Archive

Archive for the ‘Blogosfera’ Category

Emma Zeicescu despre curve, târfe și prostituate

12 Mai 2017 1 comentariu

Oricine o știe pe Emma Zeicescu, știe că este o prezență plăcută, este  frumoasă și are un șarm special. Emma este o mămica unei minunății de băiețel, o jurnalistă bună, inteligentă, curioasă și cu o minte surprinzătoare.

Întâmplător am găsit pe blogul ei, emmazeicescu.ro un articol publicat Vineri, 15 Iulie 2016 (la ora 19:00, pentru cei cărora le place exactitatea) în care își pune o întrebare căreia îi și răspunde: e vreo diferență între curve, târfe și prostituate?

Diferența dintre curve, târfe și prostituate! 

Diferența dintre curve, târfe și prostituate!  scrie Emma Zeicescu – Am în minte o listă. Să-i spun a rușinii? Să-i spun a compromisului? Habar n-am. Cert este că atunci când s-a predat lecția – sistemul de valori – prea multe femei au lipsit.

Mă-ntreb, e vreo diferență între curve, târfe și prostituate? Dacă mă uit, în trecere, la vitrinele din cartierele roşii ale vieţii, nu mi se pare. Ce le diferenţiază? Oportunismul, supraviețuirea sau apartenenţa lor la familia nevertebratelor?

Prostituatele, cred, ar merita un pic de respect. Ele sunt păsările de noapte Perfect Imperfecte. Ele vânează, de foame. Ele supravieţuiesc, fără să calce pe cadavre. Ele tânjesc la o viaţă privită printr-un geam de limuzină, din interior. Ele visează luxul, dar de cele mai multe ori, sfârşesc ieftin. Ele se vând, fără a clipi, pentru un moment sau pentru toată viaţa. Ele ar trebui fiscalizate, însă profitul negru e mult mai important.

Curvele au strategie. Ele se vând pentru a se menține, pentru a acumula. Ele caută cel mai rapid lift, pentru a ajunge sus. Ele nu sunt interesate de treptele grele ale vieţii, dar nu ştiu să ajungă în vârf. Ele câştigă bătălii, dar nu războiul. Ele n-o fac pe bani. Se culcă direct cu luxul. Ele fac compromisuri, pentru iluzia vieţii bune. Sau poate nu e o iluzie, pentru ele. Ele rămân însă breloc, toată viaţa. Le cunosc bine şi le-am văzut crescând. Ele m-au întrebat, de-a lungul anilor, de ce nu mă… Le răspund şi acum, ca de fiecare dată, că mintea şi inima au mai multe cămăruţe decât un hotel de curve.

Târfele vor Puterea. Le-aş compara pe târfe cu gheişele, dar niciodată nu mi-aş dori să le jignesc pe acestea din urmă. Le-aş compara cu Mata Hari, dar ele sunt şi târfe, şi trădătoare. Cunosc târfe bogate, care tânjesc să devină Cineva. Atât. Ele nu sunt interesate de portofel. Ele caută antrenorul care să le ducă pe podiumul vieţii. Ele caută mentorul. Tot un fraier cu cioc, altfel. Care să o prezinte altor papagali cu funcţii, care să o valorifice la rândul lor, care să o facă supraom. Ele visează să fie premiante. Ele vor triumful, cu orice chip. Ele sunt prostituate şi curve up-gradate. Ele sunt ca mătura din piesa de teatru Don Siempre, în care Don Siempre îi spune măturii: Taci, târfă! Te-ai culcat cu toate gunoaiele pentru a face carieră!

Femeilor Perfect Imperfecte le-aş dori să le iubească pe prostituate, pe curve şi pe târfe, ca pe aproapele biblic. Femeilor Perfect Imperfecte le-aş spune să nu obosească din a trăi pentru a iubi. Le-aş ura să moară în picioare. Să nu trăiască în genunchi. Şi le-aş mai obliga ca atunci când vor spune un te iubesc, să o facă pur.

SIMONA TACHE spune ”mulțumesc” celor care: ”… și-au pus viața între paranteze și pentru mine, au făcut eforturi și sacrificii personale și pentru mine. ”

Un text de-a dreptul sentimental postat de Simona Tache pe siteul său, ”Jurnal roz de cazarmă” în care autoarea încearcă, oarecum brutal parcă, să se îndepărteze … ca și cum ar fi la o în fața unui tablou căruia nu vrea să îi vadă tușele de culoare ci imaginea ca ansamblu…

Un text bine și frumos scris, a cărui citire nu e deloc o pierdere de vreme. Zic eu că merită citit…

Mulțumesc

Simona TacheAcest text se adresează acelor oameni care și-au stricat viața și pentru mine în ultimele 10-11-12 luni. Mă refer la o parte dintre tehnocrații care au plecat azi, lăsând loc noului guvern politic. Unii ne sunt cunoscuți, pentru că au fost în prim-plan, alții ne sunt mai puțin cunoscuți sau chiar complet necunoscuți și așa vor rămâne. Există oameni care au avut, în ultimele luni, biroul pe un hol de minister, care și-au adus acolo, seara, copiii, pentru că nu aveau unde să-i lase și pentru că au ales să tragă pe brânci, câte 17 ore pe zi, ca să lase în urmă lucruri care să schimbe ceva într-un anumit domeniu. Poate au ajuns acolo abordând în privat, pe Facebook, un ministru care i-a chemat să-și ducă personal la capăt proiectul propus, pentru ca alți români să nu mai treacă prin ce au trecut ei (puteți citi aici o astfel de poveste). Sau poate au răspuns, lăsând baltă o viață confortabilă, la chemarea unui prieten. Ori la chemarea unui prieten care a răspuns, la rândul lui, la chemarea unui alt prieten.

Există oameni care au convins alte zeci de oameni să li se alăture în regim de voluntariat, ca să pună pe picioare lucruri de care era nevoie. Oameni care și-au lăsat viața lor liniștită dintr-un oraș de provincie și au venit la București, pentru mai puțin de un an, ca să facă pentru bolnavii din țara asta mai mult decât reușiseră să facă deja pe cont propriu. Și-au smuls copiii din viața cu care se obișnuiseră și i-au adus aici, pentru puțină vreme, pentru ca acum, după ce totul s-a încheiat, să-i smulgă din nou și să-i ducă înapoi. Există oameni care nu au mai dormit de multă vreme mai mult de 5 ore pe noapte, care nu și-au mai văzut părinții, partenerii și prietenii, care au uitat cum arată o zi în care să nu faci pur și simplu nimic. La schimb, unii dintre ei au primit nu doar un salariu mult mai mic decât ce câștigaseră înainte să se înroleze în slujba poporului, ci și ranchiună gratuită, mizerie sau calomnii. Sau aroganțe și luări la mișto.

Există oameni (din zona IT, de exemplu, dar nu numai) care și-au lăsat joburi șmechere în țară sau în afară ori și-au pus propriile biznisuri pe hold, ca să meargă să ajute. Au răspuns pur și simplu, într-o zi, la o chemare a unui premier și a unui guvern. S-au mirat de ei până și cei care îi chemaseră. Depășeau numeric așteptările, iar resorturile lor interioare erau de neînțeles. Cum să-ți lași tu, de pe o zi pe alta, viața ta așezată, ca să mergi să lucrezi pentru România? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Celor mai mulți dintre oamenii ăștia nu le vom afla vreodată numele, așa că nu îi putem suspecta de vreun interes personal meschin. Nu și-au construit în aceste câteva luni vreo carieră nouă și nici nu au pus bani la saltea, ba chiar au cheltuit din economii.

Există oameni care aveau zero lei în buzunar și în conturi, chiar în timp ce, prin haznalele internetului, erau portretizați ca mafioți cinici. Am întâlnit pe cineva căruia îi curgeau la propriu lacrimile, în timp ce vorbea despre un proiect pe care îl începuse și care ar fi modificat rata de mortalitate la naștere, dar care, odată cu noua guvernare, va fi, mai mult ca sigur, blocat.

Tuturor eu vreau să le spun astăzi “Mulțumesc”. Pe unii dintre ei îi cunosc bine, pe alții îi cunosc doar puțin. Pe cei mai mulți însă nu-i voi întâlni niciodată. Nici măcar nu voi afla că au fost acolo. Dar aș vrea să știe toți că știu și că apreciez ce au făcut. Și că nu cred că efortul lor mi s-a cuvenit. Că nu cred că era obligația lor să presteze muncă în folosul societății, iar a mea să îmi pută superior tot, doar pentru că s-a întâmplat în contextul unei guvernări.

Nu am dat niciun nume, pentru că textul nu este adresat cuiva în particular, cu nume și prenume. Este adresat tuturor celor care, pe parcursul guvernării încheiate ieri, și-au pus viața între paranteze și pentru mine, au făcut eforturi și sacrificii personale și pentru mine. Cei mai mulți dintre oamenii ăștia pleacă azi de unde veniseră, pentru că meseria lor nu e aceea de politicieni, iar scopul lor nu a fost să facă politică. Dacă ar fi fost politicieni, nu aș fi avut de ce să le mulțumesc, dar nu sunt.

Vă sunt recunoscătoare, oameni buni. 🙂 Vă știți voi care sunteți, chiar dacă eu nu vă cunosc și nu vă voi cunoaște niciodată pe toți. Știu că v-a fost greu și ceva îmi spune că nu ați mai avea puterea s-o faceți a doua oară. Dar știți ceva? Eu nu aș fi avut puterea s-o fac nici măcar o dată. Tocmai de aceea nu mi se pare prea mult să vă mulțumesc în mod public.

Mulțumesc. 🙂

Autor: Simona Tache

Sursa: Jurnal roz de cazarmă – siteul jurnalistei

Publicat: 5 JANUARE 2017

P.S. Bravo Simona ! 🙂

Categorii:Blogosfera, Opinii Etichete:,

Laura Chiriac nu îl vede bine pe Dacian Cioloș … îi prevede un final ca al lui Julien Sorel

10 Decembrie 2016 Lasă un comentariu
Laura Chiriac

Laura Chiriac

Laura Chiriac îi prevede lui Dacian Cioloș un viitor nu prea strălucit … Mai precis îl vede finalul ca și al lui Julien Sorel ”… a lasat in urma doua femei indragostite. Una a sucombat la trei zile dupa moartea lui. Cealalta i-a recuperat capul taiat si l-a transformat in trofeu.”

Esafodul lui Julien

Julien Sorel a murit demn pe esafod. A lasat in urma doua femei indragostite. Una a sucombat la trei zile dupa moartea lui. Cealalta i-a recuperat capul taiat si l-a transformat in trofeu.

La fel ca eroul stendhalian inrudit onomastic cu Dl Ciolos, premierul lasa in urma doua partide. Vom vedea care moare si care ii va expune capul in vitrina drept trofeu. La fel ca Julien Sorel, Julien Ciolos se indreapta in aceste zile catre esafod. Esafodul politic. Vanitos, intocmai ca tizul sau, dl Ciolos n-a reusit sa reziste mirajelor hidrei care umfla si devoreaza simultan, inainte de sacrificiul ritualic. Curtat, imbalsamat, ratacit in iatacul unui harem politic convulsiv, Domnul Ciolos a reusit o performanta in premiera pentru politica romaneasca. Din postura sa de prim ministru, a promovat fatis interesele a doua partide. Nici hulitii Boc si Nastase n-au ajuns la o astfel de aroganta. Sterilitatea de la inceputul mandatului s-a transformat in cultura de bacterii politice. Cu tot riscul de contaminare care decurge din astfel de teste de laborator. Talentatul si seducatorul domn Ciolos a fost transformat in cobai.

Pentru ca a rezistat cu succes experimentelor, sarcina s-a  transformat in suprasarcina. I s-a incredintat misiunea de a resuscita un partid aproape mort si de a creste o forma incipienta si neconvingatoare de viata politica..Intre timp, niste cercetatori grabiti au cam rasturnat eprubetele. Substantele s-au amestecat si experimentul anului e pe cale sa esueze. Cu atat mai frustrant pentru vanitosul domn Ciolos, cu cat, in alte camere ale aceluiasi mare laborator, o echipa mai minutioasa testeaza cu entuziasm o alta formula castigatoare…

Candidat fara candidatura, stea fara cer,  talentatul Julien Ciolos e pe cale sa apuna fara sa fi stralucit vreodata… Ca sa-i sporeasca nimbul de mister, Stendhal spunea despre eroul sau, Julien Sorel ca ii fusese dat cuvantul, pentru a-si ascunde gandurile. Prizonier al unei marje de manevre austere, Julien Ciolos n-a abuzat niciodata de cuvinte…

Drept dovada, presedintele Iohannis ii reproseaza indirect, lipsa de emotie in campanie. Oare de cate randuri de alegeri mai e nevoie pentru a contempla grandoarea si decaderea unor personaje slabe, scoase din jobenul aceluiasi magician cu mantie deja ponosita? Poate data viitoare, vrajitorul abandoneaza literatura clasica, prafuita, pentru tipologii ceva mai apropiate de contemporaneitate. Ar fi mai distractiv.

Autor: Laura Chiriac

Sursa: laurachiriac.ro

Miriam Eugenia Soare despre pulificarea femeii

19 Noiembrie 2016 2 comentarii

Deși articolul ”Pulificarea femeii” publicat de Miriam Eugenia Soare pe siteul său Miriam follow me se numește așa, îmi pare, de fapt, un strigăt de revoltă față de masculinizarea femeilor pusă față în față cu efeminarea bărbaților prin ceea ce se numește metrosexulalizare (unghii vopsite, epilare, folosirea fardurilor etc).

Un articol care,  zic eu, ar trebui citit cu atenție deoarece e vorba de fapt de un fel e evoluție care ar urma să egalitarizeze sexele, și asta nu prin egalizarea în ceea ce privește drepturile ci prin trecerea spre un fel de om  unisex, sau, mai bine spus, o ființă cu aspect asexuat. 

Lectură plăcută …

miriam-eugenia-soare

Pulificarea femeii

”Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?” – Miram Eugenia Soare

Băi, m-ați provocat ! Voi știți că eu nu vorbesc urât, dar nu mai poooot cu nervii capului ! Ce pușca mea se tot plânge sexul masculin că e asuprit și pizdificat, pizdificarea ma-mii lor care i-a făcut ?

Nu, nu spun despre bărbați, pentru că ăia nu se plâng, ăia sunt preocupați cu vânătoarea, făcutul de copii și alte activități care necesită testosteron și le mulțumesc smerit pentru că încă mai există. Ăilalți, care au părul rar prin barbă, degețelele fine la mânuțe și puța bleagă se vaită de pizdificare de parcă-i trimit eu la coafor să-și facă șuvițe-n cap și să se epileze pe picioare. În disperarea ei, femeia, când vede scaunul coafezei ocupat de vecinul de la etajul cinci care-și șuvițează pleata lăsată lungă până la umeri, se privește pe furiș în oglindă și-i dau lacrimile. Nene, vecinul de la cinci, are părul mai lung și mai des decât ea, mai strălucitor, l-a întins cu placa și și-a tras niște șuvițe mai blonde decât ale ei. Puii mei, ce să facă ea ca să mai stârnească interes pe piața asta și pe concurența asta acerbă ? Se apucă și-și pune niște meșe, niște extensii și-și face capul cât o baniță cu părul până la cur. Ca să se consoleze intră la cosmetică. La draq ! Când a crăpat ușa s-o întrebe pe cosmeticiană dacă poate intra, i-a sărit în ochi mătărânga vecinului de la cinci care stătea întins pe spate și crăcit pentru că-l epila inghinal și anal, cosmeticiana. Băăăăi, csf, ncsf ? Atunci ea s-a concentrate, s-a gândit și… o să-și subțieze sprâncenele. Na, că tot a găsit ea ceva ca să fie mai cu moț decât nesimțitul din cabinetul de cosmetică. Când, ce să vezi, vecinul cu pricina ieșea din cabinetul de cosmetică și avea așa niște sprâncene arcuite, pensate, tunse și vopsite, de ziceai că-i Elena Merișoreanu. Atunci ea a întrebat-o pe Consuelo (sâc !) cosmeticeana, pe care de fapt mă-sa și cu tac-su au botezat-o Costinela, dacă poate să-i smulgă de tot sprâncenele și să i le tatueze ? Se poate, a răspuns Consuelo. Pe urmă femeia, îngrijită așa cum o vrea societatea, trece pe la manichiuristă, care mai nou se numește “stilist protezist”(!!!) ca să-și pilească și ea unghiile și să dea o culoare pe ele, cum fac femeile din timpuri străvechi, da o ia cu năbădăi și cu transpirații reci. Scaunul de la manichiură e ocupat de vecinul de la cinci care-și lăcuiește unghiile. Puii mei, femeia nu avea altceva în gând, dar atunci a întrebat-o pe manichiuristă, pe care o cheamă Rihana dar în buletin și în certificatul de naștere o cheamă Gheorghe, dacă poate să-i pună niște unghii lungi de doi centimetri, stiletto, cu care să nu se mai poate șterge nici la cur, dar să se poată scobi în dinți. Se poate, a răspuns Rihana-Gheorghe, fluturându-și genele, puse fir cu fir. Când a terminat toate aceste operațiuni de înfrumusețare, femeia se hotărăște să meargă un strop la shopping ca să-și mai cumpere una-alta și ca să-și mai ridice moralul afectat grav de lupta asta pentru feminitate.

Dar e clar că astăzi este o zi nefastă ! La raionul de cosmetice, vecinul de la cinci, atenție, n-am spus “fata de la pagina cinci”, își cumpără scrub pentru trup cu ylang-ylang și jojobe și și cremă pentru față cu coenzima Q114. O ia lehamitea pe femeie și i se face greață de la stomac, dar când intră vijelios la WC ca să verse, cabina era ocupată de vecinul de la cinci, care suferă de pizdificare, fapt pentru care se simte ușor gravid.

Autor: 

Sursa articolului: miriam-followme.ro

EMMA ZEICESCU: „Suntem ţara în care unii încearcă să ne vândă gaura din covrig, cu zambetul pe buze…”

2 Noiembrie 2016 Lasă un comentariu

„Suntem ţara în care unii încearcă să ne vândă gaura din covrig, cu zambetul pe buze…” și „ Ce mai contează dacă eşti îmbrăcat în alb, negru, roşu sau verde? Oricum nu mai ai principii din copilărie… ” sunt doar două din afirmațiile care fac ca articolul Emmei Zeicescu, fosta jurnalistă a Realității TV, devenită TVR-istă de la o vreme.

Articolul frumoasei jurnaliste se numește Ia găina de ţară, găina la zece leeeei!” și a fost publicat pe siteul său ”Perfect imperfect la data de 1 Noiembrie 2016.

*************************

***************************

Ia găina de ţară, găina la zece leeeei!

 

Ia găina de ţară, găina la zece leeeei! Nu mă omor după băgatul gunoiului sub preş, îmi pare aşa un soi de minciună pe jumătate. Azi am reuşit să rezolv câteva treburi în zona Obor, lângă magazin. M-am plimbat puţin pe acolo, aşa cât să îmi dau seama cum mai arată lumea. Uneori, realizăm că nu mai ştim sa privim cerul, dar oamenii? Am copilărit aici şi toate plimbările, jocurile şi nebuniile se petreceau cumva pe lângă magazin. În lumina inocenţei acelor vremuri, mă plimb cu mare plăcere în zona pieţei, a fostului restaurant Olimp şi a magazinului Obor. Pe vremea aia, lucrurile erau mai simple.

* * * * *

emma-zeicescuAzi, maturul din mine îşi caută timid un loc în lumea asta. Pare că uneori nu aparţinem nimănui şi niciunei societăţi, fie pentru că nu ne regăsim acolo, fie pentru că nu suntem acceptaţi. În lumea asta care a ajuns să fie România, cuvântul dezamăgire nu mai lasă loc de nicio nuanţă. Suntem un popor de dezamăgiţi… Ne-am săturat de promisiuni, de feţe zâmbitoare care ne ucid încet şi sigur.

Într-o fracţiune de secundă, am observat o imagine care mi s-a părut de păstrat. În dreapta mea cinci muncitori îşi luau prânzul pe ziar – fasole, salam pâine şi murături. Păreau mulţumiţi, măcar nu e frig afară. Rad, glumesc si discuta politică! Îi depăşesc încet până  la a două bancă. În faţa mea o doamna scotoceşte ceva într-o sacoşă albastră.
– Ia găină de ţară, găina la zece leeeei! Ia găină de ţaraaaa!

O înghesuie mai bine în sacoşă şi strigă din nou, poate totuşi se găseşte cineva doritor de o supă. Te apucă mila! În contrast cu ea, în dreapta mea, vitrina de sticlă a magazinului Obor pare aglomerată. Îţi ia ochii! Cutii puse peste cutii, de diferite dimensiuni, televizoare, mici, mari sau foarte mari. Românilor le plac televizoarele mari şi ….acu’ da Crăciunul peste noi. Măcar să fie pregătite….Am tras aer în piept şi am mers mai departe. Din loc în loc, din ce în ce mai des, covrigării. Mereu cumpără cineva. La doi lei covrigul, ramane gustarea nocivă…în ţara în care suferim de obezitate, diabet, cancer şi boli de inimă.

Şi pentru sănătate am obosit să mai luptăm, pentru a noastră şi a celorlalţi. Ne chinuim şi-atât. Şi cam asta e…

Suntem ţara în care unii încearcă să ne vândă gaura din covrig, cu zambetul pe buze,  iar asta e de neacceptat. Alergăm adesea că o găină fără cap şi avem pretenţia că avem o direcţie sau o logică. Ne place fasolea cu salam, dar apelăm la bun gust, nu cumva să nu fim în ton cu vremurile. Scuipăm seminţe şi injurii! Şi uite asadevenim hateri. Unii, mai „inspiraţi”, aleg să se identifice cu sistemul şi abia atunci se schimbă filozofiile.

Ce mai contează dacă eşti îmbrăcat în alb, negru, roşu sau verde? Oricum nu mai ai principii din copilărie… Nu cred în tăcere, dar cred în puterea oamenilor buni de a se reinventa, in special prin educatie.  Cred în voci care spun, care incomodează, cred în schimbare. Cred că altfel nu se poate, iar copilul meu nu trebuie să aibă motive să creadă, să simtă sau să spună că mama lui a fost… o slugă! S-auzim de bine!

Autor: Emma Zeicescu

Sursa: Blogul Emmei Zeicescu

Plafonul l-au tăiat, s-au făcut de rahat…. (Sau: Cum e corect … Guvern Tehnocrat sau Guvern Derahat?)

6 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

Se spune că un guvern tehnocrat ar fi un guvern apolitic format din profesioniști.

Sau și mă întreb dacă nu cumva Guvernul Cioloș nu ar trebui numit ”tehnocrat” ci ”de rahat”.

Cât de neprofesionist trebuie să fii ca, după ce iei o măsură se produc efecte care de lasă crăcănat? Mă refer evident la uimirea pe care i-a lovit pe tehnocrați aflând că după scoaterea plafonului superior  la indemnizația pentru creşterea copilului  0,2% dintre beneficiari, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat.

Cea mai tare mămică la indemnizația pentru  fiind de fapt un tătic, un prosper om de afaceri din judeţul Sibiu care ar urma să primească aproape 160.000 de lei.

Oficialii Ministerului Muncii spun că în numai o lună de la eliminarea plafonului pentru indemnizaţii, „se înregistrează un dezechilibru în distribuirea banilor şi că situaţia trebuie dezbătută public”. O soluţie ar fi plafonarea, din nou, a acestor indemnizaţii.

În primul moment am fost tentat să  zic că nu e OK ca o treime din buget să se ducă la 0,2% din beneficiari. Apoi mi-am dat seama că nu e așa. Cei care acum ar trebui să primească acum indemnizații relativ uriașe față de alții pentru că au avut în ultimele două luni venituri foarte mari, AU COTIZAT CU SUME CALCULATE DUPĂ ACELEAȘI SALARII. Deci cei 0,2% din plătitorii de taxe și impozite au plătit o treime (sau chiar mai mult) din sumele încasate.

Cel puțin interesantă este abordarea acestei chestiuni de către frumoasa (și îndrăgita, aș zice eu) fostă jurnalistă a Realității TV, Emma Zeicescu, pe site-ul personal emmazeicescu.ro. Ea spune: ”am simțit…. de m-au luat nervii instant. Am simțit plafonarea legii vechi care îmi spunea să trăiesc și să îmi cresc copilul  cu 3400 de lei.”

De fapt cea mai mare uimire a mea este de ce încă cei de la Ministerul Muncii nu au fost încă dați afară cu picioare în cur de la ministru până la femei de serviciu, portari și șoferi? Tehnocrații lu Pește …

E adevărat, există multe familii cu mai mulți copii care trăiesc cu mai puțin de 3400 de lei, doar că, pentru acești bani drăguța jurnalistă a contribuit cu sume corespunzătoare.

emma-zeicescu

Nu mă mai înțeleg cu statul român de-o vreme. Nu-i cale de împăcare

Nu mă mai înțeleg cu statul român de-o vreme. Nu mai îmi place de el de când l-am văzut „rânjind” în Parlament , în timp ce părintele din mine înjura de mama focului. Pornesc această nemulțumire  față de statul român de la subiectul indemnizațiilor pentru mame.

” Numai 0,2% dintre beneficiarii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat. Este statistica Ministerului Muncii pentru luna iulie. Cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost încasată în judeţul Sibiu – aproape 160.000 de lei. Oficialii ministerului spun că în numai o lună de la eliminarea plafonului pentru indemnizaţii, „se înregistrează un dezechilibru în distribuirea banilor şi că situaţia trebuie dezbătută public”. O soluţie ar fi plafonarea, din nou, a acestor indemnizaţii.”( Digi24.ro)

Nu-mi plac plafonările, și de ele am avut parte. Sunt o mamă care lucrat de când se știe. Uneori s-a plâns, uneori a tras ca un rob. În tot acest timp a plătit statului român, taxe peste taxe. A venit momentul să simt pe pielea mea cum  statul sprijină familia. Am simțit…. de m-au luat nervii instant. Am simțit plafonarea legii vechi care îmi spunea să trăiesc și să îmi cresc copilul  cu 3400 de lei.

Sunt bani frumoși, o să spuneți. Sunt bani pe care copiii noștri ar trebui să îi primească lunar, ca alocație.  Asta dacă am avea o țară decemtă. Într-o țară în care s-a furat pe rupte, cu milioanele de euro, noi ne gândim abia acum că nu sunt bani …pentru prima măsură corectă față de femeile care vor să devină mame. Ne miră că scade natalitatea? Ne îngrijorează cumva? Tu, statule român, ce părere ai?

M-am bucurat pentru mamele care au prins noua lege, cea care nu impunea plafonări. Am scris despre noile prevederi aici: Câti BANI primești de la STAT pentru creșterea COPILULUI

Acum stau și mă gândesc ce este în sufletul lor. Și-au făcut calcule și acum le paște o nouă plafonare. Nu sunt bani! Niciodată n-au fost când a venit vorba de dat, nu de luat. De azi îi spun  statului român că nici noi nu avem, nu avem și pace. Știi ce facem noi, statule? Știi ce facem când nu avem bani? Păi, ne împrumutăm și facem rost. Rezolvăm situația, nu dăm din colț în colț …bocind. Că tu nu ne aștepți să câștigăm la loto și nici nu ne spui : lasă, ne dați datoria când puteți!

Tu, statule, dacă nu îmi plătesc datoriile de contribuabil, îmi pui poprire. Mămicile care așteaptă să vadă acum cum se va așeza noua lege nu pot să îți pună poprire. Deși tare ai merita…Ele se vor uita din nou către tine și vor spera până în ultima clipă că ai să fii corect. Abia apoi vor realiza că au fost din nou umilite!

Când ai oprit bani la buget din salariile lor „imense”, ți-a plăcut? Atunci nu te deranja nimic, nu?  Acum sunt mame care cer prea mult și…nu sunt bani. Vezi, de asta nu mă mai înțeleg eu cu tine, ai dublă măsură. Stai liniștit că nu ne ucide nici o eventuală nouă plafonare, dar îți spun ceva. Să nu te miri că ne-am săturat de tine și toți ai tăi. Să nu te mire că ne-am săturat să îți modifici legile după cum îți convine. Legea educației o mai schimbi a 450.000-a oară? Măcar să știm ce ne așteaptă.

Dragă statule, am muncit mult ca să trăiesc decent în țara mea. Cu tine m-am cam lecuit. Ești ca un amic pentru care sunt bună doar când cotizez. Așa că, iartă-mă, să nu îmi ceri să te votez! O să fiu scumpă la vedere…

Autor: Emma Zeicescu

Sursa: emmazeicescu.ro

Publicat: Marți, 6 Septembrie 2016 

Simbiotul

30 August 2016 6 comentarii

SDL020953786_1381227466_image1-08069

   De mult timp am convingerea că-n mine doarme un monstru care atunci când se trezeşte mă determină să fac lucruri nebuneşti. Mulţi ar fi îngrijoraţi, poate, de pornirile astea, s-ar ruşina şi ar avea mustrări de conştiinţă, s-ar corecta şi ar face schimbări radicale. Dar mie îmi produc o stare indescriptibilă de bucurie, simpla amintire îmi smulge un rânjet fericit şi mă binedispune. Şi asta încă din copilărie, cu timpul doar mi-am perfecţionat metoda, nici un moment nu m-am gândit să inhib entitatea asta şi niciodată n-am scăpat vreo ocazie să o las să se manifeste în toată splendoarea. Tentaţia e prea mare şi îmi place simbioza. Dacă nu a existat cu adevărat, acum există.

  Ce poate fi mai plăcut decât să-l priveşti cu consideraţie pe cel care încearcă să te aburească, neştiind ce-l aşteaptă? Să-l laşi să-şi facă ritualul solemn, să-i admiri gestica, argumentele, expresivitatea, momentul în care începe să folosească pluralul la persoana întâi, felul in care cu un fluturat de mâini şi voce tremurătoare şi adâncă dejoacă planurile malefice ale mulţimii cu elementele ei, ceilalţi, ăia şi să-i intăreşti convingerea că persuasiunea lui te-a subjugat? Ador oamenii ăştia, fără ei m-aş plictisi de moarte.

  Dar cel care ar face orice ca să te ajute, chiar să-ţi ţină laptopul cât mergi în echilibru pe coama acoperişului numai ca să-i arăţi că degeaba insistă intr-una că nu poti, deşi niciodată nu ţi-a trecut prin minte să faci asta? Aştia sunt favoriţii mei, în cazul lor chiar reuşesc să simt ceva regrete şi chiar devin o persoană profund morală şi empatică, cu criterii şi idealuri. Temporar.

  Apoi sunt simplii farsori care visează (sau au ghinionul) să-şi încerce măiestria pe spinarea unora cărora nimeni nu le-a pus capac şi în cazurile astea apar transformări absolut remarcabile ale lor. În oameni profund religioşi, cu viziuni şi tot tacâmul.

  Trebuie să mă gândesc la un nume potrivit pentru monstrul meu.

Sursa: micdavinci.wordpress.com


%d blogeri au apreciat asta: