Arhiva

Archive for iulie 2021

APEL CĂTRE BIZON: ”Nu vrem să te auzim cum urli la mă-ta, vrem să citim cărți adevărate”

24 iulie 2021 Lasă un comentariu

Doamna Adriana Stoicescu, fostă președintă a Tribunalului Timiș, cunoscută  cunoscută pentru pozițiile sale critice la adresa modului în care se face justiție în România, face o analiză cruntă a situației actuale.

Dânsa consideră că ipocrizia românilor a atins cel mai ridicat nivel din istoria acestui popor.

(Textul este preluat din Evenimentul Zilei, ediția online, din data de 24 iulie 2021)

 Bizonul și Delta

Alexandra Stoicescu

Ani de zile, bizonul mioritic a fost pios. Și-a descoperit latura profund creștină, motiv pentru care a năvălit constant la Prislop, pentru o doză sfântă de mici și manele.

Asaltat, bietul locaș mânăstiresc s-a transformat, fără voia lui, într-un festival al ipocriziei și prostului gust. Nevoia de a fi în trend l-a determinat pe bizon să o chinuie pe mă-sa mare, care a fost silită să mute mobile prin bucătărie, să tragă frigiderul, doar-doar găsește chipul călugărului pe pătrațică murdară și uleioasă de faianță.

Între timp, subiectul a căzut în desuetudine, așa încât era nevoie de alt hobby. Și ce poate fi mai cool decât să fii ecologist. Așa că, ce și-a zis bizonul, hai în Delta, la Sfântul.

Pentru că sunt altruistă, îți spun, bizonule, că nu e de tine. Crede-mă… Nu ai șosele, deci nu poți să îți plimbi bolidul pe acolo. Plaja e la vreo 2 km de pensiune și mergi numai pe nisip, așa că Iubi nu își poate exhiba nici sandalale Jimmy Choo, nici papuceii cu blăniță. Nisipul nu face bine blăniței…. Sunt țânțari, bizonule, așa că mi-e teamă că silicoanele lui Iubi sunt în pericol, nu știi ce pot face fiarele astea…

„Vrem sa stăm liniștiți, bizonule, să citim cărți adevărate, cu pagini și coperți”

Pe plajă, bizonaș drag, nu îți vinde nimeni porumb fiert și nu are cine sa îi facă masaj la tălpi lui Iubi. Nu urlă manelele. Mai mult, la una din cele doua terase se ascultă (ce oroare, știu…) jazz în surdină.

Ce sa vezi, bizonaș, uneori, pe plaja sălbatică, vin sa se odihnească vacile satului. O companie total nepotrivită, nu-i așa? (cred că și pentru Iubi ar fi greu, nu doar pentru văcuțe…)

Ce mai tura vura, eu te rog, bizonaș, să ne lași Sfântu nouă, fraierilor, care muncim tot anul, cu gândul la bucata asta de rai, în care singura muzică ce se aude este a mării.

Vrem sa stăm liniștiți, bizonule, să citim cărți, cărți adevărate, cu pagini și coperți (repede la “goagăl” să vezi ce sunt alea).

Nu vrem să te auzim cum urli la mă-ta la telefon, povestindu-i ce ai mâncat aseară și cât de mult ai băut.

Nu vrem sa vedem rochiile mulate ale lui Iubi, nici pedichiura atent concepută, ce reproduce Răpirea din serai.

Când ajungem acolo, noi, fraierii, care plătim impozite (știu, știu, te cutremură acest cuvânt), vrem să stăm liniștiți, cu gândurile noastre, cu oboseala noastră și cu marea.

Și, mai ales, bizonule drag, nu vrem să te vedem cum distrugi totul în jurul tău, cum arunci pet-uri în mare și țigări în nisip, cum scuipi pe unde apuci, cum urli la restaurant în timp ce înfuleci mici și bei bere, ca după aceea să râgâi satisfăcut de viața de ecologist.

De aceea, bizonașule, nu vrei să te duci tu……unde ți-e locul? La Mamaia? “Gen”…

Guvernul României a promis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reformarea Curții Constituționale a României

13 iulie 2021 Lasă un comentariu

În sfârșit, a dat Domnul. Guvernul României a transmis Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) un document în care promite că va reforma Curtea Constituțională a României în contextul în care România a fost sancţionată pentru că magistraţii CCR i-au interzis Laurei Codruţa Kovesi accesul la o instanţă administrativă, în care să conteste temeiurile revocării din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Documentul face parte din procedura de executare a deciziei CEDO prin care România a fost sancţionată pentru modul în care a fost revocată Kovesi. Guvernul României şi-a propus oficial să elimine factorii care au dus la politizarea deciziilor Curţii Constituţionale a României.

Documentul este o premieră în politica românească; pur și simplu nu există proceduri prin care să se poată ajunge la obiectivul menționat, una din schimbările dorite fiind posibilitatea de revizuire a deciziilor CCR în cazul în care CEDO constată încălcări ale drepturilor fundamentale;  aceeaşi reglementare de revizuire a deciziilor CCR este vizată şi în cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) constată că a fost încălcat principiul supremaţiei dreptului european.

Procedural, după ce o decizie a CEDO rămâne definitivă, guvernul sancţionat trimite Serviciului de Executări a Hotărârilor CEDO un plan de măsuri prin care se implementează decizia. Planul este apoi evaluat de Comitetul Miniştrilor de Externe din ţările membre ale Consiliului Europei. Instituţia de contact din România prin care se derulează procedura este Agentul Guvernamental pentru CEDO, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Datele cazului Decizia în cazul Kovesi a fost pronunţată pe 5 mai 2020 şi a devenit definitivă pe 5 august acelaşi an. Conform sentinţei, România a fost sancţionată pentru că Laurei Codruţa Kovesi i-a fost interzis expres, de către Curtea Constituţională, accesul la o instanţă administrativă, în care să conteste temeiurile revocării.

Curtea Constituțională a României a decis că procedura revocării se bazează pe raporturi pur constituţionale între actorii implicaţi, care nu pot fi judecate de instanţa de contencios administrativ, ci numai de către de instanţa de contencios constituţional. CEDO a stabilit însă că prin acest fapt a fost încălcat accesul la Justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

CEDO a sancționat și faptul că printre capetele de acuzare aduse de ministrul Justiţiei de atunci, Tudorel Toader, în sprijinul revocării au fost criticile aduse de Kovesi schimbărilor legislative promovate de guvernarea PSD în domeniul penal şi al organizării judiciare, ceea ce a încălcat dreptul la liberă exprimare. S-a ajuns la această situație în urma memorandumului transmis de Forumul Judecătorilor şi Iniţiativa pentru Justiţie  la Strasbourg. Cele două asociaţii de magistraţi s-au referit la implementarea corespunzătoare a deciziei Kovesi vs. România. Astfel au fost propuse mai multe măsuri de natură constituţională şi legislativă care vizau reformarea Curţii Constituţionale. În această speţă deosebit de sensibilă, CCR a fost considerată principala responsabilă pentru sancţionarea României.

„În ceea ce priveşte reglementarea posibilităţii de a fi revizuite deciziile Curţii Constituţionale a României în cazul în care CEDO constată încălcarea drepturilor fundamentale sau Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată o încălcare a principiului supremaţiei dreptului european, Ministerul Justiţiei informează că analizează oportunitatea de modificare a legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În fine, Ministerul Justiţiei informează că, în programul de guvernare al actualului Executiv, a fost prevăzut obiectivul reformării CCR în sensul eliminării factorilor care au condus la politizarea deciziilor sale şi, în acest scop, a fost decisă crearea unei comisii parlamentare care trebuie să prezinte un proiect de reformare a CCR până la finalul primului an de guvernare” – spune ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în comunicatul pe care l-a transmis Comitetului Miniştrilor prin Agentul Guvernamental.

RALUCA TURCAN: ” … nu mai recunosc atmosfera din PNL, ne spunem cuvinte grele, punem sub semnul întrebării rezultatele pe care noi le-am obţinut.”

10 iulie 2021 Lasă un comentariu

Oricât de dezinteresat ar fi cineva de politică nu se poate să nu observe că în PNL ceva nu este în regulă.

Perioada de dinainte de alegerile interne din Partidul Național Liberal, care ar fi trebuit să fie o dezbatere de idei, fiecare candidat expunând modul în care vede partidul în viitor, accentul punându-se pe programul fiecăruia.  Din păcate, lupta este caracterizată de atacarea adversarului, se spun lucruri grele care nu se vor uita, peneliștii făcând, parcă, totul pentru a se scoate în evidență fisurile care pot duce la scindarea partidului.

Raluca Turcan

Raluca Turcan

Este greu de crezut că, după alegeri, acuzațiile aduse de o tabără sau alta, vor fi uitate; că oamenii vor reuși să colaboreze ca niște colegi, că toți se vor alinia cuminți în spatele liderului și vor acționa pentru binele partidului că se va reuși ruperea acestuia. Unul din riscurile imediate ar putea fi ajungerea PNL în situația de a-și demola propriul guvern cum a făcut  PSD. Ceea ce fac liberalii nu pare o confruntare între adevărați adversari politici ci una ținută între adevărați dușmani ireconciliabili. 

Asupra acestui pericol a atras atenția și prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan într-o conferință de presă ținută la Bistrița cu ocazia cu ocazia alegerilor din cadrul PNL Bistriţa-Năsăud.

„Ce avem în acest moment în PNL? Avem o bătălie aproape pe viaţă şi pe moarte, nu mai recunosc atmosfera din PNL, ne spunem cuvinte grele, punem sub semnul întrebării rezultatele pe care noi le-am obţinut. Cum se poate ca, atunci când obţineam rezultate, să fi fost buni, iar acum, pentru că avem o opţiune în alegerile interne, să devenim brusc răi? Vă îndemn: nu distrugeţi ceea ce am construit, pentru că ar fi realmente păcat, pentru că ne batem joc de munca noastră, ca partid, împiedicăm Guvernul să facă ceea ce trebuie să facă şi ce este obligat să facă şi, în acelaşi timp, ne slăbim şi puterea în Parlament. Gândiţi-vă că majoritatea parlamentară este una sensibilă. Dacă noi creăm falii acum, în PNL, riscăm, ferească Dumnezeu, soarta PSD, să îşi dea jos propriul Guvern şi pentru asta nu ne va ierta nimeni, niciodată” – a declarat Turcan.

Doamna Turcan a făcut apel la rațiune în gestionarea alegerilor interne.

„Am răspuns acestei invitaţii pentru că suntem într-un moment de campanie internă, de alegeri interne, pe care, dacă nu le gestionăm bine, cu raţiune şi cumpătare, riscăm să creăm falii şi sciziuni. Vă îndemn ca în aceste alegeri interne să primeze efortul de echipă pe care l-am făcut de-a lungul timpului şi să ne comportăm ca într-o familie, ca într-o echipă în care toţi am tras în momente importante în aceeaşi direcţie. De aceea alegerile interne sunt mai dificile decât alegerile în care ne întâlnim cu adversarii politici, pentru că uneori riscăm să ne spunem cuvinte grele în mijlocul unei familii” a continuat Raluca Turcan.

În final, Raluca Turcan şi-a îndemnat colegii de partid ca, în urma congresului naţional din 25 septembrie, partidul să nu arate „sfâşiat, îngenunchiat, spre deliciul PSD”, ci performant şi angajat să ducă la bun sfârşit reformele asumate prin programul de guvernare.

SIMȚINDU-SE CU ONOAREA CAM … NEREPERATĂ … FIREA SARE LA BEREGATA LUI ORBAN

8 iulie 2021 Lasă un comentariu

Cu onoarea cam, vorba lui Nea  Iancu, nereperată după ce a trebuit să își ia jucăriile și să plece de la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Firea, plictisită  să tot dea vina pe Nicușor Dan, a trecut la învinovățirea lui Ludovic Orban. El este, în viziunea Găbiței, „autorul moral şi politic al dezastrului de azi, din Capitală” și musai ca la toamnă să dispară din politica mioritică.

Gabriela Firea

Are și dovezi … Orban a recunoscut că a făcut un compromis fără de care Gabriela Firea era cea care câştiga detaşat încă un mandat de primar general” … evident, votul bucureștenilor fiind așa, un fel de chestie cel mult colaterală, de decor.
”În goana după funcţii şi privilegii, unii oameni politici îşi uită datoria faţă de cetăţeni! Este şi cazul domnului Orban, care a recunoscut aseară că, dacă nu făcea un compromis politic pentru Bucureşti, mare cât Casa Poporului – alianţa PNL – USR – Plus -, <<Gabriela Firea era cea care câştiga detaşat încă un mandat de primar general>>. Declaraţie făcută în contextul în care domnii Orban şi Cîţu se luptă pentru şefia PNL. Îşi încordează muşchii politici doar pentru a accede la cea mai înaltă funcţie din partid! Cum spuneam : pentru onoruri, pentru avantaje, pentru ei! Nu pentru oameni!” –  a comentat Gabriela Firea.
”Să ne imaginăm ce-ar fi însemnat pentru ţară dacă aceşti <<bravi>> politicieni ar fi consumat atât de multă energie pentru identificarea bugetului necesar creşterii alocaţiilor pentru copii – bani sunt, dar prost gestionaţi şi prioritizaţi!, pentru atragerea de fonduri europene – Programul de rezilienţă să fie un succes pentru România, nu o ruşine la nivel european, firmele private să fie concret sprijinite (…) pensionarii să nu mai fie umiliţi după o viaţă de muncă iar bolnavii cronici să fie ţinuţi pe la porţile spitalelor! Domnul Orban merită să fie din toamnă doar o amintire – şi nu tocmai plăcută -, în politica noastră! El este autoral moral şi politic al dezastrului de azi, din Capitală!” – a mai susținut Firea, uitând să explice de ce Termoficarea bucureșteană e varză deși ea și ai ei ai ”pompat” în ea aproape un miliard de euro.

Fostul primar general mai spune că bucureștenii ar trebui să-i mulțumească liderului PNL și pentru că nu au apă caldă sau dau peste șobolani pe stradă. Ar fi interesant de aflat cum era cu apa caldă și cu șobolanii în timpul mandatului ei. Probabil totul era OK, după ce a venit la Primărie Nicușor Dan, prima acțiune a lui ca primar fiind aceea de a importa șobilani și de a distruge termoficarea … hehehe … Sau, poate, de astea s-a ocupat Orban, el fiind noua țintă a blondei dezprimărite ..

”Când nu aveţi apă caldă, când constataţi că s-au scos autobuze din circulaţie şi iar e aglomerat şi prea cald, când vedeţi şantiere închise, gropi în asfalt, mizerie în parcuri, gunoaie peste tot, când vă speriaţi de ţânţari periculoşi şi de şobolanii care se plimbă precum pisicile prin oraş, să nu vă gandiţi doar la Nicuşor Dan – un monument de incompetenţă şi minciună -, ci şi la Dl Orban – un alt monument al dispreţului faţă de oameni! Un om cinic, mărunt politic dar care s-a cocoţat prin şobolăneli în funcţii mari ! Mult prea mari pentru capacităţile sale intelectuale şi reperele morale pe care le clamează dar nu îl reprezintă!” – a scris Gabriela Firea, marţi pe Facebook.

Oare ar trebui, totuși, să ne reamintim de povestea cu travaiele turcești și de mânăreala din jurul afacerii? Sau de povești cu mafia imobiliară?  

%d blogeri au apreciat: