Bucureşti.

   Deputatul vine să ocupe locul lăsat liber de Eugen Nicolăescu, care a fost votat de plenul reunit al Camerei Deputaţilor  şi Senatului să ocupe funcţia de viceguvernator BNR. ”

Cu ocazia acestui eveniment, am încercat să aflu ce atuuri avea Nicolăescu pentru a ajunge în funcția de vice guvernator. Am aflat altceva … De ce a fost un ministru al Sănătății mai mult decât lamentabil. Nu avea nici în clin, nici în mânecă vre-un punct comun cu medicina …

Biografie

Eugen Nicolăescu (De fapt, Gheorghe-Eugen Nicolăescu,  născut la 2 august 1955, satul Grădiștea, comuna Comana, județul Giurgiu) este un economist și om politic român, membru al Partidul Național Liberal, care a îndeplinit în perioada 2007-2008 funcția de ministru al sănătății publice în Guvernul Tăriceanu. În 2012 a preluat din nou aceeași funcție în Guvernul Ponta (USL).

Eugen Nicolăescu s-a născut la data de 2 august 1955, în satul Grădiștea din comuna Comana (județul Giurgiu). A absolvit cursurile Facultății de Comerț din cadrul ASE București (1982), urmând apoi cursuri de specializare în domeniul economic cum ar fi: Noul sistem de contabilitate la Ministerul Finanțelor (1992, 1993), Management financiar și Noul sistem de contabilitate la Ministerul Finanțelor Publice (1995), audit financiar la ICAS – Scoția (The Institute of Chartered Accountants of Scotland) (2000), standarde internaționale de contabilitate la Ministerul Finanțelor Publice și Banca Mondială (2000) și un curs de formare de formatori în audit financiar (2005).

Ca urmare a cursurilor absolvite, el a obținut titlurile de expert contabil (1996), cenzor extern independent (1998) și auditor financiar (2001). Începând din anul 2001 este doctorand în economie la ASE București.

După absolvirea liceului, a lucrat ca tehnolog la Complexul de Hoteluri și Restaurante Athenee Palace din ITHR București (1976). Își satisface stagiul militar cu termen redus (1976-1977), apoi revine ca lucrător commercial la Complexul de Hoteluri și Restaurante Athenee Palace din ITHR București (1977-1978). Începând din anul 1976 urmează cursurile ASE București, la „fără frecvență”. Este transferat apoi la Complexul de Hoteluri și Restaurante Flora din ITHR București, lucrând ca merceolog economist (1978-1982) și economist (1982-1985).

Îndeplinește apoi funcții cu caracter economic în diferite instituții de stat: analist la Centrul de Calcul cu probleme de aprovizionare tehnico-materială la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei și Resurselor (1985-1987) și economist la serviciul aprovizionare la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei și Resurselor (1987-1990). Începând din anul 1990 lucrează la Regia Autonomă Ratmil din Ministerul Industriei și Comerțului, pe posturile de șef serviciu aprovizionare (1990-1991), economist la Serviciul aprovizionare (1991-1992), șef serviciu buget, analize economice (1992-1994), director economic (1994-1997) și director general (1997-1999).

Intrat în politică ca membru al PNL, Eugen Nicolăescu este desemnat de acest partid să ocupe funcțiile de secretar general adjunct la Ministerul Finanțelor Publice (1999-2000) și președinte interimar al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) (1-7 iulie 2000), demisionând din ultima funcție.

În mai 2008, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală împotriva lui Eugen Nicolăescu și a deputatului Cristian Boureanu, vicepreședinte al PD-L, pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice”. Cei doi sunt acuzați că, în anul 2000, pe când erau membri în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la Loteria Națională, au aprobat un act adițional la un contract dintre Loterie și firma grecească Intracom, care a adus companiei românești pagube de peste 120 de milioane de euro.

Activitate politică

După alegerile parlamentare din noiembrie 2000, Eugen Nicolăescu este ales ca deputat de Mureș, pe listele PNL, fiind reales și după alegerile din noiembrie 2004. În această calitate, a fost membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (decembrie 2004 – decembrie 2005), membru în Comisia de validare (2000-2004), membru în Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați (decembrie 2004 – februarie 2005), membru în Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetului Curții de Conturi pe anul 2000, membru în Comisia comună specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetului Curții de Conturi pe anul 2003, membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO (din 2004).

De asemenea, a condus Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal în calitate de vicelider (septembrie 2001 – septembrie 2002) și lider (28 decembrie 2004 – 5 septembrie 2005).

Eugen Nicolăescu a deținut funcții importante în conducerea PNL, cum ar fi președinte al Comisiei Centrale de Cenzori a PNL (2001-2002), membru al Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, purtător de cuvânt (2002-2005) și membru în Biroul Permanent Central al PNL (2005-2007). În prezent, el este președinte al Organizației județene PNL Mureș (din 2001) și vicepreședinte pentru Regiunea 7 (Centru) al PNL, membru în Biroul Politic Central al PNL (din 2007).

În paralel cu activitatea parlamentară, Nicolăescu a predat ca lector universitar asociat la Universitatea Spiru Haret (2000-2001) și la ASE București (2001-2002). Din anul 2000 îndeplinește funcția de prim-vicepreședinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, fiind reales în aprilie 2006 pentru un nou mandat de 5 ani.

La data de 22 august 2005, după demisia din funcție a lui Mircea Cinteză, deputatul Eugen Nicolăescu a fost numit în funcția de ministru al sănătății publice în Guvernul Tăriceanu.

Eugen Nicolăescu vorbește bine limba franceză și satisfăcător limbile engleză și italiană. El este căsătorit și are doi copii.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: