Arhiva

Archive for the ‘Tristeţi’ Category

RAMONA STRUGARIU: ”Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi. ”

Frumoasă, talentată și sensibilă, Ramona Strugariu publică un articol care spune ce am fi spus mulți dintre noi dacă am fi găsit cuvintele necesare.

Un scurt citat din text care cred că e suficient pentru a stârni interesul de a citi întreg articolul:

   ”Astăzi plâng iar, pentru că a murit Călin. A murit la 29 de ani, după ce timp de mai mult de doi ani l-aţi ucis, încet şi sigur, în fiecare zi. A murit având banii strânşi pentru un transplant pulmonar, în timp ce „există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia“ (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).

     A murit în timp ce, în 2016, conform spuselor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, le scria celor de la Eurotransplant aşa: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul“. Mizerabililor. Voi vorbiţi despre onestitate şi despre informare? Voi vorbiţi despre respect şi bună colaborare? ……..

………..

   Voi trebuie să mergeţi la groapa istoriei şi trebuie să răspundeţi pentru fiecare ticăloşie în parte. Nu meritaţi să muriţi sau să vi se întâmple ceva. Trebuie să pieriţi politic şi apoi să răspundeţi pentru fiecare moarte în parte.

   Iar asta putem face doar noi. Noi, fiecare dintre cei umiliţi şi îndoliaţi de nemernicia şi de nepăsarea din voi.   

    O să plătiţi. 

   Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi.” 

Citiți mai jos articolul integral al  Ramonei Strugariu publicat pe adevarul.ro la 3 iulie 2018.

Astăzi a murit Călin. Mâine pe cine mai ucideţi?

   Am ajuns acasă târziu. Am ieşit pe terasă, e linişte. E terasa dintr-o ţară în care sistemul nu ucide atât de uşor. Am ieşit pe terasă, mi-am turnat o poală de gheaţă într-un pahar cu ceai, mi-am luat carnea în dinţi şi am început să-mi amintesc despre voi.

   Tot mi-am adus aminte. Mi-am amintit cum urlam în hohote, la telefon, la unu noaptea, după incendiul de la Colectiv, urlam la un om care nu avea nicio vină şi era departe de ţară, rugându-l să facă ceva. Şi atunci, tot voi eraţi la guvernare. Şi atunci, tot oamenii s-au mobilizat, iar voi n-aţi făcut nimic. Şi atunci aveam de toate, şi atunci totul era posibil şi gestionabil cu resursele din ţară.

   S-a aşternut liniştea peste 65 de vieţi. Peste alte zeci, teama de a se privi în oglindă, furia pentru ziua de mâine, care va arăta la fel de plină de frustrări. În liniştea asta, v-aţi întors la guvernare, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.  

   Am plâns mult atunci. Dar n-am stat, am încercat să fac ceva. Am scris puţin şi am vorbit puţin despre tot ce a fost, dar o voi face, într-o bună zi. Voi meritaţi o carte. Meritaţi o carte despre cum se poate lăsa o naţiune întreagă fără suflare, în timp ce singura voastră grijă este să vă scăpaţi unul pe altul de puşcărie. 

   Astăzi plâng iar, pentru că a murit Călin. A murit la 29 de ani, după ce timp de mai mult de doi ani l-aţi ucis, încet şi sigur, în fiecare zi. A murit având banii strânşi pentru un transplant pulmonar, în timp ce „există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia“ (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).  

   A murit în timp ce, în 2016, conform spuselor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, le scria celor de la Eurotransplant aşa: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul“. Mizerabililor. Voi vorbiţi despre onestitate şi despre informare? Voi vorbiţi despre respect şi bună colaborare?

   Aş vrea, în calitate de cetăţean al României, să ştiu câte vieţi au sistemul vostru şi guvernul vostru pe conştiinţă. Informaţi publicul, aşa cum l-aţi informat de fiecare dată. 

   E frig pe terasă şi îmi amintesc cum tremurau cei de la Colectiv şi spuneau că le e frig. Frig, atât aţi putut aduce în oameni. Nu bune practici şi programe de guvernare. Moarte şi frig.  

   În dimineaţa în care am ascultat declaraţia acelui doctor, care spunea, în lacrimi, cu vocea frântă şi sufocată de neputinţă, că situaţia imunoglobulinei este critică şi că asta e, din păcate – după ziua în care un copil a încercat să se sinucidă pentru că a auzit şi a înţeles că sistemul îi aduce moarte – am plâns. Am strâns din dinţi. Am spus mai departe. Au fost oameni care au făcut ceva. Nu voi. Voi n-aţi făcut nimic. 

   În dimineaţa în care am citit despre moartea fetiţei de 6 ani a cărei poveste o văzusem cu câteva luni înainte la televizor, tot din cauza crizei imunoglobulinei, am urlat ore în şir, dar n-am mai avut cui spune şi ce face. 

    În faţa morţii eşti neputincios şi gol, aşa cum mă simt eu acum, din nou, pentru că a murit Călin. Şi pentru toţi cei care vor mai muri, de acum înainte. Pentru fiecare copil pe care l-aţi ucis cu cinism şi inconştienţă, pentru fiecare părinte care şi-a dat sufletul din el plângând de suferinţă şi de neputinţă.

    Şi eu sunt mamă. Am lucrat cu mame în situaţii critice, am avut de trecut momente grele, în care mi-au plecat copii din braţe la o operaţie de unde nu s-au mai întors niciodată. Tot sistemul vostru i-a dus către o lume mai bună, unde măcar nu mai suferă, unde măcar nu mai mor câte puţin în fiecare zi, ca fiecare dintre noi.

   Şi eu sunt mamă şi ştiu că pentru copilul meu m-aş duce la capătul pământului şi m-aş întoarce. Dar, nu, n-aş plânge de neputinţă, v-aş trece pe rând prin fiecare chin în parte, până când v-aţi dori voi să pieriţi.

   Aţi adus o ţară întreagă în genunchi. Aţi strivit-o, iar acum îi aşteptaţi bocetul de neputinţă. Neputinţa e starea aceea în care nu se mai poate face nimic. Nu speraţi, pentru că n-aţi ajuns acolo. Încă. Nu speraţi, pentru că nici nu veţi ajunge.

   Cu voi încă se poate face ceva. E o datorie, acum. Cu fiecare decident care a zdrobit o viaţă sau mai multe în bocancii nesimţirii şi ai nepăsării pentru un popor întreg. Cu fiecare nemernic care a luat decizii politice ucigaşe, în fruntea unor instituţii a căror principală menire este să protejeze interesele oamenilor, să apere şi să respecte viaţa. 

  Voi trebuie să mergeţi la groapa istoriei şi trebuie să răspundeţi pentru fiecare ticăloşie în parte. Nu meritaţi să muriţi sau să vi se întâmple ceva. Trebuie să pieriţi politic şi apoi să răspundeţi pentru fiecare moarte în parte.

  Iar asta putem face doar noi. Noi, fiecare dintre cei umiliţi şi îndoliaţi de nemernicia şi de nepăsarea din voi. 

  O să plătiţi. 

  Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi. 

Autor: Ramona Strugariu 

Sursa: adevarul.ro 

Data publicării: 3 iulie 2018

 

Cu tristețe în suflet: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !

1 decembrie 2017 2 comentarii

Cu tristețe în suflet:

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !

Iată că se împlinesc 99 de ani de la Marea Unire.

Niște minți ”luminate” orbite de populism au reușit să suprapună peste Sărbătoarea Marii Uniri, Ziua Națională a României, de parcă România nu era destul de importantă ca să aibă o zi a ei… A ieșit un fel de manea cu șaorma cu de toate.

Fără nici un fel de exagerare, în acest an am fost oripilat de modul în care a fost tratată Sărbătoarea Marii Uniri de politicieni și cum a fost reflectată de cretinii care lucrează la șase televiziuni inclusiv cei de la TVR. Despre Alba Iulia, Templul Marii Unirii s-a vorbit doar în trecere, la fapt divers.

Unde mai pui că, fomiștii care se înghesuie la fasole sau varză cu ciolan sau cârnați taman în mijlocul Postului Crăciunului, sunt aceiași care la moaște debordează de pioșenie când merg la lins moaște…

Fără a încerca să sistematizez:

– Lui Herr Fikus von Cotroceni i s-a năzărit că parada militară e parada sa, ori că a dat măcar banii să se cumpere cuie pentru a se construi tribuna oficială … Parada a fost organizată de Armată, iar ststutul lui acolo este aceea de invitat. E adevărat, invitat de onoare, dar tot invitat.

– Cei doi șefi ai camerelor Parlamentului au recunoscut că niște penali nu au ce căuta în tribuna oficială a unei parade militare, așa că s-au ascuns ca șobolanii.

– Am văzut că există obiceiul de a se depune coroane la mormântul eroului necunoscut. Interesant. Poate ne spune și nouă cineva câți oameni au murit acum 99 de ani la 1 Decembrie.

– Premierul vodcar Tudose a declarat că nu s-a dus la Alba Iulia pentru că nu l-a invitat nimeni. Sper că era beat. Cine dracu era să îl invite, cei care au făcut Marea Unire sunt morți demult.

– PSD a transformat minerii lui Iliescu în fomiștii lui Dragnea și i-au dus la București să reacționeze dacă cei de la ”Rezist” huiduie …  Pe cine să huiduie? Cumva chiar pe Dragnea și Tăriceanu care s-au ascuns ca șobolanii? Cert e că autocarele albe cu care au fost aduși sunt de același tip cu cele cinci autocare cu care au venit la un ”miting spontan” organizat de Trustul Intact în față la Casa Poporului ude Mircea Badea, Ciutacu  se făceau de râs nerealizând cât sunt de ridicoli. Că au venit… OK, acțiune de partid, să mai guște și gura lor o țâră de fasole cu ciolan, problema a fost la întoarcere … după atâta fasole autocarele  duhneau a Antena 3 și a Dan Voiculescu.

– Am văzut parada militară. Afirmația ”Armata română este o armată modernă NATO” mi se pare un banc prost.

Ca să nu fiu cusurgiu 100% am văzut și ceva care mi-a plăcut. Se spunea că blindatele armatei  române nu oferă protecție militarilor pe care îi transportă dar se iau măsuri. 

Nu știu dacă la astfel de măsuri se oferea ofițerul care comenta asta, dar am văzut că unul sau două blindate erau dotate cu parașute. E drept, erau în ținută de iarnă, dar tot erau frumoase … 🙂

Gata, încă odată, cu tristețe, LA MULȚI ANI,  ROMÂNIA! (Sau, la cum e condusă țara asta, ar trebui să îi urăm oare ”Moarte ușoară?”)

Sunt de acord să sărbătorim (mai corect, să comemorăm) la 15 Martie… ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români

20 iunie 2017 2 comentarii

UDMR dorește să sărbătorim la 15 Martie, Ziua Ungariei … De acord …

Tare aș vrea ca, la acea dată, să sărbătorim (mai corect, să comemorăm) ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români …

De multe ori, când vine vorba de de aceste masacre se găsește câte un maghiar care mă întreabă enervat: ”Ce mă, nu poți ierta?”

Ba, de iertat, am iertat demult, dar nu pot nu să îmi amintesc de fiecare dată când aud că 1 Decembrie este o zi de doliu pentru națiunea maghiară, îi doare Trianonul de-i seacă la ficat …

Îmi amintesc și când cer drepturi mai multe, și mai multe. Să fim europeni, așa ca ei, civilizații europei, ce dracu …

De acord și cu asta … de câte ori am avut ocazia am propus să avem și noi o lege exact ca a lor, a civilizaților din Câmpia Panoniei. Să le luăm legea privitoare la minorități, să o traducem și să o aplicăm la virgulă … așa vor înțelege, poate, maghiarii din România  ce înseamnă cuvintele XENOFOB  și DISCRIMINARE ETNICĂ.

Îmi amintesc și când vine vorba de dorința maghiarilor de a învăța în limba lor maternă. Propun  ca și lor să li se răspundă cum li se răspunde românilor din Ungaria care doresc să învețe în Românește: ”Desigur, puteți învăța în românește. Nu vă oprește nimeni să mergeți la școală în România. Când terminați vi se vor recunoaște și diplomele de absolvire după ce veți susține examenele necesare la o facultate din Ungaria în limba maghiară …

Îmi amintesc …

Sunt de acord să sărbătorim la 15 Martie… ZIUA DOLIULUI pentru masacrele din anii 1940-1944 comise în Transilvania de Nord de unități militare ungurești împotriva etnicilor români

Astăzi l-am auzit pe șeful UDMR, Kelemen Hunor, cum spunea că ”aseară s-au activat naționaliștii de serviciu” și că în legea aceea pe care de ani de zile UDMR are tupeul să o tot promoveze nu e nimic din ce nu există în Europa … Am crezut că mi s-a stricat  televizorul și vorbește prostii …

Auzi frate ”naționaliștii de serviciu” … interesant … oare or fi naționaliști din categoria celor care l-au înjurat pe ăla care a apărut cu toporul pe internet scriind  ”Tăia-ți-le capul” … bine, fiind vorba de un suporter, omul avea dreptul să zică orice, sau, poate cei care au înjurat poliția maghiară pentru că a arestat pe stradă, în Budapesta un suporter al Stelei, un mitic, care avea un tricou pe care scria ”Ardealul, pământ românesc.  Chiar așa, de ce îi păsa miticului de Ardeal. Când Jucau cu CFR-ul Clujan îi înjurau de mama focului.

Sau să se fi gândit dumnealui, Hunor bacs, la nenorociții ăia care au întors de la graniță pe  ditamai Președintele Ungariei la întâlnirea prilejuită de Ziua bozg … (pardon) … maghiarilor de pretutindeni … Și ce dacă venea ca persoană privată care făcea o vizită neanunțată? Și ce dacă era la bordul unui bombardier… Poate tancurile aveau treabă. Pentru atâta lucru să îl întorci de la graniță?

Ori să fie vorba de cei care s-au opărit că a pus unu o amărâtă de bombă într-un coș de gunoi pe unde urmau să treacă cei ce defilau de 1 Decembrie. Mare scroafă, se juca și el, că așa sunt tinerii, se joacă. 

Sau, poate, Hunor bacs, s-o fi gândit la nenorociții ăia pe care, de un alt 1 Decembrie, i-a mâncat acolo unde le-ar fi fost atașată coada dacă o aveau, și în curtea unui unități militare a Armatei Române de prin Ținutul Secuiesc, deci, armata de ocupație conform unei surse maghiare, au intonat Imnul Național al României și au arborat un drapel tricolor… roșu, galben și albastru nu roșu alb verde cum ar fi fost normal. Culmea e că au intonat imnul și au arborat drapelul  fără a cânta Imnul și fără să arboreze și drapelul Ungariei Mari, al Ungariei de azi și, evident, al Ținutului Secuiesc.

Chiar așa, de unde și până unde mai e considerat Ardealul pământ românesc? Păi nu tocmai alipirea la Ungaria a Ardealului de Nord se sărbătorește la 15 Martie?

Cineva zicea că de fapt ar trebui ca la 15 Martie să se sărbătorească un fel de zi a tuturor minorităților. Ce dacă la acea dată e și Ziua Ungariei? Coincidență. deh…

Cum ar veni, românii ar trebui să le accepte faptul că ei, maghiarii consideră 1 Decembrie drept zi de doliu deoarece îi doare amintirea Trianonului care a rupt Ardealul de Sfânta țară mumă, Ungaria, despărțind astfel Marea Națiune Maghiară care infectează centru Europei de vreo mie de ani. Și tot Românii ar trebui să le accepte, lor, națiunea care mustește de europenism ca mare sărbătoare Ziua Ungariei … 

Dacă se întâmplă ca vreun maghiar care, împotriva firi a învățat să citească în românește, îl rog să îi transmită domnului Hunor că am pregătită o flegmă cel puțin la fel de mare și de scârboasă cea pe care i-am tras-o televizorului când l-am auzit ce inepții debitează. Pe pariu că l-aș nimeri fix în frunte. 

Pe același ungur rătăcit pe aici, vreau să îl rog să îi transmită că sunt de acord ca și românii să sărbătorească de 15 Martie. ZIUA DOLIULUI… după românii asasinați de ”penele de cocoș” cu ocazia atrocităților:

 

Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1940

Nușfalău, 8 septembrie 1940

Treznea, 9 septembrie 1940

Ip, 13/14 septembrie 1940

Cerișa, 15 septembrie 1940

Marca, 15-16 septembrie 1940

Brețcu, 16 septembrie 1940

Mureșenii de Câmpie, 20 septembrie 1940

Cronologia altor masacre

Masacrele împotriva populației românești din toamna anului 1944 

Band, Grebeniș, Oroiu, septembrie 1944

Sărmașu, 15 septembrie 1944

Tărian, 29 septembrie 1944

Prundu Bârgăului, 10 octombrie 1944

Moisei, 14 octombrie 1944

Cronologia altor masacre

Cadru istoric general

În toamna anului 1940, ca urmare a dictatului de la Viena, în mai multe localități din Ardealul de Nord realipit la Ungaria, trupe militare sau paramilitare maghiare au masacrat civili români, țigani și evrei, în intenția de a determina prin teroare un exod din populațiile conlocuitoare nemaghiare. Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.

Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre:

Masacrul din Treznea

Masacrul din Ip

Masacrul de la Ciumărna

Masacrul din Moisei

Masacrul de la Aita Seacă

Masacrul de la Sărmașu

Masacrul de la Luduș

Masacrul de la Hărcana (Turda)

Masacrul de la Nușfalău, Sălaj

Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus – Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.

 

Odihnește-te în pace, Simona Catrina …

Simona Catrina a s-a stins … 

Avea doar 49 de ani

Numai de-a naibii am să trăiesc, am să înot prin Iad şi am să ies la suprafaţă, am să mă trezesc din orice comă, am să îndur orice. Am să arăt că Dumnezeu e mai puternic decât o satană deplorabilă, care, fiindcă se simte o legumă, atacă murdar. Tipic“, aşa şi-a anunţat jurnalista cititorii că a fost diagnosticată cu cancer mamar, într-un text publicat pe revistatango.ro.

DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ !

Vizita lui Jim Gillis

7 octombrie 2016 Lasă un comentariu

14100296_10154460501949941_8375968139465187163_n“Cred că a fost un om mult mai remarcabil decât au bănuit vreodată membrii familiei lui și prietenii intimi. Avea o imaginație aprinsă, vie, de soiul acelora care fac treabă spontan, și o fac bine, cu ușurință și grație, fără nici o pregătire prealabilă, construind o poveste pe măsură ce aceasta se desfășoară, fără să-i pese încotro se îndreaptă, bucurându-se de fiece găselniță ce-i trece prin minte și nesinchisindu-se dacă povestirea se va încheia într-un mod satisfăcător și scânteietor sau nu se v-a încheia deloc. Jim se născuse umorist și încă unul foarte priceput. Când îmi amintesc cât de inspirate erau improvizațiile lui de amator, am convingerea că ar fi putut deveni o stea de primă mărime, dac-ar fi fost descoperit și s-ar fi exersat câțiva ani cu condeiul în mână. Un geniu nu prea are șansa de a se descoperi pe sine însuși și e puțin probabil să fie descoperit de prietenii săi apropiați; de fapt, ca să vorbim mai pe șleau, cred că e cu neputință ca un geniu – cel puțin un geniu literar – să fie descoperit de prietenii săi apropiați; aceștia sunt atât de aproape de el, încât nici nu-l pot vedea în adevăratele lui proporții, nu-și pot da seama că între ei și el există o deosebire considerabilă. Într-un cuvânt, nu-l pot vedea în perspectivă – or numai în perspectivă poate fi percepută deosebirea dintre el și ceilalți membri ai cercului lor limitat.” 

Fragmentul de mai sus este din autobiografia lui Mark Twain și este o cugetare despre bunul său prieten Jim Gillis, după ce i-a parvenit vestea morții acestuia. Mi-a părut o descriere atât de potrivită pentru Gyuri Pascu, încât am avut senzația că Gyuri a fost odată Jim Gillis, cel mai bun prieten al lui Mark Twain. Și că i-a demonstrat lui Mark Twain că a avut dreptate în ceea ce-l privea.

sursa micdavinci.wordpress.com


Categorii:Gânduri, Personalităţi, Tristeţi Etichete:, ,

Ioan Gyuri Pascu a murit …

26 septembrie 2016 Lasă un comentariu

Ioan Gyuri Pascu a murit … avea 55 de ani …

Dumnezeu să îl odihnească în pace…

ioan-gyuri-pascu

 

… restul sunt doar vorbe.

Categorii:Tristeţi Etichete:

Pianoforte

20 septembrie 2016 Lasă un comentariu

if16

Larisa închise ochii si îşi dori să fie la festivalul din piazza Malborghetto di Tasso sau la cel din Parco Lambro din Milano. Îşi imagina lumea perfectă ca o comă, o evadare pentru totdeauna în realitatea virtuală. Să poţi fi mereu în cele mai fericite clipe, să modelezi aşa cum îţi doreşti evenimentele! Pentru o clipă îşi simţi inima bubuind de dragoste şi mâinile lui Fabri pe umerii ei, protejând-o în oceanul de oameni care cântau refrenul melodiei lor. Inspiră adânc şi clipa de ameţeală trecu.

Îşi îndreptă spatele, privi ecranul laptopului şi chicoti. Maică-sa, ghid turistic, o purtase după ea prin toată lumea, dar deşi neglija şcoala, cumva găsea peste tot un pian la care Larisa să exerseze. Pentru că, îi explica mama, tatăl ei era un pianist celebru iar Larisa, fară dubiu, îi moştenise talentul. Ce e drept, semănau ca două picături de apă, fotografiile atestau asta, iar Larisa luase locul întâi la un concurs de creaţie şi la unul de interpretare, cu o fugă de Mozart, Kyrie din Recviem.

Începu să scrie. Degetele îi alergau fin pe taste, pe fruntea înclinată îi căzu o şuviţă scăpată din codiţa blondă. Era concentrată, uşor transfigurată şi unghiile îi atingeau melodic tastele, ca Impromptu Op.90 N.4 a lui Schubert într-o interpretare a lui Rubinstein.

Pagină după pagină, modificări de articole, ordonanţe, legi şi norme metodologice prindeau viaţă şi se grăbeau să influenţeze destine. La Monitorul Oficial R.A. excelența și implicarea erau întotdeauna răsplătite şi erau oferite angajaților pachete de beneficii atractive, adecvate nevoilor lor precum și un mediu de lucru excelent.

sursa micdavinci.wordpress.com


%d blogeri au apreciat asta: