Arhiva

Archive for the ‘Scrisoare deschisă’ Category

Din categoria TEHNOCRAŢII LU’ PEŞTE: Ne-am tâmpit … Miniştrii din România au ajuns să le ceară deputaţilor să voteze modificări la o lege (că dacă nu dracu ne ia) trimiţându-le scrisori deschise pe Facebook …

Motto:  Fereşte-ne doamne de tehnocraţi …

Cred că România s-a tâmpit de tot. Un ministru a ajuns să scrie scrisori deschise către deputaţii din Parlamentul României pentru a le cere să nu mai frece menta şi să adopte până la vacanţa parlamentară nişte modificări la legea contravenţiei silvice…

Dacă nici ăsta nu e populism jegos de ordinar, nu ştiu ce se mai poate numi aşa.

Adică miniştrii noştrii au mutat comunicarea cu una din camerele parlamentului pe Facebook şi în presă? 

*****

Cristina Pașca PalmerDoamna Cristiana Paşca Palmer, Ministrul Mediului, publică la data de  17 iunie 2016 pe contul dânsei de Facebook  o scrisoare deschisă în care face apel ca deputaţii să adopte până la vacanţa parlamentară modificările la legea contravenţiilor silvice, avertizând că în caz contrar există un risc major de declanşare a unei proceduri de infringement împotriva României.

Scrisoarea deschisă este adresată  Camerei Deputaţilor şi e pusă în atenţia: 

– Domnului deputat Florin Iordache, președinte interimar al Camerei Deputaților
– Membrilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților
– Liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților Președinților comisiilor permanente din Camera Deputaților
– Doamnei deputat Grațiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor
– Domnului deputat Attila Korodi, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice
– Doamnei deputat Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice
– Doamnei deputat Doina Pană, fost ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură
– Doamnei deputat Lucia Varga, fost ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură
– Domnului deputat Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului și Pădurilor
– Doamnelor și domnilor deputați
Stimată doamnă/ Stimate domnule deputat,
Încă de la începutul preluării mandatului de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, am declarat public că una dintre prioritățile majore ale echipei pe care o conduc se referă la păduri. Vorbim despre un subiect sensibil pentru care toți cetățenii României manifestă un interes din ce în ce mai mare, devenind unul dintre elementele foarte discutate vis-à-vis de protecția mediului.
Pentru mine și echipa mea, gospodărirea durabilă a pădurilor și implicit limitarea tăierilor ilegale sunt obiective prioritare. Măsurile pe care le-am adoptat pentru continuarea acestei reforme și pe care le implementăm anul acesta vor conduce, sperăm noi, la o reducere vizibilă și cuantificabilă a fenomenului tăierilor ilegale, cu impact pozitiv în viitor. O modalitate pe care am considerat-o ca extrem de eficientă în realizarea obiectivelor mai sus menționate este operaționalizarea și eficientizarea activității Gărzilor Forestiere, structuri operative ale autorității Statului, al căror atribut este asigurarea aplicării regimului silvic și regimului cinegetic la nivel național. Se știe însă că orice structură de autoritate are nevoie de instrumentele legale pentru a-și atinge scopul. Un asemenea instrument este și Legea 171/2010 privind regimul contravențiilor silvice care, de la momentul intrării ei în vigoare și până în anul 2014, s-a constatat că nu asigură eficiența necesară ca instrument pentru autoritatea Statului. Ca urmare, a fost inițiat proiectul de lege (PL-x 162/2014) pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, care în prezent este în etapa finală de dezbatere parlamentară. Prin acest proiect de lege de modificare a Legii 171/2010 se aduc completările necesare ca să se asigure eficiența instrumentului legal care este folosit de autoritatea Statului. Pe tema acestui proiect de modificare a legii s-au făcut dezbateri în ultimele luni în Parlament și nu au existat puncte de vedere divergente. S-au adus amendamente care au îmbunătățit proiectul de lege, dar au fost și puncte de vedere care au susținut că actul normativ ar avea articole neaplicabile. În Comisia pentru Agricultură, Silvicultură și Servicii din Camera Deputaților, proiectul de lege a fost votat în unanimitate.
Vă facem cunoscut faptul că, fără modificările prevăzute în acest proiect de lege, Gărzile Forestiere nu dispun de instrumentul eficient de acţiune în multe din cazurile în care trebuie să intervină în scopul protejării pădurilor. Modificările la Legea 171/2010 trebuie să creeze un regim sancționatoriu mai sever, care să fie extins asupra tuturor celor care afectează integritatea pădurilor.
În plus, modificările propuse prin proiectul de lege instituie sancțiuni proporționale și disuasive impuse de două regulamente europene, Regulamentul (UE) nr. 995/2010 Due Diligence prin care se reglementează principiul prudenței la introducerea în piața comunitară de lemn și produse din lemn și respectiv Regulamentul (CE) nr. 2173/2005 privind regimul de licențe FLEGT în vederea asigurării trasabilității lemnului. Dacă instituirea acestor sancțiuni nu este aprobată, este amenințată eficiența celor două Regulamente europene și, ca urmare, există un risc major de declanșare a unei proceduri de infringement împotriva României, acțiunile preliminare în acest sens fiind deja inițiate din anul 2015.
Avem convingerea că procesul de eficientizare a activității Gărzilor, intensificat în ultimele luni, poate fi compromis dacă acest proiect de Lege (PL-x 162/2014) nu va fi adoptat înainte de vacanța parlamentară. Doamnelor și domnilor deputați, Legea se află în Parlament de mai bine de un an. Cu siguranță, prelungirea dezbaterilor cu toţi factorii interesați și în comisiile din Parlament au fost binevenite, au adus modificări utile pentru asigurarea scopului pentru care proiectul a fost inițiat, dar credem că a sosit timpul pentru decizie.
Cred că Parlamentul României își dorește cu adevărat să devină un actor important în procesul de combatere a tăierilor ilegale. Fac, așadar, un apel la buna dumneavoastră credință și vă rog să finalizați procedura. În opinia noastră, aceasta presupune introducerea PL-x 162/2014 pe ordinea de zi a Comisiei Juridice în ședința de săptămâna viitoare, elaborarea raportului comun împreună cu Comisia pentru Agricultură și votul în plenul Camerei Deputaților. Aprobarea acestui proiect de lege înainte de vacanța parlamentară va arăta românilor că Parlamentul își asumă una dintre cele mai importante legi în prevenirea și combaterea ilegalităților din sectorul silvic.
Cu deosebită considerație,
CRISTIANA PAȘCA PALMER
Ministru
* * * * * 
PENTRU CONFORMITATE, sursa scrisorii deschise:
P.S.
RUGĂCIUNE:  Doamne, dacă miniştrii tehnocraţi sunt darul Tău, rogu-te dacă nu ne urăşti prea tare, scuteşte-ne de favoarea de a ne bucura de acest dar …

RAMONA STRUGARIU: „Ruşine”

18 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Ramona Strugariu

Mi-a scris deunăzi o prietenă, care lucrează în instituţiile europene, să mă întrebe, foarte emoţionată, dacă ştiu cumva ceva de vizita preşedintelui României la Bruxelles, fiindcă ea îşi doreşte foarte mult să îl întâlnească. I-am răspuns că habar nu am şi că trebuie să fie doar un zvon, pentru că un preşedinte care îşi anunţă intenţia de a se întâlni cu români din instituţiile europene sau cu români, în general, mai ales când vine vorba despre cei care au stat ore întregi la coadă să îl voteze, o face cu toată responsabilitatea şi eleganţa necesară, aşa cum se cuvinte unui preşedinte.

N-a trecut mult timp şi am mai primit un telefon, de la un alt prieten, care mi-a spus, de-a dreptul: auzi, bagă-mă şi pe mine la întâlnirea cu Johannis, trebuie să îi spun nişte lucruri şi sper mult să îl cunosc, eu tot cu el şi în turul 1, sunt cam nedumerit ce şi cum.

Şi eu sunt la fel de nedumerită, domnule preşedinte. N-am putut să-l „bag” pe om la întâlnire, deşi spera să fac parte dintre organizatori, nici să-i dau informaţii cu privire la scopul vizitei dumneavoastră în urbea europeană, aşa că m-am apucat să caut, cu sârguinţă, un afiş, un anunţ, un email trimis instituţional, un mesaj pe o pagină de facebook, aşa cum ne copleşeau înainte de turul doi, un semn, cât de mic, al trecerii dumneavoastră pe aici.

Cu chiu, cu vai, am găsit o declaraţie a dumneavoastră, dinaintea plecării. Mă rog, ştirea era despre Siria şi despre Consiliul European, dar undeva, mic de tot, în josul paginii, la Alte puncte pe ordinea de zi, am aflat că ,,in aceasta seara voi avea o intalnire cu romanii din institutiile europene, cu inaltifunctionari in diferite institutii europene. Sunt oameni care lucreaza acolo, care cunosc problemele Romaniei si cred ca un astfel de contact este nu numai bun ci si important’’.

Cu cine v-aţi întâlnit, domnule preşedinte ? Un astfel de contact este bun şi important în egală măsură, numai că nimeni din instituţii cu care am vorbit, până acum, nu pare să fi ştiut despre intenţiile dumneavoastră. Unii au întrebat câte 40 de oameni din structuri diferite şi tot nu au descoperit cea mai fină urmă a trecerii dumneavoastră pe aici.

Aţi venit să discutaţi, poate, votul prin corespondenţă, cel care a fost lansat în eter semi-clandestin şi la care se mai pot face amendamente în regim de urgenţă până astăzi, aţi venit să ne întrebaţi cum putem contribui la confortul şi garanţia exercitării unui drept fundamental ? Sau doar să ne salutaţi ? Dacă aţi venit pentru consultări, e bine, pentru că ong-urile româneşti care au depus proiecte la Ministerul de externe pentru a organiza dezbateri pe tema votului prin corespondenţă, în diaspora, au fost ignorate cu indolenţă sau le-au fost respinse proiectele din motive ştiinţifico-fantastice.

Dacă aţi venit doar să ne salutaţi, suntem îngrijoraţi pentru dumneavoastră, pentru că nu ştim unde aţi nimerit. Dacă aţi nimerit pe la organizaţiile progresiste care dezbat pe forumuri, au site-uri albastre şi par a vă susţine entuziast, e nasol, pentru că în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2014 s-a schimbat culoarea site-ului, înainte era cu mult roşu şi promova activităţile tineretului PSD prin Europa. La schimb cu ceva finanţări. Ăia nu-s din instituţii decât cu numele.

Dacă aţi nimerit în mijlocul comunităţii româneşti bruxelleze, atunci e un miracol, pentru că nu v-a văzut nimeni. Toţi întrebau în stânga şi în dreapta, nici urmă de preşedinte, noroc că pe noi ne găsiţi uşor la o nevoie. De exemplu, pe 16 noiembrie am fost la Ambasadă vreo 7000. Poate că de data asta n-o fi fost o nevoie, nici o prioritate. Dar cred că toţi aceşti oameni ar fi meritat măcar un mulţumesc.

Am moderat zilele trecute lansarea volumului Miracolul din noiembrie, de Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu. Este o carte despre cum s-a votat în 2 şi 16 noiembrie 2014. Se apropie aceste date şi mă trec fiori, încă, cu gândul la tot ce s-a întâmplat atunci. Noi nu avem, desigur, instrumentele dumneavoastră de difuzare a informaţiei, dar s-au găsit surprinzător de uşor şi de repede oameni interesaţi să vină la o astfel de dezbatere şi de lansare, un an mai târziu, să vorbească despre speranţele lor, despre dezamăgiri, aşteptări, o Românie mai bună, mai articulată în criteriile de selecţie şi în atitudinea faţă de liderii pe care şi-i promovează, o Românie responsabilă, care nu se strecoară pe uşa din dos a Europei aşa cum v-aţi strecurat dumneavoastră, tiptil, la o întâlnire-fantomă despre care nu a ştiut nimeni, dar aţi organizat-o, totuşi, ca să rămână bifată pe ordinea de zi.

E o ruşine, domnule preşedinte. E păcat pentru fiecare minut pe care l-am stat acolo. Eu nu le regret, pentru că votul meu, în turul doi, a fost un vot anti-Ponta, dar aţi dezamăgit oameni care au fost cu dumneavoastră de la început şi care vă tot aşteaptă să le daţi bineţe. Mi-ar fi plăcut să vă cunosc şi să vă întreb doar atât:

1. cum ne puteţi privi în ochi după un an în care nu s-a întâmplat aproape nimic cu cei care ne-au umilit şi absolut nimic cu legea votului prin corespondenţă?;

2. Cine v-a făcut lista de invitaţi pentru întâlnirea asta de la Bruxelles, domnul şef de cancelarie prezidenţială Mihalache? Pentru că, în acest caz, e o onoare pentru mine şi pentru mulţi alţii că nu ne-am aflat acolo. Dar poate că nu sunt răspunsuri pe care să le daţi oricui, ci numai înalţilor funcţionari. Aţi procedat elegant şi demn de un preşedinte.

Vă mulţumim. 

PENTRU CONFORMITATE:

Autor:  Ramona Strugariu

Sursa: gandul.info

Publicat: 15.10.2015

ANCA VLAD (Primvicepresedinte al C.N.P.R.) – Scrisoare deschisa catre Primul Ministru Victor Viorel Ponta

Anca Vlad, Primvicepresedinte Confederatia Nationala a Patronatelor din Romania, adresează pe siteul dânsei ancavlad.ro/ o scrisoare Premierului Victor Ponta

 Scrisoare deschisa catre Primul Ministru Victor Viorel Ponta

Anca VladStimate Domnule Prim Ministru,
In calitate de  Primvicepresedinte al Confederatiei Nationale a Patronatelor din Romania doresc sa supun atentiei dv trei subiecte al caror impact asupra mediului de afaceri  poate afecta grav eforturile pe care le face Guvernul pentru a crea bazele unei economii sanatoase si benefice pentru toti participantii la circuitul economic. Acestea sunt:
1.Abuzuri ANAF
2.Explicatii fanteziste ale conducatorilor ANAF
3.Probleme grave de transparenta decizionala

Abuzuri ANAF

Inca din luna septembrie a anului 2014 v-am informat in cadrul unei sedinte de dialog social asupra aparitiei unor documente elaborate de ANAF ca metodologii interne care prezentau grave indemnuri la ABUZ IN SERVICIU tratand orice administrator sau antreprenor ca fiind interesat doar sa diminueze taxele – respectiv sa fure. Aceasta lipsa de respect fata de contribuabil era dublata de o exprimare confuza si de eliminarea din indrumarul de control a unei prevederi importante a legii – respectiv EXCEPTAREA de la retratarea ca SALARIATI a PROFESIILOR LIBERE.

Mi-ati spus ca se va rezolva, la sedinta fiind prezenta si doamna ministru Ioana Petrescu, ce parea ca a inteles speta. Am revenit de mai multe ori, deoarece vestile din piata erau ca ANAF retrateaza ilegal prestatori de servicii , calculand penalitati enorme pentru ultimii 5 ani.

S-au trimis Guvernului luari de pozitie din partea mai multor ONG-uri patronale, iar in data de 3 noiembrie 2014 Domnul Emilian Radu, presedintele Uniunii Profesiilor Liberale din Romania a avut cu Dl Presedinte Diaconu o discutie cu tema: Interpretarea abuziva a Normelor Metodologice de aplicare a pct 22, art.7 din codul fiscal, publicata pe site-ul UPLR. Aceasta discutie ar fi trebuit sa fie suficienta si lamuritoare pentru eliminarea abuzurilor, dar nu s-a intamplat asa. Spre uimirea  Caselor de Avocatura importante din Romania si a marilor firme de consultanta  internationale , a fiscalistilor recunoscuti, cu totii beneficiari de servicii ale profesiilor liberale ce ar putea fi reconsiderate dupa “criteriile” ANAF , scrisorile, expunerile tematice, memoriile, explicatiile logice au ramas fara nici un rezultat.

ANAF a continuat sa trimita in teritoriu “liste de societati” dupa care sa fie facute controale pe aceasta tema. Cererea noastea de a afla criteriile “de risc” abordate a ramas fara raspuns. Cerem transparenta totala ANAF cu privire la aceste criterii, altfel institutia de control poate deveni usor un instrument anticoncurential!  Consideram Agentia Nationala de Administrare Fiscala ca fiind o institutie de indrumare si verificare – iar nu o institutie represiva la adresa antreprenorilor romani.

Explicatii fanteziste ANAF pe cazuistica din Jersey Island!

Unul din memoriile adresate dumneavoastra de catre o importanta societate pe actiuni romaneasca , membra a Confederatiei, a primit un raspuns  nu de la dumneavoastra, ci de la insasi persoana reclamata, respectiv Domnul Presedinte Diaconu.  Dansul si-a argumentat represaliile la adresa profesionistilor cu cateva cuvinte legate de “dependenta” , de “continutul economic” ( in lege sunt cu un rand mai sus fata de exceptarea profesiilor libere – si oricum nu e cazul ) dand ca argument cauza Paul Newey versus Comisia de Taxe a Majestatii Sale! Citind cazul mentionat de dansul  am descoperit ca este vorba de un evazionist britanic cu firma la o casuta postala din paradisul fiscal  Jersey Island care a fost pus sa plateasca 10 milioane de lire sterline TVA deoarece nu a putut demonstra ca acea casuta postala putea presta serviciile!

Recomandam autoritatilor noastre sa utilizeze cu prioritate hotararile Justitiei romane, care a incheiat deja cu decizii definitive 3 cazuri de abuzuri impotriva profesiilor libere, unul fiind publicat in martie 2015 in Monitorul Oficial. V-am informat imediat despre acest document , fapt ce ar fi trebuit sa va convinga sa interveniti pentru stoparea altor actiuni similare unde no,i contribuabilii, trebuie sa platim daunele produse de imputarile fara baza facute de ANAF. Dimpotriva, dupa aceasta data calculele de impunere au devenit complet fara noima, folosindu-se un program de calculator care nu stim ce are la baza, dar stim ca nu scade impozitele legale deja platite, impozitand veniturile totale  inca o data, cu toate penalitatile si dobanzile , plus recalculari specifice unui contract de munca, cu dobanzi si penalitati ce depasesc orice imaginatie!

Domnul Diaconu recomanda in  scrisoarea sa de raspuns la adresa catre dumneavoastra si Ministerul de Finante , solutia recurgerii la ” instanta nationala”.
Consideram ca problema nu este complicata juridic, iar sutele de mii de oameni care au inteles si aplicat legea asa cum e scrisa sunt dovada clara a interpretarii ei. Cum sa lucreze un consultant fiscal in afara dotarilor unui birou de specialitate , alaturi de avocati si alti profesionisti, cum sa lucreze un medic persoana fizica independenta fara echipamente specifice de spital, laborator sau clinica, un farmacist in afara farmaciei, un arhitect singur, fara colegii dintr-un birou de arhitectura. De ce sa aiba contract de munca daca ei nu pot executa sarcini profesionale decat corespunzator vointei si pregatirii lor. Faptul ca legea da posibilitatea optionala a incheierii de contracte de munca nu obliga la aceasta , dovada ca recent Ministerul Sanatatii a decis colaborarea cu moase ca profesii libere, conform legii. Doar nu-si inchipuie cineva ca moasa va lucra la domiciliul sau sau va inchiria paturile de nastere! Ministerul de Justitie utilizeaza acest tip de contracte cu farmacisti din sistemul penitenciar! Ce alte exemple ale legalitatii acestor contracte mai sunt necesare?

VA RUGAM INSISTENT SA ANALIZATI ACEASTA SITUATIE SI  SA LUATI MASURI PENTRU STOPAREA ACESTOR ABUZURI . Nu dorim ca in aceasta cauza care poate si trebuie sa fie solutionata de catre institutiile nationale,  sa ne adresam direct la CES Europa, domnului Director  Henri Malosse, care si-a aratat disponibilitatea de a sprijini  miscarea noastra patronala,  in cursul intalnirii pe care a avut bunavointa sa ne-o acorde la Bucuresti, in calitatea sa de recunoscut sustinator al profesiilor liberale in Franta.

Probleme de transparenta

Va rugam sa verificati direct sau prin Curtea de Conturi si sa analizati :
– Cat din sumele colectate din miliardul raportat de ANAF reprezinta principalul si cat sume suplimentare  ( accesorii, dobanzi, penalitati, dublari de taxe). Dupa cum corect a calculat Guvernul costul unui loc de munca in cazul donatiei Romaniei catre Bosch, la fiecare 40000 de Euro penalitati se pierde un loc de munca. Chiar daca societatea comerciala  isi recupereaza banii in Justitie dupa 3-5 ani, locul de munca ramane pierdut. In calitate de investitori, dorim sa cunoastem si sa calculam efectele economice ale acestor concedieri.
– Cate firme controlate anul acesta sunt cu actionariat romanesc si cate cu actionariat strain. Consideram off-shore-urile ca fiind firme straine? Exista in piata convingerea ca sunt asupriti antreprenorii autohtoni, cei care reprezinta trei sferturi din capitalul investit in prezent.
– Cate din firmele controlate reprezinta IMM-uri si cate mari companii?
– Intrucat se fac multe controale nocturne sau in weekend – iar nervozitatea inspectorilor este evidenta – dorim sa va intrebam daca se respecta prevederile Codului Muncii privind plata orelor suplimentare si repausul de doua zile consecutive pentru fiecare zi de weekend lucrata.   ( ex:pentru inspectorii detasati pe litoral )
– A fost un cinism voit sloganul “Taxe letale” din clipul TV ? Asa ceva nu avea cum sa scape autoritatii contractante!
– Cat a costat noua sigla  ANAF? Am auzit in media o declaratie a unui oficial care mentiona suma de 2 milioane Euro. Poate ANAF  sa ne detalieze pe articole aceste cheltuieli? Costul unui astfel de serviciu nu poate depasi cateva mii de Euro.
– Poate Ministerul de Finante – in speta dl Secretar de Stat Manolescu – sa publice, conform obligatiei stabilite prin legea transparentei, minutele tuturor discutiilor care au avut loc in perioada septembrie – aprilie cu orice reprezentant sau grup de reprezentanti ai mediului de afaceri? Dorim sa vedem unde s-a blocat procesul de negociere a corectitudinii abodarilor ANAF si cum s-a ajuns la incercarea de a inlatura exceptia de la reconsiderare a profesiilor liberale prin doua randuri pierdute intr-un noian de pagini despre taxarea persoanelor cu handicap?

Va multumesc,
economist Anca Vlad
Primvicepresedinte Confederatia Nationala a Patronatelor din Romania

Sursa: ancavlad.ro

Cine este Anca Vlad în afară de faptul că este Primvicepresedinte Confederatia Nationala a Patronatelor din Romania? Aflăm tot de pe siteul dânsei unde postează o biografie personală:

ANCA VLAD
A absolvit liceul „C.A. Rosetti” din Bucuresti – cu predare in limba engleza. In clasa a XI-a si-a descoperit o noua pasiune: economia. Profesoara care-i preda aceasta materie a indrumat-o sa urmeze o facultate de specialitate. In 1975, Anca Vlad intra la Academia de Studii Economice – sectia Relatii Economice Internationale. Cariera a inceput sa si-o construiasca inca de la terminarea facultatii. Pentru ca stapanea foarte bine limba engleza, lucra si in calitate de ghid si traducator.

In 1980, datorita rezultatelor foarte bune obtinute la examenul de diploma, primeste o repartitie in Bucuresti, la o companie din industria lemnului – actualul Silvarom.

Experienta profesionala dobandita in cei sapte ani de zile, cat a lucrat in exportul de mobila – domeniu in care a ocupat functia de sef compartiment export, avea sa o ajute pe Anca Vlad in urmatorii pasi din viata sa profesionala. “Un prim mentor, in cariera mea, a fost Andrei Menhardt, directorul meu de atunci si astazi director al Silvarom”, sustine Anca Vlad. In 1987, s-a ivit o oportunitate pentru a lucra la Camera de Comert a Romaniei, ca director de tara pentru o mare companie straina – SmithKline Beecham Pharmaceuticals, din Anglia.

O data cu aparitia Decretului 54, primul act normativ care permitea dupa revolutie infiintarea unei firme private, Anca Vlad decide sa paraseasca sectorul de stat. Si-a infiintat mai intai un birou de marketing care avea ca obiect de activitate prestarea serviciilor de cosultanta. Cel dintai client avea sa vina dupa sase luni. « S-a întamplat sa fie un reprezentant al companiei straine pentru care am lucrat. Dupa un timp, am hotarat sa înfiintez o societate comerciala care sa preia distributia de produse farmaceutice »

Asa a aparut compania Fildas Trading S.R.L. S-a început cu o cifra de afaceri de 1.5 milioane de dolari, in 1991; pe atunci erau sapte angajati.

Astazi s-a ajuns la o cifra de afaceri totala pe grup de peste 270 milioane de dolari, iar compania are peste 1500 de angajati. In prezent, Grupul Fildas se numara printre primele in bransa.

Fildas detine in prezent doua antrepozite vamale farmaceutice, unul in Bucuresti si unul la Pitesti. Are 13 filiale in tara si peste 5000 de clienti. In 1998, a fost creata si partea de retail, prin achizitia unei companii care detinea o retea de 60 de farmacii si depozitul de la Pitesti. In prezent reteaua numara peste 200 de farmacii in aproape toate judetele tarii, sub brandul Catena. Urmand succesul obtinut in domeniul medicamentelor, Fildas continua sa se extinda pe piata distributiei de produse cosmetice si nutritie.

In anul 2005 Grupul Fildas a creat un nou brand – Naturalis. Acesta defineste produse cosmetice, de nutritie si ingrijire pe baza de plante.

Dar, cum cea mai mare provocare in Romania de astazi ramane media, Anca Vlad a lansat online in septembrie 2008 SENSOTV.RO. Acest portal contine si un segment de televiziune online care dezvolta conceptele implementate pe rand in Fildas, lantul Catena, revistele Tonica, Farmacia Ta, Galenus, Slab sau Gras si Fundatia Fildas Art: sanatate, frumusete, echilibru, armonia cu tine insuti si cu restul lumii prin cultura si implicare sociala. SENSOTV.RO acopera in prezent domenii care ofera informatii despre arta si cultura urbana, sanatate, viata sociala si lifestyle.

Cum a reusit sa construiasca o afacere de top? – “Cel mai important capital al firmei este increderea. De fapt aceasta este si deviza noastra. Este o companie in care relatia dintre furnizorii nostri, noi si clientii pe care ii avem se bazeaza in primul rand pe încredere. Avem un renume foarte bun pe piata romaneasca si internationala si asta se datoreaza si educatiei pe care am primit-o eu la scoala si la firmele unde am lucrat”, spune Anca Vlad. Cariera in business si-a construit-o cu efort si staruinta, zile intregi de munca, de dimineata pana seara.

In prezent se implica in partea de strategie si marketing, dorind ca grupul FILDAS sa se dezvolte in acelasi ritm ca si pana acum. Anca Vlad reuseste sa aiba timp acum si pentru alte lucruri interesante, mai vechi dorinte ale ei.

Este foarte prezenta in viata sociala si culturala a tarii, prin Fundatia Fildas Art pe care a initiat-o si care a dezvoltat în timp mai multe proiecte de promovare a artistilor romani. Proiectul ”Poduri Europene” isi propune sa evidentieze segmentul feminin creator, de la primele manifestari si pana in prezent, subliniind contactele permanente pe care le-a avut si le are cu femeile creatoare din Europa. Acest proiect urmareste relatiile si evolutia interferentelor dintre arta plastica feminina contemporana romaneasca si cea europeana.

Pentru prestigiul national a sponsorizat tabara de creatie feminina „Poduri Europene” care are loc in fiecare an la Eforie Sud, expozitii nationale si internationale de creatie plastica, fiind proprietara brand-ului „Poduri Europene”. Sub aceasta egida, a organizat manifestari artistice de mare anvergura atat la Sibiu, cat si la Paris, Constanta, Cluj, Berlin si Bucuresti.

In 2009, de exemplu, Fundatia “Fildas Art” impreuna cu Asociatia Femeilor Creatoare in Arta Plastica din Romania si Federatia Internationala Culturala Feminin, a organizat cea de a 54-a Expozitie Internationala de Arta Feminina Contemporana. Dupa vernisajul expozitiei, artistele expozante au fost invitate sa participe la un atelier de creatie de 11 zile, intitulat ”Eternul Feminin”, organizat la Eforie-Sud.

Pasiunea pentru arta, pentru tot ceea ce-i frumos si de valoare i-a fost transmisa de un alt om important in viata ei. “In timpul facultatii admiram lucrarile pictoritei Margareta Sterian. Lucram ca ghid, pentru a putea strange bani sa cumpar tablouri ale artistei. Am avut sansa sa o cunosc. Avea 90 de ani, dar o tinerete in gandire rar intalnita. Am fost prietene pana la sfarsit. A insemnat mult pentru mine”, povesteste Anca Vlad.

Anca Vlad a reusit performanta de a fi aleasa, printre putinele romance si chiar est europene, in Asociatia Internationala a Femeilor Intreprinzatoare – “Leading Women Entrepreneurs of The World, alaturi de Veronica Savanciuc, Georgiana Pogonaru si Mariuca Talpes.

A fost rasplatita cu doua premii pentru mecenat: al revistei VIP si al revistei Actualitatea Muzicala. Este presedinte de onoare al Asociatiei Femeilor Creatoare din Romania.

In septembrie 2004, a primit Medalia de Aur pentru Excelenta in Practica Afacerilor, in cadrul celui de-al patrulea Forum International pentru Excelenta in Practica Afacerilor, organizat la Geneva. Totodata a iesit pe locul intai in topul femeilor de succes, editat de revista Capital atat în 2004, cat si in 2005.

In 2005 compania Fildas a fost nominalizata de catre Europe Business Assembly (EBA), Oxford – Anglia, pentru premiul “Celei mai bune companii din Europa”, “ca o recunoastere a realizarilor companiei si a contributiilor sale remarcabile la progresul Europei Centrale si de Est”. Tot atunci, Anca Vlad a primit din partea Institute of Directors – London – titlul de Managerul Anului. Pe 8 decembrie 2005 a primit premiul «Vocatia Investitorului de succes » din partea revistei Balcanii. Tot in 2005 Anca Vlad a fost aleasa vicepresedinte al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). In februarie 2006 a primit din partea Fundatiei AlegRO premiul « Promisiunea Anului » pentru Senso Tv. In 2008 a fost numita vicepresedinte al Confederatiei Nationale a Patronatelor din Romania (CNPR).

In calitate de ambasadoare a antreprenoriatului feminin romanesc, Anca Vlad a participat activ la manifestari organizate de diverse institutii din Bucuresti, New York, Pretoria, Bangkok si Tirana. Implicandu-se activ în promovarea imaginii tarii peste hotare, a sustinut financiar aparitia unui amplu material despre Romania in International Herald Tribune, editia din 20 iulie 2007.

Bucuriile sunt date de familie, cea mai mare realizare fiind cei doi copii, Alexandru si Catrinel, cu care formeaza o echipa curajoasa, plina de idei. Vacantele in parcurile de distractii si muzee sunt ocaziile de relaxare favorite.

„Romania este o tara cu un imens potential uman” este titlul celui mai recent interviu acordat de Anca Vlad revistei Fortune.

Sursa: ancavlad.ro/biografie

%d blogeri au apreciat: