Archive

Archive for the ‘Personalităţi’ Category

Odihnește-te în pace, Simona Catrina …

Simona Catrina a s-a stins … 

Avea doar 49 de ani

Numai de-a naibii am să trăiesc, am să înot prin Iad şi am să ies la suprafaţă, am să mă trezesc din orice comă, am să îndur orice. Am să arăt că Dumnezeu e mai puternic decât o satană deplorabilă, care, fiindcă se simte o legumă, atacă murdar. Tipic“, aşa şi-a anunţat jurnalista cititorii că a fost diagnosticată cu cancer mamar, într-un text publicat pe revistatango.ro.

DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ !

Vizita lui Jim Gillis

7 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

14100296_10154460501949941_8375968139465187163_n“Cred că a fost un om mult mai remarcabil decât au bănuit vreodată membrii familiei lui și prietenii intimi. Avea o imaginație aprinsă, vie, de soiul acelora care fac treabă spontan, și o fac bine, cu ușurință și grație, fără nici o pregătire prealabilă, construind o poveste pe măsură ce aceasta se desfășoară, fără să-i pese încotro se îndreaptă, bucurându-se de fiece găselniță ce-i trece prin minte și nesinchisindu-se dacă povestirea se va încheia într-un mod satisfăcător și scânteietor sau nu se v-a încheia deloc. Jim se născuse umorist și încă unul foarte priceput. Când îmi amintesc cât de inspirate erau improvizațiile lui de amator, am convingerea că ar fi putut deveni o stea de primă mărime, dac-ar fi fost descoperit și s-ar fi exersat câțiva ani cu condeiul în mână. Un geniu nu prea are șansa de a se descoperi pe sine însuși și e puțin probabil să fie descoperit de prietenii săi apropiați; de fapt, ca să vorbim mai pe șleau, cred că e cu neputință ca un geniu – cel puțin un geniu literar – să fie descoperit de prietenii săi apropiați; aceștia sunt atât de aproape de el, încât nici nu-l pot vedea în adevăratele lui proporții, nu-și pot da seama că între ei și el există o deosebire considerabilă. Într-un cuvânt, nu-l pot vedea în perspectivă – or numai în perspectivă poate fi percepută deosebirea dintre el și ceilalți membri ai cercului lor limitat.” 

Fragmentul de mai sus este din autobiografia lui Mark Twain și este o cugetare despre bunul său prieten Jim Gillis, după ce i-a parvenit vestea morții acestuia. Mi-a părut o descriere atât de potrivită pentru Gyuri Pascu, încât am avut senzația că Gyuri a fost odată Jim Gillis, cel mai bun prieten al lui Mark Twain. Și că i-a demonstrat lui Mark Twain că a avut dreptate în ceea ce-l privea.

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Gânduri, Personalităţi, Tristeţi Etichete:, ,

ANDREI PLEŞU: ” … ar fi nedrept să spunem că, în afară de Noica şi de ce era în jurul lui, cultura românească era, cum a spus odată Ioan Petru Culianu şi nu am fost de acord cu el, o Siberie. ”

27 Octombrie 2015 Lasă un comentariu

   Atunci când o talentată jurnalistă cum este Melania Cincea, cu mare respect față de cititorii săi și față de menirea ei ca jurnalist, intervievează o personalitate de talia lui Andrei Pleșu, nu poate să iasă decât un interviu remarcabil.

Andrei Pleșu

Andrei Pleşu: „Sunt exasperat de modul în care arată şcoala românească”

Melania CinceaCând, din postura de jurnalist, îl ai ca intervievat pe Andrei Pleşu, e dificil să te opreşti doar asupra câtorva teme de discuţie. Pentru că Andrei Pleşu electrizează cititorul, (tele)spectatorul, scriind şi vorbind despre teme profunde, abordate prin prismă filosofică, cu aceeaşi lejeritate cu care realizează, cu un umor tonic, contagios, veritabile radiografii ale societăţii româneşti.

Am luat ca puncte de reper ale discuţiei pe care am avut-o dialogurile cu Gabriel Liiceanu, proiectele sale viitoare, frumuseţile uitate ale vieţii, pe care şi le permite acum sau după care încă tânjeşte, prezenţa îngerilor în viaţa sa, a noastră, dar şi vieţuirea într-un timp incult şi agresiv, reversul succesului de public ori atacurile verbale de care are încă parte, prin raportarea sa, ca intelectual public, la fostul preşedinte Traian Băsescu.

***

Deşi am avut scrupulul de a nu monopoliza pe termen indefinit scena, am continuat să primim reproşul că am încălecat samavolnic ambianţa culturală”

Domnule Andrei Pleşu, Humanitas a anunţat lansarea, luna viitoare, a Dialogurilor de duminică. O introducere în categoriile vieții. Care va reuni cele 18 dialoguri pe care le-aţi avut cu domnul Gabriel Liiceanu, în emisiunea „50 de minute cu Pleșu și Liiceanu”. De ce aţi renunţat la ea?

Adevărul e că puteam continua, nu am avut niciun fel de oprelişti. A fost dorinţa noastră să nu mergem mai departe pentru că, sincer vorbind, o prestaţie săptămânală de aproape o oră, pe teme destul de grele, a sfârşit, după câteva luni, prin a ne obosi. Ne-am gândit că e bună o pauză. De altfel, acoperisem deja un repertoriu destul de cuprinzător de subiecte şi ne-am spus că se impune „o haltă de ajustare”.

În plus, sunt de părere că nu e bine să te eternizezi pe „micul ecran”. Până la urmă, lucrurile se banalizează, intră într-un fel de rutină şi cred că nu şade bine să devii un „meniu” obligatoriu, o voce „indispensabilă”. Amuzant este că, deşi am avut scrupulul de a nu monopoliza pe termen indefinit scena, am continuat să primim reproşul că am încălecat samavolnic ambianţa culturală, că suntem băieţii răi care nu-i lasă pe tineri să se manifeste, că suntem conservatori, reacţionari, retrograzi şi, mai ales, exclusivişti: vrem să fim peste tot, vrem să evacuăm orice urmă de creativitate care nu ne aparţine. Pe scurt, nu ne iubim decât pe noi.

A te iubi pe tine însuţi nu e neapărat rău. Dimpotrivă – aşa ne învaţă discursurile de dezvoltare personală…

Mie personal nu prea îmi iese. Părerea mea despre mine este, sincer vorbind şi fără cochetării, modestă. Numai eu ştiu tot ce trebuie ştiut despre mine. Nu am motive să fiu euforic.

Lăsând la o parte cârcotelile unuia sau ale altuia, articolele dumneavoastră şi ale domnului Liiceanu fac un număr record de accesări, unele devin chiar virale. La fel, apariţiile dumneavoastră la televizor au o mare priză. Deci, sunteţi ceruţi de public.

Şi pe noi ne bucură să vedem că există încă un ecou al prezenţei noastre, dar dorinţa noastră nu este să umplem scena. Am fi bucuroşi să vedem apărând o nouă generaţie de tineri de valoare, iar noi să putem să ne asociem succesului lor. De altfel, această generaţie nouă există deja, numai că cei care sunt mai zgomotoşi şi mai resentimentari nu sunt şi cei mai performanţi.

 

„Ideea că noi suntem un fel de apariţii colaterale în drumul public al lui Traian Băsescu e jenantă”


Aţi fost, de nenumărate ori, ţinta unor atacuri verbale violente, care includ o gamă largă de imprecaţii. Ceea ce, deduc, înseamnă că reprezentaţi un pericol. Pentru ce sau pentru cine?

Vă spun sincer că nici eu nu ştiu şi nu înţeleg. Nu suntem angajaţi politic şi nu avem iniţiativa unor răfuieli agresive cu alţii. De regulă, alţii declanşează ofensiva. Ceea ce ni se reproşează este că suntem băsişti, ceea ce e ridicol. Şi, de altfel, nedemocratic. De ce ar deveni cap de acuzare o opţiune politică? Pe de altă parte, ideea că ne-am risipit, halucinaţi, în ample texte „omagiale”, că am defilat braţ la braţ cu preşedintele Băsescu, că am fost „curtea” lui fidelă şi patetică e o fumigenă. În plus, cred că toţi trei (Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu – n.a.) am fost inventaţi înainte de Traian Băsescu şi sper să supravieţuim carierei lui politice. Ideea că noi suntem un fel de apariţii colaterale în drumul public al lui Traian Băsescu e jenantă.

Vă mărturisesc, fără să dau nume, că am întrebat odată un tânăr prieten care era şi el, tangenţial, implicat într-un grup de bombănitori, cu ce am reuşit să-l enervăm atât. Mi-a spus foarte cinstit şi l-am apreciat pentru asta: „Domnule Pleşu, mă oftic. Dacă domnul Patapievici sau domnul Liiceanu face o conferinţă, se umple sala. Dacă o fac eu, vin 15 inşi.” I-am spus: „Îmi pare rău, dar nu e vina noastră. Fă ceva care să atragă lumea. Nu se poate să te superi pe partenerul de viaţă publică, dacă ţie nu-ţi iese formula.”. Şi apoi succesul de public nu e, neapărat, o garanţie de posteritate. Există inşi hiperdotaţi în meseria lor, care n-au dimensiune histrionică, n-au vocaţia comunicării la rampă. Asta nu le micşorează valoarea. Nu e igienic să vrei ce nu-ţi stă în fire.

Cunosc personal oameni de primă mână, oameni de mare anvergură, cum este, de exemplu, Andrei Cornea, care n-au, după părerea mea, aureola publică pe care ar merita să o aibă. Andrei Cornea este un om extrem de bine pregătit, e şi un excelent gazetar, un excelent filolog, un mare traducător – acum a scris şi un roman remarcabil. Este un fenomen. Ei, cu toate acestea, nu are tipul de „carismă” care să-l aducă în atenţia publicului larg, aşa cum ar merita. Aici intră în joc destine, naturi, amprente stilistice care nu pot fi „regizate” din afară. Şi, oricum, idolatrizarea unui succes conjunctural nu e decât o proastă investire a orgoliului.

 

„Atmosfera din şcolile noastre formează un fel de băieţi veseli care trăiesc la suprafaţă, în mod euforic”


Referindu-se la Constantin Noica, domnul Horia Roman Patapievici afirma, la un moment dat, că, „într-un timp incult şi agresiv, Noica a practicat o sihăstrie a culturii”. Trăim şi noi acum, sub alte forme, un timp incult şi agresiv. La ce antidot ar trebui să recurgem?

O uşoară corectură: ar fi nedrept să spunem că, în afară de Noica şi de ce era în jurul lui, cultura românească era, cum a spus odată Ioan Petru Culianu – şi nu am fost de acord cu el –, o Siberie. Nu, au existat şi atunci mari poeţi, mari scriitori, mari artişti. Dacă a existat o anumită tensiune, era una între literaţi şi filosofi – filosofii nu le acordau destulă atenţie literaţilor, iar aceştia simţeau că ceilalţi au, uneori, un tip de ecou care le ştirbeşte lor nimbul public. Am avut însă mulţi oameni de cultură care au „rezistat” miraculos nu pentru că regimul era tolerant, ci împotriva regimului, adică au rezistat tenace restricţiilor, limitelor, presiunilor.

Revenind la întrebare, acum, lucrurile sunt altfel colorate. Nu am decât un răspuns: ambianţa „incultă şi agresivă” are ca sursă lipsa educaţiei. Eu sunt exasperat de modul în care arată şcoala românească, începând de la cursul primar şi terminând cu facultatea, dar mai ales şcoala generală. Pentru mine, acolo este explicaţia derapajelor noastre sociale şi culturale şi acolo ar putea fi soluţia. Dar îmi pare rău să o spun, atmosfera din şcolile noastre, atât cât o pot eu percepe, incluzându-i şi pe profesori – care, sigur, au salarii mici, nu au prestigiul pe care l-ar merita – este o atmosferă care nu formează oameni întregi, oameni cu deprinderi culturale, ci formează un fel de băieţi veseli care trăiesc la suprafaţă, în mod euforic. Sunt, e adevărat, şi excepţii. Cunosc tineri excepţionali, dar meritul e mai mult al lor, al eforturilor lor, al opţiunilor lor intime decât al mediului care i-a format.

CV Andrei Pleşu

Andrei Pleşu s-a născut în 1948, la Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană.

Lector universitar (1980 – 1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti, unde a predat cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti.

Profesor universitar de filozofie a religiilor, la Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991 – 1997).

Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă, rector  al Colegiului Noua Europă (1994 – 2014), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii „Albert Ludwig”, din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.

Scrieri: „Călătorie în lumea formelor”, Meridiane, 1974; „Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană,” Univers, 1980, Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; „Ochiul şi lucrurile”, Meridiane, 1986; „Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului”, Cartea Românească, 1988, Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); „Jurnalul de la Tescani”, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); „Limba păsărilor”, Humanitas, 1994; „Chipuri şi măşti ale tranziţiei”, Humanitas, 1996, Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin – New York, 2001; „Despre îngeri”, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); „Obscenitatea publică”, Humanitas, 2004; „Comèdii la Porţile Orientului”, Humanitas, 2005; „Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri”, Humanitas, 2006; „Note, stări, zile”, Humanitas, 2010; „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, Humanitas, 2011; „Faţă către faţă”, Humanitas, 2011; „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, Humanitas, 2012; „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, Humanitas, 2013; „O idee care ne suceşte minţile” (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Sursă CV: Editura Humanitas

„Atunci când îmi «iese» un text, mă bucur, dar nu mă simt responsabil că-mi iese”

Comèdii la porţile Orientului este un volum în care surprindeţi în radiografii clare România „fără fard, cea dezbrăcată de sclipici şi livrată cu toate scrântelile, ezitările, boacănele, excesele şi abdicările ei postdecembriste”. Sunt aproape zece ani de la editarea sa. Nu v-aţi gândit la o ediţie adăugită, ca să întregiţi tabloul acestor ani?

E drept că am scris şi după 2004, câte două articole pe săptămână – ceea ce, mărturisesc, mă cam epuizează şi, din păcate, îmi lasă puţin timp pentru proiectele proprii. Editura mi-a propus să continuăm şi nu am decât să fac, împreună cu ei, o selecţie a acestor texte. Am, însă, o mică rezervă. Una vanitoasă. Printre reproşurile care mi se aduc îl regăsesc şi pe acela că scot, preponderent, cărţi de articole. Pe de altă parte, asta-i situaţia, există şi cariera de publicist.

Dar sunt eseuri – excepţionale şi ca fond, şi ca formă – care se recitesc cu plăcere după ani de la publicarea iniţială. În plus, nu toată lumea le-a parcurs atunci şi mai sunt noile generaţii care nu aveau cum să le citească la vremea lor. Şi care, dacă sunt interesate, îşi pot forma mai simplu o opinie faţă de ceea ce a fost, citind eseuri adunate într-o carte, decât colindând arhive ori navigând în imensitatea internetului.

Sunt bucuros de perspectiva asta şi va trebui să trec peste vanitate şi să fac ceea ce mi s-a dat să fac. Trebuie să vă spun, apropo de imaginea mea despre mine, că, atunci când îmi „iese” un text, mă bucur, dar nu mă simt responsabil că-mi iese. Unui om care are anumite dexterităţi îi ies anumite lucruri. Dar nu e meritul lui. Cum nu e meritul unei femei frumoase că e frumoasă. Dacă începi să faci din asemenea reuşită un început de statuie, eşti prost situat şi-ţi pierzi talentul.

„Omul este o fiinţă de interval”

Sunteţi la o reeditare a tratatului dumneavoastră de angelologie, Despre îngeri. Cum s-a născut interesul pentru acest subiect?

S-a născut înainte de 1989, pe vremea când eram la Tescani şi când, în mod paradoxal, m-am simţit foarte liber – eram izolat, nu-mi suna telefonul – şi puteam să-mi văd de lucrurile care îmi plăceau, fără să am, atunci, nicio perspectivă asupra viitorului şi asupra acestei cărţi. Nu-mi puteam imagina, la vremea respectivă, că voi putea publica o carte despre îngeri.

Punctul de pornire a fost o temă pe care o aveam mai dinainte, una din temele dominante ale metabolismului meu intelectual: tema intervalului. Eu cred că omul este o fiinţă de interval, cred că etica este o disciplină a intervalului – cum te situezi într-un spaţiu care e mereu în mişcare. Aşa că mi-am pus problema aceasta şi în privinţa îngerilor. Mi-am spus că noi lucrăm, de obicei, „la două capete”, oamenii de o parte, Dumnezeu, de partea cealaltă. Or, între aceste capete, există un interval – cel puţin aşa ne spune teologia –, există lumea îngerilor. O lume care face „naveta”: ia rugăciunile oamenilor şi le duce către Dumnezeu, ia gândurile divine şi le distribuie către oameni. Îngerii sunt nişte comunicatori, nişte transmiţători, nişte ambasadori. Pentru că Angelos asta înseamnă: ambasador, trimis.

Deci, m-a preocupat ce fac fiinţele astea intermediare, care e zona lor, cu ce se  ocupă, cum arată. Pe reflecţiile astea, am pornit cercetarea.

Scrieţi, în acest volum, că „s-a spus mereu că îngerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit.”. Dumneavoastră i-aţi simţit prezenţa?

Răspunsul e nu. Nu în mod evident. Am ghinionul să fiu preocupat de domenii care nu-mi fac niciun semn, nu-mi dau niciun brânci. Sau există şi varianta că mi se fac asemenea semne, iar eu nu le percep ca atare sau nu le înţeleg.

Cred că prezenţa dublului ceresc nu e o prezenţă de tip „camaraderesc”, în sensul curent: nu stă cu tine la masă, nu merge cu tine la plimbare – este o prezenţă discretă, dar permanentă şi bănuiesc că multe din lucrurile care ni se întâmplă sunt „sub control”. Adică, depind de instanţe care încearcă să armonizeze şi să determine anumite evoluţii. Iar eu mă las manipulat…

De altfel, majoritatea dintre noi nu percepem prezenţa acestui dublu ceresc, cum îl numiţi. De ce credeţi că suntem opaci?

Pe măsură ce trece timpul, suntem tot mai opaci la lucrurile care nu se văd. Apoi, pentru că binele, spre deosebire de rău, e mult mai discret. Răul e „spectaculos”. Adică, se întâmplă să simţi că e un drăcuşor prin preajmă, dar un înger, mai puţin. De ce? Pentru că îngerul, ca şi Creatorul lui, nu vrea să abuzeze de libertatea noastră. Răul te invadează, te confiscă. Îngerul vrea să participi în mod liber la opţiunile şi la viaţa ta. Din cauza asta, intervenţia lui nu este agresivă, spectaculoasă. Îmi pot imagina că, atunci când procedăm greşit, el suferă împreună cu noi, e trist când vede în ce hal suntem, cum ne purtăm. Dar contez pe faptul că, la Judecata de Apoi, ne va ţine partea…

„Există un fel de vampirizare care, ca ambalaj, seamănă a preţuire”


„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri”,
scrieţi în volumul Despre frumuseţea uitată a vieţii. De ce frumuseţi uitate ale vieţii vă bucuraţi acum?

Am crezut că, pe măsură ce mă retrag, voi fi mai liber. Anul trecut m-am şi pensionat de la institutul unde lucram şi m-am gândit: gata, începe viaţa! Ei, nu. Toată lumea se gândeşte că sunt, în sfârşit, liber şi pot fi abordat.

Mă plâng mereu – deşi, probabil, e şi vina mea – că există un fel de vampirizare care, ca ambalaj, seamănă a preţuire, dar care, la bază, e de multe ori, mult mai meschină. M-a sunat, de exemplu, cineva de la Sindicatul benzinarilor şi mi-a spus că fac o petrecere, întrebându-mă dacă nu aş vrea să vin eu să le-o deschid. Sau m-a sunat o doamnă care s-a recomandat: „Sunt cutare, nu aveţi cum să mă cunoaşteţi, sunt persoană fizică. Am un bun prieten care vă citeşte şi, peste două săptămâni, o să fie ziua lui. Îi oferim o masă şi m-am gândit să veniţi şi dumneavoastră, să-i facem o surpriză.”

Deci, ideea este că eşti utilizabil, că eşti un fel de ingredient „picant”. Nimeni nu se gândeşte dacă ai timp, energie sau, pur şi simplu, chef pentru asemenea „prestaţii”, dacă nu ai şi tu proiecte personale, pe care ai dreptul să le împlineşti. Rezultatul e că gâfâi. Nu pot livra non-stop.

Mă bucur, însă, de unele întâlniri cu prietenii. Prietenia e o dimensiune uitată a vieţii, din păcate. Apoi, mi s-a întâmplat să mă bucur de câţiva tineri pe care îi văd evoluând. Îmi place să mă gândesc la unele întrebări pe care le am de ani de zile şi la care, probabil, nu o să am răspuns, dar a cădea pe gânduri e, în sine, o plăcere. În rest, sunt încă în stare să mă bucur de un vin bun, de o prezenţă agreabilă, feminină dacă se poate, dar nu sunt un vicios, cred, şi nici un mare consumator.

Ceea ce însă îmi lipseşte în mod acut este sentimentul libertăţii proprii. E, de altfel, o boală generalizată, vorba cea mai frecventă în convorbirile noastre fiind „Sunt ocupat”. Am uitat cu toţii că a fi ocupat înseamnă a nu fi liber, a trăi exact atât cât ţi se dă de trăit, Or, asta e ucigător şi pentru minte, şi pentru suflet, şi pentru sănătate. Eu sunt ocupat, încă sunt prea ocupat. Aş vrea să nu mai fiu aşa ocupat, să nu mai fiu „ghişeu”.

Pentru a mă încuraja, Horia Patapievici mi-a semnalat, la un moment dat, un pasaj foarte amuzant din Isaiah Berlin: „Mă simt, uneori, intelectualul-taxi”. Pe mine, atitudinea asta mă irită.

Doamnei care m-a invitat pe post de Florin Salam, la petrecerea prietenului, i-am spus: „Nu vă daţi seama că stric petrecerea? Nimeni nu o să se mai simtă bine, când apar eu proţap acolo, la masă. Ei nu mă ştiu. Eu nu-i ştiu. Faceţi un deserviciu tuturor.” Şi doamna a început să plângă. Nu înţelegea. Şi asta e o problemă. Raporturile între oameni s-au modificat atât de masiv, atât de mult s-a schimbat felul de a fi, ideea despre politeţe, despre maniere, încât unii nu înţeleg ce-ai cu ei dacă îi respingi. Nu mai există ideea că sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac. Acum, orice se face.

 

„Vreau să scriu o carte despre destin”

Care sunt proiectele la care lucraţi?

Am în cap o carte şi sper să reuşesc să fac ceva. O carte despre destin. Nu o gândesc ca pe o carte de tip tratat, am renunţat de mult să mai promit soluţii definitive – şi cred, de altfel, că cititorul de azi nu mai are timp să citească 300 – 400 de pagini, pe o anume temă. Deci, vreau să scriu o carte care să fie făcută din fragmente. Adică, vreau să citesc cât pot pe tema asta, să reflectez liber şi să fac comentarii. Şi pe urmă să adun aceste note, poate repartizate pe câteva rubrici mari, într-un volum, astfel încât cititorul să poată deschide cartea şi să o frunzărească, destins. Trebuie să admitem că şi modul de a citi s-a schimbat în ultimul timp, ca efect al internetului. Vreau să mă strecor printre breşele încă existente ale acestei „noutăţi” şi să ofer o carte încă „digerabilă”…

Autor:   

Articolul a fost publicat pe:

timpolis.ro

putereaacincea.ro

Data publicării pe ambele siteuri:

26 octombrie 2015

Simfonia Romanica Blue

28 Decembrie 2014 Lasă un comentariu

Altele erau comparatiile pe care le cautam.
Altele trebuiau sa fie rezultatele , conform astreptarilor mele.
Nu am reusit sa gasesc o nisa, sa ies din perdeaua de fum, sa schimb tonalitatea….
Va recomand spre analiza urmatorul articol , aparut in 17/04/2013 ani intr-un magazin istoric si politic, sub semnatura theophyle si totodata, va intreb, ce s-a schimbat? 

De ce nu iesim din bucla asta temporala?

foggynight

Ce s-a schimbat ?

Vânzări politice – […] În ianuarie 1925, Iuliu Maniu a adresat partidelor de opoziţie un nou apel de a se uni pentru a pune capăt dominaţiei liberale şi a „reinstaura un regim democratic în România” [ un fel de USL, daca doriti] Argetoianu [un om inteligent si abil de o rautate proverbiala, asemanatoare cu cea a lui Felix Varanu’ zilelor noastre] l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR, folosind cu mare abilitate „arta linguşirii”. Iorga se pregătea să plece la Paris, când Argetoianu i-a cerut o 17-04-13-P_8întrevedere înainte de plecare. Au discutat despre literatură, despre Sofocle şi dramele scrise de Iorga, care nu se bucurau de prea mare succes la public. Argetoianu a recitat din memorie pagini întregi din dramele lui Iorga, spre încântarea acestuia. La despărţire, Argetoianu i-a spus: „A, era să uit, domnule profesor. Dumneata pleci pentru mai multă vreme. Nu crezi că ar fi bine să dai cuiva, în care ai mai multă încredere, delegaţia de a trata fuziunea cu domnul Maniu?” Răspunsul a venit pe loc: „Dar se înţelege. Iată, să-ţi dau o delegaţie în scris; ai din partea mea depline puteri”. A doua zi, Argetoianu s-a prezentat la Maniu. Trei zile mai târziu, pe 8 martie 1925, fuziunea dintre cele două partide a fost ratificată, iar Nicolae Iorga a devenit co-preşedinte al partidului. Divergenţele de opinie au fost determinate de fuziunea cu Partidul Ţărănesc, ceea ce l-a determinat pe savantul român să îşi reînfiinţeze vechea formaţiune pe 28 septembrie 1926, sub denumirea de Partidul Naţional. Această hotărâre n-a fost urmată de o activitate politică şi organizatorică corespunzătoare, astfel încât partidul său a rămas o organizaţie politică minoră. […] Aveti aici sursa pe Politeia Doctrinara.

Nici metodele si nici practicile nu s-au schimbat. Aceleasi aliante, care nu erau bazate pe absolut nimic altceva decat dorinta puterii, satisfacerea  clientelei politice si imbogatire, desi majoritatea erau putred de bogati.  Nu cred ca exista multe figuri politice interbelice mai malefice decat cea a lui Argentoianu. Tizul perfect al lui Voiculescu-Varanu.’ Bineinteles diferenta ar fi la nivel intelectual, lipsa de moralitate a fost insa identica. Traseismul si alipirea de partide cu electorat, fara ca formatiunile pe care le-a condus sa valoreze ceva electoral – Argentoianu. Bineinteles ca m-am distrat copios cand Jurnalul National a publicat amintirile lui, acum cativa ani. Ce ironie!

Traseism. […] După alegerile parlamentare din iunie 1926, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au început negocierile pentru fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc. Totul s-a petrecut peste capul lui Argetoianu şi al lui Iorga, fapt ce i-a nemulţumit. Dacă Iorga a decis, la 28 septembrie 1926, să-şi refacă vechiul partid, Argetoianu s-a declarat „independent”. Din acestă calitate, a participat în guvernul condus de Barbu Ştirbey (4 iunie 1927 – 20 iunie 1927) ca ministru al Agriculturii şi Domeniilor, portofoliu pe care îl va păstra şi în cabinetele prezidate de Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu, până la 3 noiembrie 1928.

17-04-13-P_10Argetoianu a gândit că ar putea ajunge el într-o zi preşedintele partidului şi s-a înscris în PNL încă din 1927, declarând că fusese în multe bordeluri, dar acum dorea „să sfârşească într-o casă cinstită”. După trecerea PNL în opoziţie, personalitatea care s-a afirmat cel mai puternic în acest partid a fost I. G. Duca, iar Argetoianu şi-a dat curând seama că nu avea şanse pentru şefia partidului. La începutul lunii iunie 1930, Argetoianu se afla într-o excursie de plăcere pe coasta Dalmaţiei, când a aflat că principele Carol a venit în ţară, fiind proclamat rege la 8 iunie 1930. În prima audienţă, Argetoianu l-a sfătuit pe rege să instaureze un regim de mână forte. Regelui i-a plăcut ce a auzit şi l-a menţinut în cercul sfătuitorilor de taină. În noiembrie 1930, a fost chemat la Sinaia, unde regele i-a dictat un „interviu”, care a apărut în Universul din 30 noiembrie 1930 şi a făcut multă vâlvă, determinându-l pe Vintilă Brătianu să ceară excluderea lui Argetoianu din partid (10 decembrie 1930).

Atitudinea sa de fidelitate faţă de şeful statului, l-a determinat pe acesta să îl folosească în primăvara anului 1931, când a decis să formeze un guvern de „uniune naţională” format din apropiaţii şi susţinătorii regelui. Profitând de criza politică, Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga pe 18 aprilie 1931, deoarece savantul se bucura de un prestigiu ireproşabil în ochii opiniei publice şi în străinătate, ceea ce constituia o „perdea de fum” pentru restul clasei politice. În fapt, regele deţinea puterea indirectă, iar Argetoianu, din funcţia de ministru al Internelor, s-a ocupat de manevrele de culise pentru a asigura succesul guvernului în alegeri. […]  Aveti aici sursa pe Politeia Doctrinara.

Cat de asemanatori sunt majoritatea liderilor politici actuali in comportamentul lor amoral si traseismul “floarea soarelui” in cautarea luminii puterii. Sareau dintr-o caruta in alta fara nici o remuscare, imbatati de licoarea puterii fara limite, intr-o lume fara reguli si fara  justitie, la fel ca cea de astazi. Omul se putea pierde in “sala pasilor pierduti”, daca nu avea suficienti gologani pentru a-si putea cumpara dreptatea si de multe ori chiar libertatea. Credeti ca ceva s-a schimbat? Nici vorba! Ministerul de Interne a fost atunci, ca si acum, ministerul cheie in castigarea alegerilor. Bataliile au fost pierdute mai intotdeauna la nivel MAI si vorba lui Ponta – cine fura mai eficient!

Primul Partid al Poporului a fost infiintat de Alexandru Averescu, mare erou al poporului român, nici un fel de comparatie cu caricatura DD. Averescu a condus armata română spre marile victorii de la Mărăşti şi Oituz în Războiul pentru Întregirea Neamului.

Vanzari si cumparari de partide, si bineinteles traseism. […] Generalul Alexandru Averescu a reprezentat un caz aparte în istoria politică a României. Speculând la maximum nemulţumirile oamenilor după Primul Război Mondial, şi-a întemeiat propriul partid, cu care a reuşit să se impună pe scena politică a primului 17-04-13-P_9deceniu interbelic. În primii ani de după război, s-a creat un adevărat mit în jurul său, ţăranii considerându-l un „Mesia al neamului românesc”. Acesta se va spulbera rapid în timpul guvernărilor sale, când s-a văzut limpede că între imaginaţia colectivă şi realitate este o mare diferenţă. A acceptat influenţa politică dominantă a lui Ion I. C. Brătianu, prin intermediul căruia a ajuns de fiecare dată prim-ministru, iar când a încearcat o oarecare politică guvernamentală de independenţă, fruntaşul liberal l-a „pedepsit” aspru. Astfel, de la alegerile din iulie 1927, când partidul său nu a mai întrunit scorul electoral necesar accederii în Parlament, eroul general Averescu nu a mai avut un cuvânt important de spus în viaţa politică. Aveti aici sursa pe Politeia Doctrinara.

Ce s-a intamplat atunci si ce poate sa se intample si acum? Probleme materiale, aceleasi poate sau si mai grele, dezechilibre sociale grave, coruptie si lipsa unei justitii functionale. Un om providential cu adevarat demn si care a insemnat ceva in istoria tarii este aprope impins de politicienii care intelegeau ca nu mai sunt eligibili. Incearca o reforma, aparand in fata publicului ca un adevarat “mesia.”  Incet, Averescu intelege ca problemele sunt nerezolvabile si ca de fapt este exploatat de cei care nu se mai puteau prezentau in fata publicului. Sabotat,   vandut si tradat se va retrage de pe scena politica. Mare diferenta dintre un mare general si o mare marioneta. Faptele, sperantele, poporul acelasi. Aceasi politicieni si clienti din umbra imping eroi veritabili sau eroi de mucava pentru a linisti poporul prin promisiuni imposibile.

Vom ramane asa pana in clipa cand cineva sau un grup de oameni vor reusi sa scrie  si sa ÎNFAPTUIASCĂ ceva asemanator cu textul de mai jos:

« Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. » Formulat probabil de Thomas Jefferson – Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii , 4 iulie  1776.

____________________________________________

Sursa articolului: politeia.org.ro

Marturisesc, initial eram in cautare de citate ale unor mari personalitati politice si artistice , pentru aceleasi conjuncturi. Doream sa sa fac o comparatie, sa arat puncte de vedere si abordari diferite, solutii diferite pentru situatii similare.

Nu exista.

Opiniile tuturor acestor mari personalitati sunt identice, pentru situatii identice. Solutiile, recomandarile, deasemenea. De aceea am decis sa insist asupra unei situatii actuale, care de fapt a fost mereu actuala pe minunatele noastre plaiuri.

„Perdeaua de fum” a devenit o strategie evidenta, e folosita si acum.

Si totusi, nu iesim din bucla asta ….

CLAUDIA BOGHICEVICI: „Nu avem un guvern funcțional, angajații din ministere nu mai știu la ce comenzi să răspundă, iar liderii USL sunt preocupați doar de lupta lor pentru ciolan. „

20 Februarie 2014 Lasă un comentariu

Deşi, considerând că USL ne serveşte un  teatru de doi lei încercâd să atragă la alegerile europarlamentare din electoratul de dreapta, nedându-şi seama că acesta nu e chiar atât de retardat ca cel de milogi simpatizanţi şi votaci ai stângii, mă scârbeşte orbanic, iată cî revin asupra subiectului.

Un lucru e clar. Crin Antonescu nu are nici o şansă de a ajunge preşedinte. Dacă USL rămâne întreg (varianta probabilă) PSD va vota cu un candidat  oficial propiu, precum şi cu Sorin Oprescu.

Dacă USL se rupe, Crin Antonescu va fi votat de o parte din simpatizanţii USL, nu de grupul dur format de cei care încă mai sunt admiratori ai PNL-istoric, deoarece Antonescu a călcat în picioare demnitatea de liberal atunci când a legat PNL la remorca PSD şi a PC obligându-şi partidul să inhaleze duhoarea comunistoidă a celor din partidul încă a lui Ion Iliescu şi gazele de maţe stricate a delatorului Voiculescu.

Dacă Antonescu doreşte ca cineva să îl creadă că delimitarea lui şi a escrocilor din  PNL faţă de escrocii din nou nouţa USD (în consecinţă şi faţă de PSD) este una reală , acestaa trebuie să renunţe la declşaraţiile făcute cu ochii cârpiţi pe motive etilice, etnobotanice şi de trezire intempestivă, trebuie să treacă de la nivel declarativ la nivel de fapte…

Iată că pe siteul doamnei Claudia Bogicevici, una din cele mai drăguţe doamne politician dată de spaţiul mioritic (între noi fie vorba, mai are şi uriaşa calitate de a fi ardeleancă de pe malul Mureşului 🙂 ), fost ministru în Guvernul MRU şi actualmente,  coordonatorul portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a susținut o conferință de presă pentru a condamna iresponsabilitatea și ipocrizia liderilor USL care au transformat România într-o țară neguvernată, iar sloganul ”Dreptate până la capăt” în ”lăcomie până la capăt”.

Claudia Boghicevici”România – a sus drăgălaşa doamnă deputat – este în haos politic și instituțional pentru că la putere avem un guvern iresponsabil care se joacă cu soarta propriilor cetățeni. Nu avem un guvern funcțional, angajații din ministere nu mai știu la ce comenzi să răspundă, iar liderii USL sunt preocupați doar de lupta lor pentru ciolan. PDL nu poate cădea în capcana unei schimbări ipocrite de discurs public din partea liderilor PNL, care mai noi cer imperativ măsuri de dreapta sau renunțarea la legea amnistiei. Aceste repoziționări sunt doar scenete de teatru ieftin din partea unui PNL care a virat de mult la stânga. Adevărata dreaptă este reprezentată de PDL, așa cum a demonstrat-o și succesul vizitei conducerii PDL la Berlin, unde s-a întâlnit cu liderii Uniunii Creștin-Democrate și cu doamna cancelar Angela Merkel, partenerii noștri în familia PPE. PDL, prin președintele Blaga, a cerut liderului PNL Crin Antonescu semnarea alături de PDL a unei moțiuni de cenzură pentru a se delimita ferm de acțiunile guvernului socialist care ține România pe loc.

Ipocrizia liderilor USL este evidentă atunci când ne uităm la cazul salariilor de la ASF. Salariile nesimțite de la ASF sunt doar vârful aisbergului pentru demolarea mitului USL ca putere politică care vrea să facă, nu-i așa, dreptate până la capăt. Scandalul de la ASF dezvăluie toată mizeria și minciuna din spatele USL și distruge definitiv încrederea oamenilor simpli în acest Guvern. PDL s-a opus permanent modului în care a fost gândită această instituție care în mod normal trebuia să debirocratizeze activitatea de supraveghere financiară, nu să o transforme în pușculiță de partid.  PDL și ceilalți colegi din opoziție au strâns semnăturile necesare pentru a organiza o comisie parlamentară privind situația de la ASF”.

Doamna Boghicevici a mai spus că aceeași ipocrizie o caracterizează și pe doamna ministru Câmpeanu, (să-mi fie cu iertare, aici mi se pare o greşală de exprimare. În limba română, termenul „doamnă” se foloseşte la adresa femeilor. La alte animale, fie că e vorba de porcine, ovine, caprine ori bovine, termenul este impropiu folosit)  cea care plângea pe umărul pensionarilor, dar care nu e în stare să explice cum se face că soțul ei a primit gradul I de invaliditate  când ea era director executiv al Casei de Pensii Ilfov.

”Investigațiile jurnalistice au relevat că acest fapt s-a întâmplat într-un mod extrem de suspect, chiar la limita legalității. Sunt multe motive pentru care doamna ministru trebuia să își dea demisia, dar această pată pe care o aruncă asupra întregului sistem de asistență socială nu va putea fi ștearsă decât printr-un act de onoare. ”

Precizare:

Articolul din care am citat se poate

vedea integral pe siteul frumoasei

doamne deputat Claudia Boghicevici:

 boghicevici.ro

Maestrul Fotino ne-a părăsit … Dumnezeu să-l odihnească …

13 Ianuarie 2014 Lasă un comentariu

După ani lungi de suferinţă , Maestrul Mihai Fotino ne-a părăsit … Avea 83 de ani.

Actriţa Oana Pelea  l-a cunoscut bine pe Maestru …  spune pe Facebook:

„Mişu Fotino… parte din istoria teatrului românesc! Mi-a fost foarte drag. Am avut privilegiul de a juca împreună. Un domn. Un mare şi distins artist. Un om Bun, generos şi un spirit frumos. Dumnezeu să te odihnească!”

ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE !

CRUCE

Mihai Fotino

Mihai Fotino (cunoscut si ca Misu Fotino) (nascut pe 14 septembrie 1930 in Bucuresti) este un actor român de teatru , film si televiziune.. Tatal sau, la vremea respectiva, era un actor foarte cunoscut si iubit iar el a fost rodul iubirii acestuia (aventura trecatoare) a tatalui sau. Acesta avea la activ numeroase creatii comice remarcabile si se chema tot Misu Fotino. Fiul a primit la botez acelasi nume, a ramas in custodia tatalui, dar nu si-a adaugat particula Jr. Misu Fotino cel mic a fost adus in teatru, si chiar pe scena, inca de la varsta de 6 ani, intr-o comedie intitulata „Coloniale”, unde juca alaturi de tatal sau. Intr-un alt spectacol, de asta data pentru copii, a fost partenerul Silviei Chicos (cine oare dintre cei mai in varsta nu si-o aduc aminte pe aceasta inegalabila actrita cu suflet de copil care seara de seara ne spunea pe radio povesti in ” Noapte buna copii!), ea insasi fiind pe atunci la varsta prescolara. Indrumat in arta actoriei de tatal sau, a frecventat cel mult un an de conservator si s-a reintors in teatru, la Brasov, unde de altfel juca mai demult, nu ca actor, ci doar colaborator. Mai tarziu, impreuna cu alti colegi, care nu absolvisera Institutul, a trebuit sa dea un fel de examen in fata unei comisii compusa din figuri importante ale teatrului. Printre candidati: Gheorghe Dinica, Coca Andronescu, Vasilica Tastaman si altii. Desi supusi unor probe grele, talentul i-a salvat si au primit nobilul titlu de actori profesionisti.

Dupa sapte ani petrecuti la Brasov, Misu Fotino se prezenta la un concurs de acceptare in prestigioasa trupa a Teatrului National unde interpreteaza alaturi de tatal sau, personajul Barbarossa din piesa „Nota zero la purtare”iar din 1956 joaca la Teatrul National „I.L. Caragiale” din Bucuresti.Alaturi de fermecatoarele actrite Carmen Stanescu si Ileana Stana Ionescu face pe rand un cuplu profesional de neuitat atat pe scena cat si in film si televiziune cu care a jucat în numeroase comedii.

Debuteaza in film in 1937 cu „Doamna de la etajul II” si desi nu are roluri stralucite ca in teatru , filmeaza pana-n 2001 in regia lui Mircea Muresan in comedia ” Sexy Harem Ada-Kaleh ” aproape 20 de comedii cinematografice, avand alaturi parteneri de renume.La 40 de ani, printr-o intamplare banala isi cunoaste adevarata mama, o cauta si o gaseste in Germania.
Era vaduva unui barbat care a inteles-o si a iubit-o. Reintoarsa in Romania, femeia a prins drag mai ales de Oana, fiica sotilor Fotino (sotia acestuia este un talentat arhitect).La cea de-a XIV-a editie a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate. Mihai Fotino a primit distinctia care ii incununeaza o viata intreaga petrecuta pe scena, in aplauzele spectatorilor. Sala s-a ridicat in picioare in fata marelui actor al Nationalului bucurestean, acesta infranandu-si cu greu lacrimile, pentru a putea citi cateva cuvinte scrise pe o foaie. Actorul, care in ultimul timp are o suferinta de natura cardiaca, a spus: „Singura boala incurabila de care sufar este teatrul”.

In prezent, alaturi de sotia sa face zilnic cate o plimbare lunga si linistitoare in parcul Herastrau, aflat in apropierea casei sale, facand aceasta promenada cu pozitive rezultate terapeutice, dar ca, din pacate, este nevoit sa renunte la scena, aceasta neinsemnand ca nu-i duce aprig dorul si ca nu spera sa revina.

Dumnezeu să-l odihnească !

VALERIA SCHELEAN – Una din frumuseţile Camerei Deputaţilor

10 Decembrie 2013 Lasă un comentariu

De profesie avocat, Valeria Diana Scelean, este deputat PDL, dincolo de poveştile da amor care pot fi  adevărate ori simple cancanuri, indiscutabil, este una din frumuseţile Camerei Deputaţilor.

Valeria Schelean

Cine de fapt Valeria Diana Schelean?

Pe siteul Camerei Deputaţilor găsim un Curriculim Vitae  al dânsei (Deci e vorba de un CV oficial):

Date biografice

  • Data şi locul naşterii: 24.03.1981
  • Naţionalitate: română
Educaţie
  • 2006 – Promovarea examenului de definitivat în profesia de avocat
  • 2005 – Studii de „Business English” în cadrul British Council România
  • 2004 – 2005 – Studii de masterat în Dreptul Afacerilor, Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept
  • 1999 – 2005 – Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, Specializarea Administraţie Publică
  • 2003 – Membru al Baroului Bucureşti
  • 1999 – 2003 – Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept
  • 1999 – Atestat în munca de secretariat şi birotică
  • 1998 – Promovarea examenului de limba engleză „Cambridge First Certificate”
  • 1997 – Cursuri de evidenţă contabilă computerizată
  • 1995 – 1999 – Liceul „Henri Coandă” Timişoara
Experienţă profesională
  • iulie 2010 – prezent – Conlucrare cu S.C.A. Dragne şi Asociaţii – Bucureşti
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse proceduri privind achiziţiile publice, precum şi în litigii decurgând din/în legătură cu aceste proceduri;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind contenciosul administrativ referitoare la anularea unor acte administrative emise de către autorităţi publice centrale şi locale de stat, suspendarea executării actelor administrative, acordare de despăgubiri;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii comerciale şi litigii de drept societar privind constituirea, funcţionarea şi dizolvarea societăţilor, dispute între acţionari, retrageri şi excluderi din societate, anularea unor hotărâri ale adunărilor generale ale asociaţilor/acţionarilor etc.
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii de natură civilă, precum acţiuni în constatare, litigii privind dreptul de proprietate privată şi dezmembrămintele acestuia, evacuări, contestaţii la executare, partaje, moşteniri, contracte civile, dreptul familiei;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind dreptul muncii;
    • Redactarea de opinii juridice privind diverse aspecte (dreptul concurenţei, drept civil, dreptul energiei, drept fiscal etc.);
    • Asistenţa juridică şi reprezentare în diverse proceduri arbitrale, precum şi în litigii având ca obiect măsuri asigurătorii dispuse de instanţele de drept comun în cursul soluţionării arbitrajului, anularea hotărârilor arbitrale, etc.
  • Ian. 2010 – Iulie 2010 – Conlucrare cu S.C.A. Muşat şi Asociaţii – Bucureşti
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, desenelor şi modelelor industriale, litigii privind drepturile de autor şi drepturile conexe;
    • Experienţă în proceduri de faliment;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind dreptul muncii;
    • Redactare de „Legal due diligence reports” privind diverse aspecte de drept comercial şi civil;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii decurgând din/în legătură cu procedura achiziţiilor publice;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind contenciosul administrativ;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii de natură civilă;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii comerciale;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind dreptul asigurărilor şi dreptul transporturilor internaţionale;
    • Consultant legal şi avocat pledant în litigii penale.
  • Sept. 2008 – Ian. 2010 – Avocat titular în cadrul Cabinetului de avocat Schelean Valeria Dana – Bucureşti
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii comerciale între acţionari, anularea unor hotărâri adoptate de organele de conducere ale societăţilor comerciale, litigii legate de protejarea drepturilor acţionarilor minoritari, acţiuni având ca obiect pretenţii băneşti;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii civile, îndeosebi cu privire la acţiuni în revendicare în materie de imobile naţionalizate, acţiuni privind dreptul de proprietate privată sau alte drepturi reale, executare silită;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind dreptul familiei;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în diverse litigii privind dreptul contravenţiilor;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare la negocierea şi încheierea diverselor contracte civile şi comerciale.
  • Mai 2007 – Sept. 2008 – Avocat colaborator în cadrul S.C.A. Ţuca Zbârcea şi Asociaţii – Bucureşti
    • Experienţă în litigii civile privind retrocedarea unor proprietăţi confiscate de regimul comunist şi naţionalizate, partaje, moşteniri, contracte civile, despăgubiri civile etc.;
    • Experienţă în litigii comerciale rezultate din relaţii comerciale de drept românesc, precum şi în litigii de drept societar;
    • Experienţă în litigii privind dreptul muncii;
    • Asistenţă juridică şi reprezentare în litigii în legătură cu piaţa de capital;
    • Experienţă în proceduri de faliment;
    • Redactare de opinii juridice privind diverse aspect de drept civil, drept commercial şi drept bancar.
  • Nov. 2004 – Sept. 2007 – Avocat stagiar şi ulterior colaborator în cadrul Cabinetului individual de avocatură Robitu Ana – Bucureşti1998 – Nov.2004 – Referent în cadrul S.C.Favorit S.R.L. – Timişoara
    • Avocat pledant în diverse litigii civile şi comerciale;
    • Activităţi privind Registrul Comerţului şi Agenţia naţională de cadastru şi publicitate imobiliară.
Limbi straine
  • Engleză – citit – foarte bine, vorbit – fluent, scris – foarte bine
  • Franceză – citit – bine, vorbit – satisfăcător, scris – satisfăcător
Hobby
  • Sport, lectură, muzică, desen şi pictură.

PRECIZARE: Acelaşi CV îl găsim şi pe siteul dânsei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pe siteul Valeriei Schelean găsim, de asemenea şi o autodescriere :

Despre mine

Mă numesc Diana Valeria Schelean şi sunt la primul mandat de deputat în Parlamentul României. M-am născut la 24 martie 1981 la Oradea, însă mi-am petrecut copilăria la Timişoara, oraş care a devenit “acasă” pentru mine şi familia mea. Spiritul Timişoarei, acel bun simţ şi responsabilitatea lucrului bine făcut, care îi caracterizează pe bănăţeni, mi-au călăuzit paşii în viaţă, după ce am ales să urmez cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Cu peste o decadă în urmă, familia mea s-a stabilit în Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin. Am descoperit aici o lume nouă, un mic orăşel de provincie, atât de bogat, însă, în oameni de valoare şi de caracter. Am înţeles că, departe de tumultul marilor oraşe care mă adoptaseră, Timişoara şi Bucureşti, există astfel de locuri unde vecinii încă se cunosc între ei, unde o mână de ajutor se întinde la prima solicitare, un loc unde familia şi stabilitatea acesteia sunt primordiale.

Am ales cariera de avocat pentru că am crezut, dintotdeauna, că justiţia şi principiile de drept sunt cele care trebuie să guverneze o societate sănătoasă. Primii paşi în avocatură i-am făcut la cabinetul de avocatură Ana Robitu, după care au urmat colaborări cu Case de Avocatură de renume din Bucureşti, cum sunt “Muşat şi Asociaţii” şi “Dragne şi Asociaţii”.

Primul contact cu lumea politică l-am avut 2008, când m-am înscris în PDL. Decizia de a alege dreapta eşicherului politic a venit la fel de natural ca şi educaţia primită în spirit bănăţean. Bănăţenii sunt oameni eminamente de dreapta, fie că sunt angrenaţi într-o formaţiune politică sau nu, gândirea şi dezideratele lor au fost mereu îndreptate spre Occident. Am considerat că expertiza mea de avocat şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine, mă recomandă şi pentru o carieră politică, dar pe acelaşi principiu ca şi în cea de avocat: multă muncă, seriozitate şi perseverenţă.

În toamna anului 2012 am decis să candidez pentru un post de deputat în Colegiul V Caraş Severin şi am câştigat. Cu susţinerea şi încrederea pe care mi-au acordat-o cărăşenii, am ajuns în Parlamentul României pentru a le reprezenta interesele. La fel cum fac şi în sala de judecată, procedez şi în Camera Deputaţilor. Muncesc în interesul şi pentru viitorul celor care m-au ales, al celor care au crezut în mine.

Sursa: valeriaschelean.ro

Doamna Schelean vorbeşte şi de ceea ce numeşte „Proiectele mele”:

AM O VIZIUNE EUROPEANĂ PENTRU CARAŞ SEVERIN

Valeria Schelean

Valeria Schelean

Am o viziune europeană pentru Caraş Severin, cu deschidere către cetățean, bazată pe modelul unor alte zone din Europa. Cred că dezvoltarea judeţului se poate face în strânsă legătură cu dezvoltarea întregii zone de Vest a României, având în vedere şi procesul de regionalizare care trebuie să se facă pe o linie coerentă, coroborată cu nevoile şi potenţialul fiecărei localităţi în parte. Regionalizare nu înseamnă pierderea identităţii locale, ci, din contră, punerea în valoare a individualităţii fiecăreia, într-un proiect comun de dezvoltare economică şi socială. 

Judeţul nostru are un potenţial extraordinar, iar principalele atuuri sunt oamenii şi locurile, de o frumuseţe autentică. De 22 de ani, nimeni nu a avut curajul să îşi assume un program solid de integrare a Banatului Montan în marile circuite turistice. O greşeală care trebuie îndreptată! Personal, mă angajez să sprijin orice iniţiativă public su privată pentru modernizarea infrastructurii, acesta fiind primul pas pentru un turism de calitate. Ministerul Transporturilor trebuie să acorde un mai mare interes investiţiilor în infrastructură, deoarece, odată cu reabilitarea căilor de acces, turismul va funcţiona la întregul potenţial.

Cel mai important, însă, pentru cărăşeni, este un nivel de trai decent. Foarte mulţi tineri cresc fără părinţi, întrucât au fost nevoiţi să aleagă calea străinătăţii. Lipsa locurilor de muncă, lipsa unor oportunităţi reale de dezvoltare pentru tineri sunt principalele problem de ordin social. Ştiu că foarte mulţi tineri mi-au acordat votul lor pentru că au văzut în mine dorinţa de a schimba lucrurile şi pentru ei. Voi sprijini iniţiativele acestora şi voi continua să mă implic în problemele lor, deoarece cred că, în momentul în care vom reuşi să ne ţinem tinerii acasă, vom avea cu adevărat o pătură de mijloc, generatoare de stabilitate socială şi economică.

Familia este foarte important pentru mine. Copilul meu, părinţii mei, sora mea şi rudele mele apropiate îmi conferă liniştea, dar şi puterea de a lupta. La fel se întâmplă în orice familie şi cred că acesta este nucleul unei comunităţi sănătoase. Mă implic în toate acţiunile care ţin de politicile sociale, de domeniul sănătăţii, dar şi de educaţie sau cultură.

Vom mai vorbi şi pe viitor despre aceste speţe şi aştept, cu interes, părerile şi propunerile voastre!

Cum e şi normal, pentru a ne face să o părere despre cam ce mişună în frumosul său căpşor, eu zic să citim, la întîmplare, două din articolele publicate pe siteul doamnei Valeria Schelean.

Precizez cu nu e vorba de articole foarte noi, dar de actualitate totuşi.

 

POLITICA PROMOVATĂ DE PONTA – AFACERE DE FAMILIE?

 

Robert Cazanciuc

Robert Cazanciuc

Parlamentul este mai colorat ca niciodată, iar printre incompatibili, moguli, foști pușcăriași sau cercetați penal nu putea lipsi nici nepotismul care, astăzi, este ridicat de premierul Ponta la rang de artă.

Propunerea înaintată, astăzi, de către premier pentru Ministerul Justiției în persoana lui Robert Cazanciuc, deghizat în haine de ”tehnocrat”, face ca USL-ul, în frunte cu Ponta, să reînvie tradiția sistemului politic balcanic, veche de sute de ani: rudele celor ajunși să dețină funcții de putere în stat avansează sau intră în sistem în cele mai înalte poziții.  Este și cazul lui Cazanciuc, care nu are în spate un CV impresionant, dar are un atuu esențial:  gradul de rudenie.

Daciana Sarbu este, dupa cum știți, soția lui Victor Ponta, fiica influentului PSD-ist Ilie Sârbu și verișoara lui Robert Cazanciuc, viitorul Ministru al Justiției. George Maior, șeful SRI, este nașul lui Victor Ponta, iar Victor Ponta este nașul lui Robert Cazanciuc.

Pe schema logică a premierului Ponta, vă întreb:  Nepotismul funcțiilor sau cumetriile politice din USL vor duce la acapararea instituțiilor statului?  Depolitizarea justiției, în România de astăzi și de mâine, se va discuta la masa de duminică a familiei Ponta?

Cine este Cazanciuc? Este Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe din luna mai a anului 2012, unde, conform celor relatate de presă, este remunerat cu cel mai mare salariu, iar anterior a deținut funcția de purtător de cuvânt al Parchetului General. Cât privește “independența”, pe lângă relațiile familiale pe care le aminteam mai sus, trebuie să vă spun că, în perioada 2001-2004, Cazanciuc făcea parte din conducerea Corpului de Control a premierului Adrian Năstase.

Așa arată independența Justiției în guvernarea Ponta: jonglând între relațiile de familie, interesele de partid și suspiciuni de imparțialitate. Un guvern Ponta care tinde spre statutul de “Famiglia Ponta”!

Şi al doilea:

 

ÎNCHIDEREA COMBINATUL DE LA OȚELU ROȘU VA DECLANȘA UN DEZASTRU SOCIAL

 

Combinatul MECHEL de la Oţelul Roşu

Combinatul MECHEL de la Oţelul Roşu

 

Am atras atenția asupra situației combinatului de la Oțelu Roșu, încă dinainte de a se declanșa toate aceste probleme. După cum știți, familia mea locuiește în orașul din Valea Bistrei, de aproape 13 ani și sunt, deci, familiarizată cu problemele reale ale oțelarilor. Cunosc ce înseamnă închiderea acestui obiectiv care a fost principalul furnizor de locuri de muncă, într-o zonă văduvită de alte oportunități. Am depus o interpelare, cu aproape o lună în urmă, în care îi solicitam ministrului economiei, Varujan Vosganian să ia măsuri pentru a împiedica un dezastru economic similar celui de la Oltchim.

Nu s-a întâmplat nimic. Ba mai mult, ministrul liberal declara, deunăzi, cu o seninătate similară cu indolența, că nu cunoștea situația de la Oțelu Roșu, în condițiile în care televiziunile și ziarele relatau zilnic despre protestele angajaților și mai mulți parlamentari, atât din opoziție, cât și de la putere, îi cereau ministrului soluții concrete. Spunea, de asemenea, că va veni personal să vadă care este situația și se hazarda în declarații fantasmagorice, conform cărora investitorii Nikarom “vor reporni unitățile de la Târgoviște și Buzău, care reprezintă 80% din capacitățile de producție ale Mechel din România”. În tot acest timp, angajații primeau deciziile de concediere , iar procedurile de insolvență fuseseră demarate.

Este, desigur, vorba despre un angajator privat, iar pârghiile prin care poate interveni Statul sunt, ar spune unii, limitate, însă lucrurile nu stau chiar așa. Guvernul României are o responsabilitate față de sutele de angajați care au fost trimiși în șomaj și deține pârghiile necesare pentru a le asigura acestora un program de susținere și reintegrare în muncă. De asemenea, Guvernul are obligația de a verifica dacă Mechel a respectat termenii contractului de privatizare încheiat la nivelul anului 2002 între SC Conares Trading A.G. și Statul Român și dacă vânzarea celor cinci combinate ale concernului rus către Nikarom, pe infima sumă de 52 de euro, s-a făcut cu respectarea legilor fiscale în vigoare.

Există, însă, și suspiciuni conform cărora noul acționariat are de gând să vândă toate bunurile societății. Faptul că însuși președintele României a avertizat cu privire la posibilitatea dezmembrării unor instalații înseamnă că riscul ca acest lucru să se întâmple este unul foarte real. Sunt de acord cu ce a spus președintele României, că atât combinatul Oțelu Roșu cât și alte unități Mechel au o importanță strategică pentru industria românească.

Am discutat situația și cu directorul Nikarom, Prilutskiy Sergey, pentru clarificarea situației în care se află combinatul și identificarea de soluții pentru reînceperea activității. Domnia sa a invocat lipsa, pe piața de profil, a cererii, și a specificat faptul că repornirea activității este interdependentă de reluarea activității la combinatul din Buzău. În combinatul de la Oţelu Roşu s-au făcut investiţii de peste 50 de milioane de euro, în cuptoare noi, instalaţii de reducere a noxelor rezultate în urma procesului tehnologic, ceea ce înseamnă că interesul acționariatului pentru repornirea producției ar fi trebuit să fie unul real.

Aproape 500 de angajați ai combinatului din Oțelu Roșu nu vor mai avea un loc de muncă. Să adăugăm la acest număr, cel puțin alte 500 de persoane, membrii ai familiilor acestor oameni, care vor rămâne fără un venit lunar. Vorbim, deci, de un minimum de 1.000 de persoane care vor fi doar o cifră în statisticile guvernanților, dar un dezastru pentru mediul social cărășean. Trebuie, indiferent de coloratura politică, să găsim soluții pentru atragerea de investitori în zonă, de creare a unor programe sociale care să vină în ajutorul acestora. Guvernul nu își mai poate permite să îi lase în voia soartei pe cei care le-au acordat votul de încredere sau, dacă o face în continuare, riscă să îngroape în neputință și pauperizare o întreagă zonă.

Pentru conformitate:

Ambele articole sunt publicate

pe siteul doamnei deputat Valeria Shelean:

valeriaschelean.ro

%d blogeri au apreciat asta: