Arhiva

Archive for septembrie 2019

Oare îi mai putem pretinde Europei să ne respecte atâta vreme cât propunem, pentru funcțiile europene, ”dalmațieni” ca Rovana Plumb?

29 septembrie 2019 Lasă un comentariu

După ce s-a întors din SUA unde a încasat o umilință greu de imaginat pentru cineva cu funcția sa, Premierul Veorika, în loc să dea de înțeles că a învățat ceva, parcă ține să ne demonstreze că, intelectual vorbind, este irecuperabilă, că nu se poate desprinde de lumea pestilențială în care băjbâie.

Referindu-se la respingerea candidaturii Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european pe transporturi, Veorika a spus într-o postare făcută sâmbătă pe contul său de Facebook, că asta nu o face să aibă mai puțină încredere sau apreciere pentru madam Plumb și îi acordă susținerea sa necondiționată.

Rovana Plumb

”Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile – scrie Dăncilă pe contul său de Facebook –  atât la votul din Parlamentul European, dar mai ales reacțiile celor din țară – nu mă face să am mai puțină încredere sau apreciere pentru Rovana Plumb, dimpotrivă. Rovana are, în continuare, susținerea mea necondiționată.

O cunosc de mulți ani, am muncit împreună, știu măsura profesionalismului Rovanei și a bunei-credințe cu care și-a făcut mereu treaba. Știu că ar exercita acest mandat de comisar european în bune condiții și am certitudinea că, pentru Rovana Plumb, spre deosebire de alții, ar prima întotdeauna interesele și politicile europene care contribuie la consolidarea proiectului european, așa cum guvernul nostru acționează. De aceea sper ca răspunsul comisiei JURI să fie unul pozitiv, în acord cu propunerea făcută de România și susținută de președintele Comisiei Europene.

Tot ceea ce au făcut membrii partidelor de opoziție în ultimele zile a fost să arate întregii lumi o Românie dezbinată, scindată între interesul țării și interesele mărunte, meschine ale unor grupări. Au proiectat o Românie măcinată de ură, mize și lupte și au uitat de români, așa cum fac zi de zi, de mai bine de un an.

Însă România nu e a celor care dezbină și distrug, nu e a celor care și-i sfâșie pe ai lor și calcă în picioare interesul țării pentru propriile lor ambiții. Românii văd aceste lucruri și am încrederea că o vom vedea clar, cu toții, la votul din această toamnă.” – declară Premierul pe rețeaua de socializare.

Bine spune Biblia: ”Fericiți cei săraci cu duhul” … fericiți pentru că tâmpenia care le populează organul generator de mătreață nu le permite să înțeleagă cât sunt de ridicoli.

Gravitatea declarației Premierului Dăncilă constă și în faptul că este făcută după ce doamna Lucy Nethsingha, Președintele Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European (JURI) i-a adresat Preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea față de faptul că Rovana Plumb ar fi în potenţial conflict de interese şi există serioase îndoieli că ar putea fi comisar european pentru transporturi.

Subiect:

Evaluarea actualului sau potenţialului conflict de interese: Comisarul propus Rovana Plumb

Vă scriu în legătură cu examinarea declaraţiei de interese şi evaluarea unui actual sau potenţial conflict de interese al comisarului propus pentru Transporturi doamna Rovana Plumb.
Potrivit articolului 125 din Regulamentul de Procedură şi articolul 2 din Anexa VII, la întâlnirile din 19 septembrie, 25 septembrie şi 26 septembrie 2019, Comisia pentru Afaceri Juridice a stabili, pe baza documentelor prezentate, respectiv declaraţia de interese, ca răspuns la solicitarea unor informaţii suplimentare la data de 24 septembrie 2019, şi o discuţie între doamna Rovana Plumb şi Comisia pentru Afaceri Juridice pe 26 septembrie 2019, apariţia unui potenţial sau actual conflict de interese cu privire la portofoliul de comisar pentru transporturi.

La întâlnirea din 26 septembrie 2019, Comisia pentru Afaceri Juridice a decis că este necesar să se adreseze îngrijorările preşedintelui ales al Comisiei Europene cu privire la existenţa unui potenţial conflict de interese în legătură cu portofoliul de comisar pentru transporturi. Acesta provine dintr-un împrumut primit de comisarul propus de la o persoană fizică ce activează profesional în zona turismului, şi din faptul că pe baza informaţiei primite de Comisie, nu este clar cum va fi plătit acest împrumut substanţial într-o manieră deschisă şi transparentă.

Drept urmare, Comisia pentru Afaceri Juridice consideră că în această etapă şi până când conflictul de interese este rezolvat, este o îndoială serioasă dacă acest comisar propus poate să îşi exercite atribuţiile în funcţia de comisar pentru transporturi. Comisia pentru Afaceri Juridice este, de asemenea, îngrijorată că problemele legată le achitarea acestui împrumut substanţial ar putea să continue să creeze un potenţial conflict de interese şi totodată în relaţie cu alte portofolii.

Aş fi recunoscătoare dacă aţi putea informa preşedintele ales al Comisiei asupra acestor îngrijorări şi să ţineţi la curent Comisia pentru Afaceri Juridice asupra paşilor pe care preşedintele ales intenţionează să îi facă pentru ca acest conflict de interese să fie rezolvat. Cu stimă, Lucy Nethsingha” – se spune în scrisoarea doamnei Lucy Nethsingha, Președintele Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European (JURI) adresată lui David Sassoli, Președintele Parlamentului European.

În replică, David Sassoli transmite preşedintelui Comisiei JURI, Lucy Nethsingha, că este suspendat comisarul desemnat Rovana Plumb şi cere forului legislativ european să precizeze ce măsuri exacte recomandă în această etapă.

Preşedintele PE spune că, în cazul în care concluzia Comisiei JURI este că Rovana Plumb nu poate exercita funcţia, în conformitate cu tratele şi Codul de Conduită, atunci va discutat cu preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen „pentru a evalua ce măsuri suplimentare pe care intenţionează să le facă”. El precizează că ar fi bine să aibă recomandările sau concluziile Comisie JURI până luni la prânz.

„Stimate preşedinte,

Vă mulţumesc pentru scrisoarea dvs. referitoare la examinarea declaraţiei de avere a Comisarului propus pentru Transporturi, doamna Rovana Plumb.

Înţeleg din scrisoare dumneavoastră că reprezentanţii Comisiei Afaceri Juridice (JURI) la întâlnire de astăzi (joi – n.r.) a decis că sunt îngrijorări cu privire la un potenţia conflict de interese cu privire la portofoliul de comisar pentru transporturi. Drept urmare, potrivit Articolului 2 paragraful 2 din Anexa VII a Regulamentului, procedura pentru desemnarea comisarului propus Rovana Plumb este suspendată.

Potrivit articolului 2 paragraful 3c din Anexa VII din Regulamentul de Procedură, JURI trebuie să specifice exact ce măsuri recomandă în această etapă.

Astfel v-aş fi recunoscător dacă mă puteţi anunţa dacă JURI va face recomandări cu scopul de a rezolva actualul sau potenţialul conflict de interese sau, ca o ultimă soluţie, va concluziona că Rovana Plumb, propusă comisar nu îşi poate exercita atribuţiile în concordanţă cu Tratatele şi cu Codul de conduită.

În cazul cel de-al doilea, v-aş ruga să vă adresaţi preşedintelui ales al Comisiei care să evalueze următorii paşi pe care intenţionează să îi facă. Aş aprecia dacă JURI poate să ofere recomandările sau concluzia până luni, 30 septembrie 2019, la prânz” se spune în răspunsul domnului  Sassoli.

P.S. Oare îi mai putem pretinde Europei să ne respecte atâta vreme cât propunem, pentru funcțiile europene, ”dalmațieni” ca Rovana Plumb?

Pesediștii isterizați de respingerea candidaturii Rovanei Plumb de către Comisia Juridică a Parlamentului European

26 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Prea obișnuiți să își finanțeze campaniile electorale cu bani gri sau chiar negri proveniți din lumea interlopă (motivul pentru care PSD și-a făcut un modus vivendi din a da legi care să protejeze interlopii), pesediștii sunt uluiți că europenii din Comisia Juridică a Parlamentului European și-au permis să dea un vot  împotriva candidaturii Rovanei Plumb.

Carmen Avram

Carmen Avram, adresându-se probabil retardaților telespectatori ai Antenei 3, dovedind că nu a înțeles nimic, scrie pe Facebook că Rovana Plumb nu a fost respinsă ci i s-a suspendat procedura de audiere pentru a-i da timp să-şi rezolve problema considerată „conflict de interese”, cică dacă reuşeşte, are toate şansele de a merge mai departe. Treaba e că dacă madam Plumb se apucă să lămurească treaba, s-ar putea să nu ajungă comisar European ci colegă de suferință a lui Liviu Dragnea, beneficiară a sistemului penitenciar.

”Ca să fie foarte, foarte clar pentru cei care se bucură acum că au mai dat o lovitură împotriva României, Rovana Plumb nu a fost „respinsă”. I s-a suspendat!! procedura de audiere în comisia de transport, pentru a-i da timp să-şi rezolve problema considerată „conflict de interese”. Dacă reuşeşte, are toate şansele de a merge mai departe. Dar, totuşi, cât e de trist ce se întamplă în această țară! Cât e de trist că există români care sfâşie români, ca să poată sluji aiurea! Cât e de trist că, din 10 candidați „cu probleme”- dintre care unii chiar au fost dovediți că au călcat strâmb-doar Rovana Plumb (victimă a unei groaznice campanii de denigrare şi de hărțuire) e cea care trebuie să suporte consecințele! Tare, tare trist.”– scrie azi Carmen Avram pe contul său de Facebook.

Legat de faptul că, toți ca unu, pesediștii, uitând de opoziția lor față de candidatura Laurei Codruței Kovesi, se plâng de nu mai pot că românii ”se sfâșie între ei”,  jurnalistul Cristian Todor Popescu a declarat la Digi24 votul dat de Comisia Juridică a Parlamentului European împotriva candidaturii Rovanei Plumb pentru un post de comisar european. Premierul Viorica Dăncilă, care a vorbit despre riscul compromiterii imaginii României în cazul Kovesi, ar trebui să demisioneze pentru că tocmai ea este cea care compromite imaginea țării, spune gazetarul.

Această problemă aparține PSD-ului si doamnei Dăncilă, nimănui altcuiva. PSD este cel care a menținut-o în afara puterii legii pe Rovana Plumb, cu ajutorul majorității parlamentare, PSD e cel care a trimis-o acolo. Doamna Dăncilă a trimis-o în calitate de candidat de comisar european – a declarat Cristian Tudor Popescu.

El amintește că premierul susținea că imaginea României ar putea fi compromisă dacă s-ar dovedi adevărate „probemele nerezolvate în justiție” ale Laurei Codruța Kovesi, desemnată săptămâna aceasta pentru funcția de șef al Parchetului European, dar pe care Guvernul nu a susținut-o. Pe de altă parte, Dăncilă a spus în repetate rânduri că toți europarlamentarii români ar trebui să fie uniți și să o susțină pe Rovana Plumb.

Cum e acum imaginea României, când a fost respinsă Rovana Plumb? Dacă doamna Dăncilă ar avea o umbră de demnitate, de umanitate în ea, dacă ar fi om cât de cât și nu acest animal politic nedefinit care este, și-ar da demisia” – a spus Popescu.

În timp ce Laura Codruța Kovesi își va ocupa locul de procuror-șef european, se realizează această compromitere prin intermediul doamnei Dăncilă care, la Washington – acest lucru trebuie spus tuturor românilor – s-a dus în calitate de băgător de seamă, pe niște bani mulți, pe care nu se știe cine i-a dat, fiind vorba și acolo de compromiterea imaginii României în lume, pentru că premierul României s-a dus în vizită în SUA ca să se întâlnească pe un hol cu un primar dintr-un oraș, atât. Această expresie pe care Dăncilă a folosit-o de nu știu câte ori: să luptăm pentru imaginea României în lume, să fim uniți, să nu ne mai denigrăm noi pe noi, iată că această compromitere o realizează pe toate planurile Viorica Dăncilă, care nu își va da demisia”- a continuat jurnaslistul.

El a vorbit și despre diferența dintre declarațiile de avere ale Rovanei Plumb – cea depusă la București și cea trimisă la Comsia Europeană.

Este vorba despre modelul mental din capul persoanelor ca Rovana Plumb și altor indivizi de la PSD care cred că ce merge la București și merge în Dâmbovița merge și la Bruxelles. Asta a fost gândirea, simplă și directă.

Rovana Plumb este o ordură din punct de vedere uman, a făcut nenumărate matrapazlâcuri înfiorătoare, fiul ei care merge cu un Mercedes de 250.000 de euro, satrapia din Dâmbovița pe care a constituit-o acolo, punându-și rudele, făcând legea, ea fiind legea acolo ani și ani. Cu dosarul Belina, făcut în complicitate cu Liviu Dragnea. Și cu toate aceste lucruri odioase cu care această tipică femeie de partid PSD care nu se dă înapoi de la nimic le-a făcut aici în România, s-a dus acolo cu gândul că merge și la Bruxelles, – a continuat gazetarul.

Amintim că azi Comisia Juridică a Parlamentului European a respins la vot candidatura Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european la Transporturi. Ea a fost chemată astăzi pentru o audiere excepțională, pentru a da lămuriri cu privire la diferențele dintre declarațiile sale de avere depuse la Bruxelles și la București. Ieri, nu a reușit să-i convingă pe membrii comisiei, care i-au cerut să traducă în engleză declaraţia depusă în România şi să ofere detalii despre împrumuturi de un milion de euro.

Magiciana Olguța din Bănie și Neamțul încăpățânat

25 septembrie 2019 Lasă un comentariu

MOTTO

Dacă Olguța, vrăjitoarea din Bănie,

Ajungea ministru, făcea o magie.

Dar pentru că Neamțul, e încăpățânat,

Roșcata vrăjitoare, magia a ratat.

Lia Olguța Vasilescu – magiciana din Bănie

Lia Olguța Vasilescu are o mare calitate. Este un personaj cu care nu ai cum să te plictisești.

Ofticoasă și cu reacții colerice, ca orice olteancă ce se respectă, Olguța nu scapă nici o ocazie să sară la gâtul celor pe care i s-a pus pata.

Duminică seara, neputând să uite că nu mai este ministru, Olguța posta un mesaj pe Facebook în care încearcă să îi tragă una peste bot Președintelui care se plânsese de calitatea drumului care duce la Craiova. Și de faptul că în afară de promisiuni, PSD nu face nimic.

„Am venit evident cu maşina de la Bucureşti. Am venit pe un drum pe care îl cunosc bine, drumul de la Piteşti la Craiova. M-am aşteptat sincer să găsesc undeva o bucată de drum rapid, de autostradă. De când sunt în politica PSD le promite oltenilor o bucată de drum rapid sau de autostradă care să lege Craiova de Piteşti. Dragii mei, acest drum evident nu este, dar în rest dacă ne uităm prin ţară PSD a realizat mii de km de autostradă cu creionul, dar în fapt nimic. Autostrăzi promise nu avem. PSD de când ştiu eu promite cu bani europeni desigur acele spitale nmari, regionale. Aici în Craiova cunoaşteţi adresa acestui mare spital regional? Eu nu. Acum câteva săptămâni doamna ministru al Sănătăţii ne asigura că primele studii de fezabilitate vor fi comandate în această toamnă, vă daţi seama ce bătaie de joc la adresa românilor? După ce au guvernat atâta timp acum ne spun că vor începe hârtiile. Spitale nu avem”  a spus Klaus Iohannis, la Craiova, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL din Oltenia.

Roșcovana din Bănie a sărit ca opărită. Duminică seara a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care îl întreabă (retoric) pe Klaus Iohannis dacă i-a plăcut drumul până la Craiova. Ea îi transmite preşedintelui că dacă o numea la ministerul Transporturilor până acum jumătate din drum era deja făcut.

„Klaus, neamţule care te dai „oltean”, ti-a placut drumul pana la Craiova? Iti garantez ca daca semnai sa fiu ministru la Transporturi, pana acum era jumatate facut! ?” – a scris Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.

Nu ca să fiu cusurgiu, dar autostrăzile făcute în guvernările PSD, fie au rămas la faza de proiect, fie au trebuit refăcute deoarece s-au prăbușit la propriu.

Ar fi interesant de aflat cum reușea Olguța să facă deja jumătatea din năstrușnica autostradă Craiova-Pitești dacă în atâția ani nu prea le-a ieșit.

Poate n-o mai fi trecut pe acolo, dar, acel drum căruia i-au făcut și o ceremonie de inaugurare a începerii lucrărilor înainte de alegrile europarlamentare, este la fel ca înainte de acea ceremonie.

Imediat după terminarea filmării, mașinăriile aduse ca butaforie au plecat de unde veniseră, după vreo trei zile dispărând chiar și cele trei borduri montate pentru impresie artistică.

Ce să zici? Olguța și-o fi descoperit oarece calități de vrăjitoare, mișca din buze ca ceva mai celebra vrăjitoare Samantha și drumul răsărea.  

După ce i-a rămas virgină autostrada, Lia Olguța Vasilescu se laudă cu montarea (parțială) a unei țevi de gazat oltenii

20 septembrie 2019 Lasă un comentariu
Cu celulita încă vibrând emoționată de la piciorul în dos primit la București și cu autostrada rămasă virgină, mai neîncepută decât în ziua inaugurării deoarece i-au dispărut până și cele trei borduri montate atunci, Lia Olguța Vasilescu găsește, totuși, motive de livrat oltenilor pentru a o vota când va candida iar la primăria capitalei Praziliei de România. O țeavă pentru gazat oltenii … Conform unei postări a ei de pe Facebook.

Lia Olguța Vasilescu

Evident că asta a stârnit entuziasmul țuțerilor  care care o laudă indiferent ce i-ar făta mintea.
Ca și cum ea ar fi fost cel puțin șefă de șantier, ca să nu zic investitor, năbădăioasa olteancă fierbinte consideră că trebuie să se laude, ca și cum ar avea vreun merit, cu conducta de gazat oltenii, despre care e vorba în proiectul numit:   „Conducta de transport gaze naturale Dn 500 Craiova – Segarcea – Bailesti – Calafat, tronson Craiova – Segarcea”.
Aș dori ca cititorul să remarce scrupulozitatea cu care descrie stadiul lucrărilor, lucru care trădează o mare afinitate față de numerele cu cinci cifre, lungimile, în loc să fie date în metri și nu în kilometri, cum era normal. Te și întrebi de ce nu le-a  livrat în centimetri sau în milimetri, numerele ar fi fost și mai impresionate. Absolut șocant este că nu a spus ce tip de țeavă e aceea și ce diametru are.
Mai întâi s-au curățat de vegetație (practic au fost smulse buruienile) pe 36441 m din 39292 m, asta e… s-or fi plictisit oamenii și ultimii vreo trei kilometri au fost lăsați sperând că Domnul va da o secetă și se va usca.
După ce au smuls burienile, au înșirat țeava, au ”înșirat” ( 😀 ) 25449 m din 39292 m, aproape 4 km fiind lăsați la o parte probabil pe principiul ”nu face azi ce poți lăsa pe mâine”. De ce au ”înșirat” țeava? Ca să știe cât de lung trebuie să fie șanțul. Din 39292 metri liniari necesari au săpat 20130 m, restul urmând să fie lăsați pe seama țevii … se va descurca ea cumva. Suntem în Românica, nu?
Uluitor este că, după ce au motat (adică au conectat tronsoanele), 24816 m din 39292 m necesari, nu au lăsat-o acolo ci au lansat-o în șanț. Ca lucrurile să fie și mai uluitoare, au astupat șanțul. Dar nu tot, 13549 m din cei 24816 m montați. Probabil pe restul au scris mare, să se vadă, etc.
Etapa care uluiește la creier este că după ce au montat, lansat în șanț și astupat atâta amar de țeavă, au descărcat-o din camioane… Da, ar fi avut extrem de mari probleme dacă lăsau camioanele îngropate și astupate în șanț.
Pana azi – scrie Olguța Vasilescu pe contul său de Facebook, folosine la adresa sa, persoana a treia, ca toți marii  lideri care se respectă – la obiectivul de investitii „Conducta de transport gaze naturale Dn 500 Craiova – Segarcea – Bailesti – Calafat, tronson Craiova – Segarcea” s-au executat urmatoarele lucrari:

– decopertat strat vegetal 36441 m din 39292 m;
– insirat teava pe traseu 25449 m din 39292 m;
– sapat sant 20130 m din 39292 m;
– montat conducta 24816 m din 39292 m;
– lansare conducta in sant 17355 m din 39292 m;
– astupat sant 13549 m din 39292 m.
– descarcat teava total 39292 m.

Lucrarea este in grafic, astfel ca localitatile de pe traseul Craiova – Segarcea vor avea alimentare cu gaze, in curand.” – a mai scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Evident că imediat a primit felicitări pline de gratitudine și îndemnuri mobilizatoare …

”Dna Ministru! Luați frâiele în mână. – îi scrie o susținătoare care probabil bănuia că Olguței îi place să o ia în mână – Se vede oriunde vă implicați dvs! Aștept cu nerăbdare să vă ocupați iar de destinele craiovenilor. Felicitări și succes în continuare!”.

Lia Olguța Vasilescu dă vestea momentului pentru foarte mulți români. Un proiect important pentru țara noastră avansează. Fostul ministru anunță că lucrările sunt în grafic.

Să rămâi crăcănat când vezi marea susținere de care se bucură Vasileasca și ce rol epic are ea în dezvoltarea Praziliei.

P.S. Despre autostradă, nimic?

Premierul Veorika (despre alegerea Codruței Kovesi la șefia Parchetului European): ”Sper să nu afecteze imaginea României”

19 septembrie 2019 2 comentarii
   Din start vreau să îmi cer scuze de la fanii Veorikăi Dăncilă. Am afirmat despre ea că e proastă, ceea ce e profund greșit. Femeia asta este și retardată și perseverentă.
  Altfel nu se explică declarația ei, legată de ajungerea Codruței Kovesi la șefia Parchetului European: 
„Felicit orice om care obține un rezultat. Sper să nu afecteze imaginea României … .”

Viorica Dăncilă

   Veorika a reușit să demonstreze că are capul ăla pe umeri doar pentru a nu-i ploua în gât.
   Parcă, pentru a demonstra că i-a rămas o slugă credincioasă lui Liviu Dragnea, Premierul Veorika i-a dat ordin ambasadorului să voteze împotriva alegerii Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. 
După aflarea deciziei, Veorika a încercat să dreagă busuiocul, ba i-a și trimis un mesaj lui Kovesi de parcă respectiva ar fi tâmpită și ar fi uitat declarațiile Coafatei cu Broșă.
  Premierul Veorika  a fost explicit împotriva Laurei Codruța Kovesi din prima clipă. Ea i-a ordonat reprezentantului României la UE în cadrul reuniunii COREPER să voteze împotriva fostei șefe DNA.

   „A fost opinia altor state membre, repet, punctul meu de vedere, că legea trebuie respectată, în faţa legii toţi trebuie să fim egali şi că este important ca înainte de a ocupa un post să poţi să clarifici toate acuzaţiile care planează asupra persoanei tale. Mă întreb, dacă doamna Codruţa Kovesi ajunge procuror general şi dacă din aceste afirmaţii sunt unele adevărate, eu îmi doresc să nu fie adevărate, dar dacă sunt adevărate aceste acuzaţii, atunci cine va avea de suferit? Eu nu vreau să mă refer la persoană, dar cu siguranţă imaginea României ar avea de suferit” a declarat Viorica Dăncilă, la Radio Europa Liber, reușind să demonstreze că nu are nici un pic de simț al ridicolului.

   Laura Codruţa Kovesi a fost susţinută pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului public european (EPPO) de o ”majoritate suficientă” în cadrul reuniunii Comitetului reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER), desfăşurată joi la Bruxelles, a declarat un reprezentant al preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE.

  În favoarea candidaturii procurorului Laura Codruţa Koveși au votat 17 dintre cei 22 de ambasadori ai statelor care s-au alăturat până acum iniţiativei EPPO, potrivit anumitor surse de la Bruxelles, ceea ce este ceva mai mult decât o ”majoritate suficientă”.

   La aflarea veștii, Dăncilă a vrut să dreagă busuiocul în felul său … neconflictual și s-a apucat să o felicite  pe Koveși.

  ”Este un vot majoritar, din 22 au fost 17 voturi pentru. Majoritatea trebuie respectată”a zis Veorika. Întrebată cum a votat reprezentantul României la UE, ambasadorul Luminiţa Odobescu, Dancilă a zis: ”Este o informație încă neverificată. Vom vedea apoi cum a votat. Nu am reușit încă să vorbesc cu ea. Nu știu dacă a discutat (Odobescu) cu Iohannis.”

  La Radio Europa Liberă, Dăncilă declarase, întrebată cum a votat Odobescu: „Aşa cum am spus, împotrivă”Mama ei de ținere de minte …

  Întrebată dacă o să o felicite pe Koveși, Dăncilă a declarat joi: ”Felicit orice om care obține un rezultat. Sper să nu afecteze imaginea României, dar sunt mai mult acuzații, dosare deschise, dacă unul din dosare devine realitate sau are influențe asupra imaginii, pe plan extern reprezintă România și imaginea României poate fi afectată”a mai spus Dancila.

DIN TAINELE CUMPĂNAȘULUI

16 septembrie 2019 2 comentarii

Odată cu izbucnirea scandalului cu dispariția fetelor din Caracal, unchiul uneia din ele, Alexandru Cumpănașu a intrat în atenția publică fiind prezent peste tot. 

În prima fază, Cumpănașu s-a trezit pe un val de simpatie. Asta a ținut până în momentul în care s-a aflat că respectivul intenționează să candideze la Președinție. Cu excepția a puțini care au continuat să fie susținătorii lui în demersul său de a se afla întreg adevărul despre dispariția Alexandrei, nepoata sa, foarte mulți au considerat că toată zbaterea lui prin media nu ar fi decât o ipocrizie menită să îi atragă votanți la alegeri. Au apărut prin presă chiar și știri cum că relația unchi-nepoată dintre Alex Cumpănașu și Alexandra Măceșanu nu ar fi fost tocmai foarte strâns.

Adriana Bahmuțeanu, bazându-se pe faptul  că nu există fotografii în care Alexandru Cumpănașu să apară alături de Alexandra Măceșanu, scria pe contul său de socializare (preluată pe siteul Kanal D):

”Cumpănașu se vrea președinte! Știrea asta i-a lăsat pe mulți cu gura căscată, inclusiv pe mine, deși m-am tot întrebat cine va profita de pe urma tragediei de la Caracal. Sunt convinsă și că dl Cumpănașu nu avea nici relații foarte apropiate cu vărul său (altfel ar fi scos în presa poze cu ”familia”), nici că a dat dovadă de prea multă empatie cu victimele, după reacțiile sale televizate reci și vehemente dar că tot tămbălăul are un scop”.

După ce Alex Cumpănașu explodat în atenția publică, presa a început să fie mai atentă la el și să dezvăluie tot felul de lucruri care, probabil, din punctul de vedere a acestuia, ar fi trebuit să rămână necunoscute. De exemplu că deși nu are studii superioare a condus un ONG în care Consiliul Național al Rectorilor din România era parte.

ALEX CUMPĂNAȘU, DEȘI NU ARE STUDII SUPERIOARE A CONDUS COALIȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MODERNIZAREA ROMÂNIEI (CNMR), UN ONG DIN CARE FĂCEA PARTE CONSILIUL NAȚIONAL A RECTORILOR (CNR)

Mai întîi, uluitor, s-a aflat că deși Cumpănașu nu are studii superioare, a condus un ONG, Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR) din care făcea parte Consiliul Național al Rectorilor (CNR), care reunește rectorii tuturor universităților din România.

Într-un articol publicat de  ”Cotidianul” la 3 septembrie 2019, ”Secretul rușinos al lui Alexandru Cumpănașu! Detalii neștiute din viața sa. A încercat să ascundă mereu adevărul”, autoarea, Anca Andrei scrie:

”Până duminică, Consiliul Național al Rectorilor (CNR), care reunește rectorii tuturor universităților din România era parte a Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR), ONG-ul condus de Alexandru Cumpănașu, cel finanțat de la bugetul de stat cu milioane de euro, garantat de-a lungul timpului de Florian Coldea și George Maior.

……………….

Alexandru Cumpănașu are trei copii, nu cu actuala soție și un CV, care nu este public nicăieri. De ce? Este foarte simplu. Pentru că încearcă să ascundă faptul că nu și-a finalizat studiile. Surse au dezvăluit pentru Capital, că actualul candidat la alegerile prezidențiale din partea… poporului ar fi început cursurile la SNSPA, dar le-ar fi abandonat după doar un an. Așadar, acesta nu are studii superioare, deși la un moment dat declara că urmează un MBA. Cum este posibil? Când a fost președintele CNMR la facultate? Când și-a dat licența? ….

…………………

Ceea ce este și mai interesant este că acesta a și predat studenților cursuri în cadrul unor universități, spun aceleași surse pentru Capital. Jenant, domnilor rectori! ……….”

În ceea ce-l privește pe Cumpănașu, taine pe care le-ar dori să rămână neaflate sunt legate de Simona Baltag,  soția sa cu care s-a căsătorit în 2018.

Simona Cumpănașu, fosta Baltag

DECORATIVA SIMONA CUMPĂNAȘU (fostă BALTAG), ACTUALA NEVASTĂ A LUI ALEX CUMPĂNAȘU

 Simona Cumpănașu, fostă Baltag,  a lucrat pentru trei premieri PSD (între care și Viorica Dăncilă) în calitate de consilieră. În ianuarie 2018, ea a renunţat la funcţia de consilieră a Vioricăi Dăncilă pentru a deveni apoi secretar general al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea Romaniei  (CNMR), condusă chiar de cel ce avea să-i devină soţ.

În iunie 2018, soţia lui Alexandru Cumpănaşu a picat un examen de expert. Acum mai bine de un an, Simona Baltag a vrut să ocupe un post de asistent manager în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, dar a fost repinsă, după ce a obţinut un punctaj final de 60. Cei admişi au obţinut 90, respectiv 75 de puncte. Rezultatele au fost afişate în iule 2018. “REZULTATUL FINAL al concursului de recrutare și selecție a experților pentru posturile vacante din echipa MEN beneficiar în proiect -în afara organigramei – în cadrul proiectului „CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”, s-a scris despre concursul picat de Simona. 

Să vorbim de prostituate. Mircea Badea: ”Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc”

14 septembrie 2019 Lasă un comentariu

MOTTO

”Cel care azi minte mâine se va da de gol pentru că va uita ce a spus azi și va spune altfel” – Jean-Baptiste Poquelin ( Molière ).

Mircea Badea, prostituată la bordelul Antena 3

Nu a trecut  chiar o veșnicie întreagă de când (în mod al dracului de suspect, spuneau unii), Victor Ponta era achitat în procesul legat de s.c. Complexul Energetic Rovinari s.a. în motivare spunându-se că nu s-a dovedit că acei bani ajunși la el prin intermediul lui  Dan Șova ar proveni de la s.c. Complexul Energetic Rovinari s.a. . Procurorii nu ar fi reușit să producă probe pertinente și concludente în acest sens.

În Antena 3 a fost sărbătoare atunci, mâncătorii de rahat ai postului considerau acea achitare ca o adevărată victorie împotriva ”ticăloșilor” procurori, Mircea Badea, mai ridicol decât de obicei, jubila ca retardatul la tejgheaua la care prestează, rar reușind să mimeze mai prost bucuria. Parcă dorea să transmită un fel de mesaj. ”Eu n-aș vrea să fac asta, dar ține de fișa postului.”

De fapt Badea își servea credincios stăpânul care îi plătește facturile.

Faptul că acum stăpânul lui nu se mai pupă pe gingie, vorba Maleficului, cu Ponta, l-a făcut pe Badea să se sucească. Mimând cam la fel de fals o cruntă enervare cum mima atunci bucuria, Badea, înăbușindu-și cu greu râsul,  a spus că îl vrea pe onta la pușcărie.

”….. Așadar: Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc”.

Adunați ca sectarii, obișnuiții mâncători de rahat ai Antenei 3 comentau o declarație făcută de Ponta. „Vreau să spun o chestie, povestea aia cu statul-paralel: eu știu că în 2015-2015 toți șefii ăștia de clanuri erau la închisoare. Că îi înregistrau, mai legal, mai ilegal, mai cu judecătorii…, dar erau la închisoare. Acum nu mai e nimeni la închisoare”, a spus Victor Ponta liderul Pro România, la emisiunea „Starea nației”.

Probabil pentru că așa se stabilise în ședința de redacție, rahatofilii de serviciu se dădeau de ceasul morții să explice retardaților fani ai Antenei 3 ce șarpe este V. V. Ponta … cum a devenit el lingău securistoid, uitând că însuși Dan Voiculescu a fost unul din cei mai infecți colaboratori ai sinistrei Securități.

Jigodia de fiu al doamnei profe de română Badea, scrâșnind din măsele și-a exprimat și el, încercând să pară furibund, a spus:

„A zis Ponta o fază de mi-a stat ceasul, iar ceasul meu costă mulți bani și nu stă. A zis niște fraze crezând că este deștept. Ferească Dumnezeu! Ăsta ne spune ce bun era statul paralel care intercepta, mai legal, mai ilegal, că-i băga pe șefii de clanuri la închisoare și că acum nu mai e nimeni la pușcărie. Ponta are senzația că în 2014 – 2015, toți erau la închisoare, iar acum nu mai e nimeni acolo. În mintea lui, închisorile sunt goale. Pe lângă faptul că face apologia interceptărilor mai ilegale, mai legale… se pretinde a fi pro România, mare european și susține că nu poți băga infractori la închisoare acționând legal, neîncălcând drepturile omului și nebăgând și turme de nevinovați la închisoare odată cu infractorii.

El susține că este bun securismul, sunt bune încălcările drepturilor omului, sunt bune abuzurile, sunt bune condamnările nevinovaților că na, cine știe… odată cu toate aceste abominații, sunt închiși și șefii de clanuri. Ponta nu crede că putem fi o țară civilizată, un stat de drept în care magistrații își fac meseria, respectă legile. A fost procuror și tocmai ne-a explicat că nu crede, de fapt, în justiția în care procurorul își face treaba lui de procuror, judecătorul își face treaba lui de judecător, iar serviciile secrete își fac treaba lor care este scrisă în lege”

”Este absolut odios acest personaj, este chiar monstruos, pe lângă faptul că a zis un neadăvar, adică faptul că șefii de clanuri, în 2014 – 2015, erau la închisoare. Își bazează raționamentul său complet odios pe o minciună.

Domnule Ponta, vreau să zic: dacă nu mai este nimeni la pușcărie, îmi doresc să fii tu la închisoare. Dar știi cum îmi doresc? Exact pe un dosar de căc#t făcut de DNA, cum au intrat atâția, pe harneală proastă, pe o vrăjeală penibilă. Așa nu o să mai fii nostalgic. Așadar: Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc” – a mai spus slugoiul Mircea Badea reușind să arate încă odată faptul că la el slujirea stăpânului a devenit țelul său în viață.

P.S. Mulți spun că Antena 3 este o budă infectă deoarece pute. Cred că de fapt este vorba de un bordel. Acolo prestează prostituatele.

Minipesedista Țapardel îl acuză pe Dan Barna de analfabetism politic dar nu observă analfabetismul politic al șefei și a colegilor săi de partid

12 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Nu știu dacă minipesedistei Claudia Țapardel (un metru jumate cu tocuri cocoțată pe carnetul de partid), i se trage de la oarece dereglări hormonale ori de la sevrajul dat de faptul că nu s-a lipit de o candidatură la alegerile europarlamentare, cert e că în hăul din organul generator de mătreață creierașul i se zbenguie extrem de agitat.

Din când în când i se scoală criticăceala care îi întrebuințează cam toate capacitățile intelectuale punând Țoapardeaua în imposibilitatea de a gândi.

Claudia Țapardel

Așa se face că s-a apucat să-l acuze pe Dan Barna de analfabetism politic, uitând că de un astfel de analfabetism se fac vinovați sefa și colegii ei de partid.

Într-un interviu acordat pentru presă, Claudia Țapardel de la PSD califică drept analfabetism politic declarațiile lui Dan Barna și a colegilor lui. Țapardel spune că aceștia nu înțeleg cadrul legislativ și administrativ.

”Deși sunt tineri, sunt frumoși, au experiență profesională, au studiat în străinătate, cel puțin așa se recomandă ei, am văzut în ultimul timp, că, din punct de vedere al cunoștințelor legislative, al cunoștințelor administrative stau foarte prost. Domnul Barna, totuși este un potențial prezidențiabil, dă dovadă, nici nu aș vrea să fiu foarte agresivă în exprimare, de un analfabetism politic. I-a trebuit aproape o săptămână, și dumnealui, și colegilor dumnealui, să înțeleagă că nu poți avea alegeri anticipate în România cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale. Lucru foarte clar stabilit de Constituția României” a declarat minipesedista Țapardel. 

E adevărat, în ultimele șase luni de mandat, Președintele nu poate semna dizolvarea Parlamentului, dar, declarațiile făcute de Barna sau alții, sunt niște declarații politice ca multe altele. În schimb faptul că Premierul Veorika în cârdășie cu PSD îi tot pretinde Președintelui să numească miniștri care să îi înlocuiască pe cei demisionați la retragerea ALDE de la guvernare. 

Constituția spune clar că dacă se schimbă în Parlament susținerea guvernului, Premierul trebuie să se prezinte cu nou guvern și să ceară votul. Dacă Președintele ar accepta să semneze decretul de numire a noilor miniștri ar comite o gravă ilegalitate. Dar asta pare o chestiune mult prea complicată pentru creierașul care se zbenguie în hăul imens din scăfărlia Țapardelei …

P.S. Niciodată nu am înțeles ce caută Țoapardeaua în politică …

OLGUȚA RELOAD – Sexy L.O.V. intenționează să redevină primărița capitalei mâncătorilor de praz

10 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Deși nu recunoaște încă, se pare că Lia Olguța Vasilescu dorește să candideze la Primăria Craiova.

Lia Olguța Vasilescu intenționează să redevină primărița capitalei mâncătorilor de praz

Olteancă fierbinte, femeie ambițioasă dotată cu tupeul necesar, Lia Olguța Vasilescu, genul care, dacă îi trântești ușa în bot,  sparge fereastra și îți intră în casă pe fereastră, a avut în viață un traseu setat să o ducă la putere.

Absolventă în anul 1997 a Colegiului Național Elena Cuza de la Universitatea din Craiova, specializarea română–italiană, a Colegiului Național de Apărare și cu un doctorat  în sociologie la Universitatea din București, ambițioasa Olguța care a supt știința politică de la abundenta țâță a lui tribunului Vadim.

Fără scrupule, nu a avut nici o jenă în a-și  părăsi magistrul când treaba s-a împuțit, și-a croit drumul spre vârful scării sociale, trecând mai întâi prin funcția de primar al Craiovei pentru a ajunge ministru al Muncii, activitate cu care nu prea are multe în comun. De fapt, nu i-a fost prea greu mulțumită faptului că, asemeni tuturor politrucilor din lume, Olguța este multilateral incompetentă.

Când totul părea că merge perfect, ea și Carmen Dan fiind reperele guvernelor lui Dragnea, când se schimba guvernul nu se punea problema dacă ele se vor regăsi acolo cu doar cu cine vor fi colege, Liviu Dragnea, licuriciul politic al momentului anunță la Craiova că se va însura și că Olguța și soțul ei cu aparență nătângă, îl vor năși când se va căsători cu mult mai juna sa logodnică, fosta sa secretară, Irina.

Părea că expresia ”la vie en rose” devine pentru Olguța un adevărat ”módus vivéndi” dar viața a vrut altfel. Cade bomba și Dragnea se trezește în custodia sistemului penitenciar.

Aparent, până atunci, animăluțul de companie a lui Dragnea, Veorika, marioneta perfectă în stare să încaseze ca un sac de box, se transformă, devine extrem de eficientă îi îi taie fostului său șef orice șansă de a reveni, una din măsuri fiind alungarea Olguței. Aceasta, extrem de ofensată, în loc să capituleze, plănuiește să revină urmând același traseu care pleacă de la Primăria Craiovei.

Unul din marile secrete oltenești (secrete făcute să devină publice), este dezvăluit presei prin intermediul Facebook de către  Lucian Dindirică, secretar în cadrul organizaţiei PSD Dolj şi director al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.

Acesta a aruncat știrea că Olguța  va candida pentru un nou mandat de primar al Craiovei. Lia Olguţa Vasilescu – scrie Dindirică pe reţeaua de socializare –  va candida pentru un nou mandat de primar al Craiovei. Anunţul a fost făcut la şedinţa Organizaţiei Locale 1 a PSD Craiova. Să fie cu succes!

Ca și cum nu ar fi știut nimic despre asta, vorba aia nici praz nu a mâncat, nici cavitatea orală nu îi pute, de fapt pentru că nu avea confirmarea susținerii unei astfel de candidaturi din partea BPJ al PSD Dolj, Olguța contactată de presă,  nu a oferit declaraţii despre subiect. Când voi avea ceva de declarat, declar eu, a declarat ea.

Reprezentanţii BPJ al PSD Dolj spun că acest anunţ nu aparţine partidului, ci doar membrului de partid care l-a postat.

Lia Olguţa Vasilescu a mai fost de două ori titularul a două mandate de primar al Craiovei, unul câştigat în 2012, iar al doilea în 2016, ambele din partea PSD.

Școala nu mai educă, deși dă diplome, creează impostori mitocani

8 septembrie 2019 Lasă un comentariu

În urmă cu câteva zile, cineva, în contextul în care vorbea despre faptul școala românească și-a pierdut capacitatea de a educa. 

Acest fapt este evident atunci când e vorba de  persoane cu mare expunere mediatică. Deși pe moment par haioși, politicienii dovedesc că le lipsește educația care să facă din ei niște personaje cu ștaif. 

Aida Căruceru

Fenomenul s-a manifestat la Ion Iliescu, acestuia datorându-i unii poreclele ce i-au urmat ca niște tinichele legate de coadă. Mircea Geoană datorându-i porecla de ”Prostănacul”, Victor Ponta aceea de ”Cârlanul”, ori Adrian Năstase aceea de ”Arogantul”. Acesta din urmă a avut și el episoade de mitocănie cât se poate de pură atunci când le transmitea prin presă celor care îl anchetau să îi numere ouăle.

Tot de mitocănie, deci lipsă de educație reală este vorba și  în cardul unei deputate care spunea ”suntem la putere așa că ciocul mic”, ori atunci când, întrebat de ce fac ce fac, un parlamentar PSD a răspuns ritos ”pentru că putem”.

Episod celebru este și cel în care o realizatoare a Antenei 3, Dana Grecu, îl întreabă pe unui din invitați, Cristian Boureanu, dacă a mâncat ceva stricat la ei la toaletă.

Toaleta a fost prezentă și în episodul în care, iritat de prea multele întrebări puse de jurnalistul Alex Dima de la ProTV îl întreabă  ”Așa se fac interviurile? Vii cu mine în baie?”.

Alex Dima îi răspune: ”Cum adică să vin cu dumneavoastră în baie? Ce înseamnă să vin cu dumneavoastră în baie?”

La care Dragnea replică transmițându-i pur și simplu, o invitație: ”Eu merg la baie. Hai, te rog frumos!”

Tot la baie, și tot pe Alex Dima, l-a invitat și mult mai tânăra  deputată PSD, Aida Căruceru. Reporterii ProTV încercau să vorbească despre parlamentarii care vegetează în fotoliile parlamentare, votând atunci când li se cere.

Aida Căruceru, deputat PSD la primul mandat şi secretar al comisiei juridice. A preferat să fugă în loc să răspundă la întrebările despre ordinea de zi a comisiei unde este secretar.

Tot ce a răspuns blonda pesedistă a fost: „ Aţi fost în sală!”, de parcă nu ar fi fost obligația ei să răspundă presei. Schimbul de replici continuă, protevistul întrebând: În calitate de deputat, ce proiecte aţi discutat?”. Mai mult decât iritată, Aida Căruceru spune:Acesta e un abuz!”,  ”Că vă întrebăm ce proiecte aţi discutat?”nu se lasă Dima, la care Aida Căruceru îi aruncă ritos: ”Nu, faptul că vă împingeţi în mine. Merg spre toaletă, vreţi să intraţi cu mine?”.

Indiferent dacă invitația tinerei politiciene (în prezent, 31 de ani) ar putea însemna că îl invită pe Dima să îi desfacă farmoarul de la rochie, să o spele pe spate sau alte alea, ori, pur și simplu, un fel de omagiu adus șefului ei de la acea oră, azi, cel mai celebru locatar al sitemului penitenciar, dezvăluie o crasă lipsă de educație.

Diplomele, funcțiile și hainele de firmă pe care aruncă banii, nu sunt decât ceea ce sunt bucățile de gazetă căzute peste un rahat dintr-o budă din fundul curții. Acoperă dar nu fa să dispară duhoarea.

RALUCA TURCAN: ”Viorica Dăncilă ar trebui să înceapă campania cu citirea Constituției!”

5 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Nu știu dacă Premierul Veorica este ”săpată” de chiar consilierii săi în comunicare, sau pur și simplu, de parcă ar fi posibil, ea îi consideră pe cei cărora li se adresează.

Femeia asta în acuză pe Președinte de faptul că nu respectă Constituția deși,  probabil, dacă o întrebi ce conține broșurica respectivă o bagi în ceață. Este probabil peste capacitățile sale intelectuale să înțeleagă că vârful puterii executive este Președintele și nu ea cu toată puzderia de broșe și de ținute pentru modele XXL de fashion-vintage care costă cât pensia unui batalion de amărâți. Sub coafurile  ei blindate nu poate pătrunde informația că Președintele nu este un notar cu menirea de a lua la cunoștință și de a valida propunerile ei halucinante. Ea poate să propună, Președintele decide.

Într-un așa zis discurs răspuns la acuzele aduse Guvernului de coana Veorica, din care, concentrată să nu greșească citira nu a mai putut înțelege nimic, ea îi atrage Președintelui atenția că ”Respectarea Constituției nu este facultativă…”, zice că a observat că ”…domnul Klaus Iohannis un dispreț orb pentru români și țară” … bineînțeles fără a preciza la ce articole din Constituție se referă.

„Din nefericire spune coana Veorika Premierika Palatul Cotroceni a devenit un sediu de campanie pentru actualul președinte. Îi transmit domnului Klaus Iohannis că cetățenii încă așteaptă explicații cu privire la motivul pentru care încalcă repetat Constituția.

Toți vrem să înțelegem de ce actualul șef al statului face un abuz de putere și continuă blocarea activității Guvernului, deși majoritatea constituționaliștilor îi transmit că interpretează electoral Legea fundamentală.

Respectarea Constituției nu este facultativă, este obligatorie, iar domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit să învețe acest lucru după multiplele situații în care a primit soluții nefavorabile de la Curte.

Actualul președinte nu a venit în tot acest timp cu nicio soluție de deblocare a crizei, ci doar cu declarații care să o alimenteze. Candidatul Iohannis vorbește despre obligațiile premierului, dar nu se achită de propriile obligații. În schimb, se antepronunță în numele Curții Constituționale, în numele Parlamentului, și chiar în numele Guvernului. Ne dovedește încă o dată visul său de a fi “președintele-stat”.

În același timp, domnul Klaus Iohannis uită că a girat absolut toate guvernele și toți miniștrii din ultimii 5 ani, însă în momentul când nu i-a mai convenit politic, s-a întors de fiecare dată împotriva lor și a încercat să manipuleze o țară întreagă.

Am văzut în această seară la domnul Klaus Iohannis un dispreț orb pentru români și țară. Ce a făcut președintele României astăzi este un act grav de iresponsabilitate și un atentat la liniștea și siguranța oamenilor pentru ziua de mâine. Să îi fie clar și domnului Klaus Iohannis: Guvernul pe care îl conduc plătește astăzi pensiile și salariile și le va plăti și de acum înainte. Încercarea acestuia de a-i speria pe oameni și a crea panică în societate este de un cinism incalificabil.

Noi ne-am făcut datoria și am sesizat Curtea Constituțională în legătură cu aceste încălcări, însă ne asigurăm că venim și cu alte soluții pentru deblocarea crizei instituționale actuale, asta în ciuda insistenței candidatului Klaus Iohannis de a o perpetua” – se spune în declarația Premierului Veorika.

Le-aș recomanda celor din jurul ei să îi arate în constituție care sunt atribuțiunile Președintelui și care sunt atribuțiunile ei ca, încă, ocupantă a fotoliului din capul mesei de la Palatul Victoria.

Raluca Turcan

Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL,  a declarat că Viorica Dăncilă ar trebui să îşi înceapă campania cu citirea Constituţiei şi că restructurarea Guvernului ar trebui să fie decizia logică în cazul în care premierul chiar vrea să facă lucruri bune pentru români. Declarația doamnei Turcan poate fi văzută integral în presă și pe contul său de Facebook. Îi recomantă Veorikăi să își înceapă campania electorală prin citirea Constituției, probabil, pentru a nu se mai face de râs și a nu părea mai proastă decât este:

”Viorica Dăncilă scrie Raluca Turcan pe contul său de Facebook ar trebui să înceapă campania cu citirea Constituției!
Dacă Dăncilă vrea cu adevărat să facă multe lucruri bune pentru români, așa cum spune, ar trebui ca mâine să facă următoarele:
– Să trimită proiectele pe care nu le-a putut adopta în Guvern, Parlamentului!
– Să anunțe că lunea viitoare vine în Parlament pentru restructurarea Guvernului;
– Să anunțe că PSD votează propunerile PNL de abrogare a recursului compensatoriu și interzicere a liberării condiționate pentru infracțiunile grave;
– Să ceară PSD să elibereze mediul economic de povara măsurilor din OUG 114 care cresc taxele și impozitele, cresc prețurile și tarifele, îngrădesc creditarea și spulberă Pilonul II de pensii.
Dacă nu face niciunul dintre acești pași, înseamnă că rămâne captivă discursului de tip Dragnea, pentru a acoperi incompetența, interesele meschine și disperarea acestei guvernări anti-naționale!”

Ramona Ioana Bruynseels a reușit să bage Rusia în NATO

3 septembrie 2019 Lasă un comentariu

După ce Ramona Ioana Bruynseels, cea mai prospătă blondă a Varanului Voiculescu, ne-a tras una în freză cu Pământul plat, s-a apucat de geopolitică. A băgat Rusia în NATO.

Ioana Ramona Bruynseels

Prezentă la DIGI 24, blonda a șocat pur și simplu moderatorul care a întrebat-o despre partenerii din Est ai României, trimitere la Republica Moldova ori Ucraina. Halucinant, madam  ea a răspuns Bruynseels:

”Nu îi ignorăm total și nici nu avem cum. Suntem împreună cu Rusia parte a NATO, trebuie să ne continuăm exercițiile bilaterale și exercițiile din cadrul NATO pe partea militară” – a declarat cu nonșalanță blonda, evident, semn de profundă cunoaștere a relațiilor internaționale ale României, și a faptului că cei de la Kremlin nu mai contenesc cu tot felul de amenințări mai mult sau mai puțin voalate din cauza scutului anti-rachetă de la Deveselu.

Mai mult, relațiile dintre NATO și Rusia s-au răcit foarte mult în ultimii ani din cauza anexării Crimeei și a luptelor din estul Ucrainei.

Degeaba s-a apucat madam Bruynseels să încerce la Antena 3 să dreagă busuiocul. Păsărica ce i-a ieșit din cavitatea bucală nu mai putea fi oprită.

În emisiunea ”Punctul de întâlnire” de la Antena 3, ea a declarat:

„Nici nu am îndrăznit să gândesc că Rusia ar fi membru NATO. Cred că cei care mă cunosc și cei care nu mă cunosc știu acest lucru. Noi știm cu toții de ce a apărut NATO în lume. Ce s-a întâmplat aseară.. eram pe finalul emisiunii, vrei să spui multe, vrei să le spui concentrat și efectiv a avut loc o inversiune a frazei. M-am referit categoric la faptul că România este parte NATO. Am fost întrebată cum văd eu această relație. Bineînțeles că ținând cont de ultima discuție dintre șeful Comitetului Militar al NATO și șeful Statului Major al Rusiei, o discuție care a mers bine, nu pot să fiu optimistă. Noi cu toții ar trebui să ne dorim ca aceste relații dintre NATO și Rusia să se dezghețe și exercițiile din cadrul NATO să continue, iar eu cred că noi trebuie să construim și pe relația cu SUA. Atâta timp cât Rusia își respectă obligațiile la nivel internațional și respectă tratatele pe care le avem și pe care NATO le discută atât de mult, cred eu că trebuie să rămânem în continuare în aceste relații. La asta m-am referit, dar atunci când mai ai câteva secunde din emisiune și presiunea este mare, suntem și noi oameni, suntem obosiți, iată că s-a produs acea inversiune a topicii frazei. Îmi asum întru totul pentru că eu am fost acolo și eu am spus-o. Rusia e un partener foarte dificil” – a explicat la Antena 3 Ramona Ioana Bruynseels încercând să dreagă busuiocul. 

P.S. Stai și te întrebi care a fost de fapt intenția Varanului când a pus-o pe madam Bruynseels să candideze. O fi vrut să facă mișto de ea?

%d blogeri au apreciat: