Prima pagină > impostură, Politicăraie - Partide - Politicieni > Deoarece nu o mai bagă nimeni în seamă, Carmen Dan face recomandări … pe Facebook

Deoarece nu o mai bagă nimeni în seamă, Carmen Dan face recomandări … pe Facebook

Carmen Dan, fosta Blondă de la interne, probabil cel mai mincinos și mai incompetent ministru pe care l-au avut vreodată Internele din Românica, a analizat Programul de Guvernare al PNL și-a transmis câteva recomandări lui Ludovic Orban. Să îți intre neuronul în enigmatice șocuri existențialiste nu alta …

Citată de presă, Carmen Dan a făcut o uluitoare analiză a părții din Programul de Guvernare al PNL care privește Internele și a constatat că majoritatea măsurilor sunt deja în curs de implementare și nu aduc nimic nou. 

Cea mai uluitoare recomandare a lui ma`am Dan se referă la necesitatea de a-i da afară pe cei „cocoțați cu japca” în pozițiile pe care le ocupă. Cum ar veni, ea recomandă să fie dați afară piloșii, uitând că atunci când acestura li se ofereau posturi chiar ea era scula nr. 1 din M.I. . Cel puțin ciudat, nu?

„Ca orice român interesat de ce ne rezervă viitorul, m-am uitat pe programul de guvernare propus de PNL. Evident, am făcut cu atenție recenzia măsurilor ce privesc componenta Afaceri Interne. Fără patimă, (…) am ales să fac o analiză între măsura propusă raportată la realitatea existentă” – a scris Carmen Dan pe Facebook.

Ma`am Dan a citat cele mai importante prevederi din programul noului guvern, despre care a precizat că nu reprezintă o viziune nouă, ceea ce, probabil în mintea ei e rău:
1. Desecretizarea documentelor necesare în dosarul 10 august: Carmen Dan spune că raportul privind 10 august a fost deja declasificat parțial, încă din data de 31 ianuarie 2019, peste 90% din acesta fiind deja neclasificat. „Așadar, desecretizarea raportului 10 august este o temă falsă! Raportul este deja declasificat, iar intenția de a-l face public pentru populație nu apartine Guvernului, ci Parchetului”

2. Îmbunătățirea cadrului legislativ care reglementează activitatea Jandarmeriei si a Poliției: „În realitate, modificarea legii Jandarmeriei a stat mai bine de 1 an în dezbaterea Parlamentului. Acolo este și astăzi. Despre legea cu întărirea autorității Poliției – Ieri, la limită și „cu sufletul greu”, Președintele nu a mai avut soluție și a promulgat-o!”.

3. Organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere din Poliție: „Noul ministru va descoperi însă că marea majoritate a inspectorilor șefi sunt numiți prin concurs pentru că aceste concursuri au fost organizate în 2017-2018 în aproape toate județele.”

4. Limitarea mandatelor pentru funcții de conducere și a perioadei de împuternicire la 3 luni: „În realitate, ambele măsuri sunt propuse deja de Ministerul Afacerilor Interne și fac obiectul unei propuneri de modificare a statutului polițistului care este postată deja din luna august pe site-ul MAI în dezbatere publică. Deci, măsurile nu sunt noi și nici nu aparțin viitorului Guvern”.

5. Redefinirea rolului polițistului de proximitate în sensul de a crește atribuțiile pe zona de cunoaștere a populației: „Această măsură a fost inclusă deja în pachetul de măsuri post eveniment Caracal, anunțată la momentul respectiv, dar formulată în sensul reintroducerii sectoristului, adică acel polițist denumit azi „de proximitate”, care trebuie să cunoască populația și nu să facă dosare”.

6. Adoptarea unei noi viziuni în domeniul resurselor umane care să includă dezvoltarea de programe de pregătire teoretică și practică, regândirea programelor din școlile de agenți, diminuarea deficitului de personal: „În realitate, toate aceste măsuri sunt deja în implementare în MAI de cel puțin 2 ani”. De modulele de pregătire fizică și tactică se știe din 2017, iar în 2018 au început să fie puse în practică. În 2019 s-a emis un alt ordin de ministru care reglementează deja această activitate”. (…) Cât despre reducerea deficitului de personal, aceasta a fost o prioritate a mandatului meu”.

7. Consolidarea autorității polițistului aflat în misiune în vederea limitării cazurilor de ultraj: „Realitatea ne arată ca în opoziție PNL era împotriva măsurii și considera că întărirea autorității politistului are ca scop să intimideze protestele!!!”

Carmen Dan trage și concluzii:

„Concluzia este că majoritatea măsurilor sunt deja în implementarea MAI.Nu sunt aspecte care să reprezinte o viziune nouă, ceea ce confirmă corectitudinea măsurilor luate in 2017-2019. Provocarea este însă dacă viitorul Guvern va reuși să aducă și resursele necesare MAI. Și ca să existe obiect de comparație am să reamintesc doar că în anul 2017 bugetul aprobat MAI, existent la momentul preluării mandatului, a fost de 12,4 miliarde lei, în anul 2018 a fost de 15,2 miliarde lei, iar pentru anul 2019 bugetul aprobat prin Legea nr.50/2019 a fost în sumă totală de 19 miliarde lei. Bugetele anilor 2018 și 2019 reprezintă cele mai mari bugete aprobate MAI din ultimii 10 ani. Aștept cu interes bugetul anului 2020″ – a mai explicat Carmen Dan.

Fostul ministru spune că MAI este un sistem viu și trebuie condus de o echipă de oameni bine pregătiți și dedicați, „cu anduranță la imixtiuni imorale și nocive”.

„În final, tot fără patimă, îi recomand noului ministru să se uite cu atenție la ocupanții funcțiilor cheie în sistem și să se debaraseze de urgență de cei cocoțați cu japca în acele poziții imediat după ce mi am depus mandatul, urmare a unor negocieri neonorante cu oameni care nu fac parte din sistem, nu-l reprezintă, nu-l respectă și nu l-au înțeles niciodată!” a mai spus Carmen Dan.

P.S. Oare, înainte de a mai face recomandări, nu ar fi cazul ca ma`am Dan să dea socoteală pentru sălbăticia cu care jandarmii din subordinea ei au gazat la 10 MAI manifestanții care aveau singura vină aceea că își exercitau dreptul de a-și exprima nemulțumirile? 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: