CINE SE TEME DE BAU BAU?

Dacă m-ar întreba cineva care ar dori să facă un film biografic despre un personaj fascinant, pe cine i-aș propune ca subiect al filmului, fără ezitare, aș răspunde: Generalul Florian Coldea.

Am văzut tot felul de personaje de mâna a doua și a treia făcând tot felul de ”dezvăluiri”, unele chiar haioase, ”dezvăluiri” parțiale menite, în mințile lor de gândaci, să îi salveze de pușcăria pe care o merită pentru porcăriile pe care le-au făcut.

Spre deosebire de ei, Coldea ar putea face unele care ar zgudui din temelii adevăratul Sistem mafiot politico economic, cel care poartă vina pentru felul în care arată acum România. Ceea ce ar putea spune Coldea poate dezvălui conexiunile dintre zone care par în public dușmane, în realitate fiind doar niște interfețe prin care acest sistem reușește să stăpânească și să exploateze țara.

Acum când atacurile asupra României din zona rusească sau cea maghiară sunt tot mai puternice, a decredibiliza SRI este ca și cum ai dezbrăca țara de armură, sau i-ai opri anticorpii oferind-o pe tavă celor care vor să o vadă pulbere. Cam aceasta cred că este paradigma în care trebuie văzut termenul Iuda… Pentru a-și salva pielea mulți sunt gata să scoată România la tarabă…

Generalul Florian Coldea, Fostul prim-adjunct al SRI, a făcut referire, după audierea în Comisia de Control al SRI, la persoane care trădează interesele ţării, dând exemplu pilda lui Iuda. „Unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român”, a spus Coldea.

„În încheiere, în spiritul perioadei pe care o celebrează acum creştinii, aş vrea să reamintesc şi cred că e momentul potrivit  şi de un celebrul unui personaj biblic, al cărui nume nu aş vrea neapărat să-l dau care în urmă cu circa 2.000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi, ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările, lucrurile nu s-au putut repara şi răul făcut nu a putut fi rezolvat. Evident ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare că unii, în mod vizibil practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba mai mult par să-şi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare a statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi astfel de personaje. O să revenim cu alte precizări pe măsura întâlnirilor noastre cu membrii comisiilor”.

Nu ceea ce a spus e important ci ceea ce pare a sugera că știe. Pur și simplu pare a fi arătat pisica, ”Dacă vorbesc eu vi se prăbușește întreaga   șandrama” pare a spune generalul. Și nu trebuie luat ușor. dacă ne uităm la televiziunile obediente penalilor vedem o isterie greu de imaginat.

HOPAAA ! Băsescu se declară șocat …

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, cu privire la trădătorii de ţară, amintind de pilda lui Iuda, reprezintă o ameninţare gravă şi este cel puţin o declaraţie neinspirată. (I-auzi frate … culmea e că declarația a făcut-o la România TV )

„Sincer, m-a şocat pur şi simplu povestea cu Iuda. Nu cred că este o afirmaţie responsabilă. În primul rând e o ameninţare pe care o putea utiliza serviciul împotriva lor. Pe mine pur şi simplu m-a şocat ultima afirmaţie a lui Coldea. Dacă are ceva de spus să spună public: domnule, l-am avut ofiţer pe X, Y, Z, care au încălcat şi au vorbit public. Nu ştiu (dacă era Ghiţă – n.r.), n-aş vrea să speculez, dar cred că că a fost prost sfătuit pentru ieşirea publică. Finalul declaraţiei lui Coldea m-a stupefiat. Ea e o ameninţare pentru cei care au vorbit acum şi pentru cei care vor vrea să mai vorbească. Da (le mai poate face rău celor care vor să vorbească – n.r.), pentru că nu a fost singur în SRI” … „Ceea ce îmi arată că nu are statura unui mare ofiţer de informaţii cum a ajuns, din păcate”, a mai spus fostul preşedinte.

Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)  întrebat fiind dacă afirmaţiile lui Florian Coldea legate de persoane care trădează interesele ţării, dând exemplu pilda lui Iuda, reprezintă o ameninţare:

„Poate fi interpretată de cine o percepe. Fiecare cu Evanghelia lui. (..) Fiecare crede ceea ce citeşte şi la ce dimensiune a avut acces la informaţii. Aceste audieri în comisia SRI sunt absolut normale şi aş face o paralelă cu două evenimente sau situaţii la nivel global: Mani Pulite şi interogatorii extinse ale CIA după evenimentul din 9 septembrie 2001. După toată această operaţiune de combatere a terorismului la nivel global au urmat ani de anchete. Toată această dilemă pleacă de la protocoale. Trebuie analizate. Părerea mea e că o poate face doar CCR şi CSM, dar cu intervenţie mult mai redusă”.

Oare, când se vorbește în acest caz, prin cuvântul ”amenințare” să înțelegem că niște eventuale dezvăluiri din partea generalului Coldea ar putea devoala anumite legături cel puțin imorale care ar arăta că infecția ce sufocă România are rădăcini protejate de omerta ce domnea în România?

Oare de ce se opăresc atât de tare cei care ridicau în slăvi dezvăluirile făcute de Ghiță sau Andronic la gândul că ar putea vorbi Coldea? Se tem oare că se va vedea ața albă cu care le sunt cusute minciunile?  

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: