Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Politicăraie - Partide - Politicieni > Măsurile Guvernului își arată rezultatele. Standard&Poor’s e pe cale să ne treacă la categoria ”GUNOI”

Măsurile Guvernului își arată rezultatele. Standard&Poor’s e pe cale să ne treacă la categoria ”GUNOI”

Atunci când, la televizor apare cineva de la Putere și se laudă ce rezultate de senzație are și că pe viitor acestea vor fi cum nu îți poți imagina, iar faptul că Opoziția minte pentru că e ofticoasă, poți pica în capcana de a pune cuvântul unora împotriva cuvântului celorlalți și să îi dai dreptate celui care ți se pare că zâmbește mai frumos, este mai patriot sau are țâțe mai mișto…

Este explicabil, cifrele reale sunt greu de accesat dar mai ales de evaluat pentru un nespecialist. 

Când, însă, o agenție internațională de rating cu prestigiul incontestabil ca Standard&Poor’s anunță că s-ar putea ca în curând, dacă Guvernul nu vine cu măsuri macro care să corecteze dezechilibrele din economie, ar putea veni cu o veste proastă, e groasă. Deși Executivul dă vina pe Președinte pentru dezastrul care se profilează, acesta nepromulgând bugetul, evident uitând că acesta trebuia dat în noiembrie anul trecut, problema fiind la noile taxe introduse de Ordonanţa 114.

Cei de la Standard&Poor’s nu sunt nici amatori, nici rău voitori și nu riscă să își terfelească prestigiul doar pentru a le trage vreo două peste bot unor infractori ajunși temporar la putere în România.

Agenţia de rating Standard&Poor’s a menţinut rating-ul României la BBB-, un calificativ care arată că ţara noastră niveluri moderate ale datoriei externe private şi publice şi perspective de creştere sănătoase. Cu toate acestea, agenţia susţine că eficacitatea instituţională a României rămâne slabă. „În timp ce România continuă să beneficieze de poziţii solide fiscale şi externe, credem că, în special, lărgirea deficitelor fiscale şi externe ar putea să mărească în timp aceste tampoane şi să facă economia românească din ce în ce mai vulnerabilă la încetinirea ritmului de creştere”, susţin specialiştii.

Agenţia de rating a făcut României un favor amânând  să decidă dacă perspectiva de rating este „Stabilă”, ca până acum, sau dacă ea scade la „Negativă”, după ce Ministerul Finanţelor a trimis o scrisoare prin care a solicitat o amânare a anunţului.

În următoarele două săptămâni Standard&Poor’s urmează să comunice decizia privind perspectiva de rating a României, de fapt, motivele pentru care Guvernul a solicitat o amânare sunt extrem de dubioase, un fel de tentarivă de frecție cu Carmol la un picior de lemn: Darius Vâlcov, consilierul Premierului Vasilika Veorika, spunea că solicitarea adresată de Guvern agenţiei de rating Standard&Poors’s a fost necesară pentru că România nu are buget „din cauza preşedintelui Iohannis”, ceea ce constituie o vulnerabilitate. Klaus Iohannis a refuzat să promulge bugetul şi l-a trimis la Curtea Constituţională a României.

Pe de altă parte, fostul premier Victor Ponta a anunţat că ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi Darius Vâlcov au trimis scrisoarea la agenţia de rating pentru că „au jurat că schimbă în maxim două săptămâni Ordonanţa 114/2018, de frica schimbării ratingului de ţară”.

Chiar şi Darius Vâlcov a spus că răgazul este necesar „pentru a se vedea care sunt perspectivele Ordonanţei 114 şi ale altor măsuri fiscale”. Vâlcov a explicat ulterior că există consultări pentru modificarea OUG 114, dar Guvernul nu renunţă la măsuri precum plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze şi condiţiile de licitaţie pentru frecvenţele 3G şi 5G.

Inclusiv strategul economic al PSD, profesorul Cristian Socol, spunea că, dacă agenţia de rating va scădea perspectiva, motivul este introducerea taxei bancare introduse prin OUG 114, la fel cum s-a întâmplat în alte ţări care au luat astfel de măsuri, precum Ungaria şi Polonia. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliul Fiscal, a explicat pentru „Adevărul” că nu există un argument rezonabil pentru care decizia S&P să fie amânată din cauza bugetului, pentru că acesta este deja cunoscut.

„Nu cred că Standard&Poor’s nu cunoaşte cum a fost construit bugetul. E adevărat că aprobarea târzie a bugetului are nişte consecinţe la nivel economic dar, în principiu, dacă Curtea Constituţională nu o să zică nimic sau nu o să ia nicio decizie, bugetul va fi aprobat aşa cum a votat Parlamentul şi lucrurile sunt cunoscute”, a declarat Ionuţ Dumitru.

Surse din piaţă spun că Ordonanţa 114 este principala îngrijorare a agenţiei de rating, în special legarea taxei bancare de ROBOR, măsură care afectează independenţa Băncii Naţionale şi a politicii sale monetare.

Standard&Poor’s  este aşteptată să dea în circa două săptămâni o decizie privind perspectiva rating-ului României: o menţine „Stabilă” sau o retrogradează la „Negativă”.

Ionuţ Dumitru susţine că, dacă perspectiva este deteriorată, atunci S&P urmează să dea în maxim şase luni o nouă decizie, privind rating-ul României, pe care îl va scădea de la BBB- la „Junk”, respectiv categoria „gunoaie”.

Profesorul Cristian Socol explică şi el ce înseamnă scăderea perspectivei: „Se schimbă ochelarii cu care se vede evoluţia economiei româneşti şi, dacă timp de şase luni nu se întâmplă nimic de sens opus, se va scădea rating-ul României”. El adaugă: „Vor fi costuri certe încă din prima zi – creşterea costurilor de finanţare, creşterea cheltuielilor bugetare, creşterea deficitului bugetar, reducerea ISD (investiţiilor străine directe, n.r.), reducerea veniturilor bugetare, creşterea dobânzilor şi deprecierea cursului de schimb al leului, probabila cădere a bursei. Incertitudinea va creşte, economia va merge cu frâna trasă. Creşterea nivelului de bunăstare pentru români va fi probabil mai mică”.

  1. Vasile
    20 martie 2019 la 11:06

    Pardon, la acestia acum se vede rezultatul final dar a inceput la ILIESCU si a continuat la BASESCU distrugerea sistemului medical, clar ca acum este punctul MAXIM dar tot sistemul este in paragina de mult timp, ciudat este ca tot la un socialist a inceput actiunea si tot la SOCIALISTI apar repercursiunile finale cu efect intirziat… coincidenta NU ????? Si se mai numesc si socialisti, oare mai realizeaza cineva din PSD ca tot ce fac si realizeaza ei nu are nimic de a face cu socialism de a face ? Partidul Semnificativ Distrugator se potriveste de minune.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: