Arhiva

Arhivă autor

Anormal

24 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

Avea obiceiul să privească extrem de concentrat într-un punct minute în șir, nu-mi dădeam seama dacă asculta ceva, elabora o teorie sau era într-un laborios proces de analiză, era bun la asta. Urmau concluzii uluitoare pe care ți le spunea direct, fără să specifice drumul logic parcurs, dar făcea sens. Cumva, transfera un pachet de date odată cu concluziile scurte.

Practic, eu nu mă gândeam la nimic atunci când observam asta, dar invariabil îmi atrăgea și mie privirea un punct din spațiu, ca un magnet, si-l fixam până incepea să se descompună și mă absorbea; o stare plăcută, la care renunțam cu regret.

-Îți dai seama cum e o cameră care miroase a zambile?

Întrebarea asta bruscă m-a paralizat, nu reușeam deloc să-mi amintesc ce parfum au zambilele și nu prindeam rostul întrebării. N-aveam nimic, absolut nimic în minte și-am articulat niște sunete fără sens, în timp ce flori mici, albe, roz și violet se agitau în amintiri complet banale. Mă privea atât de atent, așteptând un răspuns, încât din ochi îi ieșea în raze albastrul ăla neverosimil și-mi intra în cap, dar dădea peste narcise, liliac, lăcrămioare, bulbi de lalele, ghiocei care ieșeau din zăpadă și brândușe, însă nici cel mai vag parfum pe care să-l asociez zambilelor. Chiar când nu mai suportam privirea aia serioasă, fluxul continuu de albastru intens mi-a revelat răspunsul și-am izbucnit ca un școlar:

-Ca ochii tăi!

“Dumnezeule, ce tâmpenie!” am gândit imediat. Apoi am repetat asta tare, de câteva ori, în timp ce o panică înfiorătoare punea stăpânire pe mine, sub expresia lui relaxată de surpriză.

Și-a aruncat brațele și m-a strâns atât de tare, încât mi-a pocnit o vertebră. Cu surprindere, am descoperit că mereu mă duruse locul ăla dar mi-am dat seama abia acum, când durerea a dispărut.

Era o situație foarte ciudată și eram amândoi complet zăpăciți. Ne-am așezat și n-am mai spus nimic, n-am mai vorbit niciodată despre asta.

De fiecare dată când îmi amintesc scena asta, simt că roșesc și spun iar “Dumnezeule, ce tâmpenie!” fără să am habar care e tâmpenia. Așa s-a întâmplat și acum. Cineva de lângă mine m-a bătut prietenește pe spate, solidar. Am revenit în prezent și m-am uitat la imaginile de la televizor, unde mulțimi de oameni apărau familia tradițională, căsătoria între femeie și bărbat. Am privit, în tăcere. Nu era nimic deosebit, erau doar niște oameni normali, cu nimic deosebiți de toți ceilalți oameni.

Un zâmbet albastru a traversat un continent când am încremenit cu ceașca de cafea în aer.

La naiba! am îngaimat stins, de uluire.

sursa micdavinci.wordpress.com


Mărul otrăvit

9 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

42c843a08237df5809f2d2b8bc72171b

La începutul anului, în februarie, orașul Timișoara a fost desemnat de revista Forbes drept cel mai bun oraș pentru afaceri din Romania în 2016, pentru al doilea an consecutiv, fiind urmat de Cluj-Napoca și București. Topul se referea la cele 40 de orașe din Romania și ține cont de indicatori economici serioși. Potrivit celor de la Forbes România, în ultima perioadă, domeniul care a cunoscut o ascensiune fulminantă în Timișoara a fost IT-ul.

Tot în acea perioadă, Forbes spunea că 65% din mediul de afaceri este în favoarea acțiunilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și foarte mulți încep să conștientizeze că, prin acțiunile DNA, există șanse de concurență loială (spunea atunci noul președinte Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, într-o conferință de specialitate, după ce Mihail Vlasov fusese reținut pentru mită).

“Vrem să impulsionăm mediul de afaceri să adopte aceeași filosofie, să încercăm să diminuăm acest fenomen care face ca investițiile străine în România, investițiile americane să fie diminuate”, a mai afirmat președintele CCIR.

Totul bine și frumos, intenții bune, vorbe mari. Care au trecut pe lângă urechile noastre pentru că le auzim de cănd ne-am născut, au devenit un zgomot de fond. Cum ai revelația că omul ăsta s-a ținut de cuvănt? Păi să vedem:

 “Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.

El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri. 

Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO”. SURSA.

Afacere moartă și îngropată, nimeni nu mai vorbește despre asta. Or fi existând compensații, cine știe.

Dar asta e la un alt nivel și puțin conspiraționist, deși vreau să subliniez că așa se făceau afacerile în România și probabil am influențat de multe ori topul Forbes american.

Ei bine, în mediul IT se pare că nu se mai practică genul de curtoazie ca cea din dosarele Microsoft sau Bechtel. Așa că au început fricțiunile, iar în urmă cu doar câteva ore, când românii dormeau liniștiți, a venit o mică bombiță de la Apple care a stârnit furia printre IT-işti după ce a eliminat o aplicaţie concepută de un român din AppStore (aplicația Dash,  e concepută de Bogdan Popescu pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent).

 Motivul?  Felul în care oamenii oferă recenzii aplicaţiei, întrucât majoritatea acestora sunt pozitive.

Contul lui B.P. a fost închis, inițial fără explicații, iar “decizia Apple este definitivă şi nu poate fi contestată”. În acest timp, fondatorul aplicaţiei, Bogdan Popescu poate distribui şi poate face actualizări pentru versiunea Mac pe propriul său site. El a mai spus într-un tweet că se gândeşte să facă versiunea iOS „open source”, ceea ce înseamnă că oricine ar putea folosi codurile respective şi chiar ar putea să o distribuie gratuit pe site-uri precum Github.

Asta e competiția. Așa arată de fapt mediul de afaceri.

Rămâne să urez Happy Halloween, Apple! Cu jumătate de gură, e drept.

sursa micdavinci.wordpress.com

„Următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii”

8 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

E interesant să te uiți în presă la articolele din urmă cu un an sau doi și să compari analizele și previziunile de atunci cu situația actuală. Desigur că treceau nebăgate în seamă sau intrau la capitolul conspirații, pentru români nu există termen mediu și lung, astea intră la capitolul motivații pentru jecmăneală sau science-fiction.

De când a avut loc Brexit-ul, văd foarte puține analize și studii de impact, românii par să nu realizeze că situația se va înrăutăți. Dacă nu începem să producem serios, dacă nu suntem capabili să facem asta în relativ scurt timp, România se va îndrepta spre deflaţie (situaţie mult mai gravă ca inflaţia) și în cazul ăsta BNR va acţiona, prin mecanismele pe care le are la îndemână, pentru a opri ieftinirea şi eventual pentru a impulsiona creşterea preţurilor, acesta fiind singurul mod in care pot fi încurajați producătorii autohtoni. Producătorii de alimente sunt deja afectați de fenomenul foarte puţin dezbătut, şi anume invazia de produse din import ajunse la noi prin ricoşeu ca urmare a embargoului impus de Rusia alimentelor venite din afară. Prima măsură a fost cea de relaxare fiscală, în 2015, mai exact o scădere a taxei pe valoare adăugată la de la 24% la 9% la anumite produse, masură care nu a vizat ieftinirea alimentelor, ci a urmărit redistribuirea de resurse băneşti suplimentare către companii, către sectorul privat, cu scopul final de a genera creştere economică, (scăderea T.V.A. afectând numai bugetul statului, nu și buzunarul comerciantului, potrivit lui Mugur Isărescu).

„Dacă Marea Britanie ar părăsi UE, acest lucru ar avea cu siguranţă un impact extrem de negativ din perspectiva PIB-ului Marii Britanii. Există, însă, un risc şi pentru Zona Euro în general. Să nu uităm faptul că, fără o contribuţie a Marii Britanii la bugetul UE, ţări precum Germania, Franţa şi Italia vor contribui cu aproximativ un miliard de euro mai mult în fiecare an”,  explica analistul economic Matthew Beesley cu un an în urmă.

O nouă criză economică poate să se declanșeze într-o milisecundă, n-am idee dacă există măsuri pentru situația asta. Deși ar trebui, avănd în vedere că abia am reușit să ne dezmeticim după una, mi-e tot mai clar, mai ales după ce am citit articolul ĂSTA. Un articol excepțional, care spune, nici mai mult, nici mai puțin decât asta:

„O ştire ignorată de marele public, şi pe bună dreptate, pentru că pare a-i pasiona doar pe bancheri şi finanţişti: vineri dimineaţă lira sterlină a căzut pe pieţele valutare la minimul ultimilor 31 de ani, după două minute de haos provocate de o serie de ordine de vânzare generate de computere.(…) Şi da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii.” 

E absolut evident că nu va impresiona pe nimeni, pentru că românii niciodată nu iau în serios analizele și niciodată nu iau măsuri preventive.

sursa micdavinci.wordpress.com


Cărțoaiele noastre cele de toate zilele

7 Octombrie 2016 5 comentarii

animaatjes-computers-47175

Manualele sunt o colosală prostie, formatul carte de fapt! Ar trebui să se facă dosar cu broșuri pe lecții. Și așa ar putea fi și o organizare conform cu ceea ce se dorește, optională pentru fiecare școală sau clasă. În plus, elevii nu s-ar mai cocoșa sub greutatea ghiozdanelor. Ce sens are să cari un an întreg ceva care nu îți este necesar? E uimitor câtă prostie zace în ăștia care ar trebui să se ocupe organizarea procesului de învățământ. Totul e vraiște, mizerie, interese. Evident că învățământul a fost dezastru și pentru cei care-s azi în ministere, pentru că nu-și folosesc absolut deloc creierele în scopul în care ar trebui, tot ce îi interesează sunt sinecurile. Poate greșesc, dar de la mine așa se vede. Mare porcărie!

Chiar nu e nimeni în țara asta care să poate organiza treburile?

Nu mai scăpăm de Androneasca și gașca ei, Gizăz?

sursa micdavinci.wordpress.com


Vizita lui Jim Gillis

7 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

14100296_10154460501949941_8375968139465187163_n“Cred că a fost un om mult mai remarcabil decât au bănuit vreodată membrii familiei lui și prietenii intimi. Avea o imaginație aprinsă, vie, de soiul acelora care fac treabă spontan, și o fac bine, cu ușurință și grație, fără nici o pregătire prealabilă, construind o poveste pe măsură ce aceasta se desfășoară, fără să-i pese încotro se îndreaptă, bucurându-se de fiece găselniță ce-i trece prin minte și nesinchisindu-se dacă povestirea se va încheia într-un mod satisfăcător și scânteietor sau nu se v-a încheia deloc. Jim se născuse umorist și încă unul foarte priceput. Când îmi amintesc cât de inspirate erau improvizațiile lui de amator, am convingerea că ar fi putut deveni o stea de primă mărime, dac-ar fi fost descoperit și s-ar fi exersat câțiva ani cu condeiul în mână. Un geniu nu prea are șansa de a se descoperi pe sine însuși și e puțin probabil să fie descoperit de prietenii săi apropiați; de fapt, ca să vorbim mai pe șleau, cred că e cu neputință ca un geniu – cel puțin un geniu literar – să fie descoperit de prietenii săi apropiați; aceștia sunt atât de aproape de el, încât nici nu-l pot vedea în adevăratele lui proporții, nu-și pot da seama că între ei și el există o deosebire considerabilă. Într-un cuvânt, nu-l pot vedea în perspectivă – or numai în perspectivă poate fi percepută deosebirea dintre el și ceilalți membri ai cercului lor limitat.” 

Fragmentul de mai sus este din autobiografia lui Mark Twain și este o cugetare despre bunul său prieten Jim Gillis, după ce i-a parvenit vestea morții acestuia. Mi-a părut o descriere atât de potrivită pentru Gyuri Pascu, încât am avut senzația că Gyuri a fost odată Jim Gillis, cel mai bun prieten al lui Mark Twain. Și că i-a demonstrat lui Mark Twain că a avut dreptate în ceea ce-l privea.

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Gânduri, Personalităţi, Tristeţi Etichete:, ,

Our Lord and savior

6 Octombrie 2016 4 comentarii

Mă întreb care e momentul în care oamenii au ales să fie bolnavi. Deliberat. Unde e începutul? Că mai apoi au distrus și mintea propriilor copii, e de la sine înțeles. “Ești normal numai dacă ești ca noi”. Vorbesc despre religie. Despre alegerea de a te simți privit și evaluat permanent, în fiecare moment al vieții tale, despre frica irațională images-2de a fi pedepsit de un personaj care locuiește undeva în univers și e clipă de clipă cu ochii pe fiecare dintre cei vreo opt miliarde de pământeni, contabilizând faptele și gândurile fiecăruia dintre ei, pe care le notează conștiincios într-un catastif. Poate fi asta o nevoie primordială?

Vasile s-a masturbat. Federica a avortat (mmmm, e catolică, e și mai rău, gata, pedeapsa maximă cu executare). John s-a gândit că vrea să-l bată măr pe vecinul lui și să-i fută morții. Urât, foarte urât. Îi trimit o spaimă de stafii și îi rup picioarele, ca să se-nvețe minte. Oh, ia uite, ce avem noi aici… maica Eulampia s-a excitat la film… Hmmmm, să vedem ce mai face în continuare și apoi luăm o decizie. Pfoooai, ăsta îmi ia numele în deșert, porc nenorocit! Gata, e terminat, accident scrie pe el și familia lui, ca să nu se mai înmulțească, mizerabilul! Și nici n-a dat bani la biserică evăr, e inutil. Ah, era să uit să-i comndamn să moară de foame pe toți ciudații ăștia de africani. Pe ăștia nu i-am făcut eu, sunt o eroare. Input.

Așa să fie? Intimitate zero, huh? Putere supremă? Cât de puternic e? Dă un bobârnac planetei și dispărem toți într-o clipă? Asta e spaima? Sau îl pedepsește individual pe cel care are întrebări ca cele de aici? Îl bagă într-un cazan și-l fierbe etern, după ce-l omoară în chinurile cumplite ale unui cancer. Asta dacă nu vine dracu cu armatele lui și face ravagii pe planetă, cu întunecat soarele și schelete care umblă, gen. Astea-s spaimele omenirii? Nevoile ei?

Ori speranța că Ilie o să se îndrăgostească de Irinuca, Marcel o să câștige la loto pentru că a fost super ascultător, Dănuț primește jobul ăla pe care-l visează, Sara ia la medicină? De-astea. Ce generează alegerea de prosternare? Când a început? De ce continuă să fie întreținută? Nu vă întrebați?

Răsfoind, am găsit articolul ĂSTA . E vechi dar hei, nimic nu s-a schimbat între timp. Merită să-l citiți și să-l recomandați. Merită distribuit. E imposibil ca măcar un singur om trosnit de psihoza asta să nu înceapă să-și pună întrebări. Să nu se smulgă, pentru un minut măcar, din ceața densă care îi suge viața.

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Religie - Biserică Etichete:, ,

Visul lui Costi

4 Octombrie 2016 2 comentarii

4bf79c.png

images-9

La colțul aleii mă ciocnesc de vecinul de la parter, Costi, care mormăia căutând ceva pe jos. În timp ce bâlbâiam o scuză, și-a tuflit o bască mizerabilă pe capul țuguiat, și a îndesat-o până la urechile clăpăuge și galbene ca niște lumânări. Are cele mai păroase urechi din univers, mereu mă abțin cu mare greutate să nu-l întreb de ce nu-și dă jos tot părul ăla de pe ele.

-Bună, vecine. De ce nu-ți razi părul ăla de pe urechi? Fă ceva, arăți ca o maimuță sclerozată și râioasă.

 Nu, bineînțeles că n-am spus asta, deși simt că înnebunesc dacă nu scot oful ăsta din mine.

 S-a ridicat brusc și a început să zornăie încruntat niște metale în buzunarul adânc, undeva aproape în dreptul genunchiului. Pantalonii sunt cu vreo câteva mărimi mai mari,  strânși cu o curea jerpelită. Așa umblă de vreun an, deși nu-i un om sărac.

-De ce ești supărat, Costi? 

-Nu-s supărat, caut chei.

-Ți-ai pierdut cheile? Te ajut să le găsești.

-Nu! Ia mai lasați-mă toți în pace! N-am pierdut nimic, doar caut chei.

 Și-a facut stânga împrejur, dispărând după gardul viu. De la geam, nevastă-sa se uită inexpresiv. Pe cât e el de sfrijit, pe atât de huidumă e dânsa. Pare să fi fost frumoasă la viața ei, acum are peste suta de kilograme și o mulțime de probleme cu sănătatea, nu prea se poate deplasa. Stă aproape mereu cu coatele pe pervaz și-i studiază cu nedisimulat interes pe toți cei care intră și ies din clădire.

     –E nebun, îmi zice. L-au bătut unii de la care a luat bani cu camătă. Visa să cumpere un teren pentru casă. L-au bătut atât de rău încăt de atunci a rămas așa, pe altă lume. Toată ziua caută chei și curăță șina tramvaiului. Ca să nu deraieze, cică. Are sute de chei, cele mai multe ruginite. O valiză plină, nu știu cum și unde le găseșteNici doctorii nu știu ce să-i facă. L-au distrus nenorociții ăia. Ce om era și ce-a ajuns…

  Habar nu am ce să-i răspund. Singura imagine care îmi vine in minte, e a cheilor din servantă. O să le iau și o să arunc câte una pe alee. Poate au și colegii mei chei care nu le  mai trebuiesc. Să nu uit să-i întreb, mâine.

oldkey01-bmpb6260cca-9dc9-46ef-8fdc-0b4710f801aelarger

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Picătura de cerneală Etichete:, , ,
%d blogeri au apreciat asta: