Arhiva

Archive for the ‘Afaceri – Economic – Finanțe’ Category

IOANA PETRESCU DESPRE PERICOLUL CARE SE ASCUNDE ÎN NOUA LEGE A SALARIZĂRII

Ioana Petrescu, fost ministru la Finanțe în guvernul Ponta publică pe siteul său ioanapetrescu.ro un articol intitulat în care analizează despre noua lege a salarizării în care găsește un mare pericol pentru Guvernul  Grindeanu.

Recomandarea ei ar fi ca Guvernul Grindeanu să ia măsuri clare de reducere a evaziunii fiscale, să implementeze măsuri structurale care să accelereze creșterea economică prin îmbunătățirea managementului companiilor de stat.

O nouă lege a salarizării – spune Ioana Petrescu în debutul articolului – este absolut necesară și mult așteptată de majoritatea bugetarilor. Însă, actualul proiect pare mult prea ambițios și riscă să aibă destinul vechii legi a salarizării 284/2010, care nu a fost niciodată aplicată în integralitate.

„Cel mai înțelept – își încheie fostul ministru articolul – ar fi ca Guvernul sa vina întâi cu masuri clare de reducere a evaziunii si creștere a veniturilor. Să implementeze măsuri structurale menite să accelereze creșterea economică. O astfel de măsură ar putea fi îmbunătățirea managementului companiilor de stat prin înființarea un fond de investiții profesionist.

Din păcate, acest lucru nu se poate implementa de pe o zi pe alta și efectele ar fi vizibile doar în timp. Mai exact, cred că Guvernul trebuie să implementeze acele masuri menite să aducă mai mulți bani la buget cât mai repede, să măsoare efectele lor și abia după ce constată că există mai mulți bani în vistierie, să se înhame la măsuri cu impact bugetar uriaș. În acest fel, se va asigura că o noua lege a salarizării nu va avea același destin precum cea de dinainte, care nu a putut fi aplicată integral”

Ocaua lui Cuza, în varianta lansată de Guvernul Grindeanu

Proiectul noii legi a salarizării unitare a stârnit interesul general

O nouă lege a salarizării este absolut necesară și mult așteptată de majoritatea bugetarilor. Însă, actualul proiect pare mult prea ambițios și riscă să aibă destinul vechii legi a salarizării 284/2010, care nu a fost niciodată aplicată în integralitate.

După muncă și răsplată: Salariile vor crește și sistemul va fi reașezat pe niște principii corecte.

Liviu Dragnea a anunțat deja pe o pagină de socializare principiile generale ale acestui proiect.  Egalitate pe toate planurile. Se vor acorda salarii egale pentru funcții egale, studii egale și muncă egală. Va exista o clară ierarhizare astfel încât salariul șefului să fie mai mare decât cel al subalternului. Sporurile vor fi reglementate astfel încât să nu depășească 30% din cheltuielile de personal. Vor exista premii de excelență de 5% din cheltuielile de personal și, nu în ultimul rând, legea se va aplica pentru toți angajații de la stat, cu excepția BNR și ASF, unde există alte recomandări UE.

Majoritatea salariilor se vor mari si medicii vor putea ajunge la un salariu de 3.705 euro pe lună, profesorii până la 13.600 lei, generalii de armată până la 8.874 lei. Un ambasador va putea câștiga până la 11.000 lei pe lună, un judecător până la 14.258 lei, iar un artist până la 10.093 lei.

De ce este nevoie de o noua lege a salarizării unitare?

În primul rând, pentru că salarizarea în sistemul public este haotică. Legea salarizării unitare nu s-a aplicat integral, salariul minim a crescut, unele sporuri au dispărut, altele s-au reintrodus și, ca atare,  s-a ajuns la anomalii în care persoane fără studii câștigă mai mult decât cele cu studii superioare, iar șeful câștigă mai puțin decât subalternul. Când eram ministru, consilierele mele câștigau mult mai mult decât mine. Si nu erau singurele din minister în această situație. De fapt, aproximativ 20% din angajații Ministerului Finanțelor câștiga mai bine decât ministrul.

În al doilea rând, pentru că unele salarii sunt atât de mici încât nu putem atrage și păstra profesioniști în poziții cheie la stat. Două povești reale încă mă mai „urmăresc” și azi. Într-un minister mai mic, căruia nu-i voi da numele, nu exista niciun specialist in domeniul juridic. Toate documentele care ajungeau la Ministrul de Finanțe și la Ministrul de Justiție pentru  avizare erau întoarse la acest minister pentru a fi refăcute. Să ne înțelegem, existau pe statul de plată angajați la departament juridic in acel minister, dar salariile erau atât de mici, încât niciun specialist cu minime competențe juridice care putea să găsească un loc de muncă oriunde altundeva nu stătea acolo. Ca atare, cei care rămâneau, nu erau în stare să scrie un act normativ corect. Până la urmă, s-a ajuns la soluția de a împrumuta (cu ziua sau prin delegare, situație în care delegatul își păstrează salariul cel mai mare dintre cele două locuri de muncă) experți juridici de la Ministerul Justiției pentru a ajuta la scrierea actelor din acel minister.  Altă poveste reală este despre un alt minister, mai tehnic decât primul, unde aveau nevoie de doctori în știință. Îmi povestea un secretar de stat de la acel minister ca are un doctor în știință bun pe care încearcă să îl păstreze, dar salariul lui este atât de mic, încât, o dată pe an, angajatul pleacă în Grecia să culeagă măsline pentru a-și suplimenta venitul.  Este normal ca cetățeanul să dorească performanță de la funcționarii publici, dar înainte de a le cere asta, este esențial să îi plătim decent!

Această lege este necesară și pentru că trebuie să încercam să păstram specialiștii în țară. 3 milioane de romani au plecat din țară în ultimii 10 ani. Ca să inversam acest trend, trebuie să facem ca salariile pentru munca prestată în România să fie mai atractive, mai ales în domenii cheie, precum învățământul și sănătatea. Nu  este nevoie de o remunerare la același nivel ca în statele mai dezvoltate din Europa, pentru ca cei care rămân în țară au și alte avantaje, precum  costuri mai mici decât afară și o viață alături de familie, dar salariile din România trebuie să se apropie de nivelul european.

Nu în ultimul rând, o creștere a salariilor este necesară pentru că a devenit din ce în ce mai greu pentru angajatori să găsească forță de muncă. INS anunța de curând ca rata șomajului în luna februarie a fost de 5,4%, cea mai redusă din ultimele doua decenii. Asta este o veste bună pentru economie, dar proastă pentru angajatori, care vor fi nevoiți să crească salariile pentru a atrage angajați.

Ce efecte ar putea avea  noua lege a salarizării?

Un studiu realizat de Banca Central Europeană demonstrează ca o mărire de 1% la salariile de la stat duce la creștere de 0,1% a salariilor din mediul privat. Deci, ca urmare a creșterii salariilor la stat, ne putem aștepta ca și  angajatorii privați să crească salariile.

În măsura în care salariile mici de la stat cresc mai mult decât cele mari, așa cum a declarat în multiple rânduri ministrul Lia Olguța Vasilescu, atunci vom observa o reducere a inegalității veniturilor. Conform Eurostat, 20% dintre cei mai bine plătiți români câștigă de 8,3 ori mai mult decât 20% dintre cei mai prost plătiți români, ceea ce ne poziționează ca țara cu cea mai mare inegalitate de venituri din UE. Cu siguranță, orice măsură menită sa remedieze aceste discrepanțe e binevenită.

O creștere a salariilor de la stat, cât și în privat, poate ajuta la reducerea deficitului fondului public de pensii. De câțiva ani, acest fond are mai multe cheltuieli decât contribuții, pentru că avem o populație îmbătrânită, evaziune fiscală pe piața muncii și migrație puternică a forței de muncă în afara granițelor. Salarii mai mari  pe piața oficială a muncii (nu la negru), înseamnă mai mult CAS plătit, deci, mai multe contribuții de pensii.

O astfel de lege a salarizării, în care oamenii vor avea venituri mai mari,  poate încuraja consumul și poate chiar crearea unor conturi de economii. Consumul mai mare poate duce la un PIB mai mare, în lipsa altor factori negativi pe piață.

Pericolele previzibile ale unei noi legi a salarizării

O astfel de creștere semnificativă a salariilor atât în sistemul public, cât și cel privat, poate duce la inflație. Asta înseamnă, că salariul real (ajustat cu inflația) să fie mult mai mic decât cifrele anunțate de Liviu Dragnea, adică, mai pe românește, salariul crește, dar cresc și prețurile, deci puterea de cumpărare a românului nu va crește atât de mult pe cât lasă impresia cifrele prezentate de președintele PSD.

O alta problemă ar fi creșterea deficitului la bugetul de stat. Deja bugetul pe acest an este realizat pe un deficit de 2,98% din PIB, foarte aproape de deficitul maxim de 3%, pe care nu avem voie sa îl depășim, conform Tratatului de la Maastricht. Bugetul pentru anul 2017 este fundamentat pe venituri bugetare de 254 mld lei, cu 23 mld mari mult decât încasările din anul 2016. În primele trei luni ale acestui an, s-au încasat doar 50 mld lei, adică 1,3% mai mult decât anul trecut, în condițiile in care Guvernul s-a angajat în buget că va incasa cu 15% mai mult la bugetul de stat si cu 14% mai mult la bugetul general consolidat decât anul trecut. Deci, dacă se menține același ritm de încasări și în următoarele trei trimestre, se va colecta sub nivelul prognozat în bugetul pe anul 2017. În condițiile în care cheltuielile cu salariile vor crește și încasările la buget nu vor ține  pasul cu estimările mult prea optimiste de venituri, riscăm un deficit mai mare decât 3%, și, implicit,  posibile sancțiuni ale Comisiei Europene.

Este adevărat că ministrul Vasilescu a promis o creștere treptată a salariilor și doar o mică creștere în acest an.  “De la 1 iulie vor mai fi niște creșteri nu foarte semnificative. De la 1 ianuarie 2018, media de creștere a salariilor este de 25%, mai puțin sănătatea care intră cu toți banii pe care ar fi trebuit să îi primească din 2020 – le cresc salariile din 2018, dar se opresc până în 2021, nu vor mai avea nicio creștere salarială și este vorba și de educație cu 50%, unde ne am angajat ca să fie creștere“, a declarat ministrul la un post de televiziune. Însă măririle sunt foarte ambițioase și riscă să nu poată fi realizate, conform planului, în anii următori.

Omul înțelept face ce poate, nu ce vrea

Cel mai înțelept ar fi ca Guvernul sa vina întâi cu masuri clare de reducere a evaziunii si creștere a veniturilor. Să implementeze măsuri structurale menite să accelereze creșterea economică. O astfel de măsură ar putea fi  îmbunătățirea  managementului  companiilor de stat prin înființarea un fond de investiții profesionist. Din păcate, acest lucru nu se poate implementa de pe o zi pe alta și efectele ar fi vizibile doar în timp.   Mai exact, cred că Guvernul trebuie să implementeze  acele masuri menite să aducă mai mulți bani la buget cât mai repede, să măsoare efectele lor și abia după ce constată că există mai mulți bani în vistierie, să se înhame la măsuri cu impact bugetar uriaș. În acest fel, se va asigura că o noua lege a salarizării nu va avea același destin precum cea de dinainte, care nu a putut fi aplicată integral.

Autor: Ioana Petrescu

Sursa: ioanapetrescu.ro

Data publicării: 06.04.2017

Conform Liei Olguța Vasilescu, salariile vor crește în România mai ceva decât Făt Frumos cu Paloșul Gros

Citind un articol ca cel de mai jos publicat de siteul România TV sub semnătura  în care Lia Olguța Vasilescu vorbește de noua lege a salarizării unitare care va aduce dublarea salariilor de până la 4.000 de lei, creșterea cu 45% până la cuantumul de 7.000 de lei și mai puțin peste această sumă nu ai cum să nu te întrebi câteva lucruri.

O fi acest guvern atât de inconștient încât să bage din populism țara în faliment având în vedere că încasările la buget sunt chiar mai mici decât ale guvernelor anterioare? Sau guvernele de până acum au fost niște guverne care au escrocat poporul ăsta ținând veniturile, relativ la veniturile din alte țări, la un nivel căruia, dacă îi spui ridicol îi faci un mare compliment …

Olguţa Vasilescu, despre Legea salarizării: Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează. După acest prag va fi o creştere cu 45%

lia-olguta-vasilescuMinistrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara la #RTV că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordinea publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.

„Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate”, a afirmat ministrul.

Întrebată dacă ar putea apărea modificări la proiectul legii salarizării unitare, în condiţiile în care sindicaliştii şi-ar dori anumite schimbări, Olguţa Vasilescu a spus că Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea să modifice proiectul.

„Noi nu vrem să fie niciun fel de modificări, sigur că suntem deschişi la orice dezbatere cu sindicatele. Pe mine m-a distrat un pic faptul că au început să atace o lege pe care nici măcar nu au văzut-o până acum. Suntem deschişi tuturor discuţiilor şi eu sunt convinsă că pentru cei cu salariile mici, veştile vor fi foarte bune”, a răspuns ea.

De asemenea, întrebată când va ajunge în Parlament legea salarizării unitare, Vasilescu a susţinut că nu poate da un termen fix, deoarece trebuie să aibă loc o serie de discuţii cu sindicaliştii.

„Nu pot să vă dau o dată concretă, pentru că trebuie să avem mai întâi discuţii cu sindicatele, dar, cel mai clar, este termenul pe care îl avem şi în programul de guvernare, că va trebui să fie adoptată până la data de 1 iulie anul acesta”, a completat vicepreşedintele PSD.

Chestionată în continuare cu cât se vor majora veniturile potrivit noii legi a salarizării, Olguţa Vasilescu a spus că „sunt mai multe praguri”.

„Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, a adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte pensiile, Vasilescu a precizat că „următoarea majorare este de la 1 iulie pentru absolut toţi pensionarii din România, când creşte punctul de pensie la 1.000 lei”.

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa” îi solicită ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, să renunţe la separarea salariilor de indemnizaţii, în noua lege a salarizării, în condiţiile în care indemnizaţiile demnitarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene ar fi raportate la salariul mediu, în timp ce restul salariilor din sistemul public sunt raportate la salariul minim.

„Stabilirea bazei de raportare a indemnizaţiilor demnitarilor, primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, vicepreşedinţilor, etc la salariul mediu, în timp celelalte salarii din sistemul public sunt raportate la salariul minim din grilă, instituie un tratament diferenţiat al acestor angajaţi publici în raport cu ceilalţi”, arată reprezentanţii CNS „Cartel Alfa” într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Comitetul Confederal al CNS „Cartel Alfa” consideră că intenţia Guvernului de a separa astfel salariile de indemnizaţii în noua lege a salarizării unitare, care urmează să fie discutată cu sindicatele, reprezintă „o aroganţă a aleşilor”

Autor: 

Sursa: romaniatv.net

Mărul otrăvit

9 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

42c843a08237df5809f2d2b8bc72171b

La începutul anului, în februarie, orașul Timișoara a fost desemnat de revista Forbes drept cel mai bun oraș pentru afaceri din Romania în 2016, pentru al doilea an consecutiv, fiind urmat de Cluj-Napoca și București. Topul se referea la cele 40 de orașe din Romania și ține cont de indicatori economici serioși. Potrivit celor de la Forbes România, în ultima perioadă, domeniul care a cunoscut o ascensiune fulminantă în Timișoara a fost IT-ul.

Tot în acea perioadă, Forbes spunea că 65% din mediul de afaceri este în favoarea acțiunilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și foarte mulți încep să conștientizeze că, prin acțiunile DNA, există șanse de concurență loială (spunea atunci noul președinte Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, într-o conferință de specialitate, după ce Mihail Vlasov fusese reținut pentru mită).

“Vrem să impulsionăm mediul de afaceri să adopte aceeași filosofie, să încercăm să diminuăm acest fenomen care face ca investițiile străine în România, investițiile americane să fie diminuate”, a mai afirmat președintele CCIR.

Totul bine și frumos, intenții bune, vorbe mari. Care au trecut pe lângă urechile noastre pentru că le auzim de cănd ne-am născut, au devenit un zgomot de fond. Cum ai revelația că omul ăsta s-a ținut de cuvănt? Păi să vedem:

 “Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.

El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri. 

Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO”. SURSA.

Afacere moartă și îngropată, nimeni nu mai vorbește despre asta. Or fi existând compensații, cine știe.

Dar asta e la un alt nivel și puțin conspiraționist, deși vreau să subliniez că așa se făceau afacerile în România și probabil am influențat de multe ori topul Forbes american.

Ei bine, în mediul IT se pare că nu se mai practică genul de curtoazie ca cea din dosarele Microsoft sau Bechtel. Așa că au început fricțiunile, iar în urmă cu doar câteva ore, când românii dormeau liniștiți, a venit o mică bombiță de la Apple care a stârnit furia printre IT-işti după ce a eliminat o aplicaţie concepută de un român din AppStore (aplicația Dash,  e concepută de Bogdan Popescu pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent).

 Motivul?  Felul în care oamenii oferă recenzii aplicaţiei, întrucât majoritatea acestora sunt pozitive.

Contul lui B.P. a fost închis, inițial fără explicații, iar “decizia Apple este definitivă şi nu poate fi contestată”. În acest timp, fondatorul aplicaţiei, Bogdan Popescu poate distribui şi poate face actualizări pentru versiunea Mac pe propriul său site. El a mai spus într-un tweet că se gândeşte să facă versiunea iOS „open source”, ceea ce înseamnă că oricine ar putea folosi codurile respective şi chiar ar putea să o distribuie gratuit pe site-uri precum Github.

Asta e competiția. Așa arată de fapt mediul de afaceri.

Rămâne să urez Happy Halloween, Apple! Cu jumătate de gură, e drept.

sursa micdavinci.wordpress.com

„Următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii”

8 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

E interesant să te uiți în presă la articolele din urmă cu un an sau doi și să compari analizele și previziunile de atunci cu situația actuală. Desigur că treceau nebăgate în seamă sau intrau la capitolul conspirații, pentru români nu există termen mediu și lung, astea intră la capitolul motivații pentru jecmăneală sau science-fiction.

De când a avut loc Brexit-ul, văd foarte puține analize și studii de impact, românii par să nu realizeze că situația se va înrăutăți. Dacă nu începem să producem serios, dacă nu suntem capabili să facem asta în relativ scurt timp, România se va îndrepta spre deflaţie (situaţie mult mai gravă ca inflaţia) și în cazul ăsta BNR va acţiona, prin mecanismele pe care le are la îndemână, pentru a opri ieftinirea şi eventual pentru a impulsiona creşterea preţurilor, acesta fiind singurul mod in care pot fi încurajați producătorii autohtoni. Producătorii de alimente sunt deja afectați de fenomenul foarte puţin dezbătut, şi anume invazia de produse din import ajunse la noi prin ricoşeu ca urmare a embargoului impus de Rusia alimentelor venite din afară. Prima măsură a fost cea de relaxare fiscală, în 2015, mai exact o scădere a taxei pe valoare adăugată la de la 24% la 9% la anumite produse, masură care nu a vizat ieftinirea alimentelor, ci a urmărit redistribuirea de resurse băneşti suplimentare către companii, către sectorul privat, cu scopul final de a genera creştere economică, (scăderea T.V.A. afectând numai bugetul statului, nu și buzunarul comerciantului, potrivit lui Mugur Isărescu).

„Dacă Marea Britanie ar părăsi UE, acest lucru ar avea cu siguranţă un impact extrem de negativ din perspectiva PIB-ului Marii Britanii. Există, însă, un risc şi pentru Zona Euro în general. Să nu uităm faptul că, fără o contribuţie a Marii Britanii la bugetul UE, ţări precum Germania, Franţa şi Italia vor contribui cu aproximativ un miliard de euro mai mult în fiecare an”,  explica analistul economic Matthew Beesley cu un an în urmă.

O nouă criză economică poate să se declanșeze într-o milisecundă, n-am idee dacă există măsuri pentru situația asta. Deși ar trebui, avănd în vedere că abia am reușit să ne dezmeticim după una, mi-e tot mai clar, mai ales după ce am citit articolul ĂSTA. Un articol excepțional, care spune, nici mai mult, nici mai puțin decât asta:

„O ştire ignorată de marele public, şi pe bună dreptate, pentru că pare a-i pasiona doar pe bancheri şi finanţişti: vineri dimineaţă lira sterlină a căzut pe pieţele valutare la minimul ultimilor 31 de ani, după două minute de haos provocate de o serie de ordine de vânzare generate de computere.(…) Şi da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii.” 

E absolut evident că nu va impresiona pe nimeni, pentru că românii niciodată nu iau în serios analizele și niciodată nu iau măsuri preventive.

sursa micdavinci.wordpress.com


Se taie veniturile înalţilor demnitari acordate de Ponta?

10 Iunie 2016 2 comentarii

Mai ţineţi minte toată tecatura aceea de la vreme de austeritate când mureau unii de indignare că la vreme de austeritate se încerca tăierea de salarii, pensii sporuri etc, deoarece se încălca principiul căruia un drept câştigat nu poate fi luat?

Unii şi-au recâştigat veniturile în justiţie folosindu-se de acest principiu. 

Ei bine, nu se mai pune…

Bani

A apărut o ştire conform căreia salariile unor înalţi demnitari (preşedintele statului, şefii camerelor Parlamentului,  miniştri,  etc) ar putea să scadă consistent. Se pare că ar fi fost „aruncată” pe piaţă de  hotnews.ro sau digi24.ro.

În prezent, salariile (unii le spun indemnizaţii din motive pe care nu le comentăm acum), ar fi prea mari şi nu s-ar încadrea în grila propusă de noua lege a salarizării, sau cum o fi să se numească.

În prezent Preşedintele României şi Premierul, aflaţi în vârful piramidei salariilor de bugetari câştigă pe lună 21.500 RON (adică 215 milioane de lei vechi).

La vârful acestei piramide avem  salariile brute (sau, „indemnizaţiile brute” dacă preferaţi) în lei noi:

  •     Presedintele Romaniei – 21,540
  •     Presedintele Senatului, presedintle Camerei Deputatilor – 21,540
  •     Vicepresedintii Senatului si Camerei Deputatilor – 19,055
  •     Secretarii si Chestorii Senatului si Camerei – 19,055
  •     Prim-ministru – 21,540
  •     Viceprim-ministru – 20,000
  •     Ministru – 19,055
  •     Ministru delegat – 19,055
  •     Consilier prezidential – 19,055
  •     Secretar general al Guvernului – 19,055
  •     Sef Cancelarie – 19,055
  •     Avocatul Poporului – 19,055
  •     Presedintele Consiliului Legislativ – 19,055
  •     Presedinte Curte de Conturi – 19,055

Tot la  19,055 RON se încadrează şi şefii serviciilor secrete, directorii de la SRI, SIE, SPP, STS.

Scandalul „Panama papers” vs. ofensiva antievaziune americană sau „Cine e baubau”?

Scandalul documentelor  Panama, cunoscut sub numele Panama Papers pare vârful de icebreg al unui scandal care va creşte la nişte cote greu de inginat, sumele implicate siind între  7.600 mld. dolari şi 32.000 mld. dolari înm vreme ce, pentru comparaţie, conform unei liste publicată de FMI, pe 2012 aveam din puct de vedere al Produsului Intern Brut (În miliarde de dolari SUA):

  1. SUA – 15.684,750 
  2. China – 8.227,037
  3. Japonia – 5.963,969
  4. Germania – 3.400.579
  5. Franţa – 2.608,699
  6. Regatul Unit al Marii Britanii – 2.440,505
  7. Brazilia – 2.395,968
  8. Rusia – 2.021,960
  9. Italia – 2.014,079
  10. India – 1.824,832
  11. Canada – 1.819,081
  12. Australia – 1.541,797
  13. Spania – 1.352,057
  14. Mexic – 1.177,116
  15. Corea de Sud – 1.155,872

……………………………………………….

  56. România – 169.384

Cel mai mare Produs Intern Brut în are Uniunea Europeană – 16.641.109 miliarde de dolari SUA

Se întreabă mulţi cine a descărcat şi aruncat în public acele documante acele documente. Bună întrebare… Şi grea… sau nu.

De fapt, aceşti bani au o caracteristică. Deşi offshore-urile nu sunt o chestie ilegală, banii respectivi NU ADUC VENITURI  din taxe şi impozite ţărilor.  Cred că aici e cheia pentru a se vedea cui îi foloseşte scandalul. 

Totuşi, la acest nivel, când ceva este aparent foarte clar, de fapt, în spate lucrurile sunt extrem de comlicate şi probabil duhnesc foarte urât. Dacă acei vani au fost produşi în mod corect este normal ca cel care îi deţine să încerce să piardă prin taxe şi impozite cât mai puţini.Problema e atunci când acei bani au fost produşi incorect şi se încearcă „spălarea” lor sau când e vorba de evaziune fiscală.

Extrem de interesant este că, în paralel cu această poveste în SUA a început o nouă ofensivă împotriva descurajării evaziunii fiscale. Preşedintele Obama a lovit puternic în marile corporaţii care fentează fiscul american şi băncile care le ajută: „Problema nu este că aceste companii desfăşoară activităţi ilegale, ci că aceste activităţi sunt legale“.

Mai are rost să ne întrebăm cine a orchestrat „Panama Papers”? Şi mai ales cui îi folosea şi cinea avea capacitatea unor asemenea dezvăluiri? Nu cred …

Scandalul documentelor Panama: Câţi bani ascund bogaţii lumii în paradisurile fiscale? Nimeni nu ştie. Estimările variază de la 7.600 mld. dolari la 32.000 mld. dolari

Cel puţin 7.600 miliarde de dolari, cam de două ori cât PIB-ul Germaniei, din avuţia financiară a familiilor lumii ar fi ascunse în paradisuri fiscale, arată un calcul făcut de un economist francez. Alte evaluări merg mai departe, estimând la 21.000 – 32.000 de miliarde de dolari activele ascunse de elita lumii în locuri cu taxe mici şi legislaţie fiscală laxă.

Mossack Fonseca este doar una din multele firme de avocatură care se ocupă cu înfiinţarea de companii offshore obscure sau dubioase şi cu toate acestea dezvăluirea numelor clienţilor săi a stârnit un cutremur politic şi media de proporţii mondiale. Oamenii şi firmele de rând rabdă acasă în vremuri de criză economică, când salariile sunt tăiate şi taxele majorate, iar politicieni, oameni de afaceri înstăriţi, celebrităţi şi alte figuri publice care ar trebui să fie un exemplu de bună purtare pentru societate se folosesc de portiţe legislative, poate lăsate tocmai de ei deschise, pentru a-şi proteja averile în locuri în care cei de rând nu au acces. Lucrul acesta îl demonstrează documentele Panama.  

Gabriel Zucman, un economist francez tânăr cu mai multe cărţi de profil  publicate, estima într-o lucrare apărută anul trecut că în 2014 circa 8% (7.600 miliarde de dolari) din avuţia financiară a gospodăriilor lumii stau ascunse, în mare parte legal, în conturi din paradisuri fiscale. O treime din această sumă este îndesată în conturi elveţiene. Cifrele lui Zucman se concentrează pe active precum acţiuni şi obliga­ţiuni şi nu iau în considerare proprietăţi imobiliare. Estimarea economistului este, desigur, criticată de concurenţii săi, dar este menţionată de diferite publicaţii internaţionale de prestigiu. Revista Quartz îl descria pe Zucman în toamna anului trecut ca fiind unul dintre cei mai influenţi economişti ai momentului. Personajul nu a împlinit 30 de ani.

Panama

Ar fi trebuit să fie cea mai mare fuziune din istoria industriei farma. Însă nimeni nu avea nicio urmă de îndoială că în spatele afacerii de 160 de miliarde de dolari se ascundea intenţia Pfizer de a fenta fiscul american stabilindu-se acasă la Allergan, în Irlanda, unde taxele sunt mai mici.

Coincidenţă sau nu, când investigaţia jurnalistică „Panama Papers“ începea să zguduie lumea arătând cum politicieni şi oameni de afaceri evită, ajutaţi de bănci şi avocaţi, să plătească taxe la ei în ţară folosindu-se de companii din paradisuri fiscale, preşedintele SUA Barack Obama anunţa o propunere de lege mortală pentru planu­rile Pfizer şi ale altor coloşi implicaţi în manevre de ocolire a fiscului american. Din cauza acestei legi nu­me grele de pe Wall Street precum Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase pierd afaceri de sute de milioane de dolari.

SUA au un impozit pe profit ridicat în raport cu standardele internaţionale, scrie The Guardian. Pentru a evita să plătească taxe de până la 39% (în Irlanda impozitul pe profit este de 12,5%), companiile ame­ricane au inventat o schemă denumită inversiune de impozit (tax inversion). Astfel, ele caută un partener într-o altă ţară cu un regim fiscal mai relaxat şi taxe pe profit mai mici şi sugerează o fuziune. După ce fuziunea este realizată, compania care avea baza în SUA îşi mută cartierul general, dar nu şi operaţiunile, în ţara sau teritoriul cu taxele mai mici, unde-şi va înregistra cea mai mare parte din profituri. Acolo va plăti pentru acestea taxe mai mici decât în SUA.

SUA, cea mai mare economie din lume, au o datorie cât PIB-ul şi cresc presiunile pentru rezolvarea problemei distribuirii din ce în ce mai inegale a avuţiei. Bugetul are nevoie de cât mai mulţi bani posibil, iar Obama a găsit oportunitatea de a acţiona. Şeful statului a ordonat Trezoreriei SUA să descurajeze inversiunile „abuzive“.

Din punctul de vedere politic a fost momentul perfect pentru a acţiona. Preşedintele a indicat clar că este o legătură între activităţile de evitare a plăţii taxelor de către companiile americane şi detaliile arătate de documentele Panama despre cum indivizii bogaţi îşi protejează averile în paradisuri fiscale. Obama a mers pe valul furiei americanilor de rând. Dacă corporaţiile plătesc mai puţine taxe, guvernul  ori va investi mai puţin în şcoli, drumuri şi sănătate, ori va majora impozitele impuse clasei de mijloc.

Apoi, de o fuziune beneficiază în primul rând executivii, datorită creş­terii preţurilor acţiunilor. De cele mai multe ori după o fuziune urmează concedieri în rândul angajaţilor.

Propunerea de lege a lui Obama a descurajat imediat Pfizer să meargă mai departe cu fuziunea cu Allergan, semn că plata unor taxe mai mici era pentru companie mai importantă decât afacerea în sine. Desigur, Pfizer a protestat, dar ar fi fost poate de mai mult folos să demonstreze că banii astfel economisiţi ar fi fost folosiţi la cercetare pentru dezvoltarea unei noi generaţii de medicamente. Allergan este cunoscut mai ales ca producător de botox, substanţa  folosită în tratamente estetice de scurtă durată. Pentru Pfizer, mutarea în Irlanda ar fi însemnat economii anuale de peste un milion de dolari.

La câteva ore după ce Pfizer a anunţat căderea fuziunii cu Allergan, Departa­mentul de Justiţie a anunţat că va încerca să blocheze în instanţă fuziunea furnizorilor de servicii din sectorul petrolier Halliburton şi Baker Hughes deoarece aceasta ar afecta concurenţa într-un mediu în care preţurile materiilor prime sunt foarte reduse.

Noile reguli contra inversiunii nu specifică direct numele Pfizer şi Allergan, dar, după cum scrie Financial Times, par croite pentru a descuraja specific această fuziune pentru că ţintesc practicile Allergan, care a mai achiziţionat companii. Nu trebuie uitat că înţelegerea dintre Pfizer şi Allergan ar fi devenit cea mai mare încercare de inversiune din istorie.

Sub regulile anterioare, acţionarii Aller­gan ar fi trebuit să deţină cel puţin 40% din noua entitate pentru ca ambele companii să poată beneficia complet de taxele mai mici din Irlanda, notează Reuters. Intenţia era de a împiedica firmele să cumpere rivali străini mult mai mici doar pentru a-şi muta la ei adresa. Însă noile reguli nu permit ca acţiunile acumulate de o companie străină prin tranzacţii din SUA în ultimii trei ani să conteze la calcularea valorii necesare pentru îndeplinirea condiţiilor pentru ca inver­siunea să fie posibilă. Or în această perioadă Allergan a făcut tranzacţii semnificative, precum fuziunea de 66 miliarde de dolari cu Actavis, achiziţia de 25 de miliarde de dolari a Forest Labora­tories şi preluarea de cinci miliarde de dolari a Warner Chilcott.

Într-o a doua modificare a regulilor, Tre­zoreria a anunţat că va încerca să li­mi­teze schemele de genul „earnings stripping“ aplicate după, dar nu limitate la, inversiune. „Earnings stripping“ este o tactică folosită de multinaţionale ce constă în reducerea pro­fitului taxabil prin plata unor dobânzi anormal de mari unei părţi afiliate (com­panie-mamă) aflată într-o jurisdicţie cu regim fiscal favorabil. Noile reguli ale Tre­zoreriei restricţionează creditele luate de sub­sidiarele din SUA de la părţi afiliate dacă prin acestea nu se finanţează noi investiţii în SUA. 

Prin noua  legislaţie Obama loveşte şi în marile bănci de pe Wall Street. Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase sunt cei mai mari consilieri în operaţiuni de inversiune, notează Wall Street Journal. Reuters estimează că valoarea comisioanelor obţinute pentru inversiuni începând cu 2011 se ridică la 1,3 miliarde de dolari.

Goldman Sachs este liderul acestui segment de piaţă, fiind implicată în 14 din cele 41 de cazuri de inversiune finalizate şi în curs de finalizare începând cu 2011. Băncii i-au revenit comisioane de 291 milioane de dolari.

Pentru consilierea Pfizer în fuziunea cu Allergan Goldman Sachs, Guggenheim Partners, Centerview Partners Holdings şi Moelis & Co ar fi trebuit să încaseze comisioane de 94 milioane de dolari. JPMorgan Chase şi Morgan Stanley, consilierii Allergan, ar fi trebuit să primească 142 milioane de dolari, potrivit calculelor Freeman & Co. Bancherii vor primi acum doar 10% din aceste sume.

Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa: zf.ro

SUA au mai făcut un pas în descurajarea marii evaziuni: Obama a lovit dintr-un foc marile corporaţii care fentează fiscul american şi băncile care le ajută: „Problema nu este că aceste companii desfăşoară activităţi ilegale, ci că aceste activităţi sunt legale“

Barack Obama

Ar fi trebuit să fie cea mai mare fuziune din istoria industriei farma. Însă nimeni nu avea nicio urmă de îndoială că în spatele afacerii de 160 de miliarde de dolari se ascundea intenţia Pfizer de a fenta fiscul american stabilindu-se acasă la Allergan, în Irlanda, unde taxele sunt mai mici.

Coincidenţă sau nu, când investigaţia jurnalistică „Panama Papers“ începea să zguduie lumea arătând cum politicieni şi oameni de afaceri evită, ajutaţi de bănci şi avocaţi, să plătească taxe la ei în ţară folosindu-se de companii din paradisuri fiscale, preşedintele SUA Barack Obama anunţa o propunere de lege mortală pentru planu­rile Pfizer şi ale altor coloşi implicaţi în manevre de ocolire a fiscului american. Din cauza acestei legi nu­me grele de pe Wall Street precum Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase pierd afaceri de sute de milioane de dolari.

SUA au un impozit pe profit ridicat în raport cu standardele internaţionale, scrie The Guardian. Pentru a evita să plătească taxe de până la 39% (în Irlanda impozitul pe profit este de 12,5%), companiile ame­ricane au inventat o schemă denumită inversiune de impozit (tax inversion). Astfel, ele caută un partener într-o altă ţară cu un regim fiscal mai relaxat şi taxe pe profit mai mici şi sugerează o fuziune. După ce fuziunea este realizată, compania care avea baza în SUA îşi mută cartierul general, dar nu şi operaţiunile, în ţara sau teritoriul cu taxele mai mici, unde-şi va înregistra cea mai mare parte din profituri. Acolo va plăti pentru acestea taxe mai mici decât în SUA.

SUA, cea mai mare economie din lume, au o datorie cât PIB-ul şi cresc presiunile pentru rezolvarea problemei distribuirii din ce în ce mai inegale a avuţiei. Bugetul are nevoie de cât mai mulţi bani posibil, iar Obama a găsit oportunitatea de a acţiona. Şeful statului a ordonat Trezoreriei SUA să descurajeze inversiunile „abuzive“.

Din punctul de vedere politic a fost momentul perfect pentru a acţiona. Preşedintele a indicat clar că este o legătură între activităţile de evitare a plăţii taxelor de către companiile americane şi detaliile arătate de documentele Panama despre cum indivizii bogaţi îşi protejează averile în paradisuri fiscale. Obama a mers pe valul furiei americanilor de rând. Dacă corporaţiile plătesc mai puţine taxe, guvernul  ori va investi mai puţin în şcoli, drumuri şi sănătate, ori va majora impozitele impuse clasei de mijloc.

Apoi, de o fuziune beneficiază în primul rând executivii, datorită creş­terii preţurilor acţiunilor. De cele mai multe ori după o fuziune urmează concedieri în rândul angajaţilor.

Propunerea de lege a lui Obama a descurajat imediat Pfizer să meargă mai departe cu fuziunea cu Allergan, semn că plata unor taxe mai mici era pentru companie mai importantă decât afacerea în sine. Desigur, Pfizer a protestat, dar ar fi fost poate de mai mult folos să demonstreze că banii astfel economisiţi ar fi fost folosiţi la cercetare pentru dezvoltarea unei noi generaţii de medicamente. Allergan este cunoscut mai ales ca producător de botox, substanţa  folosită în tratamente estetice de scurtă durată. Pentru Pfizer, mutarea în Irlanda ar fi însemnat economii anuale de peste un milion de dolari.

La câteva ore după ce Pfizer a anunţat căderea fuziunii cu Allergan, Departa­mentul de Justiţie a anunţat că va încerca să blocheze în instanţă fuziunea furnizorilor de servicii din sectorul petrolier Halliburton şi Baker Hughes deoarece aceasta ar afecta concurenţa într-un mediu în care preţurile materiilor prime sunt foarte reduse.

Noile reguli contra inversiunii nu specifică direct numele Pfizer şi Allergan, dar, după cum scrie Financial Times, par croite pentru a descuraja specific această fuziune pentru că ţintesc practicile Allergan, care a mai achiziţionat companii. Nu trebuie uitat că înţelegerea dintre Pfizer şi Allergan ar fi devenit cea mai mare încercare de inversiune din istorie.

Sub regulile anterioare, acţionarii Aller­gan ar fi trebuit să deţină cel puţin 40% din noua entitate pentru ca ambele companii să poată beneficia complet de taxele mai mici din Irlanda, notează Reuters. Intenţia era de a împiedica firmele să cumpere rivali străini mult mai mici doar pentru a-şi muta la ei adresa. Însă noile reguli nu permit ca acţiunile acumulate de o companie străină prin tranzacţii din SUA în ultimii trei ani să conteze la calcularea valorii necesare pentru îndeplinirea condiţiilor pentru ca inver­siunea să fie posibilă. Or în această perioadă Allergan a făcut tranzacţii semnificative, precum fuziunea de 66 miliarde de dolari cu Actavis, achiziţia de 25 de miliarde de dolari a Forest Labora­tories şi preluarea de cinci miliarde de dolari a Warner Chilcott.

Într-o a doua modificare a regulilor, Tre­zoreria a anunţat că va încerca să li­mi­teze schemele de genul „earnings stripping“ aplicate după, dar nu limitate la, inversiune. „Earnings stripping“ este o tactică folosită de multinaţionale ce constă în reducerea pro­fitului taxabil prin plata unor dobânzi anormal de mari unei părţi afiliate (com­panie-mamă) aflată într-o jurisdicţie cu regim fiscal favorabil. Noile reguli ale Tre­zoreriei restricţionează creditele luate de sub­sidiarele din SUA de la părţi afiliate dacă prin acestea nu se finanţează noi investiţii în SUA. 

Prin noua  legislaţie Obama loveşte şi în marile bănci de pe Wall Street. Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase sunt cei mai mari consilieri în operaţiuni de inversiune, notează Wall Street Journal. Reuters estimează că valoarea comisioanelor obţinute pentru inversiuni începând cu 2011 se ridică la 1,3 miliarde de dolari.

Goldman Sachs este liderul acestui segment de piaţă, fiind implicată în 14 din cele 41 de cazuri de inversiune finalizate şi în curs de finalizare începând cu 2011. Băncii i-au revenit comisioane de 291 milioane de dolari.

Pentru consilierea Pfizer în fuziunea cu Allergan Goldman Sachs, Guggenheim Partners, Centerview Partners Holdings şi Moelis & Co ar fi trebuit să încaseze comisioane de 94 milioane de dolari. JPMorgan Chase şi Morgan Stanley, consilierii Allergan, ar fi trebuit să primească 142 milioane de dolari, potrivit calculelor Freeman & Co. Bancherii vor primi acum doar 10% din aceste sume.

Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa: zf.ro

Strategii noi pe energie, legi vechi, schimbare zero

Chiar aşa. Ce rost are să se tot facă strategii pe energie dacă legile care guvernează domeniul sunt neschimbate?

Ana Otilia Nutu

 

Strategia energetică. La ce ne mai trebuie, dacă facem (prost) legile înainte?

De câteva luni bune, se discută prin diverse comisii parlamentare şi prin Ministerul Energiei tot soiul de propuneri de modificare a tuturor legilor primare care privesc sectorul energiei: Legea energiei, Legea energiei termice, Legea regenerabilelor. În acelaşi timp, discutăm de alte luni bune despre noua strategie energetică, facem analize peste analize ale situaţiei actuale, devenim transparenţi, facem consultări, discuţii, dezbateri cu unii şi cu alţii.

Stau şi mă întreb: la ce ne-o mai trebui strategie, dacă singurul motiv pentru care toată lumea cere să apară odată strategia e tocmai ca să nu mai avem politici şi legi imprevizibile, modificate ad hoc şi fără o fundamentare serioasă?

Ideea unei strategii e simplă: ai nevoie de un cadru mare în care să fie viziunea autorităţilor despre cum trebuie să arate sectorul în ansamblul lui. Cum vrea statul să arate cadrul de legi şi reguli în care joacă actorii privaţi? Care să fie regulile de piaţă? Vrem să stimulăm sau să înfrânăm unele direcţii în care merg lucrurile de la sine, de pildă, să sprijinim reducerea de emisii şi creşterea energiei regenerabile, de ce infrastructură publică e nevoie?

Sectorul energiei în România şi oriunde în lumea liberală are pe de o parte actori privaţi şi companii comerciale de stat, care joacă pe o piaţă şi iau deciziile cele mai bune pentru businessul lor; şi pe de altă parte autorităţi publice, guvernul, parlamentul şi reglementatorii, care spun care să fie regulile generale după care trebuie să joace actorii ca să existe concurenţă sau promovează unele servicii de utilitate publică (acces la energie, reducerea externalităţilor negative ca poluarea, securitatea energetică definită ca limitarea dependenţei de puţini jucători care pot face abuz de poziţie dominantă, informarea consumatorilor cu privire la opţiuni, scheme de sprijin social pentru consumatorii vulnerabili etc). Singurele instrumente cu care “statul” poate să intervină în acest joc sunt tocmai legile şi reglementările. Singurele “inputuri” de care au nevoie actorii privaţi sunt să ştie la ce să se aştepte din partea “statului” când îşi deschid afacerea. La ce bun să faci o strategie, pe care înţeleg că o lansăm în toamnă, dacă toate legile primare care contează vor fi schimbate până atunci?

A doua chestiune care mă nelămureşte profund e modul în care se “elaborează” strategia. Sigur, e un lucru bun că Ministerul Energiei face discuţii cu actorii din sector, companii, societate civilă, experţi etc. Dar pe ce anume se discută? Oare o strategie se elaborează prin brainstorming, sau pe baza unor date şi analize serioase? Cum poţi întreba stakeholderii ce preferă, mai mult cărbune sau mai multe regenerabile, câtă vreme nu le pui pe masă nişte analize de policy clare şi simple, avem opţiunea A, B şi C, A ne costă atât, B ne costă atât, C ne costă atât? Câtă vreme nu există nişte analize serioase, nişte simulări, pur şi simplu producătorii termo vor spune că e esenţial cărbunele, producătorii de energie regenerabilă că sunt esenţiale regenerabilele, furnizorii reglementaţi că piaţa nu se poate liberaliza acum, “băieţii deştepţi” că trebuie să se poată face contracte bilaterale directe şamd, iar Ministerul Energiei, fără să aibă date concrete în faţă va putea spune doar, şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate. Ce spun e că în acest moment, fără simulări şi fără date, nu există nicio metodă obiectivă de prioritizare a opţiunilor de policy(regenerabile vs cărbune, liberalizare vs amânare, modelul optim de impozitare a hidrocarburilor, nevoia de simplificare a tranzacţionării în piaţă vs riscurile de corupţie la companiile de stat etc). Fără date şi analize de impact, vom ajunge la soluţia de până acum: cei mai tari în clanţă câştigă. Exact sursa principală de incertitudini şi imprevizibilitate legislativă. Azi sunt unii mai tari în clanţă şi îşi impun punctul de vedere, mâine vor fi alţii. Cel mai clar s-a văzut asta la politica de până acum pe regenerabile: după doi ani de sprijin ultra-generos pentru energia eoliană şi solară, şi-au dat seama şi marii consumatori că vor plăti cam mult, şi producătorii termo că sunt aruncaţi afară din piaţă, aşa că sprijinul ultra-generos a fost tăiat. Nici prima oară, nici la modificare n-a existat vreo analiză de impact înainte de schimbarea legii.

Ca idee despre cum ar trebui făcută strategia energetică, dau două exemple.

1. În UK, strategia “mare”, White Paper, din care se fac strategii sectoriale, porneşte de la nişte simulări serioase. Simulările se fac pe baza unor modele. Găsiţi aici zecile de modele pe care le folosesc Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice şi alte autorităţi responsabile de strategii sub-sectoriale când îşi fac propriile strategii energetice. Modelele astea arată cam cum ar putea să evolueze sectorul în diverse scenarii şi dacă se ia o măsură sau alta (ex schimbarea policy-ului privind emisiile).

2. În România, avem în cazul transporturilor faimosul Master Plan. În spatele Master Planului se află un model de transport în care se fac simulări de cum ar putea să evolueze traficul în funcţie de diverse scenarii (şi de măsuri de policy).

Înţeleg că la elaborarea strategiei se va folosi, la un moment dat, şi un model. În acelaşi timp, în calendarul pentru strategie se speră ca strategia să fie adoptată în septembrie (iarlegile primare sunt în acest timp modificate până în iunie). Mă întreb la ce fel de model se aşteaptă Ministerul Energiei, care să fie licitat şi contractat într-o lună, gata în 2 luni, ca după aceea să mai fie o rundă de consultări cu toţi stakeholderii, de data asta pe nişte date concrete? Şi la ce ne va mai folosi atunci, dacă singurele instrumente în care statul poate să pună în aplicare strategia din partea lui sunt deja bătute în cuie dinainte?

Nu în ultimul rând, când mă uit la propunerile de modificare a legilor energiei, mă cuprinde o oboseală nesfârşită. Aceleaşi idei împinse de patru ani de zile de aceiaşi băieţi deştepţi de la AFEER (acum bine reprezentaţi, la nivel de ex-vicepreşedinte, chiar în Ministerul Energiei), care vor să se încheie “la liber” contracte bilaterale, inclusiv cu alde Hidroelectrica. Acelaşi prohod cântat de patru ani de zile despre cum lipsa contractelor bilaterale şi obligaţia tranzacţionării pe OPCOM “distruge piaţa”, în ciuda evidenţei că OPCOM funcţionează bine mersi şi tranzacţionarea tot creşte, mult după impactul iniţial al legii din 2012, când toată lumea a fost obligată brusc să intre pe bursă. Aceleaşi argumente pro-piaţă liberă despre cum “actorii privaţi trebuie să contracteze liber cu cine vor”, când toţi actorii ăştia privaţi (regenerabilele) n-ar supravieţui o clipă în piaţa cu adevărat liberă, adică fără ajutor de stat. Şi, totodată, aceeaşi lipsă totală de îngrijorare despre orice altă lipsă din legea energiei, de pildă, că nu scrie nicăieri cine răspunde dacă se produce un blackout.

Autor: Ana Otilia  Nutu

Sursa: contributors.ro

%d blogeri au apreciat asta: