Demnitate …

Lăsați-mă să gândesc în locul vostru!

Când m-am apucat să scriu acest blog, am fost conștient că e posibil ca mesajul transmis să nu fie înțeles corect. Nu sunt idealist. Nu m-am bazat că va face cine știe ce rating, sau că va provoca vreun curent de opinie în spațiul online românesc. Când am mulțumit internauților pentru miile de vizite pe blog sau pentru comentarii nu m-am amăgit că ar fi fost tot atâția vizitatori unici… Au fost o sută, două, o mie? Dar restul web surferilor?

Unii probabil și-au pus problema corectitudinii politice (cam mulți legionari printre haiduci – de ex.). Și ei trebuiesc înțeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul lor job sau leisure. Orice pas fac în viață, îl fac numai din evaluarea oportunităților de business sau de carieră. Proiectele și sponsorii acestora se schimbă, corporatiștii rămân. Unii ca noi pleacă, alții, tot ca noi, vin. Ăsta e change management-ul și lipsa de moralitate a capitalismului, banii totuși rămân și sunt acolo. Nu se schimbă mediul economic, corporațiile fuzionate sau achiziționate nu se schimbă pe cât pot corporatiștii să se schimbe de repede. Unii se atașează de companie, de management, devenind una cu corporația și avansează de la obiective de proiect atinse și răsplătite (atât de către beneficiar prin prime cât și de către furnizor prin șpagă) la nivelul următor, cel al managementului sau a funcției în administrația de stat ca persoană publică, nivelul delirului puterii și al trufiei. Încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră.

Rămâne apoi marea masă a colegilor și prietenilor sau a cunoscuților, a căror viață se reduce la muncă și lunch, într-un ciclu etern, și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de payroll-ul primit prin e-mail. Sunt atât de ocupați și re-educați în aplecarea spre tastatura PC-ului ca să dea reply unui e-mail mereu important, că nu pot, nu gândesc și nu vor să privească mai departe. Dioptriile li se adună în fața ochilor ca binoclul lui Perpessicius. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existența lor de clerks.

Cu ei face managementul dar, mai ales, politicul ce vrea. În primul rând, să gândească în locul lor.

Dacă ați ajuns cu lectura până aici, trebuie neaparat să vă spun că textul de mai sus NU îmi aparține. Mai mult, nici nu-mi reprezintă vederile deși sunt de acord cu unele propoziții.

Este doar o traducere și acesta este adevăratul mesaj. Originalul este redat mai jos.

“Când am luat calea munților, știam destule despre partea cea ascunsă a istoriei. Nu ne-am făcut niciodata iluzii. Nu ne-am bazat că ni se vor alătura și că vom fi ințeleși de toată suflarea din Țara Făgărașului. Când am spus că în 1949-1950 s-ar fi ridicat satele de la munte sau că eram primiți și ajutați de oamenii din partea locului, nu m-am referit niciodată la cine știe ce mulțime de oameni… Or fi fost o sută, două, o mie? Dar restul locuitorilor?

Unii n-au venit de frică. Și ei trebuiesc ințeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul lor interes. Orice pas fac în viață, îl fac numai din calcul. Regimurile se schimbă, profitorii rămân. Pleacă ai noștri, vin ai noștri. N-au niciodată principii și mustrări de conștiință. Nu se pot schimba regimurile și ideologiile, pe cat îs în stare ei să se schimbe de repede. Unii se leagă strâns de regim, devenind una cu el și trec de la avere și de la satisfacerea tuturor dorințelor și poftelor la delirul puterii și al trufiei. Încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră.

Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viață se reduce la muncă și hrană, într-un ciclu etern, și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsați și dresați în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc și nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiați ca ai șobolanilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existența lor de sclavi.

Cu ei face orice stăpânire ce vrea. În primul rând, să gândeasca în locul lor”

(Ion Gavrilă-Ogoranu, “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, Vol. II, pag. 102)

Ce am scris mai sus e doar un simplu exercițiu.

La începutul secolului XIX, când Imperiul Otoman slăbise foarte mult, boierii români au profitat de situație și au început să-și trimită copiii la studii în Occident. Acei studenți au intrat în contact cu o mentalitate complet diferită și modernă, venind cu idei nemaiîntâlnite pe la noi (în mare parte masonice): patriotism, națiune, libertate, revoluție, etc. Erau îmbrăcați după moda “de la Paris” renunțaseră la șalvari și narghilea, vorbeau franțuzește (aceea era limba Europei atunci). Lumea îi lua în râs și le spuneau “Bonjuriști“. Caterinca românească exista încă de pe atunci. Acești tineri au pornit Revoluția de la 1848 în Țările Române, și apoi au construit România modernă. De aceea, monarhia din România secolului XX le-a recunoscut meritele botezând o sumedenie de străzi și instituții cu numele acestor “Bonjuriști”. De unii dintre ei, omul de pe stradă n-ar putea să spună mare lucru, ce au făcut, ce au realizat. Dar, dacă noi astăzi ne considerăm mai apropiați de Occident, deși suntem mai orientali decât am fi dispuși să admitem, asta se datorează acelor oameni.

Azi, categoria de oameni educați, ușor rupți de problemele celor mulți, dar mereu în contact cu o cultură de business, în primul rând, sunt corporatiștii. Ei pot fi, dacă nu sunt deja, noii “bonjuriști”, de data asta amestecând engleza cu limba maternă spre oroarea naționaliștilor de cafenea. Acești oameni, cu un set de principii, uneori inconștient impregnate în mințile lor, au capacitatea de a transforma o părere într-o referință. Lor mă adresez, cu mesajul acesta: “Nu lăsați pe nimeni să gândească în locul vostru!”

E adevărat, nu mai sunt timpurile când creierele erau spălate cu furtunul propagandei și a ideologiei. În România există o democrație, încă incompletă și încă supusă unor riscuri. Azi se manipulează, nu se impune. Intelectualilor li se sugerează idei de-a gata, ușor de adoptat drept puncte de vedere. Comuniști care condamnă comunismul, hoți care luptă cu corupția, impostori care ne explică ce e mai bine pentru noi, pentru “interesul național”, pentru învățământ, pentru sănătate, sau chiar pentru administrarea mai bună prin regionalizare, toți aceștia strigă: “Lăsați-mă să gândesc în locul vostru!”. Toate acestea sunt niște acte de vandalism asupra bunului nostru simț. Dacă oamenii educați, dacă elitele profesionale și culturale din această țară vor trece cu vederea toate aceste complicități atât de vinovate, atunci vom trăi alături de acești comuniști, hoți sau impostori încă o generație. Dar, dacă “bonjuriștii” nu vor lăsa pe nimeni să gândească în locul lor, atunci, poate vom trăi mai bine și mai demni, oleacă mai devreme. Pentru că de la ei poate începe schimbarea. Pentru că de la comunism ni se trag toate.

Sursa: Despre demitate

http://despredemnitate.wordpress.com/