Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni > Cine este Cristina Ancuța Pocora, propunerea PNL pentru șefia CNA

Cine este Cristina Ancuța Pocora, propunerea PNL pentru șefia CNA

Cristina Ancuța Pocora, 42 de ani, membră a PNL din 2002,  fostă deputată PNL, este propunerea PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Național al Audiovizualului. Votul decisiv urmând a fi dat de Parlament.

Pocora a ajuns membru al CNA în 2018, propusă fiind de președintele Iohannis după ce în 2016 a ratat intrarea în Parlament.

Cristina Pocora fusese deputat PNL de Fetești (Ialomița) timp de două mandate 2008, 2016.

În mandatul lui Crin Antonescu, Pocora a fost purtător de cuvânt al PNL, și-a început cariera în 2001, în calitate de consilier parlamentar la Senat, urcând în 2006 în funcția de secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul în guvernul Tăriceanu.

Cristina Pocora este licențiată și are un master obținut la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, în 2006 a absolvit cursul postuniversitar „Securitatea şi Apărarea Naţională – Securitate şi Bună Guvernare” din cadrul Colegiului Naţional de Apărare – Universitatea Naţională de Apărare din cadrul Colegiului Naţional de Apărare – Universitatea Naţională de Apărare.

În 2010 Pocora s-a remarcat pentru ideea creață de a cere să se ia măsuri împotriva creșterii violenței din desenele animate.

”Atrag atenţia asupra nivelului violenţei din aceste emisiuni, un nivel extrem de ridicat, care a atins cu adevărat cote alarmante. De exemplu, potrivit studiului „Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc”, pe Cartoon Network, unul dintre posturile tv preferate de copii, durata violenţei prezente în emisiuni a crescut, între 2004 şi 2008, de peste patru ori….” a spus, între altele, ea, într-o interpelare parlamentară. 

Când vine vorba de violența în desene animate, nu putem să nu ne gândim la ”Tom și Jerry” sau ” Popeye Marinarul” unde cafteala este omniprezentă.

Ne putem chiar imagina că roșcovanei liberale îi vor veni idei legate de violența din Istorie sau din Biblie …

În 2015, un amendament propus de Cristina Pocora în Parlament a dus la dublarea alocațiilor pentru copii, de la 42 lei la 84 lei.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: