Prima pagină > Pamflet, Politicăraie - Partide - Politicieni > ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ – La Carmen Dan au fost descoperite acasă și la birou mai multe microfoane

ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ – La Carmen Dan au fost descoperite acasă și la birou mai multe microfoane

Poate unii e vor mira, dar la doamna Carmen Dan, Ministrul de Interne, nu a fost descoperit un singur microfon ci mai multe. Un adevărat atentat la siguranța națională.

Cei chemați să curețe locuința doamnei ministru de microfoane au avut o mare surpriză. În loc să descopere un singur microfon au descoperit mai multe. Prin fiecare sertar era câte unul, în dulăpiorul de la baia de acasă au descoperit numai puțin de trei.

Cercetarea s-a făcut și la biroul doamnei ministru în mare secret. Acolo au fost descoperite nu mai puțin de opt ascunde prin fișete printre dosare.

Interesant este că doamna ministru știa de cea mai mare parte din ele dar credea că sunt altceva. Din motive sentimentale a cerit insistent ca unele să îi fie returnate.

”Vă rog să mă credeți că am fost șocată – a declarat doamna ministru – știam de aceste microfoane dar credeam că sunt …  altceva. Pe unul cel violet în foloseam când făceam ness. Făcea o spumă incredibilă. Pe cel de jos îl foloseam pentru a-mi corecta ținuta la călărie.

Am rugat ca acestea să îmi fie returnate din motive sentimentale” – a mai declarat doamna ministru.

Surse din cadrul serviciilor de contrainformații au declarat că cercetările continuă pentru a se afla cine a implantat respectivele microfoane în apartamentul și la biroul doamnei ministru.

UPDATE  Se pare că cercetările s-au extins și la Ministrul Muncii, doamna Lia Olguța Vasilescu. Acolo se bănuiește că, de vreme ce a fost de Crăciun în Cuba, să se găsească mult mai multe microfoane. Serviciile de informații cubaneze având obiceiul să pună microfoane tuturor celor care le vizitează țara.

Poate vom reveni… 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: