Arhiva

Archive for 25 decembrie 2018

Moș Crăciun a fost arestat …

25 decembrie 2018 Lasă un comentariu
   Moș Crăciun a fost arestat. Este suspect de faptul că ar dori să organizeze o lovitură de stat ca și cea din 1989. Și atunci a fost prezent în România în timpul evenimentelor din Decembrie.

Arestarea lui Moș Crăciun

    După o lungă perioadă de supraveghere, Jandarmeria Română a reușit să îl aresteze pe Moș Crăciun, un suspect extrem de periculos pe care îl urmărea de zeci de ani.
Nimic nu e mai suspect într-o țară în care toți îți iau, decât un individ care dă… cadouri.
Doamna Carmen Dan, extrem de fericită de această captură, ne-a declarat că este probabil cea mai mare victorie din istoria Jandarmeriei Române.
   ”Trebuie să recunosc că sunt extrem de fericită de această mare victorie a Jandarmeriei Române, de fapt, a Ministerului de Interne pe care îl conduc. Pe acest individ în urmărim de zeci de ani deoarece îl bănuim de intenția de a organiza o lovitură de stat asemănătoare celei din 1989. Poate că vă amintiți că a fost present în România și la Revoluția din 89.
Este un individ extrem de periculos și deocamdată reținem în sarcina lui câteva acuzații extrem de grave.
Nu a reușit să arate un document din care să reiasă proveniența cadourilor pe care le dă copiilor în fiecare an. Circulă cu un vehicul neînmatricult tras de reni. Foarte grav mi se pare și faptul că, dacă ne gândim că reușește să treacă, atenție, într-o singură noapte pe la toate casele unde sunt copii, viteza cu care circulă este mult mai mare decât cea legală.
De asemenea, suspecte sunt și actele de identitate pe care le are. De acolo rezultă că ar avea nu mai puțin de 2018 ani. Am înțeles că este din satul Santa Village din Laponia unde ar fi înregistrat sub numele de Santa Claus.” – ne-a declara doamna Carmen Dan, ministrul de interne.
La rândul său, ministrul de finanțe a declarat că dorește să dea o ordonanță de urgență prin care, până la 10 Ianuarie 2019, toți cei care au primit cadouri va trebui să prezinte un act de donație și o adeverință din care să rezulte valoarea cadourilor primite după care să achite o taxă de 10% din valoarea cadourilor. Cei care nu vor putea prezenta aceste acte vor fi executați silit, cadourile fiindu-le confiscate.
 
Vom reveni cu informații îndată ce le vom avea.
%d blogeri au apreciat: