Arhiva

Archive for 28 noiembrie 2018

România, țara în care infractorii hotărăsc ce judecători trebuie să îi judece … (ți se face lehamite)

28 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Parcă trăim în într-un film cu proști făcut pentru proști…

În urma unor demersuri de domeniul unui SF politic de cel mai prost gust, Liviu Dragnea a reușit să schimbe două completuri de judecate care ar fi urmat să îl judece. 

Stai și te întrebi dacă nu cumva cei din Justiție, după ce și-ar cere scuze de deranj, nu ar trebui să îl roage chiar pe Dragnea să le dea o listă cu judecătorii care îi convin și eventual să pună o secretară să scrie sentința care crede el că ar trebui dată…

Fără intenția de a jigni pe cineva, nu pot să nu mă întreb dacă cei din  specia asta a magistraților mai au vre-un  pic de deminate  de vreme ce au ajuns ca un infrator să le dicteze ce trebuie să facă … O fi venit vremea să desființăm Justiția și infractorii să își dea singuri condamnări?

Mie mi se face lehamite … 

Tâlharul suprem …

Culise. Cum a primit Liviu Dragnea şansa unui al treilea complet de judecată. Cine e judecătoarea care l-a salvat

CCR şi Curtea de Apel Bucureşti au desfiinţat două completuri de judecată în dosarul lui Liviu Dragnea, ostile liderului PSD. „Adevărul“ vă prezintă culisele politice şi juridice prin care Liviu Dragnea a primit încă o şansă –  a treia – de a fi judecat de un complet favorabil în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. În primă instanţă, liderul PSD a fost condamnat la trei ani şi jumătate cu executare.

Eforturile făcute de Dragnea pentru a scăpa de judecători potrivnici au implicat mai multe instituţii-cheie ale statului: Parlament, Guvern, Curtea Constituţională (CCR), Curtea Supremă, Curtea de Apel Bucureşti. Cum s-a ajuns aici şi care sunt consecinţele? Iată, pas cu pas, explicaţia:

Pasul 1. În luna septembrie, Colegiul de conducere al Curţii Supreme a repartizat dosarul lui Liviu Dragnea la unul din cele două completuri de cinci judecători pentru a da sentinţa finală. „Adevărul“ a scris la acea vreme că Dragnea avusese ghinion: trei din cei cinci judecători erau intransigenţi, iar doi aveau legătură cu PSD. Balanţa era înclinată în defavoarea lui Dragnea de către judecătorul Iulian Dragomir, ajuns automat preşedinte al completului de judecată din postura de vicepreşedinte al Înaltei Curţi, deci fără tragere la sorţi. PSD abia modificase în Parlament Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, iar noua formă a legii spunea că toţi judecătorii completurilor de cinci trebuie aleşi prin tragere la sorţi. Aşadar, vicepreşedintele Curţii Supreme nu mai putea să devină, din oficiu, preşedinte al unui complet de cinci. Numai că PSD uitase să precizeze în lege când se organizează tragerea la sorţi: la începutul fiecărui an sau la intrarea în vigoare a legii – în luna iulie? Până ca PSD să schimbe legea, Înalta Curte alegea completurile la începutul fiecărui an.

Pasul 2.  Potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea i-a cerut ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să vină cu un proiect de ordonanţă de urgenţă care să prevadă că tragerea la sorţi are loc imediat, astfel încât liderul PSD să nimerească la un nou complet. Tudorel Toader s-a opus, însă Liviu Dragnea a apelat la soluţia de rezervă: i-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor lui Florin Iordache, iar Iordache a sesizat CCR  pe motiv că Înalta Curte nu respectă o lege a Parlamentului (304/2004). De ce nu a sesizat chiar Dragnea CCR? Ca să nu fie acuzat că foloseşte Parlamentul în scop personal.

Pasul 3. Pe 7 noiembrie, CCR i-a dat dreptate lui Florin Iordache, deci lui Dragnea, şi a obligat Înalta Curte să-i aleagă, „de îndată“, pe toţi judecătorii celor două completuri de cinci prin tragere la sorţi. Integral prin tragere la sorţi, deci fără ca vicepreşedintele Curţii Supreme să devină automat şi preşedinte al unui complet de cinci (cazul Iulian Dragomir). Două zile mai târziu, preşedinta Curţii Supreme, Cristina Tarcea, alegea, „de îndată“, în faţa presei, cele două completuri. Ghinion! Liviu Dragnea pica iar pe mâna unor judecători ostili.

Pasul 4. În replică, avocaţii liderului PSD contestă la Curtea de Apel noul complet de judecată, pe motiv că doar preşedintele completului ar fi trebuit tras la sorţi, nu întreg lotul de cinci judecători care urmau să-l judece pe Dragnea. Surse politice au explicat pentru „Adevărul“ că aceasta a fost marea miză a liderului PSD: să scape de Iulian Dragomir din fruntea primului său complet de judecată, iar în locul lui Dragomir să vină un judecător favorabil lui Dragnea. În faţa Curţii de Apel, avocaţii liderului PSD au explicat că preşedinta Înaltei Curţi ar fi trebuit să aştepte motivarea CCR, chiar dacă Curtea a cerut, în decizie, ca tragerea la sorţi să fie realizată „de îndată“, potrivit comunicatului oficial emis de CCR. Motivarea nu a fost publicată nici până azi de CCR. De obicei, Curtea o publică în decurs de o lună.

Pasul 5. Judecătoarea Alina Ghica de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) îi dă dreptate lui Liviu Dragnea şi anulează toate completurile de 5 de la Înalta Curte – deci şi completul al doilea al lui Dragnea. Anularea nu este definitivă, pentru că decizia poate fi contestată la Curtea Supremă. Însă suspendarea completului este executorie, deci se aplică imediat, chiar dacă va fi contestată.

Dragnea va avea următorul termen de judecată în data de 3 decembrie. Dacă Alina Ghica nu-şi motivează decizia de suspendare a completurilor de 5 în timp util, termenul va fi amânat cel mai probabil pentru luna ianuarie. Odată depăşit finalul anului 2018, Dragnea va avea şansa unui nou complet – al treilea. De ce? Potrivit legii, la începutul fiecărui an, Curtea Supremă alege cele două completuri de cinci. La unul va nimeri şi liderul PSD. Noua tragere la sorţi  poate fi din nou cu ghinion, dar în acelaşi timp i-ar putea aduce lui Dragnea un complet favorabil. De precizat că judecătoarea Alina Ghica face parte din cercul de apropiaţi ai Oanei Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei la începutul anului trecut, când Florin Iordache a elaborat celebra Ordonanţă 13, care l-ar fi scăpat pe Livuiu Dragnea de puşcărie.

Autor: Sebastian Zachmann

Sursa: adevarul.ro

%d blogeri au apreciat: