Arhiva

Archive for the ‘Opinii’ Category

Prof. Corneliu Turianu: ”Nu scăpa nimeni de justiţia comunistă.”

24 noiembrie 2012 Lasă un comentariu

Justiţia nu poate fi cârmuită nici din interiorul, nici din afara ţării

‑ Ce valabilitate are sentinţa din 1949, în procesul demnitarilor din guvernul Antonescu, după ce, în 1946, se dăduse soluţia de neurmărire penală pentru cei opt demnitari din cabinetul Antonescu?

‑ În anul 1946, aceşti demnitari fuseseră scoşi de sub urmărire penală pentru învinuiri foarte concrete (subminarea autorităţii statului, infracţiuni grave, prigoana evreilor). Procuratura din 1946 a dat ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală vizavi de învinuiri aşa de grave, recunoscându-se oficial că oamenii aceştia nu au nici o vinovăţie sub aspectul faptelor imputate. Dar în 1949, se întocmeşte un nou rechizitoriu şi se face trimiterea lor în judecată, de data aceasta pe infracţiuni care nu aveau nici o legătură cu atribuţiile lor de foşti miniştri. Şi, totuşi, se face o înscenare politică, se dă o hotărâre judecătorească şi se pronunţă condamnarea acestor oameni. Se pune problema dacă în aceste condiţii recursul în anulare putea fi retras de către procurorul general. Şi în primul rând dacă putea fi declanşat. Procedura recursului în anulare putea fi declanşată, dar numai vizavi de sentinţa din 1949. Nu am date exacte, dar sunt convins că acest proces a pornit la cererea rudelor în viaţă ale celor opt foşti demnitari, pentru că prin hotărârea de condamnare s-a procedat şi la confiscarea averii lor, iar rudele sunt interesate să redeschidă ancheta atât pentru partea morală (considerarea sentimentului pe care-l datorează defuncţilor), cât şi pentru înlăturarea sentinţei de confiscare a averii. Dacă procurorul general Moisescu a declanşat recursul în anulare în aceste opt cazuri, în momentul în care a sesizat Curtea Supremă de Justiţie, nu mai avea nici un drept de a le retrage. Ele fuseseră înregistrate la instanţa supremă şi, dacă dorea să nu continue aceste recursuri în anulare, putea să apeleze la procurorul de şedinţă de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care îl reprezintă, şi care putea declara că nu înţelege să susţină aceste recursuri în anulare. Şi atunci era posibil să le respingă ca nesusţinute. Dar, potrivit legii noastre, când procurorul general declară că îşi retrage recursul în anulare există posibilitatea oferită de lege, pentru moştenitorii acestor demnitari, de a declara că, de vreme ce procurorul general retrage recursul, ei înţeleg să insiste în soluţionarea acestui recurs. Prin această retragere pur administrativă, a procurorului general, moştenitorii nu mai pot continua recursul în anulare. Să recapitulăm procedura: părţile în sine, fie inculpaţi, fie rude ale celor dispăruţi, au voie să facă numai un memoriu către procurorul general pentru a declanşa procedura recursului în anulare. Din momentul în care procurorul general îşi însuşeşte memoriul în numele lui personal şi declară recursul în anulare, odată la Curtea Supremă de Justiţie, acesta nu mai depinde de procurorul general. A ieşit de sub controlul lui administrativ. Dacă domnul procuror general nu mai doreşte să susţină, atunci părţile în proces care sunt citate, în speţă moştenitorii, pot cere continuarea. De-abia din momentul acela capătă dreptul de a cere continuarea în nume propriu. Altfel, ei nu aveau acces personal la Curtea Supremă de Justiţie. În cazul de acum probabil nu mai au acest drept, căci nici nu mai există acolo dosarul.
‑ Cum se apreciază intervenţia celor doi congressmeni americani din punct de vedere juridic?
‑ Eu mă îndoiesc că doi congressmeni, fie ei şi americani, ar putea să intervină în treburile justiţiei române. Puteau, printr‑o cerere, să-şi exprime nemulţumirea sau indignarea, eventual rugămintea către procurorul general. Dar nu către preşedintele ţării, pentru bunul motiv că, aşa cum funcţionează legea şi în America, preşedintele ţării nu are, teoretic, nici un fel de posibilitate de a influenţa justiţia. De ce s-au adresat preşedintelui? Şi cum a ajuns scrisoarea lor să fie publicată în presă? Cine a dat-o spre publicare presei? Sunt nişte întrebări pe care mi le pun. Dacă a fost adresată preşedinţiei, de ce preşedinţia a dat-o publicităţii? Dacă a fost adresată direct procurorului general Moisescu, de ce procurorul a dat-o publicităţii? S-a declanşat o atmosferă foarte nebuloasă, care nu face bine ideii de justiţie. Justiţia nu poate fi cârmuită nici din interiorul ţării (nici măcar la nivel de preşedinte) şi nici din afară. Nu ne interesează decât dacă aici s-a instaurat statul de drept şi dacă există într-adevăr o separaţie a puterilor sau sunt imixtiuni în treburile justiţiei. Noi nu ştim dacă preşedintele l-a atenţionat, dacă sâmbătă seara a spus că nu renunţă la recursuri şi duminică a spus că-şi retrage 7 din 8. Asta nu e prăvălie, e Justiţia română.
‑ Ce ne puteţi spune despre răspunderea ministerială în cazul celor opt demnitari?
‑ Nu scăpa nimeni de justiţia comunistă. Şi dacă totuşi, s-a întâmplat, în 1946, înseamnă că nu au avut probe la vremea respectivă. Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale viza aceleaşi persoane ca sentinţa din 1949 când era vorba de fapte care nu aveau legătură cu calitatea de ministru (deportări de evrei etc.). În ce priveşte responsabilitatea ministerială, trebuie făcută o distincţie. Când este vorba de responsabilitate politică este o responsabilitate solidară. Când e vorba de infracţiuni, de fapte reprobabile, nu mai operează nici o solidaritate, fiecare ministru răspunde pentru el însuşi. Dacă la nivel de guvern şi miniştri se ia o hotărâre şi se contrasemnează, ei răspund pentru hotărârea aceea contrasemnată de ei, în mod solidar, pentru că s-a decis printr-un act politic. Dar, pentru nişte fapte individuale, aceasta nu atrage răspunderea în solidar a guvernului. Legea răspunderii ministeriale nu sancţionează decât nişte fapte care nu pot fi făcute decât de miniştri (împiedicarea exerciţiului liber al dreptului de vot, informarea falsă a parlamentului referitoare la bugetul de stat). În ce priveşte celelalte fapte comise de miniştri, ei răspund ca orice muritor de rând, conform Codului penal român.
‑ Atunci, pot fi inculpaţi aceşti subsecretari de stat în privinţa deportării evreilor?
‑ Dacă măsura a fost luată în cabinetul Antonescu şi au ajuns ei la concluzia că trebuie deportaţi, pot fi inculpaţi. Numai dacă s‑a pus la data respectivă problema aceasta în guvern şi au fost consultaţi. Răspunderea politică operează în măsura în care ei toţi au convenit şi au discutat oficial această chestiune şi ea a fost
consemnată în stenograme.
Interviu acordat cotidianului  „Ziarul” din 08 decembrie 1997

”Specialiști” în comunicare vs ”specialiști” în jurnalism

10 octombrie 2012 Un comentariu

 

Precizare antescriptum

Înainte de a lăsa eventualul cititor să se delecteze cu acest articol vreau să precizez că în momentul în care citeam acest articol, la televizor, autoarea, Sorina Matei în alea invitat pe Dan Diaconbescu, în ultima vreme cel mai superstar din superstarurile pe care le promovează România TV.

În timp ce individul își declama obișnuitul discurs, a fost adus în emisiunea (telefonic) unul din cei mai mari și mai compleți analiști ai vieții sportive, morale, politice, religioase și dracu mai știe ce domenii… Gigi Becali

Evident, Diaconescu se considera unicul posibil salvator al României, Becali îi era recunoscător și prieten veșnic, un om care îl va respecta pe Diaconescu până la moarte și dincolo de ea, doar că îl făcea mincinos, demagog și ”excroc” cu ”x” pentru că ”escroc” cu ”s” nu i se părea un cuvânt destul de puternic.Dar respectul era respect…

“Specialiștii” în comunicare

Fac de la bun început precizarea că n-o cunosc personal pe doamna Vințan. M-am intersectat ca ziarist cu dânsa pe la diverse evenimente, summit-uri, am auzit, tot ca ziarist, diverse lucruri ce țin de activitatea ei profesională, dar n-am fost niciodată dornică să discut cu dânsa. Și sincer, spun și de ce: deloc nu mi-a plăcut cum se purta cu ziariștii. 

Vorbesc aici despre jurnaliștii de teren, oameni care lucrează non-stop cu informația, care cunosc și ei “mulți politicieni” și care nu fac paradă sau vreo afacere din asta. O spun clar: înțepata doamnă Vințan îi trata ca pe niște subspecii. Poate pentru că jurnaliștii ăștia amărâți purtau în mână doar un microfon sau un reportofon, trăiesc din salariu, au și ei un IQ ridicat, nu sunt șefi, nu sunt vedete internaționale, dar își respectă meseria. Și transpiră zilnic pentru ea. În general, nu sunt nici oamenii lui x și nici lui y. Aleargă de nebuni de dimineață până noaptea. După informația brută. Iar pentru asta, întotdeauna voi crede că trebuie respectați. De toată lumea. 

Se spune despre doamna Vințan că este un respectabil specialist în comunicare. Și știu foarte bine că, în meseria asta, există și comunicare de criză. Însă când intri în direct, în prime- time, într-un talk-show, cred că trebuie să fii cel puțin pregătit. Mai ales când subiectul nu e o noutate. Iar ca să-ți impui punctul de vedere, trebuie să ai și niște gloanțe în pușcă sau, mă rog, în poșetă.

Am urmărit de-a dreptul uimită intervenția Corinei Vințan la Antena 3. Te întreabă de unguent și tu răspunzi de…Ungureanu. Te face din vorbe  un…Ciutacu.  Nu dai un răspuns credibil în legătură cu modalitatea în care tu ai pus mâna pe un contract cu Oltchim. Mai spui și că ai un IQ ridicat. Repeți. În plus, demaști vulnerabilitatea ta maximă: ai negociat un interviu al primului ministru când tu reprezentai comunicarea pentru Roșia Montană Gold Corporation. Recunoști. Apoi negi cu vehemență. Și cu cine te-ai întâlnit și l-ai expus și pe premier în plin scandal Roșia Montană? Cu Mihai Gâdea. Pe care-l confunzi cu Ungureanu.

Ești comparat cu produse alimentare, ești făcut securist, pulbere…Cu 4-5 personaje discutabile în platou, unul recunoscut turnător la Securitate, nu e ușor. Dar pentru asta trebuie să știi exact ce vrei să comunici, să ai nervii tari, să nu pici în capcane, să nu-ți spună cineva când să vorbești și când să taci . Nu te poți da zâna IQ-ului, când tu faci gafe impardonabile pentru un recunoscut specialist în comunicare.

Sub presiune, unii oameni reacționează prost, e adevărat.  Însă aici, nu cred că e cazul. Informațiile, repet, nu erau o noutate. Mirarea a fost că doamna Vințan cea înțepată și-a etalat toate vulnerabilitățile dar a uitat să comunice partea cea mai importantă. O mare parte din banii pe care ea i-a încasat de la Oltchim au ajuns la Intact. Într-un contract semnat de dânsa și Codruț Șereș.

Pentru doamna Vințan, asta ar fi trebuit să fie cea mai importantă comunicare. Pe care “specialistul” a ratat-o cu grație.

Vorba dânsei : “am un IQ foarte mare (…) pot să vă spun că am un IQ mare, într-adevăr. Dar nu vreau să mă laud cu el”. Cu asta, uneori, spui totul…
P.S. Un detaliu: intervenția „specialistei” Vințan la A3 a făcut aseară, o medie, de 9,5 puncte de rating pe finalul celor 15 minute de conversație. Ceea ce e enorm iar „minutul de aur” înseamnă că a fost de 10 puncte sau chiar peste. Când MRU a fost la Gâdea, media a fost de 6,9 puncte. Iar vârful de audiență, „minutul de aur” a fost de 9,1. Așadar, Vințan a fost peste MRU ca medie și ca vârf de audiență. Iar impresia tristă este că tot ce-a reușit MRU la Gâdea, a șters Vințan în maximum 30 de minute.

Autor: Sorina Matei

Data publicării: MIERCURI, OCTOMBRIE 10, 2012

Sursa: sorinamatei.blogspot.ro

Comentariu  Blue: 

Pot eu să spun ceva despre modul în care Ciutacu, fostul coleg de serviciu o poate ”face” pe Corina Vințan? Nu pot… În fond nu eu am fost coleg de serviciu cu Ciutacu, dar pot să spun altceva…

Că ”excrocul” (Cf lui Jiji) Dan Diaconescu îi ”face” pe cei de la România TV … îi face rău de tot.

În afară de OTV și eventual DDTV (pe care nu îl mai recepționez), televiviunea care îl promovează cel mai puternic pe DD este RTV.

”Specialiștii în comunicare” acestul canal de televiziune sunt ”făcuți” sau mai corect transformați de Diaconescu în niște papagali promotori ai mesajului său plin de populism și demagogie.

Indiferent dacă vorbim de Laura Chiriac, Cătălin Striblea, Cristina Șincai, Corina Drăgotescu, sau invitații lor care se hăhăiesc ca tembelii la spusele ”excroxului” din Caracal,  ori în cazul de azi Sorina Matei, indiferent care ar fi subiectul, Diaconescu reușește să își recite mesajul… 

Sincer să fiu, de ceilalți nu mă mir, ei sunt de acolo…

Am însă o întrebare cât se poate de clară…

Sorina Matei, ce dracu cauți tu la România TV? Spre deosebire de ceilalți chiar cred că poți fi jurnalist adevărat … și încă unul extrem de talentat… 

UPDATE

Era să uit … după emisiunea Sorinei Matei  încercam să îmi imaginez cam unde ar trebui să emigreze aceasta dacă i-ar veni ideea respectivă… Cred că știu… În Bostwana (de unde ar putea merge în vacanțe la mare în Croația). Cred că Botwanezii au moneda care ar putea să o facă pe Sorina să își exercite meseria cu  profesionalismul de care e capabilă…

Prof. CORNELIU TURIANU: „Răspunderea penală a membrilor Guvernului”

13 septembrie 2012 Lasă un comentariu

Pe siteul domniei sale, domnul profesor Corneliu Turianu publică la 12 septembrie 2012:

Răspunderea penală a membrilor Guvernului

Nu ne propunem să reluăm problematica imunităţii parlamentare.
I. Reamintim aici doar că imunitatea consacrată în art.72 alin.1 din Constituţie nu priveşte decât răspunderea juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului şi operează automat, în sensul că nu trebuie să intervină nici un fel de constatare judiciară pentru existenţa ei. Pentru infracţiunile ce nu au nici o legătură cu mandatul de parlamentar, comise deci în afara exercitării funcţiilor sale, el răspunde juridic ca o oricare alt cetăţean, singurele înlesniri ce i se recunosc fiind de ordin procedural (art.72 alin.2 şi 3 din Constituţie). Aceasta este deci o consecinţă procedurală, iar nu substanţială, derivată nu din întinderea imunităţii parlamentare, ci din cauza raţiunii sale. Dincolo de aceste observaţii este, cred, limpede că „imunitatea” la care se referă art.72 din Constituţie nu constă în aceea că parlamentarul să nu poată fi urmărit, reţinut, privat de libertate, percheziţionat sau trimis în judecată „pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”, ci în aceea că nu poate fi pus în aceste situaţii decât în condiţiile prevăzute de art.72 alin.2 şi 3, care protejează doar starea de libertate a acestuia, singurele înlesniri ce i se recunosc fiind de ordin procedural.

Iată de ce am declarat că nu înţeleg nici în ruptul capului cum Camera Deputaţilor s-a învestit şi a respins solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely (pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere) şi Victor Paul Dobre (pentru că a înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care preciza că MAI nu îşi poate asuma numărul de alegători), invocând procedura răspunderii juridice instituită de art.72 din Constituţia României referitoare la imunitatea parlamentară.
II. Cum însă cei doi parlamentari au îndeplinit şi funcţia de ministru, procedura de urmat nu era cea privind răspunderea juridică pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, prevăzute de art.72 din Constituţie, ci cu răspunderea penală prevăzută de Constituţie şi de Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
În ceea ce priveşte răspunderea membrilor Guvernului, Constituţia precizează că în afara răspunderii politice în faţa Parlamentului, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” (art.109 alin.2). Ei, bine, exact aceleaşi prevederi, exact această înşiruire de principii constituţionale este reprodusă întocmai în Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială. Astfel, potrivit art.11 din această lege, „Membrii Guvernului răspund penal pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor de la data depunerii jurământului şi până la încetarea funcţiei, în condiţiile prevăzute de Constituţie”. Iar, potrivit art.12 din aceiaşi lege, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor”.
În ceea ce priveşte cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, potrivit normelor de procedură stabilite prin prezenta lege” sunt reglementate în art.8 din Legea nr.115/1999:
„(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor:
a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean;
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului:
a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată;
b) emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârstă, sex sau orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială, de natură să aducă atingere drepturilor omului.
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) se pedepseşte”.
III. În raport de cele ce preced, rezultă că atât în cazul faptelor care nu au legătură cu voturile sau opţiunile politice exprimate de parlamentari în exercitarea mandatului, cât şi în cazurile faptelor săvârşite de membrii Guvernului în afara exerciţiului funcţiei lor, procurorul este cel înderptăţit să declanşeze urmărirea şi trimiterea în judecată penală a celor menţionaţi mai sus, fără încuviinţarea Camerei din care fac parte.

Iată ce nu a înţeles plimbăreţul parlamentar (ziua) -cetăţean (seara), care se încăpăţânează să instige pe cei 7,5 milioane de cetăţeni (despre care aud că au rămas mai puţini…) cum că Parlamentul ar fi fost cel chemat să „decidă asupra procedurii de urmat” în cazul referendumului întrucât „CCR s-a substituit puterii judecătoreşti şi şi-a permis în mod abuziv infracţional să exercite control de legalitate”, în fond simple fabulaţii fără acoperire în fapt şi în drept.
Autor: Corneliu Turianu
Pentru cine nu știe cine este domnul profesor Corneliu Turianu, iată aduse câteva date despre domnia sa de pe siteul C.N.S.A.S.
CORNELIU TURIANU
Secretar al Colegiului C.N.S.A.S.Data naşterii: 20.08.1940, Negreni, judeţul Olt
Starea civilă: căsătorit, un copil
Cetăţenie: română
Educaţie şi formare
• 1966 – Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti
• 1985 – titlul de doctor în drept
Experienţă profesională
• 01.02.1958 – 15.11.1958 – grefier Tribunalul Caracal
• 06.12.1958 – 07.10.1960 – încorporat pentru satisfacerea stagiului militar
• 16.10.1960 – 01.10.1961 – executor judecătoresc Tribunalul Caracal
• 01.09.1966 – 16.01.1967 – judecător Tribunalul Raionului 23 August
• 16.01.1967 – 16.12.1968 – judecător Judecătoria sector 8
• 01.02.1969 – 11.10.1971 – judecător Judecătoria sector 1
• 11.10.1971 – 01.08.1979 – judecător-vicepreşedinte Judecătoria sector 8
• 01.08.1979 – 01.02.1990 – judecător-preşedinte secţie Tribunalul Municipiului Bucureşti
• 01.02-1990 – 20.07.1990 – judecător Curtea Supremă de Justiţie
• 20.07.1990 – 10.10.1991 – judecător Tribunalul Municipiului Bucureşti
• 10.10.1991 – 14.07.1993 – preşedintele Tribunalului Municipiului Bucureşti
• 14.07.1993 – 24.10.1996 – judecător Tribunalul Municipiului Bucureşti
• 24.10.1996 – 03.12.2000 – senator
• 15.12.2000 – 01.06.2004 – prorector al Universităţii “Spiru Haret”, Bucureşti
• 01.06.2004 – 01.02.2006 – decan al Facultăţii de Drept, Universitatea “Spiru Haret”, Râmnicu Vâlcea
• 2006 – prezent – membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Activitate didactică
• 1992 – 1996 – profesor la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Magistraţilor
• 1996 – 1997 – profesor la Catedra de Drept civil a Universităţii “Hyperion”
• 1997 – 1998 – profesor la Academia de Studii Economice
• 1998 – 2005 – profesor la Catedra de Drept civil a Universităţii “Spiru Haret”
• 2005 – prezent – conducător doctorat, Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”
• 2006 – prezent – profesor la Catedra de Drept civil a Universităţii “Ecologică”
Publicaţii – Listă lucrări
• Autor a 82 de cărţi de specialitate, din care:
– 20 monografii (8 ca autor, 12 în colaborare);
– 28 cursuri universitare (22 ca autor, 6 în colaborare);
– 34 cărţi de practică juridică (25 ca autor, 9 în colaborare).
• Autor a 215 de studii şi articole de specialitate, din care:
– 9 din soluţiile organelor jurisdicţionale ale Uniunii Europene;
– 72 studii şi articole în limba română;
– 11 sinteze de practică judiciară;
– 40 probleme juridice curente;
– 76 practică judiciară comentată şi adnotată;
– 1 studiu de drept comparat
– 6 studii şi articole în limbi străine.
• Autor carte document:
– 2 cărţi cu discursurile parlamentare şi intervenţiile din perioada mandatului de senator.
• Editor, coordonator, redactor, din care:
– editor a două reviste de specialitate (Decizia nr. 61/2007/2004 a Editurii Cartea Universitară);
– coordonator a două cărţi;
– redactor a 10 cărţi şi publicaţii de specialitate.
• Comunicări ştiinţifice:
– Rolul ştiinţei, artei şi culturii în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, A XI-a Sesiune de comunicări, Râmnicu Vâlcea, 23-24 aprilie 2004;
– International Congress on Foundational Research in Law and Philosophy of Law, A XII-a Sesiune de comunicări, Râmnicu Vâlcea, 28-29 mai 2005.
Diverse
Cercetător asociat: Academia Română – Institutul de sociologie;
Şef departament lingvistică: “Societatea de lingvistică teoretică”, Bucureşti.
Declaraţie de avere
• 23.04.2009
• 06.10.2010
• 27.04.2011
• 25.03.2012
• 23.04.2012
Declaraţie de interese
• 23.04.2009
• 06.10.2010
• 27.04.2011
• 25.03.2012
• 23.04.2012
Declaraţie de necolaborare
Categorii:Opinii Etichete:
%d blogeri au apreciat: