Arhiva

Posts Tagged ‘10 august 2018’

Legat de ”lovitura de stat”, Carmen Dan, Blonda de la Interne, se spală pe mâini ca Pilat din Pont.

14 septembrie 2018 Lasă un comentariu

Legat de ”lovitura de stat” cu care Liviu Dragnea umblă în coadă fără a avea vreo probă de Doamne Ajută, Carmen Dan, Blonda de la Interne, se spală pe mâini ca Pilat din Pont.

Va fi interesant de aflat ce va face nostima blondă dacă se confirmă că a fost pe traseul ”informației” care ar fi plecat  de la Dragnea și a ajuns la șefii Jandarmeriei.

* * *

Nici nu știu dacă ce se întâmplă în România ține de Zona Crepusculară sau de domeniul filmelor cu proști.

După ce Jandarmeria a sărit, întocmai și la timp, vorba militarilor să execute ceea ce credea că a fost un ordin direct din partea lui Liviu Dragnea și a depus o sesizare din care reieșea că la 10 august a intervenit cu atâta violență pentru a neutraliza o lovitură de stat, nostima Blondă de la Interne, șefa lor supremă, ministresa Carmen Dan, simțind că de ce declară poate depinde durata unei eventuale condamnări o dă la întors.

Ea a declarat că Madam Dan, ministresa de la interne a declarat că Jandarmeria Română a depus într-adevăr la DIICOT un „înscris”, spunând că jandarmii sunt îndreptăţi să facă acest lucru pentru că au avut un rol important în gestionarea evenimentelor de la protestul din 10 august. ea a mai adăugat și că acest document depus la DIICOT este mai degrabă un proces-verbal. „Numiţi-l sesizare, numiţi-l proces-verbal… Este un înscris care a fost înregistrat la DIICOT”, a spus ministrul de Interne. „Jandarmeria a depus într-adevăr o sesizare în care a expus o serie de date şi fapte rezultate în urma analizelor care s-au făcut la nivelul Jandarmeriei Române şi cred că sunt îndreptăţiţi să facă lucrul acesta, pentru că ei sunt până la urmă cei care au avut un rol important şi determinant în gestionarea evenimentelor de la 10 august”, a declarat ministrul Carmen Dan.

Cum ar veni, madam Dan, sesizînd că nu i-ar prea plăcea acolo unde ar duce-o o declatație tranșantă, acuzatoare dar nesusținută de probe suficiente, încearcă să pună batista pe țambal, ceva de genul, ”Au văzut ei ceva și li s-a părut că …”

Blonda de la Interne, încercând parcă să ne asubure că este blondă naturală s-a apucat să spună că fiecare  are dreptul să depună o plângere dacă crede că sunt motive întemeiate. De asemenea, ministrul de Interne a spus că documentul depus la DIICOT este mai degrabă un proces-verbal.

„Este mai degrabă un proces-verbal, aşa cum aveau de altfel datoria să facă, depus către organul competent de Parchet. De aici încolo cred că mult mai mult poate să comunice chiar parchetul sesizat. Au depus un înscris care semnalează anumite aspecte. Numiţi-l sesizare, numiţi-l proces-verbal… Este un înscris care a fost înregistrat la DIICOT”, a explicat Carmen Dan.

Întrebată dacă ea personal are că a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat la mitingul din 10 august, Carmen Dan a spus că nu ea este persoana care trebuie să stabilească ce a fost. PRoblema ei fiind că pe de o parte știa că nici vorbă de o lovitură de stat, pe de altă parte nu putea nici să îl lase pe Daddy care declarase că are dovezi că a fost o lovitură de stat în offsaid

„Nu eu sunt cea care trebuie să stabilească ce a fost. Sunt instituţii abilitate care în baza tuturor înscrisurilor, probelor, documentelor şi verificărilor făcute ulterior, trebuie să stabilească ce a fost în spatele acestor evenimente”, a spus ministrul.

Jandarmeria Română a depus marţi plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august din Piaţa Victoriei, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale. Faptele sesizate de Jandarmerie vizează alineatul 2 din articolul 397 din Codul Penal, acţiuni împotriva ordinii constituţionale: „(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

LILLA BOLGARKA DEBELKA – Președinta PSD Diaspora … sau … avea dreptate Oreste când afirma: ”E limpede, nu poți avea funcție in PSD dacă nu ești fundamental cretin.”

20 august 2018 2 comentarii

MOTTO:

E limpede, nu poți avea funcție in PSD dacă nu ești fundamental cretin.” 

(Oreste Teodorescu pe contul său de Facebook)

Lilla Boglarka DEBELKA
Președinta PSD Diaspora

De ce PSD nu va avea niciodată succes la românii din străinătate? Între altele și pentru că PSD Diapora, în loc să reprezinte intereselor românilor plecați în străinătate le este dușman (ATENȚIE !!! … nu am scris ”adversar”).

Într-o declarație făcută pentru AGERPRESS, Lilla Bolgarka Debelka (Da, româncuță get beget după nume :D) spune că protestul din 10 august nu poate fi considerat o manifestare a Diasporei deoarece au fost prezenți doar 2000 de români veniți din străinătate. Probabil se referă la vreo 2000 de nătângi PSD Diaspora la fel cum alți colegi ai ei atunci când se referă la popor, de fapt vorbesc despre ”poporul pesedist”. Restul nu îi interesează.

În comunicatul adresat AGERPRESS spectaculoasa blondă susţine că e venimentul, nu ae altceva decât o acţiune antidemocratică la care au participat, din culise, preşedintele Iohannis şi liderii opoziţiei. Uimitor este că nicea ea și nici alte lichele pesediste nu vorbesc de implucarea miliardarului american George Soros. Potrivit năroadei, de fapt, mai corect, potrivit mesajului pe care ea și colegii ei l-au primit spre aruncare în spațiul public, valul de incitări la violenţă de pe reţelele online de comunicare şi lipsa de asumare din ultimul moment a organizării protestului demonstrează premeditarea violenţelor, care s-au manifestat regretabil, cu sprijinul liderilor formali şi spirituali ai evenimentului.

Planturoasa blondă, conform indicațiilor partidului, se lansează într-un atac care, dacă nu ai ști că e bihoreancă te-ar putea face să crezi că e din Videle. În mintea ei, mult mai creață decât zulufii din coafura blondă ea consideră că faptul că s-au adunat semnături pentru inițiatica ”Fără penali” e o adevărată monstruozitate.

„În timpul protestului – spune Oreședinta PSD Diaspora – USR şi-a făcut campanie, strângând semnături pentru iniţiativa «Fără penali», iar Klaus Iohannis a avut o intervenţie publică inadmisibilă şi incompatibilă cu calitatea de Preşedinte al României. Ignorând atribuţia sa de mediere, Iohannis a condamnat instituţia Jandarmeriei care asigură ordinea publică, fără o analiză oficială echilibrată, şi a incitat la violenţă şi huliganism. Preşedintele a devenit, astfel, complice la subminarea autorităţii instituţiilor statului şi la tentativa de răsturnare a ordinii de drept”.  De fapt, poate nu e chiar mirabil faptul că unor cretini pesediști, vorba lui Oreste (declarația lui este postată undeva mai jos), să fie considerat drept anapoda ca cineva să fie de acord cu ”Fără penali” de vreme ce în PSD densitatea de penali adevărați este mai mare decât în oricare pușcărie mioritică.

La fel ca și alți pesediști, lăptoasa Debelka nu se sfiește să condamne din tot sufletul actele grave de huliganism, prin incendierea spaţiilor din zona Victoriei şi vandalizarea Muzeului Antipa, uitând evident de manifestanții căsăpiți de aceștia, de vreo 10 ori mai mulți. „Potrivit lui Iohannis, protestatarii violenţi ar fi trebuit să fie lăsaţi să intre în Palatul Victoria şi să decimeze Jandarmeria! Am asistat ieri aşadar, dar şi cu multe zile înaintea protestului, la o instigare pe scară largă împotriva Guvernului, a premierului, a PSD. Foarte grav este că au fost acte de instigare împotriva membrilor şi simpatizanţilor PSD. Acestea au venit din partea lui Iohannis, a liderilor opoziţiei – Orban, Cioloş, a unor reprezentanţi ai societăţii civile”afirmă blonda.

În același comunicat, Debelka spune că  Poliţia trebuie să cerceteze cine a organizat protestul şi cine a instigat la violenţă, iar „SRI este obligat să informeze despre grupările violente, în special despre prezenţa galeriilor de fotbal, dacă pretinde că nu s-a implicat în acest protest”.

Încercând parcă se demonstreze că la ea prostia este mult mai naturală decât culoare părului, Debelka spune că de fapt s-a încercat nici mai mult nici mai puțin decât ”pulverizarea democraţiei” și că ”… destabilizarea statului de drept nu este altceva decât destabilizarea României”. Deci, în mintea ei mai mult creață decât puțină, dreptul democratic al oamenilor de a manifesta este un atac la democrației, iar a cere ca penalii si dispară de la conducerea țării este un atac la statul de drept (Aș fi tare curios cam ce înțelegea ea prin sintagma ”statul de drept”).
„Oamenii din spatele protestului din 10 august au cerut pur şi simplu pulverizarea democraţiei, iar destabilizarea statului de drept nu este altceva decât destabilizarea României” conchide năroada.

Lilla Boglarka Debelka este secretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, numită de premierul Viorica Dăncilă.

Ea a fost, până nu demult, preşedinta organizaţiei de femei a PSD Diaspora. Recent, fostul preşedinte Ovidiu Iane şi-a prezentat decizia de a demisiona din funcţia de preşedinte interimar al social-democraţilor din Diaspora, iar în locul lui a fost numită interimar Debelka. „Decizia a stârnit numeroase reacţii în cadrul organizaţiilor locale care îşi doresc organizarea de alegeri interne şi de a nu mai fi conduşi de interimari ci de un Birou Politic legitim”, arată Gazeta Românească.

 

CINE ESTE LILLA BOLGARKA DEBELKA

Lilla Debelka este un fost consilier local în Oradea şi, fostă prezentatoare la TTV Oradea. De profesie inginer, Debelka este director executiv al firmei Unicert International, societate profilată pe testări, analize tehnice şi certificări, deţinută împreună cu soţul ei, Edward Debelka.

Publicația ebihoreanul.ro  publică sub semnătura lui Adrian Criş  un articol intitulat ”Cancanuri la Partid” în care autorul vorbește de o adevărată revoltă stârnită în PSD Bihor atunci când planturoasa blondă a fost promovată:

”În pofida aparenţelor, PSD Bihor fierbe de nemulţumiri. Săptămâna trecută, activiştii au descoperit că în prag de 8 Martie (sau poate de 15 Martie?), o colegă pe numele Debelka Boglarka Lilla a fost plantată secretar de stat tocmai la Ministerul pentru… românii de pretutindeni.

Mândrii români au aflat din presă ştirea despre tovarăşa de partid, remarcată prin ce? Prin faptul că în 2012 a obţinut un mandat de consilier local şi că în 2016, când n-a mai prins un loc eligibil, dar a continuat să contribuie la partid, a căpătat unul neeligibil pe lista pentru europarlamentare, cică din partea PSD… Diaspora. Unde, fireşte, n-a locuit niciodată.

Aruncaţi o privire pe oricare din cele cinci (!) conturi de Facebook ale personajului: veţi găsi „decât” poze în fustiţe scurte şi decoltee adânci, cu Fuego, cu primul domn şi prima doamnă a Judeţului, proptită de câte un gipan sau de un leu de ipsos în faţa unei săli de nunţi, costumată în ie, lângă Viorica Dăncilă, în ţinute de Barbiţucă aflată în divorţ de a doua tinereţe…

În rest nimic, nada, nothing at all, rien de rien, semmi! Niciun CV din care să reiasă ce studii o recomandă, ce responsabilităţi publice a mai exercitat cu succes, ce limbi străine ştie (cea maternă nu se pune).

Promovarea a stârnit o adevărată revoltă între PSD-iştii bihoreni, şi aşa cătrăniţi că preşedintele Ioan Mang a mai susţinut o grămadă de alţi atârnători. Pe un anume George Fărăianu l-a ajutat să parvină consilier la Secretariatul General al Guvernului, ca răsplată pentru faptul că – zic tovarăşii – fiind anchetat de DNA, ulterior şi condamnat la închisoare cu suspendare, nu a dat declaraţii împotriva sa. Consilierului judeţean Dorel Dume i-a dat şefia ABA Crişuri ca recompensă că a trădat PDL, pe fosta consilieră judeţeană Valentina Butişcă a rostuit-o director economic tot la ABA, pe Stela Babău directoare la Ecoland, pe junele Sergiu David la Ecolect ş.a.m.d.

În schimb, activişti din garda veche au fost marginalizaţi: fostul consilier judeţean Ovidiu Copil şi cel actual Bujor Chirilă sunt traşi pe linie moartă pentru „vina” de a fi apropiaţi fostului prefect Claudiu Pop, la fel şi fosta consilieră a acestuia, Claudia Timofte, ba chiar Claudiu Pop însuşi, considerat periculos fiindcă ar vrea să-i ia locul şi ţinut departe de fosta sa funcţie, de preşedinte al PSD Oradea, atribuită catastrofalului ex-ministru al Sănătăţii, Florian Bodog.

Bomboană pe colivă, la recentul Congres regizat pentru ca Liviu Dragnea să-şi pună arendaşii vicepreşedinţi, organizaţia judeţeană nici n-a îndrăznit să nominalizeze vreun candidat, făcându-se de râsul colegilor din judeţe considerate mai „sărmane”, Maramureş şi Bistriţa Năsăud.

Cu aşa politică de cadre, în Bihor adversarii PSD nici nu mai trebuie să se obosească în următoarele campanii. Sub aparenţa unităţii monolitice şi sub înţeleapta sa conducere, PSD Bihor se îngroapă, singur, de viu. Tovarăşii zic că deja a ajuns cam la grumaz şi urmează capul…”

Sursa articolului citat: ebihoreanul.ro:

În continuare am importat postarea făcută de Oreste Teodorescu (la care făceam referire mai sus – n.a.), făcută pe contul său de Facebook :

”E limpede, nu poți avea funcție in PSD dacă nu ești fundamental cretin.

Presedintele PSD diaspora este o tanti care pare decupată din afișele specifice cabinelor de tir și cu o inteligenta inferioară chiar și tractoristului Stanescu… iată și dovada ca lipsa neuronilor este cheia succesului in epoca Dragnea:

“Potrivit lui Iohannis, protestatarii violenţi ar fi trebuit să fie lăsaţi să intre în Palatul Victoria şi să decimeze Jandarmeria! Am asistat ieri aşadar, dar şi cu multe zile înaintea protestului, la o instigare pe scară largă împotriva Guvernului, a premierului, a PSD. Foarte grav este că au fost acte de instigare împotriva membrilor şi simpatizanţilor PSD. Acestea au venit din partea lui Iohannis, a liderilor opoziţiei – Orban, Cioloş, a unor reprezentanţi ai societăţii civile”, afirmă preşedintele PSD Diaspora, Lilla Debelka.” – scrie Oreste pe contul său de Facebook.

CRISTINA BUZAȘU: ”10 august 2018 va rămâne în istorie. Represiunea împotriva cetăţenilor români … este extrem de gravă şi nu trebuie dată uitării.”

Cristina Buzașu este manager de proiecte și specialist în domeniul afacerilor europene și al relațiilor externe, cu o experiență profesională de opt ani în instituții internaționale precum Parlamentul European și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

A absolvit un program de master în economie politică și afaceri europene la London School of Economics (LSE) și a urmat cursuri de specializare la Cambridge University și Georgetown University.

Cristina Buzașu a fost la mitingul Diasporei din 10 august și consuderă că aceasta este o dată care va fi reținută de istorie ca o zi de represiune de o violenţă nemaivăzută de la mineriadele din anii ‘90, o chestiune extrem de gravă şi nu trebuie dată uitării, iar consecinţele pe termen lung ale acestor acţiuni reprobabile din partea unei instituţii a statului român nu sunt pe deplin cunoscute.

De asemenea, ea consideră că acest protest – unic în Europa prin reunirea diasporei din întreaga lume – poate genera, mai departe, noi mişcări de stradă semnificative împotriva guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE. 

Moştenirea protestului diasporei

 10 august 2018 va rămâne în istorie. Represiunea împotriva cetăţenilor români, de o violenţă nemaivăzută de la mineriadele din anii ‘90, este extrem de gravă şi nu trebuie dată uitării.

   Cei peste 100.000 de participanţi din diaspora şi din ţară au fost gazaţi şi bătuţi cu brutalitate de către jandarmi, iar consecinţele pe termen lung ale acestor acţiuni reprobabile din partea unei instituţii a statului român nu sunt pe deplin cunoscute.

   Intervenţia în forţă a jandarmilor cu gaze iritante, tunuri de apă, proiectile şi bastoane împotriva manifestanţilor paşnici – între care o mulţime de femei, copii şi vârstnici – este de natură să-i facă pe oameni să vadă adevărata faţă a actualilor guvernanţi şi de ce sunt în stare.

   Faptul că manifestaţiile s-au desfăşurat paşnic şi fără incidente de sâmbătă încolo reîntăreşte ipoteza că ceea s-a întâmplat pe 10 august a fost o diversiune orchestrată de PSD. După o săptămână însă, nu avem încă un vinovat şi o responsabilitate politică asumată pentru incidentele de vinerea trecută. Pentru un stat membru al Uniunii Europene, acest fapt este inacceptabil.

   Pe de altă parte, protestul de pe 10 august a crescut miza şi a arătat publicului larg că nu e de glumă cu PSDragnea – dacă mai avea cineva vreo îndoială. Este clar că Liviu Dragnea şi acoliţii săi sunt dispuşi să meargă până la capăt – inclusiv până la represiune violentă caracteristică regimurilor autoritare – pentru a-şi pune în aplicare planul de suprimare a opoziţiei, de capturare a statului şi de subjugare a justiţiei pentru a-şi salva propria piele.

   Ce s-a urmărit până la urmă? Delegitimarea protestelor, denigrarea diasporei şi intimidarea prin frică a manifestanţilor pentru a împiedica viitoare proteste. Însă efectul generat este tocmai opus celui scontat de PSDragnea. 

   Această tentativă de subminare a protestelor nu face decât să îi motiveze şi mai mult pe cetăţeni. Indignarea, frustrarea şi chiar furia împotriva unui duşman comun îi uneşte – în loc să-i dezbine sau să-i sperie pe manifestanţi, aşa cum a încercat PSD.

   După 6 zile de proteste, cetăţenii români au arătat că nu se lasă batjocoriţi de propriul guvern şi de cei care ar trebui să le reprezinte interesele. În ciuda potenţialelor riscuri, oamenii au continuat să iasă în Piaţa Victoriei în fiecare seară. Participarea în număr impresionant şi rămânerea în piaţă sub egida rezist conferă, după părerea mea, un motiv de optimism.

   Din acest punct de vedere – în ciuda ororilor şi a violenţei – momentul 10 august marchează o victorie importantă pentru implicarea civică şi democratică a românilor, care nu s-au lăsat intimidaţi. Protestul de pe 10 august poate fi astfel considerat un catalizator al spiritului civic românesc şi un imbold pentru acţiune din partea opoziţiei politice şi a societăţii civile.

Catalizator al implicării civice şi politice

    După o perioadă de aparentă letargie în perioada de după manifestaţiile masive din iarnă, acest protest – unic în Europa prin reunirea diasporei din întreaga lume – poate genera, mai departe, noi mişcări de stradă semnificative împotriva guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE. 

   De altfel, ca participant la proteste încă din 2013 – atât în ţară, cât şi în diaspora – observ o tendinţă de maturizare şi consolidare a civismului românilor, ceea ce îmi dă motive de speranţă că vom reuşi să ieşim din fundătura în care ne-a aruncat actuala coaliţie de guvernare. 

   Pentru că, în ultima instanţă, forţa unei democraţii este dată de cetăţenii săi. Atunci când instituţiile statului eşuează sau acţionează deliberat împotriva propriilor cetăţeni, aceştia sunt cei care mai pot salva democraţia şi statul de drept. 

   Acest fapt este evidenţiat şi într-un studiu privind regimurile democratice la nivel global, realizat de reputatul Institut Internaţional pentru Democraţie şi Asistentă Electorală. Printr-o analiză atât cantitativă, cât şi calitativă a componentelor unei democraţii (guvern reprezentativ, administraţie publică imparţială, respectarea drepturilor fundamentale şi controlul asupra guvernării) – studiul demonstrează că apărătorii din urmă ai democraţiei sunt cetăţenii, atunci când celelalte mecanisme instituţionale eşuează.

   Prin monitorizarea guvernanţilor, petiţii şi mişcări de protest, cetăţenii şi societatea civilă contribuie semnificativ la rezilienţa sistemului democratic, consolidând totodată componenta sa participativă. În acest sens, protestele sunt legitime şi arată forţa demos-ului suveran. 

   În cazul României, ceea ce a făcut PSD de la preluarea puterii reprezintă o degradare nemaiîntâlnită a instituţiilor statului, care par să fi declarat război propriilor cetăţeni. Chiar dacă PSD a câştigat alegerile, aceasta nu le dă dreptul să guverneze abuziv, scoţând România de pe traseul său euroatlantic şi călcându-şi în picioare cetăţenii.

   Victoria electorală a PSD atât de trâmbiţată (de peste 3 milioane de voturi) reprezintă de fapt circa 15% din totalul populaţiei României. Diaspora întreagă reuneşte mai mult de atât (20% din totalul populaţiei, în condiţiile în care aproape 4 milioane de români trăiesc în străinătate).

    Aşa cum bine subliniază Vlad Voiculescu într-o postare, politica este un joc al numerelor. Dacă se va strânge o masă critică a cetăţenilor împotriva PSD, acesta nu va mai reuşi o nouă victorie la alegerile următoare.

   Iar atunci când valorile în care cred, modul de viaţă şi chiar viitorul lor şi al copiilor lor le sunt ameninţate – precum s-a întâmplat pe parcursul guvernării PSD-ALDE – cetăţenii sunt mult mai motivaţi să se mobilizeze.

    Este astfel de aşteptat ca participarea electorală să fie semnificativ mai ridicată – atât la alegerile prezidenţiale din 2019, cât şi la cele locale şi parlamentare din 2020 (aşa cum arată Valentin Naumescu în articolul său).

Unitate a opoziţiei şi societăţii civile

    Este însă nevoie de unitate, atât în rândul societăţii civile şi al diasporei, cât şi al opoziţiei. În ceea ce priveşte partidele politice, acestea trebuie să înveţe o lecţie importantă: fragmentarea şi înfruntarea orgoliilor personale nu ajută pe nimeni, cu atât mai puţin pe cetăţenii acestei ţări. Aşa cum bine a subliniat preşedintele Klaus Iohannis, este necesară coalizarea forţelor de opoziţie – o coaliţie de acţiune în contextul electoral din 2019 şi 2020, pentru a oferi votanţilor o alternativă solidă.

   Totodată, încurajarea implicării politice a tinerilor este crucială pentru reforma şi reînnoirea clasei politice existente. În acest sens, voluntariatul, implicarea civică şi protestele sunt un exerciţiu democratic esenţial care contribuie la crearea de capital social. Dincolo de acestea însă, pasul următor constă în convingerea, mobilizarea şi atragerea de noi membri de către partidele şi platformele politice.

   Foarte utilă ar fi şi crearea unei mişcări de colaborare între partidele de opoziţie şi societatea civilă. Un bun exemplu în acest sens este iniţiativa “Oameni Noi” de reformă a legislaţiei electorale, care reuneşte 4 partide politice şi 24 de organizaţii civice. Această iniţiativă îşi propune schimbarea atât de necesară a legilor electorale, cu scopul îmbunătăţirii reprezentării politice a cetăţenilor români.

Forţa diasporei

    În ceea ce priveşte diaspora, sunt aproape 4 milioane de români plecaţi în străinătate pentru o viaţă mai bună – adică mai bine de 20% din populaţia ţării. În aceste condiţii, România are cea mai accelerată creştere a numărului de emigranţi într-un stat care nu s-a confruntat cu o situaţie de conflict. Este un fenomen care va rămâne în istorie prin amploarea sa. 

    Însă o dată plecaţi peste hotare, românii ţin legătura cu ţara, în special cu familia. Mai mult, aceştia transferă bani în ţară (71% din emigranţi). Diaspora romanească este astfel cel mai important investitor al României, cu o contribuţie de circa 2 miliarde de euro în 2017. 

    Aşadar, diaspora trebuie să fie conştientă de forţa sa, mai ales atunci când românii din străinătate dau dovadă de unitate – ca în cazul alegerilor prezidenţiale din 2014 sau al protestului de pe 10 august.

    Dincolo de faptul că ceea ce s-a întâmplat pe 10 august este impardonabil şi vinovaţii trebuie să plătească, mitingul diasporei a adus împreună românii de pe toate continentele, de toate vârstele şi din toate categoriile sociale. Aceştia au dorit să se alăture fraţilor lor din ţară pentru a protesta împotriva abuzurilor guvernanţilor şi a arăta că România nu este lăsată în voia sorţii la cheremul unui grup de prădători. 

    Deşi plecaţi, mesajul lor este că îşi iubesc ţara şi că le pasă de ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei se gândesc să se întoarcă la un moment dat acasă (57% din români). 

   Conştient de importanţa diasporei, PSD continuă să susţină măsuri menite să diminueze influenţa şi să amputeze drepturile românilor din străinătate: restricţionarea dreptului la vot, reprezentativitatea mai redusă a parlamentarilor pentru diaspora sau îngreunarea transferurilor din străinătate. 

    Ceea ce îi deranjează cel mai mult pe guvernanţi în cazul românilor plecaţi este că aceştia nu pot fi controlaţi cu plocoane electorale, promisiuni goale şi sinecuri. Mai important, prin traiul şi experienţa acumulată în ţări mai dezvoltate, diaspora acţionează ca vector de schimbare a mentalităţii românilor.  

    Însă, după cum s-a văzut de fiecare dată, aceste încercări de denigrare şi demonizare a românilor din străinătate – pe care PSD i-a etichetat drept “hoţi, cerşetori şi curve” – s-au întors mereu împotriva lor (în 2009, 2014 şi – cel mai probabil – şi în 2018).  

   Este însă nevoie de o colaborare mai  strânsă şi de crearea unor mecanisme (inclusiv electronice) care să permită cetăţenilor români din diaspora să se implice nu doar punctual, ci în mod constant în viaţa civică şi politică a României. 

   Ca membră a diasporei – deşi sunt plecată de mai bine de 8 ani din ţară, mai întâi în Belgia şi apoi în Marea Britanie – eu personal voi continua să mă implic în activităţi civice şi proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea sustenabilă a României. De asemenea, pe termen mediu şi lung, intenţionez sa mă întorc în ţară. Pentru că oricât de multe beneficii ar avea traiul în străinătate, doar România rămâne acasă.

   Viitorul generaţiei noastre şi al copiilor noştri va depinde de ceea ce vom face  –  împreună – pentru a împiedica abuzurile unei guvernări care urmăreşte distrugerea sistematică a justiţiei, a economiei şi a statului de drept în beneficiu propriu. Iar lipsa de acţiune este uneori la fel de gravă ca răul în sine.

Autor Cristina Buzașu

Sursa: adevarul.ro

%d blogeri au apreciat: