Prima pagină > Declaraţii, Politicăraie - Partide - Politicieni, populism > Conform Liei Olguța Vasilescu, celor care au salarii mici și mulți copii le va plăti statul impozit?

Conform Liei Olguța Vasilescu, celor care au salarii mici și mulți copii le va plăti statul impozit?

Uneori mă întreb dacă roșcovana Sexy LOV, (Lia Olguța Vasilescu, ministresa Muncii) are înțelegerea a ce îi iasă din gură (fără nicio referire la ce îi intră în gură, în cap ori în alte părți).

Aflată la Antena 3, Olguța a vorbăt despre noua lege privind alocațiile pentru copii care, în present, se află în lucru. Ea spune că se vor axa pe creșteri pentru cei care sunt, într-adevăr, săraci și care au nevoie, dar și pe un sistem de deduceri pentru cei care contribuie.

Am citit și am recitit pasajul acesta: ”Pentru că aveți un copil, de exemplu, puteți să vă deduceți 1.600 de lei, o sumă pe care altfel ați datora-o statului. Apoi sunt lecțiile de balet, meditațiile școlare pe care iarăși puteți să le deduceți, cu condiția, bineînțeles, să veniți cu factură. Asta înseamnă că nu vor mai fi meditații la negru, nu vor mai fi niciun fel de cursuri de genul acesta fără să existe o firmă care să taie chitanță… Deci, cu alte cuvinte, statul câștigă pentru că fiscalizează. Dvs. câștigați, la rândul dvs, pentru că nu mai plătiți acești bani. Este destul de bine conturat acest lucru în Programul de guvernare”.

Deci 1.600 de lei nu vor fi plătiți de cei care au un copil, înțeleg că celor care au doi copii li se vor deduce 3.200 de lei, celor care au trei copii, 4.800 … Adică, celor care au salariul minim, sau un salariu mic și mulți copii, va veni statul și le va plăti diferența între salariu și suma dedusă?

Lia Olguța Vasilescu

„Noi avem în Programul de guvernare – a declarat Lia Olguța Vasilescu la Antena 3 – altă strategie (față de alocațiile pentru copii, n.r.). Lucrăm, la ora actuală, la un proiect de lege (…) Dacă vă uitați în Programul de guvernare, o să înțelegeți despre ce este vorba. Ne axăm mai mult pe creșteri pentru cei care sunt, într-adevăr, săraci și care au nevoie. Pe de altă parte, ne axăm pe un sistem de deduceri pentru cei care contribuie. Pentru că aveți un copil, de exemplu, puteți să vă deduceți 1.600 de lei, o sumă pe care altfel ați datora-o statului. Apoi sunt lecțiile de balet, meditațiile școlare pe care iarăși puteți să le deduceți, cu condiția, bineînțeles, să veniți cu factură. Asta înseamnă că nu vor mai fi meditații la negru, nu vor mai fi niciun fel de cursuri de genul acesta fără să existe o firmă care să taie chitanță… Deci, cu alte cuvinte, statul câștigă pentru că fiscalizează. Dvs. câștigați, la rândul dvs, pentru că nu mai plătiți acești bani. Este destul de bine conturat acest lucru în Programul de guvernare”, a afirmat Vasilescu.

Roșcovana în discuție  a mai spus că părinții trebuie să încurajeze copiii să meargă la școală, nu să devină o afacere pentru aceștia prin încasarea de ajutoare sociale.

„Dacă vă uitați pe Ordonanța de urgență – a explicat Vasilescu – pe care am dat-o luna trecută, combinăm foarte mult tot ceea ce înseamnă partea de social cu partea de educație. De exemplu, dacă un copil are 20 de absențe la școală, pierzi 50% din ajutorul social. Haideți să terminăm odată cu retragerea copiilor din clasa a IV-a de la școală, care rămân asistați toată viața lor. Dacă nu ai minimum opt clase nu poți fi nici măcar ucenic. Să încurajăm părinții să-și trimită copiii la școală, inclusiv prin astfel de măsuri. Din păcate, copilul devine o afacere pentru unele persoane. E bine că familiile fac mulți copii, crește natalitatea, dar trebuie să ai grijă de acești copii, să fie îngrijiți, să-i trimiți la școală, să fie educați, să aibă o meserie, nu să devină asistați pe spinarea statului toată viața. Să știți că sunt șomeri la a treia generație în România. Nu vrem să punem pe masă o sumă până nu avem și anumite condiționalități”.

Începând din 5 iunie 2015,  alocația de stat pentru copii s-a dublat, de la 42 de lei la 84 de lei. Actul normativ a fost promulgat de către președintele Klaus Iohannis chiar  de Ziua Copilului, după ce, în luna Mai, a fost aprobat de Parlament.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: