Arhiva

Archive for the ‘Învăţământ – Educație – Cultură’ Category

După opt ani de tergiversări, lui Victor Ponta i-a fost retras titlul de Doctor. Pentru comparație, Procesele de la Nurenberg au durat patru ani.

15 iulie 2020 Lasă un comentariu

După opt ani de tergiversări, Victor Ponta a rămas definitiv fără titlul de Doctor.

Opt ani, adică dublul duratei Proceselor de la Nuremberg. (Procesele de la Nürnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste. Procesele au avut loc între 1945 și 1949 în orașul Nürnberg, Germania, în Palatul de Justiție din Nürnberg. Procesul Principalilor Criminali de Război în fața Tribunalului Militar Internațional (TMI), în care au fost judecați 24 dintre cei mai importanți lideri ai Germaniei naziste, atât capturați cât și în contumacie. Dezbaterile procesului s-au ținut între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946. Al doilea set de procese ale unor criminali de război mai puțin importanți a avut loc conform Legii nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), printre care Procesul medicilor și Procesul judecătorilor.

Victor Ponta – Don Dottore Plagiatore

Victor Ponta a pierdut procesul cu Ministerul Educației privind verdictul de plagiat dat de CNATDCU. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă în acest caz.

Informația a fost publicată de jurnalista Emilia Șercan, pe pagina sa de Facebook:  „Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020” arată instanța.

Știrea a fost confirmată de Monica Anisie, Ministrul Justiției: „În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) este definitivă și irevocabilă: “Din punct de vedere procedural, în acest moment plagiatul este irevocabil”.

„Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003” scrie în ordinul emis de Mircea Dumitru. Acest Ordin a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

În replică, Ponta a deschis două procese în care  a cerut suspendarea și anularea Ordinului Ministrului Educaţiei. Acţiunile sale au fost respinse, Baroul Bucureşti a suspendat discuţiile privind excluderea fostului premier din avocatură, care a fost cerută de europarlamentarul Monica Macovei.

Nu trebuie uitat că îndrumătorul științific al lui Victor Ponta pentru teza sa de doctorat a fost Adrian Năstase, care în 2003, când Ponta a susținut teza, era premier și președinte PSD, mai târziu pușcăriaș cu acte în regulă, lucru care explică multe.

P.S. În mod normal Ponta ar trebui acuzat de fals și uz de fals. În mod logic ar trebui tras la răspundere și Adrian Nătase în calitatea lui de îndrumător

Școala nu mai educă, deși dă diplome, creează impostori mitocani

8 septembrie 2019 Lasă un comentariu

În urmă cu câteva zile, cineva, în contextul în care vorbea despre faptul școala românească și-a pierdut capacitatea de a educa. 

Acest fapt este evident atunci când e vorba de  persoane cu mare expunere mediatică. Deși pe moment par haioși, politicienii dovedesc că le lipsește educația care să facă din ei niște personaje cu ștaif. 

Aida Căruceru

Fenomenul s-a manifestat la Ion Iliescu, acestuia datorându-i unii poreclele ce i-au urmat ca niște tinichele legate de coadă. Mircea Geoană datorându-i porecla de ”Prostănacul”, Victor Ponta aceea de ”Cârlanul”, ori Adrian Năstase aceea de ”Arogantul”. Acesta din urmă a avut și el episoade de mitocănie cât se poate de pură atunci când le transmitea prin presă celor care îl anchetau să îi numere ouăle.

Tot de mitocănie, deci lipsă de educație reală este vorba și  în cardul unei deputate care spunea ”suntem la putere așa că ciocul mic”, ori atunci când, întrebat de ce fac ce fac, un parlamentar PSD a răspuns ritos ”pentru că putem”.

Episod celebru este și cel în care o realizatoare a Antenei 3, Dana Grecu, îl întreabă pe unui din invitați, Cristian Boureanu, dacă a mâncat ceva stricat la ei la toaletă.

Toaleta a fost prezentă și în episodul în care, iritat de prea multele întrebări puse de jurnalistul Alex Dima de la ProTV îl întreabă  ”Așa se fac interviurile? Vii cu mine în baie?”.

Alex Dima îi răspune: ”Cum adică să vin cu dumneavoastră în baie? Ce înseamnă să vin cu dumneavoastră în baie?”

La care Dragnea replică transmițându-i pur și simplu, o invitație: ”Eu merg la baie. Hai, te rog frumos!”

Tot la baie, și tot pe Alex Dima, l-a invitat și mult mai tânăra  deputată PSD, Aida Căruceru. Reporterii ProTV încercau să vorbească despre parlamentarii care vegetează în fotoliile parlamentare, votând atunci când li se cere.

Aida Căruceru, deputat PSD la primul mandat şi secretar al comisiei juridice. A preferat să fugă în loc să răspundă la întrebările despre ordinea de zi a comisiei unde este secretar.

Tot ce a răspuns blonda pesedistă a fost: „ Aţi fost în sală!”, de parcă nu ar fi fost obligația ei să răspundă presei. Schimbul de replici continuă, protevistul întrebând: În calitate de deputat, ce proiecte aţi discutat?”. Mai mult decât iritată, Aida Căruceru spune:Acesta e un abuz!”,  ”Că vă întrebăm ce proiecte aţi discutat?”nu se lasă Dima, la care Aida Căruceru îi aruncă ritos: ”Nu, faptul că vă împingeţi în mine. Merg spre toaletă, vreţi să intraţi cu mine?”.

Indiferent dacă invitația tinerei politiciene (în prezent, 31 de ani) ar putea însemna că îl invită pe Dima să îi desfacă farmoarul de la rochie, să o spele pe spate sau alte alea, ori, pur și simplu, un fel de omagiu adus șefului ei de la acea oră, azi, cel mai celebru locatar al sitemului penitenciar, dezvăluie o crasă lipsă de educație.

Diplomele, funcțiile și hainele de firmă pe care aruncă banii, nu sunt decât ceea ce sunt bucățile de gazetă căzute peste un rahat dintr-o budă din fundul curții. Acoperă dar nu fa să dispară duhoarea.

MARA MAREȘ: „ … ministrul Breaz a găsit soluția pentru “exodul creierelor”: dublarea taxelor de echivalare și recunoaștere a diplomelor de studii…”

28 august 2019 Lasă un comentariu
Deputatul Mara Mareș, liderul Tineretului Național Liberal, într-un comunicat remis presei, critică dur ordinul Ministrului Interimar al Educației privind actualizarea taxelor de echivalare și recunoaștere a diplomelor de studii.

Mara Mareș

„Din ciclul “PSD muncește, nu gândește” – spune domnișoara Mareș în comunicat ministrul Breaz a găsit soluția pentru “exodul creierelor”: dublarea taxelor de echivalare și recunoaștere a diplomelor de studii. Cer ministrului să renunțe la ordin.

Într-o logică pur pesedistă, ministrul, a găsit soluția pentru “exodul creierelor”: dublarea taxelor de recunoaștere și echivalare a diplomelor de studii. În condițiile în care tinerii pleacă din România, să vii și să dublezi aceste taxe printr-un ordin de ministru reprezintă o greșeală majoră, un atentat la bunul simț și arată exact lipsa de respect pe care ministrul Breaz o are pentru tineri. Acestea sunt soluțiile pesediste pentru încurajarea educației și performanței: introducerea unor noi taxe sau dublarea celor existente.

În urmă cu doi ani, am inițiat un proiect de lege care propunea tocmai eliminarea acestor taxe, ca un prim pas care să demonstreze că, într-adevăr, dorim reducerea birocrației și pentru a-i încuraja pe tineri, printr-un gest simbolic, să se întoarcă în România. De asemenea, am inițiat proiectul de lege ca un semnal de deschidere pentru studenții români care se întorceau în țară după finalizarea studiilor în străinătate. Numai că proiectul a fost respins tocmai de majoritatea PSD-ALDE din Parlament, din ambiție politică și din răzbunare pentru tinerii care probabil nu i-ar vota vreodată, pentru că, după cum vă închipuiți, aceste taxe nu aduc încasări semnificative la bugetul de stat. În schimb, cumulat, pentru un tânăr aceste taxe înseamnă un efort financiar și birocratic.

Solicit ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, să renunțe de urgență la acest ordin de ministru. De asemenea, anunț că voi redepune inițiativa legislativă privind eliminarea acestor taxe ale lipsei de respect față de educație și mă voi lupta pentru adoptarea ei”– se arată în comunicatul Marei Mareș.

P.S. Ce poți să mai spui? Tânără, drăguță și cu aspect delicat domnișoara Mareș, dar a dracului de acidă când vrea.

Demisia Ministerul Educuației, Valentin Popa, se impune

Deși Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea  A.I. Cuza din Iași sunt cel mai bine cotate la nivel internațional suferă o reducere drastică a locurilor bugetate, în schimb universitatea pe care o conduce ministrul Popa este favorizată de repartiția banilor de la Minister. Universitatea de Vest sau Academia de Studii Economice sunt, de asemenea, lovite de decizie. 

Sociologul Marius Pieleanu, ”sondorul cu urechi”, de parcă prin sondajale făcute în așa fel încât să obțină rezultatele țintă comise de al său ”Avangarde” și prin prezența de starletă porno politică pe la Antena 3 și România tv nu ar fi unul din cei care au contribuit la victoria în alegeri a PSD&co, deci și la guvernare  a taxat decizia ministrului.

”La 100 de ani de la nașterea României Mari, instituțiile fondatoare ale noului stat român, Universitatea din București și Universitatea din Iași sunt lovite de o decizie discutabilă a statului, a declarat Pieleanu pentru DCNews. Cele două prestigioase instituții academice au apărut ca semn de unificare înainte de a constituirea Parlamentului unic al noului stat modern românesc. Lor li s-au tăiat din locurile alocate pentru licență, master și doctorat. Asta este recunoștința statului român față de promovarea valorilor naționale și a culturii române în peste 100 de ani, de către cele două universități?”, a întrebat retoric Marius Pieleanu, evident netrecându-i pe sub chelie că ar putea să ceară demisia ministrului impostor sl Învățământului. 

Universitatea din București, care este cel mai puternic afectată de decizia ministrului Popa, a pierdut 454 locuri. Conducerea Universității a anunțat că va da în judecată Ministerul Educuației, probabil că asociațiile de elevi vor contesta decizia arbitrară a ministrului Popa, care îi afectează pe toți tinerii din România. Accesul acestora la universitățile din România recunoscute pe plan internațional este limitat, în schimb fondurile sunt dirijate către mici universități, mult mai slab cotate, din localități fără tradiție universitară. 

Demisia ministrului Valntin Popa este cerută, totuși, de Marius Diaconescu în Adevărul  

Demisia ministrului Educaţiei Naţionale – Valentin Popa!

Dacă nu este niciun parlamentar care să ceară demisia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, atunci o cerem noi, membrii comunităţii academice din România. Prin împărţirea arbitrară, din pixul ministrului, a locurilor pentru studiile universitare la nivel de licenţă, master şi doctorat, Valentin Popa a aplicat principiul ridicat la rang de lege în guvernarea PSD: PENTRU CĂ POT! Singura soluţie rezonabilă este DEMISIA!

După ce ai împărţit din pix locurile la studii universitare între universităţi, cât tupeu îţi trebuie ca ministru al Educaţiei în România să pui în discuţie calificativul „grad de încredere ridicat“ acordat de evaluatorii de la ARACIS Universităţii din Bucureşti? Domnule rector-ministru al educaţiei, oricâţi bani aţi pompa în făbricuţa de la Suceava, niciodată Universitatea „Ştefan cel Mare„ nu va atinge prestigiul academic al Universităţii din Bucureşti!

 În urmă cu câţiva ani, am avut un student originar din Suceava. A făcut anul I de studii a noi, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. După primul an, din cauza dificultăţilor materiale, s-a transferat la Suceava. După primul semestru petrecut acolo mi-a spus că regretă că s-a mutat, pentru că e o diferenţă mare între şcoala ce se face la Bucureşti şi cea care se face la Suceava. Deşi era înmatriculat la Suceava, a pregătit teza de licenţă sub îndrumarea mea, fără ştirea profesorului coordonator de acolo. La masterat a venit înapoi la Bucureşti. Experienţa lui, deşi singulară, este elocventă: a putut să compare Universitatea din Bucureşti cu Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.

Ministrul Valentin Popa a lansat un atac direct la adresa Universităţii din Bucureşti după principiul ridicat la rang de politică de stat de către psd: „Pentru că pot!„. Desigur, dle Valentin Popa, încă mai poţi!

Se leagă dl ministru, prin interpuşii de la minister, anonimi, pentru că este mare curajul unui demnitar român, de faptul că nu au absolvit doctoratul toţi doctoranzii înscrişi la Universitatea din Bucureşti! Dle Valentin Popa, să vă explic mai pe înţelesul Dvs.: admiterea se face pe baza unui concurs, dar acesta nu garantează că doctorandul admis la studii de doctorat va reuşi să obţină titlul de doctor, pentru că Universitatea din Bucureşti NU este o fabrică de doctori! Doctorandul urmează un stagiu de pregătire, face cercetare, dar dacă nu atinge o anumită calitate, la care noi, Universitatea din Bucureşti, ţinem, pentru că este oglinda calităţii noastre academice, nu obţine doctoratul! Pricepeţi, domnule ministru? Profilul Universităţii din Bucureşti este în mare parte umanist, unde trebuie să gândeşti mai departe de nişte socoteli şi desene tehnice, adică în ştiinţele acestea un doctorat se obţine mult mai greu decât în inginerie, domnule inginer doctor! …

Citește continuarea pe siteul adevarul.ro

NOUTATE … În acest an unele manuale se comasează câte două în aceeași carte

12 septembrie 2017 2 comentarii

Anul acesta școlar a adus câteva schimbări în ceea ce privește manualele. Manualele la diferite materii vor fi comasate în aceeași carte.

Manual de Religie și Sex

 Apariția manualului de Sport este deja o chestiune cunoscută, dar nu e singura schimbare pe care ministrul Liviu Pop a implementat-o. Domnul ministru a propus și a aprobat ca, pentru ca elevii să nu mai fie obligați să care ghiozdane foarte grele să comaseze la unele materii oarecum compatibile manualele în aceeași carte.

Un astfel de manual este, de exemplu, cel pentru clasa a VII-a în care se comasează manualul pentru Religie și cel pentru Sex.

Manualul a fost bine primit de elevi, profesori și părinți, aceștia din urmă exprimându-și nemulțumirea că partea de Religie a trebuit să fie aprobată de Patriarhia Ortodoxă Română. Nu toți elevii sunt ortodocși.

”Am considerat că cele două materii – ne-a declarat domnul ministru Liviu Pop – Religia și Sexul sunt materii compatibile care tratează subiecte asemănătoare. Legat de partea cu materia SEX am considerat că este bine ca imaginile și consultanța să fie făcute de Alina Plugaru, o profesionistă în domeniu, partea cu religia am considerat că trebuie aprobată de Patriarhia Ortodoxă Română deoarece BOR a sponsorizat 75% din costuri. Oricum este unul din cele mai reușite manuale dacă ne gândim că fiecare lecție este ilustrată pe câte un  CD făcut profesionist care intră în prețul manualului.

Dacă acest experiment va fi bine primit, intenționăm ca de la anul să comasăm toate materiile asemănătoare, de exemplu manualul de Geografie cu cel de Matematică.”

 

GABRIELA FIREA – un primar cu biografia falsificată

11 septembrie 2017 6 comentarii

Gabriela Firea

GABRIELA FIREA – un primar despre care nu știm exact nici măcar cum se numește

Conform siteului său, gabriela-firea.ro , Gabriela  s-a născut la Bacău pe 13 iulie 1972 și se numea Vrânceanu. Cu numele Firea s-a ales în 1993 când s-a măritat cu Răsvan Firea, căsătorie care a dura, după cum se precizează în biografia respectivă, 17 ani, deci până la sfârșitul lui Ianuarie  2010 când soțul a decedat având vârsta de 54 de ani.

Văzând că îndoliata văduvă păstrează încă numele soțului mort ai zice că a fost dragoste mare nu glumă. Atât de mare încât în septembrie același am era deja măritată cu Florentin Pandele. 

Ceea ce miră este faptul că încă apare în public cu numele mortului.

MARIAJUL FIREA – PANDELE –  A tunat și i-a adunat.

Așa cum se va vedea mai jos, bibliografia primăriței generale bucureștene e una asupra căreia plutește o gravă acuză de falsificare. Nici actualul soț, Florentin Pandele,  nu e mai breaz. 

La 07 Septembrie 2016, siteul b1.ro publica o știre care ni-l arată pe Pandele drept un plagiator ordinar.

”Consiliul General al CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și Certificatelor Universitare- n.a.)scria  b1.ro – a respins rapoartele Comisiilor de lucru care stabileau că Petre Tobă şi Florentin Pandele nu au plagiat în lucrările lor de doctorat.

Vicepreşedintele CNATDCU, Marius Andruh, a precizat că au existat 29 de voturi împotriva celor două rapoarte, două în favoarea lor și nouă abţineri.

Astfel, s-a stabilit că rapoartele sunt incomplete și că verdictul final va fi dat de o altă Comisie, ce va fi formată din persoane din afara Consiliului

”E o degringoladă pornită de la faptul că, în Comisia de științe militare din noul CNATDCU, care a fost reîmprospătat acum câteva luni, s-a ales să fie numiți oameni din cele trei universități: Academia SRI, Academia de Poliție și  Universitatea Națională de Apărare.

Cum credeți că cineva de la o universitate unde sunt sute de cazuri de plagiat, colegi ai acelor oameni care au permis să se scrie teze de doctorat plagiate, ar putea să spună că da, e o situație în care s-a plagiat masiv.

Pentru a fi departe de orice suspiciune, Comisia trebuia făcută de experți externi, profesori români care predau în alte state, care pot spune ce e si ce nu e plagiat.

Și un copil de clasa a patra poate spune dacă pagina din stânga seamănă cu pagina din dreapta”, a susținut pentru B1 TV jurnalista de investigație Emilia Șercan.”

GABRIELA FIREA ȘI-A FALSIFICAT BIOGRAFIA

Pe același site al său, gabriela-firea.ro, Gabriela Firea spune (citez): ”La Bacau am urmat cursurile scolii generale nr. 8 din cartierul Letea si apoi ale Liceului de aviaţie Henri Coanda, de unde am m-am ales cu pasiunea pentru cuvantul scris, gratie minunatului profesor de Limba Romana Gheorghe Iorga.
Studiile mi le-am continuat la Bucuresti, unde am urmat cursurile Facultatii de Litere, specializarea Stiintele Comunicarii, pe care am absolvit-o in 1994. Apoi, am dorit şi o specializare în economie, urmând cursuri postuniversitare şi academice la Academia de Studii Economice : Mecanisme valutare şi fiscale internaţionale, Management bancar şi bursier, precum şi un curs de brokeraj.”

Problema e legată de specializarea ”Științele Comnunicării” pe care se laudă că a urmat-o la Facultatea de Litere din București și pe care zice că a absolvit-o în 1994 s-a înființat abia cu un an înainte, în 1993 iar, după cum se va vedea mai jos, durata studiilor acolo era de 4 (patru ani).

La 29 September 2016, catavencii.ro, publica articolul ” Ooo, viața mea, ooo, biografia mea!” scris de Dragoș Pătraru.

Acesta, absolvent și el al Facultății de Litere București, spune nu doar că Firea nu putea absolvi în 1994 specializarea Stiintele Comunicarii de la Facultatea de Litere București deoarece studiile durează patru ani iar secția respectivă se înființase cu doar un an înainte ca Firea să termine facultatea, în 1993, dar știe și motivul pentru care actuala primăriță a Capitalei ar fi comis falsul:  fără specializarea Științele Comunicării nu ar fi putut ocupa funcția de consilier de imagine a lui Mugur Isărescu în 1999.

Ooo, viața mea, ooo, biografia mea!

Autor: Dragoș Pătraru

Articol publicat de siteul: Cațavencii.ro,

la data: 29 September 2016

Scrie doamna Gabriela Firea, în biografia dânsei, pe blog-ul personal: ”Studiile mi le-am continuat la București, unde am urmat cursurile Facultății de Litere, specializarea Științele Comunicării, pe care am absolvit-o în 1994”.

Doamnă Firea, nu trageți, sunt eu, Lăscărică! Am făcut aceeași facultate, să știți! Da, și eu ca fetele, tot la Litere, tot la Comunicare și Relații Publice, cu un masterat după, în Modele de Comunicare. Doar că eu am făcut-o mai târziu, iar dumneavoastră, prea devreme, doamnă!

Devreme în sensul că ați intrat la specializarea asta când ea nici nu era înființată, doamnă Firea. Ceea ce, să recunoaștem, este o performanță. Adică acum înțeleg de ce v-a luat domnul Pandele. Ochi de doctor, frate!

Ca să ne înțelegem, doamnă Firea. Specializarea Comunicare și Relații Publice s-a înființat în 1993. Știu asta pentru că am participat, în 2013, ca absolvent, la sărbătoarea prilejuită de împlinirea a douăzeci de ani de existență a secției. Deci în 1994 n-aveați cum să terminați la Științele Comunicării. Doar dacă ați făcut patru ani într-unul (așa se făcea atunci). Dar nu s-a întâmplat asta, pentru că dumneavoastră ați absolvit, de fapt, la Litere, specializarea Bibliologie, adică vă pregăteați temeinic să deveniți bibliotecar.

Mai mult, să știți că m-am interesat și n-ați terminat în 1994, așa cum susțineți, ci în 1997. Înțeleg că ați avut și un an de întrerupere de studii, când ați rămas prima dată gravidă. Ceea ce e bine, și eu mi-am dorit copii de tânăr, să pot să mă-nțeleg cu ei.

E, aflați că azi specializarea Bibliologie nu mai există, ea a fost denumită Științele Informării și ale Documentării – moamă, ce tare sună acum, e pă informare, pă documentare, pă de-astea, e de pus în CV! – și a intrat sub marea pălărie a Științelor Comunicării. Dar și când ați dat examen de admitere, și când ați dat examen de licență, treaba pe care ați făcut-o se numea Bibliologie. Pfai, acum îmi dau seama că puteți să le spuneți ăstora mai săraci cu duhul că Bibliologia este știința care se ocupă cu studiul Bibliei. Tot o ardeți dumneavoastră pe credință, așea!

Nu mai spun că erați printre cei mai slabi din grupă, pentru că nu vreau să fiu rău. Până la urmă, e normal, ceilalți nu aveau copii de îngrijit, puteau să învețe temeinic să devină bibliotecari. Niște tocilari, doamnă, n-ai cu cine!

Așa cum ați fi făcut și dumneavoastră când făceați meseria asta, m-am întrebat: bine-bine, dar de ce să fi mințit doamna Firea în CV? Să fi fost pentru a ”justifica” ocuparea funcției de consilier de relații publice și imagine pe lângă nea Mugur Isărescu, în 1999? Sau ați avut nevoie de această schimbare a specializării pentru a putea da bine ca șef al Departamentului de Comunicare al Guvernului? Eu cred că tot vă puneau, doamnă, nu trebuia să mințiți. Ce, dacă treceați acolo că sunteți bibliotecar, credeți că vă puneau la biblioteca Guvernului? Că doar nu studiile v-au dus în acele poziții…

Dar dacă așa e, să nu uitați să modificați acolo, repede, în CV: Facultatea de Litere, specializarea Primărie – spații verzi.

P.S. În contextul în care Firea și-a falsificat specializarea la care zice că a absolvit Facultatea de Litere, oare facultatea respectivă chiar a absolvit-o? Sau, ca să mergem și mai departe cu întrebările, măcar BACALAUREATUL l-o fi luat cu adevărat? Întreb și io … 

 

 

 

 

Adriana Săftoiu în acuză într-o scrisoare deschisă pe Premierul Tudose că este … de manual: ”Domnule Tudose, sunteţi de manual!”

1 septembrie 2017 2 comentarii

În caz că cineva se întreabă ce mai face Adriana Săftoiu, cred că e bine…

Adriana Săftoiu

Născută la Dej în mileniul trecut prin 1967, actualmente deputată în Parlamentul României lui ma`am Săftoiu cred că îi tremură celulita pe bucile apetisante ca piftia porcinei decedată pe motiv de Crăciun. De ce? Nu știm exact, de la piciorul primit în zona amintită la vremea când era consilier la Cotroceni de la Băsescu încât s-a trezit cu caiet cu tot taman în brațele lui Tăriceau care, în schimbul secretelor deținute de respectivul caiet, a plantat într-o funcție mai acătări (avea locuri libere berechet deoarece tocmai alungase liberalii din PNL pe motiv că ar fi colaborat cu Securitatea, evident, de teamă că îl concurează pe cel care l-a crescut…). Ori, poate, bucile doamnei Săftoiu tremură din motive legate de istoria României… Da, nici mai mult, nici mai puțin.

Într-o scrisoare deschisă intitulată, ( evident, de parcă ar fi scrisă de cineva care ar fi învățat limba română de pe pachetele cu prezervative ale lui  Peter Imre, managerul general al trustului lui Burci, domnul cu urechi cu care, a orice doamnă respectabilă, își înșela bărbatul pe care îl avea pe inventar cu acte de la Starea Civilă): ”Domnule Tudose, sunteţi de manual!” .

Doamna în discuție își începe scrierea ex abrupto cu: ”Ferească Sfântul, domnule Tudose, prim-ministru al României …” ca nu cumva să se confunde cu cine știe ce alt Tudose o mai fi având ea în agenda de telefon.

Ca într-o tragedie greacă altoită cu o manea a lui Adrian Minune fost Copilul, aflăm de la doamna Săftoiu că ar fi o adevărată ”nebunie” (n-am înțeles ce e cu ghilimele – n.a.) ca ”manualele de istorie sau de matematică să fie rescrise având în vedere că Ştefan cel Mare nu mai are nici un război de câştigat şi că bietul Pitagora nu mai e printre noi ca să mai descopere vreo teoremă geometrică.”

Evident, considerându-l pe Tudose o somitate în ceea ce privește matematica și istoria, cucoana își exprimă speranța că dumnealui, Premierul, ar fi vrut doar să verifice dacă ” suntem vigilenţi în faţa aberaţiilor contemporane nouă, mai puţin manualelor de istorie, care fie vorba între noi, trebuie urgent reeditate ca să vă includă zicerile spre ţinerea de minte a urmaşilor urmaşilor noştri…” chestie, după părerea mea,  cât se poate de bună altfel.

Evident, bună cunoscătoare a … manualelor contemporane, doamna Săftoiu spune că e de acord că unele manuale ar trebui să se reediteze, să li se schimbe conținutul ca să nu se tâmpească de tot elevii noilor generații, necesitatea de a se reedita manualele de Matematică și Istorie constând mai ales în faptul că Premierului nu i-a picat în mână manualul de Limba Română unde să analizase ”dacă poezia „Noi vrem pământ“ mai e actuală şi ar trebui introdusă spre analiză: cine, cât, unde şi pentru ce. Licitaţie s-a făcut? Dacă da, să vină DNA!”. N-am înțeles dacă DNA-ul ar trebui să analizeze o licitație legată de ”Noi vrem pământ” sau dacă poetul nu cumva ne-a denunțat pe toți că vrem pământ.

Fără vre-un pasaj de trecere aflăm de la ma`am Săftoiu că are speranța că manualul de Sport a primit OK de tipar de la Ministerul Educației și că l-a răsfoit, probabil Premierul, în timp  ridica ganterele guvernării țării ca shoturile cu vodkă de pufoaică.

Nu știu dacă doamna Săftoiu era ironică sau se grăbea la un pipilică necesar pentru a face loc altei pălinci de Dej, dar îi recomandă numitului Tudose ca manualul de Istorie să treacă direct de la Ștefan Cel Mare la contemporaneritate (mamă, ce cuvinte lungi știe !)

”Ce a urmat după bătălia de la Vaslui – scrie Adriana Săftoiu –  o fi insignifiant şi de nestudiat. Nu s-a mai întâmplat nimic valoros în următoarele veacuri post Ştefan cel Mare (totuşi, măcar momentul în care a fost decretat şi Sfânt merită menţionat în jumătate de filă de manual) cu atât mai puţin până în 2017.” Partea din paranteză, evident, ca să nu se pună rău cu BOR-ienii lui Daniel. ”Dar manualele, dragă domnule prim-ministru, trebuie reeditate cu faptele măreţe, întreprinse în mandatul pe care l-aţi început şi în glorie îl continuaţi. Cum să înţeleagă elevul ce vremuri trăieşte dacă nu sunt actualizate („update“ e în manualul de engleză şi nu ştiu dacă are bun de tipar ca să mănânce şi gura Monitorului Oficial ceva) filele de istorie cu zilele luminoase pe care graţie destoiniciei dumneavoastră le petrecem veseli şi fără griji.” … țîțîțî lovitură nu glumă, tot cu noduri îi va intra pe gât lui Todose vodca cea de toate zilele…

Ei, după această frozavă beștelire madam Săftoiu își exprimă explicit (:D ) speranța că ”…manualul de sport care a primit bun de tipar de la Ministerul Educaţiei l-aţi răsfoit în timp ce ridicaţi ganterele guvernării ţării. Puteţi să vă perfecţionaţi „târârea“ care poate fi folosită „în funcţie de cerinţele impuse de viaţa de zi cu zi“. Mai puteţi exersa, nu că aţi mai avea nevoie: fenta, manipularea şi absorbţia. Găsiţi instrucţiuni preţioase şi manualul are şi poze. Uşor de citit.” – lucru care ne arată că, tituși, Adriana are  o gândire realativ pozitivă.

Da, autoarea are o gândire pozitivă deoarece, grijulie ca o mămică de maidanez proaspăt fătat, arată o grijă deosebită față de ”mărețul” mandatul de premier pe care adrisantul ar trebui să nu îl piardă și în acest sens, îi face o recomandare (Folosită și ca și încheiere a epopeicei, epocalei, istorice și fundamentalei scrisori deschise:

”Probabil că veţi avea, în funcţie de programul de sport pe care îl urmaţi după manual, ceva întâlniri cu omologi din ţări vecine care au uşchita idee să reediteze manualele şcolare semestrial. Unii dintre vecinii europeni sunt atât de risipitori încât actualizează manualele de geografie în funcţie de fenomenele naturale care bântuie planeta. Ei, înapoiaţi, se gândesc să le vorbească elevilor în primul rând despre fenomenele şi evenimentele contemporane lor. Cu istoria, la fel: introduc tot felul de evenimente neimportante care s-au întâmplat în secolul XXI. Totuşi, să verificaţi în întâlnirile tête-a-tête, dacă tot le arde de reeditări, cum reflectă mandatul pe care cu cinste şi onoare îl săvărşiţi. În caz că le-a scăpat să vă menţioneze une tête dans la bouche, fără menajamente. E de manual!”

* * * * *

Mai jos, fără nici un fel de tăieturi, se poate citi, integral, scrsoarea deschisă a adresată Premierului Tudose de   doamna Adriana  Săftoiu, publicată  pe siteul adevarul.ro: 

Domnule Tudose, sunteţi de manual!

Ferească Sfântul, domnule Tudose, prim-ministru al României, să fi vorbit serios când ne-aţi spus, nouă, cetăţenilor, că ar fi o „nebunie“ ca manualele de istorie sau de matematică să fie rescrise având în vedere că Ştefan cel Mare nu mai are nici un război de câştigat şi că bietul Pitagora nu mai e printre noi ca să mai descopere vreo teoremă geometrică.

Cred că aţi vrut doar să verificaţi dacă suntem vigilenţi în faţa aberaţiilor contemporane nouă, mai puţin manualelor de istorie, care fie vorba între noi, trebuie urgent reeditate ca să vă includă zicerile spre ţinerea de minte a urmaşilor urmaşilor noştri.

Dragă domnule Tudose, sunt de acord că unele manuale nu ar mai trebui reeditate cu actualul conţinut. E păcat şi de copii şi de banii statului. Înţeleg că manualul de română nu v-a picat în mână ca să analizaţi dacă poezia „Noi vrem pământ“ mai e actuală şi ar trebui introdusă spre analiză: cine, cât, unde şi pentru ce. Licitaţie s-a făcut? Dacă da, să vină DNA! O analiză competentă şi la obiect ca să ne lămurim ce a vrut să spună poetul când ne-a denunţat pe toţi că vrem pământ.

Sper că manualul de sport care a primit bun de tipar de la Ministerul Educaţiei l-aţi răsfoit în timp ce ridicaţi ganterele guvernării ţării.

Insist, totuşi, pe manualele de istorie. Cum să nu le reeditaţi? După Ştefan cel Mare e obligatoriu să facem un salt în contemporaneitate. Ce a urmat după bătălia de la Vaslui o fi insignifiant şi de nestudiat. Nu s-a mai întâmplat nimic valoros în următoarele veacuri post Ştefan cel Mare (totuşi, măcar momentul în care a fost decretat şi Sfânt merită menţionat în jumătate de filă de manual) cu atât mai puţin până în 2017. Dar manualele, dragă domnule prim-ministru, trebuie reeditate cu faptele măreţe, întreprinse în mandatul pe care l-aţi început şi în glorie îl continuaţi. Cum să înţeleagă elevul ce vremuri trăieşte dacă nu sunt actualizate („update“ e în manualul de engleză şi nu ştiu dacă are bun de tipar ca să mănânce şi gura Monitorului Oficial ceva) filele de istorie cu zilele luminoase pe care graţie destoiniciei dumneavoastră le petrecem veseli şi fără griji.

Sper că manualul de sport care a primit bun de tipar de la Ministerul Educaţiei l-aţi răsfoit în timp ce ridicaţi ganterele guvernării ţării. Puteţi să vă perfecţionaţi „târârea“ care poate fi folosită „în funcţie de cerinţele impuse de viaţa de zi cu zi“. Mai puteţi exersa, nu că aţi mai avea nevoie: fenta, manipularea şi absorbţia. Găsiţi instrucţiuni preţioase şi manualul are şi poze. Uşor de citit.

Acum, la final, când insist să nu vă subminaţi mandatul, refuzînd reeditarea manualelor de istorie cu pagini elocvente despre măreaţa dumneavoastră guvernare, aş mai face o sugestie. Probabil că veţi avea, în funcţie de programul de sport pe care îl urmaţi după manual, ceva întâlniri cu omologi din ţări vecine care au uşchita idee să reediteze manualele şcolare semestrial. Unii dintre vecinii europeni sunt atât de risipitori încât actualizează manualele de geografie în funcţie de fenomenele naturale care bântuie planeta. Ei, înapoiaţi, se gândesc să le vorbească elevilor în primul rând despre fenomenele şi evenimentele contemporane lor. Cu istoria, la fel: introduc tot felul de evenimente neimportante care s-au întâmplat în secolul XXI. Totuşi, să verificaţi în întâlnirile tête-a-tête, dacă tot le arde de reeditări, cum reflectă mandatul pe care cu cinste şi onoare îl săvărşiţi. În caz că le-a scăpat să vă menţioneze une tête dans la bouche, fără menajamente. E de manual!

Sursa articolului importat: Adriana Săftoiu

Sursa articolului: adevarul.ro

Data publicării: 30 august 2017

LIGIA DECA (consilier prezidențial): ”… Legea (Educației) conține anumite articole cu un impact semnificativ asupra principiilor care stau la baza Legii educației aflată în vigoare.”

Ligia Deca, consilier al lui Iohannis, despre legea intoarsa de presedinte la Parlament: O mare parte dintre prevederile legii au potentialul de a produce efecte nedorite in sistem

Iohannis a retrimis luni Parlamentului pentru reexaminare legea de aprobare a OUG 96/2016, care modifica semnificativ Legea Educatiei. „În afară de chestiunile de tehnică legislativă, legea include o serie de prevederi neclare sau imposibil de implementat, care se contrazic între ele sau intră în contradicție cu alte norme în vigoare”, spune Ligia Deca, consilier de stat pentru educatie, intr-un interviu pentru HotNews.ro.

Interviul integral:

Rep: Care sint prevederile cu cel mai pronuntat impact negativ din legea retrimisa Parlamentului?
Ligia Deca: O mare parte dintre prevederile legii analizate și discutate în cererea de reexaminare au potențialul de a produce efecte nedorite în sistem. În afară de chestiunile de tehnică legislativă, legea include o serie de prevederi neclare sau imposibil de implementat, care se contrazic între ele sau intră în contradicție cu alte norme în vigoare. De asemenea, legea conține anumite articole cu un impact semnificativ asupra principiilor care stau la baza Legii educației aflată în vigoare (Legea 1/2011).

În acest sens, un exemplu relevant este excluderea sindicatelor, federațiilor studențești și asociațiilor profesionale din rândul partenerilor de dialog sociali din învățământul superior. Este evident că nu se pot lua decizii legitime, care să aibă susținerea celor afectați de ele, fără a-i consulta pe principalii actori implicați.

Un alt exemplu este modificarea prevederilor referitoare la evaluarea școlilor doctorale. Modificările aduse legii în loc să clarifice acest subiect care trenează de peste cinci ani, aduc și mai multă confuzie, adăugând încă o prorogare cu doi ani a termenului până la care școlile doctorale vor fi evaluate. 

Exemplele pot continua, de la modificări care afectează procesele de asigurare a calității în învățământul superior și în formarea profesională, până la chestiuni care țin de principiul educației incluzive de calitate în învățământul preuniversitar. 

Rep: Ati avut dvs. sau presedintele discutii cu reprezentantii coalitiei de guvernare sau cu noul ministru al Educatiei pentru a va asigura ca viitoarea forma a legii va respecta criteriile de coerenta si calitate?
Ligia Deca: După preluarea mandatului de către noul Guvern, am avut o discuție, de principiu, cu domnul Ministru Liviu-Marian Pop despre necesitatea corelării eforturilor noastre pentru a da coerență schimbărilor produse la nivel de sistem. Ministerul are în plan, conform prevederilor din programul de guvernare, revizuirea legii educației. Pentru a avea o șansă ca legea educației să nu fie ulterior modificată în mod repetat este esențial un demers participativ.

Proiectul ”România educată” oferă premisa predictibilității și convergenței de opțiuni necesară oricărei modificări legislative, care să răspundă nevoilor societății românești pe termen scurt, mediu și relativ lung (2030). În acest sens, parteneriatul între Administrația Prezidențială și Ministerul Educației continuă, domnul ministru declarând că susține ideea ca viitorul demers legislativ să fie bazat pe consensul atins în cadrul viziunii și strategiei privind educația, în contextul proiectului prezidențial ”România educată”. Menționăm că acest parteneriat este unul de durată, el datând încă de la lansarea proiectului, în februarie 2016, indiferent de schimbările de la Ministerul Educației.

Rep: Daca legea se va intoarce in aceeasi forma, o va ataca presedintele la CCR?
Ligia Deca: Nu putem face speculații privind forma în care legiuitorul va considera de cuviință să răspundă cererii de reexaminare. În momentul în care textul legii se va întoarce la promulgare, vom analiza atât prevederile acestuia, cât și opțiunile pe care Președintele României le are în acel moment pentru a garanta respectarea coerenței legislative, precum și a unor principii precum performanța, integritatea și echitatea în educație.

Rep: Prima obiectie se refera la funcționarea învățământului special și a învățământului special integrat, presedintele aratand in cerere ca „această soluție legislativă se poate constitui într-un pas înapoi în ceea ce privește integrarea acestor copii în sistemul educațional de masă”. Mai exact, cum ar putea fi afectata educatia copiilor cu nevoi speciale?
Ligia Deca: OUG nr. 96/2016, în forma sa inițială, prevedea explicit și detaliat deschiderea învățământului de masă pentru copii cu cerințe educaționale speciale, în măsura în care condiția lor fizică și psihică permitea acest lucru. Astfel, copiilor vizați de această prevedere li s-a dat o speranță privind integrarea lor reală în învățământul de masă, art. 49 al OUG 96/2016, fiind un pas în față făcut de învățământul românesc în direcția diminuării fenomenului segregării școlare. 

Abrogarea lui de legea propusă spre promulgare ar fi presupus un semnal de întoarcere la situația anterioară în ceea ce privește măsurile de desegregare, revenindu-se la prevederile legale inițiale, care au permis perpetuarea fenomenului de separare a copiilor cu cerințe educaționale speciale care pot participa la învățământul de masă. 

Rep: A doua obiecție e legată de stabilirea numărului maxim de studenți, calificativul primit de noua dispoziție legala fiind „arbitrar”. Cine ar fi beneficiat de pe urma acestei decizii arbitrare?
Ligia Deca: Considerăm arbitrară decizia de a fixa raportul de cadre didactice la numărul de studenți înmatriculați la 1:35, întrucât nu ține cont de specificul programului de studiu sau de corelarea cu cifra de școlarizare. Până acum, cifra de școlarizare se stabilea de către Ministerul Educației, prin Hotărâre de Guvern, pe baza recomandării făcute de către Agenția Română de Asigurare a Calității Învățământului Superior (ARACIS), și era un factor în garantarea calității programelor, în funcție de specificul lor (de ex: un program de regie-film impune un alt raport de cadre didactice la numărul de studenți, față de un program de economie). Este nevoie de criterii clare și transparente pentru stabilirea raportului optim între numărul maxim de studenți pe care un program de studii îl poate școlariza și numărul cadrelor didactice; de aceea, considerăm utilă clarificarea legăturii între specificul programului, diversele standarde de calitate constatate de ARACIS și acest raport.

Rep: O alta obiectie a presedintelui e legata de acordarea de diplome universitare (art. I pct. 5, care completează art. 150 din Legea nr. 1/2011). Care e miza acestei prevederi?
Ligia Deca: Nu putem specula asupra mizei introducerii acestor prevederi, însă putem anticipa eventualul impact al implementării lor. Astfel, dacă legea ar fi fost promulgată, începând cu anul universitar următor (2017-2018), Ministerul Educației ar fi emis mai multe tipuri de diplomă pentru absolvenții programelor de licență, astfel: diplomă de licență, diplomă de urbanist, diplomă de inginer, diplomă de medic, diplomă de arhitect. De asemenea, în textul legii, se folosesc concomitent termenii “studii universitare”, “învățământ superior” și “învățământ superior tehnic”, fără a clarifica relația între ei și dreptul pe care diferitele tipuri de diplome de absolvire le conferă.

Rep: Presedintele a reclamat si neclaritatea noilor prevederi legate de evaluarea școlilor doctorale. Daca Parlamentul va elimina neclaritatile reclamate, dar va pastra noul mecanism instituit (opțiunea pentru evaluarea la nivel de Instituție Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), în detrimentul unei evaluări la nivel de program de studii doctorale sau de școală doctorală), o va promulga presedintele?
Ligia Deca: Este responsabilitatea Parlamentului, cu consultarea Ministerului Educației și a actorilor în domeniu, să facă o opțiune privind modul și nivelul de evaluare al ciclului doctoral. Dată fiind situația școlilor doctorale și a suspiciunilor privind calitatea anumitor programe doctorale, evidențiate inclusiv de numeroasele cazuri de plagiat dovedite sau sesizate, este urgentă evaluarea acestora printr-o metodologie specifică. Indiferent de opțiunea legiuitorului, procesele de asigurare a calității acestui nivel de studiu trebuie să fie clare pentru toți actorii implicați și coerente cu celelalte politici din domeniu.

Rep: Presedintele a respins si art. I pct. 9, care abroga dispoziția din art. 192 alin. 11 din Legea nr. 1/2011. Cum calificati incercarea majoritatii parlamentare de a elimina din Legea Educatiei aceste prevederi?
Ligia Deca: Legea Educației Naționale prevede, în acord cu angajamentele României aferente Procesului Bologna, posibilitatea desfășurării activității de evaluare externă pe teritoriul României de către Agenții înscrise în EQAR. Acesta este Registrul European al Agențiilor de Asigurare a Calității care garantează că agențiile înscrise respectă în activitatea lor principiile agreate de statele membre ale Procesului Bologna.

În momentul de față în România există un vid legislativ la nivelul legislației secundare: nu este clar cum se pot folosi rezultatele unor astfel de evaluări în deciziile Ministerului Educației de a autoriza provizoriu, acredita sau de a aloca cifra de școlarizare pentru programele / instituțiile evaluate de agenții externe, întrucât nu este clar cum Ministerul Educației se asigură că aceste agenții au înțeles și aplicat corect normele naționale de asigurare a calității în vigoare. Articolul abrogat de legea trimisă pentru reexaminare definea faptul că MEN este responsabil de crearea unei metodologii pentru clarificarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de agenție pentru a putea contribui la fundamentarea unei decizii a MEN. Prin abrogarea propusă, legea ne readucea în situația de vid legislativ acoperit în toamnă de OUG 96/2016.

Pentru respectarea angajamentelor pe care România și le-a asumatla nivel internațional, pasul natural după adoptarea OUG 96/2016 ar fi fost elaborarea legislației subsecvente – adică a metodologiei la care se făcea referire – și nu aborgarea art. 192 din LEN.

Sursa: hotnews.ro

Data publicării:  20 iulie 2017

Cărțoaiele noastre cele de toate zilele

7 octombrie 2016 5 comentarii

animaatjes-computers-47175

Manualele sunt o colosală prostie, formatul carte de fapt! Ar trebui să se facă dosar cu broșuri pe lecții. Și așa ar putea fi și o organizare conform cu ceea ce se dorește, optională pentru fiecare școală sau clasă. În plus, elevii nu s-ar mai cocoșa sub greutatea ghiozdanelor. Ce sens are să cari un an întreg ceva care nu îți este necesar? E uimitor câtă prostie zace în ăștia care ar trebui să se ocupe organizarea procesului de învățământ. Totul e vraiște, mizerie, interese. Evident că învățământul a fost dezastru și pentru cei care-s azi în ministere, pentru că nu-și folosesc absolut deloc creierele în scopul în care ar trebui, tot ce îi interesează sunt sinecurile. Poate greșesc, dar de la mine așa se vede. Mare porcărie!

Chiar nu e nimeni în țara asta care să poate organiza treburile?

Nu mai scăpăm de Androneasca și gașca ei, Gizăz?

sursa micdavinci.wordpress.com


CRISTINA TUNEGARU: ”A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne.”

19 septembrie 2016 Lasă un comentariu

Salvarea prin homeschooling

Cristina Tunegaru

.

Apariția ideii de homeschooling în variantă românească este dovada certă a existenței unui conflict vădit, declarat între părinții responsabili și școala care nu mai răspunde necesităților lumii moderne. Motivele sunt binecunoscute (elevii nu sunt tratați diferențiat, conținuturile inutile, adeseori anoste și nepotrivite vârstei, metodele învechite; educația chircește individualitatea și forțează dezvoltarea), iar părinții nu mai au răbdare să aștepte o reformă care nu mai vine.

Este limpede că, deși societatea este în continuă schimbare, școala românească a rămas cu mult în urmă – în secolul al XIX-lea – este incapabilă să se reformeze și în total dezacord cu progresul societății. Școala este un spațiu în care copiii sunt forțați să rămână până la absolvire; iar profesorii strâng rândurile pentru a se apăra de factorii exteriori pe care îi resping cu îndârjire – mai ușor cu părinții ăștia, să nu îndrăznească să ne spună nouă ce să facem! spunea de curând o colegă. Acolo unde ar trebui să fie o colaborare între părinți și școală, pentru că la mijloc este interesul copilului, apare o gâlceavă rușinoasă care nu îmbunătățește nicidecum imaginea profesorului.

Viziunea clasică prin care școala le oferă copiilor cunoștințe inabordabile altfel, pentru a-i pregăti să-și asume roluri specifice în societate nu mai corespunde realității actuale, în care importantă este capacitatea de a te adapta, de a înțelege și de a afla ce înseamnă lumea din jur. A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne. În consecință, școala nu mai trebuie să livreze elevilor informații atât de accesibile astăzi, ci mijloace, instrumente de a selecta, de a înțelege și întrebuința aceste informații. Iar școala noastră eșuează lamentabil să-i învețe pe elevi altceva decât cuvinte goale de sens. Am descoperit clase întregi de copii dornici să scrie după dictare pentru că ei nu știu, nu au înțeles sau nu pot. Adeseori cuvintele trec prin mâinile lor și mor în foaia scrisă pentru că ei nu aud și nu înțeleg. Au învățăt de timpuriu că ceea ce se predă la școală nu are legătură cu lumea reală, sunt lucruri de școală, obligatorii ca să iei o notă bună, dar inutile dincolo.

În acest context, nemulțumiți chiar și de învățătoarea cea bună, doi părinți celebri își retrag copilul din școală pentru a-l educa acasă,  permițându-i fetiței să-și aleagă cursurile după bunul plac – echitație, scenaristică etc – activități al căror obiectiv pe termen lung este încurajarea dezvoltării personale și adaptarea la o lume într-o rapidă schimbare. Sigur, alte activități sunt plănuite cu ajutorul unor profesori. Avantajele acestei modalități de a-ți educa copilul sunt neîndoielnice, în măsura în care personalitatea copilului permite această abordare – un copil nestatornic, distrat, care nu reușește să se concentreze pe o anumită activitate o perioadă mai îndelungată de timp nu va fi avantajat de această libertate educațională. În acest caz, părinții își propun să ofere sprijin specializat din partea unor educatori, dar nu în cadru instituționalizat, ci prin meditații.

Maniera se îndepărtează totuși de modelul american, prin care s-a consacrat ideea de homeschooling. Pentru că la americani, rolul educatorului este adeseori preluat de unul dintre părinți, iar activitățile respectă curriculum național și sunt adeseori realizate cu sprijinul școlilor publice. De asemenea, elevii trebuie să participe la o serie de examene care să ateste că au atins un anumit nivel al cunoașterii. Dat fiind acest război deschis, a-ți educa copiii acasă este un deziderat care poate prinde contur pentru tot mai mulți părinți din România. Însă asumarea educării acasă are o serie de dezavantaje.

În primul rând, este costisitor să-ți educi copiii în sistem homeschooling: fie unul dintre părinți renunță la serviciu și își dedică toată atenția educației copiilor, fie sunt angajați profesori care să lucreze cu copiii. Din această cauză, educația prin homeschooling nu este o soluție decât pentru puțini copii din România, copiii acelor părinți care au mijloacele financiare să-și educe copiii acasă. Într-o țară în care în mediul rural rata de părăsire timpurie a școlii este semnificativ mai mare decât în celelalte țări europene, iar dintre factorii care cauzează abandonul școlar se enumeră și interesul scăzut al părinților pentru școală, este iluzoriu să considerăm homeschooling ca pe o activitate reformatoare sau o alternativă viabilă pentru educația din România.

În al doilea rând, dincolo de avantajele pe care le poate oferi homeschooling, există și un neajuns cauzat de lipsa legislației. Copiii care învață prin homeschooling nu vor avea diplome care să ateste că au absolvit studii. Nu consider că e un minus absența diplomelor, câtă vreme accentul cade pe formarea unor deprinderi și abilități concrete. Și totuși, în lumea reală, dincolo de familia în cadrul căreia se desfășoară educația, diploma este importantă, este o dovadă că ai participat la cursuri, că ai trecut prin școală, e o certificare dată prin asocierea cu instituția absolvită. De aici și toate fabricile de diplome care au distrus învățământul universitar românesc și nu numai. Suntem cu toții într-o alergare nebună după diplome de participare, umplem dosare cu adeverințe și obținem chiar salarii semnificativ mai mari pentru toate acestea – gradația de merit în învățământ. Într-o societate flămândă după diplome și care măsoară priceperea în grosimea dosarului sau numărul de pagini ale unei lucrări, un copil care nu are diplome va avea de suferit sau va fi pionierul unei noi lumi în care meritocrația autentică primează, o lume ideală, dar care se lasă așteptată. Școala publică are însă acest atu de  a fi o  simulare a realității, un pas în lumea reală, pregătind copiii pentru viitor, în modul cel mai brutal. Și din păcate, în felul acesta asistăm la un perpetuum mobile, creând copii după chipul și asemănarea înaintașilor, fruntași la numărul de diplome. În România, cadrul legal este inexistent, nu există nicio formă de echivalare, prin examene, părinții care vor să-și educe copiii acasă fiind nevoiți să apeleze la fabrici de diplome.

Dintre neajunsurile imputate educației prin homeschooling s-a vorbit despre absența dezvoltării comportamentale, lipsa interacțiunii academice dintr-o clasă de elevi.  Însă, în școala românească, elevii se duc la școală numai pentru a fi împreună într-o sală de clasă, pentru a concura, a se lupta unii cu ceilalți pentru note bune, iar interacțiunea și comunicarea sunt reduse la minimum. Cu câteva zile în urmă, mi-am invitat elevii de clasa a VIII-a, la o discuție liberă, pornind de la tema unui coleg. Pe chipurile lor am citit nedumerirea la început. A trebuit să formulez rugămintea de câteva ori, ca să fie înțeleasă. Nu le adresam o întrebare referitoare la teoria literară discutată, ci le ceream să-și exprime un punct de vedere. Și, deși sunt copii inteligenți, nu au reușit să treacă de bariera de comunicare rezultată în urma anilor de tăcere, nu au vrut să vorbească. Școala românească nu este mediul care să îndemne și să promoveze comunicarea, decât cu puține excepții.

Pe de altă parte, mediul școlar concurențial aduce o serie de presiuni externe, obligații, termene pe care elevul trebuie să le respecte. Un program de homeschooling trebuie să țină seama și de aceste aspecte, inerente în procesul de dezvoltare al copilului care va deveni adultul de mâine. A proteja un copil de lumea adulților prin cocoloșirea și evitarea oricăror responsabilități este o greșeală pentru că, în dezvoltare există anumite momente potrivite, unice și irepetabile dincolo de vârsta adultă.

În concluzie, școala publică și homeschooling reprezintă două extreme: prima formează indivizi incapabili să comunice, care pun preț pe formă, aspect și mai puțin pe conținut și substanță, lipsiți de interesul pentru învățarea continuă, înspăimântați de nereușită, în timp ce a doua permite o adaptare totală a învățării la caracterul și nevoile copilului, dar total inaccesibilă majorității familiilor. Între aceste două extreme, se găsește forma corectă de educație, care să fie accesibilă tuturor copiilor, indiferent de mediul din care aceștia provin. Homeschooling poate reprezenta o soluție viabilă, dar numai pentru acei copii norocoși ai căror părinți sunt preocupați de educația lor. În acest război deschis al societății cu școala, omul obișnuit, cu resurse limitate, nu are nicio șansă. Însă în educație, avem datoria să încercăm să oferim șanse egale tuturor copiilor.

Autor: Cristina Tunegaru

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 19.09.1026

Ministrul Educaţiei: Temele ar trebui făcute la şcoală

18 septembrie 2016 Lasă un comentariu

 


monitor06.gif

În sfârşit, o atitudine corectă vis-à-vis de modul în care ar trebui să se desfăşoare orele la şcoală. Faptul că acum şcoala e considerată de copii o corvoadă, se poate corecta (sursa).

„Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat la emisiunea „În faţa ta” difuzată de Digi24 că elevii ar trebui să îşi facă temele la şcoală, nu acasă.”

Nu pot să nu marchez ştirea asta, pentru că înseamnă încetarea unui abuz în formă continuă asupra elevilor. Nu este vorba doar de lipsă de participare la orele care au devenit calvarul de dinaintea orelor de muncă efectivă acasă. Programa este supraîncărcată, elevii nu sunt încurajaţi să aibă o abordare logică a materiei şi nici să aloce mai mult timp disciplinei care îi pasionează. La terminarea liceului, cei mai multi elevi habar nu au ce vor face în continuare, ce le place, care e drumul pe care îl vor urma. Pentru că o altă problemă este mixul de discipline obligatorii. Modul în care toţi trebuie să încapă într-un şablon.

„Stau mult ca să-şi pregateasca orele, da, foarte mult, nepermis de mult. După ce termină programul la scoală, tot cu şcoala se ocupă, pentru că trebuie să facă aceste teme care li se dau la şcoală şi care, în mod normal, ar trebui rezolvate în timpul în care sunt in şcoală, nu ar trebui supraîncărcaţi şi acasă. Ideea aceasta că intr-un fel sau altul pe parcursul întregii zilei te ocupi numai de rezolvarea unor teme şcolare nu e normală pentru educaţia actuală şi impune asupra copilului un ritm de lucru şi o cantitate de muncă nerezonabile”, a declarat ministrul Educaţiei.

Poate nu e imposibil un sistem de învăţământ care să nu mai fure copilării şi să ucidă imaginaţia şi visele. Cu condiţia să nu rămână doar o simplă discuţie şi să se continue cu implementarea acestui model, dacă tot s-a făcut pasul ăsta şi s-a spus pe şleau că asta e soluţia. A fost dificil să se ajungă în punctul acesta, dar se poate, se poate!

sursa micdavinci.wordpress.com


 

Nu e despre străzi, spitale şi şcoli, e despre cum ajungeţi cineva

15 septembrie 2016 3 comentarii

M-am uitat, preţ de vreo cinci minute, la nişte fotografii de la deschiderea anului şcolar în România. Nu pentru că ar fi fost atât de multe sau atractive, nah. Ci pentru că erau de o hidoşenie greu de redat în cuvinte. Nu o să le mai pun şi eu aici, cu siguranţă absolut toată lumea le-a văzut. Nu exagerez când spun toată lumea, au fost viralizate mai ceva decât orice sărbătoare creştină. Şi încă mai sunt.

Las la o parte chiar şi poza absurdă cu omul care s-a urcat pe o masă cu microfonul în mânâ.Nu o să-i spun oficial, deşi se pare că este ceva de genul ăsta, e primar, cu alte cuvinte e un ales. Omul ăla credea sincer că lumea vrea să-l vadă, că prezenţa lui e o plăcere, pentru toţi cei de acolo. Aşa că s-a arătat lor. S-a aburcat pe o masă, ca nu cumva cei din spate să aibă minima şansă să-şi protejeze retina. Pentru că lui nu i-a trecut prin minte că fix asta voiau să evite oamenii ăia care şi-au adus copiii la şcoală. Sigur, ce altceva mai important ar fi avut de făcut? Serviciu? Orice altceva? N-am pomenit de discuţiile cu profesorii pentru că lumea şi-a pierdut oricum speranţa. Modul în care îşi susţin orele nu o să fie altceva decât un chin pentru copii, ca şi până acum, indiferent de rugile şi lacrimile părinţilor acestora. N-au primit decât câte un popă pentru rugile astea. Se rugau ca nişte neiniţiaţi, de asta.

Ah, uitasem omul ăla pe masă! Omul -o continui să-l numesc aşa, deşi ar trebui să arăt mai mult respect unei ilustre personaliţăţi, dar eu sunt o fiinţă limitată- a explicat tuturor cum vor trebui să înveţe, dacă vor să ajungă ca el, care are că are două facultăți, două masterate și două doctorate. Nu vă strâmbaţi! A început şi terminat două doctorate şi un masterat în paralel. Cred că ştiţi ce înseamnă “paralel”, nu trebuie să mai explic şi asta, nu? Plus că a facut şi o catedrală în Voluntari, pe fundaţiile turnate pentru o şcoală şi un spital, deşi mai erau cinci biserici. Dar erau mici, trebuia una mare. Nu trebuia să pomenesc despre asta, pentru că soţia domniei sale face o megacatredală, dar se ştie că femeile sunt mai ambiţioase. Ce să fac, mi-a scăpat.

În acest timp, aţi ghicit, exemplul personal al acestui mare om, a inspirat fiinţa cu care s-a unit la bine în faţa domnului. Doar la bine, pentru că e un om calculat şi foarte cerebral. Aceasta a devenit un primar şi mai mare şi a decis ca ea v-a construi o biserică şi mai mare, o megacatredală, cum deja mi-a scăpat păsărica. Şi desigur va explica la deschiderea anului şcolar, cum a ajuns dânsa aşa deşteaptă şi aşa de sus. Şi-a pus banderolă tricoloră, a luat doi generali de aproximativ un metru bucata, un popă şi un poliţist şi nişte nimeni (pardon, necunoscuţi) şi a făcut asta. Şi poză, pe care nu v-o arăt.

În toată ţara, formula de deschidere a anului şcolar a fost aceeaşi : om foarte important, popă, poliţai, ceva cu şapcă de la armată, necunoscuţi care lucrează ceva pe la şcoală şi colectează bani de la părinţi. Repet, pentru a treia oară, că toţi copiii au primit toate explicaţiile necesare pentru a deveni, la rândul lor, mari oameni. De la nişte experţi care au studiat tot în ţara asta, în aceleaşi condiţii în care vor studia copiii dumneavoastră. Să vad ce scuze mai găsiţi acum.

În încheiere, îmi cer scuze c-am spus despre poze c-ar fi o hidoşenie, au vorbit invidia şi răutatea din mine. Doamne, iartă-mă!

sursa micdavinci.wordpress.com


 

Me Tarzan

2 septembrie 2016 4 comentarii

20121226_4_1

De când îşi bat gura (de pomană) specialiştii,  cine să-i asculte?

De ce orele la şcoală nu sunt suficiente?

Pentru că nu există metodă, nici interes.

Ora trece, copiii ştiu la ce pagină e lecţia, n-au decât să lucreze acasă. Mno, la ce mai este nevoie de atâţia profesori? Doar totul deja este în manual.

Ce fac elevii la ore, de fapt? Nu mare lucru, doar li se explică semidoct că nu ştiu mai nimic.

Doar de asta se duc la şcoală, ca să demonstreze ce deja ştiau, nu ca să înveţe. Există orele alea la care sunt evaluaţi. Aşa să fie? Nope. Asta ar trebui  de fapt să fie autoevaluare. În special a profesorilor. Atunci e edificator dacă tu, profesore, ţi-ai făcut treaba sau ai ars gazul de pomană pe banii statului. Şi nici măcar nu e cel mai rău lucru. Cei care pierd sunt copiii.

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/exclusiv-psiholog-american-fara-teme-niciun-studiu-nu-a-aratat-ca-e-nevoie-ca-elevii-sa-invete-in-runda-a-doua-dupa-o-zi-la-scoala-535348

O să începi să bâzâi plângăcios că aşa ai făcut şi tu, ajungeai acasă după ore, aruncai ghiozdanul sau rucsacul, mâncai o scovergă şi te năpusteai pe teme. Erou, ce să zic. Şi pentru că ai crescut prost, trebuie să promovezi prostia. Mintea ta se îneacă şi scuipă sânge cănd apar argumente ca cele din filmuleţul de mai sus. La care nu ştiu dacă ai răbdare să te uiţi, pentru eşti acasă, nu la şcoală. Şi pentru că tu ştii mai bine, nu vin verzele astea cu doctorate luate prin cine ştie ce Cambridge să te înveţe pe tine. Păi doar se ştie că ăia de fapt încearcă să distrugă învăţământul românesc. Tot ce publică ăia e menit să se insinueze în media de la noi, care-i platită de Soros, ha!

Mno, cred că deja ţi-au ieşit bube de indignare aşa că te las să de te dai cu cremă de gălbenele şi-ţi urez să prinzi timpurile alea în care o să fii trimis acasă pe motiv că eşti o vită încălţată.

Sursa: micdavinci.wordpress.com


CRISTINA TUNEGARU: ”Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc … ”

Generația „Facebook” și istoria

Cristina TunegaruAu curs multe cuvinte tânguitoare despre generațiile.” noi dezamăgitoare, inculte, incapabile să rezolve altceva decât probleme limitate, fără viziune, fără orizonturi culturale, anatema căzând exclusiv asupra tinerilor. E un potențial extraordinar în fiecare generație, pe care școala rămasă în secolul trecut nu poate să-l fructifice. Generația „Facebook” trebuie cucerită, stârnită, atrasă prin poveste, imagine, joc. Viziunea să fie multiplă, abordările ample, discuțiile și interpretările permise, întocmai cum este lumea lor de după încheierea programului, copiii să fie liberi să se exprime. Lumea elevilor de astăzi nu este aceeași cu cea de acum 30 de ani, iar o comparație între generații are în centru școala care pare să nu se fi schimbat prea mult. Împietrită în timp, școala românească ignoră prezentul și impune elevilor să fie după asemănarea înaintașilor, ceea ce este ridicol. În fine, rezultă când și când câteva vârfuri, copii extraordinari care s-ar evidenția în orice context și o sumă de inadaptați autodidacți.

Soluții s-au propus de-a lungul timpului, iar una dintre ele va intra în vigoare din această toamnă. Zâmbesc cu amărăciune la gândul că disciplina gândire critică face parte din trunchiul comun pentru elevii de gimnaziu, deși cred că dezvoltarea acesteia este unul din obiectivele prioritare ale învățământului obligatoriu. Dar am puternice îndoieli că adăugarea unei discipline în aceeași paradigmă tradiționalistă a predării – învățării va corecta o problemă care macină școala românească și care ne face campioni la analfabetismul funcțional. Viziunea adultului este iarăși suprapusă peste psihologia copilului care nu este suficient de format să se educe conștient. Cu alte cuvinte explicându-i copilului ce este gândirea critică și cum funcționează, îi vom face să gândească critic (iată cum trebuie să gândești, gândește!) ? Cred însă că o înnoire a abordării clasice și evadarea din limitarea disciplinelor de astăzi prin realizarea unor programe școlare transdisciplinare ar fi primii pași spre o evoluție a educației românești. Mă voi referi în continuare la una dintre disciplinele umaniste esențiale în dezvoltarea individului care își pune amprenta pe cunoașterea sinelui, a celorlalți, respectiv a lumii, istoria, și care stârnește adeseori discuții referitoare la numărul de ore din trunchiul comun și mai puțin la conținutul programei sau la metodele de predare.

Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc, căci această disciplină nu are în vedere doar trecutul, ci contexte ale trecutului, iar studierea istoriei atinge și alte discipline, printre care antropologie, etnologie, politologie, sociologie, psihologie, artă etc. Prin studierea istoriei se pot forma competențe extraordinare de-a lungul dezvoltării copilului, prin relevarea motivațiilor ce au generat evenimente trecute, a relațiilor dintre indivizi, prin descrierea societăților la anumite momente istorice, a rațiunilor care au determinat acțiuni, revolte, desfășurări etc. Nu mă refer doar la stăpânirea unor informații, ci formarea capacității de interpretare a evenimentelor, de înțelegere și analiză. Cred că istoria trebuie abordată ca o disciplină complexă, iar viziunea să nu fie exclusiv faptică: pentru a înțelege un eveniment istoric este necesar să cunoaștem relațiile internaționale, viața oamenilor, implicarea lor în societate, relația dintre autorități și populație, resursele disponibile, gradul de dezvoltare tehnologică, momentul cultural și artistic etc.

Încă din școala primară, istoria însemna pentru mine doar o succesiune de întâmplări, înlănțuite logic sau nu, fapte seci, ani de domnie și războaie într-o aglomerare năucitoare, nume greu de pronunțat a căror cunoaștere era importantă în sine; până în ultimul semestru de gimnaziu niciun profesor de istorie nu a vorbit liber în fața clasei; obișnuiți fiind cu imperativul „Scrieți!” premergător dictării, mi-a atras atenția discursul unui nou profesor care ținea să capteze ascultătorul în firele unei povești slab schițate. Abia atunci am intuit bogăția de date care zburase ca vântul pe lângă spiritul meu avid de cunoașterea unor alte lumi. Am realizat curând că aș fi vrut să se apropie de epoca noastră mai mult, să ne vorbească despre anii în care au crescut și s-au format părinții noștri, despre comunism. Îmi doream să cunosc acea lume, relațiile dintre indivizi și atitudinea lor față de străinătate, politică, manifestările lor particulare, întâmplări cotidiene, ce activități distractive preferau, chiar cum se îmbrăcau. Instinctiv, curiozitatea mea pornea de la realitatea din jur, de la cuvintele celor care au trăit în comunism. Despre ei aș fi vrut să aflu mai multe, în orele de istorie. Și am intuit atunci că istoria este disciplina care îmi poate servi elemente fascinante despre oamenii de astăzi care au trăit și s-au format în comunism. Iar când profesorul a scos din buzunarul de la piept o cărticică pe care ne-a frunzărit-o în fața ochilor numind-o Constituția României, școlarul din mine și-a spus uimit:există în realitate și e chiar în fața mea.

Relatarea anterioară arată că orice demers educațional de succes – care să aibă un impact pozitiv asupra elevului – trebuie să pornească de la cunoștințele sale anterioare, de la ceea ce stăpânește elevul, să fructifice deci cunoștințele sale orientând apoi cunoașterea în funcție de obiectivele urmărite. Se cuvine așadar ca și istoria să fie studiată nu ca pe o înșiruire de întâmplări fără legătură cu viață noastră prezentă, ci tocmai încercând să zugrăvim trecutul pornind de la ceea ce îi este cunoscut elevului și cu uneltele familiare acestuia. De aceea, elevul trebuie captat cu povești, istorioare în care să se regăsească și care să-i inspire emoții. Când concurezi cu filme de animație, jocuri colorate și cântate, trebuie să vii cu o prezentare video pe măsură ca să rămâi in mintea elevului. Fiind în mod natural atras de ficțiune, de basm, de alternative la lumea din jur, copilul are o înclinare naturală spre trecut, dacă profesorul reușește să se adapteze la nivelul copiilor, să vorbească pe limba lor. Școala românească se folosește prea puțin de această aptitudine și, din păcate, perspectiva predării aparține exclusiv adultului. Se vorbește cu elevul de 11-14 ani ca și cum acesta ar fi un adult stăpân pe sine și care cunoaște importanța subiectelor discutate în școală, a evenimentelor istorice pe care e gata să le acumuleze cu o grabă incredibilă pentru a deveni o mică enciclopedie.

În experiența mea, m-a surprins în mod neplăcut revolta unor părinți față de profesoara de istorie care lua uneori pauze de la dictare încercând un dialog cu elevii despre subiectul lecției, pornind uneori de la textele unor istorici. Părinții au reclamat că elevii nu sunt evaluați corect și că nu e cazul să judece istoria, ci doar să o cunoască.

În școala de astăzi elevul trebuie încurajat să-și asume un dublu rol, atât spectator, cât și actor, iar comunicarea, indiferent de disciplină, trebuie să fie bilaterală. Pasivitatea impusă elevului altădată de profesori nu își face loc astăzi printre nevoile copilului. El trebuie să fie atras, cucerit și nu urmărit de pedeapsa notei mici. Nu cred că este just să sancționăm tinerii pentru ceea ce sunt și să-i certăm pentru că au mai puține cunoștințe și abilități, ci să încercăm să îi apropiem de istorie prin metode care să le stârnească interesul. Sunt generații asaltate de jocuri, filme, imagini care concurează să le atragă atenția să-i încânte, și tot ceea ce le oferă școală este o dictare anostă, stearpă, privitoare la realități pe care nu le cunosc și cu care nu rezonează.

Autor: Cristina Tunegaru

Sursa: contributors.ro

Desdoctorizarea doctorului copy-paste – Decizie finală a CNATDCU: A plagiat

Astăzi,  în cadrul unei discuții televizate, o auzeam pe Ecaterina Andronescu, Abramburica învățământului mioritic,  răspunzând la întrebarea dacă, odată cu anularea titlului de doctor a fostului premier Victor Ponta, subliniind că ar fi normal să fie dat afară din Baroul București. Atât.

Discuția continuând s-a ajuns la  întrebarea dacă ar trebui anulate titlurile de doctor obținute cu Ponta ca îndrumător al tezei de doctorat pe Ponta.

Absolut halucinant, Abramburica învățământului mioritic zicea că acei oameni au fost de bunăcredință și la acea vreme PONTA AVEA ACTE ÎN REGULĂ.

Deci, în mintea năroadei, diploma de doctor a lui Ponta era „în regulă” chiar dacă era urmare a unui fals? Interesant mod de abordare. Păi de unde putem noi să știm dacă acele doctorate nu sunt și ele niște falsuri obținute tot în urma unor plagiate?

Corect mi se pare ca acele doctorate să fie și ele anulate, titularii, dacă doresc să mai semneze cu „dr” în fața numelui să mai susțină un doctorat. 

Legat de ce ar mai trebui să se întâmple ca urmare a anulării titlului de doctor al lui Ponta, ar trebui acționat în justiție. Capete de acuzare: fals și uz de fals, escrocherie.

Cred că ar trebui să returneze, actualizat, toți banii obținuți în funcție deținute ca urmare a faptului că avea titlul de doctor inclusiv cei câștigați având calitatea de membru al Baroului București.

De asemenea Justiția ar trebui să analizeze și responsabilitatea lui Adrian Năstase iar dacă acesta e găsit vinovat să i se ridice toate titlurile universitare.

Nu ar fi rău să se analizeze și responsabilitatea membrilor comisiei de doctorat care a analizat teza lui Ponta precum și a acelei comisii a Ministerului Învățământului care a spus că nu e vorba de un plagiat.

Victor Ponta

Desdoctorizarea doctorului copy-paste

 Conform unei declarații făcute pentru HotNews.ro de Mirabela Amarandei, purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, cu 37 de voturi și 10 abțineri, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins azi, 27 iulie 2016, contestația depusă de Victor Ponta în legătura cu teza de doctorat si a menținut verdictul de plagiat.

Urmează ca Ministrul Educației Mircea Dumitru să semneze ordinul de retragere a titlului de doctor deținut de fostul premier.

Cu un tupeu demn de o cauză mai bună, Ponta a negat tot timpul acuzațiile de plagiat, minimalizând și persiflând subiectul de câte ori avea ocazia, încercând chiar să denigreze și să minimalizeze onestitatea și prestigiul revistei Nature după care, în 2014, când a realizat că lucrurile i-au scăpat de sub control, a încercat să renunțe la titlul de doctor în drept acordat de Universitatea București în 2003.

Cred că este extrem de relevant faptul că îndrumătorul științific la teza de doctorat a lui Ponta a fost nimeni altul decât guru-ul său politic, Adrian Năstase fost deținător al unui mandat de premier și două de pușcăriaș până acum, semnele arătând că încă vreo două așteptând la rând.

Referitor la Ponta, prestigiosul săptămânal științific Nature , scria:

„Nature a descoperit  documente compilate de un necunoscut care arată că mai mult de jumătate din cele 432 pagini în limba română tezei de doctorat a lui Victor Ponta sunt texte duplicate (copiate, nota Blue)”

„Mai mult, lucrarea din 2004 a fost republicată cu modificări foarte mici în 2010, constituind baza acestei cărți a cărei coautoare este studenta  lui Ponta, Daniela Coman. Parti substantiale din cele trei texte par identice sau aproape identice cu texte aparute in volumele profesorilor de drept Dumitru Diaconu (Diaconu, D. Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate (Editura All Beck, 1999) si Vasile Cretu Creţu, V. Drept Internaţional Penal (Editura Tempus, 1996). De asemenea, apar traduceri in romana ale unor parti dintr-o carte publicata in limba engleza de profesorul Ion Diaconu Diaconu, I. The International Criminal Court: A New Stage (Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002)”  – scria Nature.

Acum patru ani, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)  decis că Ponta a plagiat dar, în urma unor evenimente legislative fostul premier a reușit să își păstreze titlul.

Momentele principale ale acestui caz așa cum au fost publicate de hotnews.ro) :

  • Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis pe 29 iunie 2012 caTeza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat. Detalii si aici In aceeasi zi, ministrul interimar al Educatiei Liviu Pop a schimbat componenta si regulamentul de functionare ale CNATDCU, astfel incat Consiliul nu mai are atributii in a stabili daca o teza de doctorat este sau nu plagiat.
  • In septembrie 2012, Sorin Campeanu intra in Consiliul General al CNATDCU
  • Pe 19 iulie 2012, Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei decidea ca Victor Ponta nu a plagiat. Componenta CNE a fost schimbata din temelii de fostul ministru Liviu Pop chiar inainte de a se pronunta in cazul Ioan Mang.
  • In cazul tezei de doctor s-a autosesizat si Universitatea din Bucuresti, care a concluzionat pe 20 iulie 2012 ca Victor Ponta a plagiat.
  • In august 2012, Mihail Neamtu, Adrian Papahagi si Augustin Ofiteru au depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva premierului Victor Ponta pentru plagiat. Avocatul Florin Plopeanu a declarat atunci pentru HotNews.ro ca plangerea penala se refera la lucrarea „Raspunderea in dreptul international umanitar”, publicata la Editura Universul Juridic in anul 2010 si care ii are ca autori pe Victor Ponta si Daniela Coman. Cartea „include in intregime teza de doctorat a domnului Ponta”, plus alte cateva capitole, a precizat avocatul. Detalii aici
  • Pe 14 martie 2013, Parchetul a dispus efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice a cartii de catre un expert din cadrul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA). Detalii aici. Pe 21 mai 2013, Parchetul General a anuntat ca a decis sa nu inceapa urmarirea penala in cazul presupusului plagiat al lui Victor Ponta.
  • In rezolutia parchetului sunt citate si concluziile expertizei ORDA: „intre lucrarea cu titlul ‘Raspunderea in dreptul international umanitar’ autori Daniela Coman si Victor Ponta pe de o parte si lucrarile ‘Drept international penal’, autor Vasile Cretu, ‘Curtea Penala Internationala. Istorie si realitate’ autor Dumitru Diaconu si ‘Dreptul International Penal si Infractiunile Internationale’ autor Dumitru Geamanu nu exista identitate totala de structura, ci doar o identitate partiala de structura”. / „Nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece formatele lucrarilor, tipul caracterelor utilizate si paginatiile sunt diferite”.
  • Ministerul Educatiei a anuntat ce decizie a luat in calcul abia la un an de la verdictul dat de Universitatea din Bucuresti, in martie 2013, si asta la solicitarile insistente ale presei: Ministerul Educatiei a respins raportul Universitatii din Bucuresti, care a concluzionat ca Victor Ponta a plagiat, si a avizat favorabil hotararea Consiliul National de Etica (CNE), care a decis ca premierul nu a plagiat. In consecinta, Ministerul Educatiei a decis sa nu ii retraga premierului titlul de doctor.
  • In martie 2014, Inalta Curte a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale data de Parchetul General.

Scurt istoric al plagiatului lui Ponta:

  • Martie 2013: Ministerul Educatiei a decis sa ia in considerare verdictul CNE si sustine ca Victor Ponta nu a plagiat
  • Octombrie 2012: Universitatea Bucuresti a trimis Ministerului Educatiei rapoartele privind plagiatul lui Victor Ponta si a cerut ministrului „sa ia masurile legale care se impun” / Ecaterina Andronescu: Lasati-ma sa le citesc si sa gandesc un raspuns
  • Septembrie 2012: Raportul stiintific cerut de Universitatea Bucuresti asupra tezei de doctorat a premierului Victor Ponta: Teza constituie un plagiat vadit
  • Septembrie 2012: Membrii comisiei de doctorat a lui Victor Ponta nu pot fi sanctionati, pentru ca la momentul sustinerii tezei nu existau prevederi in acest sens
  • Cine sunt „profesorii remarcabili” in fata carora si-a sustinut Ponta teza de doctorat in 2003: Avocatul Poporului, presedintele Curtii Constitutionale, ‘Parintele Constitutiei’ si presedintele Curtii de Conturi de la acea vreme
  • Victor Ponta a obtinut titlul de doctor cu distinctia „Summa Cum Laude”. Cine sunt membrii comisiei care in 2003 i-au evaluat lucrarea
  • Presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc: Decizia Universitatii va avea in lumea academica un ecou mai important decat orice comisie
  • Iulie 2012: VIDEO Universitatea din Bucuresti a decis ca Victor Ponta A PLAGIAT
  • Iulie 2012: Consiliul National de Etica, institutia care l-a exonerat pe Ponta de acuzatia de plagiat, a fost sesizata ILEGAL sa analizeze plagiatul lui Victor Ponta
  • 19 iulie 2012: Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei: Victor Ponta NU a plagiat
  • 29 iunie 2012: CNATDCU a fost desfiintat de Liviu Pop, astazi ministru propus din nou de Ponta la dialog social
  • 29 iunie 2012: CNATDCU: Victor Ponta A Plagiat. Este plagiatul de tip copy-paste
  • 18 iunie 2012: BREAKING NEWS Revista Nature: Premierul roman Victor Ponta este acuzat de plagiat
  • 9 iunie 2012: Ministrul Educatiei a schimbat componenta Consiliului National de Etica, ce se ocupa de verificarea acuzatiilor de plagiat in cazul Ioan Mang.

DESPRE CURVE POLITICE: UNPR – partidul care, cu nădragii în vine, e oricând gata să se alieze cu oricine de dragul puterii

UNPR se dovedeşte  a fi o curvă politică de cea mai joasă speţă, tot timpul fierbinte şi cu nădragii în vine. De pe acum se arată dispuşi să se alieze cu oricine le poate garanta prezenţa la putere.

Steriu (UNPR): Oriunde și cu oricine, postelectoral, vom face alianță

Valeriu Steriu

Valeriu Steriu

Deputatul Valeriu Steriu a declarat sâmbătă, la Scornicești, că după alegerile locale UNPR va face alianță „oriunde și cu oricine” pentru a „maximiza” numărul de voturi și de funcții de viceprimari, dar a precizat că înainte de scrutin singurul protocol existent este cel cu PSD.

Întrebat dacă UNPR va face alianțe cu alte partide în afară de PSD după alegerile locale, în vederea stabilirii majorităților din consilii județene și consilii locale, Steriu a răspuns: „Oriunde și cu oricine, postelectoral, vom face alianță. Nu e niciun fel de problemă. Vrem să ne maximizăm numărul de voturi și evident, după alegeri, numărul de funcții, viceprimari pe care nu-i putem face decât colaborând cu toți partenerii”.

Coordonatorul campaniei electorale a UNPR pentru alegerile locale a spus că în această perioadă se definitivează alianțele Uniunii cu PSD în județele și localitățile în care cele două formațiuni vor avea candidați comuni. „Este exact perioada când se definitivează aceste alianțe. Și, în mod clar, nu avem în clipa de față nicio alianță preelectorală sau spre a fi o alianță cu PNL. Dar cu PSD sunt negocieri pe mai multe județe”, a spus Steriu.

Potrivit lui Steriu, este posibilă o colaborare a UNPR cu PSD și la alegerile parlamentare. „Actualul protocol cu PSD are prevăzut și acest element, o posibilă colaborare în toamnă, deocamdată este singurul protocol existent. După alegerile locale vom face și noi o radiografie cum stăm și pe ce ne bazăm și ce putem oferi și ce putem și noi, la rândul nostru, căpăta într-o astfel de alianță”, a precizat Valeriu Steriu.

El a calificat drept „atipică” situația din București, unde PSD și UNPR vor avea candidați comuni în trei sectoare și la funcția de primar general, iar în alte trei sectoare vor avea candidați proprii la funcțiile de primar și liste proprii pentru funcțiile de consilieri.

Steriu a participat sâmbătă, la Scornicești, împreună cu senatorul Ion Toma, președinte al UNPR Olt și secretar general adjunct al partidului, precum și cu deputatul Luminița Adam la ședința Biroului Permanent Județean al partidului și la lansarea candidatului UNPR la Primăria Scornicești — Constantin Nedelea.

Autor: Cristina Matei

Sursa: agerpres.ro

TEORIA CHIBRITULUI MULTICULTURAL EUROPEAN ŞI ARABII MIGRATORI

11 februarie 2016 Lasă un comentariu

Rar am fost atât de uimit.

Aflu că ma’am Merkel adupă ce i-au ieşit pe nas REFUGIAŢII”  a recunoscut că „în această ţară cel puţin, multiculturalismul a eşuat.” Deci nemtoaica nu ar face nici o doferenţă între refugiaţi şi migranţi între care sunt şi bagabonţi trimişi de ISIS, de exemplu cei care au rânnit la cărniţă de nemţoaică la Köln în noaptea de revelion.

Mai aflu şi că: „Proiectul multiculturalist nu este, la drept vorbind, un succes nicăieri în Europa, cu excepţia minorităţilor etnice care au o tradiţie de convieţuire mai mult sau mai puţin paşnică cu majorităţile (de pildă, în Europa Centrală şi de Est)” iar în Franţa „nu a existat niciodată un asemenea proiect” că în Marea Britanie filozofia multiculturalistă se înţelege a face  referire doar la  la” minorităţi din fostele sale colonii, adaptate într-o oarecare măsură la cultura britanică.” şi aşa mai departe.

Un adevărat melanj de multiculturalism european eşuat, chiar dacă de fapt nu a existat niciodată, altoit cu oarece referiri la nişte lucruri care au cu multiculturalismul cam cât are Mădălin Voicu cu politica ori cu muzica încearcă de fapt să ne demonstreze că UE e ca şi cum nu e Tereza-Brindusa Palade în articolul Reflecții despre malformațiile genetice ale ”multiculturalismului european” publicat pe contributors.ro.  (Sincer chiar cradeam că acesta e un site serios unde nu poţi să baţi câmpii cu sau fără graţie.

Să nu fi auzit autoarea că aşazisul multiculturalism european se referă la culturile creştine europene (lucru care ar argumenta ţinerea Turciei într-u fel de zonă gri-amicală pentru că nu e o ţară de cultură creştină)?

Ce legătură au migranţii cu acest concept de multiculturalism european, nu pricep.

Să nu fi auzit că, oricât de important este multiculturalism, de fapt păleşte ca importanţă în faţa ideii de bază care a generat UE? Şi anume aceea de a se crea o piaţă comună, un spaţiu fără graniţe înprimzul rând economice, dar şi istorice? Că au mai încercat şi alţii să-i adune pe toţi europenii în interiorul unor frontiere comune, frontiere care sunt de fapt fstul Imperiu Roman.

S-au încercat în timp şi alte construcţii care au eşuat una câte una. Fostul Imperiu Romano German viza extinderea, a visat şi Napoleon, chiar şi lui Hitler i-a trecut prin  cap …

S-a mai încercat şi pe plan religios. În fond, Cruciadele reprezentau o europă catolică, multiculturală. 

În niciuna  din aceste tentative prin multiculturalism nu se înţelegea şi integrarea culturii islamice… Dimpotrivă părea a se încerca zdrobirea ei…

E ciudat … De unde să îi fi dat prin cap cuiva să facă o legătură între multiculturalismul european şi migranţii arabi?

Să se fi organizat pe undeva vreun simpozion unde să se caute puncte culturale comune? Sincer, parcă din prima secundă a semănat cu modul în care a încercat Columb să realizeze asta în America … cu crucea într-o mână şi cu sabia în cealaltă … De fapt zdrobind cultura cu care intrase în contact… 

Înainte de a posta articolul, să vedem cine este această doamnă, autoarea articoluluiTereza-Brindusa Palade

Tereza-Brindusa Palade

Tereza-Brindusa Palade

Tereza-Brindusa Palade

Conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA, Bucureşti). A studiat filosofie la Bucureşti, Roma şi Oxford, obţinînd titlul de doctor în Filosofie în 2002 (Universitatea Bucureşti, Magna cum laude). A publicat numeroase volume de eseistică filosofică şi teologică, dintre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Profeţii relativismului moral (2009), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertăţii interioare (2010), Partea cea bună (2012), Infinitul fără nume (2013). A publicat şi un volum de poezii, Pustietatea aprinsă (2014). A tradus din limba latină Quaestio 1, Despre adevăr, din tratatul lui Toma de Aquino Quaestiones disputatae de veritate (2012).

* * * * *

Reflecții despre malformațiile genetice ale ”multiculturalismului european”

Cancelarul Germaniei Angela Merkel, iniţiatoarea celei mai generoase politici europene de primire a refugiaţilor, a recunoscut că, în această ţară cel puţin, multiculturalismul a eşuat. Germania nu a avut totuşi niciodată tradiţii multiculturale care să susţină un program atît de ambiţios. Integrarea propriei sale minorităţi turce a fost, cum se ştie, un proces lung şi anevoios, ale cărui rezultate pot fi cu greu numite un succes. În plus, primirea grăbită a maselor de refugiaţi fără o perioadă de acomodare cu limba, cultura şi legile ţării – fără o găzduire iniţială în tabere de refugiaţi, aşa cum s-a procedat în timpul Războiului Rece cu solicitanţii de azil din Europa de Est – a condus la un firesc şoc cultural. Consecinţele sînt cele pe care le cunoaştem: mulţi dintre noii refugiaţi au apărut ca nişte ”sălbatici” pentru populaţia locală, neliniştită de obiceiurile lor primitive şi scandalizată de abuzurile şi ilegalităţile lor. De partea cealaltă, ne închipuim, există de asemenea o lipsă de simpatie pentru obiceiurile gazdelor și stilul lor de viaţă. Desigur, o aclimatizare a refugiaţilor ar fi redus dificultăţile de convieţuire din prezent. Este însă discutabil dacă le-ar fi putut anula.

Proiectul multiculturalist nu este, la drept vorbind, un succes nicăieri în Europa, cu excepţia minorităţilor etnice care au o tradiţie de convieţuire mai mult sau mai puţin paşnică cu majorităţile (de pildă, în Europa Centrală şi de Est). În Franţa republicană, nu a existat niciodată un asemenea proiect. Marea Britanie, care a adoptat explicit o filozofie multiculturalistă, găzduieşte în special minorităţi din fostele sale colonii, adaptate într-o oarecare măsură la cultura britanică. Chiar și aici, se recunoaște că multiculturalismul a generat excludere socială și păstrarea unor obiceiuri etnice care se opun curentului general al societății și că separarea comunităților a fost un teren fertil radicalizării. Irlanda, o ţară în care s-au acomodat diverse minorităţi de imigranţi est-europeni, are în schimb dificultăţi în raport cu minoritatea nigeriană. Europa în general, construită mai ales pe temelia tradiţiilor ei predominant creştine, şi pe valorile drepturilor omului elaborate de filozofia universalistă a Iluminismului, nu pare că reușește să acomodeze culturi foarte diferite. Dacă acest experiment este relativ reuşit în Statele Unite, care au apărut ca o ţară modernă în urma imigraţiei masive de pe mai multe continente, Europa prezintă alte caracteristici culturale. Şi este o utopie să încerci să forjezi o schemă de convieţuire socială după “modelul” dintr-o altă ţară sau regiune, cu o istorie şi o civilizaţie diferite.

Desigur, nici convieţuirea multiculturalistă din Statele Unite nu ar trebui exaltată ca un triumf al “progresului social al umanităţii”. Multe ghetouri şi zone marginalizate sînt populate de săraci ce aparţin altor rase decît cea “alb-caucaziană”. În aceste ghetouri poliţia aproape că nu pătrunde, criminalitatea este extinsă şi nici un “retailer respectabil” ce comercializează produse alimentare proaspete nu se încumetă să deschidă magazine. Ca o ironie anecdotică, cei mai vocali avocaţi americani ai multiculturalismului locuiesc de obicei confortabil în “zone sigure”. Misionarismul social declarativ este, desigur, o alegere optimă. Îi absolvă de mustrări de conştiinţă şi, în plus, le sporeşte stima de sine, întrucît ei sînt cei angajaţi în lupta pentru binele umanităţii.

Dar să revenim la Europa. Bătrînul continent poate, desigur, oferi o găzduire temporară refugiaţilor din zonele de război, făcînd, din motive umanitare, unele sacrificii – acolo unde cetățenii le acceptă. Dar adoptarea refugiaților în “comunităţi culturale” ce se vor circumscrise într-un fel sau altul stilului de viaţă european ar fi foarte probabil un fiasco. Eşecul adaptării musulmanilor francezi din a treia generaţie de imigranţi este numai un exemplu care poate susţine această prognoză. Există, fie că vrem, fie că nu, incompatibilități între valorile, aşteptările şi stilul de viaţă ale europenilor occidentali şi cele ale musulmanilor proveniţi din Orient sau din nordul Africii. Europa ar trebui poate să renunţe la utopii multiculturaliste şi să se implice mai constructiv într-o politică de vecinătate care să facă viaţa în ţările din care provin majoritatea imigranţilor dezirabilă şi stabilă. Ar fi desigur de preferat ca Europa să aibă vecini musulmani prosperi şi mulţumiţi, cu care să poată cultiva bune relaţii diplomatice, decît imigranţi musulmani săraci, frustraţi şi, nu de puţine ori, agresivi.

Se va spune, poate, că şi aceasta e o utopie. O parte din conflictele inter-musulmane actuale din Orientul Mijlociu au fost alimentate de rivalităţile dintre suniţi şi şiiţi şi de puterile regionale care le întreţin, mai ales Iranul şi Arabia Saudită. Cultura islamică pare să traverseze o stare de conflict inter-confesional ce aminteşte de rivalităţile sîngeroase dintre catolici şi protestanţi din Europa de acum cîteva secole. Şi, dacă conflictul intra-creştin a evoluat spre reconciliere şi respect reciproc (să amintim numai de proiectul Papei Francisc de a participa anul acesta, în octombrie, la comemorarea Reformei care va avea loc în Suedia), nu putem anticipa evoluţia celui intra-islamic. La fel cum nu putem prevedea care va fi, în viitor, capacitatea culturii islamice de a accepta alteritatea occidentală.

Islamul a avut, desigur, nu doar perioade de stabilitate politică, ci şi de glorie artistică şi culturală. Spania, în special, e foarte îndatorată cultural dinastiei Omeiazilor şi califatului de la Cordoba. Imperiul Otoman a perceput într-adevăr biruri, dar a dovedit multă toleranţă religioasă, fiind superior în această privinţă multor regi şi principi creştini. Războaiele religioase europene o dovedesc din plin. Totuşi, această toleranţă a apărut în condițiile în care cultura islamică nu avea motive să se simtă în inferioritate faţă de cea europeană. Situaţia e, bineînţeles, foarte diferită astăzi. În fapt, ne place sau nu, trebuie să constatăm un regres al toleranţei manifestate de mulţi musulmani faţă de formele de viaţă occidentale, în special cele secularizate.

Sayyid Qutb, cel mai important teoretician al jihadismului modern, era un intelectual musulman relativ progresist mai înainte de a petrece doi ani la studii de specialitate în Statele Unite, la sfîrșitul anilor ʹ40. “Decadenţa” stilului de viaţă american, materialismul, libertățile individuale şi comportamentele ”animalice” ale tinerilor l-au dezgustat atît de profund încît a început să viseze la o “salvare a lumii” prin globalizarea jihadului islamic. Era începutul fundamentalismului sunit care a evoluat astăzi în forme tot mai sîngeroase, patriarhale şi tehnologizate, atingîndu-şi punctul culminant în Statul Islamic. Exemplul lui Qutb este numai o dovadă că există divergențe obiective, ce pot conduce la radicalizări, între aşteptările şi valorile islamice şi cultura seculară occidentală. Ele nu par a fi de bun augur nici pentru proiecte de “convieţuire multiculturală”. În Europa, cel puţin, începînd cu revoltele din suburbiile Parisului ale tinerilor şomeri musulmani, în octombrie şi noiembrie 2005, acest eşec de convieţuire are deja o istorie.

Reacţia previzibilă față de acest articol, mai ales din partea celor nerăbdători să reformeze social lumea, ar putea fi ceva de genul acesta: bine, dar înseamnă că ar trebui să dăm curs programelor extremei drepte, adică să “epurăm” Europa de imigranţi proveniți din ”culturi incompatibile”, ceea ce e incongruent cu umanitatea, drepturile omului și respectul față de oameni diferiți. Sînt departe de a vrea să susţin un program de “purificare” culturală şi nu am nici o simpatie pentru rasism, naționalism și fascism. Vreau doar să spun că trebuie să ne aşteptăm, realist, la noi eşecuri ale “politicilor multiculturaliste” în Europa şi că ar trebui concepute programe de acomodare culturală a refugiaţilor şi ameliorate, prin proiecte susținute de asistenţă economică, condiţiile din ţările din care provin, astfel încît să permită repatrierea acestora în viitor. O inginerie socială multiculturalista nu pare să dea roade pe teritoriu european. Este mult mai fezabil şi dezirabil să avem vecini prosperi şi civilizaţi din alte culturi decît să ne ambiţionăm să convieţuim cu ei în acelaşi spaţiu, în condiţiile în care toată lumea se simte frustrată.

Efectele proastei convieţuiri multiculturale din mai multe ţări europene sînt şi acelea că mulţi europeni care nu au sentimente rasiste şi au acceptat iniţial cu generozitate masele de refugiaţi par a fi ajuns la aceeaşi concluzie. Cazul cel mai notoriu este cel al cetățenilor germani cu vederi politice moderate care au ajuns să se opună primirii refugiaților, în urma asalturilor și hărțuirii sexuale de masă din Köln și alte orașe germane. Sloganul inițial ”Refugees welcome” s-a transformat în ”Rapefugees not welcome”. România a fost de la început șovăitoare în această privință, dar motivațiile cetățenilor care nu vor să conviețuiască cu refugiați musulmani nu sînt nici aici rasiste. De pildă, o petiție online scrisă de cetățeni din Arad care se opun găzduirii refugiaților sirieni începe astfel: ”Nu vrem refugiați în Arad (…) nu pentru că am fi rasiști, aici conviețuim toți în pace, dar nu vrem oameni care nu au aceleași principii morale ca și noi. Nu vrem ca fetițele noastre și soțiile noastre să fie violate.”

Sigur însă că o juxtapunere automată între ”refugees” și ”rapefugees” nu este întemeiată logic și moral. În practică, însă, chiar dacă 30% sau mai puțin dintre refugiați creează un disconfort major pentru comunitățile în care sînt găzduiți, din cauza asalturilor, hărțuirii sexuale și a altor abuzuri, este suficient pentru a crea un sentiment ostil față de refugiați în general. Distincția între ”refugiați inofensivi” și ”refugiați agresivi” devine, din păcate, pur academică…

Concluzia ”incompatibilității” dintre cele două culturi nu este neapărat dictată de “clişeele dreptei” sau de nu ştiu ce aroganţă eurocentrică, ci poate fi și efectul lucidității și bunului simț. În cazul cetățenilor germani care și-au schimbat atitudinea față de refugiați, este evident o concluzie a posteriori. Spre deosebire de avocații multiculturalismului american care trăiesc în ”zone sigure”, aceștia se văd amenințați de asalturile unor grupuri agresive de solicitanți de azil chiar în centrul orașelor europene în care locuiesc. Ar fi oarecum absurd să ignore realitatea, numai de dragul viselor sociale reformatoare şi progresiste – sau pentru a avea o bună părere despre ei înşiși.

Înţelepciunea antropologică cea mai profundă spune că singura realitate umană pe care o putem schimba sîntem (doar) noi înşine. În rest, putem face multe lucruri bune, dar e destul de iluzoriu să visăm că putem schimba fundamental oameni şi culturi. Cu atît mai puţin culturile cele mai opace la schimbare. Un proverb arab spune: “vizitează rar şi vei fi mult mai iubit”. Poate că europenii s-ar înţelege mai bine cu cei din alte culturi dacă i-ar frecvenţa mai rar. Şi viceversa.

Autor: Tereza-Brindusa Palade

Sursa: contributors.ro

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul „dalmaţian” al Universităţii de Vest din Timişoara, şi nepot al lui Vasile Blaga, se plânge de „vânătoare de vrăjitoare”

3 februarie 2016 Lasă un comentariu

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul „dalmaţian” al Universităţii de Vest din Timişoara şi nepot al lui Vasile Blaga, se plânge de „vânătoare de vrăjitoare”. Dumnealui spune că astfel mediul universitar riscă să se îmbolnăvească.

Da, bolnavul de cancer cu metastaze riscă să se îmbolnăvească de gâlci …

Marilen Pirtea

Într-o declarație publicată  publicat miercuri, 3 februarie 2016, de Oana Dima în timpolis.ro , domnul profesorul universitar doctor Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, spune că  „vânătoarea de vrăjitoare” dăunează grav sănătății mediului academic şi că e musai nevoie mare să se renunţe la cuplabilizarea la grămadă.

Rectorul Pirtea spune că Universitatea de Vest din Timişoara va înainta Senatului Universităţii un proiect de îndepărtare a tuturor întrebărilor ce planează asupra asupra tezelor de doctorat și a lucrărilor științifice. Pur şi simplu dl. Pirtea spune că  UVT nu va mai asista inertă la problemele cu care se confruntă mediul academic românesc, „supus unor atacuri continue, mai mult sau mai puțin îndreptățite”.

Vreau să susțin – spune rectorul Pirtea – o schimbare care să vină din interiorul universităților, acestea să nu aștepte și să nu accepte să li se dicteze din exterior ce să facă. Orice sistem are neajunsuri, dar mediul universitar este, probabil, cel mai în măsură să se autocorecteze. Are toate atuurile să gândească noi măsuri, potrivite condițiilor sociale în care trăim. În completarea ideii anterioare, trebuie recunoscut faptul că multe dintre problemele actuale apar din lipsa de adaptare la schimbările sociale, schimbări care se petrec cu o viteză mult mai mare decât acum 10, 20 sau 30 de ani, iar unele organizații nu reușesc să țină pasul”.

Mai zice dumnealui, domnul rector, că trebuie să se renunţe la acuzele aduse mediului academic şi la culpabilizarea „in integrum” .

Nu, nu îi putem trata pe toți ca pe o hoardă de infractori, plecând de la «prezumția de vinovăție». O măsură înclinată către un singur grup social nu ar fi cea mai corectă. Principiile de corectitudine academică se aplică tuturor, legea trebuie să fie lege pentru toți. Tocmai inegalitățile dintre grupurile sociale ne-au scăzut încrederea în noi, ca popor. Unde ne oprim cu «prezumția de vinovăție»? Este o întrebare cât se poate de legitimă. După ce reanalizăm tezele de doctorat ale politicienilor, trecem la cei din economic, juridic, arte, sociologie, matematică, informatică, teologie…? Nu este în regulă să spunem că toți politicienii sunt plagiatori, că toți medicii iau mită, că toți avocații fac trafic de influență, că toți profesorii practică furtul intelectual. Riscăm să transformăm totul într-o vânătoare de vrăjitoare. Disprețuim faptul că occidentul ne vorbește în cea mai mare parte de rău, dar nu putem avea pretenții prea mari de la ei dacă chiar noi facem la fel.

Nu, România nu este o țară de hoți. România este o țară frumoasă… dacă ne uităm și spre cei care lucrează bine.”

Domnul Pirtea anunţă că UVT va înainta Senatului Universităţii un proiect de metodologie să înlăture orice semn de întrebare asupra lucrărilor ştiinţifice şi a doctoratelor indiferent de grupul profesional din  care face parte autorul sau de faptul că aparţine sau nu clasei politice

 „Este un nou filtru – spune rectorul UVT – de care UVT nu are nevoie, dar nu poți cere cuiva să facă schimbări dacă tu nu ești dispus să le faci. Da, vrem ca acest set de măsuri să funcționeze ca un program-pilot pentru toate universitățile românești și suntem dispuși să fim primii care-l implementează. De asemenea, suntem deschiși la orice propunere asemănătoare din partea mediului academic. Cred într-o vorbă, aceea că trebuie să fii schimbarea pe care o dorești la ceilalți”.

Rectorul Pirtea nu uită să amintească faptul că Universitatea de Vest din Timişoara a fost prima universitate din ţară care are semnat şi implementat cu DNA un protocol de prevenţie referitor la cel mai performant sistem de antiplagiat din lume susţinând, de asemenea că UVT îşi doreşte o cultură a corectitudinii și deontologiei academice, la care să subscrie atât studenții de la toate ciclurile (licență, master, doctorat), cât și cadrele didactice, precum şi că UVT nu a avut niciun profesor titular pe lista celor care au girat lucrări științifice pentru persoane aflate în detenție, ci unul singur în regim de plată cu ora.

Rolul acestui demers – spune dumnealui, domnul rector – a fost de a întări încrederea în instituție atât din partea membrilor comunității academice, cât și a viitorilor noștri studenți, dar și a tuturor partenerilor”…. „În plus, de ani buni, toate tezele de doctorat sunt verificate cu programul de antiplagiat înaintea susținerii lor, obligativitate ce se impune din acest an universitar și la licență și master”.

 Marilen Pirtea anunţă că UVT are în proiect conform căruia din toamnă să introducă încă din anul I de licență o disciplină adresată tuturor studenților săi, indiferent de specializare, privind scrierea academică.

„Politicul nu dictează mediului universitar ce să facă, cel puțin nu UVT. Cel mult, dacă se vrea util, politicul poate să lucreze alături de mediul academic în promovarea unor măsuri menite să genereze rezultate pozitive”, încheie Marian Pirtea.

Cum ar veni, domnul rector consideră că acuzele aduse mediului academic bolnav de un cancer care a început să producă metastaze se îmbolnăveşte acu şi de gâlci…

 Oare cum de nu s-o fi gândit dumnealui să iasă înainte ca rahatul doctoratelor plagiate şi al „lucrărilor ştiinţifice” comise de puşcăriaşii de lux şi supervizate de colegii dumnealui din mediul academic să fi explodat?

Atunci ar fi fost credibil … acum nu mai pare decât un fem de tentativă de a se sustrage de la răspundere.

Interesant este că despre „vânătoare de vrăjitoare” se vorbea şi în alte cazuri. S-a vorbit şi când au apărut acuze de colaborare cu Securitatea a preoţilor când ieşeau unii şi spuneau că este un atac la Ortodoxia mioritică (unii dintre ei, dovedindu-se mai târziu, fiind chiar ei cu muca pe căciulă).

 La fel  s-a spus şi când DNA-ul a început să îşi bage coada în clasa politică începând să alimenteze Beciul Domnesc cu tot felul de politicieni „puri şi imaculaţi”.

La fel s-a spus de multe ori şi de fiecare dată, cei care reacţionau mai abitir se dovedeau până la urmă a fi ei înşişi nişte indivizi mai pătaţi decât dalmaţienii…

Poate dacă rectorul Marilen Pirtea tăcea, filozof rămânea.

Dacă tăcea poate că lumea ar fi uitat de ascensiunea fulminantă dumnealui care a reuşit ca la 37 de ani să ajungă ditamai rectorul UVT.

Zicea lumea că această ascensiune ar avea oarece legătură cu faptul că este  febleţea fostului rector, Ioan Talpos cale l-ar fi promovat pe post de marionetă şi că unul din argumentele sale forte ar fi legătura de rudenie cu vasile Blaga căruia îi este nepot.

Mai zice lumea că Marilen Pirtea ar fi în topul celor mai bogaţi rectori, posesori de terenuri, unul intravilan de 553 mp  si unul extravilan de 10 000 mp, 2 apartamente si o casă (oops), maşini de lux şi un salariu de peste 10.000 de euroi (Potrivit  declaraţiei sale  de avere, în 2011, dumnealui încasa 195.000 de lei din fonduri structurale (o oarece „coincidenţa dracului” fiind aceea că la acea vreme era prorector şi ordonator de credite).

După ce a activat în PDL, Pirtea, nepot al „buldogului” Vasile Blaga, a trecut cu arme şi bagaje în curtea PSD …  (tot în Timişoara, la Politehnică fiind rector un văr alaceluiaşi Blaga, Viorel Stefan).

Lansat în lumea bună a ubiversitarilor timişoreni de trambulina care a fost relaţia de rudenie cu Vasile Blaga şi puternic sustinut si de presedintele PDL Timis , Constantin Ostaficiuc, Marian Pirtea a fost si “copilul de suflet” al fostului rector Ioan Talpos, desi acesta a activat dintotdeauna in PSD.

O altă „proptea” a lui Pirtea fiind şi faptul că dumnealui a fost, la vremea facultăţii, coleg de cămin cu deputatul Sorin Grindeanu, fostul viceprimar al Timisoarei.

La rândul său, Sorin Grindeanu este un apropiat al lui Victor Ponta încă de pe vremea când erau amândoi în Tineretul Social Democrat, lucru care l-a făcut să ajungă secretar general al PSD.

Zice lumea că Grindeanu l-ar fi prezentat pe Pirtea lui Victor Ponta drept viitorul primar al Timisoarei, Pirtea devenind astfel candidatul PSD pentru alegerile parţiale din colegiul 3 Timisoara după retragerea Mariei Grapini din acest post pentru a candida la Parlamentul European.

Se spune că Pirtea ar fi cerit garanţii că va fi păstrat în funcţia de rector al UVT, Ponta urmând a produce o  ordonană de urgenţă prin care rectorii nu mai erau incompatibili cucalitatea de deputat.

Ponta a refuzat promovarea acestei ordonanţe deoarece asta i-ar fi adus un nou scandal cu Agenţia Naţională de Integritate. Urmarea? Pirtea a renunţat la intenţia de a mai candida pentru Camera Deputaţilor urmând să rămână rector.

Grindeanu nu renunţă şi trece la un fel de plan B … îl pregăteşte pe Pirtea pentru o candidatură la Primăria Timişoarei la alegerile din 2016 unde intenţionează să participe şi actualul primar, Nicolare Robu.

Ba, mai mult,  Grindeanu, ambiţios nevoie mare, profitând de relaţiile cu Ponta, a încercat un puci local prin debarcarea preşedintelui Titus Bojan, şeful Consiliului Local pentru ca, în pasul doi, să tracă la debarcarea lui  Nicolae Robu(PNL) din Primăriei Timişorene cu care a intrat în conflict în perioada în care era viceprimar.

Ţinta întregii poveşti ar fi ajungerea lui Marilen Pirtea în postura de a trece de la funcţia de rector la cea de edil al Timişoarei.

Până una alta, Marilen Pirtea avea treabă.

În aprilie 2016, rectorul Pirtea inaugura deschiderea lucrărilor la noul campus universitar timişorean format din două cămine cu  cu 700 de locuri, o sală pentru conferinţe şi mai multe spaţii comerciale, o investiţie de 16 milioane de lei.

Traba e că încă panglicile tăiate mai fâlfâiau că şantierul se închide, sirma implicată, SC Marrati Constructii SRL Giamata, a intrat în insolvenţă după ce, prin martie 2013, cu o lună mai înainte de ceremonia de tăiere de pamblică, patrunul acesteia era arestat într-un dosar de evaziune fiind implicat alături de ţiganii din Strehaia în fabricarea de facturi false.

Important de spus ar mai fi că, la licitaţia pentru această lucrare au participat 15 româneşti şi străine, preferată fiind societatea SC Morrati Constructii SRL Giamata, lucru dracului, la puţin timp după inaugurarea pornizii lucrărilor, firma intrând în insolvenţă iar patronul arestat pentru evaziune.

Şi tot lucru dracului, oferta făcută de SC Morrati Constructii SRL Giamata, prin pretul foarte ridicat  pentru constructia caminelor studentesti (un apartament cu 2 camere în cămine ajungand la un suma de 80 000 de euro,  cat un apartament cu 4 camere din Timisoara), nu se putea califica pentru postura de câştigător al licitaţiei.

Şi încă odată lucru dracului, firma mai sus pomenită a obţinut şi lucrarile la Sala Polivalenta a Universitatii Politehnica unde este rector, Vasile Ştefan, văr al „buldogului” Blaga,  deci rudă cu rectorul Universităţii de Vest … 

Cum ziceam, Marilen Pirtea mai bine îşi băga ceva în gură şi tăcea. Poate aşa ar fi devenit filozof şi nu ne mai aminteam …

Surse de informare articolele:

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara acuză „vânătoarea de vrăjitoare” împotriva mediului academic” 

publicat în timpolis.ro

şi

Cum isi construieste cariera politica rectorul Universitatii de Vest Timisoara 

publicat în ancheteonline.ro

Membrii Consiliului Naţional de Etică, avocații hoților intelectuali

7 septembrie 2015 Lasă un comentariu

De foarte multe ori avem ocazia să vedem cum realităţile româneşti bat de departe în absurd scenariile concepute de minţile cele mai bolnave ale lumii 

Unul din crezurile de bază ale Şcolii Ardelene era că intelectualii trebuie să fie iluminătorii poporului, cei care îi deschid mintea. Atunci când intelectualii sunt nişte hoţi intelectuali şi sunt apăraţi ca nişte avocaţi tocmai de cei care trebuie să vegheze asupra integrităţii lor ne-am cam dat dracului.

În România, Membrii Consiliului Naţional de Etică este cel care trebuie să se exprimew atunci când e vorba de un plagiat. Acest Consiliu se găseşte sub înaltul patronaj al ministrului Educației, minister subordonat Premierului…  Premierul este acuzat de plagiat …

Ce pot să facă vajnicii Membrii Consiliului Naţional de Etică? Să îşi declare şeful plagiator?

 În România?

Hehehe … bun banc …

Avocații hoților intelectuali

Membrii Consiliului Naţional de Etică au devenit avocați ai hoților intelectuali. Sub înaltul patronaj al ministrului Educației, subordonat primului-ministru, ajuns doctor prin plagiat.

Melania CinceaDupă ce în vara lui 2012 l-a albit public pe premierul Victor Ponta, decretând rapidissim că teza sa de doctorat nu e plagiată, trei ani după aceea, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării îl albește și pe vice-prim-ministrul Gabriel Oprea. Tot în regim de urgență: în doar două săptămâni din momentul sesizării. Verdictele au fost date în condiții ce seamănă izbitor. În cazul ambelor teze, plagiatul nu numai că era atât de evident, încât era sesizabil și de către nespecialiști, dar fusese confirmat de specialiști. În cazul lui Victor Ponta, de către CNATDCU, orga­nism desfiin­ţat, în vederea reor­ganizării, exact în ziua în care urma să se pro­nunţe oficial asupra lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. În cazul lui Gabriel Oprea, de către președintele acestei comisii, prof. univ. dr. Marian Popescu. În ciuda tuturor evidențelor, însă, politrucii din CNE, nouă la număr, numiți prin ordin al ministrului Educației, transfomă negrul în alb. Cauționând furtul academic.

Din 2012, adică imediat după ce l-a „albit” pe premierul Victor Ponta, CNE a intrat in silenzio stampa. A mai emis o opinie, tot cu rol de “detergent”, abia trei ani mai târziu, în cazul vice-prim-ministrului Gabriel Oprea. În rest, tăcere. De şapte luni ignoră noi dovezi care îl incriminează pe dl Ponta. În ianuarie anul acesta, Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară i-a solicitat reanalizarea lucrării de doctorat a premierului, în baza depunerii la dosar a patru noi fişe. Care, declară reprezentanţii GRAUR, aduc dovezi referitoare la alte patru lucrări plagiate. CNE nu are încă un răspuns.

În toţi aceşti ani, nu a auzit nimeni de vreun doctorat sau vreun masterat al unui oficial, dovedit de către specialiștii CNE ca fiind plagiat, deşi, presa a scos la iveală în ultimii ani o serie de exemple elocvente. De fapt, nu a auzit nimeni despre vreo verificare făcută în acest sens. Adânc tac și șefii lor direcți, adică staff-ul Ministerului Educației. În decembrie 2014, europarlamentarul Monica Macovei a cerut public verificarea lucrărilor de masterat și de doctorat ale demnitarilor, începând cu membrii Guvernului și ai Parlamentului, și de a le anula pe cele plagiate. Până acum, Ministerul Educaţiei nu a comunicat nici măcar dacă a început vreo verificare.

Pentru reamintire, aceasta este aceeași echipă care făcea sluj în fața doctorului Ponta, după ce, la câteva zile după pierderea prezidențialelor, acesta anunţase Universitatea Bucureşti că renunţă la titlul de doctor. Invocând ca pretext faptul că îşi dorea ca mandatul nou-numitului ministru al Educaţiei, Sorin Câmpeanu, să nu fie “perturbat de o temă care, în timp, a devenit eminamente politică”. Sigur, dacă şi-ar fi dorit acest lucru, asistam la altceva: la o demisie a sa, încă din 2012, şi la retragerea de către ministrul Educaţiei a titlului de doctor. Cum dl Ponta nu a demisionat, niciunul dintre miniştrii post-2012 nu-şi putuseră depăşi condiţia de slugi politice şi nu i-au retras titlul academic. Asta, deşi Legea educaţiei prevede retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor rapoarte externe de evaluare. Or, astfel de rapoarte există din 2012. Ceea ce a lipsit a fost doar voinţa miniştrilor Educaţiei de a tine cont de ele și de a-şi înfrunta şeful.

În decembrie 2014, ministrul Sorin Câmpeanu plusa şi anunța că la minister a ajuns solicitarea Universităţii Bucureşti de retragere a titlului de doctor premierului, subliniind, într-un acces de slugărnicie, că la baza deciziei universitarilor stă solicitarea primului-ministru, o solicitare “cu o semnificaţie profundă”, dl Ponta nedorind „să afecteze prestigiul educaţiei”. E vorba despre același domn Câmpeanu numit, în vara lui 2012, la conducerea CNADTCU. Comisie care, sub conducerea sa, spunea că plagiatul d-lui Ponta nu se confirmă. Infirmând verdictul dat de comisia anterioară, reorganizată exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra plagiatului d-lui Ponta.

Cum în demersul său de renunţare la titlu, premierul s-a împiedicat de Legea educaţiei, care nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea acestuia, ca sancţiune, trebuia găsită urgent o soluţie. Așa că, în 29 decembrie 2014, Guvernul Ponta venea cu rezolvarea pentru problema prim-ministrului Ponta. Anunțând modificarea Legii educaţiei, prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Fără consultarea mediului universitar. Astfel, Legii educaţiei i se anexa un articol care să le confere titularilor titlului de doctor dreptul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Din cauza scandalului declanşat şi în presă, şi în mediul universitar, Ministerul Educației anunţa, în ianuarie anul acesta, că OUG nu se poate aplica, încă, pentru că Metodologia de revocare a titlurilor academice nu era finalizată. Șapte luni mai târziu, anunță – răspunzând la o solicitare de informații trimisă de TIMPOLIS – că „procedura de renunțare la titlul de doctor, precum și cea privind anularea actului adiministrativ constatator al titlului științific nu au fost aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.” Fără să menționeze dacă acestea nu au fost aprobate pentru că s-a amânat decizia sau dacă au primit un refuz categoric.

Ar fi firesc ca mediul universitar să solicite – la unison, nu doar pe două-trei voci răzleţe – Ministerului Educaţiei ca analiza plagiatelor demnitarilor să fie scoasă din competenţa CNE şi să intre în competența Comisiilor de Etică ale universităților. Şi ar fi firesc ca anul universitar să înceapă cu proteste în mediul universitar față aceste hoţii academice. Pe care presa le-a tot scos la lumină, dar, până acum fără efect. Plagiatorii au rămas şi cu titlurile academice, şi în funcţie – nu numai că refuză să demisioneze, dar sunt şi “albiţi” de instituţii plătite din bani publici. Altfel, tăcerea și lipsa de reacție vor ajuta la proliferarea, la endemizarea furtului academic, aruncând în derizoriu însăși noțiunea de doctorat.

Autor: 

Sursa: timpolis.ro

Publicat: 7 septembrie 2015

B.O.R. doreşte să fie Biserica Obligatorie Română?

Religia predată obligatoriu în şcoli se numeşte prozelitism. Prozelitismul făcut în sistemul public de ănvăţământ duce la fundamentalism religios. Fundamentalismul religios duce la intoleranţă …

Religie

Se spune că o mulțime de cadre didactice sunt cam speriate că nu își vor putea completa norma de predare și vor pierde locurile de muncă, deci veniturile dacă ar dispărea obligativitatea religiei în școli.

Oarecum acești oameni sunt de înțeles… ciudat este că, din câte știam, pe unde vrei și unde nu vrei se spune că românii ar fi incredibil de religioși, dacă te uiți la sumedenia de pelerinaje îți vine să zici că românii ar fi chiar dispoşi să şi plătească pentru a-şi trimite progeniturile la ora de religie.

Se pare că nu e chiar aşa, nu prea par românii dispuţi să facă nici măcare gestul de a se duce să depună o cere necesară de cât obligativitatea predării religiei a fost declarată drept neconstituţională de către Curtea Constituţională a României, astfel că cei care doresc ca urmaşii lor să facă Religie trebuie ca până pe 6 Ianuarie 2015  să facă o cerere prin care să ceară acest lucru.

Sorin Câmpeanu, Ministrul Educcaţiei a declarat că din cei 6000 de profesori de religie, 4200 sunt angajaţi cu contract pe perioadă nedeterminată.

 „Din cei 6.000 de profesori de religiea declarat Câmpeanu –  4.200 sunt profesori titulari care au contract pe perioadă nedeterminată. Ne putem trezi cu o sumedenie de procese pe dreptul muncii„.

Şi mai afectată de consecinţele deciziei Curţii Constituţionale pare a fi Biserica Ortodoxă Română.

Aceasta a declanşat o furibundă campanie de convingere a părinţilor, cu tot felul de afişe în favoarea religiei, punându-şi preoţi se rostească în acest sens îndemnuri în biserică dar şi mergând din uşă în uşă… Dacă până pe  6 martie 2015, părinţii nu vor completa şi nu vor semna cererile pentru înscrierea copiilor la ora de religie, catedrele respective s-ar putea desfiinţa din lipsă de elevi.

Perspectiva ca peste 5.000 de absolvenţi de Teologie să rămână fără catedre a declanşat o reacţie extrem de puternică din partea Bisericii Ortodoxe Române care demult nu mai are simţul proporţiilor, al ridicolului şi al realei sale importanţe.

.. „Noi ne străduim să-i informăm pe părinţii copiilor, să înţeleagă cum stă situaţia, mulţi nu conştientizează, cred că asta este o cerere pentru anul viitor. De aceea am declanşat şi noi această campanie de informare şi ne străduim să transmitem prin toate canalele„, a declarat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Florin Chilian, artistul, fără false pudori şi extrem de indignat de campania demarată de preoţi pentru predarea religiei în şcoli. „Dacă rămân fără locuri de muncă, profesorii de religie să se facă neurochirurgi. Profesorii de religie ce sunt, administratori ai cutiei milei? Ăştia se c… pe ei ca să-şi păstreze salariile. Să se facă astrofizicieni, neurochirurgi. Religia este ceva privat, ţine de intimitate. Mi se pare scârbavnic ce fac acum preoţii, ţine de un exhibiţionism mai jalnic decât al starletelor porno„, a declarat Florin Chilian.

Şi cum clovnul nu e destul de ridicol dacă nu se împopoţonează şi cu o tichie de mărgăritar s-a recurs şi la şedinţe cu părinţii, pentru a fi informaţi cu privire la situaţia orei de Religie, evident, aceştia fiind consideraţi incapabili să îşi folosească tărtăcuţa la activităţi cum ar fi gânditul.

Cu o săptămână înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor pentru frecventarea orei de religie, toţi profesorii de religie ortodoxă din judeţul Constanţa sunt convocaţi sâmbătă, 28 februarie, de către Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la o şedinţă extraordinară cu tema „Despre statutul orei de religie în şcoală”.

Ora de Religie – spune Î.P.S. Tudosie arhiepiscopul Tomisului – este cea mai valoroasă recuperare a Bisericii pentru că întotdeauna Biserica a educat copiii şi şcoala s-a născut în tinda Bisericii. Această recuperare trebuie să nu fie pierdută, pentru că, aşa cum ne formăm copiii, aşa vor fi cetăţenii de mâine. Copiii sunt cei mai receptivi la tot ceea ce le împărtăşim, tocmai de aceea trebuie să împărtăşească valorile religioase. Iisus Hristos, care este în centrul orei de Religie, este persoană istorică. Creştinismul a produs o civilizaţie, a produs, cu adevărat o cultură atât de valoroasă, cea mai înaltă valoare culturală în domeniul muzical, în domeniul artei, arhitecturii, în domeniul literaturii. Tocmai de aceea se cuvine să ne creştem copiii în astfel de valori. Cine ar renunţa, dintre părinţi, la ora de Religie ar mutila propriul copil pentru că am ascultat oameni care au spus: nu cred în Dumnezeu, dar copilul îl dau la Religie pentru că acolo nu învaţă decât pozitiv, învaţă să fie mai luminat şi cu un comportament corespunzător societăţii şi oricărui timp.

Îi felicit pe toţi cei care îşi menţin, ca părinţi, copiii la ora de Religie şi îi încurajez pe copii să crească cu vârsta şi cu înţelepciunea, întrucât ora de Religie este un liant, Dumnezeu este şi al ştiinţei, dar şi al înţelepciunii. Ora de Religie le creează un orizont al înţelepciunii care, în îngemă-nare cu ştiinţa, formează personalitatea omului pornind din copilărie„.

 

Nici Patriarhul Daniel nu a stat deoparte .. sfinţia sa a declarat, la Sfânta Liturghie că ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind ştiinţa cea mai profundă, a legăturii cu Dumnezeu, iar înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinţei.

„Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă”, a spus Preafericitul Daniel, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Sf Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, pentru a mai arăta că „este nevoie şi de o formare duhovnicească şi intelectuală a copiilor la şcoală, împreună cu alţi copii şi în dialog cu alte cunoştinţe, cu alte discipline pe care le studiază sau le învaţă copiii la şcoală”.

În acest sens, dumnealui a citit  apelul  Consiliului Consultativ al Cultelor din România, potrivit căruia fără cunoştinţe de religie nu poate fi înţeleasă istoria şi cultura Europei şi de aceea în aproape toate ţările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

„Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfinţenie şi convieţuire umană. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă”, se arată în apelul consiliului.

Potrivit lui PFDaniel, la ora de religie copiii învaţă ” că universul, cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om” (evident că Preafericitului nu îi pasă de faptul că religia cam contrazice unele lucruri învăţate la alte materii) „că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu” şi „că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată”, ci „rămâne în memoria şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi fiecare faptă bună săvârşită în timpul vieţii trecătoare are o valoare veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu”.

„De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă ştiinţă pentru că de fapt ştiinţa cea mai profundă este ştiinţa legăturii noastre cu Dumnezeu cel veşnic Care ne-a creat pentru viaţă veşnică, pentru iubire şi fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!”, a conchis Patriarhul României.

Chestiunea care intrigă la reacţia BOR este de ce e neapărată nevoie să se creeze rupturi între elevi …

Dacă religia s-ar preda la modul serios, ca materie şcolară, de exempu dacă s-ar preda o materie în care să se studieze trecutul tuturor religiilor importante, valorile lor fundamentale pentru ca la final elevul să poată hotărî singur care este cea care i se potriveşte, aş zice că este OK.

Modul în care se presă religia nu pare a fi altceva decât un prozelitism care trasează prăpăstii tot mai adânci între elevii aparţinând diferitelor culte. Unde duce asta? La un fundamentalism care generează în Orientul mijlociu probleme extrem de grave. Chiar şi Statul Islamic are ca punct de pornire exact fundamentalisml religios.

Este de neînţeles că, dacă Biserica Ortodoxă consideră predarea religiei aşa cum se face, chiar atât de importantă, nu văd de ce nu organizează ei cursurile respective.

La orele de religie, fiecare copil fie se duce la religia lui unde lucrurile îi sunt prezentate în felul specific. Ca să nu zicem de faptul că se poate ajunge la situaţia în care, la ora de religie copii aparţinând altui cult să fie obligaţi să participe la ore care uneori sunt predate de preoţi.

Cineva spunea că valorile care se predau sunt, indiscutabil, universal valabile şi că în general se cam găsesc cu mici diferenţe la toate religiile şi cultele dar şi că majoritatea ar trebui să primeze …

Mişto, deci indiferent dacă un copil e musulman, evreu, budist ori, poate, hindus, va trebui să înveţe să rostească: „Înger îngeraşul meu .. etc”

Mă întreb cam ce ar spune acel om (un avocat) dacă elevilor creştin ortodocşi li s-ar cere să înveţe Coranul.

Cât de puternice şi de umane sunt valorile în discuţie putem vedea dacă ne amintim de părintele Corogeanu de la Tanacu. Omul a fost îndoctrinat de mic pe la mănăstire şi a căpătat o credinţă care vizează maladivul (penalul în cazul lui) dar care este incapabil să înţeleagă diferenţa dintre epilepsie şi posedare, modul în care a hotărât să o salveze pe amărâta aceea fiindu-i fatal amărâtei …

P.S. Am o mare curiozitate … oare cât la sută din reacţia B.O.R. are drept cauză faptul că dacă i se mai taie un pic macaroana cu prozelitismul neruşinat la care recurge după 89 faptul că astfel se tem că veniturile le-ar scădea semnificativ … sau a faptului că, indiscutabil, construirea faraonicei Catedrale pentru Umilirea Neamului pe care B.O.R.  îşi doreşte să o ctitorească taman la vreme de criză , ar fi îngreunată şi mai mult ?

%d blogeri au apreciat: