Archive

Archive for the ‘Presă’ Category

LAVINIA ŞANDRU – Drumul de la „soţia domnului ministru” la „soţia penalului”

MOTTO

DIFERENŢA CELOR TREI „MULT”

ÎNTREBARE: – Care e diferenţa dintre un hoţ de buzunare şi un politician?

RĂSPUNS: – Hoţul de buzunare fură mult mai puţin, este arestat mult mai uşor mai uşor şi stă la puşcărie mult mai mult …

* * * * * 

Lavinia Șandru (500-661)Când a aflat sentinţa în cazul Vâlcov, soţia lui, Lavinia Şandru era în direct la Realitatea TV… Darius Vâlcov urmând a fi cercetat în stare de arest la domiciliu.

Lavinia a făcut anunţul sec, explicând că ea trebuie să îşi facă meseria şi că „nu comentam deciziile instantelor” şi le-a dat cuvântul invitaţilor din studio. După vreun sfert de oră în emisiune a început o discuţie despre al penal, Dan Şova.

În cadrul emisiuni pe care o moderează la Realitatea TVm Lavinia Şandru a vorbit extrem de nemulţumită despre comentariile apărute în presă legate de ea şi de familia sa.

„Doamneee, ce colegi mi-a fost dat să văd în lumea asta a audiovizualului! Şi colegi buni pe care îi respect, dar şi colegi … vai Doamne! Dacă decizia va fi în defavoarea soţului meu, vor jubila acei jurnalişti. Dacă soţul meu în instanţă îşi va dovedi nevinovăţia, sunt convinsă că nu se va întâmpla nimic pentru că numeni nu îşi va cere scuze” subliniind că un CNA responsabil ae trebui să sancioneze „linşajul.”

Soţul Laviniei, senatorul PSD va fi cercetat în arest la domiciliu în dosarul de trafic de influenţă, decizie care va fi aretată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După expirarea mandatului, Vâlcov a plecat acasă cu un  taxi unde a aşteptat sentinţa.

Sincer să fiu, oarecum Lavinia e de înţeles… Până cu puţin timp în urmă probabil îşi făcea fele de fel de visuri legate de acea galerie de artă unde famiglia ei urma să schimbe banii câştigaţi în urma atâtor mânării… cred că se şi vedea chemată pe la televiziuni ca să vorbească despre artă la care probabil se pricepe în realitate cam la fel de mult ca şi la jurnalism.

Sincer nu cred că la cursurile Academiei de Artă Teatrală din Târgu Mureș pe care a absolvit-o în 1997, a avut cursuri de jurnalism sau de artă plastică şi nici nu prea cred că tatăl ei domnul profesor de matematică Iulian Şandru ori mama ei, doamna profesoară de biologie Lucia Şandru, să o fi lămurit prea consistent cum e cu cele două (jurnalisnul şi artele plastice).

Dacă o fi să fie ca soţul ei, fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov să trebuiască să stea la bulău cam până

De asemenea nu cred că e cazul să se scufunde prea rău în marasmul disperării.

Chiar dacă fostul ministru al Finanţelor se va întâmpla să stea la bulău până după majoratul Sarei Gabriela, fiica lui şi a Lavinii născută în 2006 (vezi mai jos o minigalerie cu Lavinia Şandru şi fiica sa,)… sunt convins că procurorii nu vor găsi toată şpaga palmată de tatăl ei, deci din poct de vedere financiar nu cred că va avea robleme chiar dacă nu e exact acelaşi lucru să se spună că fiica puşcriaşului Vâlcov şi nu a ministrului numit aşa.

Cât despre Lavinia Şandru (născută la 5 februarie 1975 la Dej), la cei 40 de anişori, deşi are gura cam mare încât şi dacă nu o vezi nu ai cum să nu o auzi, este fâşneaţă şi ca exemplar feminin este remarcabilă, atunci căn o fi să „o ardă” nevoia, cred că se va găsi cineva să îi aline „focul” în budoarul personal …

Cred că faptul că în 2012 a primit titlul de  „Femeia Anului 2012” la „Gala Femeilor de Succes organizată în România” spune multe despre Lavinia.

Legat de Lavinia Şandru, am câteva mari curiozitaţi la care, sunt ferm convins, nu voi primi vreodată lămuriri.

  1. Atunci când a simţit că îi creşte piciorul şi începe să trăiască pe picior mare, s-o fi gândit vreo clipă să îl tragă de mânecă pe soţul ei: „Vezi măi Dariuse, mai uşor cu prostiile că tare mă tem că fiica noastră va avea un tătic la bulău”?
  2. Atunci când vedea că soţul ei cumpără tablouri, se gândea oare cam câţi copii pentru care o Eugnie este o delicatesă rară ar tri un pic mai bine cu banii băgaţi în tablouri sau în lingouri din aur vederea spălări în tablouri?

Dacă s-o întâmpla să nege că ştia de mânării face soţul eu, îmi iau libertarea să spun despre Lavinia Şandru că este o maaare mincinoasă…

P.S. M-am întrebat de ce unii oameni care nici pe departe nu sunt însituaţii pauperere aruncă atât de voluptuos asupra banilor ilegali … cred că după ce s-au văzut în anumite poziţii de putere li se urcă la cap şi se îmbolnăvesc de „Inflamare a personalităţii” o formă de paranoia. Asta le oferă impresia că sunt intangibili şi că au obligaţia să trăiască pe picior cât mai mare. Iar cum veniturile legale de angajaţi la stat nu le pot satisface vanităţile deşarte, singura soloţie pe care o văd este luarea prin arătura ilegalităţii.

Ar trebui oare instanţa să ţină cont de faptul că cei care au furat de au rupt, au copii de crescut? Cred că da… sentinţele care sunt date ar trebui să nu le mai prmită să îşi vadă copii năcar până aceştia vor ajunge la pensie … .. ar fi în interesul acestora.

Nu există exemplu mai puternic pentru copii decât cel al părinţilor.

Lavinia Șandru și Sara Gabriel, fiica sa ...

SIMONA IONESCU: „Zornăie cătușele… pe unii îi deranjează… cei vocali sunt politicieni… electoratul, aplaudă … zornăitul de cătușe lor le place… „

Cred că dacă cineva a reuşit cu adevărat să prezinte o fotografie extrem de sintetică a acestor zile, aceasta este doamna Simona Ionescu, redactor şef la Evenimentul Zilei

„Zornăie cătușele… Pe unii îi deranjează…. Toți cei vocali sunt politicieni. Ceilalți, electoratul, aplaudă acțiunile procurorilor … Zornăitul de cătușe lor le place… … O poziție lineară, de-a lungul anilor, a avut-o și fostul președinte Traian Băsescu …” ... atât, cred că o descriere mai sintetică, mai completă  şi mai plină de acurateţe este imposibilă.

Ştiu că dacă faci decupaje în textele cuiva mare bucurie nu îi aduci, dar sper că doamna Ionescu nu se va supăra pentru asta deoarece mai jos se poate vedea integral articolul dânsei.

Simona Ionescu

EDITORIAL

 Pe unii îi deranjează zornăitul cătușelor. Doar Traian Băsescu rămâne consecvent cu Justiția

Zornăie cătușele. Pe unii îi deranjează. O spun în gura mare sau prin comunicate, arătând spre procurorii DNA ca fiind autori ai unor regii menite să-i arate ca pe niște apostoli ai neamului.

 Toți cei vocali sunt politicieni. Ceilalți, electoratul, aplaudă acțiunile procurorilor și se reped pe rețelele de socializare să-și exprime satisfacția că, în sfârșit, în România, cineva îi ia la întrebări și pe cei din clasa politică despre afacerile lor oneroase, pe care șiau clădit averi. Zornăitul de cătușe lor le place.

Exact cum le place să citească dialogurile în care politicieni și interlopi tranzacționează șpaga. Inculpații, însă, au reacții. Unele dure, altele plângăcioase, altele de-a dreptul penibile. Colegii cu carnet de partid le cântă în strună. Rar sunt cei raționali, care fac trimitere la lege, așa cum bine a făcut-o și președintele Iohannis în cazul avizului parlamentar pentru Dan Șova.

O poziție lineară, de-a lungul anilor, a avut-o și fostul președinte Traian Băsescu, chiar dacă acum o apără pe Elena Udrea, arestată și pusă sub acuzare de DNA. Spune că el nu crede că Udrea a furat bani sau că a pretins mită, dar nu îi atacă pe procurori, nu spune că fac jocuri politice, comit abuzuri și nici măcar că pun cătușe ca să-și facă imagine. A repetat de câteva ori că „nimeni nu e mai presus de lege” și că așteaptă verdictul judecătorilor.

Și atunci când era doar președinte de partid sau primar, Traian Băsescu avea intervenții foarte clare cu privire la amestecul politicului în justiție, devoalând în repetate rânduri că justiția este subordonată politicului prin Ministerul Justiției, care de multe ori comanda procurorilor și instanțelor moduri de acțiune și soluții. Am să vă dau exemplu intervenția lui într-un caz cu un personaj celebru în ziua de azi. Se numește Mugur Ciuvică, iar reacția lui Traian Băsescu, pe care o reproduc mai jos, s-a produs în anul 2002, atunci când Ciuvică a fost reținut brutal și abuziv de procurori, la ordinul premierului Adrian Năstase.

„Procedurile utilizate de Poliţie şi Parchet în anchetarea de vineri noaptea a şefului de cabinet al fostului preşedinte Emil Constantinescu ne situează în perioada totalitară din anii ’50, perioadă «dragă mental» premierului Adrian Năstase”, a declarat, a doua zi după reținerea lui Mugur Ciuvică, liderul PD Traian Băsescu. Tot el a subliniat că anchetarea familiei fostului şef de cabinet al președintelui Constantinescu, a percheziţiei casei acestuia şi a părinţilor săi nu demonstrează decât că premierul Năstase şi-a subordonat instituţiile statului şi le-a pus în slujba acoperirii actelor de corupţie savârşite de „gaşca sa politică”.

Nu era nimic nou pentru presă, care scria periodic că niciun politician de la putere nu pățește nimic, indiferent de numărul sesizărilor depuse la Parchet. Mulți ani mai târziu s-a demonstrat și de ce se întâmplau acele lucruri, iar în timpul mandatelor președintelui Băsescu justiția și-a schimbat fața.

O confirmare, am putea spune că ne-a dat-o Traian Băsescu și în 2002, cu mult înainte de ceea ce avea să hotărască justiția: „Trebuie să spun că un element de credibilitate pe care l-am recunoscut în dosarul Armagedon II este vila de pe strada Zambaccian a domnului Năstase, construită ilegal pe un teren de circa 800 de metri pătraţi cumpăraţi de domnul Bivolaru, la preţul unui singur metru pătrat în Primăverii. Acest lucru pe care l-am regăsit în raportul Armagedon este perfect adevărat, demonstrat şi de cele trei amenzi date de inspectorii în construcţii ai Primăriei Capitalei”, a afirmat Băsescu, care atunci era președinte al PD, dar și primar al Bucureștiului.

Spre deosebire de el, secretarul general al PNŢCD, Constantin Dudu Ionescu, lider al partidului de care era apropiat Ciuvică, a avut o poziție mult mai ambiguă, mai aprope de „ghiocel” decât de cea a unui politician care spune că „protestează energic împotriva metodelor aplicate în acest caz, metode care aduc aminte de vremuri trecute, precum ridicatul de pe stradă şi percheziţia, efectuată într-un mod „total pe lângă lege”. Liderul ţărănist a spus că, dacă Mugur Ciuvică se află la originea Raportului Armagedon II, este „evident că primul-ministru trebuie să sesizeze organele competente şi acestea să facă lumină”. Supărăcioși mai erau premierii și politicienii, și pe vremuri!

Autor: Simona Ionescu

Sursa: evz.ro

Publicat: 27 martie 2015  

MIHAI GÂDEA – un limbric care a devenit cavaler apărător al familiei Iohannis …

MOTTO: Un mâncător de rahat vede în jurul lui doar mâncători de rahat, iar pe cei cărora li se adresează îi consideră destul de imbecili încât să îl considere pe el singurul vorbitor onest …

* * * * *

Aşa-i că nimic nu este mai ridicol decât un limbric transformat subit în cavaler în armură strălucitoare, apărător al celor ortopsiţi pe nedrept şi mare luptător împotriva mâncătorilor de rahat deşi la cingătoare poartă o pungă cu rahat din cel mai puturos şi un polonic cu care mănâncă hulpav?

Deşi pare o poveste de desene animate, minunea s-a întâmplat.

Limbricul mâncător de rahat puturos, Mihai Gâdea, în urma unei serii de articole publicate de Mircea Marian pe contul său de Facebook, de fapt un fel de jurnal de impresii de călătorie,  a devenit un mare apărător al familiei prezidenţiale.

Mimând o indignare similară cu cea pe care o mima atunci când a fost arestat stăpânul său, Varanul .

Timp de 11 minute, Mihai Gâdea recitat cu aplombul său de predicator drogat de la fumul de tămâie şi o cantitate considerabilă de etnobotanice consumate, diverse mici ode închinate soției președintelui Klaus Iohannis, pe care o apăra de așa-zisele atacuri ale ziaristului EvZ. Iată cum suna știrea de la Antena 3 care acompania comentariul:

“Băsiştii” au fost ultragiaţi de faptul că preşedintele Klaus Iohannis a mers la Bruxelles cu prima-doamnă.

“Probabil ei erau obişnuiţi ca preşedintele să meargă cu Elena Udrea” a comentat Mihai Gâdea, duminică, la “Sinteza Zilei”.

În mediul online au apărut diverse postări în care Carmen Iohannis este luată în vizor pentru faptul că a participat la respectiva reuniune de lucru.

Scrie Mircea Marian, aşa:

Mircea Marian19 martie la 16:03 ·  

„Prima mea deplasare cu Iohannis, la Consiliul European. Dimineața, la 6, plin de adrenalină îmi făceam conștiincios temele despre uniunea energetică. Intru în delegație: amorțire totală, nici un briefing neoficial, nici un efort de a explica miza României la summit – așa cum, sorry, Băsescu făcea mai mereu sau îi ruga pe Bogdan Mănoiu sau Cristi Dumitrescu să ne informeze off the record, cum se face în lumea civilizată. A, am uitat: doamna Carmen Iohannis vine și ea la summit. Cred că e un caz unic în istoria consillilor europene, să îți aduci soția la o reuniune de lucru de acest gen”

20 martie la 10:29 · 

„ieri noapte, dupa dineu, mai toate delegatiile de la consiliul european au tinut un briefing despre sanctiuni rusia/ grecia. doar delegatia romana, in frunte cu Klaus I., continua sa activeze subteran, nu spune la nimeni ce face. daca face ceva” :p  

20 martie la 11:33 · 

„sunt legat de promisiunea de a nu scrie, dar vizita turistica a fam. Iohannis la consiliul european depaseste imaginatia mea si credeti-ma ca am vazut multe.  Nici macar nu mai sunt furios, am o stare de tip: Ce ne facem???” 

20 martie la 15:20 · 

„Exceptionale cele doua taceri ale presedintelui Iohannis la briefingul de dupa summitul consiliului european. De mare viziune. Banuiesc ca de aia nu a raspuns la intrebari – fara precedent! – deja dovedise suficient in legatura cu viziunea lui europeana” 

20 martie la 16:02 ·  

„Klaus nu a raspuns la intrebari dupa summitul consiliului european de teama ca se ajunge la prezenta sotiei. Fraierul de mine pregatisem (impreuna cu Dan Tapalaga) vreo ora intrebari quality despre energie si conducte de gaz.”

20 martie la 21:00 · 

„Summitul din 19-20 martie a consiliului european a discutat cel puțin trei subiecte care afectează puternic România. Publicul din țară merita o informare corectă, nu un set de lozinci, după care fuga la avion. din păcate, delegația președintelui iohannis pur si simplu a refuzat orice contact cu presa. doamna bran, purtatoarea de cuvant, nici macar nu a fost la bruxelles – si cu ocazia asta îi răspund si lui Cristian Preda, care nu stia de ce nu lamurim statutul doamnei Iohannis, care a fost la Bruxelles. si, nuca de pe coliva: dupa aventurile paltonului buclucas, majestatea sa a tinut ziaristii inchisi in avion pana cand coloana oficiala a plecat de pe otopeni.”

20 martie la 21:52 

„eu nu am vrut sa cobor discutia despre vizita lui iohannis in zona de can-can si va dau un exemplu. spune iohannis ca a insistat pe dreptul fiecarui stat de a-si alege mixul energetic national. in teorie, aceasta formula de lemn se traduce usor: cata energie nucleara produci, cata pe baza de carbune, solara, eoliana, etc. problema este: de ce Romania a „insistat” pe acest aspect? nu ar fi fost greu de lamurit, totul este sa ai bunavointa sa raspunzi la intrebari. sau macar sa trimiti un consilier sa explice off the record. va dau un exemplu cu polonezii, care au fost deschisi: ei doreau ca toate contractele cu gazprom sa fie „comunicate” comisiei europene. asta insemna ca rusii sa nu le mai dea la agentii lor de influenta in ue gaze la preț preferential. polonezii au esuat, dar am vrut sa va arat ce inseamna un cuvant in jocul de la bruxelles, precum si faptul ca altii explica public ce obiective au. nu fug de intrebari, de teama ca se ajunge la chestiunea nevestelor plimbate cu avionul prezidential…ok, am inchis acest subiect dezamagitor.”

20 martie la 22:56 

„uitasem, dar am vazut un twitter al presedintelui lituaniei: la summitul consiliului european de la bruxelles s-a decis sa se dea bani pentru contracararea propagandei rusesti, in special in tarile cu minoritati rusofone. eu zic ca asta era o chestiune de direct interes pentru moldova si, implicit, pentru romania. iohannis nici macar nu a mentionat acest aspect al summitului. nicio vorba.”

21 martie la 15:15 · 

„e o mare prostie sa te justifici, dar am sa o fac, pentru ca simt ca am o datorie fata de cei care au votat cu iohannis, care in mare masura impartasesc aceleasi valori ca si mine si care acum considera ca sunt prea agresiv cu actualul presedinte. sunt de acord ca iohannis trebuie sa aiba un timp pentru a se adapta si pentru a invata. dar, rationamentul meu este: daca nimeni nu il va critica in aceasta perioada, cum va evolua? temerea mea este ca in jurul lui iohannis s-a strans o clica de lachei care-i spun doar „inaltimea dvs, sunteti genial, va critica doar basistii turbati”. si, uite asa se ajunge la situatii jenante, precum prezenta lui carmen iohannis in delegatia de la consiliul european. un consilier curajos ii spunea: domnule presedinte, nu se obisnuieste, acolo este o reuniune de lucru. nu i-au spus si a iesit un bâlci. eu, repet, poate gresesc, poate am devenit prea agresiv, dar va spun: daca vreti sa îi dati o sansa lui iohannis, sa invete ceva, lăsați vocile critice sa spuna ce au de spus.”

22 martie la 18:24 · 

„E o dezbatere dură între tabăra pro-Iohannis, indignată că unui nesimțit de ziarist i-a sunat telefonul în timpul briefingului prezidențial, și tabăra anti-Iohannis, care crede că omul se comportă ca un împărat și putea să trateze incidentul cu un pic de umor. Ok, a susurat și un televizor, eu unul, fiind în sală, nici nu-l auzisem. Dar, revenind la telefon, vă spun că lucrurile erau foarte simple: la toate conferințele importante, cu un minut înainte de sosirea vorbitorului, cineva din staff îi roagă pe cei prezenți să pună telefoanele pe silențios. Oricând, în agitația de la asemenea evenimente, poți uita un mobil deschis, în special că am aflat că vine Iohannis cu circa 20 de secunde înainte de a-și face apariția. Se evita incidentul învățând din procedurile banale ale altor delegații.”

22 martie  la  23:55    

„Inteleg că Gâdea joacă machiavellic  si o apara pe doamna Iohannis de atacurile basistului Mircea Marian. Ce Iago de kindergarten. Îmi pare sincer rău de doamna Iohannis. Să te apere Gâdea…e ca și cum ai nimeri peste una din potăile alea mici, în călduri, care se îndrăgostesc de piciorul tău și nu știi cum să ieși dintr-o situație jenantă.”

23 martie la 12:40 

„Oferta domnului Gâdea, de a apăra familia Iohannis de „atacurile ciomăgarilor băsiști”, are un preț: pe termen lung, scoaterea lui Voiculescu din pușcărie, într-o formă sau alta, iar pe termen scurt tergiversarea recuperării prejudiciului de 60 de milioane de euro în dosarul ICA, inclusiv confiscarea sediului Intact. În ceea ce privește eliberarea lui felix, vom vedea. Cu recuperarea prejudiciului, deja se vede că liberalii nu au nici un interes pentru acest subiect și le place la nebunie să se întoarcă în brațele lui gâdea.”

23 martie  la 19:38

„iohannis a retrimis la parlament cidul silvic, o porcarie in spatele careia ii banuiesc pe tata socru si craciunesu de la romsilva. un gest ok, avand in vedere ca, din nou, ecologistii patriei, de la liviu mihaiu la korodi si prietenii, nu ziceau nimic. o stangacie: iohannis nu publica pe site scrisoarea adresata parlamentului, ca sa intelegem mai bine motivele respingerii, dar hai sa trecem…”

Sursa citate:

Contul de Facebook al jurnalistului Mircea Marian

Mihai Gâdea

Am văzut  pe acest subiect la B1TV o emisiune făcută de Mircea Marian unde mai erau invitaţi Dan Andronic şi Narcisa Iorga …

Mare uimire mare față  de ploconeala lui Gâdea faţă de Iohannis. Ceea ce a făcut Gâdea este cât se poate de normal dacă ne amintim de câteva chestii.

Mai întâi, la crearea USL s-au stabilit trei obiective.

  1. Să dispară Băsescu de pe scena politică … bifat.
  2. Să dispară PDL de pe scena politică. … bifat.
  3. Dacă preşedintele de dat de PNL premierul să fie dat de PSD au invers… bifat.

Oare de ce a fost necesar ca PNL să îşi păstreze numele EXACT în această formă?

S-au făcut concesii uriaşe … ieşirea din rândul liberalilor europeni şi intrarea în PPE dar nu faci nici o concesie legată de nume … Adică te dai partid de sorginte liberală şi te bagi la creştin democraţi deşi e vorba de două formaţiuni adversare natural? Dacă asta nu se numeşte ridicol atunci e vorba de penibil.

Totuși, de ce s-a insistat pentru numele PNL? PNL era alături de PSD un pilon de bază al USL (controlat din umbră de Dan Voiculescu. El a şantajat PSD să accepte această alianţă sărind cu arme, bagaje şi televiziuni în tabăra PNL, lăsând astfel PSD fără susţinerea media dată de Intact. Ne putem aminti de vestitele şedinţe de pupat poala varanului de la GRIVCO sau de faptul că deşi Voiculescu nu avea nici o calitate oficială, de fiecare dată era prezent la întâlnirile staff-ului USL).

Acum să ne amintim  de o declaraţie a lui Tăriceanu care zicea că PSD şi PNL trebuie să meargă separat la europarlamentare PENTRU CĂ DOAR AŞA SE PUTEAU LUA VOTURI DE PE DREAPTA.

Astfel se mimează ruperea dar protocolul de creare al USL e bine merci, USL EXISTÂND DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL.

Exista o problemă. Votanţii PDL începuseră să se îndepărteze de PNL. Crin Antonescu însemna clar USL indiferent ce s-ar fi afirmat.

Trebuia adus un personaj al cărui trecut este relativ necunoscut.

A fost găsit la Sibiu Iohannis. Omul avea destule umbre în şifonier, doar că nu erau cunoscute deoarece presa centrală nu prea s-a preocupat de dumnealui.

Astfel că este prezentat ca un neamţ cu principii care tace şi face.

Nimeni părea a nu observa că, atunci când venea la Bucureşti Iohannis se transporta într-o maşină utilată hi class aparţinând Bavaria Automobile (Producătoarea BMW) şi nici că dumnealui, primarul sibian locuieşte pe durata campaniei electorale într-un imobil, care valorează cât cele şase case ale sale, în cel mai select cartier al Capitalei: Primăverii. Apartamentul de aproximativ 240 de metri pătraţi i-a fost pus la dispoziţie de şeful BMW România, Michael Schmidt, un prieten al actualului preşedinte.

În zona unde este imobilul (Primăverii), chiriile în zona Primăverii variază între 1.300 euro, pentru un apartament nemobilat, şi 1.700 – 2,500 euro, pentru o locuinţă mobilată, de peste 200 mp

“Sunt şase locuinţe, dar ele toate la un loc sunt cât un apartament în Bucureşti”, spunea Iohannis despre averea sa, într-o emisiune de televiziune. Dar Iohannis nu a precizat atunci că este vorba de un aparament cu suprafața cât 10 garsoniere, situat în cartierul de vile de lux al Capitalei.

Interesant este că de când există prietenia Iohannis şi de şeful BMW România, Michael Schmidt, producătorul bavarez de automobile pierdea doar licitaţiile la care nu se prezenta.

Michael Schmidt, actualul şef al Automobile Bavaria România, a emigrat în Germania în 1981 şi a revenit în ţară după Revoluţie.

Am amintit astea ca să vedem că nu prea se potriveşte imaginea se sfântă fecioară cu care ne-a fost aruncat Iohannis.

Şi totuşi, de ce Iohannis? Pentru că avea două calităţi.

Prima, imaginea lui nu era nici bună, nici rea ci un necunoscută, pe acestă imegine necunoscută s-au pliat şabloanele legate de saşi, oameni oneşti şi muncitori

A doua, Iohannis puteafi acceptat şi de cei veniţi din PNL şi de cei veniţi din PDL.

Onestitatea la nivel de principii care nu a prea fost luată în seamă cam este făcută praf de faptul că dumnealui avea în desfăşurare un proces de incompatibilitate, procest pierdut de toţi cei aflaţi în situaţia respctivă. S-a apelat la aceeaşi metodă ca şi în cazul Voiculesu. Amânarea. S-a tot amânat până când Iohannis s-a acoperit de imunitatea prezidenţială, orice judecător care l-ar fi declarat vinovat ar fi fost considerat nebun.

Aceeaşi onestitate mai este făcută praf şi de propietăţile actualuli preşedinte care zice că dintr-un salariu de profesor şi din meditaţii a reuşit să îi cumpere şase case în timp ce alţi profesori cu greu reuşesc să îşi facă o viaţă cu aparenţă de decenţă.

Şi e cel puţin un  argument care aduce grave umbre asupra onestităţii şi a principialităţii dumnealui.

Deşi în PNL statutul prevede ca o chestiune nenegociabilă faptul că pentru a putea ocupa o funcţie de onducere e nevoie de o vechime de 3 ani…

Nici o jenă la Iohannis în a călca în picioare statutul.

Continuitatea USL mai e dată şi de faptul că, după plecarea din partid în funcţia de preşedinte al României, la conducerea PNL e adusă Alina Gorghiu, una din cele mai vajnice susţinătoare a USL în epoca Antonescu.

Nu trebuie să fii mare analist politic pentru a mao observa că USL îşi duce bine merci existenţa după vechie principii de bună înţelegere (ca să nu zicem cârdăşie)  …

Cred că e destul să amintim de salvarea din braţele justiţiei a lui Varujan Vosganian fără a putea fi anchetat deoarece firul ancetei ar fi dezvoltat o poveste care ar duce la mulţi alţi lideri ai USL… sau, de ce nu? … desele întâlniri dintre Preşedinte şi Premier fără a se da publicităţii nici măcar ce s-a discutat, ori jenanta piesă de teatru în care PNL tot afirmă faptul că vrea să dea jos guvernul dar … nu fae nimic concret în acest sens.

Astfel, timpul va trece, la alegerile locale ori parlamentare iar vom asista la o ceartă mai bine sau mai rău regizată care va duce iar la împărţirea electoratului în două, oaenii votând fie aripa de dreapta, fie aripa de stânga a USL, orice alt partid fiind marginalizat cu susţinerea pseudopresei mioritice.

Vor mai scrie unele ziare lucruri, cine le ia în seamă însă când impactul presei electronice este devastator? Nimeni nu mai citeşte ziare.

E clar, cred, faptul că Gâdea, slugoiul lui Dan Voiculescu, face plecăciuni familiei prezidenţiale pentru că de fapt el susţine USL cum a făcut-o tot timpul…

SIMONA IONESCU: „Și Ciuvică și avocata Voicu au fost ridicați de pe stradă, ca borfașii, fără o citare prealabilă..”

Simona Ionescu

EDITORIAL

Ce au în comun reținerea lui Mugur Ciuvică și cea a avocatei Alinei Bica

Imaginile cu avocata Laura Voicu, cea care o apără pe Alina Bica, scoasă în cătușe pe poarta DNA, mi-a amintit de reținerea lui Mugur Ciuvică, de acum 13 ani.

Generațiile de procurori sunt altele, procedura – cel puțin în cazurile acestea – pare a fi aceeași. Și Ciuvică și avocata Voicu au fost ridicați de pe stradă, ca borfașii, fără o citare prealabilă, lucru care a suscitat reacții negative la adresa procurorilor și în 2002, anul încătușării lui Ciuvică, și acum, când Laura Voicu a fost luată fără explicații și dusă la sediul DNA.

Lucrurile sunt mai nuanțate astăzi, când procurorii sunt obligați prin lege să ofere explicații publice și când românii au învățat, vrând-nevrând, mersul justiției. Noianul de dosare instrumentat de DNA și prezentat de presă aproape zilnic i-a obișnuit pe cititori și telespectatori cu etapele fiecărui proces. Știu că fiecare dosar al procurorilor trebuie să aibă un probatoriu solid și așteaptă ca ancheta să se termine într-un timp scurt (câteva luni), nu așa cum se proceda în urmă cu ceva timp, când dura un an-doi până când inculpatul ajungea în fața instanței de judecată. În cazurile de răsunet, cum a fost cel al lui Mugur Ciuvică, și când noi, jurnaliștii, am luat poziție față de modul în care s-a produs săltarea lui de pe stradă, din ordinul lui Adrian Năstase, procurorii n-au oferit explicații, dar au dat înapoi în fața presiunii presei și a politicienilor din Opoziție.

Acum, procurorii anti-corupție, când decid reținerea și cer măsura arestării preventive, spun că se impune această masură excepțională pentru că inculpatul are o atitudine necooperantă, ostilă și există indicii că ar ascunde probe și că ar influența martorii dacă e lăsat în libertate. Este și cazul vocalei avocate a Alinei Bica, a cărei reținere a fost percepută ca fiind asemănătoare cu metodele Miliției și Securității din anii ’50. Pentru acest exces de zel, ca procedură, în opinia mea și a multora, nu există explicație care să stea în picioare.

Ce au însă în comun cele două cazuri, al lui Mugur Ciuvică și al Laurei Voicu? Sub nicio formă, în ultimul nu se mai poate vorbi de presiune politică! Ca să înțelegeți atitudinea anchetatorilor, și din 2002 și din 2015, trebuie să facem o incursiune în trecut.

Politica românească mustea de corupție și în 2002. La jumătatea lunii ianuarie, aproape toate redacțiile ziarelor din București au primit pe e-mail un gen de raport, intitulat ”Armaghedon II”. Erau acuzați de corupție și de afaceri oneroase lideri ai PSD, în frunte cu premierul Adrian Năstase. Cei acuzați au sărit în aer. Ministerul de Interne și Parchetul au fost somați să descopere autorul. Scandalul a pornit într-o vineri seară, 18 ianurie 2002, când Mugur Ciuvică, fost șef de cabinet al președintelui Emil Constantinescu, a fost oprit pe stradă de un grup de polițiști, culcat la pământ și încătușat când s-a opus ducerii cu forța la Parchet. Anchetarea lui a durat până după miezul-nopții și, probabil, doar prezența presei în fața instituției a făcut ca procurorii să-l lase în libertate. A fost arestat doar cel care a transmis textul Armaghedonului, Ovidiu Iane. Fusese descoperit de niște ofițeri de la celebra unitate ”Doi ș’ un sfert”. A doua zi, sâmbătă, la Parchetul General s-a ținut o conferință de presă în care ni s-a comunicat că Ciuvică este acuzat de instigare la transmiterea de informații false și că i s-a interzis să părăsească Bucureștiul 30 de zile.

Mugur Ciuvică a declarat că toate învinuirile nu sunt adevărate și că el nare nici o legatură cu „Armagedon II”. A precizat că nu îl miră nici declarația prietenului său Iane, care indicase că primise textul de la Ciuvică, pentru că e convins că asupra lui s-au făcut presiuni. Procurorii au susținut că au probe materiale și că Ciuvică minte.

Același lucru îl susțin și procurorii de acum, în cazul avocatei Laura Voicu. O acuză că, într-o altă cauză decât cea a Alinei Bica, a mințit cu privire la calitatea oficială a unui avocat stagiar, delegat de ea, și că acest lucru le pune în pericol ancheta. Legea le permite să ceară arestarea și pentru o astfel de atitudine împănată de minciuni. O luptă până la urmă firească, în care arbitru poate fi doar judecătorul.

Autor:  Simona Ionescu

Redactor şef la Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

SIMONA IONESCU: „O apreciez pe Monica Macovei … dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani…”

O corecție necesară: și totuși, procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare la Mineriada din ’90!

Au trecut 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara și curând se împlinesc tot atâți de la Mineriada din iunie 1990.

Simona IonescuE vremea când noi, jurnaliștii, scotocim în agendele vechi cu însemnări, căutăm în arhive după mărturii și fotografii din acele zile de 13, 14 și 15 iunie 1990, când șeful statului, proaspăt ales (20 mai), a declanșat războiul româno-român. Când e vorba de istorie e bine și corect să nu fie deformat nimic și să se prezinte faptele, mărturiile și imaginile așa cum au fost. Adevărul. Asta am căutat în ultimele zile, pentru un număr special al EVZ despre Mineriada din 90, dacă tot se va redeschide acum, de către procurori, Marele Dosar. Cei mai tineri, absenții acelei perioade tulburi trebuie să afle de ce fostul președinte al României, Ion Iliescu, e pus sub acuzarea de crimă împotriva umanității. Am căutat și pe Google. Și am dat peste un text al Monicăi Macovei, scris în 18 iunie 2014, despre ziua de 13 iuie ’90, dar și despre ce a urmat în cariera ei de procuror.

O apreciez pe Monica Macovei pentru multe lucruri bune făcute pentru reformarea justiției și pentru spiritul bătăios, dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani, în mai 1997, într-o sală de ședință din Parchetul General.

Scrie Monica Macovei pe blogul său: „Eu am refuzat să emit vreun mandat de arestare, dar alți procurori au dispus arestarea unora dintre demonstranți”. Se referă la momentul în care polițiștii și jandarmii au intrat în forță peste protestatarii din Piața Universității, în zorii zilei de 13 iunie 1990. I-au scos din corturile amplasate în fața Teatrului Național, i-au bătut, i-au urcat în camioane și i-au dus la o unitate militară de la Măgurele sau, așa cum spune doamna Macovei, „și pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1”. Ea activa în acea perioadă la Procuratura sectorului 1 și avea ca atribuție emiterea de mandate de arestare la solicitarea polițiștilor de la „Cercetări penale”. Trebuie spus că, în anii 90, procurorii puteau, conform legii, să emită mandat de arestare pentru 5 sau 30 de zile, fără avizul judecătorului. Iar unii dintre ei au fost chemați de oamenii cuplului instalat la putere, Iliescu-Roman, să definitiveze din punct de vedere legal ceea ce făcuseră forțele de ordine ale ministrului Chițac, în zorii zilei de 13 iunie. Și au semnat mandate de arestare în alb.

Monica Macovei afirmă că ea nu a emis niciun astfel de mandat pentru oamenii ridicați din Piața Universității. Ba chiar consemnează că, în mai 1991, când ajunsese „procuror șef Birou la Procuratura Municipiului București, iar o parte din procurorii care arestaseră ilegal în iunie 1990 lucrau în Biroul condus de mine” le-a cunoscut bine activitatea. „Aceștia erau ocupați să închidă dosarele în care arestaseră oameni nevinovați în iunie 1990 și să aplice amenzi administrative celor închiși între o lună și mai multe luni pentru «fapte grave»”, a scris pe blogul său în 2014. Arată că a făcut și o informare către Procuratura Generală, în 18 iunie 1992, în care consemnează că 59 de persoane au fost arestate ilegal de către procurorii Alexandru Țuculeanu, Dinu-Emil Dumitru, Petre Buneci, Cornel Popescu, Valentin Leancă, Horia Ghibănescu și Ovidius Păun. Nu s-a întâmplat însă nimic și nu a primit niciodată răspuns la acest raport, dar în 1993 a fost transferată la Procuratura Generală, devenind în scurt timp colegă de instituție cu mulți dintre procurorii din listă.

Lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar memoria mea de jurnalist le confirmă. Am asistat, în sălile de judecată, la multe ședințe în care victimele arestate în Piața Universității reclamau lipsirea de libertate abuzivă. Deschiseseră un proces în 1992- 1993. Articolele mele au fost publicate în ziarul „Tineretul liber”.

Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu. ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:

„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.

Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.

Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)

Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.

Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.

Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.

Autor:   Simona Ionescu
Sursa: evz.ro

LUIZA VASILIU ARE GĂRGĂUNI DE PRIMĂVARĂ

8 martie 2015 1 comentariu

Indiscutabil, femeile frumoase au tot felul de gărgăuni. 

Luiza Vasiliu are nişte gărgăuni mai speciali: Gărgăuni de primăvară …

.

.

GĂRGĂUNI DE PĂRIMĂVARĂ

Text apărut în numărul din februarie al revistei Timpul, într-un dosar dedicat lui Radu Cosașu și coordonat de Radu Vancu

Luiza Vasiliu    Scriu acest text la o masă de sticlă dintr-un apartament micuț de pe rue du Plâtre, strada unde și-a pierdut Flaubert virginitatea cînd avea șaișpe ani, în timpul anului școlar 1837/1838 (deși unii zic 1839). Am aflat asta în seara dinaintea plecării la Paris, răsfoind o carte mai veche despre Parisul libertin. N-a fost nimic planificat. Așa cum n-au fost nici aripile enorme de înger pe care le-am găsit la fața locului, în apartamentul închiriat de la un chitarist brazilian. Pe masă am un o cană de ceai și un balon cu aer cald care, dacă-i răsucești cheița, începe să se învîrtă în jurul unui suport de plastic (pămîntul) și cîntă, mecanic și delicat, melodia de la Ocolul pămîntului în 80 de zile. Balonul muzical a fost făcut în Macao, în 1986, de Enesco Imports Corp. E numărul 3531 dintr-o serie limitată de 10 000. L-am găsit ieri în piața de vechituri de la Saint-Ouen, i-am răsucit cheița și-am rămas agățată de panglicile lui galben poussin, n-am avut încotro și l-am luat (m-am tîrguit puțin, l-am scos la 35 de euro în loc de 45). Tot ieri a fost aniversarea lui Jules Verne (n. 8 februarie 1828, la Nantes). Și tot ieri am recitit, înainte să aflu de aniversare sau să mă urc în balon,Un august pe un bloc de gheață (se poate citi la liber pe Liternet), pe care Radu Cosașu i l-a dedicat lui Jules Verne.

    L-am citit prima dată în Dilema, cînd aveam 14 ani, mai întîi la școală, pe sub bancă, apoi pe ușa de la șifonierul unui iubit, apoi direct din cărți, apoi Alex. Leo Șerban ne-a făcut cunoștință și m-am făcut mică de tot, apoi am ieșit din cînd în cînd, cu Cristi Luca cu tot, la prînzuri lungi și calde ca niște vacanțe de vară, apoi eu m-am angajat la Dilema și am devenit colegi (imaginați-vă cum sună asta, să fii coleg cu Radu Cosașu), apoi am devenit, în fiecare joi, dactilografa Luisiana (dl Cosașu îmi dicta textele extremistului de centru scrise „cu creionul între degete, cum crede Malraux că-ți trebuie ca să devii om”, iar eu le băteam la calculator), apoi ultimul volum din Supraviețuiri voia neapărat să fie scris, așa că ne-am văzut ceva mai rar, dar mai aplicat (vizite cu ceai, biscuiți și noua dezordine mondială). Radu Cosașu e scriitorul meu preferat, pentru mătuși, pentru fiul inexistent (pe care l-am și cunoscut), pentru Belphegor, pentru Stan și Bran, pentru sonatine, pentru gărgăuni, pentru profesarea lucidității în vremuri tulburi, pentru onestitatea incredibilă, pentru stilul impecabil, pentru umanitatea fiecărui cuvînt, pentru generozitate, pentru arta de a citi ziarul (și arta de a-l scrie), pentru încă o mie de lucruri care încap într-un balon cu aer cald pilotat de Iordache Cuparencu, n. 1784, la Iași, primul om despre care se crede că a supraviețuit unui accident serios cu balonul.

Pentru conformitate:

Autor: Luiza VASILIU

Acest articol a apărut sub numele original

GĂRGĂUNI DE PĂRIMĂVARĂ

pe siteul publicaţiei Dilema Veche

La data 04 Martie 2015

DANIELA RAŢIU: „Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate…”

5 martie 2015 15 comentarii

Moștenirea lui Cristian Panait

Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate. Ați știut cu toții și ați pus umărul la destructurarea unui stat. Jurnaliști, politicieni, funcționari, procurori, judecători, medici, asistente medicale, profesori, portari, polițiști, primari, consilieri, cetățeni. Cu toții ați închis ochii.

Daniela RațiuAți dat vina pe copii, rate, case, frigiderul gol, vacanțe în care ați vrut să mergeți și nu ați fi putut altfel, haine de firmă la care visați și pe care altfel nu vi le-ați fi permis, case cu piscină la care visați atunci când locuiați între betoane, la grămadă cu ”săracii și naivii”, mașinile de lux cu scaune din piele bej la care visați atunci când conduceați un hârb de mașină luată de la second. V-ați uitat în oglindă și v-ați spus că trebuie să o faceți pentru că nu aveți încotro, că o faceți pentru copiii voștri (deși vă e greu să recunoașteți egoismul sălbatic care v-a orbit, era doar pentru voi, obsesia compulsivă a acaparării de bunuri, terenuri, oameni).  

Vedeați în jurul vostru cum alții trăiau pe picior mare și atunci v-ați lăsat conduși de invidia care vă mușca din inimă. Puțin câte puțin, mecanismul justificării a orice și a oricum învârtea rotiță cu rotiță până când totul s-a relativizat. Linia roșie a devenit invizibilă. Ați trecut de cealaltă parte. Și când ați ajuns acolo, în lumea lor, când ați văzut că făceați parte dintre ei v-a umplut un sentiment de putere. Nimic și nimeni nu se putea atinge de voi, așa simțeați alături de cei la ale căror mese stăteați la început stingheri, băgându-vă în seamă, spunând câte ceva cu glasul gâtuit de emoție. Vă uitați în jur și vi se umplea inima de bucurie că sunteți parte din Marea Șmecherie Națională.

Ați văzut cum se țes intrigile, interesele cum interferează, cum barierele politice și instituționale  sunt atât de elastice. Toți își făceau curaj unul altuia spunând într-una, ca o mantră, ”nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Îi avem pe toți la mână!”. Deja făceați parte dintre ei. Și ați văzut că, cu timpul, a început să se fure tot mai mult, era un fel de nebunie care vă cuprinseseră pe toți. Furtul era la drumul mare, haiducește, în haită: rafinării, păduri, fabrici, bugetul de stat la îndemână, oameni de toate felurile. Toți cuprinși de febra hoției, ca niște lăcuste. Televiziunile vă serveau și o fac în continuare pentru că jurnaliștii au venit cu voi la furat. În horă v-ați prins cu toții: politicieni, jurnaliști, procurori  și judecători corupți, funcționari. De ”săraci și naivi” aveți nevoie doar ca să îi băgați în față atunci când aveți nevoie să se bată pentru voi să urle isterizați că voi sunteți doar ”victime politice”. Nu ați făcut nimic pentru ei pentru că cu banii lor v-ați îndestulat conturile, v-ați cumpărat case, mașini, afaceri și oameni. Fiecare dintre voi aveți un mic/mare alai de fraieri cărora le aruncați oase de la masa voastră și pe care îi puneți să semneze pentru voi.

Această luxuriantă junglă a corupției pe care ați construit-o și din cauză căreia în România parcă nu se mai vede soarele, din când în când, ”Panaiții” o străbat și taie fără milă, încercând să taie din rădăcină, răul care ne sufocă, răul care pentru voi a devenit respirabil, de care sunteți dependenți. Acești Panaiți sunt tot mai numeroși. La început a fost doar el, Cristian Panait. Dar el a lăsat urme, ca niște pietricele într-o junglă întunecată, populată de fiare, iar pe urmele lăsate de el, ca niște jaloane, sunt tot mai mulți. Nu sunt doar procurori. Sunt și judecători, funcționari, jurnaliști, cetățeni. Sunt tot mai mulți. Și da!, le e foame de aer curat, de dreptate, de justiție, de principii, de normalitate.

Filmul lui Tudor Giurgiu, ”De ce eu?”, pornind de la cazul procurorului Cristian Panait, tocmai această complicitate vinovată o devoalează. Această complicitate ca o pânză de păianjen țesută în ultimii 25 de ani de toți cei mânați de frică, de teamă, de foamea de bani. Pe asta s-a construit sistemul putred care astăzi pocnește ca un puroi. Așa precum i se spune în film protagonistului care joacă rolul lui Panait, asta caută Sistemul: unde vede foamea și nerăbdarea acolo se oferă bani, ascensiune, toate cadourile strălucitoare pe care le poate refuza doar un caracter puternic, construit pe valori fundamentale. Filmul lui Tudor Giurgiu a venit când trebuia. Acum câțiva ani acest film nu ar fi produs aceeași emoție. Astăzi, ”De ce eu?” marchează moștenirea lui Cristian Panait: continuarea a ceea ce el a început.

Autor: Daniela Raţiu – jurnalist şi scriitor

Sursa: evz.ro

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 130 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: