Arhiva

Arhivă autor

Anormal

24 octombrie 2016 Lasă un comentariu

Avea obiceiul să privească extrem de concentrat într-un punct minute în șir, nu-mi dădeam seama dacă asculta ceva, elabora o teorie sau era într-un laborios proces de analiză, era bun la asta. Urmau concluzii uluitoare pe care ți le spunea direct, fără să specifice drumul logic parcurs, dar făcea sens. Cumva, transfera un pachet de date odată cu concluziile scurte.

Practic, eu nu mă gândeam la nimic atunci când observam asta, dar invariabil îmi atrăgea și mie privirea un punct din spațiu, ca un magnet, si-l fixam până incepea să se descompună și mă absorbea; o stare plăcută, la care renunțam cu regret.

-Îți dai seama cum e o cameră care miroase a zambile?

Întrebarea asta bruscă m-a paralizat, nu reușeam deloc să-mi amintesc ce parfum au zambilele și nu prindeam rostul întrebării. N-aveam nimic, absolut nimic în minte și-am articulat niște sunete fără sens, în timp ce flori mici, albe, roz și violet se agitau în amintiri complet banale. Mă privea atât de atent, așteptând un răspuns, încât din ochi îi ieșea în raze albastrul ăla neverosimil și-mi intra în cap, dar dădea peste narcise, liliac, lăcrămioare, bulbi de lalele, ghiocei care ieșeau din zăpadă și brândușe, însă nici cel mai vag parfum pe care să-l asociez zambilelor. Chiar când nu mai suportam privirea aia serioasă, fluxul continuu de albastru intens mi-a revelat răspunsul și-am izbucnit ca un școlar:

-Ca ochii tăi!

“Dumnezeule, ce tâmpenie!” am gândit imediat. Apoi am repetat asta tare, de câteva ori, în timp ce o panică înfiorătoare punea stăpânire pe mine, sub expresia lui relaxată de surpriză.

Și-a aruncat brațele și m-a strâns atât de tare, încât mi-a pocnit o vertebră. Cu surprindere, am descoperit că mereu mă duruse locul ăla dar mi-am dat seama abia acum, când durerea a dispărut.

Era o situație foarte ciudată și eram amândoi complet zăpăciți. Ne-am așezat și n-am mai spus nimic, n-am mai vorbit niciodată despre asta.

De fiecare dată când îmi amintesc scena asta, simt că roșesc și spun iar “Dumnezeule, ce tâmpenie!” fără să am habar care e tâmpenia. Așa s-a întâmplat și acum. Cineva de lângă mine m-a bătut prietenește pe spate, solidar. Am revenit în prezent și m-am uitat la imaginile de la televizor, unde mulțimi de oameni apărau familia tradițională, căsătoria între femeie și bărbat. Am privit, în tăcere. Nu era nimic deosebit, erau doar niște oameni normali, cu nimic deosebiți de toți ceilalți oameni.

Un zâmbet albastru a traversat un continent când am încremenit cu ceașca de cafea în aer.

La naiba! am îngaimat stins, de uluire.

sursa micdavinci.wordpress.com


Mărul otrăvit

9 octombrie 2016 Lasă un comentariu

42c843a08237df5809f2d2b8bc72171b

La începutul anului, în februarie, orașul Timișoara a fost desemnat de revista Forbes drept cel mai bun oraș pentru afaceri din Romania în 2016, pentru al doilea an consecutiv, fiind urmat de Cluj-Napoca și București. Topul se referea la cele 40 de orașe din Romania și ține cont de indicatori economici serioși. Potrivit celor de la Forbes România, în ultima perioadă, domeniul care a cunoscut o ascensiune fulminantă în Timișoara a fost IT-ul.

Tot în acea perioadă, Forbes spunea că 65% din mediul de afaceri este în favoarea acțiunilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și foarte mulți încep să conștientizeze că, prin acțiunile DNA, există șanse de concurență loială (spunea atunci noul președinte Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, într-o conferință de specialitate, după ce Mihail Vlasov fusese reținut pentru mită).

“Vrem să impulsionăm mediul de afaceri să adopte aceeași filosofie, să încercăm să diminuăm acest fenomen care face ca investițiile străine în România, investițiile americane să fie diminuate”, a mai afirmat președintele CCIR.

Totul bine și frumos, intenții bune, vorbe mari. Care au trecut pe lângă urechile noastre pentru că le auzim de cănd ne-am născut, au devenit un zgomot de fond. Cum ai revelația că omul ăsta s-a ținut de cuvănt? Păi să vedem:

 “Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.

El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri. 

Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO”. SURSA.

Afacere moartă și îngropată, nimeni nu mai vorbește despre asta. Or fi existând compensații, cine știe.

Dar asta e la un alt nivel și puțin conspiraționist, deși vreau să subliniez că așa se făceau afacerile în România și probabil am influențat de multe ori topul Forbes american.

Ei bine, în mediul IT se pare că nu se mai practică genul de curtoazie ca cea din dosarele Microsoft sau Bechtel. Așa că au început fricțiunile, iar în urmă cu doar câteva ore, când românii dormeau liniștiți, a venit o mică bombiță de la Apple care a stârnit furia printre IT-işti după ce a eliminat o aplicaţie concepută de un român din AppStore (aplicația Dash,  e concepută de Bogdan Popescu pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent).

 Motivul?  Felul în care oamenii oferă recenzii aplicaţiei, întrucât majoritatea acestora sunt pozitive.

Contul lui B.P. a fost închis, inițial fără explicații, iar “decizia Apple este definitivă şi nu poate fi contestată”. În acest timp, fondatorul aplicaţiei, Bogdan Popescu poate distribui şi poate face actualizări pentru versiunea Mac pe propriul său site. El a mai spus într-un tweet că se gândeşte să facă versiunea iOS „open source”, ceea ce înseamnă că oricine ar putea folosi codurile respective şi chiar ar putea să o distribuie gratuit pe site-uri precum Github.

Asta e competiția. Așa arată de fapt mediul de afaceri.

Rămâne să urez Happy Halloween, Apple! Cu jumătate de gură, e drept.

sursa micdavinci.wordpress.com

„Următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii”

8 octombrie 2016 Lasă un comentariu

E interesant să te uiți în presă la articolele din urmă cu un an sau doi și să compari analizele și previziunile de atunci cu situația actuală. Desigur că treceau nebăgate în seamă sau intrau la capitolul conspirații, pentru români nu există termen mediu și lung, astea intră la capitolul motivații pentru jecmăneală sau science-fiction.

De când a avut loc Brexit-ul, văd foarte puține analize și studii de impact, românii par să nu realizeze că situația se va înrăutăți. Dacă nu începem să producem serios, dacă nu suntem capabili să facem asta în relativ scurt timp, România se va îndrepta spre deflaţie (situaţie mult mai gravă ca inflaţia) și în cazul ăsta BNR va acţiona, prin mecanismele pe care le are la îndemână, pentru a opri ieftinirea şi eventual pentru a impulsiona creşterea preţurilor, acesta fiind singurul mod in care pot fi încurajați producătorii autohtoni. Producătorii de alimente sunt deja afectați de fenomenul foarte puţin dezbătut, şi anume invazia de produse din import ajunse la noi prin ricoşeu ca urmare a embargoului impus de Rusia alimentelor venite din afară. Prima măsură a fost cea de relaxare fiscală, în 2015, mai exact o scădere a taxei pe valoare adăugată la de la 24% la 9% la anumite produse, masură care nu a vizat ieftinirea alimentelor, ci a urmărit redistribuirea de resurse băneşti suplimentare către companii, către sectorul privat, cu scopul final de a genera creştere economică, (scăderea T.V.A. afectând numai bugetul statului, nu și buzunarul comerciantului, potrivit lui Mugur Isărescu).

„Dacă Marea Britanie ar părăsi UE, acest lucru ar avea cu siguranţă un impact extrem de negativ din perspectiva PIB-ului Marii Britanii. Există, însă, un risc şi pentru Zona Euro în general. Să nu uităm faptul că, fără o contribuţie a Marii Britanii la bugetul UE, ţări precum Germania, Franţa şi Italia vor contribui cu aproximativ un miliard de euro mai mult în fiecare an”,  explica analistul economic Matthew Beesley cu un an în urmă.

O nouă criză economică poate să se declanșeze într-o milisecundă, n-am idee dacă există măsuri pentru situația asta. Deși ar trebui, avănd în vedere că abia am reușit să ne dezmeticim după una, mi-e tot mai clar, mai ales după ce am citit articolul ĂSTA. Un articol excepțional, care spune, nici mai mult, nici mai puțin decât asta:

„O ştire ignorată de marele public, şi pe bună dreptate, pentru că pare a-i pasiona doar pe bancheri şi finanţişti: vineri dimineaţă lira sterlină a căzut pe pieţele valutare la minimul ultimilor 31 de ani, după două minute de haos provocate de o serie de ordine de vânzare generate de computere.(…) Şi da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii.” 

E absolut evident că nu va impresiona pe nimeni, pentru că românii niciodată nu iau în serios analizele și niciodată nu iau măsuri preventive.

sursa micdavinci.wordpress.com


Cărțoaiele noastre cele de toate zilele

7 octombrie 2016 5 comentarii

animaatjes-computers-47175

Manualele sunt o colosală prostie, formatul carte de fapt! Ar trebui să se facă dosar cu broșuri pe lecții. Și așa ar putea fi și o organizare conform cu ceea ce se dorește, optională pentru fiecare școală sau clasă. În plus, elevii nu s-ar mai cocoșa sub greutatea ghiozdanelor. Ce sens are să cari un an întreg ceva care nu îți este necesar? E uimitor câtă prostie zace în ăștia care ar trebui să se ocupe organizarea procesului de învățământ. Totul e vraiște, mizerie, interese. Evident că învățământul a fost dezastru și pentru cei care-s azi în ministere, pentru că nu-și folosesc absolut deloc creierele în scopul în care ar trebui, tot ce îi interesează sunt sinecurile. Poate greșesc, dar de la mine așa se vede. Mare porcărie!

Chiar nu e nimeni în țara asta care să poate organiza treburile?

Nu mai scăpăm de Androneasca și gașca ei, Gizăz?

sursa micdavinci.wordpress.com


Vizita lui Jim Gillis

7 octombrie 2016 Lasă un comentariu

14100296_10154460501949941_8375968139465187163_n“Cred că a fost un om mult mai remarcabil decât au bănuit vreodată membrii familiei lui și prietenii intimi. Avea o imaginație aprinsă, vie, de soiul acelora care fac treabă spontan, și o fac bine, cu ușurință și grație, fără nici o pregătire prealabilă, construind o poveste pe măsură ce aceasta se desfășoară, fără să-i pese încotro se îndreaptă, bucurându-se de fiece găselniță ce-i trece prin minte și nesinchisindu-se dacă povestirea se va încheia într-un mod satisfăcător și scânteietor sau nu se v-a încheia deloc. Jim se născuse umorist și încă unul foarte priceput. Când îmi amintesc cât de inspirate erau improvizațiile lui de amator, am convingerea că ar fi putut deveni o stea de primă mărime, dac-ar fi fost descoperit și s-ar fi exersat câțiva ani cu condeiul în mână. Un geniu nu prea are șansa de a se descoperi pe sine însuși și e puțin probabil să fie descoperit de prietenii săi apropiați; de fapt, ca să vorbim mai pe șleau, cred că e cu neputință ca un geniu – cel puțin un geniu literar – să fie descoperit de prietenii săi apropiați; aceștia sunt atât de aproape de el, încât nici nu-l pot vedea în adevăratele lui proporții, nu-și pot da seama că între ei și el există o deosebire considerabilă. Într-un cuvânt, nu-l pot vedea în perspectivă – or numai în perspectivă poate fi percepută deosebirea dintre el și ceilalți membri ai cercului lor limitat.” 

Fragmentul de mai sus este din autobiografia lui Mark Twain și este o cugetare despre bunul său prieten Jim Gillis, după ce i-a parvenit vestea morții acestuia. Mi-a părut o descriere atât de potrivită pentru Gyuri Pascu, încât am avut senzația că Gyuri a fost odată Jim Gillis, cel mai bun prieten al lui Mark Twain. Și că i-a demonstrat lui Mark Twain că a avut dreptate în ceea ce-l privea.

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Gânduri, Personalităţi, Tristeţi Etichete:, ,

Our Lord and savior

6 octombrie 2016 4 comentarii

Mă întreb care e momentul în care oamenii au ales să fie bolnavi. Deliberat. Unde e începutul? Că mai apoi au distrus și mintea propriilor copii, e de la sine înțeles. “Ești normal numai dacă ești ca noi”. Vorbesc despre religie. Despre alegerea de a te simți privit și evaluat permanent, în fiecare moment al vieții tale, despre frica irațională images-2de a fi pedepsit de un personaj care locuiește undeva în univers și e clipă de clipă cu ochii pe fiecare dintre cei vreo opt miliarde de pământeni, contabilizând faptele și gândurile fiecăruia dintre ei, pe care le notează conștiincios într-un catastif. Poate fi asta o nevoie primordială?

Vasile s-a masturbat. Federica a avortat (mmmm, e catolică, e și mai rău, gata, pedeapsa maximă cu executare). John s-a gândit că vrea să-l bată măr pe vecinul lui și să-i fută morții. Urât, foarte urât. Îi trimit o spaimă de stafii și îi rup picioarele, ca să se-nvețe minte. Oh, ia uite, ce avem noi aici… maica Eulampia s-a excitat la film… Hmmmm, să vedem ce mai face în continuare și apoi luăm o decizie. Pfoooai, ăsta îmi ia numele în deșert, porc nenorocit! Gata, e terminat, accident scrie pe el și familia lui, ca să nu se mai înmulțească, mizerabilul! Și nici n-a dat bani la biserică evăr, e inutil. Ah, era să uit să-i comndamn să moară de foame pe toți ciudații ăștia de africani. Pe ăștia nu i-am făcut eu, sunt o eroare. Input.

Așa să fie? Intimitate zero, huh? Putere supremă? Cât de puternic e? Dă un bobârnac planetei și dispărem toți într-o clipă? Asta e spaima? Sau îl pedepsește individual pe cel care are întrebări ca cele de aici? Îl bagă într-un cazan și-l fierbe etern, după ce-l omoară în chinurile cumplite ale unui cancer. Asta dacă nu vine dracu cu armatele lui și face ravagii pe planetă, cu întunecat soarele și schelete care umblă, gen. Astea-s spaimele omenirii? Nevoile ei?

Ori speranța că Ilie o să se îndrăgostească de Irinuca, Marcel o să câștige la loto pentru că a fost super ascultător, Dănuț primește jobul ăla pe care-l visează, Sara ia la medicină? De-astea. Ce generează alegerea de prosternare? Când a început? De ce continuă să fie întreținută? Nu vă întrebați?

Răsfoind, am găsit articolul ĂSTA . E vechi dar hei, nimic nu s-a schimbat între timp. Merită să-l citiți și să-l recomandați. Merită distribuit. E imposibil ca măcar un singur om trosnit de psihoza asta să nu înceapă să-și pună întrebări. Să nu se smulgă, pentru un minut măcar, din ceața densă care îi suge viața.

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Religie - Biserică Etichete:, ,

Visul lui Costi

4 octombrie 2016 2 comentarii

4bf79c.png

images-9

La colțul aleii mă ciocnesc de vecinul de la parter, Costi, care mormăia căutând ceva pe jos. În timp ce bâlbâiam o scuză, și-a tuflit o bască mizerabilă pe capul țuguiat, și a îndesat-o până la urechile clăpăuge și galbene ca niște lumânări. Are cele mai păroase urechi din univers, mereu mă abțin cu mare greutate să nu-l întreb de ce nu-și dă jos tot părul ăla de pe ele.

-Bună, vecine. De ce nu-ți razi părul ăla de pe urechi? Fă ceva, arăți ca o maimuță sclerozată și râioasă.

 Nu, bineînțeles că n-am spus asta, deși simt că înnebunesc dacă nu scot oful ăsta din mine.

 S-a ridicat brusc și a început să zornăie încruntat niște metale în buzunarul adânc, undeva aproape în dreptul genunchiului. Pantalonii sunt cu vreo câteva mărimi mai mari,  strânși cu o curea jerpelită. Așa umblă de vreun an, deși nu-i un om sărac.

-De ce ești supărat, Costi? 

-Nu-s supărat, caut chei.

-Ți-ai pierdut cheile? Te ajut să le găsești.

-Nu! Ia mai lasați-mă toți în pace! N-am pierdut nimic, doar caut chei.

 Și-a facut stânga împrejur, dispărând după gardul viu. De la geam, nevastă-sa se uită inexpresiv. Pe cât e el de sfrijit, pe atât de huidumă e dânsa. Pare să fi fost frumoasă la viața ei, acum are peste suta de kilograme și o mulțime de probleme cu sănătatea, nu prea se poate deplasa. Stă aproape mereu cu coatele pe pervaz și-i studiază cu nedisimulat interes pe toți cei care intră și ies din clădire.

     –E nebun, îmi zice. L-au bătut unii de la care a luat bani cu camătă. Visa să cumpere un teren pentru casă. L-au bătut atât de rău încăt de atunci a rămas așa, pe altă lume. Toată ziua caută chei și curăță șina tramvaiului. Ca să nu deraieze, cică. Are sute de chei, cele mai multe ruginite. O valiză plină, nu știu cum și unde le găseșteNici doctorii nu știu ce să-i facă. L-au distrus nenorociții ăia. Ce om era și ce-a ajuns…

  Habar nu am ce să-i răspund. Singura imagine care îmi vine in minte, e a cheilor din servantă. O să le iau și o să arunc câte una pe alee. Poate au și colegii mei chei care nu le  mai trebuiesc. Să nu uit să-i întreb, mâine.

oldkey01-bmpb6260cca-9dc9-46ef-8fdc-0b4710f801aelarger

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Picătura de cerneală Etichete:, , ,

Tehnicile manipulării (cu copy-paste)

2 octombrie 2016 3 comentarii

images


Pun asta aici ca să-mi fie mai ușor să fac trimiteri. O să fie interesant de identificat care sunt metodele uzitate de aleșii neamului. Și nu numai, unii dintre voi au specimene din astea alături, acasă sau la serviciu. Nu trebuie să mai pomenesc despre media, de câte ori deschidem televizorul, devenim, fără voie, niște păpuși manipulate după bunul plac de către indivizi cărora altminteri le suntem total indiferenți.

Simon, George K (1996) (In Sheep’s Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People) a identificat următoarele tehnici manipulative:

  1. Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații) sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.
  2. Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă.
  3. Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.
  4. Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat. Raționalizarea este strâns legată de spin. În principiu, tehnica spin constă în arta de a pune întrebări (e utilizată fără excepție în vânzări, de exemplu).
  5. Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune  despre comportamentul lui/ei că nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.
  6. Atenția sau neatenția selectivă: Manipulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”.
  7. Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect.
  8. Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii ambigui.
  9. Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate (subtile, indirecte sau subînțelese).
  10. Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine.
  11. Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă.
  12. Jucarea rolului de victimă („sărmanul/a de mine”): Manipulatorul se portretizează ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare.
  13. Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului.
  14. Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare.
  15. Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea.
  16. Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în moduri subtile, greu de detectat.
  17. Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală.
  18. Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință.
  19. Afișarea furiei: Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și mânie pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv.
  20. Persuasiunea este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni (raționale sau mai puțin raționale). Persuasiunea se bazează pe discuții și „atractivitatea prezentării” în locul folosirii mijloacelor de forță.
    Persuasiunea este o formă extremă a convingerii.

Manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități pe care le pot avea victimele:

  • naivitateavictimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt șireți, necinstiți și nemiloși sau e în negare când e victimizată;
  • conștiinciozitate exageratăvictima este înclinată să acorde manipulatorului beneficiul îndoielii și să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe victimă;
  • încredere în sine scăzutăvictima se îndoiește de sine, lipsindu-i încrederea și hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede;
  • intelectualizarevictima încearcă din greu să înțeleagă manipulatorul și crede că acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă așa;
  • dependență emoționalăvictima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât victima este mai dependentă emoțional, cu atât este mai vulnerabilă în fața manipulării sau exploatării.

sursa  micdavinci.wordpress.com


 

‘șa

26 septembrie 2016 Un comentariu

pandele-bun.jpg

Nelson Pandela era un om bun şi corect de felul lui, aşa. El era un om foarte simplu, cu ambiţii foarte mici şi ar fi rămas necunoscut şi fericit dacă farmecul personal nu atrăgea, ca muştele la baclava, elita politică. Cum-necum, mintea lui ascuţită şi plăcerea cu care lucra manual în gospodăria proprie, a lăsat să se întrezărească în el un lider cinstit, un bun familist, calitaţi de manager şi înclinaţie spre studiu, mai ales în nopţile lungi şi romantice de iarnă în care se lua şi curentul, lucruri despre care el nu era conştient.

Acum să nu exagerăm, au fost multi săraci pe un loc. Pandela s-a detasat pentru că pur şi simplu nu aparţinea spatiului terestru şi mai şi descoperise antidotul pentru cancer, când şi-a pus felii de ceapă între degetele de la picioare. Asta după ce l-a visat pe fiul domnului cu Olivia Steer în dreapta,  care îi explica în detaliu procedura. Şi asta era exact ceea ce căutau, de zile şi  săptămâni întregi, stapânii benereuleui. Un om exact ca Pandela, numai bun pentru copila un pic mai debilă a partidului.

Acest om simplu a acceptat toate condiţiile, dar a avut şi el doar o mică dorinţă:să radă de faţa pământului spitalul şi şcoala, deşi erau fundaţii pe fonduri europene, şi să facă o catedrală în Voluntari, aşa cum a visat mama lui când a luat un bocanc în gură de la un om care stătea în gazdă la ei de şaptesprezece ani.

The end.

Aproape. Tot mai poartă pieptarul de lână de la mamaia sub sacou. Oriunde puneți virgulele, e fix același lucru.

P.S. Draga noastră Firea, ne doare fix în pulă de tine și de figurile tale.

sursa micdavinci.wordpress.com


Omagiu. Azi, Gabriela Vrânceanu Firea (mulţi înainte)

21 septembrie 2016 2 comentarii

Motto-ul Gabrielei: 

Ideea mea de forţă este aceea că o femeie face curat zilnic după mai multi bărbaţi

Suflet oribil sensibil, soţie, ex-jurnalistă, iar soţie, ex-senatoare, poetă, credincioasă, aproape cuvioasă, primar, mamă (număr necunoscut de copii, din lipsă de interes)

Alte nume la care răspunde:

Spune-mi zănatecă,
Zărpălatecă, zăpăcitoare,
Zăpăitură, zăpor.”

Poziţia:

„ce vreţi să insinuaţi? am genunchii aşa de la atâta muncă.”

sursa micdavinci.wordpress.com

(pamflet)

UPDATE Blue (21.09.2016-ora 19:43)


Pianoforte

20 septembrie 2016 Lasă un comentariu

if16

Larisa închise ochii si îşi dori să fie la festivalul din piazza Malborghetto di Tasso sau la cel din Parco Lambro din Milano. Îşi imagina lumea perfectă ca o comă, o evadare pentru totdeauna în realitatea virtuală. Să poţi fi mereu în cele mai fericite clipe, să modelezi aşa cum îţi doreşti evenimentele! Pentru o clipă îşi simţi inima bubuind de dragoste şi mâinile lui Fabri pe umerii ei, protejând-o în oceanul de oameni care cântau refrenul melodiei lor. Inspiră adânc şi clipa de ameţeală trecu.

Îşi îndreptă spatele, privi ecranul laptopului şi chicoti. Maică-sa, ghid turistic, o purtase după ea prin toată lumea, dar deşi neglija şcoala, cumva găsea peste tot un pian la care Larisa să exerseze. Pentru că, îi explica mama, tatăl ei era un pianist celebru iar Larisa, fară dubiu, îi moştenise talentul. Ce e drept, semănau ca două picături de apă, fotografiile atestau asta, iar Larisa luase locul întâi la un concurs de creaţie şi la unul de interpretare, cu o fugă de Mozart, Kyrie din Recviem.

Începu să scrie. Degetele îi alergau fin pe taste, pe fruntea înclinată îi căzu o şuviţă scăpată din codiţa blondă. Era concentrată, uşor transfigurată şi unghiile îi atingeau melodic tastele, ca Impromptu Op.90 N.4 a lui Schubert într-o interpretare a lui Rubinstein.

Pagină după pagină, modificări de articole, ordonanţe, legi şi norme metodologice prindeau viaţă şi se grăbeau să influenţeze destine. La Monitorul Oficial R.A. excelența și implicarea erau întotdeauna răsplătite şi erau oferite angajaților pachete de beneficii atractive, adecvate nevoilor lor precum și un mediu de lucru excelent.

sursa micdavinci.wordpress.com


Tcholoschooling şi Voiculescugrafie

19 septembrie 2016 Lasă un comentariu

Aţi citit bine, sunt noile trenduri româneşti. Au din ce în ce mai mulţi adepţi, după ce românii au privit cu voioşie nedisimulată show-rile prestate de Dhragnoula cel care învie morţii mai abitir decât Iisus, O.Prea care-i doctorul generalilor sau generalul doctorilor, Mickey Mouse alias copy-paste, Pheerhea cea care urăşte manifestările aberante şi alţii de pe această listă incompletă.

Snobismul românilor l-a iritat teribil pe Dhragnolula, care a explodat de nervi când aceştia au decis că vor vorbi numai în limba tehnocrată, renunţând la valorile strămoşeşti comuniste şi creştine totodată, brandul kitsch al marelui grup de la putere. Ajuns la capătul puterilor în lupta sa cu insolenţa românilor, care nu pot fi educaţi să trăiască decent fără bani, spitale, învăţământ şi justiţie, a cerut ca guvernul să nu mai facă nimic pentru români, riscul fiind ca aceştia să aibă impresia bizară că li se cuvine. Deşi veşnic nemulţumiţii au la discreţie agheazmă şi foiţe pentru pomelnice, ei au hotărât să protesteze continuînd să vorbească limba de neînţeles, total nouă, imposibil de descifrat nici măcar de cei care ascultă telefoanele şi scotocesc în fişierele computerelor atacate de virusul tehnocrat.

Momentan, alfabetul a fost înlocuit de cifre şi termeni ştiinţifici şi asta e ultima distracţie naţională, de departe mai tare decât Pokemon-Go. Sper să apară şi Micul Prinţ tradus în cifre.

sursa micdavinci.wordpress.com


Ministrul Educaţiei: Temele ar trebui făcute la şcoală

18 septembrie 2016 Lasă un comentariu

 


monitor06.gif

În sfârşit, o atitudine corectă vis-à-vis de modul în care ar trebui să se desfăşoare orele la şcoală. Faptul că acum şcoala e considerată de copii o corvoadă, se poate corecta (sursa).

„Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat la emisiunea „În faţa ta” difuzată de Digi24 că elevii ar trebui să îşi facă temele la şcoală, nu acasă.”

Nu pot să nu marchez ştirea asta, pentru că înseamnă încetarea unui abuz în formă continuă asupra elevilor. Nu este vorba doar de lipsă de participare la orele care au devenit calvarul de dinaintea orelor de muncă efectivă acasă. Programa este supraîncărcată, elevii nu sunt încurajaţi să aibă o abordare logică a materiei şi nici să aloce mai mult timp disciplinei care îi pasionează. La terminarea liceului, cei mai multi elevi habar nu au ce vor face în continuare, ce le place, care e drumul pe care îl vor urma. Pentru că o altă problemă este mixul de discipline obligatorii. Modul în care toţi trebuie să încapă într-un şablon.

„Stau mult ca să-şi pregateasca orele, da, foarte mult, nepermis de mult. După ce termină programul la scoală, tot cu şcoala se ocupă, pentru că trebuie să facă aceste teme care li se dau la şcoală şi care, în mod normal, ar trebui rezolvate în timpul în care sunt in şcoală, nu ar trebui supraîncărcaţi şi acasă. Ideea aceasta că intr-un fel sau altul pe parcursul întregii zilei te ocupi numai de rezolvarea unor teme şcolare nu e normală pentru educaţia actuală şi impune asupra copilului un ritm de lucru şi o cantitate de muncă nerezonabile”, a declarat ministrul Educaţiei.

Poate nu e imposibil un sistem de învăţământ care să nu mai fure copilării şi să ucidă imaginaţia şi visele. Cu condiţia să nu rămână doar o simplă discuţie şi să se continue cu implementarea acestui model, dacă tot s-a făcut pasul ăsta şi s-a spus pe şleau că asta e soluţia. A fost dificil să se ajungă în punctul acesta, dar se poate, se poate!

sursa micdavinci.wordpress.com


 

Carnivore

17 septembrie 2016 Lasă un comentariu

4832064

Surpriza îl făcu să se smucească şi căzu în fund.

-Ce căcat sunt astea, sunt carnivore?

-Nu prostule! Băgami-aş, ce prost eşti! Sunt florile pe care le-ai cerut tu, pentru gagică-ta. Ai zis că le vrei pe cele mai speciale.

-Bă, tu eşti nebun. Să-mi bag pula dacă tu eşti întreg la minte! Cum, căcat, să-i duc aşa ceva? Tu nu vezi cum arată? Zici că sar şi-ţi smulg faţa. Vrei să creadă că fac mişto de ea?

-Ţăran, ca tot neamul tău! Coaie, ca să ştii şi tu, astea-s rarităţi. Nu găseşti pe piaţă, le-am luat de la unul care-i pasionat, are seră şi face tot felul de hibrizi. Are nişte combinaţii, te doare mintea ce vezi acolo. Să vii odată cu mine, să vezi.

-Bă, tâmpitule! Sunt oribile! Cele mai nasoale mizerii, că nu-s flori, ce dracului or fi, nu ştiu.

Celălalt trânti buchetul, cu năduf, pe masuţa din balcon. Îşi aprinseră câte o ţigară. Stăteau pe scăunele, trăgeau din ţigări şi se uitau gânditori la flori. Amândoi fumau aşa cum învăţaseră de la nea Nelu, cizmarul, când erau puştani. Nu ridicau ţigara la gură, se aplecau la mână şi trăgeau tare apoi suflau fumul cu obrajii supţi.Nea Nelu făcea aşa pentru că lucra şi avea lăsată ţigara pe bancul de lucru. Mai trăgea un fum, mai bătea un blacheu. Ei au crezut că aşa se fumează şi au rămas cu meteahna asta, altfel, parcă nu le mergea la sufllet. Oricum nu fumau niciodată în public, că le era ruşine.

Florile pareau să sufere, unele se deschideau tare de tot, zdrenţuite, altele îşi adunau petalele şi se strângeau ca un bobobc, cu zimţii înăuntru. Într-un boboc bâzâia o muscă, rămasă prizonieră.

-Eu ţi-am zis că-s carnivore.

Celălalt nu mai spuse nimic. Îi era dor de nevastă-sa.

sursa micdavinci.wordpress.com


Orzoaica, râsul mânzesc şi Olivia Steer

16 septembrie 2016 5 comentarii

220px-aztlan_codex_boturini

Începem cu începutul, aşa cum e în general recomandat, dar şi pentru că începutul cu sfârşitul e o caracteristică întâlnită numai în filmele bune, aşa zisele blockbusters, care conving oamenii singuri sau pe săraci că sunt speciali şi au un destin de cinci stele, cu condiţia să traverseze podişul Tibet şi o junglă amazoniană. După care vor câştiga la Loto.

Succint din wikipedia, “orzoaica (Hordeum distichon) este o specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii. Orzoaica pentru bere se recoltează obligatoriu la umiditatea boabelor sub 14%, când conținutul în extractive neazotatate este cel mai ridicat, iar boabele posedă o energie de germinație mai mare. Produce 4 – 8 t/ha.” Un search rapid m-a convins că are chiar mai multe proprietăţi benefice decât mi-aş fi imaginat, aşa că mi-a întărit convingerea că e parte esenţială a modului de viaţă sănătos al Oliviei.

Despre râsul mânzesc nu am găsit referinţe in wikipedia, dar sunt o mulţime în trilogia Fraţii Jderi şi în romanul în două volume Moromeţii, care au fost studiate pentru bacalaureat, în toate emisiunile tv de la noi şi la vânzătorii online de produse de slăbit în timp record, chiar în timp ce balotezi juma’ de porc rotisat cu pâine de la vatră şi bei vin de ţară cu ulciorul. Adică mănânci sănătos şi bei la fel.

Chiar dacă m-am lungit cu introducerea, era necesar, dat fiind că urmează partea delicată, pentru care sunt necesare două pensete şi exerciţiu îndelungat cu manevrarea ouălor. Pentru că urmează să păşim timid într-un nou ev al medicinii, descoperit de gingaşa făptură care poartă numele predestinat Steer. Olivia Steer.

În marea ei modestie, aşa cum sunt toţi corifeii, nici măcar nu îşi asumă această uriaşă revelaţie, ci o pune pe seama unui studiu publicat într-un jurnal medical oarecare din America. Care i-a fost adus sub ochi de către chiar destinul ei special cu ochelari speciali, altminteri nimeni nu ar fi remarcat informaţia bine ascunsă printre rândurile voit plictisitoare ale articolului. Olivia a clipit des sub povara surprizei şi a dozei şoc de orzoaică, chackra i-a strănutat productiv şi s-a desfundat rămânând complet curată şi uscată. O transă imposibil de redat în cuvinte a pus stăpânire pe mâinile ei şi pe laptop. În următoarea oră, sub puterea transei induse de orzoaică, a tăiat din articolul ştiinţific toate informaţiile de umplutură şi a demascat cea mai diabolică făcătură a industriei medicale şi farmaceutice mondiale: cancerul mamar în formă incipientă nu există. El există numai direct în formă avansată. Forma incipientă care de fapt nici nu este cancer, devine cancer numai dacă faci mamografie şi o stârneşti. Pentru că forma incipientă dispare de la sine, dacă nu o bagi în seamă.

O să vă întrebaţi: bine, dar cum ajunge un cancer să fie avansat dacă n-a fost incipient mai întâi? Cu toată jena, trebuie să vă spun că se pare că nici cancerul avansat nu există, de fapt există o formă agresivă, dar ea trece în şase ani, de la sine, dacă nu muriţi din alte cauze sau pretexte pentru care apelaţi la medici. Olivia a descoperit că scopul medicilor este doar să facă duble masectomii şi tratamente scumpe ca să vă ia banii. Şi că, de fapt, sunteţi doar nişte isterice. Mai clar de-atât n-am cum să vă spun: nu mai fiţi isterice, că din asta se poate muri!

Eu deja m-am convins de proprietăţile curative ale orzoaicei, la terasa din capătul străzii. Ca de obicei, explicaţia e la îndemâna noastră, numai că noi n-avem ochi să o vedem. Şi mai şi râdem mânzeşte!

sursa micdavinci.wordpress.com


Nu e despre străzi, spitale şi şcoli, e despre cum ajungeţi cineva

15 septembrie 2016 3 comentarii

M-am uitat, preţ de vreo cinci minute, la nişte fotografii de la deschiderea anului şcolar în România. Nu pentru că ar fi fost atât de multe sau atractive, nah. Ci pentru că erau de o hidoşenie greu de redat în cuvinte. Nu o să le mai pun şi eu aici, cu siguranţă absolut toată lumea le-a văzut. Nu exagerez când spun toată lumea, au fost viralizate mai ceva decât orice sărbătoare creştină. Şi încă mai sunt.

Las la o parte chiar şi poza absurdă cu omul care s-a urcat pe o masă cu microfonul în mânâ.Nu o să-i spun oficial, deşi se pare că este ceva de genul ăsta, e primar, cu alte cuvinte e un ales. Omul ăla credea sincer că lumea vrea să-l vadă, că prezenţa lui e o plăcere, pentru toţi cei de acolo. Aşa că s-a arătat lor. S-a aburcat pe o masă, ca nu cumva cei din spate să aibă minima şansă să-şi protejeze retina. Pentru că lui nu i-a trecut prin minte că fix asta voiau să evite oamenii ăia care şi-au adus copiii la şcoală. Sigur, ce altceva mai important ar fi avut de făcut? Serviciu? Orice altceva? N-am pomenit de discuţiile cu profesorii pentru că lumea şi-a pierdut oricum speranţa. Modul în care îşi susţin orele nu o să fie altceva decât un chin pentru copii, ca şi până acum, indiferent de rugile şi lacrimile părinţilor acestora. N-au primit decât câte un popă pentru rugile astea. Se rugau ca nişte neiniţiaţi, de asta.

Ah, uitasem omul ăla pe masă! Omul -o continui să-l numesc aşa, deşi ar trebui să arăt mai mult respect unei ilustre personaliţăţi, dar eu sunt o fiinţă limitată- a explicat tuturor cum vor trebui să înveţe, dacă vor să ajungă ca el, care are că are două facultăți, două masterate și două doctorate. Nu vă strâmbaţi! A început şi terminat două doctorate şi un masterat în paralel. Cred că ştiţi ce înseamnă “paralel”, nu trebuie să mai explic şi asta, nu? Plus că a facut şi o catedrală în Voluntari, pe fundaţiile turnate pentru o şcoală şi un spital, deşi mai erau cinci biserici. Dar erau mici, trebuia una mare. Nu trebuia să pomenesc despre asta, pentru că soţia domniei sale face o megacatredală, dar se ştie că femeile sunt mai ambiţioase. Ce să fac, mi-a scăpat.

În acest timp, aţi ghicit, exemplul personal al acestui mare om, a inspirat fiinţa cu care s-a unit la bine în faţa domnului. Doar la bine, pentru că e un om calculat şi foarte cerebral. Aceasta a devenit un primar şi mai mare şi a decis ca ea v-a construi o biserică şi mai mare, o megacatredală, cum deja mi-a scăpat păsărica. Şi desigur va explica la deschiderea anului şcolar, cum a ajuns dânsa aşa deşteaptă şi aşa de sus. Şi-a pus banderolă tricoloră, a luat doi generali de aproximativ un metru bucata, un popă şi un poliţist şi nişte nimeni (pardon, necunoscuţi) şi a făcut asta. Şi poză, pe care nu v-o arăt.

În toată ţara, formula de deschidere a anului şcolar a fost aceeaşi : om foarte important, popă, poliţai, ceva cu şapcă de la armată, necunoscuţi care lucrează ceva pe la şcoală şi colectează bani de la părinţi. Repet, pentru a treia oară, că toţi copiii au primit toate explicaţiile necesare pentru a deveni, la rândul lor, mari oameni. De la nişte experţi care au studiat tot în ţara asta, în aceleaşi condiţii în care vor studia copiii dumneavoastră. Să vad ce scuze mai găsiţi acum.

În încheiere, îmi cer scuze c-am spus despre poze c-ar fi o hidoşenie, au vorbit invidia şi răutatea din mine. Doamne, iartă-mă!

sursa micdavinci.wordpress.com


 

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

14 septembrie 2016 8 comentarii

amazing-stones-minerals-1__700

Apusul e mereu un spectacol, mereu altfel, în toate ipostazele imaginabile. E misterul fascinant al unui început. Splendoarea care se topeşte în bolta înstelată şi lasă oraşul într-un amestec de culori şi joc de lumini. Există un moment de acalmie, de linişte aproape ireală. Lipsa oricărei adieri de vânt. O clipă, totul e încremenit.

Apoi, o magie a sunetelor. Maşini, glasuri care par aproape dar sunt neaşteptat de departe, şoapte, chiar şi câte un greiere, frânturi de melodii ce par să vină din altă galaxie sau îţi intră în vene şi-ţi devin puls. Sunetele rezonează cu structura fină a fiecăruia dintre noi şi ne amestecă, ne completează şi ne desăvârşesc .

În adîncul nopţii, devii întreg, cu toate simţurile armonizate. E apogeul tău, când eşti capabil să simţi o privire, un zâmbet, un gând. Devii un avatar. Ideile au vitalitate, sevă colectivă, intuiţia e un fior cald care trece simultan prin toţi, comunicarea se animă, informaţiile îşi găsesc firesc conexiuni şi creativitatea vigoare. E momentul în care crezi în ceea ce eşti.

Suntem dezbrăcaţi de mituri, obiceiuri şi tradiţii. Fără dogme, norme, constrângeri şi etichete. Imateriali. Suntem pasiunile noastre, bucuria revelării lor, raţiunea şi idealismul se ţin de mână. E momentul zero în care nu există ură şi luptă, nu există diferende ci doar conversaţie, puncte de vedere, înţelegere, concluzia logică, soluţia. E clipa de pace.

Încet, magia dispare, se topeşte în prospeţimea dimineţii. Sunetele devin stridenţe, apoi stridenţe care încearcă să acopere alte stridenţe. Logica are alt set de argumente şi analize. Punctele de vedere nasc dezacorduri, luptă, ură, pasiuni. Raţiunea devine materialism, constrângeri şi etichete. Norme, dogme. Le amestecăm cu morală şi etică. Le îmbrăcăm în tradiţii şi obiceiuri. Le acoperim cu mituri. Vrei ceva, dar nu înţelegi ce.

Profesionismul devine rutină, blazare şi sobrietate. Informaţiile, modalităţi de ocolire a legilor şi conexiunilor. Comunicarea e plată, mesajul e subliminal, intuiţia reaşează ierarhii. În miezul zilei, decizi sec să te redefineşti. Orgoliile şi individualismul devin personalitate, disputele devin redute, conştiinţa se estompează. E competiţie. Trebuie să distrugi concurenţa. Să fii primul. E momentul în care vrei şi crezi în ceea ce vrei.

Până în momentul neverosimil de acalmie dinaintea spectacolului despre tine. Apusul.

sursa micdavinci.wordpress.com


Pofta

12 septembrie 2016 2 comentarii

1-1

Se auzi un pârâit şi copacul se rupse drept în două, cu un trosnet însoţit de o bufnitură înfundată. Cele trei babe, amuţite de groază, uitară să mai respire. Pachiţei îi căzu unul dintre dresurile de bumbac, legat cu elasticul slăbit de la un borcan de zacuscă şi rămase adunat ca un maţ de porc peste şoşonul decolorat. Era atât de marcată încăt nici măcar nu simtea că soarele îi atinge, pentru prima dată în 65 de ani, pielea neverosimil de albă a gleznei. Inexplicabil, toate orătăniile dispăruseră şi era o linişte de rău augur.

Mormanul de crăci începu să se agite şi se ridică cu totul de la pământ, cu un muget sinistru, de pe lumea cealaltă. Pachiţa dădu să fugă şi căzu grămadă lângă troaca porcului. Leana vru să bage în gură un colţ de batic dar uită pe loc. Paraschiva se sprijini de peretele grajdului cu mâna la gât.

-Lua-v-ar dracii, cu cereşele şi pohtele voastre, să vă ducă pe pustii! Fimei nebune şi eu un prost, să mă potrihesc la voi!

Moş Ilie îşi îndreptă cu efort spatele şi se uită spre cele trei:

-Tu ci faci fa, pi jos? Aţi vrut cereşe, acu’ luaţ’ şî mâncaţ’, ci vă uitaţ’ ca broasca-n lemni? Sî vă săturaţ’, am rupt bunanati di copac din cauza voastrî! Proastilor!

Se îndepărtă bombănind, încovoiat şi crăcănat.

Cocoşul avu o reacţie întârziată şi-i sări Pachiţei în cap.

sursa micdavinci.wordpress.com


Nişte dobitoci

11 septembrie 2016 Lasă un comentariu

wallup.net

Zic şi eu să beau o cafea înainte să mă culc înapoi, că am dormit doar două ore. Genul ăsta de cafea se bea total relaxat, cu picioarele pe balustrada balconului şi un laptop în braţe. Ziua începe frumos, păsărelele-s isterice, soarele îmi incălzeşte tălpile şi-mi bate-n ochi, ochelarii de soare sunt prea departe, o dubă albă trece în viteză şi-mi bagă praf în cafea şi scutură câteva frunze galbene.

Trec în revistă peisaje, copii, abdomene, dau like la nişte descoperiri revoluţionare şi la un câine mai deştept decât unii pe care îi ştiu eu, înjur în gând nişte paţachine din politică.

Si dau de asta: topul ruşinii sursa digi24

Deja ignor cartoful înfipt în Piaţa Revoluţiei dar tot mă minunez ce face seceta din om, recte Traian cu lupoaica în braţe.

Totuşi, să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să încercăm o vizualizare a expresiilor de pe chipurile celor prezenţi la inaugurarea oficială a monumentelor din link şi să studiem câteva reacţii ale locuitorilor:

Păi așa, dacă mă uit, în prima fază la ea mi-ar transmite că a venit un extraterestru și a răpit pe cineva…altă planetă. Urât în comparație cu nivelul socio-cultural al acestei piețe, ca și cum ai lua un OZN și l-ai pune în mijlocul ei”, spune un trecător.

Nu știu ce reprezintă statuia…ce reprezintă… un soldat..?”, se întreabă un altul.

Cred că e nereușită, pentru că nu-mi dau seama ce reprezintă. (Reporter: Ce mesaj vă transmite așa când vă uitați prima oară la ea?) Kitsch!”, este de părere un al treilea.

Despre cloșca cu pui din metal care păzesc intrarea în Parcul Copiilor din Timișoara:

„N-au aspect, doar așezare, așa ca aspect sunt doar niște mingi de fier”, constată un timișorean

Personal, regret că nu a imortalizat cineva confuzia şi năuceala audienţei în momentul dezvelirii acestor opere. Eu am râs un sfert de oră când mi-am imaginat scena asta.

E clar că doar surpriza şi faptul că interviul urma să fie difuzat a menţinut nivelul exprimării în cote cu care noi nu mai suntem obişnuiţi, atunci când suntem loviţi de iniţiativele artistice şi socio-culturale ale edililor de la noi. Ăsta n-a fost un impediment pentru Nicolae Robu, primarul Timișoarei, care a explicat nonşalant:

„Păi ăia sunt niște dobitoci care au întocmit acel clasament, ce abilitare au ei, care își permit să treacă peste criticii de artă și să califice care sunt cele mai urâte statui ale lumii?”

Nişte nimeni, cum bine a zis şi Tăriceanu. Luaţi mă, proştilor, cultură!

sursa micdavinci.wordpress.com


Jaffa

10 septembrie 2016 Lasă un comentariu

dsc03537

Pâlcul de prichindei desculţi, ridicol de scunzi şi firavi, nişte furnici imbrăcate, ridicaseră colbul cărămiziu la câţiva metri pe maidanul străjuit de arbori de banyan, jackfruit, cashew, bael şi împuţitul noni. Cum nu era nicio adiere de vânt, praful stătea suspendat, apoi se depunea încet pe copacii acoperiţi de pânze imense de păianjen. Jucau cricket. Sau chircket, cum îi spuneau ei.

Disputa a pornit de la o “jaffa”, o minge bună sau nejucabilă, care de obicei sare şi lasa bâta în urmă în traiectoria sa. Se contraziceau vorbind incredibil de repede şi folosind bâtele minuscule ca să deseneze scheme peste scheme, le ştergeau cu tălpile goale şi le redesenau aprinşi, alternând vocile exasperate de incapacitatea celuilalt de a înţelege cu izbucnirile de bucurie, când cineva aducea un argument genial.

Din toate direcţiile, maidanul fu inundat de fumul de lemn de cocotier şi miros puternic de masala. Partida de cricket s-a încheiat în aceeaşi secundă. Jucătorii şi-au cules tăştile de şcoală, au pus sub un copac bâtele şi şi-au sters feţele transpirate cu un prosop cărămiziu, pe care l-au pus, împăturit, peste beţe. Plecară înspre case, însoţiţi de câţiva maidanezi cu feţe serioase.

Pe maidanul pustiu aerul se limpezeşte lent, în timp ce micii strategi se spală grăbiţi cu apa încălzită în vase de cupru. În vetrele de piatră jarul pâlpâie cu mici jerbe. Pe mesele acoperite cu pânze colorate, stau rânduite bucatele fierbinţi.

Umbra se îndreptă plictisită spre câmpul de orez.

sursa micdavinci.wordpress.com


%d blogeri au apreciat: