Arhiva

Archive for the ‘Păreri’ Category

ȘOCANT – Geniul STEPHEN HAWKING: ”Oamenii vor trebui să colonizeze o altă planetă în maxim 100 de ani pentru ca Omenirea să supravieţuiască.”

Să fi ajuns fabuloasa minte a geniului Stephen Hawking la concluzia că Omenirea are mare nevoie de un zdravăn picior în cur pentru a porni pe drumul care ar transforma-o peste secole sau milenii din civilizație planetară în civilizație galactică?

Să considere oare domnul Hawking că un Omenirea a acumulat energii pe care nu le mai poate gestiona și este la o răscruce capitală, fie să se autodistrugă, fie să renunțe la conflictele interne și să se concentreze pe colonizarea altor corpuri cerești din Sistemul Solar în prima fază, din Galaxie, mai târziu?

Sau chiar o fi vorba de faptul că Pământul e epuizat și fie Omenirea îl părăsește, fie dispare?

Stephen Hawking

STEPHEN HAWKING – SCURTĂ BIOGRAFIE

Stephen Hawking este considerat un adevărat geniu, o superinteligență rarisimă. Născut la 8 Ianuarie 1942 la Oxford în Anglia, Hawking este un fizician englez, teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, predă ca profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, catedră deținută de deținută cândva de însuși  Isaac Newton.

O coincidență teribilă face ca  Hawking s-a se fi  născut exact   în ziua în care se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Și-a făcut educația la St. Albans School din Hertfordshire) și la University College din Oxford). În 1962 – la  20 de ani – Stephen obține titlul de Doctor în Fizică la Trinity Hall din Cambridge, unde își începe activitatea didactică și științifică.

INFIRMITATEA

Stephen Wawking și prima sa soție, Jane Wilde

La vârsta de 21 de ani Stephen Hawking resimte pentru prima dată o slăbiciune a mușchilor. După un examen medical primește o veste cruntă, are o boală incurabilă, progresivă de neuron motor, boală cunoscută ca Scleroză laterală amiotrofică.

Medicii spun că mai are doar vreo doi ani de trăit. Ambițios, Stephen nu se dă bătut, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidității. 

În ciuda bolii se căsătorește cu Jane Wilde de care divorțează în  1995, după o separare ce dura din 1990. Va avea trei copii.

Boala continuă să progreseze, devine complet imobilizat, își pierde și vocea reușind să comunice cu ajutorul unui computer care poate fi controlat cu mișcări ale capului și globilor oculari, conceput pentru el, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut! Totuși, în pofida infirmității își continuă activitatea didactică. În 1995 se căsătorește  cu Elaine Mason. 

La data de 20 aprilie 2009, Universitatea Cambridge a declarat că Hawking este „foarte bolnav”, și a fost internat la spitalul Addenbrooke. A două zi s-a declarat că starea lui este stabilă, dar pentru observație și o recuperare integrală, este în continuare ținut la spital.

ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ

Stephen Hawking și a doua soție, Elaine Mason

Hawking se concentrează pe cosmologie teoretică, mecanica cuantică și relativitatea generală. Între 1965 și 1970 elaborează un   model matematic asupra originii și evoluției universului în expansiune, din momentul „marii explozii” inițiale („The Big Bang”) și face studii asupra corelației dintre găurile negre din Univers și termodinamică. Ajunge la concluzii destul de greu de ”înghițit” cum ar fi că aceste găuri negre au o durată limitată în timp, constituirea unor perechi de particule-antiparticule ducând la o „evaporare” treptată a acestora sub forma radiației Hawking.

Revine apoi asupra acestei teorii admițând că radiația se produce indiferent de procesul ce are loc înăuntrul unei găuri negre, reprezentare ce contrazice regulile mecanicii cuantice, teorie cunoscută sub numele de paradoxul informațional al găurilor negre.

La Conferința Internațională asupra Relativității Generale și Gravitației din 21 iulie 2004, care a avut loc la Dublin, Hawking  emite ideea că găurile negre ar putea transmite, într-o manieră deformată, informații asupra întregii materii pe care au asimilat-o. Cam greu de asimilat de lumea științifică o astfel de teorie.

Hawking este autorul unei serii de cărți de popularizare a științei. 

– A Brief History of Time, 1988 (publicată în limba română sub titlul Scurtă istorie a timpului, 2004),

– Einstein’s dream, 1993 (Visul lui Einstein și alte eseuri),

– The Universe in a Nutshell, 2001 (Universul într-o coajă de nucă, 2004) și

– A briefer history of time, în colaborare cu Leonard Mlodinow, 2005 (O mai scurtă istorie a timpului).

În data de 1 octombrie 2009, Universitatea din Cambridge declară că: În joia aceasta celebrul fizician și cosmolog predă la celebra „Catedră Lucasiană de Matematică” a Universității.

Stephen Hawking a construit un calculator la vârsta de șaisprezece ani, folosind piese de schimb.

STEPHEN HAWKING:  „Nu cred că vom supraviețui (ca specie) încă 1.000 de ani dacă nu vom scăpa de pe această planetă fragilă”

Conform unui articol publicat pe 17 Noiembrie 2016 de dcnews.ro, fizicianul vine cu o afirmație extrem de șocantă,  probabil, de mai mult de 1.000 de ani pentru a trăi pe Pământ. El este de părere că singurul mod ca Omenirea să se poată salva de la dispariție este să colonizeze alte planete și sateliți naturali din Sistemul Solar, conform unui articol publicat de site-ul sciencealert.com. 

”Trebuie să continuăm să călătorim în spațiu pentru viitorul omenirii”, a spus  Hawking în cadrul unei conferințe organizată la Universitatea Cambridge. „Nu cred că vom supraviețui (ca specie) încă 1.000 de ani dacă nu vom scăpa de pe această planetă fragilă”.

Hawking este extrem de preocupat de soarta Omenirii și avertizează  cu privire la pericolul de a contacta eventuale civilizații extraterestre mai evoluate tehnologic sau de a dezvolta și perfecționa inteligența artificială (AI) care va fi „fie cel mai bun lucru, fie cea mai mare catastrofă care s-a întâmplat vreodată omenirii”.

Oamenii fiind parcă deja condamnați la repetarea acelorași greșeli, Hawking se teme că dezvoltarea unor „arme autonome puternice” ar putea avea consecințe dramatice pentru specia umană. De asemenea, Hawking este rezervat și cu privire la posibilitatea colonizării planetei Marte în viitorul apropiat, estimând că astfel de colonii capabile să se autosusțină pe Planeta Roșie vor fi o soluție viabilă peste aproximativ un secol.

Fără a mai pune la socoteală pericolele „clasice” reprezentate de efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, izbucnirea unor pandemii globale din cauza proliferării de microorganisme ce au devenit rezistente la antibiotice sau arsenalele nucleare ce ar putea intra pe mâna unui lider politic nebun, omenirea ar putea să se confrunte în curând și cu alte tipuri de pericole letale, la care nu este pregătită să răspundă.

Stephen Hawking: ,,Omenirea trebuie să părăsească Pământul în 100 de ani”

Pe  08 Mai 2017dcnews.ro revine cu un articol pe același subiect semnat de Crişan Andreescu De data aceasta Hawking este mult mai șocant. ”Oamenii vor trebui să colonizeze o altă planetă în maxim 100 de ani pentru ca omenirea să supravieţuiască.”– declară el.

Stepohen Hawking  a realizat un nou documentar denumit ,,Expediţie către Noul Pământ” în care afirmă că omenirea rămâne fără timp pe Pământ, aceasta fiind nevoită să supravieţuiască schimbărilor climatice, prăbuşirii asteroizilor, epidemiilor şi a suprapopulaţiei.

În cadrul serialului, Hawking împreună cu studentul său Christophe Galfard călătoresc prin lume pentru a observa cum vor putea oamenii să supravieţuiască în spaţiu.

În cadrul serialului vor fi prezentate teme precum ascensiunea roboţilor, lipsa antibioticelor, călătoria către Marte şi schimbarile de gen.

 Hawking nu se află la prima declarație de acest fel. Renumitul profesor a declarat anterior că suntem la „cel mai periculos punct din istorie” deoarece „avem tehnologia necesară distrugerii planetei pe care trăim și nu am dezvoltat încă abilitatea necesară pentru a scăpa de acest lucru”.

* * * * * * * * * * *  *

Evident că nu o să am vreodată tupeul de a mă gândi măcar să contrazic măcar o virgulă din afirmațiile cuiva cu capacitatea intelectuală a domnului Hawking. 

Pot însă, de vreme ce la jumătate de an, dumnealui scade speranța de viață a omenirii de la 1000 de ani la 100, să mă întreb dacă nu cumva e vorba de o farsă, dumnealui amuzându-se privind ce se întâmplă în lume în urma unor afirmații cu făcute de cineva cu greutatea sa, ori, poate, asemeni tuturor geniilor, dumnealui încearcă să canalizeze energiile omenirii pe un drum care să o salveze de la autodistrugere.

Efortul necesar pentru  de a coloniza o planetă din Sistemul Solar ar fi atât de mare încât oamenii nu ar mai avea forța de a se ucide unul pe altul, poate, chiar focoasele nucleare adunate de-a lungul timpului putând deveni combustibil pentru eventualele  nave uriașe care să ne ducă în Univers.

Indiferent care e motivul, e clar că în mintea domnului Hawking se coace ceva, un plan care ar fi capabil să facă din Omenire o civilizație capabilă să colonizeze Sistemul Solar și mai târziu, Galaxia.

Poate domnul Hawking consideră că omenirea a depășit statutul de civilizație planetară și are nevoie de un picior zdravăn în cur … să facă pasul înaintespre devenirea sa galactică

Deşi, statistic, totul e OK, victimele de la „Colectiv” continuă să moară …

21 Noiembrie 2015 Lasă un comentariu

Avem zece pâini. Una o împărţim în nouă şi dăm fiecare bucată câte unui om iar celelalte nouă le dăm toate  unui al zecelea om, statistic vorbind, fiecare om a primit, în medie, o pâine.

Statistica, această găselniţă sinistru de cinică se poate aplica în multe locuri.Chiar şi la incendiul de la Clubul Colectiv.

Un oficial, nici nu mai contează care spunea că acolo s-au luat măsurile potrivite şi argumenta statostic. Cu cifre.

Doar că statistica nu opreşte oamenii să continue să sufere şi să moară. Deşi, statistic vorbind, totul e OK familiile victimelor continuă să îşi rumege durerea ce nu poate fi alinată de nici o statistică.

Statistica nu arată cine trebuie să plătească pentru ce s-a întâmplat acolo.

Culmea cinismului, un primar responsabil şi el (alături de alţii) pentru autorizaţiile semnate fără ca acestea să fie bazate pe certificate cu corespondenţă în realitate, spunea că el e acoperit de acte. Victimele sunt acoperite de pământ după ce, neavând decât vina că au dorit să se distreze, au suferit îngrozitor, au murit după o adevărată tortură. 

Respectivul primar a cerit să fie eliberat pentru că, din cauza obezităţii morbide de care sufere, nu suportă regimul de detenţie.

Oare când şi-a făcut averea, când a semnat autorizaţii pe care nu trebuia să le semneze, nu suferea de obezitate morbidă?

Oare s-a gândit, măcar o secundă, la suferinţa pe care el şi sistemul  criminal din care face parte, au provocat-o?

Sincer, nu cred că îi pasă, nu cred dacă va mai fi o dată viitoare când i se va prezenta spre semnare o autorizaţie se va gândi la consecinţele posibile. Mai ales dacă alături e un plic la fel de obez ca el însuşi…

De asemenea nu cred că, dacă se va nimeri ca patronii Clubului Colectiv să aibă un nou club, cu aceleaşi condiţii, cu acelaşi burete pe pereţi, ar refuza permită organizarea unui aceluiaşi fel de spectacol. Statistic, vor spune, în cele mai multe cazuri nu se întâmplă nimic nasol.

Deşi, măsurile luate în cazul incendiului de la Clubul Colectiv, statistic vorbind, victimele continuă să sufere şi să moară … Statistica nu alină dureri, nu salvează vieţi, nu îi  înlocuieşte, în sufletele celor dragi, pe cei ucişi de un sistem criminal care ucide cu cinism prin incompetenţă, nepăsare, corupţie …

Azi a murit, la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, a 59-a victimă, un tânăr care, statistic vorbind, avea şanse să aibă o biaţă bună…

 Ramona Strugariu

Despre Colectiv, un fel de statistică

M-am hotărât să scriu, deşi nu mi-am dorit, pentru că am citit declaraţiile noului ministru al Sănătăţii, care afirmă că s-au luat măsurile potrivite în cazul Colectiv. Că a fost o situaţie excepţională în care s-au luat măsurile potrivite. Apoi invocă nişte cărţi cu nişte statistici, revine la etică, se raportează la PIB. Promite nişte cifre în săptămânile următoare, afirmă că eforturile trebuie să fie concentrate pe aparţinători şi pe pacienţi ; un shot teribil de luciditate, îl simţi ca atunci când îţi uită cineva doza de analgezic pe care ştii că trebuie să o primeşti, cu precizie, la ora 4, că după, imediat, începe să doară, iar asistenta nu mai vine.

M-am întors prin ploaie o bucată de drum, spre casă, de la Spitalul Militar din Bruxelles. Am mers aşa şi m-am gândit cum se poate modela tot ce simţi atunci când ai un om în faţa ta pe care îl doare, ştii că nu poţi să faci nimic şi că indiferent ce îi spui, există un risc să îl minţi.

Cred că varianta cea mai la îndemână, în context, este să-i dai nişte cifre. Noi am avut atâţia, rata de supravieţuire este de atât, suntem peste medie, bună ziua. Dacă acesta este planul, am un scurt amendament : să faceţi, vă rog, statisticile, diferenţiat, pe cei transferaţi în străinătate şi pe cei rămaşi în România. Că aşa e corect.

Apoi, să judecăm lucid, pe măsuri : doi scafandri norvegieni blocaţi într-o peşteră au reuşit performanţa extraordinară de a determina deblocarea Mecanismului de protecţie civilă pentru că, pentru Norvegia, vieţile a încă doi oameni care ar fi riscat, fără echipamentele necesare, să meargă în aceeaşi peşteră şi să moară, au contat. Mult mai mult decât orgoliul sau teama ca nu cumva cineva foarte sus-pus să se facă de ruşine, în această situaţie atât de atipică. Prin urmare au solicitat ajutor într-un mod în care un răspuns unitar şi competent al altor state să-i scoată cât mai repede din acest episod delicat. Statistic vorbind, şansele ca răspunsul statelor-membre, în caz de solicitare a deblocării mecanismului, pentru situaţia excepţională de la #colectiv,  să fi fost ferm şi afirmativ sunt aici de … ? (face calcului domnul ministru, dar în special cei care au decis, după ce au aflat, într-un târziu, de existenţa lui, să nu-l deblocheze, totuşi).

Tot pe calcul matematic, suportul financiar, logistic, medical, pe care l-ar fi primit România de la statele-membre era (pe lozinca români suntem, atât producem, atât putem), o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu (care este absent din statistici, deşi există riscul să-ţi cadă în cap când mergi pe stradă, pentru că majoritatea opiniei publice îl plasează în cer). Ar fi acoperit nişte cheltuieli la care cu greu s-a făcut şi se va face faţă în continuare. Să nu luaţi în calcul bani din diferite fonduri de ajutorare. Să facem doar economie la buget.

Statistic vorbind, dacă tot nu s-a deblocat mecanismul, rata de răspuns a statelor solicitate ar fi fost covârşitor de mare, oricum,  dacă cineva, la nivelul unei celule de criză, constituită ad-hoc şi transparentă, ar fi trimis aceste solicitări, coordonat.  Nu mai ajugeam, mă gândesc, la momentele jenante în care ambasade străine băteau la porţile ONG-urilor, exprimându-şi dorinţa de ajuta şi neştiind exact pe cine. Cum această celulă de criză nu s-a constituit, ca să dăm cifre, reacţia internaţională putea fi zero. Noroc de nişte tineri şi de nişte ong-işti inimoşi care au bătut din uşă în uşă de spital, de minister străin, de reprezentanţe, ca să ceară ajutor. Unul a ajuns, cu oameni, tocmai din Norvegia ca să se poată constitui, în sfârşit, o echipă mixtă de evaluare a pacienţilor şi a posibilităţilor de transfer. Ce şanse erau, matematic vorbind, ca tocmai acestui om ambasada şi ministerul să-i radă numele de pe orice listă, ca şi cum n-ar fi existat, şi să i se interzică să comunice cu pacienţii, a doua zi după ce a plecat ? ZERO, după bunul simţ. Sută la sută, după logica statistică ministerială. Complicată matematică.

Mai departe, pe cifre : o evaluare atentă a bacteriilor din mediul intra-spitalicesc românesc şi din spitalele de unde au plecat cei transferaţi există, presupun. Riscurile erau cunoscute, din acest punct de vedere, că doar suntem matematicieni. Dar nu s-au luat în calcul, nici pentru cei rămaşi, nici pentru cei plecaţi, pentru că suntem optimişti şi le ţinem pumnii strânşi, şi la unii, şi la ceilalţi. La ce procent e lucid să fixăm doza de Doamne-ajută aici ? Întreb, nu dau cu parul, credinţa e opţională.

În concluzie, etic este să : a) spui că va fi bine ?  b) îi informezi despre opţiuni şi să le facilitezi transferul ?  c) urli că e criminal să îi laşi să moară de septicemie, în oprobiul public ? d) ştii cu precizie şi pentru cei transferaţi, şi pentru cei rămaşi,  numărul de bacterii, tipologia, pattern-ul, la ce şi cum sunt rezistente, ce soluţii există şi unde se pot căuta, dacă nu le ai tu ?

Le-au descoperit alţii şi acum luptă cu ele şi fac studii ca să-i poată ajuta pe cei care le-au adus (românii noştri, cei care atâta putem) să se întoarcă, teferi, înapoi în România spitalelor din care le-au adunat cu poala. Suntem cu credinţă pentru ei şi cu pumnii strânşi. Pentru cei deja plecaţi, pentru cei care au rămas. Dar ăsta e un lucru aproape firesc, nu ?

O fi o situaţie excepţională. Dar este o situaţie excepţională care a dezvăluit nişte erori şi nişte crevase de sistem profunde, pe care numai un răspuns unitar le poate remedia. Un sistem de sănătate făcut pulbere, nişte planuri de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă, inexistente, o incapacitate de gestiune copleşitoare.  Toţi călcăm în aceleaşi spitale, toţi mergem pe sub aceleaşi clădiri, iar în caz de seism major, statistic vorbind, şansele ca un balcon cu bulină să ne cadă în cap sunt sensibil mai mari decât norocul să ne aterizeze cumva, pe creştet, direct Dumnezeu.

Addendum 1: Oamenii din Colectiv şi familiile lor trebuie protejaţi pe termen mediu şi lung, cu legi şi fapte, nu cu vorbe.

Addendum 2: Fiecare om, în parte, are dreptul la această protecţie. Simpla eliminare din sistem a hoţilor şi a afacerilor de milioane de euro pe banii contribuabililor ar creşte semnificativ resursele. Asta plătim cu vieţi de oameni, în fiecare zi.

Addendum 3: Faptul că acum sunteţi miniştri li se datorează lor.

Închei optimist, nu pentru acest context, ci pentru că mâine mă duc la oamenii mei şi o să îi pot vedea zâmbind. Cu speranţă, ştiindu-se pe mâini sigure. Cu încrederea pe care le-o da un sistem medical performant. Nu miraculos, doar performant. Cu oameni zâmbitori, care îşi fac treaba cu prisosinţă, au cu ce, sunt bine plătiţi, protejaţi, motivaţi să continue. Nimic nu ne împiedică să ajungem acolo, dacă am judeca, decizional, având ca prioritate interesul şi respectul pentru oameni.

Sigur, rămâne aici aspectul necuantificabil, care poate pune probleme majore în abordare: dreptul la viaţă, pe care n-ai cum să-l raportezi la PIB. Gândul lor bun, apropierea umană, zâmbetul pe care mă duc să-l caut, în fiecare zi, pentru că ştiu că e un semn de bine. E demonstrabil, matematic, că asta poate da forţă unei mase critice suficient de mari încât să vă ţină în corzi, până când om cu om, vor păşi într-un spital, o cafenea, o şcoală, sau pur şi simplu pe stradă, simţindu-se în siguranţă. O masă critică chiar mai mare şi mai puternică decât cea pe care a generat-o tragedia lor. 

Autor: Ramona Strugariu

Articol publicat pe siteul  gandul.info

la data:  20.11.2015

UPDATE 22.11.2015

Colectiv

TUDOR CHIRILĂ: ,, Visul omenirii e un căcat ”

18 Octombrie 2015 Lasă un comentariu

Am avut deosebita onoare să găsesc pe blogul lui Tudor Chirilă un articol pe care l-aş categorisi de la excepţional în sus, un articol în care cred că autorul îşi pune mirat  întrebarea necristalizată „Când ne-am dezumanizat în halul ăsta?”

Nici nu ştiu dacă articolul este un act de revoltă a unui suflet plin de candoare şi de o sensibilitate rarisimă în lumea brutal de materialistă şi mânată de resorturile unui egoism dezumanizant, sau e vorba doar de o uimire năucitoare pentru revelaţia lipsei de empatie în care ne bălăcărim.

Tudor pare a-şi centra demersul pe drama unui inocent absolut, un copil prin la graniţa dintre lumi incompartibile care se refuză una pe alta şocant de explicit, pe de o parte o lume care se apără cu garduri de sârmă ghimpată şi  grăniceri cu chipuri de cauciuc, pe de altă parte o lume dezumanizată, manipulată în inepţia ei de de concepte religioase exacerbate de farisei ai religiei lor.

Şi mai e o lume, a celor care privim din spatele computerului ca la un film deranjaţi că nu vede bulina pentru „interzis minorilor” fără a ne întreba dacă nu cumva ar trebui să ematizăm cumva cu drama unor fugari din calea câinilor războiului, nişte fugari care, instinctiv aproape,  fug spre acolo unde li se pare că văd o rază de Soare unde să trăiască omeneşte.

Căutăm scuze mai mult sau mai puţin absurde, ne oripilăm atunci când un individ îl împuşcă pe leul Cecil în Africa ori când un altul îşi bate cu sălbăticie calul după ce şi-a dizolvat minţile în alcool de proastă calitate.

Cu un cinism de care nu credeam că suntem capabili nu ne pasă, însă, de drama multor mii de oameni care au plecat de acasă lăsând tot ce aveau pentru a-şi salva viaţa din ameninţată de tăvălugul unui război ilogic, purtat cu, pentru şi în numele unor  concepte de ev mediu întunecat.

Nu ne pasă că acele mulţimi sunt formate din oameni cae suferă, se bucură se întristează, urăsc şi iubesc ca şi noi.

Nu… de fapt nici nu cred că îi considerăm pe de-a-ntregul oameni care au şi ei dreptul să trăiască omeneşte. Sunt arabi, sunt musulmani, deci sunt altfel … ceva ce nu putem defini şi nici nu ne interesează, nu îi cunoaștem dar ne temem de ei …

Uităm că până acum un sfert de veac şi „de-ai noştrii” îşi riscau viaţa şi treceau frontiera. Uităm că pentru cei din vest „ai noştrii” veneau dintro lume cenuşie, comunistă şi puteau fi trimişi ai unor servicii secrete care să le amenţinţe lor bunăstarea.

Şi totuşi ei ne primeau …

De fapt ce dorim să apărăm? Un vis despre o lume a bunăstrării, ni se spune… Un vis care e doar frumos poleit, dar puturos în esenţă …

Un vis pe care îl visează un beţiv care,  pe o stradă obscură într-un oraș de povincie, se împleticește pe drumul spre casă sprijinindu-se de ulucile unui gard la baza căruia vomită.

 Şi asta pentru deoarece, cum spune Tudor Chirilă: „Visul omenirii e un căcat.”

Aş mai dori să spun un singur lucru.

Şi anume că, prin  contrast cu sensibilitatea de care musteşte articolul lui Tudor există o mare mulţime de răspunsuri scrise dând cu copita în tastatură, parcă, de nişte vite scăpate dintr-un grajd în care până acum s-au bălăcit în propriile fecale împuţite …

De fapt, cred că este posibil ca mulţi dintre noi nu să se fi dezumanizat ci să nu fi fost oameni niciodată …

Tudor Chirilă

Visul omenirii e un căcat 

Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi.
Mihai Eminescu – Împărat și proletar.
* * * * *

Un bărbat ține în brațe un copil în fața unui gard de sârmă ghimpată. Nu este singur, alți bărbați, femei, copii formează un grup de câteva zeci de persoane. Bărbatul ăsta, însă, are o corporalitate aparte. Parcă tremură, între momentele în care își mai saltă băiețelul ca să prindă o poziție mai comodă. Un tată pirpiriu. Obosit. Speriat. Și slab sau slăbit. Și ochii de vulpe surprinsă în bătaia farurilor caută iscoditori o soluție. Dincolo de gard sunt grănicerii bulgari. Sau macedoneni. Sau unguri. Sunt grănicerii. Și bărbatul ăsta care-și saltă copilul din ce în ce mai greu știe că n-are multe soluții. Dacă ar fi fost singur s-ar fi descurcat. Un salt disperat peste gard, un umăr în grămada care forțează intrarea în Europa. Noi privim la laptop. Și distribuim. Apoi schimbăm ferestrele și ne vedem de viață. Și avem probleme. Și problemele noastre sunt cele mai mari chiar dacă nu ne ținem copiii în brațe lângă garduri de sârmă ghimpată sau grăniceri cu chipuri de cauciuc. Avem probleme în universurile noastre mici. Suntem nefericiți că nu iubim cât am putea, nu găsim slujba ideală, salariul corect, înțelegere colegială, empatie. Lipsește empatia în România. Suntem nefericiți cu ratele noastre la bănci și blazările noastre familiale. Ne smiorcăim în capcanele pe care ni le-am organizat singuri și suntem dezamăgiți de cursurile de yoga. Au promis echilibru și ne-am luat țeapă. Plătim taxe cu ochii cârpiți de somn și suntem furați de politicieni pe care nu reușim să-i schimbăm. Statul e contra noastră. Sistemul e corupt și nimic nu se poate schimba. Ne-au intrat în sânge vorbele astea. Suntem fataliști și nefericiți. Vacanțele sunt obositoare, familiile gălăgioase, nu găsim liniște, grătarul nu mai e ce-a fost, e o obligație. Obligația de a fi bucuros. Fumăm iarbă. Iarba ne deprimă și asta ne dă speranță. Speranța că vom depăși starea asta de căcat. Am și uitat de unde vine starea asta. Mocirla călduță. Avem probleme. Suntem bolnavi într-un sistem bolnav și arată din ce în ce mai rău. Nu sunt orizonturi. Soarele răsare din spatele unor clădiri mizerabile. Cultura e la pământ. Reforma nu mai vine. Nici aia agrară, nici aia culturală. Cercurile sunt mai vicioase ca niciodată. Amantele nu-și mai fac datoria. Candoarea e futilă. Nici nu mai căutăm. Visele sunt prefabricate. Tebuie doar să le bagi în cuptor și să citești instrucțiunile. Suntem nefericiți planificat. Planificat e și eșecul. Avem probleme mari, create pe tiparul universurilor noastre mici. Universul meu, problema mea. Ca o manea cool. Dar e ceva fals în toată suferința asta atât de reală. E o notă disonantă care se înalță deasupra orchestrei. Avem probleme, dar EXISTĂ acoperiș deasupra capetelor noastre, în cele mai multe cazuri, seara, când ne întoarcem acasă. Și mai există vecinul mizerabil a cărui viață e posibil să meargă mai bine ca a noastră și asta ne dă putere. Și toti oamenii ăștia din jurul nostru care ne fac viața amară, cu care înotăm în rahatul ăsta mizerabil din care nu ne scoate nici Osho și nici Tolle, toți nemernicii ăștia, s-au născut aici și vorbesc aceeași limbă cu noi. Și acoperișul și vecinii și nemernicii sunt notele disonante care dau în vileag falsul nefericirilor noastre.

Știm asta pentru o secundă când deschidem laptopurile și ne uităm la bărbatul pirpiriu care-și ține în brațe băiețelul în fața gardului de sârmă ghimpată. Durerea lor e perfectă, e rotundă, cercul este închis pentru totdeauna. Disperarea nu e burgheză. Acoperișul nu există, nu mai sunt nici vecinii, nimeni nu mai vorbește aceeași limbă. Bărbatul cu ochi iscoditori de vulpe așteaptă o breșă în gardul de sârmă ghimpată, una prin care să-și strecoare copilul obosit și speriat și apoi să fugă cu el în brațe către lumea civilizată care comentează pe forumuri despre eșecul Europei. Mulți dintre bunicii noștri au cunoscut exodul și noi știm că și-au târât bătrânețile privind în gol, nu e cale de întoarcere, nu te mai vindeci niciodată când îți părăsești casa și părinții și totul. Știm asta despre bunicii noștri, dar asta e viața trebuie să închidem laptopurile și să ne jelim nefericirile. Copilul privește chipurile de cauciuc și vede bulanul plesnind ochii de vulpe. Nu l-a atins pe el, măcar atât, doar tata e lovit, dar tata zâmbește către mine, înseamnă că nu e chiar atât de rău, dacă tata zâmbește, unde o să dormim în noaptea asta, când o să dormim, iar m-am scăpat pe mine, ce bine că tata nu simte, o să miroasă în curând, mi-e foame, nu mai vreau să merg pe jos, niciodată n-aș mai merge atâta pe jos, mi-e dor de mama, n-am voie să întreb de mama, mama când vine tată, bine tata, tac, nu mai zic nimic. 

Europa deschide laptopurile și privește atinsă drama băiețelului de la gard, e frig noaptea în Ungaria sau Macedonia, dar laptopurile se închid, și noi avem problemele noastre, e ordine în suburbie, copiii și parcurile și utilitățile, serviciile sociale, doar n-o să ne trezim cu ăștia aici la noi pe verandă, nu? Europa e mare, cineva ar trebui să aibă grijă de ei, noi avem problemele noastre, am muncit mult pentru liniștea asta de după orele 22, în Elveția nu rulează motociclete noaptea, e dramatic, dar toți băiețeii ăștia fără mame, cu tați cu ochi de vulpe, ăștia nu se integrează și n-o să muncească și o să fure de la ai noștri, n-are nimeni nevoie de asta, un val de delincvenți.

La Anița Nandriș Cudla, țăranca din Bucovina, mă gândesc acum. La trenurile siberiene care au dus-o cu doi copii departe de casă. 20 de ani de coji de cartofi, barăci insalubre cu bârne lipsă și ger rusesc. Și luminile alea bolnave pe care nu le ștergi în veci. Și s-a întors Anița și nimic nu mai era cum a fost. Nici casa, nici amintirile, nimic. Și atunci unul din băieți se duce înapoi în Siberia, în năpastă, ca să muncească pentru o nouă casă. Anița a fost dintre noi și durerea ei zbiară din fiecare pagină. Neamul nostru nu e străin de deportare, dar nici natura noastră de uitare. Și uităm. Tata mi-a spus că bunicul nu s-a vindecat niciodată după ce au fugit din Basarabia. 

Am ajuns și noi să privim detașat refugiații. Printre picături, printre nefericirile noastre burgheze. Închidem laptopurile și ne declarăm de stânga sau de dreapta. Soluții la cafea. Poate că băiețelul a ajuns undeva în Germania sau poate e doar într-un lagăr în Austria. Alt gard, altă sârmă.Poate face pe el noaptea. Poate își visează casa. Sau poate e undeva mai bine. Nu știu cum să închei. Probabil am să închid și eu laptopul. Undeva într-un birou cu vedere panoramică niște siluete gârbovite încă (cred că) împart lumea. Pe o stradă obscură într-un oraș de povincie un bețiv se împleticește spre casă. Se sprijină de ulucile unui gard. Vomită. Visul omenirii e un căcat. 

Autor: Tudor Chirilă

Sursa:  tudorchirila.blogspot.ro

Data publicării: MIERCURI, 26 AUGUST 2015

P.S. Dacă se va întâmpla ca Tudor Chirilă să nimerească aici aș dori să îi transmit un mesaj:

Felicitări Tudore, au scris un articol care poate fi considerat un fel de balsam bun de pus pe rănile sufletului, răni făcute de urâțenia și răutatea lumii… Mulțumesc

Etern gestanta Gabriela Firea se teme oare ca nu cumva să se ducă DNA-ul să vadă cam ce e pe la primăria unde soţul ei e mare ştab ?

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu a postat pe contul dumnealui  de Facebook în fotocopie contractul prin care Crescent a împrumutat, în 2007, Media Casa Press, condusă de Gabriela Firea, cu 100.000 euro, sumă care să fie restituită în interval de un an, şi două acte adiţionale ulterioare privind rambursarea a 400.000 euro şi 1,83 milioane dolari.

Postarea este însoțită de un text explicativ:

„Contract de împrumut între Crescent, firmă a fostei securităţi şi SC Media Casa Press SRL, firmă parte a trustului turnătorului Felix, administrată de doamna Firea. Sunt convins că doamna Firea ne poate spune când s-a rambursat împrumutul.”

Conform documentelor postate de dl. Băsescu, ulterior au fost încheiate două acte adiţionale la acest contract. Primul act adiţional este încheiat în decembrie 2009 şi prevede rambursarea de către Media Casa Press către Crescent a 400.000 euro şi 1,83 milioane dolari până la 31 decembrie 2010.

Contract Contract

Al doilea act adiţional, încheiat în decembrie 2010, stabileşte că cele două sume, respectiv 400.000 euro şi 1,83 milioane dolari, trebuie restituite până la 31 decembrie 2011.

Contract Contract

Senatoarea PSD Gabriela Firea, au miţile aburite probabil de hormonii interminabilei gestaţii susţine că Băsescu răspunde în calitate de suspect într-un dosar de ameninţare şi şantaj, fostul preşedinte răspunde cu „petarda banilor fostei Securităţi”.

Cică: „În calitate de suspect într-un dosar de ameninţare şi şantaj, instrumentat de Parchetul General, fostul preşedinte răspunde, ca şi în alte ocazii, cu petarda banilor fostei Securităţi. Împrumuturi între societăţile comerciale aparţinând aceluiaşi trust s-au făcut şi se vor mai face, potrivit legilor în vigoare, atât în domeniul presei, cât şi în alte ramuri economice. Totul este ca acestea să respecte legile naţionale şi europene de contabilitate şi audit”.

 Ea a ţinut să sublinieze că trustul Intact a fost verificat de nenumărate ori în timpul mandatelor lui Băsescu, iar posibile acţiuni comerciale ilegale ar fi fost descoperite de mult, adăugând că fostul preşedinte va răspunde pentru aceste calomnii într-un proces pe care îl va intenta Dan Voiculescu.

Deh, ce să facă şi Dan Voiculescu? … la cât a furat nu prea mai are pe ce cheltui banii aşa că îi aruncă pe avocaţi şi prostituate media de teapa ţoapei etern însărcinate.

Gabriela Firea„Trustul Intact, la care am lucrat, a fost verificat de nenumărate ori, din punct de vedere financiar-contabil, în timpul mandatelor lui Traian Băsescu la Cotroceni. Posibile acţiuni comerciale ilegale ar fi fost descoperite şi sancţionate cu mult timp în urmă. Este păcat că  fostul preşedinte încearcă acum să confişte instituţiile de control ale statului şi trage concluzii fantasmagorice, cum că aş fi girat acţiuni comerciale ilegale. Dar, aşa cum am înţeles, va răspunde şi pentru aceste calomnii, într-un proces pe care a anunţat că i-l intentează fondatorul trustului Intact, domnul Dan Voiculescu” zice Firea cu pbedienţa specifică mâncătorilor de rahat ai trustului Intact.

Şi cum hormonii gestaţiei fac ravagii când se pliază peste protia nativă, referitor la afirmaţia că ea s-ar fi prevalat de faptul că urmează să nască, că îl asigură pe Băsescu că nu a pozat niciodată în victimă şi nu se va eschiva de a participa la orice fel de audieri, dacă va fi solicitată.

„Cât priveşte afirmaţia domnului Traian Băsescu referitoare la faptul că m-aş fi prevalat, în aceste zile, de faptul că urmează să nasc, în scurt timp, îl asigur că nu am pozat niciodată în victimă, am informat doar românii că voi participa la orice fel de audieri, în cazul în care voi fi solicitată, privind activitatea mea de manager în trustul Intact şi că nu mă voi eschiva, nici măcar în situaţia medicală în care mă aflu” – a spus Firea de parcă ar fi putut cineva bănui că ar fi devenit destul de înţeleaptă încât să îşi mai ţină şi gura din când în când.  

Traian Băsescu s-a prezentat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind citat în calitate de suspect, pentru a da declaraţii în dosarul care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză de şantaj. După aproximativ 20 de minute, Traian Băsescu a plecat de la PICCJ, acesta nedorind să spună ce a discutat cu procurorii şi dacă a fost pus sub urmărire penală.  Ulterior, Ministerul Public a transmis că acestuia i-a fost adus la cunoştinţă faptul că este urmărit penal pentru şantaj. Băsescu declara, luni, că Gabriela Firea împrumuta anual sume de bani de la firma Crescent, pe care nu le restituia, ci le transfera într-o companie din grupul lui Dan Voiculescu: „Tot împrumuta aşa an de an şi nu plătea înapoi 400.000 de euro şi vreun milion opt sute de mii de dolari de la Crescent şi îi transfera într-o companie care era în grupul domnului Voiculescu. „Dacă Firica îşi aduce aminte de chestia asta ar fi bine să se spovedească public”.

Amintesc că povestea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist” …”Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Băsescu  a mai adăugat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”.

Amintesc de asemenea că, ulterior nu mai puţin de 176 de parlamentari obedienţi lui Dan Voiculescu,  în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, Premierul Ponta declarând atunci că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României.

Ce nu înţeleg eu din povestea aceasta este cam în ce constă ameninţarea? De ce se teme de fapt Firea?

Să fie vorba de faptul că în urma celor spuse de Băsescu celor de la DNA le-ar putea da prin cap să se ducă să îşi bage nasul în mizeriile care se întâmplă la primăria unde soţul ei e mare ştab şi ar putea ajunge să îşi crească singură progeniturile?

Simfonia Romanica Blue

28 Decembrie 2014 Lasă un comentariu

Altele erau comparatiile pe care le cautam.
Altele trebuiau sa fie rezultatele , conform astreptarilor mele.
Nu am reusit sa gasesc o nisa, sa ies din perdeaua de fum, sa schimb tonalitatea….
Va recomand spre analiza urmatorul articol , aparut in 17/04/2013 ani intr-un magazin istoric si politic, sub semnatura theophyle si totodata, va intreb, ce s-a schimbat? 

De ce nu iesim din bucla asta temporala?

foggynight

Ce s-a schimbat ?

Vânzări politice – […] În ianuarie 1925, Iuliu Maniu a adresat partidelor de opoziţie un nou apel de a se uni pentru a pune capăt dominaţiei liberale şi a „reinstaura un regim democratic în România” [ un fel de USL, daca doriti] Argetoianu [un om inteligent si abil de o rautate proverbiala, asemanatoare cu cea a lui Felix Varanu’ zilelor noastre] l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR, folosind cu mare abilitate „arta linguşirii”. Iorga se pregătea să plece la Paris, când Argetoianu i-a cerut o 17-04-13-P_8întrevedere înainte de plecare. Au discutat despre literatură, despre Sofocle şi dramele scrise de Iorga, care nu se bucurau de prea mare succes la public. Argetoianu a recitat din memorie pagini întregi din dramele lui Iorga, spre încântarea acestuia. La despărţire, Argetoianu i-a spus: „A, era să uit, domnule profesor. Dumneata pleci pentru mai multă vreme. Nu crezi că ar fi bine să dai cuiva, în care ai mai multă încredere, delegaţia de a trata fuziunea cu domnul Maniu?” Răspunsul a venit pe loc: „Dar se înţelege. Iată, să-ţi dau o delegaţie în scris; ai din partea mea depline puteri”. A doua zi, Argetoianu s-a prezentat la Maniu. Trei zile mai târziu, pe 8 martie 1925, fuziunea dintre cele două partide a fost ratificată, iar Nicolae Iorga a devenit co-preşedinte al partidului. Divergenţele de opinie au fost determinate de fuziunea cu Partidul Ţărănesc, ceea ce l-a determinat pe savantul român să îşi reînfiinţeze vechea formaţiune pe 28 septembrie 1926, sub denumirea de Partidul Naţional. Această hotărâre n-a fost urmată de o activitate politică şi organizatorică corespunzătoare, astfel încât partidul său a rămas o organizaţie politică minoră. […] Aveti aici sursa pe Politeia Doctrinara.

Nici metodele si nici practicile nu s-au schimbat. Aceleasi aliante, care nu erau bazate pe absolut nimic altceva decat dorinta puterii, satisfacerea  clientelei politice si imbogatire, desi majoritatea erau putred de bogati.  Nu cred ca exista multe figuri politice interbelice mai malefice decat cea a lui Argentoianu. Tizul perfect al lui Voiculescu-Varanu.’ Bineinteles diferenta ar fi la nivel intelectual, lipsa de moralitate a fost insa identica. Traseismul si alipirea de partide cu electorat, fara ca formatiunile pe care le-a condus sa valoreze ceva electoral – Argentoianu. Bineinteles ca m-am distrat copios cand Jurnalul National a publicat amintirile lui, acum cativa ani. Ce ironie!

Traseism. […] După alegerile parlamentare din iunie 1926, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au început negocierile pentru fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc. Totul s-a petrecut peste capul lui Argetoianu şi al lui Iorga, fapt ce i-a nemulţumit. Dacă Iorga a decis, la 28 septembrie 1926, să-şi refacă vechiul partid, Argetoianu s-a declarat „independent”. Din acestă calitate, a participat în guvernul condus de Barbu Ştirbey (4 iunie 1927 – 20 iunie 1927) ca ministru al Agriculturii şi Domeniilor, portofoliu pe care îl va păstra şi în cabinetele prezidate de Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu, până la 3 noiembrie 1928.

17-04-13-P_10Argetoianu a gândit că ar putea ajunge el într-o zi preşedintele partidului şi s-a înscris în PNL încă din 1927, declarând că fusese în multe bordeluri, dar acum dorea „să sfârşească într-o casă cinstită”. După trecerea PNL în opoziţie, personalitatea care s-a afirmat cel mai puternic în acest partid a fost I. G. Duca, iar Argetoianu şi-a dat curând seama că nu avea şanse pentru şefia partidului. La începutul lunii iunie 1930, Argetoianu se afla într-o excursie de plăcere pe coasta Dalmaţiei, când a aflat că principele Carol a venit în ţară, fiind proclamat rege la 8 iunie 1930. În prima audienţă, Argetoianu l-a sfătuit pe rege să instaureze un regim de mână forte. Regelui i-a plăcut ce a auzit şi l-a menţinut în cercul sfătuitorilor de taină. În noiembrie 1930, a fost chemat la Sinaia, unde regele i-a dictat un „interviu”, care a apărut în Universul din 30 noiembrie 1930 şi a făcut multă vâlvă, determinându-l pe Vintilă Brătianu să ceară excluderea lui Argetoianu din partid (10 decembrie 1930).

Atitudinea sa de fidelitate faţă de şeful statului, l-a determinat pe acesta să îl folosească în primăvara anului 1931, când a decis să formeze un guvern de „uniune naţională” format din apropiaţii şi susţinătorii regelui. Profitând de criza politică, Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga pe 18 aprilie 1931, deoarece savantul se bucura de un prestigiu ireproşabil în ochii opiniei publice şi în străinătate, ceea ce constituia o „perdea de fum” pentru restul clasei politice. În fapt, regele deţinea puterea indirectă, iar Argetoianu, din funcţia de ministru al Internelor, s-a ocupat de manevrele de culise pentru a asigura succesul guvernului în alegeri. […]  Aveti aici sursa pe Politeia Doctrinara.

Cat de asemanatori sunt majoritatea liderilor politici actuali in comportamentul lor amoral si traseismul “floarea soarelui” in cautarea luminii puterii. Sareau dintr-o caruta in alta fara nici o remuscare, imbatati de licoarea puterii fara limite, intr-o lume fara reguli si fara  justitie, la fel ca cea de astazi. Omul se putea pierde in “sala pasilor pierduti”, daca nu avea suficienti gologani pentru a-si putea cumpara dreptatea si de multe ori chiar libertatea. Credeti ca ceva s-a schimbat? Nici vorba! Ministerul de Interne a fost atunci, ca si acum, ministerul cheie in castigarea alegerilor. Bataliile au fost pierdute mai intotdeauna la nivel MAI si vorba lui Ponta – cine fura mai eficient!

Primul Partid al Poporului a fost infiintat de Alexandru Averescu, mare erou al poporului român, nici un fel de comparatie cu caricatura DD. Averescu a condus armata română spre marile victorii de la Mărăşti şi Oituz în Războiul pentru Întregirea Neamului.

Vanzari si cumparari de partide, si bineinteles traseism. […] Generalul Alexandru Averescu a reprezentat un caz aparte în istoria politică a României. Speculând la maximum nemulţumirile oamenilor după Primul Război Mondial, şi-a întemeiat propriul partid, cu care a reuşit să se impună pe scena politică a primului 17-04-13-P_9deceniu interbelic. În primii ani de după război, s-a creat un adevărat mit în jurul său, ţăranii considerându-l un „Mesia al neamului românesc”. Acesta se va spulbera rapid în timpul guvernărilor sale, când s-a văzut limpede că între imaginaţia colectivă şi realitate este o mare diferenţă. A acceptat influenţa politică dominantă a lui Ion I. C. Brătianu, prin intermediul căruia a ajuns de fiecare dată prim-ministru, iar când a încearcat o oarecare politică guvernamentală de independenţă, fruntaşul liberal l-a „pedepsit” aspru. Astfel, de la alegerile din iulie 1927, când partidul său nu a mai întrunit scorul electoral necesar accederii în Parlament, eroul general Averescu nu a mai avut un cuvânt important de spus în viaţa politică. Aveti aici sursa pe Politeia Doctrinara.

Ce s-a intamplat atunci si ce poate sa se intample si acum? Probleme materiale, aceleasi poate sau si mai grele, dezechilibre sociale grave, coruptie si lipsa unei justitii functionale. Un om providential cu adevarat demn si care a insemnat ceva in istoria tarii este aprope impins de politicienii care intelegeau ca nu mai sunt eligibili. Incearca o reforma, aparand in fata publicului ca un adevarat “mesia.”  Incet, Averescu intelege ca problemele sunt nerezolvabile si ca de fapt este exploatat de cei care nu se mai puteau prezentau in fata publicului. Sabotat,   vandut si tradat se va retrage de pe scena politica. Mare diferenta dintre un mare general si o mare marioneta. Faptele, sperantele, poporul acelasi. Aceasi politicieni si clienti din umbra imping eroi veritabili sau eroi de mucava pentru a linisti poporul prin promisiuni imposibile.

Vom ramane asa pana in clipa cand cineva sau un grup de oameni vor reusi sa scrie  si sa ÎNFAPTUIASCĂ ceva asemanator cu textul de mai jos:

« Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. » Formulat probabil de Thomas Jefferson – Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii , 4 iulie  1776.

____________________________________________

Sursa articolului: politeia.org.ro

Marturisesc, initial eram in cautare de citate ale unor mari personalitati politice si artistice , pentru aceleasi conjuncturi. Doream sa sa fac o comparatie, sa arat puncte de vedere si abordari diferite, solutii diferite pentru situatii similare.

Nu exista.

Opiniile tuturor acestor mari personalitati sunt identice, pentru situatii identice. Solutiile, recomandarile, deasemenea. De aceea am decis sa insist asupra unei situatii actuale, care de fapt a fost mereu actuala pe minunatele noastre plaiuri.

„Perdeaua de fum” a devenit o strategie evidenta, e folosita si acum.

Si totusi, nu iesim din bucla asta ….

CLAUDIA BOGHICEVICI: „Este revoltător că doamna ministru Plumb a refuzat să vină astăzi să discute cu deputații din Comisia pentru Muncă despre proiectul de lege inițiat de colegii dumneaei …”

10 Decembrie 2014 Lasă un comentariu

Când o vezi la televizor pe Rovana Plumb, ministresa de la Muncă, aproape că ai senzaţia că femeia mai are un pic şi pică în trompă de oboseala cauzată de faptul că şi ziua şi noaptea se gândeşte doar cum să facă să mărească veniturile în ţara asta ca să trăiască şi românii un pic mai bine.

Nţţ, respectivei doamne Plumb  i se rupe …

La Comisia de Muncă a Camerei Deputaților urma să se discute despre proiectul de lege care vizează pensiile speciale. Nu s-a dus, avea treabă probabil pe la cine ştie ce televiziune…

Rovana Plumb

Doamna deputat PNL, Claudia Boghicevici, membră a comisiei de muncă, publică pe siteul dânsei  un comunicat de presă în care condamnă refuzul Ministrului Muncii la lucrările Comisiei de Muncă atunci când s-a discutat proiectul de lege care vizează pensiile speciale.

Claudia Boghicevici   ”Este revoltător că doamna ministru Plumb a refuzat să vină astăzi să discute cu deputații din Comisia pentru Muncă despre proiectul de lege inițiat de colegii dumneaei de la PSD care vizează revenirea la pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale. Doamna ministru vorbește despre pensii numai la televizor și girează prin acțiunile ei ipocrizia PSD care, sub pretextul recalculării pensiilor speciale, vine cu un proiect de lege pentru a crește privilegiile parlamentarilor.  Poziția Guvernului și a majorității PSD a fost ambiguă pe acest subiect: pentru diplomați, Guvernul a găsit o soluție prin Ordonanță de Urgență, pentru personalul aeronautic navigant, majoritatea parlamentară a votat o inițiativă legislativă, chiar dacă punctul de vedere inițial al Guvernului era negativ. Acum colegii de la PSD au venit cu un proiect de lege care, pe lângă aceste două categorii profesionale, mai vizează funcționarii publici parlamentari, parlamentarii, personalul din justiție și de la Curtea de Conturi”, a spus doamna Boghicevici pentru a mai sublinia că: ”practic am avea o întoarcere la situația dinainte de 2010, fără a oferi însă o perspectivă pe termen lung a sustenabilității și echității sistemului de pensii. Să ne amintim acum cât de revoltați eram toți de pensiile de sute de milioane care erau, de fapt, mai mari decât salariile pe care le aveau respectivele persoane, având în vedere că acestea erau umflate artificial cu tot felul de sporuri și bonusuri care erau luate în considerate și la stabilirea drepturilor de pensie?”

”Am solicitat doamnei ministru și colegilor de la PSD să lăsăm ipocrizia și populismul la o parte și să lucrăm pe o propunere pentru sistemul de pensii care să asigure un tratament egal pensionarilor și care să fie sustenabilă pe termen lung, fără a mai mări deficitul la bugetul asigurărilor sociale care deja sare de 2% din PIB.  Proiectul pensiilor ocupaționale pe care l-am inițiat și care se află în acest moment blocat la Senat este în opinia noastră soluția prin care putem asigura echitate, predictibilitate și sustenabilitate sistemului de pensii, favorizând însă acele categorii sociale care au un statut special și pot contribui pentru conturi de pensii ocupaționale”, a concluzionat doamna deputat PNL.

Pentru conformitate, sursa declaraţiilor:

Blogul doamnei deputat

Claudia Boghicevici

%d blogeri au apreciat asta: