Arhiva

Archive for 16 iulie 2020

Încă odată Firea s-a zbărlit …

16 iulie 2020 Lasă un comentariu

Marea noastră problemă este că unii au mintea incredibil de odihnită …

Gabriela Firea, cea mai generală dintre primarii Bucureștilor, (nu o să spun că este blondă, se vede) pieptul înainte și mintea zbârlită, minând indignarea, în direct la România TV s-a arătat indignată de afirmațiile făcute de Monica Anisie, Ministrul Învățământului, coana primăreasă fiind convinsă că Guvernul încearcă să scape şi de această responsabilitate, dar se grăbeşte să organizeze alegeri pe 27 septembrie.

„Am ratat această declarație, este iresponsabilă, nu poți să lași decizia la nivelul părinților, directorilor, profesorilor și primarilor. Decizia trebuie luată la nivel de Guvern pentru întreaga țară. (…) Nu știu cum se pot desfășura alegeri, dacă școala nu poate să înceapă. E o degringoladă totală, deciziile luate sunt din ce în ce mai haotice. În afara de a-i speria pe români, altceva nu se mai face. Toate cifrele care se anunță sunt legate de planul inițial din martie, nicidecum de întreaga capacitate a sistemului sanitar din România. Asta nu face decât să arate că cineva de la putere vrea să mențină o stare de panică. Deocamdată președintele țării a promulgat legea, deci teoretic avem alegeri pe 27 septembrie. Guvernul trebuie să ia o decizie, dacă se țin sau o lasă pe anul viitor, prin mai”   a declarat Gabriela Firea.

Trebuie să ai părul foarte blond și mintea extrem de creață ca să gândești astfel.

Nici nu mai e de mirare că Mugur Mihăiescu, consilier al Găbiței, a început să se creadă lider de opinie și să propună ca ei, patronii din HORECA să primească un purcoi de bani moca. Acești bani care ar urma să fie luați de la cei din  Administrație. Trei sferturi din aceștia ar trebui să fie trimiși în șomaj tehnic, banii economisiți să fie redirecționat spre bunăstarea tâlharilor din Horeca care jefuiesc fără rușine clientela.

Poate ar trebui să îi spună cineva și coanei primărese că între alegeri și școală, chiar dacă se țin în aceleași clădiri există oarece diferențe, mici dar esențiale.

Oare cum de nimeni nu se gândește la organizarea alegerilor online sau prin corespondență?

%d blogeri au apreciat: