Archive

Archive for the ‘calatorie’ Category

The Guardian

9 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

congo-jungle-ctt

Există un prieten, înger pazitor al călătorului neştiutor, acum ştiu cu siguranţă, altfel nu mai scriam asta.

Cum altfel să fie posibil să ieşi viu dintr-o rezervaţie de tigri, în care ai intrat prosteşte, fără să ştii ce e?

Deşi locul răsuna de strigăte şi răgete ciudate, vegetaţia era deasă, încălcită şi întunecată şi călcam pe chestii vii, care se smunceau furioase de sub picioare? Abia după ce am ieşit am conştientizat că, după duritate, puteau fi doar şerpi.

Dar eu mă bucuram că am folosit repelent, pentru că erau o mulţime de ţânţari.

Când câte un tufiş foşnea de parcă era curemur magnitudine 8 Richter iar eu aşteptam, cu camera pregătită, să iasă o căprioară sfioasă? Bine că n-a ieşit nimic.

Cănd ajungi pe singura platformă betonată din sălbăticia aia -în fapt o ruină- şi acolo e o pentagramă uriaşă făcută din pietre, iar în mijloc tronează cranii de maimuţă (sper) şi un morman impresionant de oase lungi?

Când afli că locul e plin de cobre de toate naţiile si mamba negru, nici nu mai spun de alte specii de şerpi -că măcar alea nu erau otrăvitoare- de scorpioni, ba chiar şi urşi?

Şi cănd mă gândesc că mie îmi era frică de vaci şi cai!

Apoi alte şi alte pustietăţi prin care am umblat şi întălnirile cu oameni cu priviri crunte, înarmaţi, dar care deveneau brusc zâmbitori şi prietenoşi când auzeau că le vorbeşti limba?

Oraşele în care te laşi condus cu încredere spre un loc pe care îl cauţi, de către un om ciudat, jerpelit şi cu zâmbiet mieros, pe care nu-l cunoşti?

Hotarârea cu care am inotat câţiva kilometri buni în larg, pentru ca apoi să aflu că locul e plin de rechini şi nimeni nu are curaj să depăşească zona asigurată?

Sper ca prietenul ăsta să mă însoţească mereu.

sursa micdavinci.wordpress.com


Excursia

9 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

camp

Ghidul trecu precipitat în revistă istoria locului, desenând cu gesturi largi o aură imensă, în formă de sferă. Fresca reprezenta cei mai teribili războinici ai lumii răcnind sălbatic, bărboşi, goi şi fioroşi, cu muşchii explodând cu furie din roca cu nervuri întunecate. Urmară clipe grele de linişte. Urmaşul giganţilor de piatră, încremenit cu braţele ridicate şi pumnii strânşi, se relaxă şi privi gârbovit în pământ. Se întoarse spre grup cu licărul luptei în ochi şi faţa i se învineţi apoplectic.

Cei mai mulţi din grup erau la douăzecişicinci de paşi în urmă, pe creastă, privind în direcţie opusă. Era limpede că priveliştea îi interesa, pentru că exclamau uimiti şi erau total acaparaţi.

 – A, dar e chiar cea mai tare chestie pe care am vazut-o vreodată, oare cine a făcut asta? Crezi că a fost împuşcat?

– Nu, nu cred, zise cel mai vârstnic dintre ei. Ar fi o extraordinară prostie să faci asta şi să-l laşi aşa, ştiu de la bătrânul meu, care-i vânător.

Într-o bortă parţial acoperită de buruieni, zăcea un cadavru în putrefacţie, foşgăind de viermi şi bâzoaice albastre.

Calul rânjea umflat şi crăcit sub atacul fotografilor îngreţoşaţi de duhoare. Asta era clipa lui de măreţie. Urma să fie viralizat vreme de trei zile întregi, era eroul puştilor care aveau cea mai tare excursie din istoria şcolii. O adevărată performanţă, dacă nu af fi fost mort, dar şi aşa, tot era ceva. Cu puţin noroc se lasă cu o lege modificată sau vreun icter mecanic. Poate chiar îl amendează pe beţivul ăla de Ion, care-l altoia de-i ţâşneau lacrimile şi-l ţinea numai pe coceni. Ha ha ha, ar fi mortal, că nu-i mai dă pe datorie crâşmarul.

Ghidul făcu şi el o poză hoitului, dintr-un unghi în care soarele bătea sângeriu în frescă.

sursa micdavinci.wordpress.com


%d blogeri au apreciat asta: