Arhiva

Archive for the ‘Blogosfera’ Category

Melania Cincea: ”… Punându-i  declaraţiile (declarațiile lui Șerban Nicolae) într-un context mai larg, aş spune că nu par a fi făcute pe fondul neştiinţei. Şi nici întâmplătoare”

4 Noiembrie 2017 4 comentarii

Se pare că românii suferă de un fel de Sindrom Stocholm. După ce o jumătate de secol au dorit să scape de bocancul rusesc ce le zdrobea beregata și au dorit să vină americanii, occidentalii în general, când au venit încep să le caute cusururi.

Așa e românul cusurgiu.

Acum americanii și occidentalii, după cum spun unii, nu ar vrea decât să ne umilească, să ne facă sclavii lor, să ne taie pădurile, să ne ia bogățiile subsolului să profite de bunătatea noastră luând profitul pe care îl fac aici și ducându-l acolo, la ei… să ne ia ce mai avem. A apărut la un moment dat o zicere: ”Noi nu ne vindem țara”. 

De ce oare pot ăia să ne taie pădurile? Nu pentru că i-am chemat noi? Că am permis asta închizând ochii și numărând banii primiți ca șpagă, oare nu noi i-am chemat să vină să investească să ne facă locuri de muncă, noi fiind români suntem incapabili să facem … oare de ce nu exploatăm noi ce avem? 

Și dacă nu ne vindem țara, mai precis, nu ne-am vândut fabricile occidentalilor pentru a face locuri de muncă și a produce, ce am făcut cu ele? Le-am lăsat unora de pe la noi să le taie ca fier vechi îmbogățindu-se, noi rămânând și privind  nostalgici maidanul care a rămas în locul unde a fost o fabrică sau un combinat industrial … ”Ehe, ce era aici odată, aici a lucrat și tata și bunicul … acum pasc oile …”.

Oare nu era mai bine, totuși, să le fi dat străinilor și pe gratis cu condiția să le modernizeze, să le pună să producă plus valoare și să dea de lucru românilor? Din banii plătiți ca taxe, pate se făceau spitale, școli, poate cei plecați la muncă în occident, ar fi rămas acasă să muncească.

Nu, ei sunt occidentali, sunt străini, sunt bogați, noi suntem români rupți în cur, dar măcar suntem patrioți chiar dacă ne ghiorăie mațele. Bine că mai putem înjura occidentalii … bine că mai putem să mergem la moaște să ne rugăm pentru bunăstare … de ce să mergem la muncă? Dacă nu ne ajută Dumnezeu, asta e… nu e vina noastră …

În continuare un articol scris de Melania Cincea:

 

Asistăm la o campanie de demonizare a Occidentului şi a SUA

Sunt voci care îl acuză pe Şerban Nicolae de ignoranţă, când afirmă despre partizanii anticomunişti din munţi că au slăbit capacitatea de apărare a României şi pune semnul egal între Stalin şi Churchill. Punându-i  declaraţiile într-un context mai larg, aş spune că nu par a fi făcute pe fondul neştiinţei. Că par a face parte dintr-o campanie orchestrată, de demonizare a Occidentului şi a SUA.

Sunt câteva zile de când senatorul PSD Şerban Nicolae declara, în Parlamentul României, că partizanii anticomunişti din munţi “au slăbit capacitatea de apărare a României”, acţiunea lor fiind îndreptată împotriva intereselor României. Punând apoi semnul egal între Stalin şi Churchill, “în egală măsură doi criminali”. “Dacă îmi spuneţi că CIA organiza operaţiuni de slăbire a capacităţii de apărare a României, sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist, este mai degrabă o ticăloşie ce făceau”, plusa senatorul PSD.

Deci, inamicii României, cei care sabotau interesele ţării – în concepţia lui Şerban Nicolae –, nu au fost cei care au trimis şi permis ca Armata Roşie să ocupe România, nici cei care au instaurat un regim de teroare, ci acei oamenii, vânaţi şi torturaţi de Securitate, au încercat, cu preţul propriei vieţi sau libertăţi, să se opună urgiei pe care o anunţa instaurarea noului regim, totalitar, criminal, de sub, s-a dovedit, nu am mai reuşit să ieşim o jumătate de veac.

Erau arestați, anchetați, judecați și condamnați nu numai cei ce se opuneau direct instaurării comunismului, epurărilor din Armată, colectivizării sau introducerii în școli a comunismului, ci și rudele lor, frații, părinții, surorile care îi ajutau. În fața acestui val masiv de agresiuni, o bună parte din cei vizați au luat drumul munților, organizați în formațiuni sau grupuri de partizani. În anii 1945 – 1959 găsim partizani atât în Carpații Orientali, cât și în cei Meridionali (în Făgăraș, Retezat, Semenic), în Carpații Apuseni și în Obcinele Bucovinei, precum și în pădurile Babadagului, în Munții Gutâiului și Țibleșului. (…) Propaganda comunistă le-a pus tuturor eticheta de «bandiți».

Impresionant este modul în care acești luptători reușeau, de multe ori, să scape de urmărirea Securității, care organiza adevărate «potere» – pentru a-i prinde vii sau morți. Terorizarea de către anchetatori a familiilor celor din munți, a rudelor acestora, eliminarea din școli a copiilor, folosirea unor metode sălbatice i-a determinat pe unii dintre ei să se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnați la ani grei de temniță și confiscarea averilor, pentru «crimă de uneltire contra ordinii sociale». Dar majoritatea au fost omorâți. Cei care îi ucideau primeau recompense și erau înălțați în grad”, spun reprezentanţii Memorialului Sighet.

Senatorul Şerban Nicolae a făcut acele declaraţii revoltătoare în ziua în care Comisia juridică din Senat respingea propunerea legislativă privind declararea datei de 26 octombrie ca Zi a Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomuniști). Pentru că în concepţia lor, România nu trebuie să comemoreze astfel de evenimente, nu trebuie să mai vorbească despre ele, în speranţa că se va uita de ele.

Mizeriile cu iz de propagandă securisto-comunistă, rostite de Şerban Nicolae în Parlamentul României şi modul odios în care acesta a încercat mistificarea adevărului şi relativizarea răului (pe principiul “iată, nu numai sovieticii au impus un regim criminal, ci şi occidentalii, englezii, deci aliaţii cei mai apropiaţi ai SUA”, că, de fapt, săgeata spre americani a fost direcţionată) nu au avut nicio urmare. Şerban Nicolae nici măcar nu şi-a cerut scuze public, este în tot în Parlament, iar liderii PSD nu l-au deranjat cu nicio întrebare, darmite cu o solicitare de demisie.

Sunt voci care îl acuză pe Şerban Nicolae de ignoranţă. Punându-i  declaraţiile într-un context mai larg, aş spune că nu par a fi făcute pe fondul neştiinţei. Şi nici întâmplătoare. Că par a face parte dintr-o campanie de demonizare a Occidentului şi a SUA. Să ne amintim, în acest context, de câteva episoade recente:

  1. Atacurile verbale la adresa ambasadorului american la Bucureşti, Hans Klemm, lansate, în ultima vreme, de diferite voci şi pe diverse tonalităţi de oameni ai Puterii.
  2. Solicitarea de expulzare a diplomatului, făcută de deputatul PSD Liviu Pleşoianu, pentru, chipurile, “ingerințe în treburile interne ale României”.
  3. Scrisoarea pe care generalul Dumitru Iliescu, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu şi prietenul lui Cătălin Voicu, al cărui şofer fusese Şerban Nicolae – a adresat-o Casei Albe, cerând retragerea de la post a ambasadorului SUA la Bucureşti. Pe motiv că, cică, “a jignit continuu poporul român şi se amestecă în mod brutal în problemele noastre interne. (…) Nu-l dorim pe Klemm în ţara noastră şi vă solicităm să îl retrageţi de la post”. Nu e clar în numele cui vorbeşte generalul Iliescu şi cine l-a acreditat să o facă… În plus, când ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, “sfătuia” presa centrală să nu mai dea cuvântul “la orice bădăran, cu trimitere expresă la Vladimir Tismaneanu şi Marius Stan – o reacţie venită după publicarea, de către cei doi, a unui articol indigest pentru Kremlin –, Dumitru Iliescu nu a scos un pâs. Nici nu s-a dus cu pâra la Kremlin. Deşi gestul ambasadorului rus a fost nu numai o sfidare, ci şi o imixtiune grosolană într-o problemă garantată constituţional – libertatea de opinie. La fel a tăcut şi după ce Oleg Malginov lua atitudine, public, în dosarul “Lukoil” – în care compania rusă era cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în valoare de aproape 230 de milioane de euro, ceea ce îi atrăsese punerea sechestrului asigurător. La scurt timp după declaraţia ambasadorului rus, preluată de premierul de atunci, Victor Ponta, a fost ridicat sechestrul.
  4. Odele ridicate (şi) post-mortem, pe unele canale media, ultimului şef al Securităţii comuniste, generalului Iulian Vlad. Demersul a avut ca scop mistificarea adevărului istoric. Deci, iată, ni se transmitea, Securitatea (cel puţin a ultimilor ani din regimul comunist) nu a fost opresivă, atâta timp cât a fost condusă de un om “solar”, “un om deasupra timpurilor”, “făcător de istorie, “iluminat” etc. etc., aşa cum, în mod absolut greţos, a fost caracterizat Iulian Vlad…
  5. Vizita la Bucureşti, a Patriarhului rus Kiril, ale cărui legături cu KGB-ul sunt de notorietate de mult timp, vizită pe care unii analişti o văd ca pe o încercare de găsire a unei căi de legătură între Moscova și București. “Patriarhul rus pune umărul la proiectul Marii Europe de Est (descris de Alexandr Dughin) care prevede strângerea slavilor și ortodocșilor sub steagul politic rus. Sub pretextul revenirii la credință și la tradiție, înalții ierarhi ortodocși din România sunt tentați să facă propagandă antieuropeană. Acesta ar fi primul pas pentru a întredeschide poarta Rusiei, atât de implicată deja în toate problemele balcanice și central-europene. Panortodoxismul ar putea fi prefera­bil politicienilor români care anunță deja sfârșitul pax americana”, este de părere Sabina Fati.
  6. Reportajul publicat de Trinitas, postul Bisericii Ortodoxe Române, în preajma vizitei Patriarhului Kiril, care prezenta oprimarea greco-catolicilor sub comunism, făcută la ordinul sovieticilor, drept… “tămăduire”.

S-a ieşit din epoca în care PSD avea corespondenţi la Vocea Rusiei, canal de propagandă finanţat de Kremlin – desfiinţat, nu întâmplător, în decembrie 2014, după câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. Dacă s-a văzut că românii nu înghit propaganda pro-Kremlin – care trebuia făcută întâi indirect –, cineva calculează că s-ar putea să o “digere” pe cea antioccidentală, antiamericană. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, rezultatul ar putea fi exact cel scontat de cei care gândesc şi dirijează această propagandă. Atât doar că la el se va ajunge urmând o altă cale.

PENTRU CONFORMITATE:

Autor  

Publicat pe putereaacincea.ro 

la: 1 noiembrie 2017

și pe: revista22online.ro

la: 2 noiembrie 2017

Oare Teo Trandafir are probleme psihice sau este doar o mare nesimțită?

15 Octombrie 2017 1 comentariu

Siteul România TV, în afară de multe alte inepții, publică la 14 Septembrie 2017, un articol intitulat ”Profeţie devastatoare. Pământul se va zgudui timp de 8 ore. Când va avea loc marele cutremur”.

Articolul spune că cea de a treia informație furnizată de cei trei copii de la Fatima, informație furnizată Papei Ioan Paul al II-lea dar care a cam plecat cu ea la cele sfinte, se referă la sfârșitul lumii. 

Inserat în acel articol există, scris cu roșu, titlul unui alt articol, plasat strategic pentru a-l susține pe cel pomenit mai sus: Maria Ghiorghiu, femeia care a prezăvut incendiul din Colectiv, o nouă previziune sumbră. „Cutremur devastator”

Pe scurt, una Maria Ghiorghiu,  ”… devenită cunoscută după ce a prezis incendiul din Colectiv, face o nouă previziune sumbră.Ea spune că vom auzi de un cutremur devastator.” care ar fi prevăzut incendiul de la Clubul Colectiv (păcat că nu a pus și altora), și alte nenorociri, mai nou prevede sfârșitul lumii, chestie perfectă deoarece ar fi cea de a treia informație furnizată de cei trei copii de la Fatima. Interesant e că cine a scris articolul știe ce i-a spus papei Ioan Paul al II-lea … presa occidentală care investește multe mii de euro în aflarea acestui mesaj nu știe nimic.

Ideea e că un asemenea articol vine mănușă într-o țară în care populația cretinizată a făcut un sport național din mersul la pupat moaște.

Totuși, cei care administrează mizeria de site a România TV (nici nu putea fi altfel de vreme ce e siteul unei mezerii media), se spală frumușel pe mâini spunând că sursa articolului este siteul Teodorei Trandafir (cunoscuta TEO). Bineînțeles că administratorii siteului România TV nu au nici un fel de remușcări în ceea ce privește promovarea mizeriei.

Întradevăr, accesând respectivul link ajungem la sursa primară a articolului: ” Maria Ghiorghiu, femeia care a prezis incendiul din Colectiv, previziune terifiantă despre România  publicat pe siteul lui TEO la  15 Sep. 2017.

După cum se poate vedea, în articolul lui Teo mai există ca autopromo un titlu spre un alt articol pe exact aceeași temă, precum și alte inserturi pe aceeași temă așezate în așa fel încât să producă efectul maxim.

 

STIRI
Un nou cutremur s-a produs în România. Ce avertizează specialiștii

INEDIT

Viorel Pop, omul care a prevăzut furtunile din vest încă din iulie, are noi vești proaste pentru români

Sau

CITEȘTE ȘI: Maria Ghiorghiu a făcut anunțul care îi vizează pe toți românii. Ce a văzut că NE VA LOVI TOAMNA ASTA

 

 

O legendă: Profesorul Indoleanu

Din profesorul Ioan Indoleanu, care preda Matematică la Facultatea de Mecanică,   nonconformismul a făcut o legendă a Clujului. Cine l-a cunoscut își va aminti de dânsul, aproape cu religiozitate … 

Era un tip senzațional … mare amator de bancuri si tarii …  dupa ’90 a publicat doua culegeri de bancuri intitulate “Cine-a barbierit statuia” si “Viata romantata a lui Bula”… nu știu câți profesori de matematică erau în stare să te pice și pentru o greșală de ortografie sau să te treacă dacă reușeai să faci o glumă bună chiar dacă erai ”lemn” la examen. Era de felul dumnealui un domn: ”Pe dumneata te trec nu pentru că nu ești bou ci pentru că eu sunt un domn” …

Legendele toamnei: Profesorul Indoleanu

Autor: Julius Constantinescu

Partea I

Din pacate, pe profesorul Indoleanu nu l-am cunoscut niciodata. Preda matematici la Facultatea de Mecanica si era cea mai mare legenda a Politehnicii din Cluj (mai mare chiar decit celebrul student Max, care in ’91 abia ajunsese in anul III, desi intrase la facultate pe vremea Beatles-ilor; mai mare chiar decit profesorul Chisalita, cel care m-a invatat ce inseamna matematici speciale cind mi-a facut nota la examen: „10 la primul subiect cu 5 la al doilea fac 14. Impartit la 2, aproape 7. 7 nu pot sa-ti dau, e nota mare”).

Ce il facea atit de popular in Politehnica pe profesorul Indoleanu era faptul ca puteai sa treci examenul la el si fara sa stii nimic (spre deosebire de alti profesori, care impingeau absurdul pina-ntr-acolo incit iti pretindeau sa inveti). Tot ce trebuia era sa faci o poanta pe care el n-o stia, sa inventezi o timpenie la care nici macar pe el nu-l dusese capul (ceea ce, credeti-ma, nu era deloc usor).

Una dintre cele mai celebre examinari ale sale a fost un exercitiu simplu de adunare. Intr-o vara, o loaza care daduse foile goale i-a intins carnetul, pentru binemeritata nota 2. „Uite”, i-a zis Indoleanu, care era intr-o pasa buna, „daca-mi spui cite becuri sint in sala asta, te trec”. Tipul le-a numarat cu atentie si, fericit ca-i cizuse un bilet asa simplu, a rinjit circular: „Opt, dom’ profesor!”. Profesorul Indoleanu a scos un bec din sertar, a rinjit si el circular si i-a comunicat rezultatul examenului: „Sunt noua. Mai incerci la toamna”. In toamna, domnul student nu s-a mai chinuit in banca, s-a prezentat direct cu foile goale: „Dom’ profesor, am invitat problema cu becurile”. „Bravo”, i-a zis profesorul. „Cite sint?”. Domnul student le-a numarat cu grija, a rinjit sigur pe el si a dat raspunsul: „Noua”. Dupa ce l-a invitat sa le numere impreuna, profesorul si-a exprimat ingrijorarea ca-l paste re-re-ul: „Sunt doar opt”. „Si cu asta, dom’ profesor”, a zis loaza, scotind un bec din buzunar, „sint exact noua”. Entuziasmat, profesorul Indoleanu l-a felicitat pentru faptul ca nu pierduse vara degeaba si i-a acordat nota maxima: 5 cu felicitari.

(va urma)

Sursa: sebastianbargau.ro

Câteva din comentariile la acest articol postate pe blogul  sebastianbargau.ro:

Zaoane

”Legenda cu Indoleanu este adevarata, chiar mi-a fost profesor in facultate (Poli Cluj) si abia asteptam ora de mate. Tipu a scos cateva carti cu bancuri si chiar el zicea ca daca ii spunem un banc care nu il stie avem examenul luat.
Mai a existat o faza tare cu un student care a venit imbracat in vanator la examen si Indoleanu l-a intrebat ce e cu costumatia. Raspunsul studentului a fost : „Am venit sa impusc un 5″.
Ei bine , a luat 10.
A fost faza cu toate carnetele aruncate pe geam si care il aduce primu are nota 5.Buluc pe coridor, primu care ajunge are nota 5, la urmatorii 3-4 studenti le trece nota 6, la urmatorii 5 studenti nota 7. Ceilalti mai asteptau la usa cu carnetu in mana sa mai creasca notele.Indoleanu intreaba: Nimeni nu mai vine? Bun, atunci la loc, dati examen.
Si au mai existat multe, pacat ca era cu patima alcoolului si de multe ori era pe holurile facultatii dus de 2 studenti. Placerea cea mai mare era sa-i luam o sticla de vodca Stalinskaia (prefetata lui) si sa il ascultam spunand bancuri. Nu mai stiu nimic de el acuma. Pacat…

Ce e scris mai sus, faza cu boxerul, este tot de la Poli Cluj si este vb de profesorul de electrotehnica (daca nu ma insel) Mandru.”

mikidutza

(postat: 2 iulie 2011 la 00:01)

”Am un prieten care a facut Poli si o alta facultate la Cluj si care imi povestea de Indoleanu, exact aceleasi povesti, cu virgula … As mai adauga una din serie, dar mi se pare ca e prea licentzioasa. Oricum, la un moment dat, prin tineretzea mea tulbure, m-am dus la Libraria Universitatii sa vad ce carti noi au mai aparut. Si, cautand pe acolo, ce gasesc? Indoleanu – o carte cu bancuri. O rasfoiesc, tin minte ca era groasa. In ea, bancuri cu Bula cam fara perdea – dar genul ca se gaseau in carte cuvinte gen p**@ si p*$&@. Vremurile erau mult mai pudice, prin 1998-1999. O las in raft, nu cumpar cartea. Dupa aia, aud o poveste – cica o vecina de-a lui Indoleanu ii cumparase cartea (parca era profesoara in poveste) tot de la aceeasi librarie. A citit-o acasa si s-a oripilat. Apoi s-a intalnit pe strada cu Indoleanu si l-a intrebat – tu ai scris cartea aia de bancuri? Indoleanu, foarte mandru, a scos pieptul in fatza si a zis „Da!”. La care vecina i-a pushcat o palma zdravana. Asta a fost momentul in care, pentru mine, legenda s-a intalnit cu realitatea”

Sunshine

1 iunie 2013 la 20:30

”Am avut onoarea si norocul sa -l am pe D-ul Indolean profesor la Matematici Speciale , anul 1987.Uram sa merg la seminarii, ma scotea la tabla de fiecare data….asa ca am inceput sa mai chiulesc… Si a venit ziua examenului, am alergat intru-un suflet prin Hasdeu cu un coleg sa-i gasim niste tutun fin( semn distinctiv al Dinsului, il „miroseam” ca vine la curs cam cu. 3 min inainte sa ajunga in raza noastr vizuala), sa-l bine dispunem…. si cred ca am reusit…. cind am intrat in sala si m-am apropiat de catedra sa -mi trag biletul , a comentat doar ” ni ce fata faina, unde-ai fost pina acum?…. apropo de prezenta mea la seminarii… In sfirsit, orele se scurgeau, ne luptam cu problemele de pe bilet, puna cind intr-un sfirsit s-a saturat de noi, sa fi tot fost inca vreo 4-6 studenti in sala, cind a zis, gata,treceti-va fiecare 5 in carnet si veniti sa vi le semnez. Cine vrea mai mult, sa vina la toamna.Fostii mei colegi de la sectia UT, care erau anul II in ’87 pot confirma intimplarea.”

Partea a II-a

Se mai povesteste, o, preafericitule cititor, ca profesorul Indoleanu n-avea intr-o zi chef sa tina examenul, asa ca, dupa ce-a intrat in sala si s-a asezat la catedra, in loc sa scoata biletele de examen, a facut o oferta generoasa: „Cine vrea 5, sa vina cu carnetele”. Usor neincrezatori, citiva s-au apropiat, iar profesorul le-a trecut nota. In timp ce se indreptau fericiti spre iesire, profesorul Indoleanu a licitat din nou: „Cine vrea 6, carnetele!”. Citiva studenti pe care ii aranja o nota de 6 s-au ridicat, la rindul lor, iar profesorul Indoleanu a ridicat din nou potul: „Carnetele pentru 7″. Au cedat si multi din aia care trageau la bursa, dar tot nu erau toti. Tocilarii ramineau pe pozitii. „Ok, cine vrea 8, carnetele”. In timp ce aspirantii la o nota de 8 se grabeau cu carnetele, profesorul Indoleanu a ridicat sedinta: „Voi la toamna, ca v-ati intins”.
O alta legenda spune ca, la un examen, profesorul Indoleanu dadea o sansa oricarei loaze, aratindu-i un picior de insecta. Cine putea identifica insecta trecea. Nu reusise nimeni, nu era nici greiere, nici coropisnita, nici libelula, nimic cunoscut. Dupa ce predase foile goale, un student a refuzat sa-si incerce norocul, ba l-a si injurat pe profesor din mers, indreptindu-se spre iesire. Nervos, Indoleanu a inceput sa urle: „Stai asa! Cum te cheama?”. Tipul nu s-a oprit, a iesit din sala, apoi, bagind un picior pe usa, i-a dat cu tifla: „Ghici!”.
Evident, nimeni nu stie cit adevar e in toate aceste povesti, publicate pare-mi-se, la un moment dat, chiar de profesorul Indoleanu, la o editura din Cluj. Ele circula sub forma de legenda in toate orasele universitare ale Romaniei si aproape fiecare universitate are un profesor Indoleanu al ei. Insa, ca orice mituri, si cele cu profesorul Indoleanu au la baza un fapt istoric indiscutabil: la Politehnica, invatatul e ultima dintre variante.

Sursa: sebastianbargau.ro

 

 

 

 

Emma Zeicescu despre curve, târfe și prostituate

12 Mai 2017 1 comentariu

Oricine o știe pe Emma Zeicescu, știe că este o prezență plăcută, este  frumoasă și are un șarm special. Emma este o mămica unei minunății de băiețel, o jurnalistă bună, inteligentă, curioasă și cu o minte surprinzătoare.

Întâmplător am găsit pe blogul ei, emmazeicescu.ro un articol publicat Vineri, 15 Iulie 2016 (la ora 19:00, pentru cei cărora le place exactitatea) în care își pune o întrebare căreia îi și răspunde: e vreo diferență între curve, târfe și prostituate?

Diferența dintre curve, târfe și prostituate! 

Diferența dintre curve, târfe și prostituate!  scrie Emma Zeicescu – Am în minte o listă. Să-i spun a rușinii? Să-i spun a compromisului? Habar n-am. Cert este că atunci când s-a predat lecția – sistemul de valori – prea multe femei au lipsit.

Mă-ntreb, e vreo diferență între curve, târfe și prostituate? Dacă mă uit, în trecere, la vitrinele din cartierele roşii ale vieţii, nu mi se pare. Ce le diferenţiază? Oportunismul, supraviețuirea sau apartenenţa lor la familia nevertebratelor?

Prostituatele, cred, ar merita un pic de respect. Ele sunt păsările de noapte Perfect Imperfecte. Ele vânează, de foame. Ele supravieţuiesc, fără să calce pe cadavre. Ele tânjesc la o viaţă privită printr-un geam de limuzină, din interior. Ele visează luxul, dar de cele mai multe ori, sfârşesc ieftin. Ele se vând, fără a clipi, pentru un moment sau pentru toată viaţa. Ele ar trebui fiscalizate, însă profitul negru e mult mai important.

Curvele au strategie. Ele se vând pentru a se menține, pentru a acumula. Ele caută cel mai rapid lift, pentru a ajunge sus. Ele nu sunt interesate de treptele grele ale vieţii, dar nu ştiu să ajungă în vârf. Ele câştigă bătălii, dar nu războiul. Ele n-o fac pe bani. Se culcă direct cu luxul. Ele fac compromisuri, pentru iluzia vieţii bune. Sau poate nu e o iluzie, pentru ele. Ele rămân însă breloc, toată viaţa. Le cunosc bine şi le-am văzut crescând. Ele m-au întrebat, de-a lungul anilor, de ce nu mă… Le răspund şi acum, ca de fiecare dată, că mintea şi inima au mai multe cămăruţe decât un hotel de curve.

Târfele vor Puterea. Le-aş compara pe târfe cu gheişele, dar niciodată nu mi-aş dori să le jignesc pe acestea din urmă. Le-aş compara cu Mata Hari, dar ele sunt şi târfe, şi trădătoare. Cunosc târfe bogate, care tânjesc să devină Cineva. Atât. Ele nu sunt interesate de portofel. Ele caută antrenorul care să le ducă pe podiumul vieţii. Ele caută mentorul. Tot un fraier cu cioc, altfel. Care să o prezinte altor papagali cu funcţii, care să o valorifice la rândul lor, care să o facă supraom. Ele visează să fie premiante. Ele vor triumful, cu orice chip. Ele sunt prostituate şi curve up-gradate. Ele sunt ca mătura din piesa de teatru Don Siempre, în care Don Siempre îi spune măturii: Taci, târfă! Te-ai culcat cu toate gunoaiele pentru a face carieră!

Femeilor Perfect Imperfecte le-aş dori să le iubească pe prostituate, pe curve şi pe târfe, ca pe aproapele biblic. Femeilor Perfect Imperfecte le-aş spune să nu obosească din a trăi pentru a iubi. Le-aş ura să moară în picioare. Să nu trăiască în genunchi. Şi le-aş mai obliga ca atunci când vor spune un te iubesc, să o facă pur.

SIMONA TACHE spune ”mulțumesc” celor care: ”… și-au pus viața între paranteze și pentru mine, au făcut eforturi și sacrificii personale și pentru mine. ”

Un text de-a dreptul sentimental postat de Simona Tache pe siteul său, ”Jurnal roz de cazarmă” în care autoarea încearcă, oarecum brutal parcă, să se îndepărteze … ca și cum ar fi la o în fața unui tablou căruia nu vrea să îi vadă tușele de culoare ci imaginea ca ansamblu…

Un text bine și frumos scris, a cărui citire nu e deloc o pierdere de vreme. Zic eu că merită citit…

Mulțumesc

Simona TacheAcest text se adresează acelor oameni care și-au stricat viața și pentru mine în ultimele 10-11-12 luni. Mă refer la o parte dintre tehnocrații care au plecat azi, lăsând loc noului guvern politic. Unii ne sunt cunoscuți, pentru că au fost în prim-plan, alții ne sunt mai puțin cunoscuți sau chiar complet necunoscuți și așa vor rămâne. Există oameni care au avut, în ultimele luni, biroul pe un hol de minister, care și-au adus acolo, seara, copiii, pentru că nu aveau unde să-i lase și pentru că au ales să tragă pe brânci, câte 17 ore pe zi, ca să lase în urmă lucruri care să schimbe ceva într-un anumit domeniu. Poate au ajuns acolo abordând în privat, pe Facebook, un ministru care i-a chemat să-și ducă personal la capăt proiectul propus, pentru ca alți români să nu mai treacă prin ce au trecut ei (puteți citi aici o astfel de poveste). Sau poate au răspuns, lăsând baltă o viață confortabilă, la chemarea unui prieten. Ori la chemarea unui prieten care a răspuns, la rândul lui, la chemarea unui alt prieten.

Există oameni care au convins alte zeci de oameni să li se alăture în regim de voluntariat, ca să pună pe picioare lucruri de care era nevoie. Oameni care și-au lăsat viața lor liniștită dintr-un oraș de provincie și au venit la București, pentru mai puțin de un an, ca să facă pentru bolnavii din țara asta mai mult decât reușiseră să facă deja pe cont propriu. Și-au smuls copiii din viața cu care se obișnuiseră și i-au adus aici, pentru puțină vreme, pentru ca acum, după ce totul s-a încheiat, să-i smulgă din nou și să-i ducă înapoi. Există oameni care nu au mai dormit de multă vreme mai mult de 5 ore pe noapte, care nu și-au mai văzut părinții, partenerii și prietenii, care au uitat cum arată o zi în care să nu faci pur și simplu nimic. La schimb, unii dintre ei au primit nu doar un salariu mult mai mic decât ce câștigaseră înainte să se înroleze în slujba poporului, ci și ranchiună gratuită, mizerie sau calomnii. Sau aroganțe și luări la mișto.

Există oameni (din zona IT, de exemplu, dar nu numai) care și-au lăsat joburi șmechere în țară sau în afară ori și-au pus propriile biznisuri pe hold, ca să meargă să ajute. Au răspuns pur și simplu, într-o zi, la o chemare a unui premier și a unui guvern. S-au mirat de ei până și cei care îi chemaseră. Depășeau numeric așteptările, iar resorturile lor interioare erau de neînțeles. Cum să-ți lași tu, de pe o zi pe alta, viața ta așezată, ca să mergi să lucrezi pentru România? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Celor mai mulți dintre oamenii ăștia nu le vom afla vreodată numele, așa că nu îi putem suspecta de vreun interes personal meschin. Nu și-au construit în aceste câteva luni vreo carieră nouă și nici nu au pus bani la saltea, ba chiar au cheltuit din economii.

Există oameni care aveau zero lei în buzunar și în conturi, chiar în timp ce, prin haznalele internetului, erau portretizați ca mafioți cinici. Am întâlnit pe cineva căruia îi curgeau la propriu lacrimile, în timp ce vorbea despre un proiect pe care îl începuse și care ar fi modificat rata de mortalitate la naștere, dar care, odată cu noua guvernare, va fi, mai mult ca sigur, blocat.

Tuturor eu vreau să le spun astăzi “Mulțumesc”. Pe unii dintre ei îi cunosc bine, pe alții îi cunosc doar puțin. Pe cei mai mulți însă nu-i voi întâlni niciodată. Nici măcar nu voi afla că au fost acolo. Dar aș vrea să știe toți că știu și că apreciez ce au făcut. Și că nu cred că efortul lor mi s-a cuvenit. Că nu cred că era obligația lor să presteze muncă în folosul societății, iar a mea să îmi pută superior tot, doar pentru că s-a întâmplat în contextul unei guvernări.

Nu am dat niciun nume, pentru că textul nu este adresat cuiva în particular, cu nume și prenume. Este adresat tuturor celor care, pe parcursul guvernării încheiate ieri, și-au pus viața între paranteze și pentru mine, au făcut eforturi și sacrificii personale și pentru mine. Cei mai mulți dintre oamenii ăștia pleacă azi de unde veniseră, pentru că meseria lor nu e aceea de politicieni, iar scopul lor nu a fost să facă politică. Dacă ar fi fost politicieni, nu aș fi avut de ce să le mulțumesc, dar nu sunt.

Vă sunt recunoscătoare, oameni buni. 🙂 Vă știți voi care sunteți, chiar dacă eu nu vă cunosc și nu vă voi cunoaște niciodată pe toți. Știu că v-a fost greu și ceva îmi spune că nu ați mai avea puterea s-o faceți a doua oară. Dar știți ceva? Eu nu aș fi avut puterea s-o fac nici măcar o dată. Tocmai de aceea nu mi se pare prea mult să vă mulțumesc în mod public.

Mulțumesc. 🙂

Autor: Simona Tache

Sursa: Jurnal roz de cazarmă – siteul jurnalistei

Publicat: 5 JANUARE 2017

P.S. Bravo Simona ! 🙂

Categorii:Blogosfera, Opinii Etichete:,

Laura Chiriac nu îl vede bine pe Dacian Cioloș … îi prevede un final ca al lui Julien Sorel

10 Decembrie 2016 Lasă un comentariu
Laura Chiriac

Laura Chiriac

Laura Chiriac îi prevede lui Dacian Cioloș un viitor nu prea strălucit … Mai precis îl vede finalul ca și al lui Julien Sorel ”… a lasat in urma doua femei indragostite. Una a sucombat la trei zile dupa moartea lui. Cealalta i-a recuperat capul taiat si l-a transformat in trofeu.”

Esafodul lui Julien

Julien Sorel a murit demn pe esafod. A lasat in urma doua femei indragostite. Una a sucombat la trei zile dupa moartea lui. Cealalta i-a recuperat capul taiat si l-a transformat in trofeu.

La fel ca eroul stendhalian inrudit onomastic cu Dl Ciolos, premierul lasa in urma doua partide. Vom vedea care moare si care ii va expune capul in vitrina drept trofeu. La fel ca Julien Sorel, Julien Ciolos se indreapta in aceste zile catre esafod. Esafodul politic. Vanitos, intocmai ca tizul sau, dl Ciolos n-a reusit sa reziste mirajelor hidrei care umfla si devoreaza simultan, inainte de sacrificiul ritualic. Curtat, imbalsamat, ratacit in iatacul unui harem politic convulsiv, Domnul Ciolos a reusit o performanta in premiera pentru politica romaneasca. Din postura sa de prim ministru, a promovat fatis interesele a doua partide. Nici hulitii Boc si Nastase n-au ajuns la o astfel de aroganta. Sterilitatea de la inceputul mandatului s-a transformat in cultura de bacterii politice. Cu tot riscul de contaminare care decurge din astfel de teste de laborator. Talentatul si seducatorul domn Ciolos a fost transformat in cobai.

Pentru ca a rezistat cu succes experimentelor, sarcina s-a  transformat in suprasarcina. I s-a incredintat misiunea de a resuscita un partid aproape mort si de a creste o forma incipienta si neconvingatoare de viata politica..Intre timp, niste cercetatori grabiti au cam rasturnat eprubetele. Substantele s-au amestecat si experimentul anului e pe cale sa esueze. Cu atat mai frustrant pentru vanitosul domn Ciolos, cu cat, in alte camere ale aceluiasi mare laborator, o echipa mai minutioasa testeaza cu entuziasm o alta formula castigatoare…

Candidat fara candidatura, stea fara cer,  talentatul Julien Ciolos e pe cale sa apuna fara sa fi stralucit vreodata… Ca sa-i sporeasca nimbul de mister, Stendhal spunea despre eroul sau, Julien Sorel ca ii fusese dat cuvantul, pentru a-si ascunde gandurile. Prizonier al unei marje de manevre austere, Julien Ciolos n-a abuzat niciodata de cuvinte…

Drept dovada, presedintele Iohannis ii reproseaza indirect, lipsa de emotie in campanie. Oare de cate randuri de alegeri mai e nevoie pentru a contempla grandoarea si decaderea unor personaje slabe, scoase din jobenul aceluiasi magician cu mantie deja ponosita? Poate data viitoare, vrajitorul abandoneaza literatura clasica, prafuita, pentru tipologii ceva mai apropiate de contemporaneitate. Ar fi mai distractiv.

Autor: Laura Chiriac

Sursa: laurachiriac.ro

Miriam Eugenia Soare despre pulificarea femeii

19 Noiembrie 2016 2 comentarii

Deși articolul ”Pulificarea femeii” publicat de Miriam Eugenia Soare pe siteul său Miriam follow me se numește așa, îmi pare, de fapt, un strigăt de revoltă față de masculinizarea femeilor pusă față în față cu efeminarea bărbaților prin ceea ce se numește metrosexulalizare (unghii vopsite, epilare, folosirea fardurilor etc).

Un articol care,  zic eu, ar trebui citit cu atenție deoarece e vorba de fapt de un fel e evoluție care ar urma să egalitarizeze sexele, și asta nu prin egalizarea în ceea ce privește drepturile ci prin trecerea spre un fel de om  unisex, sau, mai bine spus, o ființă cu aspect asexuat. 

Lectură plăcută …

miriam-eugenia-soare

Pulificarea femeii

”Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?” – Miram Eugenia Soare

Băi, m-ați provocat ! Voi știți că eu nu vorbesc urât, dar nu mai poooot cu nervii capului ! Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?

Nu, nu spun despre bărbați, pentru că ăia nu se plâng, ăia sunt preocupați cu vânătoarea, făcutul de copii și alte activități care necesită testosteron și le mulțumesc smerit pentru că încă mai există. Ăilalți, care au părul rar prin barbă, degețelele fine la mânuțe și puța bleagă se vaită de pizdificare de parcă-i trimit eu la coafor să-și facă șuvițe-n cap și să se epileze pe picioare. În disperarea ei, femeia, când vede scaunul coafezei ocupat de vecinul de la etajul cinci care-și șuvițează pleata lăsată lungă până la umeri, se privește pe furiș în oglindă și-i dau lacrimile. Nene, vecinul de la cinci, are părul mai lung și mai des decât ea, mai strălucitor, l-a întins cu placa și și-a tras niște șuvițe mai blonde decât ale ei. Puii mei, ce să facă ea ca să mai stârnească interes pe piața asta și pe concurența asta acerbă ? Se apucă și-și pune niște meșe, niște extensii și-și face capul cât o baniță cu părul până la cur. Ca să se consoleze intră la cosmetică. La draq ! Când a crăpat ușa s-o întrebe pe cosmeticiană dacă poate intra, i-a sărit în ochi mătărânga vecinului de la cinci care stătea întins pe spate și crăcit pentru că-l epila inghinal și anal, cosmeticiana. Băăăăi, csf, ncsf ? Atunci ea s-a concentrate, s-a gândit și… o să-și subțieze sprâncenele. Na, că tot a găsit ea ceva ca să fie mai cu moț decât nesimțitul din cabinetul de cosmetică. Când, ce să vezi, vecinul cu pricina ieșea din cabinetul de cosmetică și avea așa niște sprâncene arcuite, pensate, tunse și vopsite, de ziceai că-i Elena Merișoreanu. Atunci ea a întrebat-o pe Consuelo (sâc !) cosmeticeana, pe care de fapt mă-sa și cu tac-su au botezat-o Costinela, dacă poate să-i smulgă de tot sprâncenele și să i le tatueze ? Se poate, a răspuns Consuelo. Pe urmă femeia, îngrijită așa cum o vrea societatea, trece pe la manichiuristă, care mai nou se numește “stilist protezist”(!!!) ca să-și pilească și ea unghiile și să dea o culoare pe ele, cum fac femeile din timpuri străvechi, da o ia cu năbădăi și cu transpirații reci. Scaunul de la manichiură e ocupat de vecinul de la cinci care-și lăcuiește unghiile. Puii mei, femeia nu avea altceva în gând, dar atunci a întrebat-o pe manichiuristă, pe care o cheamă Rihana dar în buletin și în certificatul de naștere o cheamă Gheorghe, dacă poate să-i pună niște unghii lungi de doi centimetri, stiletto, cu care să nu se mai poate șterge nici la cur, dar să se poată scobi în dinți. Se poate, a răspuns Rihana-Gheorghe, fluturându-și genele, puse fir cu fir. Când a terminat toate aceste operațiuni de înfrumusețare, femeia se hotărăște să meargă un strop la shopping ca să-și mai cumpere una-alta și ca să-și mai ridice moralul afectat grav de lupta asta pentru feminitate.

Dar e clar că astăzi este o zi nefastă ! La raionul de cosmetice, vecinul de la cinci, atenție, n-am spus “fata de la pagina cinci”, își cumpără scrub pentru trup cu ylang-ylang și jojobe și și cremă pentru față cu coenzima Q114. O ia lehamitea pe femeie și i se face greață de la stomac, dar când intră vijelios la WC ca să verse, cabina era ocupată de vecinul de la cinci, care suferă de pizdificare, fapt pentru care se simte ușor gravid.

Autor: 

Sursa articolului: miriam-followme.ro

%d blogeri au apreciat asta: