Prima pagină > Declaraţii, Justiţie, Politicăraie - Partide - Politicieni > Prin conferința sa de presă, Kovesi a făcut KO curvele din PSD și din media obedientă … Bravo doamnă procuror !

Prin conferința sa de presă, Kovesi a făcut KO curvele din PSD și din media obedientă … Bravo doamnă procuror !

Motto: ”Vai de țara care ajunge să fie condusă de tâlhari” – Confucius

Din punct de vedere al televiziunilor românești, așa zise de știri, România pare a se fi înscris pe traiectoria spre revenirea la acronimul R.P.R. (Republica Penală România).

După discursul doamnei Kovesi, TVR, Antena 3, România TV, par a fi intrat într-o formă de demență semănând mai repede a organe de propagandă a Statului Penal, decât a organisme de presă, angajații părând niște activiști extrem de dedicați. Respectivii pseudojurnaliști nu se feresc să își etaleze uimirea că, deși și-au pus atâta amar de vreme toată puterea de convingere în ai face praf imaginea doamnei Kovesi, aceasta, pe bună dreptate, nu consideră că există motive să își dea demisia. 

Aceste gunoaie umane, făceau mare caz de principiul că cineva este considerat nevinovat atâta vreme cât nu există o sentință rămasă definitivă, în schimb, când niște penali mai murdari decât buda de la azilul de bătrâni fac niște afirmații aiuristice, fără nici un fel de dovezi, sau cel mult cu niște înregistrări video sau audio, evident editate, despre cine știe ce năzbâtie a vreunui procuror, o consideră pe doamna Kovesi vinovată fără drept de apel. Te și miri că nu o acuză de imoralitate profundă pentru că face duș goală sau pentru că își dă jos chiloții când se duce la toaletă.

PSD, la rândul său, pare a fi îmbrăcat cămașa morții, a încăleca Justiția părând singura lor rațiune de a exista.

Codrin Ștefănescu este esența a tot ce este mai murdar și mai împuțit la acest partid. Fiind secretar general adjunct al PSD, Codrin, deși sau poate tocmai pentru că este extrem de aproape de mazilire din cauză că a făcut greșeala de a se arăta ostili lui Liviu Dragnea, declara la Antena 3 pe  13 februarie 2018 că  ministrul Justiției, Tudorel Toader, are două variante la întoarcerea din Japonia:

”Unu: foarte curajoși Andreea și Vlad Cosma. Ei sunt victime. Ei nu sunt doamna procuror Moraru, fostă adjunctă și mână dreaptă a lui Kovesi. Ei sunt victime. Sunt cei care au fost hărțuiți ani de zile, dar au reușit să treacă peste orice și să ne arate fața hidoasă a acestor odioși.

Doi: dacă emisiunea de aseară se făcea în Germania, la ce probe s-au spus în emisiune, mașinile cu mascați plecau de aseară, îi luau pe ăștia de la DNA Prahova, cu Kovesi cu tot, noaptea se sigilau sediile, se punea sechestru pe calculatoare, pe telefoane, pe toate documentele, pe tot absolut. În aceeași noapte, erau luați domnii judecători care erau pe blat și care apar în înregistrări cu tovarășii Onea și Portocală. Asta era într-o țară europeană normală și democratică. La noi, s-a întâmplat așa: dimineață, nu a spus niciun cuvânt dl procuror general, dimpotrivă. Corpul de Control al ministrului Justiției n-a făcut nimic, dl Tudorel, nimic, a trebuit să ieșim noi pe scările partidului. A venit premierul Viorica Dăncilă să ia poziție fermă, să-l convoace pe dl Tudorel să plece din Japonia, să vină naibii înapoi în țară.

Eu spun așa: dl Tudorel care a zis că nu mai e nevoie de Inspecția Judiciară că vine el să facă dreptate- noi tot așteptăm și toată România așteaptă- eu acum împărtășesc opinia Adinei Anghelescu, adică se întoarce din Japonia și are două variante: ia niște măsuri foarte radicale, legale și concrete sau își pune mandatul pe masă și spune că nu poată să facă nimic. Este infernal ce vorbesc românii, este un tsunami” a declarat Codrin Ștefănescu, la Antena 3. 

Faptul că Tudorel Toader își scurta vizita în Japonia și revenea intempestiv, i-a făcut pe mulți să o fadă pe doamna Kovesi gata răstignită. spânzurată, împușcată și exilată.

Spre surprinderea tuturor, după întâlnirea cu premierul Dăncilă, Tudorel Toader, după ce a prezentat un fel de raport al vizitei din Japonia, referitor la L.C. Kovesi a declarat practic, că nu are nimic de declarat, că nu a luat nici o decizie, amânând asta cu o săptămână.

Interesant este modul în care și-a început declarația. Când a preluat mandatul de la justiție i s-a garantat că în decizile lui nu are nici un rol Factorul politic. (Asta ar fi putut să îl coste funcția daci Dragnea ar fi interpretat-o ca o declarație de independență.

”Înainte de a accepta demnitatea de ministru al Justiției, am discutat cu liderii coaliției de guvernare și primit garanții de neimplicare a factorului politic în activitatea ministerului, în deciziile pe care le voi lua ca ministrul al Justiției, ceea ce s-a respectat, se respectă și-n prezent. Astăzi, înaintea ședinței de Guvern am avut o întrevedere cu doamna prim-ministru referitoare la evaluarea Ministerului Public, solicitându-mi să comunic public rezultatele evaluării, indiferent care vor fi acestea. Potrivit legii, voi prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfășurată la nivelul DIICOT, Ministerului Public, DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligație a ministrului Justiției, este prevăzută în art. 79 din legea privind organizarea judiciară.” – este declarația controversată a ministrului Justiției, Tudorel Toader. 

După aceste desfășurări, Codrin Ștefănescu, aproape bâlbâindu-se a declarat tot pentru Antena 3, în zoaiele de acolo simțindu-se ca acasă:

”Toată țara aștepta niște concluzii foarte drepte și corecte, după toate abuzurile, toate mizeriile și tot ce a ieșit în presă despre sistem în ultimele zile, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă mulți oameni din sistem au mers pe la comisiile speciale din Parlament ca să spună, cu subiect și predicat, ce și cum, toată România aștepta ceva și s-a amânat. Eu sunt încrezător că totuși această amânare va avea un happy end în Parlament. Părerea mea și a multor colegi din partid și cetățeni ai României (…) este că foarte multe dintre probele astea se vor duce naibii (n.r. probele din înregistrările prezentate de Antena 3, de la DNA Ploiești) și când se va face o anchetă se vor găsi prea puține lucruri în afară de aceste înregistrări.” a afirmat Codrin Ștefănescu, pe 15 februarie, la Antena 3. 

Tot legat de discursul Codruței Kovesi, cred că nu e lipsită de interes reacția Elenei Udrea care probabil a dat și acatiste doamna Kovesi să fie belită.

Cum nu mai este o starletă mioritică de prim rang, deci presa nu-i mai înfige în cavitate bucală microfoanele ori de câte ori deschide gura, blonda ș-a făcut obiceiul să se manifeste mai mult în spațiul virtual … pe Facebook.

Elena Udrea spune pa Facebook că prin conferința  șefei DNA, aceasta  a reușit să umilească toți marii politicieni și conducători ai țării. Ea a avut și o reacție referitoare la faptul că mai multe publicații au informat că ea ar fi fugit în Costa Rica. Evident, marii politiciani fiind nimeni alții decât cei care, ca și ea, au deja celulele zugrăvite frumos.

„Dupa ce a iesit un rahat cu dezvaluirile despre abuzurile din justitie, dupa Sistemul a dat sah mat, si Kovesi a umilit iar toti marii politicieni si conducatori ai tarii(bravo ei), presa e gata sa mearga pe manipulare si sa faca subiect cu Elena Udrea, ca sa se schimbe tema si sa nu mai vorbessca nimeni despre ce se intampla in Romania.
Trec peste intrebarea cum e posibil sa primesti informatii despre prezenta unei persoane libere, despre unde circula ea prin lume???
Raman la intrebarea, pe unde umblu? ,” se arată  Udrea la începutul portării  de pe Facebook.

Tot Udrea, referindu-se la cei care tot spun că a fugit din țară de teama pușcăriei, spune că nu a fugit nicăieri pentru că are dreptul să călătorească liber (normal, are acest drept cum îl avea și când se plimba fericită pe la munte și pe la mare deși își încasa indemnizația ca și cum ar fi fost la serviciu.

„Si va spun lasilor, pe unde vreau eu, cata vreme sunt un cetatean liber, chiar si al unei tari care nu mai respecta nimic din ceea ce inseamna libertatea si drepturile cetatenilor. 
Nu am fugit nicaieri ca nu aveam de ce sa fug, ca nu ma oprea nimic sa calatoresc prin lume, pot fi oriunde vreau eu sa fiu si sa ma intorc atunci cand imi termin treaba, vacanta, vizita etc.
Lasati manipularile! Ocupati-va de ce e important pentru tara, daca vreti sa faceti ceva util. Sau, daca ati inteles ca nu aveti mari sanse de izbanda, luati-va vacanta si mergeti in Costa Rica, ca sa va lamuriti cum stau lucrurile, sa nu traiti in povestile Securitatii…” a mai scris  Elena Udrea pe contul său de Facebook.

  1. 16 februarie 2018 la 12:17

    Și uite-l iar pe ȚÂVNĂ cu capul lui de penis!
    … Ce își mai freacă ouăle că, altfel, nu ar juca nimeni cu el!… Nici tenis!

    Puterea manipulării pentru ăia care doar în gura ăstora ascultă
    Cu argumentele care DEMULT lor trebuiau să le răsune și, nu doar a insultă!

    … Ce tupeu de plebeu să aducă în vorbă Germania!

    Aici nici nu s-ar fi ajuns la punctul ăsta
    ,
    bă, caraghiosule ce-mi răscolești stomacul mai mult decât ascultându-vă pe voi
    Ci… PSD ar fi fost demult, cu tine cu tot, la lada de gunoi!

  2. 16 februarie 2018 la 16:36

    Cap de penis? :))))

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: