Arhiva

Archive for 26 ianuarie 2019

SCURT GHID DE PARVENIRE ÎN CINCI PAȘI

26 ianuarie 2019 Lasă un comentariu

Cinci paşi siguri prin care un impostor îşi poate construi propriul imperiu

1. Ai aşteptat o eternitate şansa vieţii tale. Ai fi putut să ţi-o conturezi ca un arhitect demn al propriului vis – puteai să înveţi suficient cât să ieşi cu note mari de pe băncile unei facultăţi decente, să îţi consumi zilele prin biblioteci, să munceşti şi să creşti, dar ar fi fost prea greu.

 În viziunea ta, premianţii sunt „nişte tocilari“, iar ascendentul tău asupra lor este acea spontaneitate speculantă, care te ajută să fii omul momentului. Asta şi aştepţi – un teren gata dezbinat, încât cucerirea ta să fie rapidă şi uşoară. „Şansa“ insistă să nu pice prea repede din cer. Atunci începi să faci eforturi. Realmente mari. Cauţi o rudă, un prieten, un oarecare devenit cunoscut, capabil să îţi pună o vorbă bună pentru un loc de muncă pe care ţi-l doreşti. Căutările tale dau roade. „Ai dat“ când şi cui a trebuit şi ai fost primit. Aventura abia acum începe.

2. Eşti amabil şi servil. Ştii cum să explici că nu cunoşti prea multe, dar vei învăţa, ai grijă să te implici în tot ce mişcă şi să-ţi trâmbiţezi orice pas minor. Devii agasant, dar explici că omul care reuşeşte în zilele noastre este cel care ştie să îşi facă publicitate. Între timp, radiografiezi tot, cântăreşti minuţios ce şi cât poate fiecare coleg şi ai grijă să fii omul potrivit în mijlocul intrigilor potrivite. Mereu ajuţi cu o informaţie pe care ai auzit-o „întâmplător“, pledezi pentru dreptate şi ai grijă ca ea să fie de partea celor mai puţin pregătiţi. Oamenii competenţi şi integri trebuie eliminaţi cât mai curând, dar nu îţi faci griji. Lor nu le plac cearta şi circul, aşa că vor pleca singuri, deşi ei aveau, de fapt,  dreptate.

3. Începi să lucrezi la cosmetizarea propriului CV, obiectivul tău în viaţă este acela de a avansa. Găseşti sigur vreun curs pe care îl poţi trece „accidental“ la secţiunea „masterate“ şi, cu puţin noroc, ţi se va recomanda un coordonator de doctorat „amabil“, care îţi va indica ce şi cum să faci. Transmiţi instrucţiunile unui fost coleg, pe care îl plăteşti să îţi scrie lucrarea şi te trezeşti, după „multe demersuri“, doctor. Între timp, ai grijă să participi la toate concursurile pentru a urca ierarhic la locul de muncă, dar nu recunoşti că asta vrei, ci spui că o faci din obligaţie pentru colegii care au nevoie de tine şi de „expertiza“ ta.

4. Devii şef şi începi să te consideri a priori superior prin asta. Te înconjori de oameni cu o inteligenţă modestă şi ai grijă ca ei să ocupe toate poziţiile-cheie în proiectele tale, pentru a te asigura că nu vei fi niciodată „eclipsat“. Ţii aproape şi câţiva oameni cultivaţi şi inteligenţi, de la care încerci să preiei toate ideile care ţi se par bune şi să ţi le însuşeşti. Te îngrijeşti să îi ţii „la sertar“ şi să nu le creezi niciodată impresia că sunt în stare de prea mult, ca nu cumva să aibă curajul să te înfrunte sau să iasă în faţă.

5. La un moment dat, cei din jur încep să îşi dea seama ce om eşti. Cei mai demni dintre ei au plecat de mult, superioritatea morală nu le-ar fi permis să lucreze cu tine. Deşi ar prefera să nu îşi irosească timpul cu tine, găsesc curajul şi demnitatea să le spună celor din jurul tău să deschidă ochii. Mai sunt şi alţii care au realizat că au fost manipulaţi, dar nu le pasă. În viziunea lor, dacă tu pleci, vine altul „la fel“. Oricum, dacă ar nimeri cineva competent sau merituos într-o poziţie de conducere, totul ar deveni enervant – atunci chiar trebuie să îşi bată toată lumea capul, să munceşti, să accepţi când cineva îţi e superior, să ştii când e cazul să pleci. Nu are rost. Oricum, „nimic nu se schimbă“. Într-adevăr, nu se schimbă aşa uşor. Mai ales că ai avut grijă şi ţi-ai creat o reţea de oameni care îţi datorează ceva, despre care ştii ceva compromiţător sau pe care ai cu ce să îi ameninţi. Între timp, devii capabil de orice, pentru a rămâne împărat în propriul imperiu. Adori să te auzi vorbind şi te asiguri că şi ceilalţi te aud, cu toate că nu te ascultă. Iubeşti să te vezi aplaudat. Să ştii că ai ajuns „mai bine“ decât fraierii „tocilari“ din facultate. Eşti convins că totul are un preţ şi că îţi permiţi orice. Eşti puternic şi te simţi deasupra tuturor. Te îmbeţi zilnic cu aplauzele obţinute prin şantaj, cu diplomele cumpărate, cu titlurile aranjate, cu valorile false exhibate, cu ideile preluate, cu imperiile furate. Ai tot ce nu valorează nimic. Ai fi putut avea libertate, demnitate, competenţă, prieteni, conştiinţă. Nu te-a interesat niciodată să le obţii, căci n-au pe ele lipit preţ. Un om de talia ta ştie că tot ce „contează“ are un preţ. Şi trebuie să-l iei „cu orice preţ“. Chiar dacă ce „contează“ pentru tine te-a făcut ca om să nu mai contezi.

Autor: Corina Popa

Sursa: adevarul.ro

Publicat la data: 25 ianuarie 2019

%d blogeri au apreciat: