Arhiva

Archive for 8 iunie 2018

Clotilde Armand vorbește de un ”Cod Roșu de impostură” și se întreabă dacă ”Am căzut cu toții în capcana PSD”

Venind de unde vine și având educația pe care o are, Clotilde Armand reușește să se distanțeze oarecum de tabloul general de la noi, reușind astfel să aibă viziunea ansamblului, lucru care o face să fie un mult mai fin observator a ceea ce se întâmplă decât autohtonii mercenari media mioritici.

Astfel, ea vorbește de un ”Cod Roșu de impostură” și se întreabă dacă ”Am căzut cu toții în capcana PSD?”

 

Codul roşu de impostură

Clotilde Armand

Clotilde Armand

Societăţii româneşti îi lipseşte oxigenul pe care îl oferă încrederea. Fără acest element esenţial nu vom putea niciodată creşte ca o comunitate matură, stabilă, capabilă să se dezvolte echilibrat. E obligatoriu să reuşim împreună să reconstruim relaţii de încredere între noi, membrii societăţii, între oamenii politici şi alegători, între investitori şi instituţiile statului.

România are nevoie să regăsească legătură între cuvânt şi faptă, iar bunele intenţii au nevoie să fie dovedite în practică. 

Din nefericire, drumul pe care ne aflăm nu oferă o perspectivă încurajatoare, ci se înfundă în această criză majoră de încredere. Cu toţii am constatat că României i-a fost impus un spectacol politic în care ultimele vestigii de încredere se risipesc în faţa artificiilor unor păpuşari mânaţi de interese proprii. Povestea pe care o ascultăm de doi ani din partea coaliţiei guvernamentale îi adoarme pe unii, îi trezeşte pe alţii, dar niciunii nu regăsim în ea speranţa de a scăpa din capcana neîncrederii.

Cred în continuare cu tărie că societatea românească trebuie să repornească de la restructurarea nivelului local. La acest nivel, gestiunea poate prima în faţa considerentelor de partid politic, la acest nivel competenţa e mai uşor de apreciat de comunitate, la acest nivel implicarea civică poate fi încurajată şi poate duce spre acea reţea societală fără de care acţiunea politică e suspendată într-un abis de circumspecţie. Din acest motiv mi se pare important să luăm atitudine faţă de tentativele care pot aduce noi disfuncţiuni în mecanismele de la acest nivel, cum este cazul în acest moment cu proiectul de Cod administrativ. Noul şantier al coaliţiei guvernamentale, după reformele din domeniul justiţiei, riscă să aducă mai multă opacizare în practica administrativă în detrimentul transparenţei pe care se bazează o guvernare locală eficientă. Cu toată prezumţia de bună intenţie, ne lovim imediat de amendamentele propuse de PSD ca de tot atâtea bariere în jurul unui interes de clan. Să luăm ca exemplu amendamentul lui Darius Vâlcov prin care se prevede ca patrimoniul aflat în proprietatea unităţilor teritorial-administrative să poată fi înstrăinat în urma unui vot cu majoritate simplă în cadrul consiliilor judeţene sau locale. Singurul răspuns pe care putem să-l dăm la această propunere este un „nu“ hotărât, pentru că nu există nici un motiv raţional ca procedura actuală, care impune o majoritate de 2/3, să fie modificată. Această majoritate transpartinică asigură o evaluare mult mai apropiată de interesul comunitar în cazul unor propuneri de vânzare sau închiriere a unor bunuri sau terenuri aparţinând domeniului public.

Coaliţia guvernamentală este preocupată şi de pensiile pentru primari pentru care lucrările Comisiei pentru Codul administrativ au fost blocate până când experţii PSD vor găsi formulele legale. Printr-un amendament, parlamentarii coaliţiei mai doresc să renunţe la publicarea proceselor verbale complete ale şedinţele de consiliu local, considerând că un simplu rezumat e suficient pentru informarea publică şi urmărirea procedurilor din partea opoziţiei. Cu alte cuvinte, dacă mai există pe alocuri dezbateri nu are rost să mai fie consemnate în scris, din moment ce democraţia locală se reduce în viziunea PSD la un simulacru: primarul propune, consilierii votează, dacă se poate în unanimitate şi în necunoştinţă de cauză, urmând un ritual pur formal.

Cu şi mai multă vehemenţă trebuie să spunem „nu“ unui amendament care vizează politizarea funcţiilor de conducere din serviciile deconcentrate la nivel teritorial. În loc să încurajăm profesionalizarea cadrelor administrative la toate eşaloanele, în paralel cu creşterile salariale, asistăm la legalizarea practicii numirilor pe criterii politice!

În faţa unor acţiuni de aservism politic, opoziţia nu poate răspunde cu soluţii alternative, dialogul politic fiind rupt. Mai rămâne ca singură modalitate de exprimare posibilă: rezistenţa. A spune „nu“ devine, astfel, unica politică pozitivă. Pe baza ei se va putea, apoi, reconstrui.

Publicat: 29 mai 2018

Sursa: adevarul.ro

Am căzut cu toţii în capcana PSD?

De câteva zile, am devenit o ţară de specialişti în drept. Dezbatem „cu vehemenţă“ argumentele juridice prin care Curtea Constituţională îi impune preşedintelui să semneze decretul de revocare a procurorului-şef al DNA.

Am alunecat fără să ne dăm seama de pe terenul unui conflict politic pe terenul juridic, aşa cum şi-a dorit domnul profesor de drept Tudorel Toader, pentru care tehnicitatea problemei i-ar fi asigurat un ascendent în argumentaţie în faţa majorităţii fără studii juridice.

În realitate, avem două viziuni politice opuse pe o temă care ţine de interesul naţional, respectiv mult-discutata luptă anticorupţie. Orice discuţie trebuie să pornească de la legitimitatea politicii în acest sens, confirmată prin vot. Lupta anticorupţie face parte din mandatul prezidenţial în curs, obţinut cu 6,3 milioane de voturi. Alegătorilor săi preşedintele Klaus Iohannis le-a lansat două promisiuni: menţinerea României pe drumul euroatlantic şi lupta anticorupţie, ca măsură ce decurge din primul angajament pentru a asigura dezvoltarea economică a ţării. Din evoluţiile politice, constatăm însă că această luptă oficială anticorupţie nu s-a grefat pe o bază de moralitate susţinută în societate şi a fost uşor atacabilă prin campanii de presă. Puncte de vedere repetate au pus în evidenţă deficienţele punctuale ale mecanismelor fără a menţiona importanţa luptei, gravitatea fenomenului de corupţie şi mijloacele limitate ale sistemului judiciar, Ca reacţie, o mare parte a opiniei publice a perceput aceste critici ca o strategie de anihilare a DNA şi nu ca tentative de ameliorare a activităţii acesteia, cu atât mai mult cu cât credibilitatea exponenţilor era afectată de interese personale. Din aceste motive, ne găsim în faţa unei false divizări naţionale si e momentul să ne reamintim legitimitatea politicii prezidenţiale.  

A doua viziune, cea a coaliţiei guvernamentale, nu a fost definită explicit în programul electoral, dar s-a inserat progresiv ca prioritate politică din 31 ianuarie 2017, culminând cu declaraţia recentă a lui Liviu Dragnea că „lupta anticorupţie a mers prea departe“. Acţiunile politice ale coaliţiei au vizat diminuarea prerogativelor prezidenţiale cu recentrare pe rolul Guvernului şi al Parlamentului în diverse materii, dar mai ales la capitolul numirilor din sistemul judiciar.

Un articol principal din Constituţie îi conferă preşedintelui rolul de mediere, de echilibrare între puterile din stat şi acesta este spiritul care trebuie să guverneze toate atribuţiile sale concrete. În niciun sistem politic din lume, independenţa puterii judiciare nu este uşor de asigurat şi sunt necesare mecanisme complexe de echilibrare pentru a contracara tendinţa puterii executive de control sau influenţă.  

Cred că echilibrul puterilor într-un stat este acea garanţie fără de care dezvoltarea societăţii nu este posibilă. Ţara din care provin, Franţa, se bazează pe o Constituţie creată după statura prezidenţială a lui Charles De Gaulle. Sistemul său prezidenţial are numeroase inconveniente, dar şi avantajul unei legitimităţi politice mari, asigurate prin votul direct acordat unui preşedinte cu puteri executive extinse. De 60 de ani, de când funcţionează acest sistem, au existat mai multe episoade în care şeful statului a aparţinut unui partid, iar şeful guvernului unei alte formaţiuni cu majoritate parlamentară. Această coabitare, practic cu dublă comandă executivă, nu s-a soldat cu crize majore pentru ţară. Linia roşie a interesului naţional nu a fost încălcată. Preşedintele a refuzat de multe ori numiri propuse de guvern,  dar nu s-a ajuns la contestarea constituţională a acestor refuzuri. Nici în Constituţia României, nu este prevăzută nicăieri obligaţia preşedintelui de a emite un decret.  

Cum s-a ajuns la criza actuală!? Prin încălcarea liniei roşii de care am vorbit mai înainte, folosind orice mijloc pentru un control mai amplu al instituţiilor statului. Mai mult, se poate spune că politizarea unei Curţi Constituţionale este un atac grav asupra funcţionării democratice.

  Nu putem să nu admitem, în consecinţă, că în joc nu este funcţia dnei Kovesi, ci rolul de echilibru între puterile din stat al preşedintelui României şi trimiterea sa într-un plan secund al politicii naţionale.

Publicat: 5 iunie 2018

Sursa: adevarul.ro

%d blogeri au apreciat: