Arhiva

Archive for the ‘Blogosfera’ Category

O legendă: Profesorul Indoleanu

Din profesorul Ioan Indoleanu, care preda Matematică la Facultatea de Mecanică,   nonconformismul a făcut o legendă a Clujului. Cine l-a cunoscut își va aminti de dânsul, aproape cu religiozitate … 

Era un tip senzațional … mare amator de bancuri si tarii …  dupa ’90 a publicat doua culegeri de bancuri intitulate “Cine-a barbierit statuia” si “Viata romantata a lui Bula”… nu știu câți profesori de matematică erau în stare să te pice și pentru o greșală de ortografie sau să te treacă dacă reușeai să faci o glumă bună chiar dacă erai ”lemn” la examen. Era de felul dumnealui un domn: ”Pe dumneata te trec nu pentru că nu ești bou ci pentru că eu sunt un domn” …

Legendele toamnei: Profesorul Indoleanu

Autor: Julius Constantinescu

Partea I

Din pacate, pe profesorul Indoleanu nu l-am cunoscut niciodata. Preda matematici la Facultatea de Mecanica si era cea mai mare legenda a Politehnicii din Cluj (mai mare chiar decit celebrul student Max, care in ’91 abia ajunsese in anul III, desi intrase la facultate pe vremea Beatles-ilor; mai mare chiar decit profesorul Chisalita, cel care m-a invatat ce inseamna matematici speciale cind mi-a facut nota la examen: „10 la primul subiect cu 5 la al doilea fac 14. Impartit la 2, aproape 7. 7 nu pot sa-ti dau, e nota mare”).

Ce il facea atit de popular in Politehnica pe profesorul Indoleanu era faptul ca puteai sa treci examenul la el si fara sa stii nimic (spre deosebire de alti profesori, care impingeau absurdul pina-ntr-acolo incit iti pretindeau sa inveti). Tot ce trebuia era sa faci o poanta pe care el n-o stia, sa inventezi o timpenie la care nici macar pe el nu-l dusese capul (ceea ce, credeti-ma, nu era deloc usor).

Una dintre cele mai celebre examinari ale sale a fost un exercitiu simplu de adunare. Intr-o vara, o loaza care daduse foile goale i-a intins carnetul, pentru binemeritata nota 2. „Uite”, i-a zis Indoleanu, care era intr-o pasa buna, „daca-mi spui cite becuri sint in sala asta, te trec”. Tipul le-a numarat cu atentie si, fericit ca-i cizuse un bilet asa simplu, a rinjit circular: „Opt, dom’ profesor!”. Profesorul Indoleanu a scos un bec din sertar, a rinjit si el circular si i-a comunicat rezultatul examenului: „Sunt noua. Mai incerci la toamna”. In toamna, domnul student nu s-a mai chinuit in banca, s-a prezentat direct cu foile goale: „Dom’ profesor, am invitat problema cu becurile”. „Bravo”, i-a zis profesorul. „Cite sint?”. Domnul student le-a numarat cu grija, a rinjit sigur pe el si a dat raspunsul: „Noua”. Dupa ce l-a invitat sa le numere impreuna, profesorul si-a exprimat ingrijorarea ca-l paste re-re-ul: „Sunt doar opt”. „Si cu asta, dom’ profesor”, a zis loaza, scotind un bec din buzunar, „sint exact noua”. Entuziasmat, profesorul Indoleanu l-a felicitat pentru faptul ca nu pierduse vara degeaba si i-a acordat nota maxima: 5 cu felicitari.

(va urma)

Sursa: sebastianbargau.ro

Câteva din comentariile la acest articol postate pe blogul  sebastianbargau.ro:

Zaoane

”Legenda cu Indoleanu este adevarata, chiar mi-a fost profesor in facultate (Poli Cluj) si abia asteptam ora de mate. Tipu a scos cateva carti cu bancuri si chiar el zicea ca daca ii spunem un banc care nu il stie avem examenul luat.
Mai a existat o faza tare cu un student care a venit imbracat in vanator la examen si Indoleanu l-a intrebat ce e cu costumatia. Raspunsul studentului a fost : „Am venit sa impusc un 5″.
Ei bine , a luat 10.
A fost faza cu toate carnetele aruncate pe geam si care il aduce primu are nota 5.Buluc pe coridor, primu care ajunge are nota 5, la urmatorii 3-4 studenti le trece nota 6, la urmatorii 5 studenti nota 7. Ceilalti mai asteptau la usa cu carnetu in mana sa mai creasca notele.Indoleanu intreaba: Nimeni nu mai vine? Bun, atunci la loc, dati examen.
Si au mai existat multe, pacat ca era cu patima alcoolului si de multe ori era pe holurile facultatii dus de 2 studenti. Placerea cea mai mare era sa-i luam o sticla de vodca Stalinskaia (prefetata lui) si sa il ascultam spunand bancuri. Nu mai stiu nimic de el acuma. Pacat…

Ce e scris mai sus, faza cu boxerul, este tot de la Poli Cluj si este vb de profesorul de electrotehnica (daca nu ma insel) Mandru.”

mikidutza

(postat: 2 iulie 2011 la 00:01)

”Am un prieten care a facut Poli si o alta facultate la Cluj si care imi povestea de Indoleanu, exact aceleasi povesti, cu virgula … As mai adauga una din serie, dar mi se pare ca e prea licentzioasa. Oricum, la un moment dat, prin tineretzea mea tulbure, m-am dus la Libraria Universitatii sa vad ce carti noi au mai aparut. Si, cautand pe acolo, ce gasesc? Indoleanu – o carte cu bancuri. O rasfoiesc, tin minte ca era groasa. In ea, bancuri cu Bula cam fara perdea – dar genul ca se gaseau in carte cuvinte gen p**@ si p*$&@. Vremurile erau mult mai pudice, prin 1998-1999. O las in raft, nu cumpar cartea. Dupa aia, aud o poveste – cica o vecina de-a lui Indoleanu ii cumparase cartea (parca era profesoara in poveste) tot de la aceeasi librarie. A citit-o acasa si s-a oripilat. Apoi s-a intalnit pe strada cu Indoleanu si l-a intrebat – tu ai scris cartea aia de bancuri? Indoleanu, foarte mandru, a scos pieptul in fatza si a zis „Da!”. La care vecina i-a pushcat o palma zdravana. Asta a fost momentul in care, pentru mine, legenda s-a intalnit cu realitatea”

Sunshine

1 iunie 2013 la 20:30

”Am avut onoarea si norocul sa -l am pe D-ul Indolean profesor la Matematici Speciale , anul 1987.Uram sa merg la seminarii, ma scotea la tabla de fiecare data….asa ca am inceput sa mai chiulesc… Si a venit ziua examenului, am alergat intru-un suflet prin Hasdeu cu un coleg sa-i gasim niste tutun fin( semn distinctiv al Dinsului, il „miroseam” ca vine la curs cam cu. 3 min inainte sa ajunga in raza noastr vizuala), sa-l bine dispunem…. si cred ca am reusit…. cind am intrat in sala si m-am apropiat de catedra sa -mi trag biletul , a comentat doar ” ni ce fata faina, unde-ai fost pina acum?…. apropo de prezenta mea la seminarii… In sfirsit, orele se scurgeau, ne luptam cu problemele de pe bilet, puna cind intr-un sfirsit s-a saturat de noi, sa fi tot fost inca vreo 4-6 studenti in sala, cind a zis, gata,treceti-va fiecare 5 in carnet si veniti sa vi le semnez. Cine vrea mai mult, sa vina la toamna.Fostii mei colegi de la sectia UT, care erau anul II in ’87 pot confirma intimplarea.”

Partea a II-a

Se mai povesteste, o, preafericitule cititor, ca profesorul Indoleanu n-avea intr-o zi chef sa tina examenul, asa ca, dupa ce-a intrat in sala si s-a asezat la catedra, in loc sa scoata biletele de examen, a facut o oferta generoasa: „Cine vrea 5, sa vina cu carnetele”. Usor neincrezatori, citiva s-au apropiat, iar profesorul le-a trecut nota. In timp ce se indreptau fericiti spre iesire, profesorul Indoleanu a licitat din nou: „Cine vrea 6, carnetele!”. Citiva studenti pe care ii aranja o nota de 6 s-au ridicat, la rindul lor, iar profesorul Indoleanu a ridicat din nou potul: „Carnetele pentru 7″. Au cedat si multi din aia care trageau la bursa, dar tot nu erau toti. Tocilarii ramineau pe pozitii. „Ok, cine vrea 8, carnetele”. In timp ce aspirantii la o nota de 8 se grabeau cu carnetele, profesorul Indoleanu a ridicat sedinta: „Voi la toamna, ca v-ati intins”.
O alta legenda spune ca, la un examen, profesorul Indoleanu dadea o sansa oricarei loaze, aratindu-i un picior de insecta. Cine putea identifica insecta trecea. Nu reusise nimeni, nu era nici greiere, nici coropisnita, nici libelula, nimic cunoscut. Dupa ce predase foile goale, un student a refuzat sa-si incerce norocul, ba l-a si injurat pe profesor din mers, indreptindu-se spre iesire. Nervos, Indoleanu a inceput sa urle: „Stai asa! Cum te cheama?”. Tipul nu s-a oprit, a iesit din sala, apoi, bagind un picior pe usa, i-a dat cu tifla: „Ghici!”.
Evident, nimeni nu stie cit adevar e in toate aceste povesti, publicate pare-mi-se, la un moment dat, chiar de profesorul Indoleanu, la o editura din Cluj. Ele circula sub forma de legenda in toate orasele universitare ale Romaniei si aproape fiecare universitate are un profesor Indoleanu al ei. Insa, ca orice mituri, si cele cu profesorul Indoleanu au la baza un fapt istoric indiscutabil: la Politehnica, invatatul e ultima dintre variante.

Sursa: sebastianbargau.ro

 

 

 

 

Emma Zeicescu despre curve, târfe și prostituate

12 Mai 2017 1 comentariu

Oricine o știe pe Emma Zeicescu, știe că este o prezență plăcută, este  frumoasă și are un șarm special. Emma este o mămica unei minunății de băiețel, o jurnalistă bună, inteligentă, curioasă și cu o minte surprinzătoare.

Întâmplător am găsit pe blogul ei, emmazeicescu.ro un articol publicat Vineri, 15 Iulie 2016 (la ora 19:00, pentru cei cărora le place exactitatea) în care își pune o întrebare căreia îi și răspunde: e vreo diferență între curve, târfe și prostituate?

Diferența dintre curve, târfe și prostituate! 

Diferența dintre curve, târfe și prostituate!  scrie Emma Zeicescu – Am în minte o listă. Să-i spun a rușinii? Să-i spun a compromisului? Habar n-am. Cert este că atunci când s-a predat lecția – sistemul de valori – prea multe femei au lipsit.

Mă-ntreb, e vreo diferență între curve, târfe și prostituate? Dacă mă uit, în trecere, la vitrinele din cartierele roşii ale vieţii, nu mi se pare. Ce le diferenţiază? Oportunismul, supraviețuirea sau apartenenţa lor la familia nevertebratelor?

Prostituatele, cred, ar merita un pic de respect. Ele sunt păsările de noapte Perfect Imperfecte. Ele vânează, de foame. Ele supravieţuiesc, fără să calce pe cadavre. Ele tânjesc la o viaţă privită printr-un geam de limuzină, din interior. Ele visează luxul, dar de cele mai multe ori, sfârşesc ieftin. Ele se vând, fără a clipi, pentru un moment sau pentru toată viaţa. Ele ar trebui fiscalizate, însă profitul negru e mult mai important.

Curvele au strategie. Ele se vând pentru a se menține, pentru a acumula. Ele caută cel mai rapid lift, pentru a ajunge sus. Ele nu sunt interesate de treptele grele ale vieţii, dar nu ştiu să ajungă în vârf. Ele câştigă bătălii, dar nu războiul. Ele n-o fac pe bani. Se culcă direct cu luxul. Ele fac compromisuri, pentru iluzia vieţii bune. Sau poate nu e o iluzie, pentru ele. Ele rămân însă breloc, toată viaţa. Le cunosc bine şi le-am văzut crescând. Ele m-au întrebat, de-a lungul anilor, de ce nu mă… Le răspund şi acum, ca de fiecare dată, că mintea şi inima au mai multe cămăruţe decât un hotel de curve.

Târfele vor Puterea. Le-aş compara pe târfe cu gheişele, dar niciodată nu mi-aş dori să le jignesc pe acestea din urmă. Le-aş compara cu Mata Hari, dar ele sunt şi târfe, şi trădătoare. Cunosc târfe bogate, care tânjesc să devină Cineva. Atât. Ele nu sunt interesate de portofel. Ele caută antrenorul care să le ducă pe podiumul vieţii. Ele caută mentorul. Tot un fraier cu cioc, altfel. Care să o prezinte altor papagali cu funcţii, care să o valorifice la rândul lor, care să o facă supraom. Ele visează să fie premiante. Ele vor triumful, cu orice chip. Ele sunt prostituate şi curve up-gradate. Ele sunt ca mătura din piesa de teatru Don Siempre, în care Don Siempre îi spune măturii: Taci, târfă! Te-ai culcat cu toate gunoaiele pentru a face carieră!

Femeilor Perfect Imperfecte le-aş dori să le iubească pe prostituate, pe curve şi pe târfe, ca pe aproapele biblic. Femeilor Perfect Imperfecte le-aş spune să nu obosească din a trăi pentru a iubi. Le-aş ura să moară în picioare. Să nu trăiască în genunchi. Şi le-aş mai obliga ca atunci când vor spune un te iubesc, să o facă pur.

SIMONA TACHE spune ”mulțumesc” celor care: ”… și-au pus viața între paranteze și pentru mine, au făcut eforturi și sacrificii personale și pentru mine. ”

Un text de-a dreptul sentimental postat de Simona Tache pe siteul său, ”Jurnal roz de cazarmă” în care autoarea încearcă, oarecum brutal parcă, să se îndepărteze … ca și cum ar fi la o în fața unui tablou căruia nu vrea să îi vadă tușele de culoare ci imaginea ca ansamblu…

Un text bine și frumos scris, a cărui citire nu e deloc o pierdere de vreme. Zic eu că merită citit…

Mulțumesc

Simona TacheAcest text se adresează acelor oameni care și-au stricat viața și pentru mine în ultimele 10-11-12 luni. Mă refer la o parte dintre tehnocrații care au plecat azi, lăsând loc noului guvern politic. Unii ne sunt cunoscuți, pentru că au fost în prim-plan, alții ne sunt mai puțin cunoscuți sau chiar complet necunoscuți și așa vor rămâne. Există oameni care au avut, în ultimele luni, biroul pe un hol de minister, care și-au adus acolo, seara, copiii, pentru că nu aveau unde să-i lase și pentru că au ales să tragă pe brânci, câte 17 ore pe zi, ca să lase în urmă lucruri care să schimbe ceva într-un anumit domeniu. Poate au ajuns acolo abordând în privat, pe Facebook, un ministru care i-a chemat să-și ducă personal la capăt proiectul propus, pentru ca alți români să nu mai treacă prin ce au trecut ei (puteți citi aici o astfel de poveste). Sau poate au răspuns, lăsând baltă o viață confortabilă, la chemarea unui prieten. Ori la chemarea unui prieten care a răspuns, la rândul lui, la chemarea unui alt prieten.

Există oameni care au convins alte zeci de oameni să li se alăture în regim de voluntariat, ca să pună pe picioare lucruri de care era nevoie. Oameni care și-au lăsat viața lor liniștită dintr-un oraș de provincie și au venit la București, pentru mai puțin de un an, ca să facă pentru bolnavii din țara asta mai mult decât reușiseră să facă deja pe cont propriu. Și-au smuls copiii din viața cu care se obișnuiseră și i-au adus aici, pentru puțină vreme, pentru ca acum, după ce totul s-a încheiat, să-i smulgă din nou și să-i ducă înapoi. Există oameni care nu au mai dormit de multă vreme mai mult de 5 ore pe noapte, care nu și-au mai văzut părinții, partenerii și prietenii, care au uitat cum arată o zi în care să nu faci pur și simplu nimic. La schimb, unii dintre ei au primit nu doar un salariu mult mai mic decât ce câștigaseră înainte să se înroleze în slujba poporului, ci și ranchiună gratuită, mizerie sau calomnii. Sau aroganțe și luări la mișto.

Există oameni (din zona IT, de exemplu, dar nu numai) care și-au lăsat joburi șmechere în țară sau în afară ori și-au pus propriile biznisuri pe hold, ca să meargă să ajute. Au răspuns pur și simplu, într-o zi, la o chemare a unui premier și a unui guvern. S-au mirat de ei până și cei care îi chemaseră. Depășeau numeric așteptările, iar resorturile lor interioare erau de neînțeles. Cum să-ți lași tu, de pe o zi pe alta, viața ta așezată, ca să mergi să lucrezi pentru România? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Celor mai mulți dintre oamenii ăștia nu le vom afla vreodată numele, așa că nu îi putem suspecta de vreun interes personal meschin. Nu și-au construit în aceste câteva luni vreo carieră nouă și nici nu au pus bani la saltea, ba chiar au cheltuit din economii.

Există oameni care aveau zero lei în buzunar și în conturi, chiar în timp ce, prin haznalele internetului, erau portretizați ca mafioți cinici. Am întâlnit pe cineva căruia îi curgeau la propriu lacrimile, în timp ce vorbea despre un proiect pe care îl începuse și care ar fi modificat rata de mortalitate la naștere, dar care, odată cu noua guvernare, va fi, mai mult ca sigur, blocat.

Tuturor eu vreau să le spun astăzi “Mulțumesc”. Pe unii dintre ei îi cunosc bine, pe alții îi cunosc doar puțin. Pe cei mai mulți însă nu-i voi întâlni niciodată. Nici măcar nu voi afla că au fost acolo. Dar aș vrea să știe toți că știu și că apreciez ce au făcut. Și că nu cred că efortul lor mi s-a cuvenit. Că nu cred că era obligația lor să presteze muncă în folosul societății, iar a mea să îmi pută superior tot, doar pentru că s-a întâmplat în contextul unei guvernări.

Nu am dat niciun nume, pentru că textul nu este adresat cuiva în particular, cu nume și prenume. Este adresat tuturor celor care, pe parcursul guvernării încheiate ieri, și-au pus viața între paranteze și pentru mine, au făcut eforturi și sacrificii personale și pentru mine. Cei mai mulți dintre oamenii ăștia pleacă azi de unde veniseră, pentru că meseria lor nu e aceea de politicieni, iar scopul lor nu a fost să facă politică. Dacă ar fi fost politicieni, nu aș fi avut de ce să le mulțumesc, dar nu sunt.

Vă sunt recunoscătoare, oameni buni. 🙂 Vă știți voi care sunteți, chiar dacă eu nu vă cunosc și nu vă voi cunoaște niciodată pe toți. Știu că v-a fost greu și ceva îmi spune că nu ați mai avea puterea s-o faceți a doua oară. Dar știți ceva? Eu nu aș fi avut puterea s-o fac nici măcar o dată. Tocmai de aceea nu mi se pare prea mult să vă mulțumesc în mod public.

Mulțumesc. 🙂

Autor: Simona Tache

Sursa: Jurnal roz de cazarmă – siteul jurnalistei

Publicat: 5 JANUARE 2017

P.S. Bravo Simona ! 🙂

Categorii:Blogosfera, Opinii Etichete:,

Laura Chiriac nu îl vede bine pe Dacian Cioloș … îi prevede un final ca al lui Julien Sorel

10 Decembrie 2016 Lasă un comentariu
Laura Chiriac

Laura Chiriac

Laura Chiriac îi prevede lui Dacian Cioloș un viitor nu prea strălucit … Mai precis îl vede finalul ca și al lui Julien Sorel ”… a lasat in urma doua femei indragostite. Una a sucombat la trei zile dupa moartea lui. Cealalta i-a recuperat capul taiat si l-a transformat in trofeu.”

Esafodul lui Julien

Julien Sorel a murit demn pe esafod. A lasat in urma doua femei indragostite. Una a sucombat la trei zile dupa moartea lui. Cealalta i-a recuperat capul taiat si l-a transformat in trofeu.

La fel ca eroul stendhalian inrudit onomastic cu Dl Ciolos, premierul lasa in urma doua partide. Vom vedea care moare si care ii va expune capul in vitrina drept trofeu. La fel ca Julien Sorel, Julien Ciolos se indreapta in aceste zile catre esafod. Esafodul politic. Vanitos, intocmai ca tizul sau, dl Ciolos n-a reusit sa reziste mirajelor hidrei care umfla si devoreaza simultan, inainte de sacrificiul ritualic. Curtat, imbalsamat, ratacit in iatacul unui harem politic convulsiv, Domnul Ciolos a reusit o performanta in premiera pentru politica romaneasca. Din postura sa de prim ministru, a promovat fatis interesele a doua partide. Nici hulitii Boc si Nastase n-au ajuns la o astfel de aroganta. Sterilitatea de la inceputul mandatului s-a transformat in cultura de bacterii politice. Cu tot riscul de contaminare care decurge din astfel de teste de laborator. Talentatul si seducatorul domn Ciolos a fost transformat in cobai.

Pentru ca a rezistat cu succes experimentelor, sarcina s-a  transformat in suprasarcina. I s-a incredintat misiunea de a resuscita un partid aproape mort si de a creste o forma incipienta si neconvingatoare de viata politica..Intre timp, niste cercetatori grabiti au cam rasturnat eprubetele. Substantele s-au amestecat si experimentul anului e pe cale sa esueze. Cu atat mai frustrant pentru vanitosul domn Ciolos, cu cat, in alte camere ale aceluiasi mare laborator, o echipa mai minutioasa testeaza cu entuziasm o alta formula castigatoare…

Candidat fara candidatura, stea fara cer,  talentatul Julien Ciolos e pe cale sa apuna fara sa fi stralucit vreodata… Ca sa-i sporeasca nimbul de mister, Stendhal spunea despre eroul sau, Julien Sorel ca ii fusese dat cuvantul, pentru a-si ascunde gandurile. Prizonier al unei marje de manevre austere, Julien Ciolos n-a abuzat niciodata de cuvinte…

Drept dovada, presedintele Iohannis ii reproseaza indirect, lipsa de emotie in campanie. Oare de cate randuri de alegeri mai e nevoie pentru a contempla grandoarea si decaderea unor personaje slabe, scoase din jobenul aceluiasi magician cu mantie deja ponosita? Poate data viitoare, vrajitorul abandoneaza literatura clasica, prafuita, pentru tipologii ceva mai apropiate de contemporaneitate. Ar fi mai distractiv.

Autor: Laura Chiriac

Sursa: laurachiriac.ro

Miriam Eugenia Soare despre pulificarea femeii

19 Noiembrie 2016 2 comentarii

Deși articolul ”Pulificarea femeii” publicat de Miriam Eugenia Soare pe siteul său Miriam follow me se numește așa, îmi pare, de fapt, un strigăt de revoltă față de masculinizarea femeilor pusă față în față cu efeminarea bărbaților prin ceea ce se numește metrosexulalizare (unghii vopsite, epilare, folosirea fardurilor etc).

Un articol care,  zic eu, ar trebui citit cu atenție deoarece e vorba de fapt de un fel e evoluție care ar urma să egalitarizeze sexele, și asta nu prin egalizarea în ceea ce privește drepturile ci prin trecerea spre un fel de om  unisex, sau, mai bine spus, o ființă cu aspect asexuat. 

Lectură plăcută …

miriam-eugenia-soare

Pulificarea femeii

”Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?” – Miram Eugenia Soare

Băi, m-ați provocat ! Voi știți că eu nu vorbesc urât, dar nu mai poooot cu nervii capului ! Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?

Nu, nu spun despre bărbați, pentru că ăia nu se plâng, ăia sunt preocupați cu vânătoarea, făcutul de copii și alte activități care necesită testosteron și le mulțumesc smerit pentru că încă mai există. Ăilalți, care au părul rar prin barbă, degețelele fine la mânuțe și puța bleagă se vaită de pizdificare de parcă-i trimit eu la coafor să-și facă șuvițe-n cap și să se epileze pe picioare. În disperarea ei, femeia, când vede scaunul coafezei ocupat de vecinul de la etajul cinci care-și șuvițează pleata lăsată lungă până la umeri, se privește pe furiș în oglindă și-i dau lacrimile. Nene, vecinul de la cinci, are părul mai lung și mai des decât ea, mai strălucitor, l-a întins cu placa și și-a tras niște șuvițe mai blonde decât ale ei. Puii mei, ce să facă ea ca să mai stârnească interes pe piața asta și pe concurența asta acerbă ? Se apucă și-și pune niște meșe, niște extensii și-și face capul cât o baniță cu părul până la cur. Ca să se consoleze intră la cosmetică. La draq ! Când a crăpat ușa s-o întrebe pe cosmeticiană dacă poate intra, i-a sărit în ochi mătărânga vecinului de la cinci care stătea întins pe spate și crăcit pentru că-l epila inghinal și anal, cosmeticiana. Băăăăi, csf, ncsf ? Atunci ea s-a concentrate, s-a gândit și… o să-și subțieze sprâncenele. Na, că tot a găsit ea ceva ca să fie mai cu moț decât nesimțitul din cabinetul de cosmetică. Când, ce să vezi, vecinul cu pricina ieșea din cabinetul de cosmetică și avea așa niște sprâncene arcuite, pensate, tunse și vopsite, de ziceai că-i Elena Merișoreanu. Atunci ea a întrebat-o pe Consuelo (sâc !) cosmeticeana, pe care de fapt mă-sa și cu tac-su au botezat-o Costinela, dacă poate să-i smulgă de tot sprâncenele și să i le tatueze ? Se poate, a răspuns Consuelo. Pe urmă femeia, îngrijită așa cum o vrea societatea, trece pe la manichiuristă, care mai nou se numește “stilist protezist”(!!!) ca să-și pilească și ea unghiile și să dea o culoare pe ele, cum fac femeile din timpuri străvechi, da o ia cu năbădăi și cu transpirații reci. Scaunul de la manichiură e ocupat de vecinul de la cinci care-și lăcuiește unghiile. Puii mei, femeia nu avea altceva în gând, dar atunci a întrebat-o pe manichiuristă, pe care o cheamă Rihana dar în buletin și în certificatul de naștere o cheamă Gheorghe, dacă poate să-i pună niște unghii lungi de doi centimetri, stiletto, cu care să nu se mai poate șterge nici la cur, dar să se poată scobi în dinți. Se poate, a răspuns Rihana-Gheorghe, fluturându-și genele, puse fir cu fir. Când a terminat toate aceste operațiuni de înfrumusețare, femeia se hotărăște să meargă un strop la shopping ca să-și mai cumpere una-alta și ca să-și mai ridice moralul afectat grav de lupta asta pentru feminitate.

Dar e clar că astăzi este o zi nefastă ! La raionul de cosmetice, vecinul de la cinci, atenție, n-am spus “fata de la pagina cinci”, își cumpără scrub pentru trup cu ylang-ylang și jojobe și și cremă pentru față cu coenzima Q114. O ia lehamitea pe femeie și i se face greață de la stomac, dar când intră vijelios la WC ca să verse, cabina era ocupată de vecinul de la cinci, care suferă de pizdificare, fapt pentru care se simte ușor gravid.

Autor: 

Sursa articolului: miriam-followme.ro

EMMA ZEICESCU: „Suntem ţara în care unii încearcă să ne vândă gaura din covrig, cu zambetul pe buze…”

2 Noiembrie 2016 Lasă un comentariu

„Suntem ţara în care unii încearcă să ne vândă gaura din covrig, cu zambetul pe buze…” și „ Ce mai contează dacă eşti îmbrăcat în alb, negru, roşu sau verde? Oricum nu mai ai principii din copilărie… ” sunt doar două din afirmațiile care fac ca articolul Emmei Zeicescu, fosta jurnalistă a Realității TV, devenită TVR-istă de la o vreme.

Articolul frumoasei jurnaliste se numește Ia găina de ţară, găina la zece leeeei!” și a fost publicat pe siteul său ”Perfect imperfect la data de 1 Noiembrie 2016.

*************************

***************************

Ia găina de ţară, găina la zece leeeei!

 

Ia găina de ţară, găina la zece leeeei! Nu mă omor după băgatul gunoiului sub preş, îmi pare aşa un soi de minciună pe jumătate. Azi am reuşit să rezolv câteva treburi în zona Obor, lângă magazin. M-am plimbat puţin pe acolo, aşa cât să îmi dau seama cum mai arată lumea. Uneori, realizăm că nu mai ştim sa privim cerul, dar oamenii? Am copilărit aici şi toate plimbările, jocurile şi nebuniile se petreceau cumva pe lângă magazin. În lumina inocenţei acelor vremuri, mă plimb cu mare plăcere în zona pieţei, a fostului restaurant Olimp şi a magazinului Obor. Pe vremea aia, lucrurile erau mai simple.

* * * * *

emma-zeicescuAzi, maturul din mine îşi caută timid un loc în lumea asta. Pare că uneori nu aparţinem nimănui şi niciunei societăţi, fie pentru că nu ne regăsim acolo, fie pentru că nu suntem acceptaţi. În lumea asta care a ajuns să fie România, cuvântul dezamăgire nu mai lasă loc de nicio nuanţă. Suntem un popor de dezamăgiţi… Ne-am săturat de promisiuni, de feţe zâmbitoare care ne ucid încet şi sigur.

Într-o fracţiune de secundă, am observat o imagine care mi s-a părut de păstrat. În dreapta mea cinci muncitori îşi luau prânzul pe ziar – fasole, salam pâine şi murături. Păreau mulţumiţi, măcar nu e frig afară. Rad, glumesc si discuta politică! Îi depăşesc încet până  la a două bancă. În faţa mea o doamna scotoceşte ceva într-o sacoşă albastră.
– Ia găină de ţară, găina la zece leeeei! Ia găină de ţaraaaa!

O înghesuie mai bine în sacoşă şi strigă din nou, poate totuşi se găseşte cineva doritor de o supă. Te apucă mila! În contrast cu ea, în dreapta mea, vitrina de sticlă a magazinului Obor pare aglomerată. Îţi ia ochii! Cutii puse peste cutii, de diferite dimensiuni, televizoare, mici, mari sau foarte mari. Românilor le plac televizoarele mari şi ….acu’ da Crăciunul peste noi. Măcar să fie pregătite….Am tras aer în piept şi am mers mai departe. Din loc în loc, din ce în ce mai des, covrigării. Mereu cumpără cineva. La doi lei covrigul, ramane gustarea nocivă…în ţara în care suferim de obezitate, diabet, cancer şi boli de inimă.

Şi pentru sănătate am obosit să mai luptăm, pentru a noastră şi a celorlalţi. Ne chinuim şi-atât. Şi cam asta e…

Suntem ţara în care unii încearcă să ne vândă gaura din covrig, cu zambetul pe buze,  iar asta e de neacceptat. Alergăm adesea că o găină fără cap şi avem pretenţia că avem o direcţie sau o logică. Ne place fasolea cu salam, dar apelăm la bun gust, nu cumva să nu fim în ton cu vremurile. Scuipăm seminţe şi injurii! Şi uite asadevenim hateri. Unii, mai „inspiraţi”, aleg să se identifice cu sistemul şi abia atunci se schimbă filozofiile.

Ce mai contează dacă eşti îmbrăcat în alb, negru, roşu sau verde? Oricum nu mai ai principii din copilărie… Nu cred în tăcere, dar cred în puterea oamenilor buni de a se reinventa, in special prin educatie.  Cred în voci care spun, care incomodează, cred în schimbare. Cred că altfel nu se poate, iar copilul meu nu trebuie să aibă motive să creadă, să simtă sau să spună că mama lui a fost… o slugă! S-auzim de bine!

Autor: Emma Zeicescu

Sursa: Blogul Emmei Zeicescu

Plafonul l-au tăiat, s-au făcut de rahat…. (Sau: Cum e corect … Guvern Tehnocrat sau Guvern Derahat?)

6 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

Se spune că un guvern tehnocrat ar fi un guvern apolitic format din profesioniști.

Sau și mă întreb dacă nu cumva Guvernul Cioloș nu ar trebui numit ”tehnocrat” ci ”de rahat”.

Cât de neprofesionist trebuie să fii ca, după ce iei o măsură se produc efecte care de lasă crăcănat? Mă refer evident la uimirea pe care i-a lovit pe tehnocrați aflând că după scoaterea plafonului superior  la indemnizația pentru creşterea copilului  0,2% dintre beneficiari, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat.

Cea mai tare mămică la indemnizația pentru  fiind de fapt un tătic, un prosper om de afaceri din judeţul Sibiu care ar urma să primească aproape 160.000 de lei.

Oficialii Ministerului Muncii spun că în numai o lună de la eliminarea plafonului pentru indemnizaţii, „se înregistrează un dezechilibru în distribuirea banilor şi că situaţia trebuie dezbătută public”. O soluţie ar fi plafonarea, din nou, a acestor indemnizaţii.

În primul moment am fost tentat să  zic că nu e OK ca o treime din buget să se ducă la 0,2% din beneficiari. Apoi mi-am dat seama că nu e așa. Cei care acum ar trebui să primească acum indemnizații relativ uriașe față de alții pentru că au avut în ultimele două luni venituri foarte mari, AU COTIZAT CU SUME CALCULATE DUPĂ ACELEAȘI SALARII. Deci cei 0,2% din plătitorii de taxe și impozite au plătit o treime (sau chiar mai mult) din sumele încasate.

Cel puțin interesantă este abordarea acestei chestiuni de către frumoasa (și îndrăgita, aș zice eu) fostă jurnalistă a Realității TV, Emma Zeicescu, pe site-ul personal emmazeicescu.ro. Ea spune: ”am simțit…. de m-au luat nervii instant. Am simțit plafonarea legii vechi care îmi spunea să trăiesc și să îmi cresc copilul  cu 3400 de lei.”

De fapt cea mai mare uimire a mea este de ce încă cei de la Ministerul Muncii nu au fost încă dați afară cu picioare în cur de la ministru până la femei de serviciu, portari și șoferi? Tehnocrații lu Pește …

E adevărat, există multe familii cu mai mulți copii care trăiesc cu mai puțin de 3400 de lei, doar că, pentru acești bani drăguța jurnalistă a contribuit cu sume corespunzătoare.

emma-zeicescu

Nu mă mai înțeleg cu statul român de-o vreme. Nu-i cale de împăcare

Nu mă mai înțeleg cu statul român de-o vreme. Nu mai îmi place de el de când l-am văzut „rânjind” în Parlament , în timp ce părintele din mine înjura de mama focului. Pornesc această nemulțumire  față de statul român de la subiectul indemnizațiilor pentru mame.

” Numai 0,2% dintre beneficiarii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat. Este statistica Ministerului Muncii pentru luna iulie. Cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost încasată în judeţul Sibiu – aproape 160.000 de lei. Oficialii ministerului spun că în numai o lună de la eliminarea plafonului pentru indemnizaţii, „se înregistrează un dezechilibru în distribuirea banilor şi că situaţia trebuie dezbătută public”. O soluţie ar fi plafonarea, din nou, a acestor indemnizaţii.”( Digi24.ro)

Nu-mi plac plafonările, și de ele am avut parte. Sunt o mamă care lucrat de când se știe. Uneori s-a plâns, uneori a tras ca un rob. În tot acest timp a plătit statului român, taxe peste taxe. A venit momentul să simt pe pielea mea cum  statul sprijină familia. Am simțit…. de m-au luat nervii instant. Am simțit plafonarea legii vechi care îmi spunea să trăiesc și să îmi cresc copilul  cu 3400 de lei.

Sunt bani frumoși, o să spuneți. Sunt bani pe care copiii noștri ar trebui să îi primească lunar, ca alocație.  Asta dacă am avea o țară decemtă. Într-o țară în care s-a furat pe rupte, cu milioanele de euro, noi ne gândim abia acum că nu sunt bani …pentru prima măsură corectă față de femeile care vor să devină mame. Ne miră că scade natalitatea? Ne îngrijorează cumva? Tu, statule român, ce părere ai?

M-am bucurat pentru mamele care au prins noua lege, cea care nu impunea plafonări. Am scris despre noile prevederi aici: Câti BANI primești de la STAT pentru creșterea COPILULUI

Acum stau și mă gândesc ce este în sufletul lor. Și-au făcut calcule și acum le paște o nouă plafonare. Nu sunt bani! Niciodată n-au fost când a venit vorba de dat, nu de luat. De azi îi spun  statului român că nici noi nu avem, nu avem și pace. Știi ce facem noi, statule? Știi ce facem când nu avem bani? Păi, ne împrumutăm și facem rost. Rezolvăm situația, nu dăm din colț în colț …bocind. Că tu nu ne aștepți să câștigăm la loto și nici nu ne spui : lasă, ne dați datoria când puteți!

Tu, statule, dacă nu îmi plătesc datoriile de contribuabil, îmi pui poprire. Mămicile care așteaptă să vadă acum cum se va așeza noua lege nu pot să îți pună poprire. Deși tare ai merita…Ele se vor uita din nou către tine și vor spera până în ultima clipă că ai să fii corect. Abia apoi vor realiza că au fost din nou umilite!

Când ai oprit bani la buget din salariile lor „imense”, ți-a plăcut? Atunci nu te deranja nimic, nu?  Acum sunt mame care cer prea mult și…nu sunt bani. Vezi, de asta nu mă mai înțeleg eu cu tine, ai dublă măsură. Stai liniștit că nu ne ucide nici o eventuală nouă plafonare, dar îți spun ceva. Să nu te miri că ne-am săturat de tine și toți ai tăi. Să nu te mire că ne-am săturat să îți modifici legile după cum îți convine. Legea educației o mai schimbi a 450.000-a oară? Măcar să știm ce ne așteaptă.

Dragă statule, am muncit mult ca să trăiesc decent în țara mea. Cu tine m-am cam lecuit. Ești ca un amic pentru care sunt bună doar când cotizez. Așa că, iartă-mă, să nu îmi ceri să te votez! O să fiu scumpă la vedere…

Autor: Emma Zeicescu

Sursa: emmazeicescu.ro

Publicat: Marți, 6 Septembrie 2016 

%d blogeri au apreciat asta: