Arhiva
A MURIT CRISTINA ȚOPESCU …
A murit Cristina Țopescu. Avea 59 de ani.
ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE …
RAMONA STRUGARIU: ”Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi. ”
Frumoasă, talentată și sensibilă, Ramona Strugariu publică un articol care spune ce am fi spus mulți dintre noi dacă am fi găsit cuvintele necesare.
Un scurt citat din text care cred că e suficient pentru a stârni interesul de a citi întreg articolul:
”Astăzi plâng iar, pentru că a murit Călin. A murit la 29 de ani, după ce timp de mai mult de doi ani l-aţi ucis, încet şi sigur, în fiecare zi. A murit având banii strânşi pentru un transplant pulmonar, în timp ce „există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia“ (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).
A murit în timp ce, în 2016, conform spuselor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, le scria celor de la Eurotransplant aşa: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul“. Mizerabililor. Voi vorbiţi despre onestitate şi despre informare? Voi vorbiţi despre respect şi bună colaborare? ……..
………..
Voi trebuie să mergeţi la groapa istoriei şi trebuie să răspundeţi pentru fiecare ticăloşie în parte. Nu meritaţi să muriţi sau să vi se întâmple ceva. Trebuie să pieriţi politic şi apoi să răspundeţi pentru fiecare moarte în parte.
Iar asta putem face doar noi. Noi, fiecare dintre cei umiliţi şi îndoliaţi de nemernicia şi de nepăsarea din voi.
O să plătiţi.
Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi.”
Citiți mai jos articolul integral al Ramonei Strugariu publicat pe adevarul.ro la 3 iulie 2018.
Astăzi a murit Călin. Mâine pe cine mai ucideţi?
Am ajuns acasă târziu. Am ieşit pe terasă, e linişte. E terasa dintr-o ţară în care sistemul nu ucide atât de uşor. Am ieşit pe terasă, mi-am turnat o poală de gheaţă într-un pahar cu ceai, mi-am luat carnea în dinţi şi am început să-mi amintesc despre voi.
Tot mi-am adus aminte. Mi-am amintit cum urlam în hohote, la telefon, la unu noaptea, după incendiul de la Colectiv, urlam la un om care nu avea nicio vină şi era departe de ţară, rugându-l să facă ceva. Şi atunci, tot voi eraţi la guvernare. Şi atunci, tot oamenii s-au mobilizat, iar voi n-aţi făcut nimic. Şi atunci aveam de toate, şi atunci totul era posibil şi gestionabil cu resursele din ţară.
S-a aşternut liniştea peste 65 de vieţi. Peste alte zeci, teama de a se privi în oglindă, furia pentru ziua de mâine, care va arăta la fel de plină de frustrări. În liniştea asta, v-aţi întors la guvernare, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Am plâns mult atunci. Dar n-am stat, am încercat să fac ceva. Am scris puţin şi am vorbit puţin despre tot ce a fost, dar o voi face, într-o bună zi. Voi meritaţi o carte. Meritaţi o carte despre cum se poate lăsa o naţiune întreagă fără suflare, în timp ce singura voastră grijă este să vă scăpaţi unul pe altul de puşcărie.
Astăzi plâng iar, pentru că a murit Călin. A murit la 29 de ani, după ce timp de mai mult de doi ani l-aţi ucis, încet şi sigur, în fiecare zi. A murit având banii strânşi pentru un transplant pulmonar, în timp ce „există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia“ (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).
A murit în timp ce, în 2016, conform spuselor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, le scria celor de la Eurotransplant aşa: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul“. Mizerabililor. Voi vorbiţi despre onestitate şi despre informare? Voi vorbiţi despre respect şi bună colaborare?
Aş vrea, în calitate de cetăţean al României, să ştiu câte vieţi au sistemul vostru şi guvernul vostru pe conştiinţă. Informaţi publicul, aşa cum l-aţi informat de fiecare dată.
E frig pe terasă şi îmi amintesc cum tremurau cei de la Colectiv şi spuneau că le e frig. Frig, atât aţi putut aduce în oameni. Nu bune practici şi programe de guvernare. Moarte şi frig.
În dimineaţa în care am ascultat declaraţia acelui doctor, care spunea, în lacrimi, cu vocea frântă şi sufocată de neputinţă, că situaţia imunoglobulinei este critică şi că asta e, din păcate – după ziua în care un copil a încercat să se sinucidă pentru că a auzit şi a înţeles că sistemul îi aduce moarte – am plâns. Am strâns din dinţi. Am spus mai departe. Au fost oameni care au făcut ceva. Nu voi. Voi n-aţi făcut nimic.
În dimineaţa în care am citit despre moartea fetiţei de 6 ani a cărei poveste o văzusem cu câteva luni înainte la televizor, tot din cauza crizei imunoglobulinei, am urlat ore în şir, dar n-am mai avut cui spune şi ce face.
În faţa morţii eşti neputincios şi gol, aşa cum mă simt eu acum, din nou, pentru că a murit Călin. Şi pentru toţi cei care vor mai muri, de acum înainte. Pentru fiecare copil pe care l-aţi ucis cu cinism şi inconştienţă, pentru fiecare părinte care şi-a dat sufletul din el plângând de suferinţă şi de neputinţă.
Şi eu sunt mamă. Am lucrat cu mame în situaţii critice, am avut de trecut momente grele, în care mi-au plecat copii din braţe la o operaţie de unde nu s-au mai întors niciodată. Tot sistemul vostru i-a dus către o lume mai bună, unde măcar nu mai suferă, unde măcar nu mai mor câte puţin în fiecare zi, ca fiecare dintre noi.
Şi eu sunt mamă şi ştiu că pentru copilul meu m-aş duce la capătul pământului şi m-aş întoarce. Dar, nu, n-aş plânge de neputinţă, v-aş trece pe rând prin fiecare chin în parte, până când v-aţi dori voi să pieriţi.
Aţi adus o ţară întreagă în genunchi. Aţi strivit-o, iar acum îi aşteptaţi bocetul de neputinţă. Neputinţa e starea aceea în care nu se mai poate face nimic. Nu speraţi, pentru că n-aţi ajuns acolo. Încă. Nu speraţi, pentru că nici nu veţi ajunge.
Cu voi încă se poate face ceva. E o datorie, acum. Cu fiecare decident care a zdrobit o viaţă sau mai multe în bocancii nesimţirii şi ai nepăsării pentru un popor întreg. Cu fiecare nemernic care a luat decizii politice ucigaşe, în fruntea unor instituţii a căror principală menire este să protejeze interesele oamenilor, să apere şi să respecte viaţa.
Voi trebuie să mergeţi la groapa istoriei şi trebuie să răspundeţi pentru fiecare ticăloşie în parte. Nu meritaţi să muriţi sau să vi se întâmple ceva. Trebuie să pieriţi politic şi apoi să răspundeţi pentru fiecare moarte în parte.
Iar asta putem face doar noi. Noi, fiecare dintre cei umiliţi şi îndoliaţi de nemernicia şi de nepăsarea din voi.
O să plătiţi.
Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi.
Autor: Ramona Strugariu
Sursa: adevarul.ro
Data publicării: 3 iulie 2018
Cu tristețe în suflet: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !
Cu tristețe în suflet:
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !
Iată că se împlinesc 99 de ani de la Marea Unire.
Niște minți ”luminate” orbite de populism au reușit să suprapună peste Sărbătoarea Marii Uniri, Ziua Națională a României, de parcă România nu era destul de importantă ca să aibă o zi a ei… A ieșit un fel de manea cu șaorma cu de toate.
Fără nici un fel de exagerare, în acest an am fost oripilat de modul în care a fost tratată Sărbătoarea Marii Uniri de politicieni și cum a fost reflectată de cretinii care lucrează la șase televiziuni inclusiv cei de la TVR. Despre Alba Iulia, Templul Marii Unirii s-a vorbit doar în trecere, la fapt divers.
Unde mai pui că, fomiștii care se înghesuie la fasole sau varză cu ciolan sau cârnați taman în mijlocul Postului Crăciunului, sunt aceiași care la moaște debordează de pioșenie când merg la lins moaște…
Fără a încerca să sistematizez:
– Lui Herr Fikus von Cotroceni i s-a năzărit că parada militară e parada sa, ori că a dat măcar banii să se cumpere cuie pentru a se construi tribuna oficială … Parada a fost organizată de Armată, iar ststutul lui acolo este aceea de invitat. E adevărat, invitat de onoare, dar tot invitat.
– Cei doi șefi ai camerelor Parlamentului au recunoscut că niște penali nu au ce căuta în tribuna oficială a unei parade militare, așa că s-au ascuns ca șobolanii.
– Am văzut că există obiceiul de a se depune coroane la mormântul eroului necunoscut. Interesant. Poate ne spune și nouă cineva câți oameni au murit acum 99 de ani la 1 Decembrie.
– Premierul vodcar Tudose a declarat că nu s-a dus la Alba Iulia pentru că nu l-a invitat nimeni. Sper că era beat. Cine dracu era să îl invite, cei care au făcut Marea Unire sunt morți demult.
– PSD a transformat minerii lui Iliescu în fomiștii lui Dragnea și i-au dus la București să reacționeze dacă cei de la ”Rezist” huiduie … Pe cine să huiduie? Cumva chiar pe Dragnea și Tăriceanu care s-au ascuns ca șobolanii? Cert e că autocarele albe cu care au fost aduși sunt de același tip cu cele cinci autocare cu care au venit la un ”miting spontan” organizat de Trustul Intact în față la Casa Poporului ude Mircea Badea, Ciutacu se făceau de râs nerealizând cât sunt de ridicoli. Că au venit… OK, acțiune de partid, să mai guște și gura lor o țâră de fasole cu ciolan, problema a fost la întoarcere … după atâta fasole autocarele duhneau a Antena 3 și a Dan Voiculescu.
– Am văzut parada militară. Afirmația ”Armata română este o armată modernă NATO” mi se pare un banc prost.
Ca să nu fiu cusurgiu 100% am văzut și ceva care mi-a plăcut. Se spunea că blindatele armatei române nu oferă protecție militarilor pe care îi transportă dar se iau măsuri.
Nu știu dacă la astfel de măsuri se oferea ofițerul care comenta asta, dar am văzut că unul sau două blindate erau dotate cu parașute. E drept, erau în ținută de iarnă, dar tot erau frumoase … 🙂
Gata, încă odată, cu tristețe, LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! (Sau, la cum e condusă țara asta, ar trebui să îi urăm oare ”Moarte ușoară?”)
Sunt de acord să sărbătorim (mai corect, să comemorăm) la 15 Martie… ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români
UDMR dorește să sărbătorim la 15 Martie, Ziua Ungariei … De acord …
Tare aș vrea ca, la acea dată, să sărbătorim (mai corect, să comemorăm) ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români …
De multe ori, când vine vorba de de aceste masacre se găsește câte un maghiar care mă întreabă enervat: ”Ce mă, nu poți ierta?”
Ba, de iertat, am iertat demult, dar nu pot nu să îmi amintesc de fiecare dată când aud că 1 Decembrie este o zi de doliu pentru națiunea maghiară, îi doare Trianonul de-i seacă la ficat …
Îmi amintesc și când cer drepturi mai multe, și mai multe. Să fim europeni, așa ca ei, civilizații europei, ce dracu …
De acord și cu asta … de câte ori am avut ocazia am propus să avem și noi o lege exact ca a lor, a civilizaților din Câmpia Panoniei. Să le luăm legea privitoare la minorități, să o traducem și să o aplicăm la virgulă … așa vor înțelege, poate, maghiarii din România ce înseamnă cuvintele XENOFOB și DISCRIMINARE ETNICĂ.
Îmi amintesc și când vine vorba de dorința maghiarilor de a învăța în limba lor maternă. Propun ca și lor să li se răspundă cum li se răspunde românilor din Ungaria care doresc să învețe în Românește: ”Desigur, puteți învăța în românește. Nu vă oprește nimeni să mergeți la școală în România. Când terminați vi se vor recunoaște și diplomele de absolvire după ce veți susține examenele necesare la o facultate din Ungaria în limba maghiară …
Îmi amintesc …
Sunt de acord să sărbătorim la 15 Martie… ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români
Astăzi l-am auzit pe șeful UDMR, Kelemen Hunor, cum spunea că ”aseară s-au activat naționaliștii de serviciu” și că în legea aceea pe care de ani de zile UDMR are tupeul să o tot promoveze nu e nimic din ce nu există în Europa … Am crezut că mi s-a stricat televizorul și vorbește prostii …
Auzi frate ”naționaliștii de serviciu” … interesant … oare or fi naționaliști din categoria celor care l-au înjurat pe ăla care a apărut cu toporul pe internet scriind ”Tăia-ți-le capul” … bine, fiind vorba de un suporter, omul avea dreptul să zică orice, sau, poate cei care au înjurat poliția maghiară pentru că a arestat pe stradă, în Budapesta un suporter al Stelei, un mitic, care avea un tricou pe care scria ”Ardealul, pământ românesc. Chiar așa, de ce îi păsa miticului de Ardeal. Când Jucau cu CFR-ul Clujan îi înjurau de mama focului.
Sau să se fi gândit dumnealui, Hunor bacs, la nenorociții ăia care au întors de la graniță pe ditamai Președintele Ungariei la întâlnirea prilejuită de Ziua bozg … (pardon) … maghiarilor de pretutindeni … Și ce dacă venea ca persoană privată care făcea o vizită neanunțată? Și ce dacă era la bordul unui bombardier… Poate tancurile aveau treabă. Pentru atâta lucru să îl întorci de la graniță?
Ori să fie vorba de cei care s-au opărit că a pus unu o amărâtă de bombă într-un coș de gunoi pe unde urmau să treacă cei ce defilau de 1 Decembrie. Mare scroafă, se juca și el, că așa sunt tinerii, se joacă.
Sau, poate, Hunor bacs, s-o fi gândit la nenorociții ăia pe care, de un alt 1 Decembrie, i-a mâncat acolo unde le-ar fi fost atașată coada dacă o aveau, și în curtea unui unități militare a Armatei Române de prin Ținutul Secuiesc, deci, armata de ocupație conform unei surse maghiare, au intonat Imnul Național al României și au arborat un drapel tricolor… roșu, galben și albastru nu roșu alb verde cum ar fi fost normal. Culmea e că au intonat imnul și au arborat drapelul fără a cânta Imnul și fără să arboreze și drapelul Ungariei Mari, al Ungariei de azi și, evident, al Ținutului Secuiesc.
Chiar așa, de unde și până unde mai e considerat Ardealul pământ românesc? Păi nu tocmai alipirea la Ungaria a Ardealului de Nord se sărbătorește la 15 Martie?
Cineva zicea că de fapt ar trebui ca la 15 Martie să se sărbătorească un fel de zi a tuturor minorităților. Ce dacă la acea dată e și Ziua Ungariei? Coincidență. deh…
Cum ar veni, românii ar trebui să le accepte faptul că ei, maghiarii consideră 1 Decembrie drept zi de doliu deoarece îi doare amintirea Trianonului care a rupt Ardealul de Sfânta țară mumă, Ungaria, despărțind astfel Marea Națiune Maghiară care infectează centru Europei de vreo mie de ani. Și tot Românii ar trebui să le accepte, lor, națiunea care mustește de europenism ca mare sărbătoare Ziua Ungariei …
Dacă se întâmplă ca vreun maghiar care, împotriva firi a învățat să citească în românește, îl rog să îi transmită domnului Hunor că am pregătită o flegmă cel puțin la fel de mare și de scârboasă cea pe care i-am tras-o televizorului când l-am auzit ce inepții debitează. Pe pariu că l-aș nimeri fix în frunte.
Pe același ungur rătăcit pe aici, vreau să îl rog să îi transmită că sunt de acord ca și românii să sărbătorească de 15 Martie. ZIUA DOLIULUI… după românii asasinați de ”penele de cocoș” cu ocazia atrocităților:
Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1940
Mureșenii de Câmpie, 20 septembrie 1940
Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1944
Band, Grebeniș, Oroiu, septembrie 1944
Prundu Bârgăului, 10 octombrie 1944
Cadru istoric general
În toamna anului 1940, ca urmare a dictatului de la Viena, în mai multe localități din Ardealul de Nord realipit la Ungaria, trupe militare sau paramilitare maghiare au masacrat civili români, țigani și evrei, în intenția de a determina prin teroare un exod din populațiile conlocuitoare nemaghiare. Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.
Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre:
Masacrul de la Hărcana (Turda)
Masacrul de la Nușfalău, Sălaj
Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus – Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.
Odihnește-te în pace, Simona Catrina …
Simona Catrina a s-a stins …
Avea doar 49 de ani
„Numai de-a naibii am să trăiesc, am să înot prin Iad şi am să ies la suprafaţă, am să mă trezesc din orice comă, am să îndur orice. Am să arăt că Dumnezeu e mai puternic decât o satană deplorabilă, care, fiindcă se simte o legumă, atacă murdar. Tipic“, aşa şi-a anunţat jurnalista cititorii că a fost diagnosticată cu cancer mamar, într-un text publicat pe revistatango.ro.
DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ !
Vizita lui Jim Gillis
“Cred că a fost un om mult mai remarcabil decât au bănuit vreodată membrii familiei lui și prietenii intimi. Avea o imaginație aprinsă, vie, de soiul acelora care fac treabă spontan, și o fac bine, cu ușurință și grație, fără nici o pregătire prealabilă, construind o poveste pe măsură ce aceasta se desfășoară, fără să-i pese încotro se îndreaptă, bucurându-se de fiece găselniță ce-i trece prin minte și nesinchisindu-se dacă povestirea se va încheia într-un mod satisfăcător și scânteietor sau nu se v-a încheia deloc. Jim se născuse umorist și încă unul foarte priceput. Când îmi amintesc cât de inspirate erau improvizațiile lui de amator, am convingerea că ar fi putut deveni o stea de primă mărime, dac-ar fi fost descoperit și s-ar fi exersat câțiva ani cu condeiul în mână. Un geniu nu prea are șansa de a se descoperi pe sine însuși și e puțin probabil să fie descoperit de prietenii săi apropiați; de fapt, ca să vorbim mai pe șleau, cred că e cu neputință ca un geniu – cel puțin un geniu literar – să fie descoperit de prietenii săi apropiați; aceștia sunt atât de aproape de el, încât nici nu-l pot vedea în adevăratele lui proporții, nu-și pot da seama că între ei și el există o deosebire considerabilă. Într-un cuvânt, nu-l pot vedea în perspectivă – or numai în perspectivă poate fi percepută deosebirea dintre el și ceilalți membri ai cercului lor limitat.”
Fragmentul de mai sus este din autobiografia lui Mark Twain și este o cugetare despre bunul său prieten Jim Gillis, după ce i-a parvenit vestea morții acestuia. Mi-a părut o descriere atât de potrivită pentru Gyuri Pascu, încât am avut senzația că Gyuri a fost odată Jim Gillis, cel mai bun prieten al lui Mark Twain. Și că i-a demonstrat lui Mark Twain că a avut dreptate în ceea ce-l privea.
sursa micdavinci.wordpress.com
Ioan Gyuri Pascu a murit …
Ioan Gyuri Pascu a murit … avea 55 de ani …
Dumnezeu să îl odihnească în pace…
… restul sunt doar vorbe.
Pianoforte
Larisa închise ochii si îşi dori să fie la festivalul din piazza Malborghetto di Tasso sau la cel din Parco Lambro din Milano. Îşi imagina lumea perfectă ca o comă, o evadare pentru totdeauna în realitatea virtuală. Să poţi fi mereu în cele mai fericite clipe, să modelezi aşa cum îţi doreşti evenimentele! Pentru o clipă îşi simţi inima bubuind de dragoste şi mâinile lui Fabri pe umerii ei, protejând-o în oceanul de oameni care cântau refrenul melodiei lor. Inspiră adânc şi clipa de ameţeală trecu.
Îşi îndreptă spatele, privi ecranul laptopului şi chicoti. Maică-sa, ghid turistic, o purtase după ea prin toată lumea, dar deşi neglija şcoala, cumva găsea peste tot un pian la care Larisa să exerseze. Pentru că, îi explica mama, tatăl ei era un pianist celebru iar Larisa, fară dubiu, îi moştenise talentul. Ce e drept, semănau ca două picături de apă, fotografiile atestau asta, iar Larisa luase locul întâi la un concurs de creaţie şi la unul de interpretare, cu o fugă de Mozart, Kyrie din Recviem.
Începu să scrie. Degetele îi alergau fin pe taste, pe fruntea înclinată îi căzu o şuviţă scăpată din codiţa blondă. Era concentrată, uşor transfigurată şi unghiile îi atingeau melodic tastele, ca Impromptu Op.90 N.4 a lui Schubert într-o interpretare a lui Rubinstein.
Pagină după pagină, modificări de articole, ordonanţe, legi şi norme metodologice prindeau viaţă şi se grăbeau să influenţeze destine. La Monitorul Oficial R.A. excelența și implicarea erau întotdeauna răsplătite şi erau oferite angajaților pachete de beneficii atractive, adecvate nevoilor lor precum și un mediu de lucru excelent.
sursa micdavinci.wordpress.com
Actorul George Alexandru de la Teatrul Nottara a decedat … DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ !
Sâmbătă, 2 Ianuarie 2016, actorul George Alexandru a decedat la spitalul Fundeni din Bucureşti.
A jucat trei decenii la Teatrul Nottara. A apucat să vadă cum Teatrul Nottara a fost evacuat deoarece clădirea nu avea avizele necesare funcţionării.
„Din păcate, a apucat să trăiască plecarea noastră din Teatrul Nottara. A trăit intens plecarea noastră. Am hotărât să-l depunem în foaierul principal. A jucat treizeci de ani în Teatrul Nottara”, a declarat directoarea Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ
George Alexandru
n. 21 noiembrie 1957, București – d. 2 ianuarie 2016
Filmografie:
- Ecaterina Teodoroiu (1978)
- Ultima noapte de dragoste (1980)
- Dreptate în lanțuri (1983)
- Masca de argint (1985)
- Noi, cei din linia întâi (1985) – slt. Horia Lazăr
- Figuranții (1987)
- François Villon – Poetul vagabond (1987)
- Drumeț în calea lupilor (1988)
- Rezervă la start (1988) – Simion
- Mircea (1989)
- Cenușa păsării din vis (1989)
- Coroana de foc (1990)
- Escu (1990) – film TV
- Drumul câinilor (1991)
- Cezara (1991)
- Cum vă place? (1992) – film TV
- Înnebunesc și-mi pare rău (1992)
- Balanța (1992) – Securist
- Rămânerea (1992)
- Chira Chiralina (1993)
- Vulpe – vânător (1993)
- Polul Sud (1993)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
- E pericoloso sporgersi (1994) – Dinu Staroste
- Asfalt Tango (1995) – Intrusul
- Huntress: Spirit of the Night (1995) – străinul din tren
- Punctul zero (1996)
- Omul zilei (1997)
- Triunghiul Morții (1999)
- Faimosul paparazzo (1999)
- În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură (2001)
- Dulcea saună a morții (2003) – Mustețea
- Milionari de weekend (2004) – Merțanu’
- Sindromul Timișoara – Manipularea (2004)
- Băieți buni (serial TV, 2005) – Igor
- Un espresso (2005) – Asasinul
- Happy End (2006) – tatăl Danei
- La urgență (serial TV, 2006) – Moș Crăciun
- Cu un pas înainte (serial TV, 2008) – Nelu Coadă
- Supraviețuitorul (2008) – Uri
- Nunta mută (2008)
- Casanova, identitate feminină (2008)
Crima de la Clubul „Colectiv” …
Au avut o singură vină. Erau tineri şi doreau să se distreze cu exuberanţa tinereţi. Atât!
Din cauza indolenţei, a lipsei de respect faţă de siguranţa celorlalţi şi a unei dorinţe nemăsurate de a face bani cu orice preţ a unora ei au murit mult prea tineri.
Dumnezeu să-i odihnească !
Erau tineri cu poftă de viaţă. Doreau doar să se distreze la Clubul „Colectiv” cu toată exuberanţa tinereţii lor.
Aveau visuri, credeau că au viaţa înainte.
Unii au murit, alţii vor avea sechele pentru perioade lungi sau chiar pentru toată viaţa.
Buretele folosit ca fonoizolaţie şi o sursă de foc este o adevărată bombă incendiară.
O încăpere cu o singură uşă utilizabilă, fonoizolată cu burete şi fără siteme pentru stingerea automată a incendiilor deoarece patronilor nu le pasă decât de banii lor şi deloc de siguranţa celorlalţi, în care se folosesc artificii, tixită cu sute de oameni, poate foarte uşor să să fie definită ca o cameră de execuţie.
Acolo pot ucide focul, monoxidul de carbon, panica, imposibilitatea de a ieşi în timp util.
Ceea ce s-a întâmplat la Clubul „Colectiv” a fost crima.
O crimă de care se fac vinovaţi, patronii, administratorii, cei care au lăsat să funcţioneze locul fără a avea autorizaţiile necesare, cei care trebuiau să controleze ce se întâmplă acolo şi să vadă dacă totul e în regulă.
Toţi trebuie condamnaţi fără întârziere pentru crimă deoarece indolenţa, lipsa de responsabilitate faţă de viaţa celor care veneau la clubul respectiv şi dorinţa de a face bani cu orice preţ investind cât mai puţin, au ucis.
OARE DE CE UITĂM UNEORI SĂ FIM OAMENI ?
Pe siteul Monicăi Iacob Ridzi apare un articol deznădăjduit şi extrem de şocant …
În numele deţinuţilor care sunt bolnavi şi nu au dreptul de a se trata aşa cum trebuie doamna Ridzi cere pentru aceştia … dreptul de a fi condamnaţi la moarte …
Poate sunt vinovaţi cei aflaţi după gratii .. poate unii nu… un lucru e cert. În România pedeapsa cu moartea a fost abolită.
Oare a împiedica pe cineva să îşi trateze cum trebuie bolile de care suferă nu e o formă de condamnare la moarte? Şi nu una rapidă, prin împuşcare, spânzurare sau cu injwecţie letală cu una mult mai chunuitoare … prin boală …
Nu pot să nu îmi amintesc de Cazul Ţundrea, un nefericit care a picat ca musca în lapte şi din cauza că un procuror dorea să dea bine rezolvând acest caz a stat la închisoare 15 ani bătuţi pe muche. La capătul lor s-a dovedit că era nevinovat. Prea târziu, omul a făcut un cancer care l-a ucis…
Oare chiar e nevoie ca din cauza unor, vezi Doamne, principii de la care nu facem rabat, să lăsăm nişte oameni să moară?
Chiar dacă cineva a furat, tot am rămâne… a nu-i întinde o mână de ajutor şi a-l lăsa să moară ca un câine o fi o chestie care înnobilează? Nu cred …
Oare de ce uităm în unele cazuri ce trebuie să fim înainte de a orice? Să fim oameni?
Citiţi articolul publicat pe siteul doamnei Ridzi … poate, după aceea, staţi cinci minute şi vă puneţi măcar câteva întrebări…
Dacă se poate, în faţa oglinzii ...
În România s-a reintrodus pedeapsa cu moartea.
Cer public legalizarea ei.
Pentru toţi deţinuţii bolnavi.
În special pentru cei cu infracţiuni economice, care nu reprezintă pericol pentru societate şi nu au antecedente penale, dar care au primit pedepse mai mari decât violatorii şi criminalii recidivişti.
De ce să mai cheltuie statul bani cu deţinuţii bolnavi, care au nevoie de tratamente, transport, spital, analize, investigaţii, regim alimentar, etc., dacă sfârşitul, în funcţie de cât rezistă fiecare, e acelaşi: moartea?
Deţinuţii bolnavi nu pot fi nici măcar reeducaţi, pentru că, bolnavi fiind, nu pot participa la activităţile socio-educative. Prin urmare, scopul pedepsei privative de libertate, anume reeducarea, nu poate fi atins.
Deţinuţii bolnavi nu pot fi nici eliberaţi condiţionat, mai repede, pentru că fiind inapţi medical, nu pot munci, prin urmare nu pot obţine nici zile câştig. Mai repede sunt eliberaţi din penitenciare criminalii şi violatorii sănătoşi, care muncesc. Duminică, 16 august 2015, o ştire la televizor anunţa că un deţinut bolnav din penitenciarul din Craiova a murit. Pe noi, cei din penitenciare, aceste informaţii nu ne surprind, pentru că deţinuţi bolnavi mor, în fiecare săptămână, sau chiar mai des, în anumite penitenciare.
Noi, cei care suntem bolnavi, ne întrebăm: “Oare voi fi eu următorul? Cât voi mai rezista?“.
Am aflat, de la televizor, că deţinutul care a murit era un om de afaceri din Craiova. Fusese condamnat pentru o infracţiune economică, în februarie 2014 şi urma să fie eliberat peste o lună. Era în evidenţa penitenciarului ca suferind de mai multe afecţiuni cronice. Din păcate, organismul lui a cedat, după un an şi jumătate de detenţie. Dumnezeu să-l odihnească!
In esenţă, dacă suferi de boli cronice, în penitenciar este imposibil să respecţi recomandările medicilor, pentru a nu îţi agrava afecţiunile. Sfârşitul este acelaşi, pentru toţi cei care suferă de boli cronice: moartea.
Dacă ar fi fost acasă şi ar fi putut respecta recomandările medicilor, omul de afaceri din Craiova ar fi fost în viaţă în acest moment.
După un an şi jumătate de detenţie, de chin şi suferinţă, acest om a murit. Copiii lui au rămas fără tată, soţia fără spijin, familia în suferinţă cumplită. Era condamnat pentru o infracţiune economică si nu avea nici antecedente penale. Stau şi mă întreb, cei care l-au condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, ştiind ce afecţiuni are, dorm liniştiţi acum? Oare câţi oameni trebuie să mai moară în penitenciarele din România ca să-şi îndrepte cineva privirea şi spre acest sistem? Câte procese trebuie să mai piardă România la CEDO, câţi bani trebuie să mai plătescă românii despăgubiri deţinuţilor, ca să aibă curaj oamenii politici să iasă din zona discursului populist şi să ia o decizie si să decongestioneze penitenciarele din România, să facă loc pentru violatori şi criminali şi să-i lase acasă pe cei bolnavi, care nu reprezintă un pericol pentru societate, ca să-şi trăiască ultimele zile, luni sau cât le mai dă Dumnezeu, alături de copii, de familie?
Vi se pare că românii trăiesc mai bine dacă deţinuţii bolnavi mor în penitenciare? Că justiţia este mai credibilă? Că statul de drept este mai puternic? Dacă statul cheltuie bani să ţină în penitenciare oameni bolnavi, fără antecedente penale, care nu reprezintă un pericol pentru societate? De ce să nu-i lăsăm, ca în alte ţări din UE, să ispăşescă pedeapsa la domiciliu, să-i îngrijească familia? De ce să le plătim noi, din bani publici, transportul de la penitenciar la spital, uneori zilnic pentru chimioterapie, proceduri medicale, investigaţii si tratamente?
Ştiţi că sunt deţinuţi care săvârşesc infracţiuni, intenţionat, pentru a ajunge într-un penitenciar şi a fi duşi cu maşina la spital pentru investigaţii şi tratamente, care se fac cu prioritate pentru deţinuţi, în timp ce ceilalţi bolnavi aşteaptă pe holurile spitalelor?
Cele mai mari sume de bani se cheltuie în penitenciare cu paza, transportul, cazarea, investigaţiile şi tratamentele miilor de deţinuţi bolnavi.
Nu ar fi mai bine să contribuim la creşterea pensiilor, salariilor sau alocaţiilor copiilor noştri cu aceşti bani? Sau să renovăm câteva spitale? Sau penitenciarele? Pentru că, în acest moment, şi deţinuţii sănătoşi se îmbolnăvesc din cauza condiţiilor de detenţie.
Mă întreb când şi cine sau dacă va avea cineva curajul să facă ceva şi pentru sistemul penitenciar din România. Pentru că, de exemplu, nu sunt suficienţi bani pentru a plăti orele suplimentare ale angajaţilor penitenciarelor, dar se cheltuie foarte mulţi bani cu deţinuţii bolnavi. Care ar putea fi lăsaţi acasă, dacă nu au săvârşit fapte cu violenţă şi nu reprezintă un pericol concret pentru societate. Astfel, nu ar mai fi nevoie de suplimentarea fondurilor pentru penitenciare. Cu economiile făcute se pot suplini lipsurile actuale.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor este aproape de colaps. Sistemul penitenciarelor este subfinanţat, penitenciarele suprapopulate. Deţinuţi stau, de multe ori, câte 2 în pat. Condiţiile sunt greu de suportat, atât pentru deţinuţi cât şi pentru angajaţii penitenciarelor. Angajaţii sunt insuficienţi, faţă de nevoile sistemului, iar bani pentru plata orelor suplimentare nu sunt. Departamentele socio-educative din penitenciare, cele care ar trebui să se ocupe de reeducarea tuturor deţinuţilor, funcţionează în regim de avarie. Personalul angajat în aceste departamente este insuficient şi, oricâte ore suplimentare ar lucra, le este imposibil să facă faţă. Întreg sistemul penitenciar funcţionează în regim de avarie.
De exemplu, la Spitalul Penitenciar Jilava este un singur psiholog şi sunt aproximativ 350 de bolnavi, internaţi permanent.
Fiecare zi în penitenciar este o luptă pentru supravieţuire, este un chin, o suferinţă greu de descris, pe care, cei care au puterea, se tem să o curme. Pentru un om care suferă de boli cronice grave, condamnarea cu executare înseamnă condamnarea la moarte.
Îmi amintesc acum cuvintele părintelui Arsenie Boca care spunea că: “Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică.” Constat că sunt multe “fiinţe josnice” în România, pentru că nu au curajul să ia decizii. Se tem. Normal ar fi să ne temem doar de Dumnezeu. Aceasta ar fi o Românie normală în care cu toţii ne-am dori să trăim. O Românie cu mai puţini oameni nevinovaţi în penitenciare, dupa grave erori judiciare sau abuzuri, o Românie în care oamenii politici nu se întrec în discursuri populiste, despre independenţa justiţiei, întărirea statului de drept sau lupta împotriva corupţiei, dând exemple de luptă împotriva corupţiei oameni care nici nu au fost acuzaţi de fapte de corupţie, o Românie în care drepturile oamenilor să fie respectate, o Românie în care oamenii să aibă curaj să vorbească, curaj să ia decizii.
Autor: Monica Iacob Ridzi
Sursa: monicaridzi.ro
Data publicării: 01.09.2015
A murit Ion Herescu ( Theophyle, creatorul blogului Politeía)… Dumnezeu să-l odihnească …
În noaptea de vineri spre sâmbătă a murit Ion Herescu
( mai cunoscut în blogosfera românească drept Theophyle, creatorul blogului Politeía)
Mărturisesc că nu aş putea spune mare lucru despre Ion Herescu, dar despre Theophyle, pseudonimul sub care era cunoscut în blogosferă, ştiu că scria şi publica articole interesante şi bine şi obiectiv scrise, iar ceea ce scria putea fi luat ca părere de referinţă, motiv care mă făcea să îl respect, iar blogul Politeía, creat şi gestionat de dânsul, fiind unul din blogurile pe care le vizitam cu mare plăcere.
Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească !
Despre trista veste, cursdeguvernare.ro scrie :
„În noaptea de vineri spre sâmbătă a murit unul din cei mai vechi colaboratori ai cursdeguvernare.ro : blogerul Theophyle Politeia.
Învăluit mereu în mister (apropiații săi știau că se numește Ion/John Herescu), a fost o minte enciclopedică și o semnătură tenace, aflat în permanentă acțiune de-a filtra politicile guvernelor printr-un set de valori care ar face mai respirabil mediul politic românesc. A creat și susținut cu o energie neobișnuită unul din cele mai articulate, respirabile și consistente bloguri din România: Politeia.
Civismul său analitic și insistent te făcea să regreti că mediul online românesc nu are măcar 10 astfel de semnături care să judece, din afara jocului, cu atâta detașată asprime, evenimentele, moravurile, personajele și vremurile – și să le contrapună unor exerciții de istorie aplicată și geopolitică. Scriitura sa – pe care fidelii săi cititori i-au urmărit-o ani la rând – arată că, dincolo de principii, de orice principii, era un om pur și simplu bun.
Vreme de aproape 2 ani a susținut pe cursdeguvernare.ro rubrica ”Etica Politica”, iar colaborarea a încetat de comun acord în momentul în care a decis să se apropie de politica militantă.
Am rămas în legătură – ne sunam uneori, ne trăgeam de mânecă, ne contraziceam, ne făceam atenți pe un text bun, pe un eveniment neștiut, pe o îndoială comună. A fost un om de dreapta, dar puțini au fost criticii – atât de articulați, de insistenți și de cu mintea limpede – ai guvernului Emil Boc – Elena Udrea, în plină guvernare de dreapta, precum a fost blogerul Theophyle Politeia. Era genul de ”anonim” pe care-l citeai chiar și atunci când intuiai că s-ar putea înșela – dar erai curios de argumentele lui.
În locul fotografiei sale, am ales să pun fotografia care i-a însoțit articolele pe cursdeguvernare.ro și care – după mulții ani și multele zile în care o accesa înainte de a-și scrie miile de texte de pe blog – probabil că i-a rămas întipărită pe fundul ochiului, în noaptea de vineri spre sămbătă.
Îmi va lipsi.”
Articol semnat de Cristian Grosu
Pe contul său de Facebook, Silviu Sergiu scrie:
„O veste extrem de trista am primit in aceasta seara. A murit mult prea curand unul dintre cei mai eruditi bloggeri din Romania: Ion Herescu, alias Theophyle de la Theophyle Politeia.
A fost una dintre cele mai enciclopedice si analitice minti din online-ul romanesc, un adevarat exemplu pentru mine. Desi nu ne-am vazut niciodata in persoana, am schimbat multe opinii in mediul virtual.
De cateva ori ne-am auzit la telefon, cand m-a sunat pentru a-mi recomanda analizele sale profunde. Multe dintre textele sale mi-au fost inspiratie pentru articolele mele.
Sunt intru-totul alaturi de sotia sa, Desy Demeter, pe care am avut placerea sa o cunosc. Condoleantele mele cele mai sincere si multa putere in acest moment extrem de greu.
Dumnezeu sa te odihneasca prietene drag! Imi pare sincer rau ca nu am apucat sa ne intalnim macar o data in viata asta…
http://cursdeguvernare.ro/a-murit-ion-herescu-detinatorul-blogului-politeia.html „
De pe Politeía blogul lui Theophyle am adus un articol care arată cui dorea să se adreseze blogul domniei sale, de fapt reflectând, poate, faptul că avea faţă de sine şi faţă de ceea ce făcea un respect bine aspectat .
Ghidul bătrânului tânar sau viceversa
Trebuie sa declar de la inceput ca nu fac parte din a doua categorie, adica “viceversa”. Sunt un tanar in mijlocul anilor ‘50 ale existentei proprii. Cu alte cuvinte, nu mai am sansa de a muri tanar, asemanator marilor genii ale omenirii. Daca as fi trait in Orientul antic sau Europa medievala, probabil as fi fost mort de vreo 5-7 ani. Norocul meu este ca nu am trait in acea perioada si ca pe timpurile noastre igiena si antibioticele, daca sunt insotite si de o viata cumpatata, ne pot duce hat spre anii 80 ai existentei pamantene, bineinteles daca ai norocul sa nu ti se fi alocat un loc de veci in cimitirul unui doctor incompetent. Asa cum spuneau vechii nostri intelepti, norocul este un lucru important in viata. De ce acest articol? In primul rand pentru o falsa problema care s-a iscat ieri pe acest blog, cand cineva a descoperit ca exista un conflict intre generatii. Trebuie sa subliniez ca pe acest blog discuta mai tot timpul o populatie cuprinsa intre varste de 22 de ani si +65. Pana ieri nu am descoperit niciodata existenta acestui coflict sintetic descoperit de shrinkii (psihologi) americani, care au grija de a incasa cel putin 200 de USD pe ora pentru a trata pe cei care sufera de acest sindrom; cine nu-si poate permite luxul se trateaza singur, pe unii din ei ii putem intalni si in blogosfera noastra.
Avand marele noroc de a imbatrani in compania oamenilor tineri, care in fiecare an devin si mai tineri, nu am reusit in ruptul capului sa generez acest “conflict intre generatii.” Deoarece am scris ca acest articol este un ghid, asadar cateva sfaturi:
- Batranetea ca si tineretea sunt relative si de obicei sunt constatari subiective, bazate pe o cronologie biologica aproximativa;
- Nu intotdeauna batranetea este insotita de intelepciune, dar nici tineretea;
- Nu exista conflict intre generatii daca nu-l declansezi tu;
- Toti suntem siguri ca detinem adevaruri universale;
- In Roma trebuie sa te comporti ca un roman sau sa migrezi spre Cartagina;
- Cele mai mari ineptii formulate politicos sunt cel putin ascultate;
- Nu-ti ridica picioarele pe masa unui birou care nu este al tau;
- Faptul ca parintii tai nu au fost dizidenti pe timpul lui Ceasca este in primul rand vina ta, ei au avut grija de tine cand nu au iesit in strada ca sa-l rastoarne pe Ceausescu, alternativa ar fi fost casa de copii pentru tine;
- Faptul ca te simti impovarat de milioanele de pensionari care au iesit la pensie cand nu trebuia, nu este vina lor ci a celor care au guvernat democratic in acele vremuri; singura lor vina a fost ca nu si-au gasit de lucru sau nu s-au adaptat unei societati pe care nu au cunoscut-o;
- Daca ai fi trait in acea vreme te-ai fi comportat exact la fel, nu te crede erou pana nu ajungi intr-o situatie similara;
- Daca esti un batran furios scrie scrisori presedintelui, primului ministru, ministrilor si parlamentarilor, singurii care-ti datoreaza ceva, daca esti tanar furios fa mai mult sport sau sex (merge si viceversa);
- Nu te da mare intelectual occidental; s-ar putea sa fii a doua generatie de incaltati din familia ta;
- Batran sau tanar, nimeni nu poate suporta insolenta, impolitetea si lipsa de maniere chiar daca este mascata de furia tineretii sau amaraciunea batranetii;
- Nu exista obligatia de a citi sau a interpreta idei pe care nu le accepti, maximum pe care-l poti face este sa mentionezi civilizat dezacordul fata de opinia articolului sau ale unor comentatori, politicos!
- Daca nu intelegi punctele 1-14 nu ai loc pe blogul meu.
http://theophylepoliteia.wordpress.com
Maestrul Fotino ne-a părăsit … Dumnezeu să-l odihnească …
După ani lungi de suferinţă , Maestrul Mihai Fotino ne-a părăsit … Avea 83 de ani.
Actriţa Oana Pelea l-a cunoscut bine pe Maestru … spune pe Facebook:
„Mişu Fotino… parte din istoria teatrului românesc! Mi-a fost foarte drag. Am avut privilegiul de a juca împreună. Un domn. Un mare şi distins artist. Un om Bun, generos şi un spirit frumos. Dumnezeu să te odihnească!”
ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE !
Mihai Fotino (cunoscut si ca Misu Fotino) (nascut pe 14 septembrie 1930 in Bucuresti) este un actor român de teatru , film si televiziune.. Tatal sau, la vremea respectiva, era un actor foarte cunoscut si iubit iar el a fost rodul iubirii acestuia (aventura trecatoare) a tatalui sau. Acesta avea la activ numeroase creatii comice remarcabile si se chema tot Misu Fotino. Fiul a primit la botez acelasi nume, a ramas in custodia tatalui, dar nu si-a adaugat particula Jr. Misu Fotino cel mic a fost adus in teatru, si chiar pe scena, inca de la varsta de 6 ani, intr-o comedie intitulata „Coloniale”, unde juca alaturi de tatal sau. Intr-un alt spectacol, de asta data pentru copii, a fost partenerul Silviei Chicos (cine oare dintre cei mai in varsta nu si-o aduc aminte pe aceasta inegalabila actrita cu suflet de copil care seara de seara ne spunea pe radio povesti in ” Noapte buna copii!), ea insasi fiind pe atunci la varsta prescolara. Indrumat in arta actoriei de tatal sau, a frecventat cel mult un an de conservator si s-a reintors in teatru, la Brasov, unde de altfel juca mai demult, nu ca actor, ci doar colaborator. Mai tarziu, impreuna cu alti colegi, care nu absolvisera Institutul, a trebuit sa dea un fel de examen in fata unei comisii compusa din figuri importante ale teatrului. Printre candidati: Gheorghe Dinica, Coca Andronescu, Vasilica Tastaman si altii. Desi supusi unor probe grele, talentul i-a salvat si au primit nobilul titlu de actori profesionisti.
Dupa sapte ani petrecuti la Brasov, Misu Fotino se prezenta la un concurs de acceptare in prestigioasa trupa a Teatrului National unde interpreteaza alaturi de tatal sau, personajul Barbarossa din piesa „Nota zero la purtare”iar din 1956 joaca la Teatrul National „I.L. Caragiale” din Bucuresti.Alaturi de fermecatoarele actrite Carmen Stanescu si Ileana Stana Ionescu face pe rand un cuplu profesional de neuitat atat pe scena cat si in film si televiziune cu care a jucat în numeroase comedii.
Debuteaza in film in 1937 cu „Doamna de la etajul II” si desi nu are roluri stralucite ca in teatru , filmeaza pana-n 2001 in regia lui Mircea Muresan in comedia ” Sexy Harem Ada-Kaleh ” aproape 20 de comedii cinematografice, avand alaturi parteneri de renume.La 40 de ani, printr-o intamplare banala isi cunoaste adevarata mama, o cauta si o gaseste in Germania.
Era vaduva unui barbat care a inteles-o si a iubit-o. Reintoarsa in Romania, femeia a prins drag mai ales de Oana, fiica sotilor Fotino (sotia acestuia este un talentat arhitect).La cea de-a XIV-a editie a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate. Mihai Fotino a primit distinctia care ii incununeaza o viata intreaga petrecuta pe scena, in aplauzele spectatorilor. Sala s-a ridicat in picioare in fata marelui actor al Nationalului bucurestean, acesta infranandu-si cu greu lacrimile, pentru a putea citi cateva cuvinte scrise pe o foaie. Actorul, care in ultimul timp are o suferinta de natura cardiaca, a spus: „Singura boala incurabila de care sufar este teatrul”.
In prezent, alaturi de sotia sa face zilnic cate o plimbare lunga si linistitoare in parcul Herastrau, aflat in apropierea casei sale, facand aceasta promenada cu pozitive rezultate terapeutice, dar ca, din pacate, este nevoit sa renunte la scena, aceasta neinsemnand ca nu-i duce aprig dorul si ca nu spera sa revina.
Dumnezeu să-l odihnească !
Solista de muzică populară Ramona Fabian a murit. Dumnezeu s-o odihnească !
Intr-un accident rutier care a avut loc în localitatea Mihai Viteazu, comuna Saschiz, judeţul Mureş a decedat solista de muzică populară Ramona Fabian.
Era considerată cea mai frumoasă solistă de muzică populară din Ardeal
Dumnezeu s-o odihnească …
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” Mureş, Mihai Gagyi, pompierii au intervenit la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au constatat că femeia era încarcerată şi decedată.Din primele informaţii, femeia era singură în autoturism. Se pare că este vorba despre solista de muzică populară, mureşeanca Ramona Fabian de 34 de ani.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş la faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul IPJ Braşov care au informat că autoturismul condus de Ramona Fabian a acroşat un TIR într-o curba la dreapta.
Pe site-ul de socializare Facebook, prietenii, cunoscuţii şi apropiaţii au postat deja sute de mesaje de condoleanţe.
„Inca sunt in stare de soc si nu pot sa-mi revin, nu-mi vine sa cred! Dumnezeu sa te odihneasca in pace si sa te aseze in randul celor drepti! Condoleante familiei indoliate!”, a postat Alexandra Rusu.
„Ce frumoasa,talentata, vesela si plina de energie erai. D-zeu sa te odihneasca in pace”, “Raiul e mai frumos acum, dar tu o sa ne lipsesti mult“, a scris Manuela Suciu.
UPDATE
Iată cât de frumoasă era …
ADIO, COSTICĂ ŞTEFĂNESCU !
Costică Ştefănescu s-a sinucis pentru că nu mai suporta …
.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească …
.
†
Într-una din cărţile sale, marele gazetar sportiv Ioan Chirilă îl descria pe Costică Ştefănescu ca având “une belle allure”, referindu-se la eleganţa înnăscută a primului libero autentic al fotbalului nostru.
Costică Stefănescu, produs al centrului de copii şi juniori al Stelei, dar ajuns celebru sub culorile Universităţii Craiova, a fost unul din cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România, un om în jurul căruia s-au ţesut performanţele Craiovei şi ale echipei naţionale din anii 80. Deposedările făcute cu o eleganţă nemaiîntâlnită până atunci, calmul din timpul partidelor, viziunea asupra jocului, pasele sale în adâncime (cei trecuţi de prima tinereţe îşi aduc aminte de frumoasa pasă spre Cămătaru, pe Rasunda Stadion din Stockolm, la acel 1-0 cu Suedia, din 1983) au fost atuurile acestui apărător care, paradoxal, nu prea ştia să faulteze. Rezolva totul prin anticipaţie, plasament şi o tehnică neobişnuită pentru un apărător.
Costică Ştefănescu a hotărât că vrea să iasă de pe scena vieţii în felul lui, probabil dărâmat la gândul că este chinuit de o boală necruţătoare, aşa cum fac mulţi oameni când află că sfârşitul este aproape. În cazul unui fost sportiv de mare performanţă, care a fost mereu în formă şi fără probleme de sănătate, atunci când primeşte o astfel de veste, totul devine negru, de neinţeles, şi atunci ia hotărâri dramatice, renunţând la tot. Probabil chinul prin care trecea Costică Ştefănescu era mult prea greu de îndurat, dacă un om care s-a luptat cu toţi atacanţii de valoare ai anilor 80 a ajuns să ia această hotărâre.
Ideea de a-l transforma pe Costică Ştefănescu din mijlocaş în libero a aparţinut poetului Adrian Păunescu, omul care a fost mereu aproape de cele două iubiri ale sale, Rapid şi Universitatea Craiova, fiind şi cel care a scris şi versurile celor mai frumoase imnuri din fotbalul românesc. După Zoli Crişan, şi el plecat dintre noi, după Adrian Păunescu, Craiova îşi mai pierde unul dintre simbolurile sale de frunte, căpitanul acelei echipe cu 15 titulari, aşa cum era numită, pentru valoarea deosebită a jucătorilor săi şi pentru că nu conta cine erau cei 11 care intrau în teren, atât de apropiaţi erau, ca şi valoare, toţi cei 15 din lot.
Ca întotdeuna, în astfel de momente ne gândim dacă nu am fi putut face mai mult pentru aceşti oameni, care au însemnat ceva în istoria sportului românesc. Am fi putut, fiecare din noi, să facem mai mult pentru a le alina suferinţele, dar n-am făcut-o, şi ne mulţumim doar să-i plângem, când nu mai sunt. Acum, Costică Ştefănescu se duce în ceruri, pentru a reface cuplul de fundaşi centrali ai naţionalei din anii 80, împreună cu Fane Sameş, colegul său din atâtea bătălii sub tricolor, stins şi el mult prea devreme.
Odihneste-te în pace, Costică, şi mulţumim pentru tot ce ne-ai dăruit în anii cât ai fost cel mai bun libero român pe care l-am văzut vreodată. După tine, a preluat din eleganţa ta Belodedici, cel care suntem convinşi că te-a urmărit foarte atent la fiecare partidă, când tu erai în plină glorie şi el era doar un junior talentat. Întotdeuna s-a dat o bătălie în sinea mea, când a fost vorba să aleg cel mai bun libero român pe care l-am văzut vreodată, pentru ca trebuia să aleg între tine şi Belo. Ce pot spune, cu siguranţă, este că tu ai fost primul libero autentic din fotbalul românesc, cel care a dat acestui post o eleganţă şi-o prestanţă aşa cum n-a mai reuşit nimeni până la tine.
Autor: Cristian Huluban
Sursa: sport.rol.ro
Radu Vasile a murit …
Radu Vasile s-a stins…
Intelectual, politician şi om de cultură rasat, inteligent şi cu umor fin, boem ca structură, fascinant la şuete , Radu Vasile a avut un mandat de premier în o perioadă extrem de grea.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE
†
Scurtă biografie:
Radu Vasile a fost istoric, profesor, lider al PNŢCD şi premier al României, mandatul său în fruntea Guvernului având loc într-o perioadă dificilă politic şi economic.
Radu Vasile s-a născut în 1942, în 1967 a absolvit Facultatea de Istorie din Universitatea Bucureşti, iar în 1977 a devenit doctor în ştiinţe, cu specialitatea Istoria doctrinelor economice.
Între 1967 şi 1969 a fost istoric la Muzeul Satului din Bucureşti, între 1969 şi 1972 a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei României, iar apoi între 1990 şi 1992 a devenit prodecan la Facultatea de Comerţ, din ASE.
După 1989, Radu Vasile a devenit membru PNŢCD, fiind şef de departament economic şi purtător de cuvânt PNŢCD până în 1992. Între 1992 şi 1994, a fost director al ziarului „Dreptatea„.
Senator de Bacău, ales la 27 septembrie 1992 pe listele CDR pentru legislatura deschisă la 16 octombrie 1992. în aceeaşi legislatură Radu Vasile a fost vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind cercetarea blocajului financiar din agricultură.
Radu Vasile a fost vicepreşedinte al Senatului din 1 septembrie 1994, în două legislaturi consecutive.
Vasile a fost secretar general al PNŢCD şi membru al Biroului de Conducere al PNŢCD.
În perioada 7 aprilie 1998 – decembrie 1999 Radu Vasile a fost prim-ministru al României. Mandatul său s-a desfăşurat într-o perioadă dificilă politic şi economic pentru România. Numele său este legat, printre altele, Mineriada din ianuarie 1999, cea de a cincea acţiune de acest gen din România postdecembristă.
La acel moment, date fiind acţiunile şi ameninţările minerilor, preşedintele Emil Constantinescu a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului şi a solicitat liderilor partidelor parlamentare să-şi exprima poziţia faţă de evenimentele în curs. În timpul nopţii de 21-22 ianuarie 1999 a fost instituită starea de urgenţă. Aflat în faţa unui conflict fără precedent, premierul Radu Vasile a acceptat dialogul cu minerii, eveniment care a avut loc la mănăstirea Cozia, la 22-23 ianuarie.
În urma acestuia a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja şi Bărbăteni şi neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. „Acţiunea revendicativă s-a încheiat. Minerii se îmbarcă, la ora actuală, în maşini, se întorc la locul de baştină. În esenţă, aceste discuţii au durat cîteva ore. Au fost depistate o serie de soluţii care însă vor fi finalizate după prezentarea unui program de reducere a pierderilor, prin reducerea costurilor în companiile componente şi participante la acţiunile revendicative”, spunea, la acel moment, Radu Vasile.
Pe de altă parte, vizita Papei Ioan Paul II în România a avut loc în timpul mandatului de premier al lui Radu Vasile.
La alegerile din 2000 devine membru PD, ulterior membru al Biroului Permanent Naţional al partidului. Senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004. La 2 februarie 2004 este ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.
Radu Vasile a fost doi fii şi a publicat şi poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.
În ultima perioadă a vieţii, Radu Vasile a suferit de mai multe boli, printre care cancer la colon. În urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Israel.
El suferea şi de afecţiuni cardiace, iar în urmă cu mai mulţi ani suferise un infarct.
Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri.
Autor: Cristian Fierbinteanu
Sursa: www.zf.ro
Aurelian Pavelescu:
„Radu Vasile a fost un personaj cu viziune politică şi un om cu un caracter puternic”
Radu Vasile a fost un economist de excepţie, un om de cultură şi scriitor şi un politician de primă mărime şi va rămâne ca un prim-ministru important în istoria postdecembristă a României şi, de asemenea, ca unul dintre liderii marcanţi ai PNŢCD, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aurelian Pavelescu.
„PNŢCD regretă dispariţia domnului Radul Vasile. El a fost un politician de primă mărime, care a întreprins acţiuni politice excepţionale la integrarea României în NATO, în Uniunea Europeană. A reuşit să stopeze asaltul minerilor spre Bucureşti prin vestita pace de la Cozia, în condiţiile în care alţi politicieni gândeau o acţiune de forţă, printr-un talent de negociator cu totul şi cu totul ieşit din comun şi va rămâne în istorie cu această pace de la Cozia, în cel mai greu an de guvernare al României după 1990″, a spus Pavelescu.
Aurelian Pavelescu a subliniat că, de asemenea, sub guvernarea sa, România a intrat pentru prima dată pe creştere economică, la sfârşitul mandatului de prim-ministru al acestuia.
„Consider, însă, că cea mai importantă acţiune politică a lui Radu Vasile este vizita lui Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în 1999. Acesta este un moment de referinţă pentru întreaga creştinătate, este anul în care pentru prima dată aproape într-o mie de ani un papă a călcat pe pământ ortodox şi acest lucru s-a întâmplat în România, Radu Vasile fiind prim-ministru al României şi de confesiune romano-catolic”, a subliniat Pavelescu.
Aurelian Pavelescu a arătat că această vizită a Papei Ioan Paul al II-lea şi negocierile pe care le-a purtat Radu Vasile spun multe despre viziunea politică a lui Radu Vasile.
„A fost un personaj cu viziune politică şi un om cu un caracter puternic”, a declarat acesta.
Potrivit lui Pavelescu, îndepărtarea inoportună, intempestivă şi nejustificată a lui Radu Vasile din funcţia de prim-ministru nu a fost văzută cu ochi buni, după ce înregistrase succese extraordinare de guvernare, a lăsat urme adânci şi în partid.
„L-am cunoscut pe Radu Vasile şi am avut o relaţie de prietenie cu el. A privit boala şi moartea cu seninătate. A făcut un lung tratament în ultimii trei ani, dar nu şi-a pierdut niciodată optimismul şi chiar şi simţul umorului. Avea un simţ al umorului ieşit din comun”, a adăugat el.
Aurelian Pavelescu a menţionat că Radu Vasile a contribuit la reconstrucţia partidului după 1990, fiind secretar general sub preşedinţia lui Corneliu Coposu. „El a fost foarte iubit în partid. Suntem alături de familie în aceste momente dificile”, a mai afirmat Pavelescu.
Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri.
Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Isreal.
Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 şi decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.
Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune în care a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere.
De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE.
Sursa: gandul.info
Doliu la Cișinău pentru anexarea Basarabiei
Pe 16 mai 2013 Modova de peste Prut comemorează unul din cele mai negre momente ale istoriei sale, moment care a determinat multe din cele care au urmat, în general lucruri rele.
Doliu la Chișinău
E vorba de anexarea, acum 201 ani, de către uriașul Imperiu Țarist în urma semnării tratatului de pace ruso-turc, a teritoriilor moldovene din stânga Prutului.
Astfel, în semn de mare doliu, drapelulului de stat de pe Primăria din Chişinău ia fost ataşată o panglică neagră.
Prin această acţiune „Primăria municipiului Chişinău comemorează data de 16 mai, când se împlinesc 201 ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist”, se arată într-un comunicat al Primăriei, care îndeamnă şi alte instituţii publice să coboare drapelele în bernă, pentru a comemora data la care a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc, prin care teritoriul Moldovei istorice dintre Prut şi Nistru a fost anexat la Imperiul Rus.
„Municipalitatea îndeamnă şi alte instituţii publice să coboare drapelele în bernă, pentru a comemora data de 16 mai 1812, zi în care a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc, prin care Moldova din stânga Prutului a fost anexată la Imperiul Rus”, se menţiunează într-un comunicat al administraţiei locale.
Tratatul de Pace de la Bucureşti, semnat pe 16 mai 1812, prevedea, printre altele, cedarea Imperiului Rus partea de est a Ţării Moldovei, un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 oraşe şi 695 de sate, care includea ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iaşilor şi Bugeacul. Din această zi, Basarabia devine gubernie şi este supusă unui proces de rusificare a populaţiei.
La Chișinău,în semn de doliu pentru anexarea de către Imperiul Țarist, acum 201 ani, a Basarabiei, drapelele au fost coborâte în bernă și li s/a atașat o panglică de doliu
Sergiu Nicolaescu a murit. Dumnezeu să-l ierte dacă poate …
Joi 3 ianuarie 2013 la ora 8:20, Sergiu Nicolaesu a murit la Spitalul Elias.Era internat din 26 decembrie şi fusese operat de peritonită. Decesul a survenit în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat.
„În ultimele 48 de ore, în evoluţia domnului Sergiu Nicolaescu au apărut complicaţii cardiace şi pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat şi care au condus la deces azi, 3.01.2013, ora 8.20″, se arată în comunicatul de presă transmis de Spitalul Elias.
Reprezentanţii Spitalului Elias spun că intervenţia chirurgicală a avut loc „în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic.
Indiferent cine moare, parcă simți un pic de tristețe… de obicei… există însă cazuri în care aceasta, dacă nu te bucură, măcar te lasă rece…
Moartea lui Nicolaescu nu îmi provoacă nici un fel de emoție pentru un motiv foarte simplu. Pentru mine Regizorul și actorul Sergiu Nicolaescu a murit în 89 în decembrie.
A fost înlocuit cu un politician de doi lei, un individ care, în toată această perioadă a încercat să coafeze Loviluția și să spele imaginea lui Ion Iliescu și a camarilei sale. Poate și din cauza lui, tinerii uciși în iarna lui 89 încă nu au primit răspuns la întrebarea: ”Pe noi cine ne-a ucis?”
Ar mai fi ceva de zis? Cred că, doar
”DUMNEZEU SĂ-L IERTE DACĂ POATE”
======================================================
Despre Sergiu Nicolaescu
Sergiu Nicolaescu
Sergiu Florin Nicolaescu este actor, regizor si politician. Din 1954 si pana in prezent, Nicolaescu a regizat peste 50 de filme de lung metraj sau seriale si a jucat in zeci de productii. Nu putine au fost filmele in care implicarea sa a fost atat ca actor, cat si ca regizor si scenarist.
A debutat in anul 1966 cu filmul „Dacii„. Dragostea de cinematografie l-a impins sa si joace in mare parte din filmele sale.
Nascut pe 13 aprilie 1930, la Targu Jiu, Sergiu Nicolaescu este casatorit cu Dana, o femeie mai tanara decat el cu 47 de ani. Este a treia casatorie a marelui regizor. Nicolaescu nu are copii.
Sergiu Nicolaescua fost in primele randuri ale Revolutie din decembrie 1989 si a fost senator al Romaniei intre 1990 si 2004. In 2008, Nicolaescu a fost reales senator de Bucuresti.
Sumar
Studii
In 1952, a absolvit Universitatea Politehnica Bucuresti ca inginer mecanic.
Viata si filmul
Pe site-ul personal, Sergiu Nicolaescu isi povesteste viata. Iata cateva pasaje:
„1930- M-am nascut pe 13 aprilie, la Tg-Jiu, in Duminica Floriilor. Sunt, deci, in zodia berbecului, zodie de foc, total nelinistita. Nu sunt superstitios, in general, dar am niste idei fixe. Sunt ambitios, perfectionist si nu renunt la un lucru pana nu reusesc sa-l fac foarte bine.
1935 – La varsta de 5 ani am parasit Tg-Jiu, familia mea stabilindu-si resedinta la Timisoara. Acesta este de fapt orasul copilariei mele.
1936-1942 – Fugeam de-a casa, mergeam la cinematograf si vedeam acelasi film de 2, 3 ori. (…) Eram seful unei bande de circa 30 de pusti, iar zona noastra se intindea de la Spitalul Militar pana la podul dintre Cetate si Mehala. Supteranele turcesti din Timisoara, care duceam spre puncte vitale ale orasului, precum: Spitalul German, Spitalul Militar, cazarmi, sinagoga, erau ale noastre.
Aveam in ele un fel de birou, ii ziceam „Camera lui Sherlock Holmes„. Ne gazduia prazile: pistoale, obuze si ale lucruri pe care le obtineam in calatoriile noastre prin pantecele orasului.
1942-1947 – Daca ma gandesc bine, adolescenta mi-a lipsit. E ca si cand din copilarie am intrat direct in viata dura pe care ne-o impuneau timpurile. Acesta a fost si motivul pentru care am ales sa fac ultimele 4 clase de liceu in 2 ani…Nu mai erau un copil, dar nici adult nu eram, inca.
1948 – In momentul abdicarii regelui eram in prima mea vacanta de student. Tata era inginer de drumuri si sef in acest domeniu pentru Banat si Transilvania. Lucra pentru rege, la Savarsin si, astfel, i s-a propus sa plece cu acesta, cand a parasit Romania. A vrut sa ma ia si pe mine, dar s-a razgandit, a ramas…. iar pe 5 ianuarie 1948 a fost arestat.
Eram acasa si l-am insotit pana la localul Politiei din Timisoara. Tata a stat nejudecat cam un an; adus la Bucuresti a fost anchetat chiar de Nicolschi, in cladirea Senatului de astazi, pe atunci Minsterul de Interne. A fost condamnat la 7 ani, in urma unui proces tipic comunist, ajungand la Canal. A murit in ’94, avea 92 de ani. Sunt insa fericit ca a apucat caderea comunismului.
1954 – La doi ani de la absolvirea Politehnicii, mi s-a propus un post de director tehnic la un I.A.S de langa Bucuresti, devenit mai tarziu Gospodaria partidului. Intamplarea a facut sa intalnesc un coleg din Politehnica, repartizat in Cinematografie. Am facut schimb cu el si, astfel, am ajuns intr-un domeniu care, dupa multa munca, mi-a adus celebritatea.
1962 – Numele filmului care mi-a permis sa intru, dintr-o data, in lumea mondiala a cinematografiei – Memoria Trandafirului – se datoreaza lui George Macovescu si Mihnea Gheorghiu. (…) Cu el am luat Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala.
Delegatia romaneasca participanta in acel an la Cannes, din care eu nu faceam parte, a ales pentru festival filmul meu. Am ramas pironit locului cand am citit in ziare ca el a avut un succes urias. Studiourile „Columbia” din SUA cumparasera filmul pentru 10.000 de dolari si producatorii americani doreau sa ma cunoasca. In ciuda dosarului meu necorespunzator, a doua zi eram in avion. Asa a inceput totul.
1964 – L-am cunoscut si pe Titus Popovici, caruia intr-o seara, pe malul Senei, i-am povestit un subiect de film care avea sa devina nuvela „Moartea lui Ipu”. Colaborarea mea cu Titus, membru in C.C. al P.C.R., a fost foarte productiva. (…)
In multe imprejurari, prin pozitia sa politica, a fost determinant in carierea mea. Am fost prieteni si am tinut unul la altul. Cu atat mai mare a fost dezamagirea mea,cand in 22 decembrie, in biroul lui Ceausescu, am gasit o scrisoare in care el ma dezavua, dezvinovatindu-se de razvratirile mele din filmul „Mircea”.
Sunt convins,insa, ca el a fost cel mai bun scenarist al filmului romanesc. (…)
1967 – Are loc premiera pariziana a filmului „Dacii”, coproductie francezo-romana. Pe Champs-Elysees, in dreptul restaurantului „Fouquets” trona un afis al filmului, urias si avand textul: „un film du Serge Nicolaesco”. Era o foarte mare satisfactie pentru un tanar debutan de 37 de ani. Din acest moment incepea cariera mea internationala.
1968 – Anul acesta mi-a adus sansa unica de a lucra in calitate de regizor cu Orson Welles, Laurence Harvey si alti mari actori americani si europeni, chiar la Bucuresti.
1972 – Dupa succesul „Dacii” si cumpararea filmului de catre Columbia, Titus si Petre Salcudeanu ne-au propus mie, lui Manole Marcus si Iulian Mihu realizarea unui serial politist. Eroul principal, Roman, era un comunist introdus in politie in 45. Mai exista un rol secundar, cel al unui vechi politist – comisarul Miclovan. Titus a insistat sa joc eu acest ultim rol. Asa s-a nascut legendarul Comisar Miclovan-Moldovan, prin care am atins celebritatea ca actor.
1970-1980 – Aceste doua decenii au constituit pentru mine perioada profesionala cea mai prolifica. Am infiintat prima scoala de cascadori din Romania, o alta de recuzita.
In domeniul filmului m-am specializat singur in toate directiile. Semnam multe productii straine si, pentru a ma ridica si mentine la nivelul filmelor internationale, a trebuit sa-mi dezvolt fel de fel de priceperi, anumite inclinatii pe care le aveam de mic copil.
Faceam cam 2 filme jumate pe an, iar in paralel ma documentam pentru proiectele viitoare, cu multa rigoare”.
Femeile
Sergiu Nicolaescu a declarat la un moment dat ca nu ar putea fi cu o femeie de 40 de ani. „Imi plac cele tinere”. Si, pentru a o dovedi, regizorul isi petrece anii de aur cu Dana Ionica. Ea este 47 de ani mai tanara decat el. Desi presa a speculat ca cei doi s-ar fi casatorit in mare taina in 2005, Nicolaescu a negat aceste zvonuri.
A mai fost casatorit de doua ori inainte. Divortul de prima nevasta a venit la numai trei luni dupa nunta. Cea de-a doua casnicie a durat zece ani, probabil pana cand sotia a atins varsta interzisa.
Regizorul are un mare regret – faptul ca nu are copii. In 2002, Nicolaescu spunea: „Pentru mine n-a existat altceva in viata decat filmul. Am reusit in film, n-am reusit in viata personala. (…) Mi-ar fi placut sa am cinci-sase copii, ma rog… n-am avut… Am o mare admiratie fata de familiile care au facut si au crescut copii„, spunea el.
Revolutionarul
In decembrie 1989, in timpul Revolutiei, Sergiu Nicolaescu a aparut la televizor, printre primii, in dupa-amiaza caderii lui Ceausescu. E cel care a facut apelul public la capii Armatei si ai Securitatii.
„Este o prostie fara margini sa se mai intrebe astazi cineva daca a fost sau nu (revoltutie – n.red). La inceput a fost o revolta populara care s-a transformat intr-una generala, culminand cu data de 21 decembrie, cand la ora 21.00 s-a transformat in revolutie.
Din acel moment in care a cerut pluripartidism, desfiintarea vechii constitutii, s-a produs schimbarea vechiului regim cu unul nou, democratic, liber. Eu personal am simtit ca va cadea regimul pe data de 22, in jurul orelor 18.00, cand multimea din piata l-a respins pe Ilie Verdet si a cerut „jos comunismul” si fara comunisti. L-au fluierat si pe Ion Iliescu, pentru ca era intuneric si nu l-au recunoscut”, a declarat, pentru Cronica Romana, Sergiu Nicolaescu.
„Lucrurile sunt cat se poate de precise: Armata il paraseste pe Ceausescu pe 22 decembrie, dupa ce cu o zi in urma il parasise si Securitatea si din acel moment nu mai avea pe nimeni”, a mai adaugat Nicolaescu.
Omul politic
Dupa Revolutie, Sergiu Nicolaescu a facut parte din Frontul Salvarii Nationale (FSN). A fost timp de 14 ani senator pe listele FSN, iar apoi PDSR si PSD.
– Din noiembrie 2008 este senator de Bucuresti, din partea PSD
– 2000-2004 – senator de Arad, ales pe listele PDSR, ulterior PSD
– 1996-2000 – senator de Vrancea, ales pe listele PDSR
– 1992- 1996 – senator de Vrancea, ales pe listele Frontului Democrat al Salvarii Nationale
– 1990 -1992 – senator de Brasov, ales pe listele FSN
A fost initiatorul Comisiei de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, din Senatul Romaniei. In 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru in Colegiul National al Institutului Revolutiei Romane. In 2008, candideaza din partea PSD pentru un loc de senator de Bucuresti.
Accidentul de masina
In octombrie 2008, Sergiu Nicolaescu a fost implicat intr-un accident rutier, pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitala. Dupa ce a incercat sa evite un partener de trafic care a virat brusc, regizorul a intrat cu masina in alte doua autoturisme oprite.
Nimeni nu a fost ranit. In urma probelor luate cu aparatul etilotest, s-a constatat ca regizorul nu a consumat bauturi alcoolice.
Pentru greseala sa, Sergiu Nicolaescu a fost amendat cu 100 de lei si doua puncte de penalizare.
Regizor – filmografie
– Supravietuitorul (2008)
– Cincisprezece (2005)
– Orient Express (2004)
– Triunghiul mortii (1999)
– Punctul zero (1996) – coproductie romano-americana
– Oglinda (1994) – 2 serii
– Coroana de foc (1990)
– Cucerirea Angliei (1990) – coproductie franco-romana, 2 serii
– Mircea (1989)
– François Villon (1987) – coproductie franco-italo-romana, 2 serii
– Noi, cei din linia intai (1986) – 2 serii
– Cautatorii de aur (1985) – coproductie romano-germana
– Ziua Z (1985)
– Ciuleandra (1985) – coproductie romano-germana
– Ringul (1983) – coproductie romano-germana
– Intalnirea (1982)
– Viraj periculos (1982)
– Duelul (1981)
– Capcana mercenarilor (1980)
– Ultima noapte de dragoste (1979)
– Mihail, caine de circ (1978) – coproductie romano-germana
– Revansa (1978)
– Nea Marin miliardar (1978)
– Pentru patrie (1977) – 2 serii
– Osanda (1976)
– Zile fierbinti (1975)
– Insula comorilor (1975) – coproductie romano-germana, coregie cu Gilles Grangier
– Piratii (1975) – coproductie romano-germana, coregie cu Gilles Grangier
– Nemuritorii (1974)
– Un comisar acuza (1974)
– Ultimul cartus (1973)
– Cu mainile curate (1972)
– Razbunarea (1972) – coproductie romano-germana
– Lupul marilor (1972) – coproductie romano-germana, coregie cu Wolfgang Staudt
– Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972)
– Mihai Viteazul (1971) – 2 serii
– Preeria (1968) – Franta
– Lupta pentru Roma (1968) – RFG, coregie cu Robert Siodmak, 2 serii
– Ciorap de piele (1968) – coproductie franco-germana, coregie cu Pierre Gaspard Huit
– Ultimul mohican (1968) – Franta
– Lacul din Ontario (1968) – Franta
– Dacii (1967) – coproductie franco-romana
Actor – filmografie
– Supravietuitorul (2008) – comisarul Tudor Moldovan
– Orient Express (2004) – printul Andrei Morudzi
– Triunghiul mortii (1999) – generalul Alexandru Averescu
– Oglinda (1994) – 2 serii – generalul Hans Friessner
– Coroana de foc (1990) – capitanul Palos
– Mircea (1989) – voievodul Mircea cel Batran
– Noi, cei din linia intai (1986) – 2 serii
– Ziua Z (1985) – generalul Hans Friessner
– Ringul (1983) – Andrei
– Intalnirea (1982) – colonelul de jandarmi
– Viraj periculos (1982) – colonelul Petria
– Duelul (1981) – comisarul Tudor Moldovan
– Capcana mercenarilor (1980) – maiorul Tudor Andrei
– Ultima noapte de dragoste (1979)
– Revansa (1978) – comisarul Tudor Moldovan
– Mihail, caine de circ (1978)
– Accident (1977) – maiorul Petria
– Pentru patrie (1977) – 2 serii – principele Carol
– Osanda (1976) – procurorul Marian
– Roscovanul (1976) regia Francisc Munteanu – o santinela
– Zile fierbinti (1975) – directorul Mihai Coman
– Nemuritorii (1974) – capitanul Andrei
– Un comisar acuza (1974) – comisarul Tudor Moldovan
– Ultimul cartus (1973) – comisarul Tudor Miclovan
– Felix si Otilia (1973) regia Iulian Mihu – Leonida Pascalopol
– Pistruiatul (1973) regia Francisc Munteanu – Andrei
– Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972) – un ofiter german
– Cu mainile curate (1972) – comisarul Tudor Miclovan
– Dragostea incepe vineri (1972) regia Virgil Calotescu
– Mihai Viteazul (1971) – 2 serii – Selim bey
– Dacii (1967) – soldatul roman Marcus
Scenarist – filmografie
– Supravietuitorul (2008)
– Cincisprezece (2005)
– Orient Express (2004)
– Triunghiul mortii (1999)
– Punctul zero (1996)
– Oglinda (1994)
– Ciuleandra (1985)
– Duelul (1981)
– Capcana mercenarilor (1980)
– Ultima noapte de dragoste (1979)
– Revansa (1978)
– Nea Marin miliardar (1978)
– Pentru patrie (1977)
– Osanda (1976)
– Un comisar acuza (1974)
– Nemuritorii (1974)
– Atunci i-am condamnat pe toti la moarte (1972)
Carti publicate
– Lupta pentru putere. Decembrie ’89 (2005)
– Cartea revolutiei romane decembrie ’89 (1999)
– Un senator acuza, (1996, reeditata in 1998)
– Revolutia. Inceputul adevarului, (1995)
Recunoastere internationala
In ianuarie 2010, Mihai Viteazul, filmul lui Sergiu Nicolaescu aparut in 1970, ocupa a treia pozitie intr-un clasament realizat de Internet Movie Data Base la categoria „Filme istorice”.
Mihai Viteazul are nota 8,4 pe IMDb (din 2.880 de voturi) si este devansat, la categoria „Filme istorice”, de Schindler’s List (lansat in 1993, nota 8,9, cu 252.982 de voturi) si de Das Boot (lansat in 1981, nota 8,5, cu 65,552 de voturi).
Filmul, realizat cu ajutorul a 5.000 de figuranti, cu un scenariu de Titus Popovici, mai ocupa locul 6 la categoria „Biografie”, locul 15 la „Filme de razboi” si locul 21 la „Filme de actiune”, fiind, pana de curand, intre primele 50 de pelicule si la categoria „Filme drama”.
Sergiu Nicolaescu s-a declarat impresionat de locul obtinut de Mihai Viteazul (pe care il considera „cel mai greu film din cariera mea”), fiind vorba de un „site american”. Totusi, gradul de relevanta al IMDb este considerat unul scazut, deoarece site-ul accepta voturi ale utilizatorilor din toata lumea, dar mai ales pentru ca sistemul de realizare a topurilor permite accesul pe locuri fruntase al unor filme care au un numar scazut de votanti.
Mihai Viteazul, cu Amza Pellea in rolul principal, a fost filmat la Dunare – Marea Neagra, Calugareni, Alba Iulia, muntii Carpati, Bucuresti, Sibiu, Sinaia, Miraslau, Praga si Istanbul. In 1972, pelicula a fost propunerea Romaniei pentru premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun film strain” si a rulat vreme de mai multi ani in cinematografele din Romania si din intreaga lume (fiind difuzat de Columbia Pictures sub denumirea The Last Crusade).
Sursa: ziare.com
23 de ani de la LOVILUȚIA DIN DECEMBRIE… ”în aer era plumb … au tras aer în piept și au murit …” (ca proștii?)
Cică pe 21 decembrie vine sfârșitul lumii…
Acum 23 de ani, la Cluj, în față la Hotel Continental, prin aer zbura plumb … oamenii trăgeau aer în piept și mureau…
Dumnezeu să-i ierte … dacă ne uităm cum arată acum Parlamentul României, nu mai regretăm dacă vine sfârșitul lumii .. regretăm doar că acei oameni au murit ca proștii …
După 23 de ani morții sunt la cimitir iar vinovații s-au îmbogățit și ne conduc
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ PE MORȚII FĂRĂ VINĂ !
Așa a fost la ”Conti”…
Mie dor de ROMÂNIA ÎNTREAGĂ …. Cu bucurie și tristețe: LA MULȚI ANI DE ZIUA TA, ROMÂNIA !
În loc de MOTTO
Sunt bucuros că mai există acei tineri moldoveni care strigau în Capitala Marii Uniri Moldova, Ardealul și Țara Românească, sunt trist că România e mai mică decât ar trebui să fie și mi-e greață de politicienii care promit orice pentru a fraieri iar electoratul fără a avea un minim respect pentru ceea ce se numește ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI …
=============================================================
Cu bucurie și tristețe spun:
LA MULȚI ANI DE ZIUA TA ROMÂNIE
Un nou Întîi a lu Decembre …
Cu bucurie că se umple mațul iar, precum godacul ce își așteaptă moartea asomat au ba, românul zice că e bucuros…
Mai mult ca-n alte întîiuri de Decembre chiolhanul cu mititei, șaorma, sarmale ori ciolan cu fasole, și vin fiert, bere, ori răchie, este asezonat cu promisiunile deșănțate depre mierea și laptele ce vor ferici spiritul mioritic…
Patriotic, politicienii promit tot ce vrea turma din fața lor să audă … Dacă vor fi ei cei votați, Românica noastră va deveni minim lider mondial… Sună atât de frumos încât ți se face greață …
Am văzut că la Alba Iulia au venit de dincolo de Prut un grup care striga: Moldova, Ardealul și Țara Românescă…
Îi auzea oare cineva? Poate, dar cine trebuia nu îi băga în seamă…
Cine ar fi trebuit să îi audă se fandosea în orașul cu mitici în loc să se ducă să își aducă omagiul cuvenit Sărbătorii Unirii, în capitala se suflet a românilor, Capitala Unirii, Alba Iulia…
În timp ce tinerii moldoveni încercau să amintească de o Românie întreagă, la București premierul plagiator, în costum negru de firmă încheiat la un singur nasture, fără cravată, cu mâinile înfundate mitocănește în buzunare de ziceai că tocmai își făcea manichiura și cu spălăcita de nevastă-sa la doi metrii în spatele lui cobora din limuzină ca să vadă lumea cui datorează grandioasa onoare de a-și bucura pupila cu luxul locului unde se duce el la serviciu…
După ce parodia de defilare a armatei, cu efective reduse din câte am înțeles și fără tehnică grea din motive de economie (lucru normal, banii necesari trebuiau redirecționați spre șpaga erectorală…) amvăzut un lucru care ar trebui să pună pe gânduri natul după ce se va trezi din beție…
Ultimii participanți la defilare tocmai își încheiau evoluția, Președintele Traian Băsescu a început să dea mâna, măcar de formă, cu cei prezenți… cum doar la noi se întâmplă, Premierul Ponta și Președintele senatului, vestitul cuplu umoristico tembel, Plagiatorache&Somnorache au luat un star de sărmanii jurnaliști nu mai conteneau să își reintroducă în cavitatea bucală limbile fluturânde de efort…
O voce blondă îi zice se Adormitescu… ”Ați stat departe de Președinte” …
O privire înciudată peste umăr … și o mormăială cam neinteligibilă ce părea a suna: ”Ia mai du-te-n …” …
Da, tinerii moldoveni au strigat Moldova, Ardealul și Țara Românescă… miticii duși de Ponta la manifestație ca să fluiere, au fluierat… taman pe acordurile imnului național care ar fi trebuit să dea o notă solemnă manifestației… felicitări miticilor … dacă erau și niște flegme parcă era și mai românesc omagiul adus României…
Sunt bucuros că mai există acei tineri moldoveni care strigau în Capitala Marii Uniri Moldova, Ardealul și Țara Românească, sunt trist că România e mai mică decât ar trebui să fie și mi-e greață de politicienii care promit orice pentru a fraieri iar electoratul fără a avea un minim respect pentru ceea ce se numește ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI …
P.S. NECESAR
E campanie electorală… pentru cine nu e hotărât cum să voteze, am o sugestie…
Mai jos ezită două hărți. E acolo România cum a fost și România cum mai este … diferența fiind România care ne doare.
Sugerez celor nehotărâți și nu numai lor, să îi voteze pe cei care, măcar de ochii lumii vor spune că înainte de a se preocupa cum e normal la noi de îngrășarea conturilor personale și ale grupului din care fac parte, măcar, în timp ce își servesc cafeaua de dimineață, se vor gândi ce trebuie făcut pentru ca România să redevină ce a fost… Să vină acasă, între frontierele naturale toți românii care simt românește…
Da, dragi români, dați-le votul celor care se gândesc la România și nu celor care vă promit lapte și miere, celor care huiduie imnul ori celor care promit jdemii de euroi moca ci celor care vă promit o Românie Întragă …
Mie personal, mi-e tare dor de România Întragă … ție, cititorule, nu?
Blue
Cine uită greşelile trecutului, riscă să le repete.
Încă mai cred că porcii zboară …
Dacă se învârteşte e bine …
Românica blues 