Arhiva

Archive for the ‘Remember’ Category

A fost odată ca niciodată: ORA VESELĂ

Să ne amintim.

Era odată „Ora veselă” … era să spun că râdea poporul cu televizorul, dar se dădea la radio… 😀

ORA VESELĂ – Scurt istoric

ORA VESELĂ a fost întotdeauna sinonimă cu umorul de calitate şi buna-dispoziţie!

La începutul anului 1929 conducătorii programului literar artistic – profesorul Gheorghe Mugur, poetul Vasile Voiculescu şi scriitorul Horia Furtună – au simţit nevoia ca în programul Radioului să se audă şi vorbe de duh care aveau menirea să descreţească frunţile ascultătorilor. Aşa s-a făcut că la 17 ianuarie 1929, crainica anunţa: „Aici, Radio Romania. Radio Bucureşti. Ascultaţi astăzi, în premieră, emisiunea ORA VESELĂ.” Emisiunea, deşi se intitula „Ora Veselă”, nu dura mai mult de 10 – 15 minute la acea vreme şi era scrisă şi interpretată de cunoscutul şi simpaticul actor Ion Manu. Prima cronică a fost monologul Limbă şi moravuri scris în versuri. Ion Manu era plin de spirit, scria scurt, concis, incisiv şi mai ales adevărat, aşa cum este viaţa, călăuză fiindu-i îndemnul: „Mai bine să uiţi frumos, decât să-ţi aminteşti urât. În artă orice faci, dacă faci bine e o cinste !”

stroe-si-vasilache-1936

Stroe şi Vasilache în 1936

Un alt moment de referinţă pentru ORA VESELĂ a fost apariţia la 1 octombrie 1932, într-o duminică, la ora 14.00, a primului cuplu umoristic al undelor radiofonice, Stroe şi Vasilache cu celebrul lor : „Alo, alo, aici e radio/ Stroe şi Vasilache/ Lache, lache, lache!… ” Semnalul se va permanentiza ulterior cu binecunoscutul generic: „Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor,/ Ore vesele pleacă-n zbor către inimile tuturor!”, preluat şi de cuplul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu.

text-ora-vesela-1934

Stroe şi Vasilache, manuscrisul unui cuplet datat 6 mai 1934, difuzat la ora 14,30

Pe parcursul timpului ORA VESELĂ suferă mai multe transformări schimbându-şi genericul în mai multe variante –Comici vestiţi la microfon, Radio-Magazin, La microfon satira şi umorul, Unda veselă.

 De-a lungul anilor prin faţa microfonului OREI VESELE s-au perindat cei mai mari actori de comedie ai scenei româneşti – Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Rodica Popescu-Bitănescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Mălaimare, Valentin Teodosiu, Dan Condurache, Adriana Trandafir, Virginia Mirea, Alexandru Bindea, Magda Catone, Eugen Cristea, Petre Lupu, Valentina Fătu şi lista ar putea continua.

 Toţi aceşti actori şi-au pus amprenta talentului lor şi au valorificat textele unor cunoscuţi umorişti – Andy şi Stănescu, Mircea Crişan, dr. Colonaş, Mircea Ştefănescu, Aurel Felea, George Mihalache, Fred Firea, I. Berg, E. Mirea, I. Avian, Mihai Maximilian, Silviu Georgescu, Stelian Filip, Grigore Pop, Valentin Silvestru, Eduard Jurist, Dan Mihăescu, Octavian Sava, Cornel Udrea, Aurel Storin, Sadi Rudeanu, Horia Şerbănescu, Alexandru Darian, Sorin Petrescu, Teodor Oprişan.

Au muncit cu pasiune şi bucurie ani de zile în slujba ascultătorilor OREI VESELE – Octavian Sava, Marin Traian, Grigore Pop, Silviu Georgescu, Eduard Jurist, Octavian Iordăchescu, Stelian Filip, Manole Pavel Dan, Mircea Zăvoianu, Silvia Cusursuz – realizatori; Manuela Popescu, Iulian Iancu, Mihnea Chelaru – ing. regizori tehnici; Romeo Chelaru, Ion Barta, George Marcu, Mădalin Cristescu – regizori muzicali; Janina Dicu, Renata Rusu – regizori de studio; Dan Puican, Constantin Dinischiotu, Alexandru Darian, Cezarina Udrescu, Vasile Manta – regizori artistici.

ion vova ora vesela

Ion Vova

 Părintele şi mentorul tuturor, regizorul artistic Ion Vova a fost timp de peste 55 de ani sufletul acestei emisiuni. Mulţi dintre actorii mai sus menţionaţi îi datorează maestrului Ion Vova, prezenţa lor în această prestigioasă emisiune, ORA VESELĂ.

ORA VESELĂ a reprezentat pentru ascultătorii ei nu numai o emisiune de umor ci şi o permanentă stare de spirit !

FIŢI VESELI !

Silvia Cusursuz

 Mircea Zăvoianu

Sursa: eteatru.ro

17 ianuarie  2010 – 17 ianuarie 2011

Prin alcătuirea unui top în această perioadă s-au sărbătorit cei 82 de ani de „Ora veselă”

CLASAMENTUL FINAL „TOP 10 – ORA VESELÔ

1. Cu ce?, Interpretează: Constantin Tănase 
2.Nae Girimea. Interpretează: Ion Lucian

3. Nea Mărin la cinematograf. Interpretează: Amza Pellea

4 . Doi soţi model. Interpretează: Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Dem Rădulesc

5. Escu IV. Interpretează: Toma Caragiu

6. Dă, Doamne ! Interpretează: Constantin Tănase

7. Tablele şi Europa. Interpretează: Valentin Teodosiu şi Horaţiu Mălăele

8. Mahmurul. Interpretează: Horaţiu Mălăele

9. Aha! Interpretează: N. Stroe, Antonescu-Cărăbuş şi George Trestian

10-11. Balet la… radio. Interpretează: Toma Caragiu

10-11. Cântecul croitorului. Interpretează: N. Stroe

la care se adaugă – în ordinea descrescătoare a numărului de săptămâni de prezenţă în top

12. Prietena. Interpretează: Ileana Stana Ionescu  (31 de săptămâni)

13. Impozit pe cal. Interpretează: Mihai Fotino şi Virginia Mirea (26 de săptămâni)

14. Confruntarea. Interpretează: Marin Moraru şi Dem Rădulescu (22 de săptămâni)

15. Reţetă pentru prajitură cu fructe. Interpretează: Horaţiu Mălăele (14 săptămâni)

16. La piaţă. Interpretează: Rodica Mandache şi Valentin Teodosiu (13 săptămâni)

17. Mişu. Interpretează: Nicu Constantin şi Cristina Stamate (11 săptămâni)

18. Maşina de cusut „Ileana”. Interpretează: Vasile Tomazian (10 săptămâni) 

19. Debranşarea. Interpretează: Horaţiu Mălăele şi Virginia Mirea (10 săptămâni)

20. Vecinii. Interpretează: Mitică Popescu şi Horaţiu Mălăele (10 săptămâni) 

Cine doreşte să asculte înregistrări ale acestor emisiuni, o poate face accesând acest linc: www.eteatru.ro/?p=4279

Da, strugurii sunt încă acrii tovarăşe …

Sorina MateiVlad Petreanu ne  aminteşte de o poveste veche de mai bine de două decenii, şi anume ședința Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 25 februarie 1988 (mai precis de stenograma acelei şedinţe, așa cum a fost publicată de revista Historia în aprilie 2011).

Despre demersul Lui Petreanu, Sorina Matei spune într-un articol numit   România. 1988-2013. 25 de ani, nicio diferență.

Vlad Petreanu e senzațional. Mulți știu asta. Reiau o parte din ce a postat pe blogul lui sub titlul „Strugurii rămân acri, tovarăși”.
Citiți cu voce tare. Asta se întâmpla în România de fix acum 25 de ani. Ascultați-i astăzi.
Cum vă sună?
Cum vă place? 

Da, sună destul de straniu după atâta vreme… straniu de actual… Ce e şi mai grav, o parte din protagoniştii acelor zile sunt tot acolo … sus şi ne fac zilele amare… mai trist mi se pare că, pentru morţii ucişi la acel Crăciun însângerat, fie că e vorba de dictatorii asasinaţi (oricine e ucis fără a beneficia de un proces cât de cât e asasinat, nu?), fie că e vorba de cei care au murit cu uimirea pe figură strigând Jos Ceauşescu, Jos Comunismul în timp ce gaşca de criminali ticăloşi din jurul lui Ion Iliescu prelua pe ascuns puterea … nici dictatorii, nici uimiţii nu ştiu cine şi de ce  i-a asasinat.

Unul din gaşcă tocmai urmează să iasă din puşcărie unde a stat ca în vacanţă… Scuze de divagaţie, dar tocmai l-am văzut pe fiul lui spunând că de multe ori se întreabă dacă tatăl lui mai are minute la telefon…

Mirabil…Năstase are minute la telefon?
Care telefon bă ciudatule? În România puşcăriaşii nu au telefoane mobile şi nici minute deci … Te pomeneşti că unii vor avea pretenţia că puşcăriaşul român are şi laptop cu care scrie pe blogul personal zilnic unul sau mai multe articole… ţîţîţî … cum umblă unii cu capul în nor … 

Cum cred că s-a înţeles deja, articolul lui Vlad Petreanu se numeşte  Strugurii rămân acri, tovarăși!

Să ne amintim deci  Stenograma ședinței Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 25 februarie 1988 pe care VLAD PETREANU o publică pe siteul său numit  Amar de zi – un blog de Vlad Petreanu

Vlad PetreanuȘedința a fost prezidată de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secretar general al Partidului Comunist Român. Au participat tovarășii Constantin Dăscălescu, Elena Ceaușescu, Manea Manescu, Emil Bobu, Gheorghe Oprea, Gheorge Rădulescu. Au fost invitați tovarășii Ion Stoian, Aurel Duma.

Tov. Nicolae Ceaușescu:

Tovarăși,
Am convocat această ședința pentru a discuta unele probleme internaționale. În primul rînd, în legătură cu prelungirea acordării caluzei națiunii celei mai favorizate României, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, a făcut o comunicare, din partea Departamentului de Stat, la Ministerul Afacerilor Externe. Printre altele, în această comunicare, se spune că “îi va fi greu să propună prelungirea acordării clauzei, dacă România nu răspunde obiectiv la o serie de cereri ale Statelor Unite ale Americii” și așa mai departe. Că la noi sînt o serie de probleme economice, probleme religioase și probleme ale dreptului omului și, totuși, recunosc că în ce privește emigrarea s-au soluționat pozitiv multe lucruri.

Tov. Elena Ceaușescu:
Au ridicat, din nou, probleme vechi, probleme cunoscute.

Tov. N. Ceaușescu: “În legătură cu democrația, i-am spus că, considerăm că democrația noastră este superioară celei din Statele Unite ale Americii.”

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Așa este. Din nou se ridică aceleași probleme și ei spun că le va fi greu să ceară prelungirea clauzei. De altfel, noi le-am spus – și încă de multe ori – că vom renunța și că sîntem interesați în rezolvarea acestei probleme fără nici un fel de condiții, pe baza reciproce, a respectării acordurilor economice între două state. Nu putem accepta în nici un fel acordarea clauzei pe baza condițiilor care ni se pun. Nu vom accepta niciodată! I-am scris și lui Reagan – ca răspuns la scrisoarea lui – despre aceste lucruri; problemele economice românești – la ce se referă el – aici nu este vorba de nici o problemă economică, ci problemele economice sînt foarte grave în Statele Unite ale Americii – recunoscute chiar de economiștii lor – și care afectează și alte state, inclusiv țările în curs de dezvoltare.

Tov. Manea Manescu:
Situația lor economică afectează toată economia mondială.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
În legătură cu democrația, i-am spus că, considerăm că democrația noastră este superioară celei din Statele Unite ale Americii. Sigur, putem in acest fel saƒ discutaƒm, dar sunt probleme interne și nu consideraƒm caƒ poate fi obiectul unor discuții privind relațiile noastre. Sigur, noi am spus că renunțăm la prelungirea acordării clauzei dacă se pun fel de fel de condiții. Sîntem pentru menținerea clauzei fără condiții, adică fără menținerea amendamentului Jackson-Vanik. Și dacă nu vor, România nu va mai cere prelungirea.

Tov. Gheorghe Rădulescu:
Foarte bine.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
I-am spus-o direct. Acum, în comunicarea ambasadorului american, se spune că s-a ajuns la înțelegerea că, Statele Unite ale Americii să facă public această problemă. Ei vor să facă această comunicare în 28 februarie. Dar mai bine să citească tovarășul Duma.

Tov. Aurel Duma:
La 24 februarie 1988, în cadrul unei audiențe la Ministerul Afacerilor Externe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Roger Kirk a comunicat, din împuternicirea conducerii Departamentului de Stat, următoarele în legătură cu decizia României de a renunță la prelungirea clauzei națiunii celei mai favorizate, în condițiile amendamentului Jackson-Vanik.

1. Guvernul S.U.A. propune ca, în baza articolului XII al Acordului comercial româno-american, consultările bilaterale să aibă loc la Washington, în perioada 5-6 aprilie 1988. Partea americană dorește ca la aceste consultări să discute, între altele:
a) Dacă să se suspende sau să înceteze clauza națiunii celei mai favorizate prevăzută în articolul I al Acordului comercial dintre Republică Socialistă România și Statele Unite ale Americii din 1975.
b) Stabilirea modalităților de aplicare a acestei măsuri.
c) Cum să fie minimalizată perturbarea comerțului rezultînd din încetarea tarifului vamal în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate.

2. Guvernul Statelor Unite ale Americii nu poate să fie de acord cu ținerea acestei probleme strict între guvernele celor două țări.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Și noi am discutat altfel.

Tov. Aurel Duma:
Și, de aceea, guvernul american consideră necesar să informeze prompt Congresul, comunitatea oamenilor de afaceri, alte părți interesate și opinia publică despre hotărârea României privind clauza națiunii celei mai favorizate, precum și asupra răspunsului pozitiv al guvernului SUA de a începe consultările cu guvernul român în baza Articolului XII al Acordului comercial.

Ambasadorul SUA a subliniat că guvernul american intenționează să publice o declarație în acest sens nu mai tîrziu însă de vineri, 26 februarie 1988. Partea americană va încerca, înainte de a da publicității declarația, să verifice cu partea română exactitatea datelor faptice pe care le va cuprinde această.

La unele întrebări ce i-au fost adresate, ambasadorul Statelor Unite ale Americii a făcut următoarele precizări:

1. Partea americană are în vedere ca la consultările propuse pentru luna aprilie 1988 să fie examinate numai aspectele procedurale legate de aplicarea articolului I – referitor la clauza – din Acordul comercial bilateral.

2. Decizia cu privire la publicarea unei unei declarații, care să nu depășească data de 26 februarie a.c., după părerea sa, este deja luată. De asemenea, pentru verificarea exactității unor elemente din textul declarației, partea americană are în vedere să contacteze ambasada română din Washington.

3. Ambasada SUA din București nu a primit textul declarației. Cu toate că răsfoia niște hîrtii, ambasadorul SUA a spus că, după părerea lui, declarația ar putea cuprinde următoarele elemente:
– Dorința Statelor Unite ale Americii de a dezvolta relațiile cu România.
– Decizia guvernului român privind renunțarea la prelungirea clauzei în condițiile menținerii amendamentului Jackson-Vanik.
– Răspunsul Statelor Unite ale Americii că sînt gata să între în consultări cu partea română privind Acordul comercial din 1975.
– Dorința Statelor Unite ale Americii de a minimaliza efectul încetării clauzei asupra comerțului româno-american.

A adăugat că, probabil, declarația va mai cuprinde și alte elemente.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Și spune ce i-am răspuns noi.

Tov. Aurel Duma:
S-a prezentat poziția de principiu a țării noastre privind acordarea reciprocă a clauzei națiunii celei mai favorizate, fără nici un fel de condiții, și s-a exprimat dorința României de a dezvolta și diversifica relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii, pe baza principiilor recunoscute ale dreptului internațional. Totodată, s-a examinat surprinderea în legătură cu hotărârea de a se da publicității un comunicat privind o problemă asupra căreia s-a convenit să se păstreze o strictă confidențialitate.

Tov. N. Ceaușescu: “Nu vom mai accepta continuarea unor discuții de amestec inadmisibil în treburile interne ale României!” 

Am rugat să se transmită Departamentului de Stat cererea părții române de a se respecta această înțelegere și să nu se dea publicității nici o declarație înainte că partea americană să aibă consultări cu partea română în legătură cu această problemă. Discuțiile pe această temă să aibă loc la București și nu la Washington.

S-a subliniat încă o data că partea română apreciază necesară organizarea consultărilor dintre cele două guverne nu numai pentru clarificarea aspectelor procedurale, ci, în primul rînd, pentru găsirea cailor de dezvoltare în continuare a relațiilor economice dintre cele două țări. S-a sugerat, de asemenea, că aceste consultări să aibă loc cît mai curînd posibil.

S-a solicitat că punctul de vedere al părții române să fie transmis de îndată la Washington, urmînd să se comunice părții române răspunsul Departamentului de Stat în cel mai scurt timp.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Voi ați comunicat ambasadorului nostru de la Washington?

Tov. Aurel Duma:
Ambasadorului nostru de la Washington i-am comunicat, în primul rînd, că s-a prezentat această problemă de către ambasadorul american și, în al doilea rînd, dacă va fi solicitat de Departamentul de Stat să le răspundă ca discuțiile să aibă loc la București, și să ne informeze ce i s-a mai spus.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Bine. Acum, tovarăși, eu vreau să va spun că am dat sarcină să se facă un proiect de declarație, în care să se reflecte adevărata realitate.

Tov. Manea Manescu:
Este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Sigur, să spunem că noi pornim de la necesitatea dezvoltării relațiilor, că de fapt prin amendamentul Jackson-Vanik – menținerea acestui amendament – s-au încălcat prevederile Acordului comercial, s-a acționat cu totul unilateral, urmărind și făcînd discuții contrare României, formulînd o serie de pretenții de amestec în treburile interne inadmisibile. Și în cîteva rînduri s-a atras atenția și trebuie spus că nu se va putea merge mai departe așa. Am spus acest lucru și cu prilejul vizitei secretarului de stat și în scrisoarea trimisă lui Ronald Reagan. Nu se poate acceptă condițiile impuse de ei! Cum poți să spui că “președintelui îi va fi greu să mai ceară prelungirea clauzei dacă România nu răspunde la o serie de cerințe ale SUA”?!

Tov. Manea Manescu
Este un amestec brutal.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Trebuie să le spunem, în sensul în care am spus și în scrisoare, să spunem public; m-am referit atunci și la situația de la ei de acasă. Și am spus că România dorește menținerea clauzei reciproce, numai în anumite condiții, fără impunerea menținerii amendamentului Jackson-Vanik și în conformitate cu normele internaționale, cu prevederile GATT, în care ambele țări sînt membre. Să spunem că nu vom mai accepta continuarea unor discuții de amestec inadmisibil în treburile interne ale României, că România – pînă cînd se va ajunge la un acord corespunzător privind adoptarea unei declarații privind acordarea clauzei reciproce fără nici o condiție – va continuă să acționeze în direcția dezvoltării relațiilor; sau să spunem, pînă cînd se va ajunge la o clarificare, România va continuă să dezvolte relațiile și va acționă pe bază această; cutare și cutare. în spiritul în care este.

Tov. Elena Ceaușescu:
Sînt cunoscute.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Deci, tovarăși, să pregătim acest proiect de declarație, pînă după amiază să-l avem gata. Dacă ei vor să-l publice, dacă ei se vor referi la aceste lucruri și noi să le spunem cîteva lucruri mai tari. Deocamdată aceasta spunem în declarație.

Tov. Aurel Duma:
Să vedem întîi declarația lor.

Tov. Elena Ceaușescu:
Pregătim declarația și vedem cum este declarația lor.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
După amiază să avem noi pregătit proiectul de declarație și o publicăm după ce apare declarația lor. Vom vedea și ce ne răspund. După amiază – repet – să avem noi gata proiectul nostru de declarație.

Tov. Aurel Duma:
Am înțeles.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Aceasta, tovarăși, ar fi în legătură cu această problemă. Realmente nu mai putem admite. Mai mult de 20 de ani, de fiecare data avem aceaste probleme. Acest lucru nici cu americanii, nici cu alții nu-l mai putem admite. Ce am făcut am făcut prin muncă noastră!

Tov. Gheorghe Rădulescu:
Este foarte bine să procedăm așa.

Tov. Nicolae Ceaușescu:
Deci, aceasta ar fi problema cu Statele Unite ale Americii.

cf. Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale, Fond C.C. al P.C.R. – Sectia Cancelarie, Dosar 8/1988, f. 6 – 10.

Sursa: petreanu.ro

23 DE ANI DE LA ASASINATUL DIN DECEMBRIE

24 decembrie 2012 29 comentarii

În ziua de Crăciun de împlinesc 23 de ani de la Asasinatul din Decembrie …

Deși meritau să moară, Ceașcă și Sinistra nu au fost executați, ci asasinați… măcar pentru faptul că nu au beneficiat de dreptul la recurs …

Oare de ce? Pentru a nu ne spune cum sunt cei care preluau puterea în urma Loviluției din Decembrie?

Dumnezeu să-i ierte… eu sunt om și nu pot…

Categorii:Remember Etichete:

23 de ani de la LOVILUȚIA DIN DECEMBRIE… ”în aer era plumb … au tras aer în piept și au murit …” (ca proștii?)

17 decembrie 2012 2 comentarii

Cică pe 21 decembrie vine sfârșitul lumii…

Acum 23 de ani,  la Cluj, în față la Hotel Continental, prin aer zbura plumb … oamenii trăgeau aer în piept și mureau…

Dumnezeu să-i ierte … dacă ne uităm  cum arată acum Parlamentul României, nu mai regretăm dacă vine sfârșitul lumii .. regretăm doar că acei oameni au murit ca proștii …

După 23 de ani morții sunt la cimitir iar vinovații s-au îmbogățit și ne conduc

DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ PE MORȚII FĂRĂ VINĂ !

Așa a fost  la  ”Conti”…

Categorii:Remember, Tristeţi Etichete:

Istoria se repetă?

26 noiembrie 2012 Lasă un comentariu

Să ne amintim:

Revolutia prostului gust. PSD si confiscarea simbolurilor din ’89

Dan Tapalagă

Dan Tapalagă

De la Revolutie incoace, este prima data cand PSD isi aduce militantii in Piata Operei din Timisoara, simbolul anticomunismului si locul de unde s-a extins revolta care a dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989. Mircea Geoana, Crin Antonescu si Gheorghe Ciuhandu confisca simbolistica evenimentelor din ’89 si o indreapta, printr-o operatiune grosolana de manipulare, impotriva lui Traian Basescu.

  • Pe un afis din Timisoara, plasat ostentativ chiar in balconul Operei, scrie: „1989-2009, in decembrie, o data la 20 de ani, Timisoara debarca dictatorul!” Procedand astfel, PSD rastalmaceste trecutul, ii paraziteaza momentele luminoase si le exploateaza in batalia cu Traian Basescu, batandu-si joc de istoria recenta chiar de Ziua Nationala a Romaniei. Acest rusinos moment n-ar fi fost posibil fara liberalii lui Crin Antonescu si cateva umbre de taranisti. Afisele sfidatoare au fost scanteia care i-au scos pe timisoreni pe strazi impotriva lui Mircea Geoana si PSD. 
  • Presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, a declarat, citat de NewsIn, ca i se pare „absolut exagerat, mi se pare si ridicol, pentru ca a asemui situatia de acum cu cea de atunci pune in derizoriu ceea ce au facut timisorenii la Revolutia din Decembrie ‘89. Adica, un astfel de mash pus pe Opera, la 20 de ani de la Revolutie, e de-a dreptul jignitor.”
  • In balconul Operei si-au facut aparitia in 20 decembrie 1989 primii revolutionari, s-au tinut primele cuvantari publice impotriva lui Nicolae Ceausescu si tot aici, pe 11 martie 1990, s-a citit Proclamatia de la Timisoara, care prevedea la faimosul punct opt interzicerea accesului fostilor nomenclaturisti la functii publice. Tot aici, dupa 20 de ani, intr-un gest provocator fara precedent, Mircea Geoana sfideaza si batjocoreste in mod public memoria timisorenilor si a unei tari intregi chiar de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. 
  • Stramosul PSD de astazi, FSN-ul condus de Ion Iliescu, a fost continuatorul Partidului Comunist Roman. Sub noua denumire s-au regrupat dupa 1990 nomenclaturisti si securistii regimului Ceausescu, confiscand rapid Revolutia. Neocomunistii au acaparat rapid parghiile puterii, inabusind revoltele strazii cu bata mineriadelor. Partidele istorice, reprezentate de liberali si taranisti, au simtit pe pielea lor teroarea post-comunista, exercitata la comanda lui Ion Iliescu. Dupa 20 de ani, liberalii lui Crin Antonescu si cativa taranisti activi in anii ’90 impotriva FSN-ului si PDSR-ului au depus simbolurile Timisoarei la picioarele lui Ion Iliescu. 
  • PSD cauta sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura: defiland cu steaguri rosii in premiera in Piata Operei, Mircea Geoana vrea sa arate ca PSD a depasit complexul ideologic care l-a marcat in ultimii 20 de ani. Vrea sa recreeze in mod artificial atmosfera de dictatura, sa treaca fraudulos in spatiul rezervat dizidentilor autentici. In numele unei reconcilieri bizare, Geoana proclama momentul iertarii, plasandu-se ostantativ in tabara detractorilor condamnarii comunismului. 
  • Astazi nu am vazut la Timisoara vreo manifestare de bun simt, ci de prost gust. O revolutie rasturanta, in care PSD, PNL si cateva ramasite din PNTCD au uzurpat simboluri inviolabile. Am trait s-o vedem si pe asta: cum devin anticomunisti Mircea Geoana si Ion Iliescu, cum lupta impotriva unei dictaturi inchipuite si cum promit adevarul despre mineriade. Se cheama delir. 
  • E drept ca istoria se rescrie continuu, ca adevarul istoric apartine celor care-l proclama si-l impun (puterea aceasta revine astazi televiziunilor), e adevarat ca mistificarea si manipularea pot merge foarte departe, dar ce s-a intamplat azi la Timisoara se cheama violarea unor spatii sacre care apartin Romaniei, nu oamenilor politici. Timisorenii nu s-au lasat insa calcati in picioare: au iesit pe strazi sa-si apere trecutul si memoria de vandalizare politica. Nu m-as mira ca tot ei, la fel ca acum 20 de ani, sa fie catalogati huligani, elemente dusmanoase, pedelisti deghizati. 
  • Mircea Geoana, Crin Antonescu, Gheorghe Ciuhandu (primarul Timisoarei) si Klaus Johannis (primarul Sibiului) au crezut ca pot pacali, cum se spunea in urma cu 20 de ani, poporul cu televizorul. 
  • Mircea Geoana si-a incheiat aventura la Timisoara strecurandu-se afara din cladirea Operei, la brat cu Antonescu si Johannis, pe usa din spate.Au crezut ca, declansand Revolutia prostului gust, isi vor fugari adversarul, dar au sfarsit prin a fugi ei, aproape fugariti de multime. E tot un gest simbolic. 

P.S. E inadmisibil modul cum relateaza televiziunile evenimentele de la Timisoara: putine informatii, si acelea interpretate in mod tendentios de politicieni. Urmaresc Antena 3 si Realitatea TV. Constat cu stupoare ca ele nu concep ca timisoreni de rand, nu neaparat activisti PDL, s-or fi simtit batjocoriti si agresati de politicieni pusi pe furat simboluri revolutionare si s-au revoltat sincer, la fel ca acum doua decenii. 

Sursa: hotnews.ro

Autor:  Dan Tapalaga

Data publicării: Marţi, 1 decembrie 2009

Goodbye Whitney …

12 februarie 2012 Lasă un comentariu

Whitney Houston a murit…

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!

Una din marile vede ale lumii, Whitney  Houston,  a plecat dintre noi. Mult, mult prea repede …

Personal am considerat-o întodeauna o mare Divă (cu majusculă).

***

Cine a fost Whitney Houston? 

Whitney Houston (n. 9 august 1963Newark, New Jersey, d. 11 februarie 2012Beverly Hills, California) a fost o cântăreață americană, actriță și producătoare de filme. Mama ei, cântăreața Cissy Houston a fost în trupa de cântăreți a lui Elvis Presley.

1998-2000 „My Love is Your Love” and „Whitney: the Greatest Hits”

După ce a petrecut mult timp la începutul și mijlocul anilor 1990 jucând în diverse filme, a scos primul album audio în 8 ani „My Love Is Your Love” în 1998. A fost înregistrat și mixat în 6 săptămâni, conținând producții ale lui Rodney Jerkins, Wyclef Jean și Missy Elliott. Albumul a debutat la poziția 13 în chartul Billboard 200. A avut un sound mai funky decât producțiile anterioare. A conținut hit-urile: „When You Believe” (SUA No.15, MAREA BRITANIE No.4), un duet cu Mariah Carey pentru Prince of Egypt soundtrack, „Heartbreak Hotel” (SUA No.2, MAREA BRITANIE No.25) cau Faith Evans și Helly Price care a primit o nominalizare pentru „Cel mai bun video R&B” la Premiile MTV VMA 1999; „It’s Not Right But It’s OK” cu care Houston a câștigat al șaselea Premiu Grammy pentru Cea Mai Bună Performanță Vocală Feminină R&B; „My Love Is Your Love” care s-a vândut în 3 milioane copii în lume și „I Learned From The Best.”

2006-2012 Întoarcerea la muzică, turul I look To You

În septembrie 2006 Whitney s-a despărțit de Bobby Brown, divorțând în octombrie. Divorțul s-a finalizat la data de 24 aprilie 2007, lui Whitney acordându-i-se custodia fiicei lor. În martie 2007, Clive Davis de la Arista Records a anunțat că Houston va începe să înregistreze un nou album. În octombrie 2007, Arista a scos pe piață o altă compilație „The Ultimate Collection” în afara SUA. În octombrie 2009 Houston a scos albumul „I Look To You”. Whitney a plecat în tuneul mondial Nothing But Love. Era primul turneu mondial după 10 ani. Totuși a avut parte de atenție media destul de negativă. Houston a anulat câteva concerte din cauza bolii. În ianuarie 2012 Houston a fost nominalizată pentru 2 Premii NAACP Image Awards. La data de 7 octombrie 2011, RCA Music Group a anunțat că va închide Arista Records și J Records, Jive Records. Material viitor cu Houston urma să fie eliberat de brand-ul RCA Records.

Albume muzicale

Filme

Premii obținute

  • 1986: Grammy Award cea mai bună interpretare feminină pentru „Saving All My Love For You“
  • 1988: Grammy Award cea mai bună interpretare feminină pentru „I Wanna Dance With Somebody“
  • 1994: Grammy Award șlagărul anului pentru „I Will Always Love You“
  • 1994: Grammy Award cea mai bună interpretare feminină pentru „I Will Always Love You“
  • 1994: Grammy Award Albumul anului pentru „The Bodyguard“
  • 2000: Grammy Award R’n’b șlagărul anului pentru „It’s Not Right But It’s Okay“
  • 2004: Women’s World Award – World Artist Award for Lifetime Achievement

A murit la data de 11 februarie 2012 la Beverly Hilton Hotel, în Beverly Hills, California din cauze necunoscute deocamdată. Poliția locală a declarat că „nu există semne evidente de intenții criminale.”

Sursa: Wikipedia

ODIHEASCĂ-SE ÎN PACE !

Goodbye Whitney … rest in peace …

Elizabeth Taylor. In memoriam

24 martie 2011 4 comentarii

The shadow of her smile.

Vasile Paraschiv…

15 februarie 2011 16 comentarii

Mi-am amintit că murit dizidentul Vasile Paraschiv…

Consider că a fost un om care a trăit onest şi a refuzat să îşi calce pe principii. Un om care nu a semnat Pactul cu Diavolul. Poate a fost unul din oamenii de care ar trebui să ne amintim.

Am încercat să scriu un articol în acest sens, apoi m-am răzbândit şi am considerat să îi las pe alţii să  vorbească:

Alina MungiuPippidi:

Ultima nebunie a lui Vasile Paraschiv

Întrucât nu a fost nici apostol, nici legionar, nici poet şi nici propagandist, moartea lui nu a strâns lumea la cimitir şi nici nu a făcut audienţă. Omul care a murit era un muncitor simplu şi un simplu nebun. Altfel nu se poate numi cineva care dă înapoi partidului comunist carnetul în 1968 spunându-i că s-a lămurit că partidul nu e al muncitorilor, care se întoarce din străinătate în 1978, după ce Securitatea sperase că scapă de el pentru totdeauna, ca să pornească un sindicat liber, într-o ţară în care oamenii, ca şi azi, se numărau pe degete. Care e închis de nenumărate ori în ospiciu şi chinuit, ca la ieşire să îşi reia protestele cu atâta calm şi demnitate. Un securist care avea sarcina să-l discrediteze l-a descris cel mai bine, aflând de la nevastă-sa că nu o lovise niciodată în 25 de ani de căsnicie, cînd a întrebat: „ce fel de bărbat e ăsta?”, pentru că în România bărbatul care nu e un animal cu femeia lui e ţinta dispreţului public. Un bărbat care, acum patru ani, atunci când era deja bătrân şi bolnav, în faţa unei săli din Timişoara nici ea prea tânără, mi-a trasat solemn şi pe neaşteptate sarcina de a uni societatea civilă din România, NGO-uri şi sindicate şi de a face din ea o a treia forţă politică, pentru că de la partidele astea nu mai aştepta nimic. Desigur, o altă nebunie!

Ne-am mai văzut de două ori după acea zi la Timişoara, când m-a surprins atât de mult încât şi eu am înclinat să cred că nu mai are chiar toată judecata. A bătut pe neaşteptate la uşa biroului meu din strada Eminescu din Bucureşti, după ce petrecuse o dimineaţă la Cotroceni încercând să îşi programeze o discuţie cu şeful statului. L-au plimbat din birou în birou şi pînă la urmă dl. Baconschi, pe atunci consilier, l-a expediat. Ca atare, a trebuit să pun mâna pe telefon şi să răcnesc la toată lumea pe acolo, rolul meu obişnuit. Desigur, nu le-am spus că era penibil din partea lor, nişte oameni mici şi cocoţaţi în viaţă pentru că şi-au cultivat ascensiunea ca pe o plantă preţioasă, să considere că îşi pierd vremea dacă stau de vorbă cu un om cu adevărat mare, le-am spus ceva mai pe înţelesul lor, că nu se poate ca preşedintele care condamnase comunismul să ţină la uşă un disident de reputaţie internaţională, că dă prost, că se poate afla, că să îl facă primit! Cine s-a întrebat vreodată de ce nu îmi place de dl Baconschi are aici începutul poveştii.

Şi chiar că a fost un început. Pentru că Vasile Paraschiv nu a uitat. După aceea preşedintele i-a conferit o decoraţie, la propunerea lui Sorin Ilieşiu. Băieţii consilieri au aranjat totul, numai că nu au înţeles personajul, care ieşea din tipar. Ce voia el era să fie ascultat, nu decorat. Voia ca lumea să fie altfel şi fiecare să dea totul ca lumea să fie altfel. De unde să înţeleagă asta nişte oameni normali, care la drept vorbind i-au făcut acest favor sperând că scapă de el, au aruncat în el cu atenţia publică în primul rînd ca să scape de a-i acorda atenţia lor privată. Şi aşa s-a făcut că atunci cînd şeful statului, printre actori şi savanţi i-a întins decoraţia şi muncitorului din Ploieşti, acesta a făcut încă o dată un lucru nebunesc şi fără precedent. A dat şefului statului decoraţia înapoi cu reproşuri amare, exagerate.

Aş fi vrut să vedeţi cum arătam noi atunci, în acel moment, în cap cu actorii noştri seniori care veniseră să fie decoraţi, cum fuseseră de atâtea ori de către Ceauşescu, şi pentru care o asemenea sfidare a autorităţii era de neconceput, era un ultragiu mai mare decât toate crimele comunismului şi fascismului la un loc, pur şi simplu pentru că ei fuseseră normali ca noi toţi, prea normali ca să poată fi demni. Când omul a ieşit glonţ pe uşă, ceremonia a continuat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Totul era foarte ţeapăn: mi-a luat câteva minute să mă degajez ca să fug după el şi, desigur, nu l-am mai ajuns. Pe drumul de întoarcere am dat de Lucian Pintilie, care nu era departe de ce simţeam eu. Eram în plină dramă.

Din punct de vedere medical, nebunia lui Paraschiv nu a existat. El a fost reabilitat de o comisie psihiatrică la Paris atunci cînd l-au lăsat prima oară să iasă din ţară. Şi doctorul Ionel Vianu cu care am vorbit despre Paraschiv prima oară, în 1990 era convins că fusese un caz de abuz politic. Dar din punct de vedere social a fost o nebunie incontestabilă, căci nebunie este să fii aşa de diferit de cei din jur, să fii atît de puţin egoist, să îţi asumi asemenea riscuri când ai putea face ca toţi ceilalţi, să te descurci. Zilele astea aud multe vorbe indulgente despre oameni care au colaborat cu regimul comunist. Un ultim informator demascat, caţavencul Ioan Groşan, ne era până nu demult prezentat ca un caz de rezistenţă culturală: gaşca, unitatea socială de bază la români, face zid în jurul lui pentru că un ziar a făcut gestul decent de a se despărţi de el ca lider de opinie. Mitropolitul Anania a fost condus la groapă nu ca un colaborator a două regimuri asasine, ci ca un erou anticomunist. Ce să mai vorbesc de Adrian Păunescu! Cum se poate compara un om ca Paraschiv cu asemenea figuri care excelează în capacitatea de a se marchetiza, care lasă scrisori sau memorii să le mai aducă un pic de publicitate şi după moarte! De ce să nu-i iertăm, de ce să nu le trecem cu vederea, de ce să nu fim creştini cu toţi aceştia? Dintr-un foarte simplu motiv: că în acest fel nedreptăţim o dată în plus

pe cei cărora nu li s-a permis să facă o profesie intelectuală (ca Paraschiv), sau nu au putut publica nici o carte sub comunism, sau face un doctorat, sau călători în străinătate. Nu sunt pentru lustraţie, dar nici nu sunt pentru un tratament egal. Pentru că el înseamnă încă o discriminare a celor care au fost deja discriminaţi! Şi, Dumnezeu să mă ierte, oi fi fost nedreaptă uneori, dar totdeauna cu cei privilegiaţi şi cu putere, niciodată cu cei slabi şi dezmoşteniţi

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/ultima-nebunie-a-lui-vasile-paraschiv-216313.html

 

Traian Ungureanu

Vasile Paraschiv – cel mai mare creator român de datorie publică

Vasile Paraschiv ne-a lăsat datori și singuri cu subexistența noastră anti-eroică. Nu acum, după dispariția fizică a celui pe care nu îl mai lua nimeni în seamă. Mult mai devreme. Pe vremea cînd nimeni, absolut nimeni, nu îndrăznea să constae că România e o țară fără apărători.

Vasile Paraschiv n-a promis nimic. A făcut ce era dator să facă un om de onaoare, în clipa în care țara lui era înjosită. Pentru asta, tocmai pentru această îndrăzneală fermă și insuportabilă, nimeni nu a socotit necesar să își mai aducă aminte de Paraschiv, nebunul, anormalul, omul lipsit de simț pratic.

Vasile Paraschiv a început, devreme, în vremea simapticei, agreanilei „deschideri” comuniste simulate la sfîrșitul anilor `60, prin a refuza un regim pe care nimeni nu a dat semn că l-ar găsi inuman.

Dealtfel, Paraschiv idealistul elementar, a continuat să refuze. În de decembrie 2008, a avut tăria să respingă public Ordinul decenrnat de Președintele Băsescu. Jenant? Nu. Însă o dată onest. Căci Vasile Paraschiv nu și-a retras proeictul și nu și-a zugrăvit convingerile, odată cu trecerea timpurilor. Asta l-a condamnat, încă o dată, la singurătate. Vasile Paraschv nu și-a dorit niciodată să reușească, să fie aprobat sau laureat. Și-a dorit, poate, să dea țării pe care a căutat să o cheme la viață, o cale de acces la sincertitatea abruptă. La adevărul necruțător care desparte definitiv binele de rău și simulacrul de merit. A reușit? Nu. Pentru că noi n-am reușit.

Îl avem pe conștiință și ne are în conștiință. Vasile Paraschiv a fost un om modest și nemăsurat de exigent. L-am văzut o singură dată, pentru că nu obișnuia să se afișeze public. L-am evocat, în secret și umil, de nenmărate ori, pentru că ne bîntuia public. Era prea mare pentru mica noastră încercare de partaj comunist. Avea de ce să refuze decorația lui Băsescu, așa cum avea de ce să refuze toate decorațiile ce l-ar fi putut însoți într-o Românie neînchieată.

A avut dreptate tot timpul. Cînd vom ajunge să îi dăm dreptate vom fi mîntuiți. Dacă așa ceva se va întîmpla vreodată.

http://www.facebook.com/notes/traian-ungureanu/vasile-paraschiv-cel-mai-mare-creator-roman-de-datorie-publica/198149100212016

 

Vlad Stoicescu (Evenimentul Zilei)

Disidentul Vasile Paraschiv a murit.

Vezi cum a refuzat să primească „Steaua României” de la Traian Băsescu

Vasile Paraschiv, una dintre cele mai cunoscute figuri ale disidenței anticomuniste, a decedat vineri la Ploiești. În urma sa rămân o biografie excepțională, demnă de manualele de istorie, și un destin căruia România postcomunistă i-a refuzat orice despăgubire pentru torturile la care a fost supus de Securitate.

Născut în 1928, Vasile Paraschiv a marcat istoria disidenţei din spatele Cortinei de Fier, sfidând decenii la rând regimul comunist şi fiind unul dintre primii militanţi pentru sindicate libere din România lui Nicolae Ceauşescu.

Din biografia sa nu lipsesc ciocnirile violente cu Securitatea, nici internările “administrative” în spitalele de psihiatrie. O figură evocată la Europa Liberă încă din anii ’70, răpit şi torturat în repetate rânduri în anii ’80 de organele represive ale dictaturii, Paraschiv a sfârşit în sălile de tribunal ale democrației, încercând să obţină o minimă reparaţie pentru suferinţele îndurate.

  • În noiembrie 2008, procurorii Parchetului General soluţionau cu decizie de neîncepere a urmăririi penale dosarul deschis pe numele mai multor ofiţeri ai fostei Securităţi şi ai Miliţiei, precum şi pe numele unor procurori şi psihiatri care l-ar fi urmărit, răpit şi torturat pe disidentul ploieştean. Anchetatorii, sesizaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (astăzi, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), au motivat ca faptele erau prescrise.  

  • În ianuarie 2010, magistraţii Curţii Supreme îi respingeau, definitiv, recursul făcut în procesul în care ceruse despăgubiri statului român. După ce Tribunalul Bucureşti îi admisese acţiunea şi acordase 300.000 de euro, judecătorii celei mai importante instanţe din ţară stabileau că Paraschiv nu trebuie să primească niciun leu. Motivaţia? “Au spus că trebuia să intenteze procesul în trei ani, începând din 22 decembrie 1989”, susţinea la vremea respectivă avocatul disidentului.

În 2008, Vasile Paraschiv refuza să primească o distincţie din partea președintelui Traian Băsescu, motivând că “sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”.


BIOGRAFIA UNUI “NEBUN”

Cine a fost Vasile Paraschiv


Omul care făcea un lucru nemaiauzit în lagărul socialist, sprijinind la sfârşitul anilor ’70 înfiinţarea unui sindicat liber care să apere drepturile muncitorilor, s-a născut în 1928, în comuna ilfoveană Clinceni.

Înainte să îmbrace haina disidenței anticomuniste, Vasile Paraschiv a fost el însuși sedus de promisiunile ideologiei marxist-leniniste, intrând la 18 ani în PCR. Selectat în 1949 pentru Academia Militară din București, Paraschiv a făcut greșeala de a păstra în geamantan un volum semnat de proscrisul Lucreţiu Pătrăşcanu, motiv pentru care a fost trimis la Școala de ofiţeri.

Repartizat ulterior la Ploieşti, lui Paraschiv i s-a refuzat o căsătorie, Partidul acuzând “originea nesănătoasă” a celei alese și hotărând cu supramăsură și eliminarea viitorului disident din rândul cadrelor armate. Ajuns un simplu muncitor, căsătorit, în sfărşit, cu o fată simplă, Vasile Paraschiv s-a mai lovit o dată de Partid, în 1963, fiind evacuat în plină iarnă din propriul apartament.

În 1968, în anul în care PCR-ul îl primea în rândurile sale pe Paul Goma (fermecat de momentul în care Ceauşescu a criticat deschis invadarea Cehoslovaciei), Vasile Paraschiv decidea că e timpul să pună punct farsei şi-şi depunea carnetul de membru.

Un coşmar trăit pe viu

La începutul anilor ’70, disidentul era deja un adversar al regimului: trimitea regulat memorii către Uniunea Generală a Sindicatelor din România şi comunica chiar cu Europa Liberă. Dictatura rezolva cu metodele ei problema, internându-l pe Paraschiv în spitale de nebuni. Pe recomandările psihiatrice ale sale scria, în clar, “motive politice”.

Suferinţele erau însă abia la început. Disidentul s-a alăturat iniţiativei lui Paul Goma în 1977, semnând o scrisoare de notorietate internațională în epocă. Sperând să scape de el, regimul i-a acordat rapid un pașaport. Greşeala fatală: Paraschiv a mers la Paris, le-a vorbit occidentalilor despre folosirea psihiatriei ca armă politică în România, apoi s-a întors în ţară.

Avea treabă – în 1979 sprijinea decisiv înființarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România, o organizație anihilată rapid de regim. Transformat definitiv în dușman al socialismului, Paraschiv a fost răpit şi torturat în repetate rânduri în anii ’80. Justiţia avea să îi spună mai târziu că tot răul pe care îl suferise este prescriptibil.

„Nu merge aşa, domnule Traian Băsescu”

“Statul trebuie să facă dreptate, că de aia îi zice stat de drept, să-l pedepsească pe ăla care este vinovat. Dar ei au tras muşamalele peste toate crimele şi zic acum că suntem stat de drept! Păi, nu merge aşa, domnule Traian Băsescu. Pe urmă, domnul Victor Ponta a făcut codul penal, dar el nu s-a gândit să bage şi ceva legat de prescriera la crimele astea, că ştie că ele sunt şi în partidul pe care îl serveşte”, declara în urmă cu un an de zile Vasile Paraschiv, într-un interviu pentru EVZ. (Nota Blue: Interviul poate fi văzut mai jos )

La Ploiești, în apartamentul modest în care locuia se împrietenise cu un calculator şi mai citea din când în când despre pensiile foştilor torţionari ai Securităţii. Vasile Paraschiv avea cinci milioane.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/disidentul-vasile-paraschiv-a-incetat-din-viata-920290.html

INTERVIUL:

Autori: Andrei Udrişteanu, Raluca Dan

Noile suferinţe ale disidentului Paraschiv

Vasile Paraschiv, unul dintre cei mai cunoscuţi anticomunişti, a pierdut procesul prin care cerea statului daune pentru torturile suferite.

„Decizia Curţii Supreme e regretabilă cu atât mai mult cu cât contravine propriilor practici. Pare bazată pe principii de drept comuniste”, susţin specialiştii în Drept consultaţi de EVZ despre sentinţa definitivă dată, miercuri, în cazul disidentului Vasile Paraschiv. La 82 de ani, acesta se poate „lăuda” nu doar că a fost înscris în manualul de istorie, ci şi cu faptul că a devenit un precedent periculos în justiţia română.

Asta, după ce, miercuri, magistraţii celei mai importante instanţe din ţară au stabilit că el nu trebuie să primească niciun leu de la statul român, drept despăgubiri morale pentru torturile la care a fost supus de comunişti.

Calificată ilegală de unii jurişti şi imorală de alţii, hotărârea de miercuri a magistraţilor Curţii Supreme are toate şansele să aducă României sancţiuni impuse la Strasbourg. „Pe de-o parte, decizia Curţii, care a considerat că Vasile Paraschiv a intentat prea târziu procesul împotriva statului, încalcă Legea 221/2009, ce statuează că toate acele atrocităţi comise de comunişti sunt imprescriptibile.  

Pe de altă parte, Curtea Supremă ar trebui să statueze, prin deciziile luate în speţe similare, o practică unitară pentru toate celelalte instanţe, pentru a evita o condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, este cu atât mai tragic cu cât aceeaşi Secţie a celei mai importante intanţe decide de cinci ori să acorde despăgubiri, pe motiv că acţiunile făcute de disidenţii respectivi sunt imprescriptibile, iar a şasea oară decide exact contrariul. E trist că se întâmplă aşa ceva în România”, a explicat, pentru EVZ, un judecător care împarte dreptatea la o Curtea de Apel din ţară.

Opinia acestuia e susţinută şi de avocatul Liliana Poenaru, cea care l-a reprezentat în instanţă pe Vasile Paraschiv. „Au spus că trebuia să intenteze procesul în trei ani, începând din 22 decembrie 1989. E o aberaţie, întrucât pe atunci nu aveam legi pentru aşa ceva. Prima a fost adoptată abia în 1999, iar următoarele în 2009. Sunt hotărâtă chiar să dau în judecată magistraţii din complet. E revoltător”, conchide Poenaru.

Despre un „sistem comunist!”

Ieri, disidentul Vasile Paraschiv era surprins de cum a sfârşit demersul său în justiţie. Acesta crede că nu e deplasată ideea ca „jocurile” să fi fost făcute de judecători foşti securişti.

De când aţi început procesul acesta?
Am intentat procesul ăsta în 2008, e de vreo doi ani. Am avut înainte un altul în care am chemat nu statul, ci ofiţerii de securitate care m-au torturat. De acest proces s-a ocuoat Institututl pentr Investigarea Crimelor comunismului. Dar Procuratura Generală mi-a respins acţiunea pentru că s-au prescris faptele.

Ce veţi face acum?
Asta e situaţia, n-am ce să fac. Aşteptăm să primim motivarea sentinţei. Am vorbit cu avocata şi o să mergem la CEDO. Ultima şansă. Dar nici acolo nu cred că se rezolvă ceva.

Cum priviţi deciziile de acest tip din justiţie?
Noi suntem, după 20 de ani de la Revoluţie, un stat comunist. Avem o conducere de stat comunistă şi aceasta este o justiţie tot comunistă, pregătită, educată de PCR înainte de Revoluţie ca să gândească şi să privească lucrurile prin prisma comunistă. Judecătorii de azi sunt ucenicii comuniştilor de acum 40 de ani.

Credeţi că se practică acelaşi tip de justiţie ca atunci?
Da. Afară de asta, nu ştiu nici acum dacă printre judecătorii şi de la Tribunal, şi de la Curtea de Apel şi de la Înalta Curte nu erau doi sau trei dintre foştii ofiţeri de Securitate care au intrat în justiţie. Aşa a declarat şi preşedintele Băsescu, după ce a zis doamna Nagâţ, de la CNSAS, că 25% dintre ofiţerii de Securitate au intrat în magistratură. E un sistem comunist! Ei întotdeauna s-au bazat pe corupţie.

V-aţi aşteptat la aşa o decizie?
Nu m-am aşteptat. Pentru că s-a amânat pronunţarea cu o săptămână. După asta, s-a mai amânat o dată. Şi de aici am tras concluzia că judecătorii mai discută ca să ajungă la o soluţie favorabilă. Dar până la urmă majoritatea lor au fost împotrivă.

De ce aţi intentat proces abia la 18 ani de la Revoluţie?
Imediat după 1989 eu eram mulţumit că am scăpat cu viaţă după ce am trecut prin ce am trecut. Nu m-am gândit eu la procese, târziu am ajuns la concluzia asta. Eu am solicitat mai multe întâlniri la Cotroceni, când era Iliescu, vreo zece cereri am trimis şi zece răspunsuri negative. A refuzat să stăm de vorbă. Am tras concluzia că ăştia, conducătorii noştri, vor să acopere, nu să rezolve problema, cum a zis Iliescu, după 22 decembrie, că vrea reconciliere. Ei au muşamalizat, au trecut sub tăcere problema crimelor şi nelegiuirilor comuniste. Şi atunci am zis: dacă ei îi apără pe ofiţerii de Securitate, atunci eu vreau să plătească statul. Nu mi-a convenit niciodată să-mi plătească mie poporul, colegii, prietenii mei. Păi, ei vreo vină? Nu! Atunci eu nu am mai putut să mai gândesc aşa şi am dat statul în judecată. Doar că m-am trezit prea târziu. M-am gândit luni de zile înainte dacă să fac sau nu asta.

La nebuni, pentru „tulburarea liniştii publice”

Ce şanse credeţi că mai aveţi să câştigaţi?
Nu sunt foarte optimist nici la CEDO. Cică ar fi nişte pacturi internaţionale prin care s-ar calcula data de la care începe prescripţia, care ar fi alta decât cea calculată de judecătorii români. Că eu am intrat în posesia documentelor de la dosar de-abia după 1999, când s-a înfiinţat CNSAS. Până atunci nu m-am gândit, eram mulţumit că am scăpat cu viaţă.
Că am suferit mult! Pe mine m-au dus în pădurea Păuleşti unde m-au bătut până am leşinat timp de şapte zile şi şapte nopţi! Pe urmă m-au lăsat acolo şi au fugit. Apoi când m-au dus iar la Paltin, m-au ţinut într-o cabană, unde mă trezeau cu apă după ce leşinam. M-au mai bătut şi la sediul miliţiei din Drumul Taberei. Că m-a pus ofiţerul să-mi retractez semnătura de pe o scrisoare adresată de Paul Goma conferinţei de la Belgrad. Şi am refuzat! M-a înjurat de Dumnezeul mamii, m-a pocnit şi a ieşit afară. Apoi s-a întors, s-a aşezat, a mai intrat un alt ofiţer. Ăsta s-a uitat senin în ochii mei şi deodată a început cu o rafală de pumni pste faţă, peste stomac. Şi am căzut jos. Şi nu ştiu peste câte minute, când m-am trezit am văzut un miliţian în colţul camerei care mă supraveghea. De la el am aflat că sunt la miliţia din Drumul Taberei, unde-i ducea pe toţi care vroiau să intre în blocul lui Paul Goma. Noaptea m-au adus la Securitatea din Ploieşti, a doua zi m-au internat la spitalul de nebuni, din Săpoca. Ei m-au răpit din casă, au dat buzna peste mine, a înfipt mâna în pieptul meu şi m-a târât până jos. M-a dus la miliţie, m-a bătut până am leşinat iar. Am stat la nebuni 45 de zile pe motiv că am tulburat ordinea şi liniştea publică.

Pot fi prescrie astfel de fapte?
Nu, astfel de grozăveli nu pot fi prescrise! Având în vedere că PCR a omorât, potrivit lui Vladimir Tismăneanu, peste 500.000 de oameni nevinovaţi. Dar mai este o cifră, de peste două milioande  de victime! Asemenea orori nu pot fi prescrise niciodată. Dar la noi, într-o ţară comunistă, iată că se poate! E o ţară condusă de comunişti. Ion Iliescu, Adrian Năstase şi toţi ceilalţi, de fapt, nu au putut să facă o lege împotriva lor. Că au fost prim secretari, şefi de Securitate, în preajma lui Ceauşescu, Iliescu a avut un mare rol în asuprirea poporului de către PCR. Nu a protestat niciodată! Trebuia să dea socoteală criminalilor. Şi ţine acum cu dinţii de putere.

Consideraţi că pedepsirea acestor oameni ar fi de fapt reparaţia la care speraţi?
Da, asta aş vrea, ar fi un act de dreptate. Dar trebuie să primesc şi eu o reparaţie morală.

„O să atacăm individual ofiţerii de Securitate”

Alţi foşti deţinuţi au luat legătura cu dumneavoastră după ce aţi intentat procesul, să afle şi ei cum să procedeze?
Da, mă sună, aşteaptă să vadă cum se rezolvă. Că mulţi ştiu. Mai sunt încă vreo două trei cazuri, la fel ca al meu, pe la Cluj, pe la Iaşi, dar care au câştigat! Şi avocata se miră de decizia la mine. Acum, după ce primesc motivarea de la Înalta Curte o să deschidem un alt proces, în baza legii 221, făcută, culmea, de Mircea Geoană! Avocata a spus că sunt speranţe. O să atacăm individual ofiţerii de Securitate. Îi ştiu după nume, dar nu mai ştiu dacă sunt în viaţă.

I-aţi revăzut vreodată dup 1990?
Da, sigur! Am avut doi invitaţi ca martori la proces. Au venit doar aduşi de poliţie! Şi m-au făcut de trei ori să mă duc degeaba la Bucureşti. N-au recunoscut nimic. Au spus că ei n-au făcut, că nu au fost ofiţeri, că au fost ceva şefi la paşapoarte. La toate întrebările nu au răspuns nimic. Ori acest colonel Ursescu Niculae, de exemplu, din comuna Bucşani, Dâmboviţa, fost adjunct al şefului Securităţii pe judeţul Prahova, era ofiţerul de legătură între mine şi şeful grupului terorist care m-a răpit şi m-a dus la cabana aia din comuna Paltinul, unde au smuls de la mine un aşa-zis angajament de loialitate faţă de PCR şi de Securitate. Eu am acceptat totul ca să scap din mâna lor! Şi Ursescu a spus la tribunal că el nu mă cunoaşte!

V-aţi simţi împăcat să-i vedeţi pe aceşti securişti ca inculpaţi?
Da, ar fi un act de dreptate. Am fi un adevărat stat de drept, cum doresc eu. Cum au fost pedepsiţi naziştii. Că de aia îi zice stat de drept, că statul trebuie să facă dreptate, să-l pedepsească pe ăla care este vinovat. Dar ei au tras muşamalele peste toate crimele şi zice acuma că suntem stat de drept! Păi, nu merge aşa, domnule Traian Băsescu. Pe urmă, domnul Victor Ponta a făcut codul penal, dar el nu s-a gândit să bage şi ceva legat de prescriera la crimele astea, că ştie că ele sunt şi în partidul pe care îl serveşte.

„A cerut avocata 30 de milioane de euro”

Cum aţi aflat că aţi pierdut procesul?
Am aflat de la dumneavoastră, de la presa. Am vorbit cu avocata de două-trei ori, mi-a zis că nu s-a dat nicio sentinţă. „S-a dat, doamnă!”, i-am spus. M-a anunţat presa.

N-aveţi nici acum o confirmare?
Nu, dar am pierdut sută la sută. Nu m-am aşteptat. Având în vedere cele două amânări ale pronunţării, am zis că le vine mintea la cap! Că mai găsesc şi în sprijinul meu nişte argumente. Că se uită cât am suferit şi poate nu-mi dau 300.000 de euro, dar măcar 200.000, 100.000 să am şi eu satisfacţie.

Ce vroiaţi să faceţi cu banii ăştia?
Nu mi-am făcut niciun plan, că am ştiut că ceva se întâmplă.

Iniţial aţi cerut un milion de euro despăgubiri…
Nu, a cerut avocata 30 de milioane de euro, mi se pare. „Doamnă, e mult, nu se poate, râd de noi!”, i-am zis. „Lasă aşa!”, mi-a răspuns. Ea câştigă procent din ce iau eu, probabil că de asta a cerut mult. Nu mi-a plăcut mie, eu un milion am cerut şi la Curtea de Apel şi la Înalta Curte.

„Omul care ne omora în bătaie” şi un scaun

V-aţi simţit umilit şi în sala de judecată? V-au tratat corect?
Ăştia nu fac polemică cu tine, sunt serioşi acolo. Te lasă să spui ce vrei. Or fi şi judecători de ăştia, care te iau în râs, dar ei nu au voie să se manifeste, eu situaţie din asta n-am avut. Am declarat, au audiat şi martorii.
Faţă de unul dintre ei, deşi ştia că e ofiţer de Securitate, i-a dat să stea pe scaun, că era venit în baston. Pe omul care ne punea să stăm într-un picior şi ne omora în bătaie, l-a pus judecătoarea să stea pe scaun în faţa instanţei! Am observat că judecătoarea de la Tribunal i-a protejat pe cei doi ofiţeri de Securitate. N-avea o înţelegere cu ei sau ceva, dar l-a protejat şi ăla a făcut mult rău când era de 20 de ani până a ajuns maior şi colonel. Bineînţeles că nu merită să stea nici pe scaun!
Nu cred însă nici că CEDO îmi va da satisfacţie. Încercăm, dar am inima strânsă aşa. Că după ei nu am dreptate, că faptele sunt prescrise din ţară. Şi ăia de acolo tot hotărârile astea le citesc. Nu dosarul, că e gros. E urât de tot!

Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră de când a început procesul?
Am cheltuit mulţi bani,e oboseală, e de umblat! Foarte greu este. Poate doar anul ăsta mai pot să mai fac câte un drum la Bucureşti. Că nu mai pot, mă dor picioarele, dacă merg o sută de metri am obosit. Am vorbit cu cineva de la Parlament, din PDL, care a spus că mă poate ajuta. I-am dat câteva proiecte de legi, pe care să le bage în dezbatere. Prntre care unul pentru modificarea prescripţiilor la astfel de crime. Urmează ca după 1 februarie să mă cheme în audienţă, să stau de vorbă cu el.

Vinovaţi: „Partidul Comunist Român. Şi Ion Iliescu”

Ce i-aţi sfătui pe alţi foşti disidenţi să facă, dacă decid să intenteze astfel de procese?
La mine e tardiv, s-a prescris. Să acţioneze la timp. Trebuia să-mi vină mintea asta atunci, după Revoluţie, dar n-aveam documente de la CNSAS, că nu era pe atunci!

Cine credeţi că este principalul vinovat pentru situaţia asta?
Partidul Comunist Român. Şi Ion Iliescu. Scopul vieţii lui, când a venit la conducerea ţării pe 22 decembrie 1989, a fost să-i apere pe ofiţerii de securitate, pe activişti. Păi, dacă parlamentul ţării era 75% format numai cu ofiţeri de Securitate!

Iliescu nu mai e acum la putere, când dumneavoastră aţi pierdut procesul…
Nu mai e, dar el e cel care s-a opus legii lustraţiei, s-a opus punctului 8 de la Timişoara, când era el 75% dintre membri parlamentului au fost securişti. Şi cei de acum sunt vinovaţi! Că sunt aceiaşi oameni, aceiaşi judecători crescuţi, educaţi de PCR.

RĂBDARE. Disidentul aşteaptă şi azi o „reparaţie morală” care întârzie


DUPĂ JUDECATĂ

Coşmarul trăit pe viu, prins la dosar

Vasile Paraschiv îşi petrece zilele mai mult închis în casă. „Aici, cu «prietenul» meu”, spune şi arată spre calculator. Televizorul e setat pe un canal de ştiri, din când în când îi sună telefonul fix. Pe hol te izbeşte o oglindă, chiar în capăt, lungind culoarul pe care bărbatul merge încet, cu paşi mici, târându-şi picioarele. Vasile Paraschiv, disidentul care a fost bătut şi torturat crunt în anii ’60-’70 de fos ta Securitate, e azi uşor îngrjorat.

Tocmai a aflat, din presă, că magistraţii Curţii Supreme i-au respins, definitiv, recursul făcut în procesul în care a cerut despăgubiri statului român, pentru suferinţele din perioada comunistă. Asta, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis acţiunea în primă instanţă şi i-a acordat 300.000 de euro. Ce să zică? A rămas pur şi simplu surprins. „Nu mă aşteptam la aşa ceva… M-am gândit că durează pentru că dezbat judecătorii pentru un răspuns favorabil. Dar ce să mai fac acum? Am vorbit cu avocata să mergem la CEDO…”, spune disidentul.

De aproape trei ani aşteaptă ca statul român să-i facă dreptate şi să repare măcar puţin din răul pricinuit în anii ’70. Crede că totul s-a năruit în sala de judecată pen tru că „s-a trezit târziu”. Nu ştie cine l-a judecat exact. Unul dintre judecătorii „ăia comunişti”, foşti „ucenici ai celor de acum 40 de ani”, pe care Paraschiv îi bănuieşte că ar purta pe sub robe şi ceva epoleţi de pe la fosta Securitate. El s-a prezentat, disciplinat, la toate termenele. Ca probă, a purtat până în sala de judecată „toate suferinţele” trăite în comunism.

„Mă băteau până leşinam”

Repovestit poate pentru a mia oară, tot incredibil sună coşmarul real al lui Paraschiv: „Am avut parte de trei internări în spitale de psihiatrie pe criterii politice. Care m-au distrus complet. Dintr-un om normal, m-au făcut nebun, ca lumea să nu ia în considerare ce spun. Am arătat apoi cum am fost răpit de Securitate când mă duceam la serviciu dimineaţa. Cum m-au dus în pădure şi m-au bătut timp de şapte zile şi şapte nopţi, cu pumnii, cu bastonul, până când leşinam. Atunci am văzut şi eu că te doare de fapt creierul, ca un curent, când te bat la tălpi. Doar Dumnezeu a vrut să nu mor. După Revoluţie, mulţi ani nu m-am gândit să dau în judecată statul. Am fost bucuros că am scăpat cu viaţă. Apoi, n-am avut nici bani de mâncare, de unde de avocaţi? Dar într-o zi n-am mai gândit aşa şi am zis să mi se facă o reparaţie morală”.

Iniţial, când judecătorii au decis să i se acorde 300.000 de euro despăgubiri, Vasile Paraschiv a zâmbit puţin. Apoi, a aflat că au adăugat la motivaţie că este un om mediatizat, căruia simpla notorietate i-ar fi adus o „reparaţie morală”. O „recompensă” pe care spune că nu a dorit-o niciodată. 

„Astfel de grozăveli nu pot fi prescrise! Având în vedere că PCR a omorât, potrivit lui Tismăneanu, peste 500.000 de oameni nevinovaţi.”,
Vasile Paraschiv, disident anticomunist intrat în manualele de istorie

BIOGRAFIE

A încercat să apere drepturile muncitorilor

în plin comunism, înfiinţând primul sindicat Să înfiinţezi un sindicat liber care să apere drepturile muncitorilor su nă a banalitate în România lui 2010. Era însă un lucru nemaiîntâlnit în Republica Socialistă România, în 1979.

Pe 8 martie în acel an se năştea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), iar Vasile Paraschiv citea declaraţia de constituire a sindicatului muncitorilor în fabrica unde lucra.

Acesta a fost unul dintre momentele decisive în lupta anticomunistă a omului care avea să fie unul dintre disidenţii marcanţi ai Europei de Est. Vasile Paraschiv s-a născut în 1928, în satul Ordoreanu, comuna Clinceni, judeţul Ilfov.

La doar 12 ani a plecat de acasă în Bucureşti ca să câştige bani. Prima sa meserie a fost de băiat de prăvălie, timp în care n-a avut linişte cu patronii. A poi a venit comunismul şi un activist PCR i-a făcut dreptate într-una din neînţelegerile pe care le avea cu şefii lui.

În ’46 a intrat în partid, la trei ani a fost luat la Academia Militară din Bucureşti şi a şi absolvit Şcoala oficială de transmisiuni, după care a fost repartizat la Ploieşti. Când a vrut să se căsătorească, partidul nu a fost de acord, pentru că fata nu avea „origini sănătoase”. Poate că partidul nu s-a înşelat întru totul: Vasile Paraschiv a cunoscut ulterior o fată cu părinţii muncitori, de care s-a îndrăgostit şi cu care s-a căsătorit.

Între timp, a fost dat afară din armată. A luat-o de la capăt şi, astfel, a început să lucreze ca simplu muncitor.

Necazurile însă nu l-au ocolit: i-a fost luat apartamentul în care locuia când lucra la poşta din Ploieşti şi, timp de zece luni, a trebuit să stea sub cerul liber împreună cu copiii şi soţia. Sătul de nedreptate, în 1968 şi-a dat demisia din partid.

Adevăratul resort care l-a făcut însă pe Paraschiv să renunţe a fost nedreptatea. „Eu nu ştiam politică externă, dar ştiam că drepturile muncitorilor nu erau respectate şi am spus clar că nu vreau să sprijin dictatura”, a povestit disidentul pentru „Evenimentul zilei”, în urmă cu doi ani. Abia când nu mai avea un carnet de membru care să-l protejeze, acesta a început să fie într-adevăr persecutat.

Tot de atunci, munca sa pentru recunoaşterea drepturilor democratice a prins contur: în 1971, a scris şi expediat Uniunii Generale a Sindicatelor din România 11 propuneri pentru democratizarea vieţii sindicale. Asculta Europa Liberă şi trimitea scrisori pe adresa postului de radio.

Urmările erau aproape de fiecare dată aceleaşi: era bătut crunt, prin păduri sau cabane, apoi internat (de trei ori) în spitalele de psihiatrie. Comuniştii credeau că numai un nebun li s-ar putea opune cu atâta forţă.

În ’77 s-a alăturat mişcării pentru apărarea drepturilor omului a lui Paul Goma. A mers până la Paris, unde a fost găzduit de Eugene Ionesco, doar ca să demonstreze, cu ajutorul doctorilor francezi, că nu e nebun. Abia după ce a înfiinţat SLOMR, au început răpirile şi torturile pe care statul le-a „prescris”. (Andreea Archip)

http://www.evz.ro/detalii/stiri/noile-suferinte-ale-disidentului-paraschiv-884605/pagina-comentarii/216.html




Categorii:Remember Etichete:
%d blogeri au apreciat: