Archive

Archive for the ‘Nostalgii’ Category

Din când în când, la Cluj, cineva îşi aminteşte de Lulu … Oare de ce ?

10 Decembrie 2014 3 comentarii

De opt ani, Clujul există fără Lulu. Din când în când cineva îşi aminteşte de Lulu … Oare de ce ?

Aşa, un pic, amintintu-mi de Lulu din Cluj, m-am întristat… 

*****

„În general și în dicționare efigiile sunt mute. Clujul meu iubit face o excepție: Lulu este guraliv! Am văzut golani îmbătrâniți în rele, uitând să râdă de când s-au înțărcat, zâmbind senin în jurul lui. (…). Ar fi o mare greșeală ca Lulu să fie taxat doar saltimbatic…Trist ca un clovn și vesel ca un înțelept, cred că a stabilit o performanță ce are darul să-l facă unic: a reușit să nu supere cu adevărat niciodată pe nimeni… ”

Nu vi s-a făcut dor de Lulu?

LuluLa opt ani după ce a părăsit Clujul, plecând în eternitate, cei care l-au cunoscut i-au dedicat lui Lulu un volum de amintiri. 

În data de 9 decembrie 2006, frumosul „nebun” al Clujului, simpaticul Lulu, trecea din viața aceasta. La opt ani de atunci, pentru cei care l-au cunoscut sau doar au auzit câte o poveste, dorim să amintim cine a fost și ce a însemnat pentru acest oraș excentrinca figură a lui Lulu.

Au trecut opt ani de când Iosif Covaci – cunoscut clujenilor drept Lulu – a plecat dintre noi. Amintirea lui însă nu i-a părăsit pe aceia care l-au cunoscut. Aflat mereu în mișcare, cucerea cu simplitatea sa fermecătoare pe toți clujenii care l-au întâlnit. Imposibil să treacă neobservat, Lulu știa mai bine decât toți că iubirea pe care clujenii i-o poartă în amintire are să-l facă nemuritor.

O comoară ascunsă sub palton

S-a născut în comuna Cojocna, la 9 decembrie 1951, într-o familie de șase copii. La câțiva ani de la naștere medicii l-au diagnosticat cu o deficiență mintală. Pensia lui Lulu era de 1.5 milioane de lei vechi. A fost înscris la școală, dar de ajuns nu prea ajungea. Ieșea de multe ori din clasă și pleca. Se născuse și stângaci. Mult mai apropiat s-a simțit de biserică, unde putea fi găsit mai ușor. Ajuns în Cluj, a început să fie cunoscut prin aparițiile la baluri: avea o voce plăcută și cânta, așa cum avea să o facă mai târziu și la nunți. În perioada Crăciunului, pornea entuziasmat la colindat. Îl admira pe Ștefan Hrușcă, al cărui nume nu-l putea pronunța, astfel că-i spunea „Rățușcă”. Trăia din mila oamenilor, dar vocația lui era aceea de a oferi: fie că binedispunea și stârnea zâmbete prin prezența lui, fie că dona banii primiți bisericii sau oferea dulciuri copiilor, Lulu știa că atunci când nu ai mai nimic, te afli în permanentă stare de dăruire. Ca pe un adevărat nebun al satului, problemele locale și de interes comun îl găseau pe Lulu mereu capabil de un comentariu pătrunzător prin simplitatea onestității ingenue. Perindându-se zdrențuit, în spatele paltonului ros ascundea o comoară. Ce-i drept, ea era vizibilă, dar numai celor capabili macar pentru un moment de frumoasa simplitate a sufletului copilăresc. De aceea pe Lulu îndrăgea copiii, iar animalele recunoșteau pe loc în el un prieten de încredere. Știa că nu are nimic de pierdut, astfel că i-a plăcut să se afle printre oameni. În plus, condiția sa ingrată îi oferea un avantaj: nu avea nevoie să dea socoteală celor sus puși pentru „amenzile verbale” la care avea talentul de a-i supune. Firește, spre amuzamentul oamenilor.

„Eu n-am să mor niciodată”

Personaj pitoresc și ușor de simpatizat, Lulu a fost adoptat demult de oamenii Clujului.  Cunoștea pe patronii magazinelor și pe fetele de la localuri, care îl ajutau câte ceva să se întrețină. Fără să aibă o reputație de cerșetor, acesta descoperise formula-cârlig pentru a căpăta ceva bani: „Dă-mi un leu de cinci”, este expresia care a făcut istorie. În oraș, multă lume știe într-un fel sau altul o întâmplare cu Lulu. Marea ironie este aceea că prestigiul de care se bucură Lulu răstoarnă cu totul felul în care acesta apărea în lume: mic de statură, pitic chiar, Lulu este cunoscut ca omul cu sufletul mare. Încotoșmănat cu haine sărăcăcioase, Lulu este perecput ca o prezență de suplețe și curățenie spirituală. Poate doar numărul mai mare al pantofilor pe care îi purta ar fi corespuns faptului că locul său nu era tocmai în lumea aceasta.

Răpus de un infarct la 55 de ani, în 2006, Lulu a avut parte de o înmormântare cu pompă, la care s-au adunat sute de oameni. ÎPS Bartolomeu , față de care a fost foarte apropiat, s-a îngrijit de funerariile lui.  Primăria i-a acordat un loc gratuit de mormânt. A trecut la Domnul în timp ce urca scările către paraclisul din catedrală. Astăzi, Lulu continuă să trăiască bine-mersi, ca personaj al memoriei colective. Amintirile oamenilor îi păstrează vie memoria. Mitul care s-a țesut în jurul său crește de la poveste la poveste, precum expresiile sale celebre. Nu e de mirare, atunci, că Lulu a avut dreptate să răspundă, atunci când sora sa l-a întrebat: „Lulule, oare o să mori și tu?”, „Nu, eu n-am să mor niciodată”. 

Amintiri cu Lulu

– „Lulule, calci pe o sută!” „N-am vreme, ridic-o tu!”

Aflat într-o zi la o trecere de pietoni de pe strada Horea, Lulu a început să traverseze pe culoarea roșie a semaforului. La câțiva pași de el se afla un milțian, care avea datoria să amendeze cu 100 de lei această contravenție.

Lulule, calci pe o sută”, l-a avertizat milițianul. Replica a venit în mod subit: „N-am vreme, ridic-o tu”, îi răspunde Lulu, preocupat de ale sale.

– „N-aveți magneți?”

Cristian Cheșuț își amintește o întâmplare din 1984. Stătea în balconul blocului cu un amic, când Lulu apare în curtea blocului și, țintindu-i cu ochii, întreabă foarte pragmatic: „Aveți, bă magneți?” . Oamenii, nedumeriți și oarecum luați prin surprindere, dau din umeri și răspund că n-au magneți.  La vreo patru luni distanță, când povestea fusese uitată de cei doi, pe când se aflau în același balcon, iarăși apare Lulu: „Hai jos, bă ceacanăilor, că v-am adus magneți”. Surprinși a doua oară, oamenii coboară din bloc și primesc de la Lulu câte un pumn de magneți, care adaugă imperativ: „…și când mai trec p-aici să nu vă mai aud că n-aveți magneți!”

Expoziție de fotografii și caricaturi

În data de 9 decembrie, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Studenților, a fost expusă o colecție de caricaturi și fotografii, cu și despre Lulu. Totodată, cu această ocazie a fost lansată povestea monografică „Lulu – Dă-mi un leu de tri!”.

„În general și în dicționare efigiile sunt mute. Clujul meu iubit face o excepție: Lulu este guraliv! Am văzut golani îmbătrâniți în rele, uitând să râdă de când s-au înțărcat, zâmbind senin în jurul lui. (…). Ar fi o mare greșeală ca Lulu să fie taxat doar saltimbatic…Trist ca un clovn și vesel ca un înțelept, cred că a stabilit o performanță ce are darul să-l facă unic: a reușit să nu supere cu adevărat niciodată pe nimeni… ”

Lucian Cristea – coautor volum

Sursa: Monitorul de Cluj

P.S. Dumnezeu să-l odihnească …

%d blogeri au apreciat asta: