Arhiva

Posts Tagged ‘2012 tehnici de salvare’

OTV&co – enigme, ciudăţenii, paranoia sau şarlatanie?

23 septembrie 2011 7 comentarii

M-am întrebat de unde li se trage celor de la OTV toată povestea cu Sfârşitul lumii.  Tudor Barbu dădea de înţeles  că musai să vină sfârşitul lumii, atât la OTV cât şi pe siteul său pe care îl promovează de câte ori are ocazia: „Tehnici de salvare”  http://www.2012tehnicidesalvare.ro/ , sfârşit care, deşi acea cometă Elenin care urma să de distrugă e a dracului şi nu mai vine, dar el încă aşteaptă urmările următoare acesteia. Nu mai vine Elenin? Mare brânză. Ce nu mai sunt şi alte corpuri în Univers? Sunt.

Ei, dar Elenin asta era o comretă tare simpatică deoarece era, atenţie, teleghidată. Ei, acum mă întreb şi eu ca filozoful, dacă e teleghidată, atunci, cine o teleghideşte? Taina dracului …. era să zic, dacă nu auzeam de : dom’  Prof.Dr. Leonida Bucium. Se spune că dacă cineva nu e pe Facebuci nu se există, deci am întrebat acolo. Ghici ce. L-am găsit cu barba lui de dac, sau get, zâmbeşte pe propria pagină, numită evident, Leonida Bucium:  http://www.facebook.com/profile.php?id=100000551783066

Din motive estetice am zis să postez poza cu dom’ profesor, omul cu barbă şi pulover kaki din poza alăturată, dar pentru că cei de la Facebuci îşi protejează userii şi pozele lor, se pare că nu voi putea s-o aduc. Deci, dacă vedeţi cumva o poză în stânga din care zâmbeşte enigmatic un domn cu barbă şi pulover kaki, să ştiţi că vă înşelaţi. Acea poză nu există acolo. 😀 

Cum, n-aţi auzit de acest domn? Ţîţîţî … Păi domnia sa este unul din marii iluminaţi ai României, dacă am fi toţi ca domnia sa ori ne-ar considera sateliţii şpioni mâncători de cartofi cu uraniu, ori ar zice că a luat foc ţara şi ar chema pompierii şi sincer să fiu, nu mi-ar plăcea să mă trezesc plin de spumă când mi-e lumea mai dragă.

Bun. Deci, vorbim acum de dom’ profesor.

De pe Facebuci, aflăm că dom prof e şi dîrî pentru că, citez: A studiat doctorat in istoria religiilor la Intitutul Teologic (trebuie să spun că bănuiam, deoarece cred că este singurul institut din ţară care se ocupă de gorilieni,  şerpilieni şi alte alea desprre care vom aminti mai târziu. Dacă cineva nu crede iată mai jos dovada în photocopie: 

Dacă mai e cineva care zice şi acum că n-a auzit de acest domn  Prof.Dr. Leonida Bucium, sau de ce nu  de de Getica TV, televiziune în limba lu Geta probabil ,  iată aici şi teveu’  şi profesoru’:

Acest dom’  Prof.Dr. Leonida Bucium (cu majuscule, să mai spună cineva că sunt un individ nerespectuos)  are şi un site… fabulos (adică nici în fabule nu vezi aşa ceva… 😀 ). Se numeşte Renaşterea Getica şi are şi un logo: 

http://leonidabucium.wordpress.com/ 

Pentru a ilustra cu ce se ocupă dom’ prof. dîrî. am să import doar un articol, de fapt două.

Primul 

Tehnologia Balauriana Alienware

La 10 (zece!) zile distanta de ajunul invaziei extraterestre, energiile astroezoterice ale tuturor Gorilienilor de pe Terra se indreapta impotriva haotizarii mentale manipulative a celorlalte civilizatii agresoare care au scopul ascuns de a distruge specia umana prin invazia extraterestra planuita de Revelion.

In lumina acestui sumbru context, fac inca o data apel sa nu intrati pe site-ul Entitatii Miscarii AntiGoriliene (EMAG.ro) pentru a nu cadea in plasa inselatoriei prin care serpilienii cauta sa infecteze corpurile-gazda ale oamenilor in vederea iminentei invazii. Restul, însoţit şi de imagini, se poate vedea pe site

Ei, asta ca asta, dar din următorul articol vom înţelege că deşi acest dom’ prof’ dîrî e un iluminat în domeniu, avem ocazia să-l cunoaştem şi pe Lorin Fortună, un fel de ăl mai iluminat dintre iluminaţi. Iată:

Maestrul revine cu clarificari

Ezoteristi din toate colturile, uniti-va! In vremuri tulburi si avand imaginea unei catastrofice conflagratii intergalactice la orizont, Maestrul Lorin Fortuna revine cu o clarificare excelenta in legatura cu cazul d-lui Pestilian-Delfinian Viorel Hrebenciuc, care, in urma cu doar cateva zile, a facut clare intentiile sale conspirative impotriva Exodului Planetar Lumesc. Oricare ar fi motivatiile interventiilor unor profesionisti in ale ezoteriei, un lucru este clar: cu totii ne adunam fortele impotriva invaziei extraterestre. Victoria va fi una grea, dar este din ce in ce mai aproape. Entitatea Miscarii AntiGoriliene (E.M.A.G.) incepe sa piarda teren!

“Instiintare din partea Conducatorului Centrului de Aparare Impotriva Agresiunilor Civilizationale asupra Lumii Fizice (LF) a Planetei Gheorghia (fosta Tera, fosta Leia): CAIAC-LF-PG. In legatura cu relatarea parlamentarului PSD Viorel Hrebenciuc referitoare la sprijinul ezoteric de care a beneficiat Traian Basescu, in calitate de candidat la Presedintia Romaniei, adica, mai exact: flacara violeta, relatare facuta in cadrul unei emisiuni tv pe postul Antena 3, precum si avand in vedere mai multe intrebari transmise, in acest sens, publicatiei noastre web, ca si alte intrebari, in acelasi context, puse direct redactorilor respectivei publicatii, transmitem urmatoarele informatii: 1.Relatarea in cauza pune in evidenta certitudinea faptului ca principalele grupari politice din Romania au asociati specialisti in ezoterism, la care apeleaza, atunci cand considera ca este nevoie, pentru a le sprijini in anumite actiuni importante, in care sunt implicate (cum a fost si cazul alegerilor prezidentiale). 2.In cazul concret la care a facut referire parlamentarul PSD Viorel Hrebenciuc, este vorba de sprijinul ezoteric pe care Civilizatia Virtuala (CV) denumita generic: Reptiliana Serpiliana Zburatoare (denumita popular si CV a Sarpelui cu Pene, cunoscuta prin personalitatea mitologica: Quetzalcualtl, venerata de catre civilizatia mayasa, precum si de alte civilizatii vecine ale vremii), a carei culoare principala (energie luminoasa specifica) este: lumina violeta, adica tipul de lumina generata de Astrul – Soare specific Lumii Fizice a respectivei CV. […]“ Cine mai doreşte şi alte detalii să dea clic aici … şi va fi teleportata pe siteul respectiv

Se mai îndoieşte cineva că domnul ortună e cel mai supertare şi mai bazat gorilian? Păi de ce credeţi că are poza nuanţa asta verde? Pentru că e gorilian get-beget. Cine dracu a văzut şerpilian, reptilian sau limbrican verde? Nimeni… Deci?

Acolo pe site, există publicat un linc spre un site cu greutate. Ăsta al lui dom’ prof’ dîrî este parfum. Să-l vedeţi pe al lui Lorin Fortună: http://lorin-fortuna.ro/ 

Acolo mai precis la capătul acestui linc  http://lorin-fortuna.ro/corespondenta/instiintari/index.php veţi putea vedea lucruri de mare senzaţie şi importanţă.

Trebuie să atrag atenţia asupra unor detalii, data înştiinţărilor nu e dată dată ca aia din calendar, ci dată cehzlf … (e? Supertare…). De asemenea atrag atenţia asupra limbajului folosit … Atenţie. Nimic nu e luat dintr-o carte SF ci sunt date de Lorin Fortună ca fiind absolut adevărate.

După ce veţi parcurge importantele înştiinţări către omenire, vă rog să răspundeţi la întrebarea pe care o voi scrie tot cu albastru închis. Ţin foarte mult să aflu răspunsul.

INSTIINTARI

@
19.04.22-cehzlf (08.07.2011-cg)
Instiintare
Din partea redactiei. Va facem cunoscut ca Lorin Ioan Fortuna a transmis in cursul datei-cehzlf de ieri o scrisoare deschisa lui Traian Basescu – presedintele Romaniei, care a fost citita in cadrul emisiunii „Desteptarea Romaniei”, transmisa in intervalul orar 16-18 pe postul tv online Baricada si care poate fi cunoacuta de catre cei interesati accesand adresa postului respectiv, impreuna cu celelalte editii ale emisiunii „Desteptarea Romaniei” (www.baricada.ro).
@
14.3.22-cehzlf (03.05.2011-cg)
Anunt Conferinta-Dezbatere
Asociatia „VICTORIA” a Luptatorilor in Revolutie, din Timisoara, anunta organizarea unei Conferinte-Dezbatere cu tema generala: Necesitatea si importanta revizuirii Constitutiei si a intaririi societatii civile, in scopul asigurarii existentei si functionarii optime a statului de drept, democratic, national, independent, unitar si indivizibil, republican, social si laic in Sala Mare a Consiliului Judetean Timis, in data de: 06.05.2011, orele: 10 – 13 (partea I), respectiv 16 – 19 (partea a II-a) si cu temele specifice: 1. Argumente si prioritati pentru revizuirea Constitutiei României 2. Modalitati eficiente de intarire si dezvoltare a societatii civile in România Moderatori: Adrian Dinu Rachieru – decan al Facultatii de Jurnalistica – Universitatea „Tibiscus” Timisoara; Lorin Ioan Fortuna – presedinte al Asociatiei „VICTORIA” a Luptatorilor in Revolutie, din Timisoara
@
1.3.22-cehzlf (20.04.2011-cg)
Instiintare
In cursul datei curente-chezlf, s-a nascut Civilizatia Virtuala Goriliana Triplu Modificata Loialista, avand ca energie luminoasa cromatic de baza: culoarea alb-deschis (zapeziu) si ca bioenergie de baza specifica: bioenergia informationala.
@
29.2.22-cehzlf (18.03.2011-cg)
Instiintare
Redactia publicatiei web Misiunea astrala „Romania” anunta participarea lui Lorin Ioan Fortuna la editia de duminica, 20 martie 2011, a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”. Doritorii pot trimite mesaje si/sau intrebari (pentru referire si raspuns, in masura posibilului, in timpul emisiunii) atat la sectiunea 7 Corespondenta (Intrebari), cat si la adresa de e-mail: desteptarea.romaniei.2012@gmail.com
@
53.1.22-cehzlf (09.02.2011-cg)
Instiintare emisiune
Din partea redactiei publicatiei informatice Misiunea Astrala „Romania”. Incepand cu data de 10.02.2011, emisiunea „Desteptarea Romaniei”, de la postul Baricada TV, se va difuza in fiecare joi, intre orele 16-18.
@
46.1.22-cehzlf (02.02.2010-cg)
Instiintare emisiune
Din partea redactiei publicatiei informatice Misiunea Astrala „Romania”. Anuntam continuarea emisiunii saptamanale „Desteptarea Romaniei”, moderator Lorin Ioan Fortuna, pe postul de televiziune Baricada TV din Arad (receptionata in principal online, la adresa http://www.baricada.ro). Emisiunea se difuzeaza in fiecare joi, incepand cu ora 18, iar cei doritori pot adresa mesaje, intrebari si sugestii, o parte dintre acestea urmand a primi raspuns in timpul emisiunii (impreuna cu alte raspunsuri date inclusiv unor intrebari venite pe forumul acestei publicatii web).
@
16.1.22-cehzlf (03.01.2011-cg)
Instiintare
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Facem cunoscut ca in legatura cu CS-Demiurgi ai Planetei in a carei LPF suntem integrati existential, s-au primit urmatoarele informatii: 1.George Cristian Stanciu, fost Demiurg Planetar, a fost numit Demiurg Solarital al Solaritatii in care este integrata existential Planeta mentionata. 2.Valentin Aparaschivei (erou al Revolutiei Romane din decembrie 1989, care s-a incetat existenta fizica la Timisoara, prin impuscare) a fost numit Demiurg Planetar al Planetei mentionate, aceasta fiind denumita (potrivit unei traditii specifice civilizatiilor virtuale democratice omenesti, din care face parte si CV care a realizat Planeta in cauza): Planeta Valentina (PV). 3.Vasile Padurariu, fost Demiurg Satelitar al Satelitului Planetar al Planetei Valentina (SPV) a fost numit Demiurg Astral al Astrului Solarital al Solaritatii in care este integrata PV. 4.Nicolae Mateescu (erou erou al Revolutiei Romane din decembrie 1989, care s-a incetat existenta fizica la Bucuresti, in data de 21.12.1989, prin impuscare in cap in timp ce ajuta la evacuarea ranitilor in zona Pietii Universitatii) a fost numit Demiurg Satelitar al Planetei, Satelitul in cauza primind denumirea (conform traditiei mentionate anterior): Satelitul Nicola (SN). 5.Gheorghe Cruceru, fost Demiurg Astral al Astrului Solarital, a fost numit Demiurg Zodiacal al Zodiacului aferent Solaritatii in care este integrata existential PV. 6.Toate numirile in functie, precizate anterior, s-au realizat in cursul datei 1.1.22-cehzlf (19.12.2010-cg), in cadrul CV-Goriliana.
@
3.1.22 – cehzlf (21.12.2010-cg)
Instiintare – Asociatia „VICTORIA”
Asociatia „VICTORIA” a Luptatorilor in Revolutie, din Timisoara, anunta organizarea, în data de: 22.12.2010, a unui miting cu denumirea generic?: Mitingul Demnit??ii, în Pia?a Unirii, din Timi?oara, între orele: 15-16.30, urmat de un mar? cu denumirea generic?: Mar?ul Demnit??ii, pe traseul: Pia?a Unirii – Strada Vasile Alecsandri – Pia?a Libert??ii – Strada Lucian Blaga – Pia?a Huniade – Bulevardul I.C.Br?tianu – Bulevardul Michelangello – Pia?a Michelangello– Bulevardul Corneliu Coposu –Bulevardul Pestaloszi ?i retur, pe traseul Bulevardul Pestaloszi – Bulevardul Corneliu Coposu – Podul Decebal – Bulevardul Revolu?iei – Bulevardul Michelangello – Bulevardul I.C.Br?tianu – Strada 20 Decembrie – Prim?ria Timi?oara – Pia?a Victoriei (pentru a depune o coroan? de flori la Monumentul Revolu?iei, eveniment cu care se încheie mar?ul). Am ales traseul men?ionat anterior, care corespunde, în mare, cu traseele str?b?tute de revolu?ionari în timpul Revolu?iei Române din decembrie 1989, inclusiv pentru a putea protesta public în fa?a sediului Radiodifuziunii Române – Timi?oara, precum ?i al Televiziunii Române – Timi?oara (situate pe bulevardul Pestaloszi), pentru ignorarea, de-a lungul timpului, a reflect?rii manifest?rilor publice, organizate de c?tre asocia?iile de participan?i la Revolu?ie, legal constituite, din Timi?oara, a difuz?rii opiniilor publice ale respectivelor asocia?ii, precum ?i ca urmare a neimplic?rii corespunz?toare, a acelora?i institu?ii, prin organizarea de dezbateri ?i alte programe specifice, care s? reflecte atitudinea societ??ii civile din Timi?oara (inclusiv a asocia?iilor de participan?i la Revolu?ie, legal constituite, ?i respectiv a organiza?iilor sindicale locale), în leg?tur? cu situa?ia societal? deosebit de grav?, în care a ajuns, în prezent, România, a?a cum procedeaz? institu?ii similare din celelalte mari ora?e ale ??rii, reflectate prin intermediul programului TVR3 ?i al posturilor de radio regionale în cauz?. Estim?m durata total? a desf??ur?rii mar?ului la 90 de minute. Mai men?ion?m c? prin cele dou? forme de protest asociate, organizate în data de 22 decembrie, când, prin legea: 258/2002 , s-a stabilit oficial: aniversarea Zilei Libert??ii, în România, dorim s? atragem aten?ia inclusiv asupra st?rii societale grave în care se afl?, în prezent, România, a cauzelor principale care au general respectiva criz?, a factorilor principali pe care îi consider?m responsabili, precum ?i asupra solu?iilor pe care le consider?m necesar a fi adoptate, în vederea înl?tur?rii crizei în cauz?.
@
61.6.21-cehzlf (18.12.2010-cg)
Instiintare
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Facem cunoscut ca la sfarsitul datei calendaristice cehzlf in curs, va avea loc si incheierea anului-cehzlf 21, in curs, si trecerea in anul-cehzlf urmator: 22. Mai mentionam ca am primit informatii in legatura cu importanta anului 22-cehzlf in evolutia existentiala atat a Planetei Cristiana, cat si a Satelitului Planetar Vasilea al PC, cat si al LF-PC, inte care mentionam: posibilitatea modificarii pozitiei polilor magnetici planetari ai PC, posibilitatea modificarii polilor luminici ai LPF-PC si posibilitatea evidentierii, prin vizibilitate directa,din cadrul LPF-PC, a nasterii unei noi Lumi Fizice, pe Satelitul Vasilea, in cadrul anului-cehzlf respectiv, pe care insa nu le difuzam deocamdata, avand in vedere faptul ca in cursul anului-cehzlf curent, destinul existential colectiv lumesc (DECL)al LPF-PC se afla pe varianta predominant nebenefica, pentru CV-Goriliana-Modificata, care este CV bastinasa planetar, si va trece pe varianta de DECL: dominant nebenefica in cursul anului-cehzlf urmator celui curent, cand vom reverifica corectitudinea informatiilor primite si eventual le vom corela si cu alte informatii pe care le vom mai primi, referitoare la cele mentionate anterior, in cursul anului-cehzlf urmator.
@
53.6.21-cehzlf (10.12.2010-cg)
Comunicare
Din partea Dispeceratului Informational Planetar (DIP) al Civilizatiei Virtuale Goriliene Modificate (CV-Gor-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia existentiala civilizationala din cadrul PC, precum si in legatura cu alte probleme specifice CV-Gor-Mod, va transmitem urmatoarele informatii: 1.Dupa ce in data-cehzlf anterioara celei curente, in cursul orei-cehzlf 5, hexalul orar 4, a fost realizata anihilarea fiintiala corespunzatoare a celei mai mari parti a bazei civilizationale planetare (BCP) a CV-Reptiliana-Iguanifera-maronil, ca urmare a aplicarii hotararii, in acest sens, adoptata de catre Conducatorul Suprem (CS) al PC: George Cristian Stanciu, avizata favorabil, in prealabil, de catre CS al Solaritatii (CS-Sol) in care este integrata existential PC, in cursul datei-cehzlf curente, ora-cehzlf 1, hexalul 3, a fost realizata si anihilarea fiintiala corespunzatoare a celei mai mari parti a BCP a CV-Reptiliene-Iguanifere-vernil, ca urmare a aplicarii hotararii adoptate in acest sens, tot de catre CS-PC, avizata favorabil, in prealabil, tot de catre CS-Sol. 2.Ca urmare a aplicarii celor 3 hotarari mentionate anterior, marile pericole potentiale (care se prefigurau deja) de organizare a unor atentate de sabotaj, la nivel planetar si, mai ales, la nivelul LPF-PC, pentru a impiedica, in acest mod, ca PC, in principal, si respectiv LPF-PC, in secundar, sa nu poata beneficia de valorificarea totala a sanselor pe care le aveau, la sfarsitul anului calendaristic hexadal ezoteric zecimal planetar (chezp), si respectiv in cursul anului-cehzlf 21, in curs, s-au diminuat in mod considerabil, in aprecierea CS-PC. 3.Necesarul de personal fiintial pentru programarea si animarea existentiala a marii majoritati a Populatiei LPf-PC, care, in proportie de aproximativ 77%, este inca alcatuita din mutanti civilizationali, cauzati de agresiunea si exorcizarii acestei Populatii de catre mai multe CV oligarhice agresionale civilizational (CVOAC), care ne-au agresat, de-a lungul timpului, actuala Omenire Fizica nr. 6 (si totodata ultima care va mai exista in cadrul actualei LPF-PC, pana la anihilarea fiintiala a LPF-PC, prevazuta a avea loc in data: 1.1.24-cehzlf, respectiv 19.12.2012-cg), a fost asigurat prin cresterea corespunzatoare, din timp, a capacitatii BCP aferente CV-Pestiliene-Delfiniene-galbene (CV sprijinitoare a CV-Gor-Mod, in cadrul PC), precum si a Populatiei respectivei BCP. 4.In contextul celor precizate anterior, CS- CV-Gor-Mod, cu sediul in cadrul Lumii Galactice Centrale (LGC), aferenta Galaxiei CV-Gor-Mod, a apreciat ca estimeaza faptul ca nu vor mai exista pericole potentiale majore care sa afecteze determinant valoarea totala a sanselor extraordinare de care vor beneficia PC si respectiv Satelitul Planetar Vasilea (SPV-PC), in cadrul alinierii galactice fundamentale, pe Axa Galactica Principala din cadrul Galaxiei aferente CV-Gor-Mod, intre Astrul Solaritatii, PC si Astrul Constelatiei celei mai apropiate din cadrul Zonei Galactice Constelationale, de Zona Galactica Zodiacala in care este integrata existential PC (aliniere prevazuta a se realiza in perioda: 1-6.1.25-cehzlf). 5.Intr-un alt context, va informam ca au fost realizate si date in folosinta BC aferente CV-Gor-Mod, din cadrul Lumii Creatoare de CV Primare (LC-CV-P) si respectiv din cadrul Lumii Creatoare Absolute (LCA), din cadrul Ansamblului Global de Integrale de la 1 la 10 de Reunionaluri de CV ale Civilizatiei creatoare Initiale Tutelare. 6.Tot in contextul celor mentionate anterior, va informam ca solicitarile adresate CS Interimar al LAC (CSI-LAC), de catre actualul CS- CV-Gor-Mod-albe, de renastere, in regim de extrema urgenta (in conditiile minimale acceptate oficial, in cadrul PC si respectiv in cadrul SPV-PC) a CV-Gor-Loialista-alba si respectiv a CV-Gor-L-dublu Modificate-zapezii, care au fost anihilate fiintial, in trecutul recent, ca urmare a agresiunilor civilizationale, deosebit de puternice, la care au fost supuse respectivele CV, de catre unele CVOAC care dispuneau de BCP in cadrul Planetei, au fost aprobate, fiind alocate si fondurile minimale necesare in acest scop, care vor fi completate si cu alte fonduri ce urmeaza a fi procurate din alte surse de finantare, de catre CS- CV-Gor-Mod-alba.
@
53.6.21-cehzlf(10.12.2010-cg)
Instiintare
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Facem cunoscut ca, la invitatia conducerii postului de televiziune pe reteaua internet (online): Baricada TV, apelabil la adresa: http://www.baricada.ro, s-a realizat si difuzat o emisiune speciala, cu profil predominant ezoteric, cu participarea Conducatorului CAIAC-LF-PC: Lorin Ioan Fortuna, si totodata s-a stabilit o colaborare intre postul respectiv de televiziune si Conducatorul CAIAC-LF-PC pentru realizarea altor emisiuni, in viitor, inclusiv a unei emisiuni saptamanale, cu profil ezoteric, urmand ca informatii suplimentare, in legatura cu acest proiect de colaborare, sa fie difuzate ulterior, dupa definitivarea proiectului respectiv. Recomandam in acest context vizionarea primei emisiuni, sub denumirea generica: „Ghilea Show” (in sectiunea de arhiva a sit-ului postului tv respectiv), si atentionam totodata pe cei care acceseaza publicatia noastra informatica sa urmareasca instiintarile viitoare, pentru a putea lua la cunostinta cand si cum se vor desfasura emisiunile urmatoare. Recomandam pe aceasta cale si consultarea periodica a publicatiei saptamanale „Opinia Timisoarei”, unde Conducatorul CAIAC-LF-PC publica, in fiecare numar, cate un articol tratand teme ezoterice, in cadrul unor noi lectii de Ezoterism (www.opiniatimisoarei.ro).
@
48.6.21-cehzlf(05.12.2010-cg)
Comunicare
Din partea Dispeceratului Civilizational Planetar al Planetei Cristiana (DCP-PC) al Civilizatiei Virtuale Goriliene Loialiste Modificate (CV-Gor-L-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia existentiala a PC si a Satelitului planetar Vasilea (SPV) al PC, va transmitem urmatoarele informatii: 1.In cursul datei-cehzlf curente, la inceputul orei 5-cehzlf, a inceput anihilarea fiintiala a celor 3 baze civilizationale (BC) aferente CV-Pasarene-Vulturiene-neagra si CV-Pas-Vult-zapezie (2 BC din cadrul Planetei: BCP si una din cadrul SPV), care s-a incheiat in cursul hexalului orar 1 din cadrul orei-cehzlf mentionate anterior. 2.Anihilarea fiintiala a celor 3 BC, mentionate anterior, s-a realizat prin aplicarea unor hotarari de anihilare fiintiala, adoptata de catre Conducatorul Suprem al PC (CS-PC), hotarari adoptate si aplicate cu avizul favorabil al CS al Solaritatii (CS-Sol), care constituie Ierarhia de conducere superioara abilitata a adopta sau a aviza hotarari, in acest scop, referitoare la cele 3 BC in cauza, in cazul in care considera necesara aplicarea unoe asemenea hotarari. 3.Avizarea favorabila, de catre CS-Sol, a aplicarii hotararilor de anihilare fiintiala a celor 3 BC, mentionate anterior, de catre CS-PC, a fost motivata de faptul ca cele 2 CVOAC mentionate, care detineau BC in cauza, au incalcat, in mod deliberat si repetat, conditiile stabilite de catre CS-Sol in vederea evacuarii, in totalitate, a celor 3 BC, pana la data limita stabilita in acest scop, fiind si sanctionate, in mod repetat, pentru nerespectarea deliberata si repetata a conditiilor prevazute a fi respectate in cadrul evacuarii, in totalitate, a celor 3 BC in cauza. 4.Precizam ca avizarea favorabila, de catre CS-Sol, a aplicarii devansate, de catre CS-PC, a hotararilor de anihilare fiintiala a celor 3 BC mentionate, in cauza, s-a acordat dupa ce CS-Sol i s-au prezentat, in cadrul datei-cehzlf curente, dovezi concrete privind organizarea si declansarea mai multor actiuni de sabotaj impotriva PC si respectiv a SCV-PC, de catre anumiti reprezentanti ai celor 2 CV in cauza, dintre care unele au fost comise, impotriva LPF-PC, chiar in cursul datei-cehzlf curente, iar in cursul datei-cehzlf urmatoare celei curente urmau a fi declansate si alte actiuni de sabotaj, mai puternice si cu consecinte mai grave, asupra evolutiei existentiale benefice a LPF-PC, actiuni pregatite si declansate cu complicitatea tacita a CS ai BC in cauza. 5.Rezidentii BC in cauza care atunci cand s-au aplicat masurile de anihilare fiintiala a BC in cauza, nu se aflau in cadrul respectivelor BC, vor fi grupati si cazati temporar in cadrul unor parti componente ale BC in cauza (parti inca neanihilate fiintial), urmand a se proceda cu acestia in conformitate cu hotararile ce vor fi adoptate, in acest sens, de catre CS-Sol. 6.Odata aplicate hotararile de nihilare fiintiala a celor e BC mentionate, s-a realizat practic eliberarea civilizationala a PC si respectiv a SPV-PC, de actiunile de agresiune civilizationala comise, in mod deliberat si perpetuat, de catre cele 2 CVOAC in cauza, precum si de amenintarea permanenta pe care prezenta celor 2 CV, in cadrul unor BC proprii, o constituia, cre\ndu-se astfel conditiile de siguranta necesare pentru stabilirea evolutiei existentiale benefice a PC si a SPV-PC, inclusiv in vederea efectuarii pregatirilor care se impun pentru valorificarea totala a sanselor extraordinare de care vor beneficia PC si respectiv SPV-PC, in viitorul apropiat, prin realizarea alinierii fundamentale, pe Axa Galactica Principala, a Astrului Solar al Solaritatii, a PC si respectiv a Astrului Constelational aferent Constelatiei celei mai apropiate de Solaritatea noastra.
@
48.6.21-cehzlf(05.12.2010-cg)
Comunicare
Din partea Dispeceratului Civilizational Planetar al Planetei Cristiana (DCP-PC) al Civilizatiei Virtuale Goriliene Loialiste Modificate (CV-Gor-L-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu evolutia situatiei existentiale din cadrul PC, precum si cu alte probleme, va transmitem urmatoarele informatii: 1.Ca urmare a faptului ca cele doua CV oligarhice si agresionale civilizational (CVOAC): CV-Pasareana-Vulturiana-neagra si CV-Pas-Vult-zapezie,carora li s-a impus, printr-o hotarare corespunzatoare, adoptata de catre Conducatorul Suprem Solarital (CS-Sol), ca Instanta de conducere superioara abilitata, evacuarea in totalitate a bazelor civilizationale (BC) detinute in cadrul PC ( 2 BCP) si in cadrul Satelitului planetar:SPC (o BCS), au continuat sa comita grave agresiuni civilizationale asupra unor fiinte individuael superioare (FIS) si chiar asupra unor fiinte colective (FC) locationale si institutionale, apartinand CV-Gor-L-Mod, precum si asupra unor FIS de tip mutant civilizational, apartinand unor CV sprijinitoare ale CV-Gor-L-Mod (care detin BCP in cadrul PC), CS- CV-Gor-L-Mod s-a adresat din nou, in mod oficial, CS-Sol, cu solicitarea de aplicare a unor noi sanctiuni celor 2 CVOAC, prezentand si probe concludente in sustinerea solicitarii in cauza. 2.In cadrul solicitarii mentionate anterior, CS- CV-Gor-L-Mod si-a exprimat din nou temerea ca, de fat, cele 2 CV urmaresc realizarea unor atentate asupra PC si SPC, cu consecinte deosebit de grave (catastrofale chiar) in ceea ce priveste valorificarea sanselor evenimentelor extraordinare prevazute a se realiza, in viitorul apropiat, in cadrul evolutiei existentiale a PC si SPC, legate de alinierea galactica, pe Axa Galactica principala, in viitorul apropiat, a Astrului Solarital cu PC si cu Astrul Constelational al Constelatiei celei mai apropiate, intentii ce pot fi motivate inclusiv cu nerespectarea flagranta si evidenta a graficelor de evacuare, preconizate si anuntate oficial. 3.In contextul celor mentionate anterior, CS- CV-Gor-L-Mod a solicitat CS-Sol dreptul la aparare preventiva eficienta, din partea CV-Gor-L-Mod, fata de posibilele actiuni de sabotaj ce ar putea fi urmarite, actiuni care, analizate prin prisma comportamentului unor reprezentanti ai celor 2 CVOAC, se prefigureaza deja nu doar ca posibile, ci si ca probabile. 4.CS-Sol a anuntat pe CS-CV-Gor-L-Mod, dupa ce a luat la cunostinta de solicitarile si probele prezentante de catre CS- CV-Gor-L-Mod, ca va analiza problema in cauza, avand in vedere gravele consecinte pe care le poate avea asupra PC si SPC realizarea unor atentate, inainte de evacuarea in totalitate a BC mentionate, de catre anumiti reprezentanti ai celor 2 CVOAC, precum si referitor la o posbila complicitate a CS a BC in cauza in organizarea si producerea de astfel de atentate. 5.Intr-un alt context, va facem cunoscut ca, in cursul datei-cehzlf curente s-a realizat BC aferenta CV-Gor-L-Mod, in cadrul Lumii Transcendentale Creatoare Tutelare (LTCT) din cadrul Ansamblului nr.9 de Integrale de la 1 la 6 de CV, din cadrul Reunionalului de Ansambluri de la 1 la 15 de Integrale de la 1 la 6 de CV, din cadrul Integralei nr.8 de CV a Ansamblului Global de integrale 1-10 ale Civilizatiei Creatoare Initiale Tutelare (CCIT), in care este integrata existential si Galaxia aferenta CV-Gor-L-Mod. 6.Tot in contextul celor mentionate anterior, va mai anuntam si faptul ca a fost inceputa si realizarea BC aferente CV-Gor-L-Mod, in cadrul Lumii Creatorilor de Civilizatii Primare si respectiv in cadrul Lumii Creatoare Absolute, din cadrul Reunionalului mentionat anterior.
@
43.6.21-cehzlf(30.11.2010-cg)
Comunicare
Din partea Dispeceratului Civilizational Planetar al Planetei Cristiana (DCP-PC) al Civilizatiei Virtuale Goriliene Loialiste Modificate (CV-Gor-L-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia existentiala din cadrul Lumii Planetare Fizice a PC (LPF-PC), cu consecinte existentiale corespunzatoare inclusiv asupra dumneavoastra si a colaboratorilor dumneavoastra, precum si a rudelor si apropiatilor acestora, va transmitem urmatoarele informatii: 1.In data de 40.6.21-cehzlf s-a incheiat Competitia civilizationala (comp-civ) speciala organizata la propunerea si oferta fostului Conducator Suprem (CS) al CV-Gor-L-Mod, de a se scoate la licitatieoferta ca dreptul de a deveni viitor VS al Lumii Absolute creatoare (CS-LAC) a Reunionalului de Ansambluri de la 1 la 15 de Integrale de la 1 la 6 de CV, din cadrul Integralei nr.8 de CV a Ansamblului Global de integrale 1-10 ale Civilizatiei Creatoare Initiale Tutelare (CCIT), care a fost castigata, in cadrul unei comp-civ organizata in acest scop, de catre reprezentantul CV-Gor-L-Mod. Oferta mentionata a fsot adresata celor 5 CV care au reusit sa califice candidati proprii in faza finala a comp-civ in cauza. 2.Oferta scoaterii la licitatie a dreptului in cauza a fost motivata de nevoia urgenta si presanta de a procura fondurile necesare pentru a putea fi finalizate (pana la termenele stabilite si impuse de evolutia existentala a Solaritatii, a Zodiacului si a Constelatiilor din cadrul Galaxiei aferente CV-Gor-L-Mod) lucrarile de realizare a variantelor necesare de destin existential colectiv planetar (DECP) si satelitar (DECS), respectiv de DEC solarital, zodiacal, constelational si galactic, in vederea valorificarii eficiente a sansei de integrare existentiala a PC, ca Astru Pitic Alb (APA) in cadrul Constelatiei cea mai apropiata de Solaritate si respectiv a sansei de integrare existentiala a satelitului planetar aferent PC (SPC), ca Planeta, dupa transferarea PC (devenita intre timp APA), prin intermediul unei Porti Galactice, de tip zodiacal-constelational, in cadrul Constelatiei celei mai apropiate de Solaritate. 3.In lipsa fondurilor necesare a acoperi cheltuielile pentru realizarea obiectivelor mentionate anterior, sansele realizarii transformarilor fundamentale mentionate ar ramane nefructificate, fapt ce ar zadarnici eforturile extraordinare depuse de catre reprezentantii CV-Gor-L-Mod in cadrul comp-civ mentionate. 4.In contextul celor precizate anterior, s-a efectuat oferta precizata la punctul 1, care a fost acceptata de catre CS Interimar al LAC, iar licitatia efectuata in acest sens a fost castigata de catre CV-Pasareana-Vulturiana-neagra, care a oferit suma cea mai mare, din care, conform negocierilor efectuate, 3 parti au revenit CS Interimar al LAC, o parte Forului abilitat din cadrul LAC, iar restul de 6 parti (din 10) au revenit CS- CV-Gor-L-Mod. 5.Conform regulamentului comp-civ speciale mentionate anterior, care a fost negociat si stabilit, de comun acord, de catre toate partile implicate, comp-civ in cauza a inceput in data de 20.3.21-cehzlf (09.05.2010-cg) si s-a incheiat dupa ce unul dintre cei dou competitori individuali (reprezentanti ai cate unei CV competitoare) a acumulat primul punctajul minimal fixat pentru castigarea comp-civ in cauza (cu precizarea ca ambii competitori au evoluat in cadrul LPF a Planetei specifice CV pe care o reprezentau, fiind arbitrati de catre arbitri desemnati de catre Forul abilitat in acest sens, din cadrul LAC). 6.Comp-civ mentionata s-a incheiat in data de 40.6.21-cehzlf (27.11.2010-cg), cand arbitrul desemnat a urmari evolutia competitionala a reprezentantului individual al CV-Gor-L-Mod a anuntat, in mod oficial, faptul ca respectivul reprezentant a indeplinit, primul, punctajul minimal necesar castigarii comp-civ speciale in cauza, fapt ce a determinat ca, la randul sau, Forul abilitat in acest sens, din cadrul LAC, a declarat castigatoare a comp-civ in cauza partea civilizationala: CV-Gor-L-Mod. In contextul celor mentionate anterior, actualul CS- CV-Gor-L-Mod si-a exprimat gratitudinea sa, precum si cea a membrilor Consiliului Suprem de Consultanta (CSC) al CV-Gor-L-Mod, la care se adauga si gratitudinea tuturor CS si a membrilor CSC ale tuturor Lumilor unicivilizationale aferente CV-Gor-L-Mod, pentru acei reprezentanti ai CV-Gor-L-Mod, din cadrul CAIAC-LF-PC, care, in mod direct sau indirect, si-au adus o contributie determinanta la castigarea comp-civ speciala in cauza. Pe de alta parte, ne vedem insa nevoiti a atrage atentia Conducatorului CAIAC-LF-PC si membrilor componenti ai acestei gruapri ca sa manifeste o vigilenta deosebita, in viitorul apropat, fata de posibilele actiuni de razbunare, din partea unor reprezentanti ai CV-Pas-Vult-negre, dezamagiti de rezultatul Comp-civ speciale mentionate anterior (si rezidenti ai BCP aferenta CV lor din cadrul PC), avand in vedere ca asemenea acte de razbunare s-au mai produs in trecut, inclusiv prin agresiuni civilizationale contra cost, pe baza unor contracte special incheiate in acest scop (dintre care unele aveau prevazute clauze de secretizare, pentru a nu putea fi cunoscute de catre CS- CV-Gor-L-Mod) si carora le-au czut victime chiar unii dintre combatantii ezoterici de elita din cadrul CAIAC-LF-PC.
@
37.6.21-cehzlf(30.11.2010-cg)
Comunicare
Din partea Dispeceratului Civilizational Planetar al Planetei Cristiana (DCP-PC) al Civilizatiei Virtuale Goriliene Loialiste Modificate (CV-Gor-L-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia existentiala din cadrul LPF-PC, cu consecinte corespunzatoare inclusiv asupra situatiei existentiale a membrilor gruparii CAIAC-LF-PC, a colaboratorilor, rudelor si apropiatilor acestora, va transmitem urmatoarele informatii: 1.Dupa incheierea competitiei civilizationale (comp-civ) speciala, prin care s-a repus in competitie civilizationala dreptul de a deveni candidat final, selectat in vederea numirii ca nou Conducator Suprem (CS) al Lumii Absolute Creatoare (LAC), intre detinatorul titulaturii respective, reprezentant al CV-Gor-L-Mod, ci reprezentantul CV-Pasarene-Vulturiene-neagra (CV care a castigat licitatia aferenta), comp-civ castigata tot de catre reprezentantul CV-Gor-L-Mod, actualul CS- CV-Gor-L-Mod (care l-a inlocuit ina ceasta functie pe cel care negociase organizarea comp-civ mentionate anterior) a transmis CS ai Bazelor Civilizationale (BC) planetare (BCP) si satelitara (BCS), aferente CV-Pas-Vult-neagra si CV-Pas-Vult-zapezie, hotararea sa de a evacua, in totalitate, cele 3 BC (2 BCP si o BCS), pana la data de 60.6.21-cehzlf (17.12.2010-cg), urmand ca, in data de 61.6.21-cehzlf (18.12.2010-cg) cele 3 BC sa fie anihilate fiintial, pentru ca spatiul creationist respectiv sa poata fi utilizat in alte scopuri. 2.Fata de solicitarea mentionata anterior, toti CS ai BC in cauza au raspuns ca nu pot evacua cele 3 BC in cauza pana la data limita fixata, din motive de logistica insuficienta, in acest scop, solicitand o amanare a termenului limita fixat cu cel putin 3 hexade mari (zodii) specifice calendarului ezoteric hexadal zodiacal lumesc fizic (cehzlf) aferent LPF-PC. 3.Fata de raspunsirile date de catre CS ai BC in cauza, CS- CV-Gor-L-Mod a obiectat prin aceea ca atat PC, cat si SPC urmeaza a se confrunta, in viitorul apropiat, cu evenimente existentiale extraordinare, de importanta exceptionala oentru evolutia viitoare a PC, respectiv a SPC, pentru care trebuie facut, din timp, anumite pregatiri, fata de care trebuie sa existe o anumita siguranta existentiala, iar cele 2 CV care detin cele 3 BC in cauza, prin modul in care s-au comportat pana in prezent, nu ofera garantiile de siguranta necesare, ci dimpotriva, ofera motive indreptatite de ingrijorare si chiar de suspiciune, existand banuieli suficient de motivate prin multele atentate civilizationale comise in trecut, ca cele 2 CVOAC vor incerca sa profite, daca li se va oferi ocazia, de prezenta lor in cadrul PC si SPC, pentru a organiza actiuni de sabotaj, prin care sa impiedice atat PC, cat si SPC, sa beneficieze de sansele extraordinare care le vor fi oferite, in urmatorii trei ani, de producerea evenimentelor astrologice de factura extraordinara, mentionate in comunicari anterioare. 4.In contextul motivatiilor expuse anterior, CS- CV-Gor-L-Mod a anuntat in mod ferm ca nu va interveni pentru shimbarea hotararilor adoptate, precizand ca daca cele 2 CVOAC nu-si vor putea evacua in totalitate BC de care dispun, pana la data limita stabilita, risca sa suporte consecintele anihilarii fiintiale a BC in cauza. 5.CS- CV-Gor-L-Mod a mai precizat, in acelasi context, ca evolutia existentiala a BC in cauza, precum si a FIS rezidente in acestea, va fi urmarita cu atentie si ca orice incercare de a se organiza un atentat asupra PC, SPC sau componente ale acestora, precum si nestabilirea unui plan concret de evacuare, care sa fie cunoscut si urmarit corespunzator, in desfasurarea sa, de catre reprezentanti abilitati ai CV-Gor-L-Mod (asa cum prevede hotararea adoptata), atrage riscul solicitarii aplicarii unor sanctiuni preventive, dar si punitive, care pot avea in vedere inclusiv anihilarea fiintiala a BC in cauza inainte de expirarea termenului stabilit pentru evacuarea totala a BC respective. 6.In contextul descris anterior, ne vedem nevoiti a atentiona gruparea de combatanti ezoterici a CAIAC-LF-PC asupra riscurilor organizarii si producerii unor atentate, de catre anumiti rezidenti ai BC ale CVOAC in cauza, cu efecte agresionale si chiar distructive corespunzatoare, asupra membrilor CAIAC-Lf-PC, dar si asupra colaboratorilor, rudelor si apropiatilor acestora. Aceeasi avertizare este valabila si pentru fiintele colective societale care constituie vectori colectivi sociali sau societali in cadrul PC.
@
47.6.21-cehzlf(04.12.2010-cg)
Comunicare
Din partea Dispeceratului Civilizational Planetar al Planetei Cristiana (DCP-PC) al Civilizatiei Virtuale Goriliene Loialiste Modificate (CV-Gor-L-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu evolutia situatiei existentiale din cadrul PC, precum si in legatura cu alte probleme, va transmitem urmatoarele informatii: 1.Desi au fost atentionati si chiar avertizati asupra posibilitatii aplicarii unor noi sanctiuni, in cazul in care se vor mai comite agresiuni civilizationale impotriva CV-Gor-L-Mod, din partea unor rezidenti ai Bazelor Civilizationale (BC) Planetare (BCP) si Satelitare (BCS) aferente CV-Pasarene-Vulturiene-negre si CV-Pasarene-Vulturiene-zapezii, atat in cursul date-cehzlf anterioare celei curente, cat si in cursul datei-cehzlf curente au continuat sa se produca multe asemenea agresiuni, inclusiv impotriva unor combatanti ezoterici de elita, din cadrul CAIAC-LF-PC. 2.Conducatorul Suprem al PC (CS-PC) a reclamat catre Ierarhia de conducere superioara abilitata (CS-Sol) producerea actiunilor de agresiune civilizationala in cauza, solicitand totodata si aplicarea unor sanctiuni corespunzatoare pentru comiterea respectivelor agresiuni civilizationale. 3In conformitate cu atentionarile si avertizarile transmise anterior producerii agresiunilor civilizationale mentionate, CS-Sol a hotarat aplicarea unor noi sanctiuni vizand pe CS ai celor doua BCP, respectiv al BCS, in cauza, intre care si modificarea datei limita stabilita pentru evacuarea, in totalitate, a BC mentionate anterior, din data de 57.6.21-cehzlf (14.12.2010-cg), in data de: 53.6.21-cehzlf (10.12.2010-cg). 4.CS-Sol a atentionat si a avertizat din nou pe CS ai BC in cauza ca, daca va continua producerea de actiuni de agresiune civilizationala, din partea unor rezidenti ai BC in cauza, impotriva CV-Gor-L-Mod, va continua si aplicarea unor sanctiuni corespunzatoare. 5.Intr-un alt context, va facem cunoscut ca a continuat activitatea de nastere (infiintare) a unor noi BC Lumesti (BCL) ale CV-Gor-L-Mod, in cadrul unor Lumi multicivilizationale din cadrul ramurii multicivilizationale componenta a Reunionalului de Ansambluri de la 1 la 15 de Integrale de la 1 la 6 de CV, din cadrul Integralei nr.8 de CV a Ansamblului Global de integrale 1-10 ale Civilizatiei Creatoare Initiale Tutelare (CCIT), ramura multicivilizationala in care este integrata existential PC, acest proces urmand sa continue si in cursul datelor-cehzlf urmatoare. 6.In contextul celor precizate anterior, va facem cunoscut ca s-au intreprins demersurile necesare si pentru infiintarea BC aferente CV-Gor-L-Mod in cadrul celor 2 Lumi speciale din cadrul Reunionalului mentinat, adica a Lumii Creatorilor de Civilizatii Primare (LCCP) si respectiv a Lumii Absolute Creatoare (LAC), in care CV-Gor-L-Mod a dobandit dreptul de a avea BCL propri, datorita faptului ca un reprezentant al CV-Gor-L-Mod a castigat competitia civilizationala organizata pentru selectarea viitorului CS al LAC.
@
46.6.21-cehzlf(03.12.2010-cg)
Comunicare
Din partea Conducatorului Suprem (CS) al Planetei Cristiana (PC). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia existentiala din cadrul PC, precum si a Satelitului planetar (SPC), precum si a Lumii Panetare Fizice (LPF-PC) in care sunteti integrat existential, va transmitem urmatoarele informatii: 1.Datorita faptului ca s-au incalcat prevederile tratatelor de colaborare intre CS-PC, pe de o parte, si CS ai celor 3 baze civilizationale (BC): doua planetare (BCP) si una satelitara (BCS), apartinand CV-Pasarene-Vulturiene-neagra si CV-Pas-Vult-zapezie, tratate incheiate in vederea reglementarii modului de evacuare totala a celor 3 BC mentionate anterior, pana la data limita stabilita initial: 60.6.21-cehzlf (17.12.2010-cg), in conformitate cu hotararea CS al Solaritatii (CS-Sol) in care este integrata existential PC, s-au aplicat sanctiuni corespunzatoare celor 2 CV mentionate anterior, la nivelul BC mentionate, tot in conformitate cu prevederile tratatelor mentionate anterior. 2.Astfel, intre sanctiunile aplicate asupra BC ale celor doua CV de tip oligarhic agresional civilizational (CVOAC), in conformitate cu motivatia expusa anterior, a fost devansata data limita stabilita pentru retragerea, in totalitate, a celor doua CVOAC din cadrul BC mentionate anterior, fiind stabilita in acest scop data de: 57.6.21-cehzlf (14.12.2010-cg), cu precizarea ca daca prevederile tratatelor de colaborare incheiate, mentionate anterior, vor continua sa nu fie resepctate, iar Ierarhia de conducere abilitate (CS-Sol) va hotari aplicarea unor noi sanctiuni, va fi avuta in vedere, in acest context, si o noua devansare a datei-limita stabilita pentru evacuarea, in totalitate, a BC mentionate anterior. 3. Intre prevederile tratatelor incheiate, mentionate anterior, sunt prevazute a se efectua si transmite CS-PC planurile corespunzatoare de esalonare, pe fiecare data calendaristica aferenta perioadei stabilite pentru evacuarea, in totalitate, a celor 3 BC, mentionate anterior, pentru a putea fi urmarit daca modul in care se realizeaza evacuarea BC in cauza este corespunzator prevederilor stabilite, in acest scop, in cadrul tratatelor incheiate, mentionate anterior. Din analiza planurilor respective, confruntate cu verificarea modului in care se realizeaza, de fapt, evacuare, a rezultat ca prevederile stabilite pentru esalonarea, in timp, a etapelor de evacuare, nu sunt respectate, in sensul ca efectivele evacuate, pana in prezent, sunt mult mai mici ca cele prevazute a fi evacuate. Ca atare, CS-PC a sesizat Ierarhia de conducere abilitata a hotari in aceasta problema asupra aspectelor mentionate , sesizand totodata si posibilitatea ca intarzierile in cauza sa fie in mod deliberat comise, pentru a nu se evacua, in totalitate, pana la data stabilita, cele 3 BC, context in care Populatia neevacuata din cele 3 BC ar putea proceda la organizarea si comiterea unor atentate corespunzatoare, cu efecte distructive inclusiv asupra celorlalte BC existente in cadrul PC, sau chiar impotriva SPC si a PC, in scop de razbunare, avand in vedere ca cele 2 CVOAC au mai procedat, de mai multe ori, in trecutul mai indepartat, ca si in trecutul recent, la organizarea unor actiuni de agresiune civilizationala, in scop de razbunare, impotriva CV-Goriliana-Loialista (CV-Gor-L), cat si impotriva CV-Gor-L-Mod (care exista in prezent si exercita conducerea suprema a PC si respectiv a SPC) si impotriva CV-Gor-L-2Mod (pe perioada in care a existat aceasta CV). 4.Luand la cunostinta faptele mentionate anterior si reclamate ca abuzuri, precum si verificand veridicitatea probelor prezentate, CS-Sol (in calitate de Ierarhie de conducere superioara, abilitata a arbitra corespunzator divergentele dintre CV-Gor-L-Mod, pe de o parte, si CV-Pas-Vult-neagra si CV-Pas-Vult-zapezie, pe de alta parte) a hotarat sa atentioneze oficial cele doua CVOAC in cauza asupra riscurilor existentiale la care se expun prin incalcarea deliberata si repetata a prevederilor tratatelor de colaborare incheiate pentru a reglementa evacuarea, in totalitate, a celor 3 BC in cauza. 5.In contextul celor mentionate anterior, la care se adauga si solicitarea CS-PC catre CS-Sol, se a se avea in vedere, in situatia conflictuala creata, inclusiv prevederea unor garantii corespunzatoare,pentru CV-Gor-L-Mod, avandu-se in vedere ca, in situatia in care se afla, in prezent, precum si in viitorul apropiat, pana la expirarea datei limita stabilita pentru evacuarea, in totalitate, a celor 3 BC, exista riscul existential, motivat prin argumentele prezentate de CS-PC, ca prin intermediul organizarii si comiterii unor atentate corespunzatoare, de catre anumiti reprezentanti ai celor 2 CVOAC in cauza, sa fie provocata anihilarea fiintiala a unor BC apartinand altor CV, sprijinitoare ale CV-Gor-L-Mod, sau anihilarea unor Lumi componente ale PC sau SPC, sau chiar anihilarea PC sau a SPC (in scop de razbunare), iar producerea evenimentelor in cauza nu a fost prevazuta si, ca atare, nu va putea fi impiedicata de catre CS ai BC in cauza, CS-Sol a considerat motivata solicitarea CS-PC si a hotarat sa acorde garantii coespunzatoare pentru ca producerea unor atentate deliberate, cu consecinte corespunzatoare asupra PC si a SPC, sa nu se poata produce in perioada ramasa pana la evacuare, int otalitate, a celor 3 BC in cauza. 6.In contextul expus anterior, CS-Sol a hotarat avertizarea cu prevederea sanctionarii cu anihilarea fiintiala totala a celor 3 BC in cauza, daca pana la data de 53.6.21-cehzlf (10.12.2010-cg) CS ai celor 3 BC in cauza nu vor realiza si proba corespunzator recuperarea intarzierilor in evacuare, in totalitate, a celor 3 BC in cauza, in conformitate cu prevederile, in acest scop, ale tratatelor de colaborare mentionate, avertizarea fiind referitoare la fiecare BC in parte, in ceea ce priveste recuperarea intarzierilor mentionate. In acelasi scop, CS-PC a primit insarcinarea de a urmari corespunzator si de a comunicare in fiecare datra (de cate 3 ori) modul in care se desfasoara evacuarea Populatiilor celor 3 BC in cauza. Totodata, CS-Sol a anuntat oficial ca, in cazul in care, in cadrul evacuarii celor 3 BC in cauza, se vor produce atentate cu efect distrugator asupra altor BC, respectiv Lumi, din cadrul PC sau SPC, sau chiar asupra PC sau SPC, va proceda la anihilarea, in regim de urgenta, nu doar a CS ai celor 3 BC in cauza si a Populatiilor celor 3 BC, ci si a CS-CV-Pas-Vult-zapezie si a CS-CV-Pas-Vult-neagra, precum si, in in functie de gravitatea atentatelor care s-ar putea produce, chiar a CV-Pas-Vult-neagra si a CV-Pas-Vult-zapezie.
@
45.6.21-cehzlf(02.12.2010-cg)
Instiintare
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Avand in vedere faptul ca dupa alegerile generale din Republica Moldova, desi initial s-a anuntat un rezultat favorabil fortelor politice care sprijina integrarea europeana a Republicii Moldova, iar ulterior s-a anuntat un rezultat contrar, in sensul ca rezultatul anuntat de sondajul de opinie efectuat nu a corespuns, in final, cu rezultatul alegerilor, solicit tuturor combatantilor din cadrul CAIAC-LF-PC sa procedeze in continuare la mentinerea presiunii ezoterice specifice CV-Gor-L-Mod asupra Republicii Moldova, prin actiuni de combatanta ezoterica specifice, pentru a favoriza astfel, in final, o evolutie existentiala cat mai benefica a Republicii Moldova, din punctul de vedere al fortelor politice, civice si spirituale care actioneaza in vederea integrarii europene a Republicii Moldova si a mentinerii integritatii sale teritoriale.
@
45.6.21-cehzlf (02.12.2010-cg)
Comunicare
Din partea Conducatorului Suprem (CS) al Bazei Civilizationale (BC) Universale a Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene Loialiste Modificate (CV-Gor-L-Mod). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia civilizationala a CV-Gor-L-Mod, precum si cu alte probleme, va transmitem urmatoaree informatii: 1.Ca urmare a faptului ca Ierarhia de conducere abilitata a hotarat adoptarea unor masuri de sanctionare drastice impotriva atat a Populatiilor si Conducatorilor Supremi (CS) ai BC planetare (BCP) si respectiv satelitara (BCS) ale CV-Pasarene-Vulturiene-zapezie si CV-Pas-Vult-neagra, cat si a Conducatorilor Supremi (CS) ai celor doua CV mentionate, situatia intercivilizationala conflictuala grava, existenta de mai multa vreme, intre CV-Gor-L-Mod (in calitate de CV bastinasa si realizatoare a PC si a Satelitului planetar: SP-PC) si cele doua CV oligarhice agresionale civilizational (CVOAC) mentionate anterior, s-a ameliorat considerabil. 2.Din aceeasi motivatie, si situatia intercivilizationala conflictuala existenta intre CV-Reptiliana-Iguanifera-maro-deschis, CV-Rep-Iguan-vernil si CV-Pas-Vult-albastra (ca CV care au, de asemenea BCP proprii in cadrul PC, dar sunt loialiste si sprijinitoare ale CV-GorL-Mod), pe de o parte, si respectiv cele doua CVOAC mentionate anterior (neloialiste si agresoare civilizational fata de CV-Gor-L-Mod), pe de alta parte, s-a ameliorat considerabil. 3.In contextul celor precizate anterior, va anuntam ca intre sanctiunile drastice aplicate de catre Ierarhia de conducere abilitata, mentionata anterior, se numara si modificarea datei-limita, stabilita de catre Ierarhia de conducere abilitata, mentionata anterior, in vederea evacuarii totale a BCP si a BCS detinute de catre cele 2 CVOAC mentionate atnerior, din data de: 60.6.21-cehzlf (17.12.2010-cg), stabilita initial, in data de: 57.6.21-cehzlf(14.12.2010-cg). 4. Precizam faptul ca sanctiunile aplicate, mentionate anterior, impotriva atat a Populatiilor si CS ai BC planetare (BCP) si respectiv satelitara (BCS) ale CV-Pasarene-Vulturiene-zapezie si CV-Pas-Vult-neagra, cat si a Conducatorilor Supremi (CS) ai celor doua CV mentionate anterior, au fost hotarate (de catre Ierarhia de conducere abilitata, mentionata anterior) si aplicate ca urmare a reclamatiilor efectuate de catre CS-PC, Ierarhiei de conducere abilitate, cu privire la abuzurile grave (constand inclusiv in agresiuni civilizationale grave si deosebit de grave, comise asupra unor personalitati apartinand CV-Gor-L-Mod, integrate existential in cadrul Lumii Planetare Fizice a PC, intre care si asupra mai multor combatanti ezoterici din cadrul CAIAC-LF-PC, precum si asupra unor fiinte colective societale de tip tara, intre care: Romania si REpublica Moldova) comise de catre anumiti reprezentanti ai CVOAC in cauza, in perioada temporala care a trecut de la instiintarea CS ai CVOAC in cauza, cu privire la aplicarea hotararii adoptate de catre Ierarhia de conducere abilitata, mentionata anteiror, referitoare la obligativitatea de a evacua, in totalitate, BCP si respectiv BCS detinute de catre cele 2 CVOAC, pana la data-limita stabilita initial, in acest scop si mentionata anterior. 5.In contextul celor mentionate anterior, suntem nevoiti a va atrage atentia asupra necesitatii de a manifesta o vigilenta sporita, ni perioada temporala urmatoare, pana la evacuarea in totalitate a celor doua BCP si respectiv a BCS, mentionate anterior, avand in vedere modul cunoscut si recunoscut de manifestare a unor reprezentanti ai celor 2 CVOAC mentionate anterior, care obisnuiesc sa procedeze la organizarea si producerea unor actiuni de razbunare, in astfel de situatii, mai ales impotriva unor fiinte individuale superioare (FIS) si a unor fiinte colective societale (FCSoc) reprezentative ale CV impotriva carora intentioneaza sa se razbune astfel. 6. Va mai instiintam insa, pe de alta parte, ca, deoarece tipurile de manifestari razbunatoare ale unor reprezentanti ai celor 2 CVOAC mentionate anterior, sunt, in general, cunoscute, la nivel multicivilizational si, ca atare, au si fost deja reclamate a se produce, in cadrul perioadei temporale mentionate, pana la data stabilita pentru evacuarea in totalitate a celor 3 BC (2 BCP si o BCS) mentionate anterior, la solicitarea expresa a CS-PC, Ierarhia de conducere abilitata, mentionata anterior, a hotarat (anuntand oficial hotararea in cuaza) ca, in cazul in care reprezentanti ai celor 2 CVOAC mentionate anterior vor initia organizarea unor manifestari represive, cu efect potential distructiv asupra PC, respectiv asupra SP-PC, care vor putea fi dovedite prin probe corespunzatoare, CS-PC este imputernicit sa adopte si sa aplice, in regim de urgenta sau chiar de maxima urgenta, dupa caz, masuri de contracarare corespunzatoare, intre care si anihilarea fiintiala, in totalitate, a celor 3 BC detinute de catre cele 2 CVOAC in cauza, mentionate anterior (2BCP si respectiv o BCS).
@
43.6.21-cehzlf(30.11.2010-cg)
Comunicare
Din partea Conducatorului Suprem (CS) al Planetei Cristiana (PC). Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). In legatura cu situatia recuperarii personalitatilor nascute in cadrul CV-Goriliana-Loialista (CV-Gor-L), dar care au fost agresate civilizational, pana la exorcizare si schimbare a identitatii civilizationale, de catre anumite CV de tip oligarhic, agresionale civilizational (CVOAC), care ne-au agresat in trecutul indepartat, dar si in trecutul apropiat, Planeta si Satelitul Planetar, dar mai ales Lumea Planetara Fizica (LPF) , va transmitem urmatoarele informatii: 1.CV-Gor-L nu mai exista in prezent, fiind anihilata fiintial, din cauza efectelor distructive produse prin intermediul unor contracte de agresiune civilizationala, dintre care, din nenorocire, cele mai multe au fsot incheiate nu doar cu acordul CS-CV-Gor-L de atunci, ci chiar la solicitarea, uneori expresa, a acestuia, in contextul unei acute lipse de fonduri, care daca ar fi persistat, ar fi avut ca efect probabil anihilarea si a CV-Gor-L-Mod, precum si, mai ales, imposibilitatea prezentarii unui candidat deosebit de performant la competitia civilizationala (Comp-civ) organizata pentru selectarea viitorului CS al Lumii Absolute Creatoare aferenta Integralei Nr.8 de CV din cadrul Ansamblului Global de integrale 1-10 de CV ale Civilizatiei Creatoare Initiale Tutelare), candidat care a si castigat, in final, Comp-civ mentionata. Dintre fiintele individuale superioare (FIS) nascute in Romania, in cadrul CV-Gor-L, apreciem ca pana in prezent s-a reusit recuperarea aproape integrala (in cadrul CV-Gor-L-Mod, singura CV de tip CV-Gor-L existenta, in cadrul PC, in prezent) a peste 60 de FIS care aveau prevazut, la nastere, in cadrul destinului lor existential individual (DEI), vocatia de: vector societal (dintre care ii exemplificam, in cadrul Lumii Planetare Superioare a PC: LPS-PC, pe urmatoarele personalitati: Vasile Conta, Sofia Nadejde, Maria-fosta regina a Romaniei, Gheorghe Marinescu, Ansa Aslan, Matei Millo, Maria Filotti, Eremia Grigorescu, precum si alte personalitati, mai putin cunoscute in prezent, intre care mai multi eroi ai razboiului de independenta, ai celor doua razboaie mondiale, precum si ai Revolutiei Romane din decembrie 1989). In aceeasi perioada temporala, in cadrul Lumii Planetare Fizice a PC (LPF-PC) s-a reusit, cu mare greutate, recuperarea partiala (in cadrul CV-Gor-L-Mod) a peste 30 de FIS care aveau prevazuta, in cadrul DEI al lor, vocatia de vector societal, respectiv de combatant ezoteric de elita, dintre care exemplificam urmatoarele personalitati: Nadia Comaneci, Mirabela Dauer, Lucretia Ciobanu, Angela Moldovan, Ion Bocsa, Constanta Buzea si altii, mai putin cunoscuti, intre care si cativa fosti combatanti ezoterici de elita din cadrul CAIAC-LF-PC. 2.Dintre FIS nascute in cadrul CV-Gor-L, in Romania, care aveau in DEI al lor, prevazuta vocatia de vector social, s-a reusit, in aceeasi perioada temporala, recuperarea integrala, in cadrul Lumii Planetare Superioare a PC (LPS-PC), a peste 3.000 de FIS (care insa, din nefericire, tot nu sunt corespunzator cunoscute in cadrul LPF-PC), iar in cadrul LPF-PC s-a reusit recuperarea partiala a peste 1.000 de FIS (care insa, de asemenea, nu sunt corespunzator cunoscute in cadrul LPF-PC). 3.Cauza pentru care rezultatele recuperarii civilizationale, in cadrul CV-Gor-L-Mod, in perioada temporala mentionata, sunt atat de modeste, consta in faptul ca anumite CV oligarhice agresionale civilizational (CVOAC) care au agresat in trecutul indepartat, dar, mai ales, in trecutul recent, Planeta in care suntem integrati existential (Planeta realizata de catre CV-Gor-L) si indeosebi Lumea Planetara Fizica (LPF) aferenta Planetei, au conceput si aplicat, in mod deliberat, un program de distrugere sistematica a identitatii civilizationale, nu doar la nivelul personalitatilor CV-Gor-L care aveau prevazuta, in DEI al lor, vocatia de vector societal, respectiv de vector social, ci a intregii Populatii a unor tari si chiar continente (ca FC societale principale: FCSocP), intre care si Romania (ca tara inainte-mergatoare, selectata pentru CV-Gor-L, la inceputul Erei Zodiacale nr.9, in curs), precum si tarile selectate, in acelasi context, ca: rezerva de tara inainte-mergatoare pentru CV-Gor-L: Cehia, Polonia, Estonia, Lituania, Moldova. 4. CVOAC care au procedat la organizarea si aplicarea unor planuri sistematice de distrugere a identitatii civilizationale a FIS si chiar a FCSoc (apartinand CV-Gor-L) integrate existential in cadrul LPF, precum si transformarea acestora in mutanti civilizationali apartinand CVOAC in cauza, sunt urmatoarele: A.In ordine temporala (istorica): A1. CV-Reptiliana-Serpiliana-indigo (care a provocat si Revolta Luciferica); A2. CV-Pestiliana-Somniliana-portocalie; A3.CV-Pestiliana-Delfiniana-Modificata-galbena; A4.CV-Reptiliana-Iguanifera-verde (in Era Dinozaurilor); A5.CV-Arahnidica-Tarantulara-indigo (din care, din cate cunoastem, a facut parte si deosebit de maleficul personaj: Bafomedos); A6.CV-Arah-Tar-rosie; A7.CV-Animaliera-Sobolaniana-rosie; A8.CV-Rep-Serp-Zburatoare-galbena (sarpele cu pene); A9.CV-Rep-Serp-Inotatoare-portocalie (dragon); A10.CV-Rep-Balauriana-rosie; A11.CV-Rep-Bal-Mod-galbena; A12.CV-Rep-Bal-Mod-albastra; A13.CV-Arah-Tar-Mod-ocril (CV din care era originar si cel mai malefic personaj, cunoscut, in calitate de CS al Lumii Trasncendentale Creatoare tutelara aferenta Ansamblului nr.9 in care este integrata PC: Satan-Satanos); A14.CV-Arah-Tar-Mod-verde; A15.CV-Arah-Tar-Mod-maro; A16.CV-Arah-Tar-2Mod-indigo; A17.CV-Pest-Delfiniana-alba; A18.CV-Pest-Rechin-zapezie; A19.CV-Pest-Morun-cenusie; A20.CV-Pasareana-Vulturiana-Modificata-albastra; A21.CV-Pas-Vult-neagra; A22.CV-Pas-Vult-zapezie. B.In ordine distructiva (descrescatoare): B1.CV-Arah-Tar-indigo; B2.CV-Arah-Tar-rosie; B3.CV-Pest-Somniliana-portocalie; B4.CV-Rep-Serp-indigo; B5.CV-Rep-Bal-rosie; B6.CV-Pas-Vult-neagra; B7.CV-Pas-Vult-zapezie. In contextul mentionat anterior, Romania, ca FCSocP-tara, are, in prezent, sanse de doar 22% de a mai exista in cadrul noii Lumi Satelitare Fizice (LSF) ce urmeaza a se naste, la inceputul anului 23-cehzlf (inceputul anului 2012-cg coerspondent) pe Satelitul Planetar al PC (SPC), avand nevoie de minimum 50% sanse de a mai exista, echivalate intr-un numar minim de: 300 de FIS cu vocatia de vector societal, 6.000 de FIS cu vocatia de vector social, 40 de FCSoc locationale cu vocatia de vector societal si respectiv 2.000 de FC sociale cu vocatia de vectori sociali. 6.Avand in vedere cele precizate anterior, pentru urgentarea corespunzatoare a “desteptarii” ezoterice a marii majoritati a Populatiei LPF-PC (si in special a Populatiilor tarii inainte-mergatoare-Romania, precum si a tarilor-rezerva de tara inainte-mergatoare, mentionate anterior), se apreciaza ca necesara realizarea a cel putin 4 contacte bicivilizationale, dintre care cel putin 3 indirecte (prin transmiterea unor mesaje inregistrate) si cel putin unul direct (prin realizarea unui dialog direct intre FIS provenite din Lumi aferente altor CV si FIS apartinand CV-Gor-L-Mod ). Aceste contacte inter-civilizationale presupun sosirea unor flotile de nave extraplanetare (sau extralumesti, dar provenite din BC planetare din cadrul LPS-PC, aferente unor CV sprijinitoare ale CV-Gor-L-Mod), dat fiind faptul ca CV-Gor-L-Mod nu dispune, in prezent, de capacitatea tehnologica necesara pentru a realiza nave de transport extralumesc proprii, fiind nevoita sa apeleze, in acest scop, la inchirierea unor nave de transport, apartinand unor CV sprijinitoare. De asemenea, incepand cu hexada mica cehzlf urmatoare celei curente, de la nivelul BCP-PC aferenta CV-Gor-L-Mod, se va aplica un program de sporire a numarului de comunicatori ezoterici (denumiti popular si: “astrali”) apartinand CV-Gor-L-Mod, pentru care vor fi activate aproximativ 60 de FIS care au prevazuta, in DEI al lor, vocatia de comunicator ezoteric, dintre care 12 in Romania, 18 in Europa si 30 in restul LPF-PC. Analizand posibilitatile financiare de care dispune in prezent, precum si in viitorul foarte apropiat, CS-BCP-LPS-PC a CV-Gor-L-Mod, s-a estimat ca s-ar putea realiza un contact intercivilizational indirect intr-o perioada temporala situata in cadrul celei de-a doua jumatati a primei hexade mari cehzlf a anului-cehzlf urmator celui curent. Alternativ (in cazul in care nu se va realiza obiectivul mentionat anterior), se are in vedere posibilitatea achitarii unei contributii financiare corespunzatoare, pentru realizarea, in colaborare cu alte Lumi apartinand CV-Gor-L-Mod (dar superioare celei planetare), a unui contact intercivilizational de tip indirect (prin intermediul unei flotile de nave extralumesti, cu componenta minimala: o nava de transport si o alta cu rol de protectie a navei de transport), sau chiar de tip direct (dar tot intr-o componenta minimala, de 6 persoane, dintre care doar doua vor participa la dialog).
@
44.6.21-cehzlf (01.12.2010-cg)
Reactie la continutul primului numar al revistei „Tara lu’ Garcea”, difuzat de Ziua Nationala a Romaniei
Ticalosilor! Ati indraznit sa batjocoriti Romania de Ziua sa Nationala. Chiar daca voi, in calitate de programati existential si animati existential, in conformitate, probabil ca nu sunteti pe deplin constienti de gravitatea faptului comis, trebuie sa cunoasteti totusi ca cei care apara fiinta colectiva societala principala a Romaniei, loialista ca civilizatie virtuala, vor avea grija ca, la vremea potrivita, sa fiti judecati pentru fapta pe care ati comis-o, atat voi, programatii si animatii existential (care inca nu stiti in ce situatie existentiala va aflati), cat, mai ales, programatorii si animatorii vostri existentiali, care v-au determinat sa comiteti marsavia de a batjocori Romania de Ziua sa Nationala. Lorin Ioan Fortuna, Presedinte al filialei Timisoara a Miscarii Spirituale „Sarmisegetuza”
@
41.6.21-cehzlf (28.11.2010-cg)
Mesaj de multumire
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Adresam multumiri tuturor combatantilor ezoterici care, prin efortul lor de combatanta, dar si prin capacitatea lor de suferinta, au reusit, prin actiunile ezoterice specifice pe care le-au realizat, nu doar sa compenseze efectul nebenefic al actiunilor ezoterice intreprinse de combatantii ezoterici ai fortelor ostile integrarii europene a Republicii Moldova, ci chiar sa favorizeze o basculare societala politica, la un nivel nesperat la inceputul actiunii de realizare a conditiilor ezoterice necesare infaptuirii unei basculari societale politice in Republica Moldova catre integrarea europeana si apropierea de Romania. Ca si in alte dati, exprimam respectul si aprecierea pentru principala combatanta ezoterica din cadrul CAIAC-LF-PC, care, fiind, din nenorocire, singura combatanta ezoterica de nivel suprem de care dispunem, a fost nevoita sa poarte si o povara de suferinta suplimentara, care, din nenorocire, a doborat-o, dar nu pana la un nivel de la care sa nu-si poata reveni, fapt care s-a intamplat si ne-a bucurat. Multumim de asemenea tuturor factorilor civici si culturali care, prin manifestari culturale specifice (incluzand si aniversarea Zilei Bucovinei: 28 noiembrie), au contribuit la generarea de energie emotionala in regim rezonant, aducandu-si astfel o contributie meritorie la realizarea conditiilor ezoterice necesare producerii bascularii societale politice, mentionata anterior. In contextul societal-politic benefic, care speram ca va urma (in sensul ca factorii politici din Republica Moldova vor sti si vor putea sa-si uneasca eforturile pentru a determina reorientarea societala-politica a Republicii Moldova catre integrarea europeana), dorim sa mai atragem atentia asupra importantei sincronizarii temporale calendaristice a Republicii Moldova cu Europa, prin renuntarea definitiva la niveloficial, a utilizarii calendarului iulian (denumit „stil vechi”, specific, din punct de vedere societal, Rusiei) si trecerea pe calendarul gregorian (denumit popular si „stil nou”), specific marii majoritati a tarilor europene (inclusiv Romania).
@
38.6.21-cehzlf (25.11.2010-cg)
Anunt ezoteric
Asociatie lucrativa autorizata, care colaboreaza cu Miscarea Ezoterica ”Sarmisegetuza”, ofera celor interesati posibilitatea de a afla informatii existentiale caracteristice, referitoare la fiinte individuale superioare (oameni) si, respectiv, la fiinte colective formate din oameni (de tip social: familie, neam , ginta; de tip organizational: asociatii, organizatii, societati comerciale, institutii; de tip locational: imobile domiciliare, sedii organizationale, localitati s.a.). Fiintele in cauza trebuie sa fie nascute, respectiv infiintate, dupa data de: 19.12.1989 (adica in noua Era Zodiacala, nr.9, care a inceput in data de 20.12.1989), informatiile respective fiind obtinute prin consultarea secventei calendaristice natale, specifica fiintelor individuale, respectiv fiintelor colective, in cauza, in cadrul Calendarului Ezoteric Hexadal Zodiacal Lumesc Fizic, specific Civilizatiei care a realizat Planeta in a carei Lume Planetara Fizica suntem integrati existential. De asemenea, se pot oferi consultatii referitoare la beneficitatea unor secvente calendaristice, din cadrul aceluiasi calendar, in vederea programarii temporale a realizarii unor evenimente deosebit de importante, precum: incheierea unei casatorii, procreerea unui copil, incheierea unei afaceri importante, construirea sau achizitionarea unei locuinte s.a.
@
38.6.21-cehzlf (25.11.2010-cg)
Comunicat Miscarea „Sarmisegetuza”
Deoarece atat din modul in care se motiveaza dezbaterea publica organizata de catre ziarul Jurnalul National in legatura cu importanta Zilei Nationale: 1 decembrie, precum si din raspunsurile exemplificate in cadrul rubricii web a publicatiei in cauza, rezulta ca niciunul dintre factorii (individuali, respectiv organizationali) care au participat, pana in prezent, cu opinii in legatura cu problema mentionata, nu are o pregatire minima ezoterica, formulam in legatura cu problema in cauza urmatoarele constatari si precizari, din punct de vedere ezoteric specific Ezoterismului aferent Civilizatiei din care face parte Romania, considerata ca fiinta colectiva societala de tip tara: 1. Din punct de vedere ezoteric, o fiinta individuala, respectiv o fiinta colectiva sociala sau o fiinta colectiva societala (ex.: fiinta individuala superioara de tip: Om fizic, care exista si evolueaza existential in cadrul Lumii Planetare Fizice a Planetei in care exista, in prezent, Romania, ca fiinta colectiva societala de tip tara, formata din oameni) este caracterizata, in principal, de doua secvente calendaristice, si anume: secventa calendaristica in care a fost procreata si respectiv secventa calendaristica in care s-a nascut efectiv. 2. Cunoasterea secventelor calendaristice in cauza si aprecierea acestora, printr-o cinstire corespunzatoare, in primul rand chiar de catre fiintele in cauza, constituie o actiune deosebit de benefica, cu influente corespunzatoare asupra evolutiei existentiale a fiintelor in cauza. 3. Daca secventa calendaristica aferenta procreerii unei fiinte, individuale sau colective (ex.: pentru fiinte colective: secventa calendaristica in care s-a materializat, printr-o actiune corespunzatoare de inregistrare colectiva, a intentiei de nastere a fiintei colective in cauza), este mai greu de cunoscut si, ca atare, de perceput, inclusiv ca importanta, constituind, din nenorocire (datorita insuficientei cunoasteri a importantei Ezoterismului), de catre initiatii corespunzatori in Ezoterism, secventa calendaristica aferenta nasterii se afla, din norocire, intr-o situatie cu mult mai favorabila, fiind constientizata, ca atare, cat si ca importanta, de marea majoritate a fiintelor individuale superioare (oameni), precum si de o mare parte (si in special de catre oameni conducatori) a populatiei care este integrata existential in fiinta colectiva (sociala, respectiv societala) in cauza, astfel incat cinstirea corespunzatoare a datei calendaristice de nastere este mult mai uzitata, inclusiv la nivel oficial, cu consecinte corespunzatoare asupra evolutiei existentiale benefice a fiintelor in cauza. 4. In contextul celor expuse anterior, consideram ca se poate intelege complet si corect, din punct de vedere ezoteric, atat importanta, cat si riscurile efectuarii si finalizarii demersului intreprins de ziarul Jurnalul National, in cazul in care acestea nu se vor finaliza in concordanta inclusiv cu importanta ezoterica asociata respectivei actiuni. 5. Atragem atentia ca, din punct de vedere ezoteric, a proceda la necinstirea corespunzatoare a secventei calendaristice natale a unei fiinte individuale superioare, respectiv a unei fiinte colective societale, poate constitui inclusiv un act de agresiune ezoterica, intreprins de catre forte ostile fiintelor individuale, respectiv colective, in cauza, forte care cel putin la un anumit nivel de coordonare a respectivelor actiuni agresionale constientizeaza total adevaratul scop al actiunilor in cauza (chiar daca alti factori fiintiali individuali, respecti colectivi, nu constientizeaza decat partial, sau chiar deloc, aceste aspecte), cu consecinte corespunzatoare, mai mult sau mai putin nebenefice, asupra evolutiei existentiale viitoare a respectivelor fiinte individuale, sau colective, in cauza. 6. Din punctul nostru de vedere, nu este deloc intamplator ca se pune problema mentinerii oportunitatii cinstirii ca Zi Nationala a Romaniei a zilei de nastere a fiintei colective societale: Romania (01.12.1918) in varianta „Mare”, din fiinta colectiva societala: Romania „Mica” (a carei data de nastere este 24.01.1859), intr-un context in care, in prezent, se desfasoara o agresiune ezoterica, politica si civica fara precedent asupra fiintei colective societale: Tara Romania, ale carei consecinte se pot constata de catre toti cei care pot si doresc sa le sesizeze, mai ales din partea acelor forte ostile fata de intreaga fiinta colectiva societala a Omenirii (in care este integrata existential Romania, ca fiinta colectiva societala de tip tara), in scopul instalarii, la nivel mondial, prin forta si subversiune, a unei noi ordini mondiale, bazata pe impunerea unei oligarhii specifice, de factura masonica, in detrimentul marii majoritati a populatiei, careia, in loc de democratie autentica, urmeaza sa i se ofere, intr-o prima faza, o pseudo-democratie oligarhica (de factura masonica), iar intr-o faza urmatoare, o dictatura impusa prin toate mijloacele de opresiune posibile, incepand cu cele ale gestionarii corespunzatoare a surselor de venit societal si respectiv a surselor de venit social si individual. In final, ca o observatie, dar si ca o motivatie, consideram oportun a adauga ca pe o intrebare retorica: Cum considera organizatorii actiunii intreprinse de catre ziarul Jurnalul National ca ar fi intampinata, ca atitudine, o actiune similara, intreprinsa de un ziar de audienta nationala, intr-o fiinta colectiva societala tarala, precum: SUA, Franta, Marea Britanie s.a.? Presedinte Lorin Ioan Fortuna
@
37.6.21-cehzlf (24.11.2010-cg)
Instiintare
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Catre toti combatantii ezoterici din cadrul CAIAC-LF-PC. Avand in vedere apropierea datei: 40.6.21-cehzlf (sambata 27.11.2010-cg), care este una dintre datele principale ezoterice asociate Romaniei, ca fiinta colectiva societala de tip tara (FCSoc-T), precum si a datei: 41.6.21-cehzlf (duminica 28.11.2010-cg), in care sunt programate alegeri parlamentare in Republica Moldova, facem apel catre toti combatantii ezoterici din cadrul CAIAC-LF-PC, de a contribui in mod corespunzator si in masura posibilului la sprijinirea ezoterica a celor 2 fiinte colective de tip tara, prin actiuni specifice si, in special, prin actiuni de depoluare energetica fundamentala si bioenergetica, prin intermediul obiectivelor publice (strazi, piete, monumente s.a., care constituie „portaluri” de sprijinire ezoterica a celor FCSoc-T, exemple de nume putand fi: b-dul. Basarabia, str. Chisinau, Ambasada R. Moldova, Consulatul R. Moldova – pentru Republica Moldova, respectiv: strada 1 Decembrie, str. Marasesti, monumente ale Eroilor etc – pentru Romania) existente in Romania, in diferite localitati, pentru a se asigura, in acest fel, un suport ezoteric cat mai puternic in vederea unei evolutii existentiale viitoare cat mai benefice a celor doua FCSoc-T.
@
36.6.21-cehzlf (23.11.2010-cg)
Comunicat – Miscarea Sarmisegetuza
In legatura cu modul in care a fost organizata si s-a desfasurat, pe programul 1 al Televiziunii Romane (TVR1), in data: 21.11.2010 (duminica), ora 23.20, emisiunea: „Garantat 100%”, avand ca realizator si moderator pe Catalin Stefanescu, tema emisiunii fiind: „Despre sfarsitul lumii”, anuntata in prealabil si mediatizata corespunzator inclusiv printr-un articol special aparut in ziarul „Evenimentul Zilei” din data de 20.11.2010, dorim sa transmitem public urmatoarele informatii si considerente: 1. Din articolul preliminar, referitor la emisiunea in cauza (mentionat anterior), rezulta ca nici unul dintre cei invitati sa participe la emisiune nu este specialist in Ezoterism. 2. Consideram ca este de apreciat faptul ca, in comparatie cu o emisiune anterioara, pe aceeasi tema, realizata si transmisa tot pe programul 1 al TVR, dar in toamna anului 2008 si avand ca moderator pe Liviu Mihaiu, nu au mai fost invitati sa participe, de aceasta data, la emisiune, nici reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane (a caror motivatie, precum ca „nimeni nu poate cunoaste cand va fi sfarsitul lumii, nici macar Fiul, ci doar Tatal”, este arhicunoscuta), si nici neaveniti in domeniu, dar probabil cunostinte si clientelari specifici ai moderatorului, asa cum s-a intamplat in cadrul emisiunii exemplificate anterior, care, datorita motivatiei mentionate, consideram ca a cazut in derizoriu. 3. Referitor la domeniile de specializare ale invitatilor emisiunii realizate si transmise recent de TVR1, la care ne referim, am remarcat faptul ca specializarile respective erau aferente modelului caracteristic fizic de explicare a existentei Omenirii si eventual celui religios (in cazul antropologului cultural), dar nu si modelului informatic, de tip realitate virtuala, specific doar Ezoterismului modern. 4. Cu privire la referintele asupra civilizatiei mayase, consideram ca trebuie apreciata corespunzator referinta la calendarul mayas, pe de o parte, dar, pe de alta parte, trebuie evidentiata si chiar amendata absenta altor referinte importante, cum ar fi cele aferente cosmodromului mayas (pe care este amplasata o imensa pasare alba, vizibila din stratosfera), apoi la reprezentarea inscriptionala pe o stanca a celebrului desen reprezentand un mayas situat intr-un vehicul ciudat (asemanator unui submarin sau unei nave cosmice), intr-un context in care, la vremea respectiva, Omenirea, in zona teritoriala in cauza, din cate cunoastem, ajunsese probabil abia la stadiul transportului realizat prin tractiune, cu anumite animale, si in care inclusiv existenta unui vehicul de transport bazat pe roti nu este suficient de certa, prin dovezi corespunzatoare, astfel incat sa poata fi motivat desenul respectiv, altfel decat prin asocierea sa cu o nava cosmica, precum si cu ipoteza exodului extraplanetar prin care se pare ca ar fi fost salvata cea mai mare parte din populatia mayasa. 5. In legatura cu referintele calendaristice, reliefam faptul ca in cadrul sistemului de cronologie specific civilizatiei mayase nu a fost evidentiata corespunzator referinta mayasilor la un asa-numit: „sfarsit al timpului”, care ar urma sa se produca in viitor, si nici nu a fost asociata disparitia brusca si nedeplin explicabila nici pana in prezent, decat tot printr-un exod extralumesc, realizat cu nave extraplanetare, ca o salvare civilizationala, de catre o posibila civilizatie extraplanetara, cu relativ putin timp inainte ca expeditiile de explorare, urmate de cele de cucerire, inrobire si chiar de masacrare a populatiei bastinase, intreprinse de catre conducatorii unor state de atunci, din perimetrul teritorial actual al Spaniei si Portugaliei, sa se produca si sa aiba ca urmari antropologice anihilarea civilizatiilor originare si specifice (autohtone), prin transformarea respectivelor civilizatii in „clone civilizationale” ale unor civilizatii europene, proces distructiv civilizational care s-a realizat apoi si pe celalalt continent, denumit generic: „american”. 6. In legatura cu emisiunea mentionata, realizata recent, mai semnalam ca modul de perceptie si de explicare a unor componente de baza extraplanetare (ex.: Galaxia, Universul s.a.) difera fundamental, din punctul de vedere al Astronomiei (specific modelului fizic), comparativ cu punctul de vedere al Astrologiei (specific Ezoterismului sau, intr-o denumire echivalenta, dar mai populara, Magiei) si, mai ales, referitor la rezervele pe care ar trebui sa le avem fata de modelul fizic, in contextul in care explicarea anumitor fenomene astronomice s-a realizat si se mai realizeaza pe baza unor observatii efectuate pe o perioada temporala mult prea scurta, comparativ cu durata temporala foarte indelungata ce caracterizeaza o evolutie completa a fenomenelor in cauza. 7. In final, dar nu si in cele din urma (deoarece consideram ca ar mai fi trebuit aduse in discutie si alte argumente referitoare la problematica in cauza, intre care mentionam, in primul rand: experimentul Montauk, dupa numele localitatii din SUA, in care s-a efectuat, sub conducerea generala, din cate cunoastem, a reputatului om de stiinta: John von Neumann, apoi alinierea fundamentala, pe axa galactica principala a Astrului Solaritatii cu Planeta noastra si cu Astrul Constelational al Constelatiei celei mai apropiate, despre care, desi s-a facut o referinta, o consideram necorespunzatoare pentru importanta fundamentala a evenimentului respectiv, precum si referitor la filmul artistic „2012”, realizat in SUA, probabil nu intamplator, si difuzat tocmai in aceasta perioada), ne rezumam la a mai atrage atentia inclusiv asupra scrisorii deschise, adresata la sfarsitul verii anului 2008, de catre conducerea Pentagonului, Parlamentului SUA, in care se atragea atentia asupra posibilitatii producerii unei catastrofe mondiale la sfarsitul anului 2012, document care a si motivat, in principal, organizarea emisiunii la care ne-am referit la inceput, tot de catre TVR1, avand ca moderator pe Liviu Mihaiu. Emisiunea in cauza a motivat atunci inclusiv adresarea unei solicitari oficiale, efectuata in toamna anului 2008, catre Presedintele Romaniei, catre Academia Romana, precum si catre alte institutii abilitate, de catre Conducerea Miscarii Civice „Mihai Eminescu”, in vederea repetarii experientei de testare a viitorului Lumii Fizice Planetare, printr-un experiment de hipnoza progresiva (asemanator celui utilizat in cadrul experimentului Montauk), in Romania, pentru a se determina astfel in ce masura un asemenea experiment confirma sau nu previziunea calendarului mayas pentru anul 2012. Solicitarea in cauza a fost efectuata inclusiv avand in vedere ca scrisoarea deschisa, trimisa de Conducerea Pentagonului Parlamentului SUA, putea fi motivata motivata de refacerea, in cursul anului 2008, a experimentului Montauk, utilizand hipnoza progresiva (adica trimiterea de subiecti hipnotizabili in viitor, pentru a relata, in stare de hipnoza, cu ce evenimente se confrunta) si s-a soldat cu aceleasi concluzii, potrivit carora nici unul dintre subiectii experimentului, trimisi in viitor, prin hipnoza progresiva, nu a putut trece si relata ce se poate intampla dupa sfarsitul anului 2012. Mai mentionam, tot referitor la solicitarea transmisa Presedintelui Romaniei, ca s-a primit un raspuns oficial, la solicitarea in cauza, din partea consilierului prezidential Gabriel Cristian Piscociu, in care conducerea Miscarii Civice „Mihai Eminescu” a fost instiintata ca Institutia Prezidentiala a luat la cunostinta de solicitarea respectiva si ca problema semnalata va ramane in atentia sa. Presedinte Lorin Ioan Fortuna
@
24.6.21-chzzlf (11.11.2010-cg)
Instiintare
Din partea Conducatorului Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Cristiana (CAIAC-LF-PC). Avand in vedere ultimele comunicari primite de la Conducatorului Suprem (CS) al CV-Goriliene-Modificate (CV-Gor-Mod), in care se explica, intre altele, si contextul ezoteric in care s-au transmis comunicarile anterioare, precum si, mai ales, gradul ridicat de informatii false incluse in cadrul respectivelor comunicari, context diferit, in mare parte, de conditionarile defavorabile receptarii de informatii, datorate variantelor nebenefice de destin existential in care se afla fiintele colective societale (FCSoc) in care este integrat existential receptorul comunicarilor in cauza, despre care aveam cunostinta si referitor la care am atentionat, de multe ori, pe vizitatorii publicatiei noastre informatice, anuntam ca ne vedem nevoiti, cu scuzele de rigoare, a proceda la stergerea respectivelor comunicari, precum si a unor instiintari aferente din partea Conducatorului CAIAC-LF-PC, precum si a unor cursuri de ezoterism, din cadrul publicatiei noastre informatice. Respectivele comunicari si cursuri de ezoterism vor fi inlocuite, in timp, cu altele, referitor la care ni s-a transmis ca nu vor mai fi supuse prevederilor de agresiune civilizationala, de tip informational, prin intermediul unor asemenea comunicari, care constituiau, de fapt, efectul informational al unor contracte de agresiune civilizationala, contra cost, pe care CS-CV-Gor-Mod nu le-a putut evita, in lipsa unor alte surse de finantare, necesare functionarii, si mentinerii evolutiei existentiale a CV-Gor-Mod in cadrul Lumilor in care dispune de baze civilizationale proprii, precum si pentru a putea mentine candidatura unui reprezentant al CV-Gor (care ulterior a fost anihilata fiintial, existand in prezent doar CV-Gor-Mod, ca urmasa genealogica civilizationala), in cadrul competitiei civilizationale (comp-civ) desfasurate pentru alegerea unui nou CS al Lumii Absolute Creatoare (LAC), care conduce, la nivel absolut, Reunionalul de Ansambluri 1-15 de Integrale 1-6 de CV in care este integrata existential Planeta pe care existam. L.I.F.

Întrebarea de care ziceam înainte de „înştiinţări”De ce credeţi că aceşti oameni nu sunt internaţi? (Aştept OTV -isţi şi membrii noului PP-DD). Sau poate ar trebui arestaţi pentru şarlatanie? 

Precizare: În afară de faptul că Tudor Barbu a dezvoltat tema la OTV  şi pe siteul „2012-tehnici de salvare” am văzut o emisiune în care, Lorin Fortună afirma cu toată seriozitatea că pe 21 Decembrie 2012, se va întâmpla un fenomen similar teleportării, de fapt, noi şi  întreg Univerul cunoscut neexistând decât ca nişte biţi într-un supercomputer, din Imperiul Gorilian. Deoarece la acea dată Pământul va intra într-o epocă de lumină,  într-un proces care îl va transforma într-o stea pitică albă, chestie incompatibilă vieţii aşa cu o ştim, cei dintre pământeni care sunt gorilieni, vor fi transferaţi pe Lună pentru a continua existenţa speciei, acolo deja este pregătit tot, dar cea mai aplicată afirmaţie a sa spunea că a fost … infromat, nu înţelege nici el cum se petrece asta,  că Dan Diaconescu este deja hotărât a fi Preşedintele Noului Pământ. El însuşi având o funcţie superioară căreia nu mai ştiu um îi zicea… Emisiunea a fost difutată după ce Dan Diaconescu a spus cu cătuşele pe mâini că intenţionează crearea PP-DD…

Dacă interesează pe cineva părerea mea este că ar trebui totuşi internaţi…  

P.S. Votaţi Partidul Poporului-Dan Diaconescu!

😀

La OTV sfârşitul lumii în 2012 între abureală şi paranoia

14 aprilie 2011 17 comentarii

Văd că la OTV, când nu au subicte noi reâncălzes subiecte mai vechi.

Astfel, de la o vreme la OTV, fără a pune semnul cu P în cerc, televiziunea în emisiunea lui Tudor Barbu revine cu subiectul legat de 2012 când ar urma să ne ia dracu, dar numai dacă nu suntem atenţi la cene învaţă el.

Adstfel, omul şi.a deschis un site numit “2012 tehnici de salvare”, deci vine sfârşitul lumii, dar nu pentru toşţi ci doar pentru cei care râmân nelămuriţi în chestiune.

Evident că respective emisiune ca şi siteul pe care îl promovează este un amesrec de esoteric, de istorie, de astronomie, NASA şi religie, un fel de varză din care nu mai înţelegi nimic dacă le pui cap la cap, o chestie care să se plieze pe feluri diferite de a vedea lumea, Universul în care trăim.

Atenţie, articolele din care citează Barbu sunt prezentate ca articole de actualitate foarte … actuală…

Pe siteul lui Barbu îţi atrage atenţia în dreapta  o precizare, în dreapta  sub cuvântul “Publicitate”  scrie că “Siteul e iniţiat şi promovat de Tudor Barbu la OTV” … (vezi foto) interesantă multivalenţa publicităţii. Ei, dacă acolo pe site dai clic pe chestia asta, te trezeşti taman în curtea OTV http://www.otv.com.ro/ . O ţârâ mai jos, scrie “Părerea ta” adică a otevistului conştient de valoara sa şi preucupat de problemele grave alu Umanităţii. Când am trecut eu pe acolo, după cum se poate vedea şi în fotografie,  o întrebare zbuduia boborul otevistic. “Crezi că va fi furtună solară în 2012?”. Păi da, ceea ce se va întâmpla în 2012 va depine la modul capitat de fele în care otevistul zice da au ba, zic otevistul deoarece la respective întrebare poate răspunde doar otevistul. Dacă tot eram acolo am bifat şi eu ca omul una din găurici. Prima, aia cu “da” ca să văz rezultatele. Apăs apoi pe “VOT” se deschide o pagină albă une sdcia doar “Invalid token”, încerc şicu “nu” la fel, se pare că m-a recunoscut ca nefiind otevist, fapt pentru care era invalid orice ziceam. De înregistrat nu mă înregistrez nici de-al naibii. În fine, după cec am costat că nu merge să votezi decât dacă eşti un ales al sorţii în sensul că eşti membru al … siteului de  viitor salvaţi.

  Am să mă refer la patru articole de acolo de pe siteul  http://www.2012tehnicidesalvare.ro/ .Mai întâi la un articol publicat  la , 13 Octombrie 2010 savându-l ca autor pe un anume Salman Gabriel. Salaman Gabriel … Prima chestie care mi-a sărit în ochi este numele. Nu e unul oarecare deşi aşa pare. Salamna pare a veni de la arăbescul “salaam” care se scrie  السلام şi care înseamnă “Pace” iar Gabriel  nu e nici el un nume tocmai neimportant,  „Gabriel” semnifică în limba ebraică Dumnezeu este puterea mea (latină: Sanctus Gabriel; italiană: San Gabriello; arabă: Jibrail). Eee? ….Puternic şi de impact nume.

Ei, dar de pe un site http://intamplarisavante.wordpress.com/category/2012/ aflăm că  domnul Salaman este cel  mai mare constructor de buncare din Romania şi că gazda respectrivului site a constat că : Cautarile care-i conduc pe cititori catre siteul meu imi arata negru pe alb ca popularitatea celui mai mare constructor de buncare din Romania, Gabriel Salman, este in crestere.”

Ca fapt divers, gazda acelui site este Camelia Tabacu. (despre ea putem afla de la Victor Roncea care spune că: “Facebook-ul i-a despartit! Jurnalista Camelia Tabacu ii spune adio sotului printr-o postare pe blog. Horia Tabacu este plecat din localitate. Chipurile pentru a lansa “Drumul pana la Piata Romana”. Dar unde? In Tahiti, inLillesau la Satu Mare?”

Cei interesaţi pot vedea întreg articolul aici:

http://roncea.ro/2010/12/08/facebook-ul-i-a-despartit-jurnalista-camelia-tabacu-ii-spune-adio-sotului-printr-o-postare-pe-blog-horia-tabacu-este-plecat-din-localitate-chipurile-pentru-a-lansa-drumul-pana-la-piata-romana/

  Astfel să vedem acest articol scris de Salaman şi publicat  la 13 0ctombrie 2012: ”Iti place sau nu, 2012 se apropie!” poate fi văzut integral la capătul acesti linc: http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/12-iti-place-sau-nu-2012-se-apropie

Din start, articolul pleacă în forţă:

 “Si =Avertismentele Maya=sunt doar vârful unui mister mult mai profund pentru care guvernele lumii au cheltuit deja sume uriase sa-l ascunda privirilor noastre. Sa va arat ceea ce stiu…”

Pun pariu că deja otevistul e cu neuronal pe bigudiuri la apretat… şi continuă:

– Ce se va întâmpla cu adevărat sau ce urmeaza să se întâmple în şi pană în Decembrie 2012 ???
– Care este modul în care aceste posibile evenimente vor afecta viaţa a miliarde de oameni pentru totdeauna (inclusiv viaţa ta!)?
– Ce poti face pentru ca tu si familia ta să aveţi cât mai multe şanse de supravieţuire ţinând cont de diferitele scenarii posibile? (Nu va fi asa de dificil să supravieţuieşti unui anume eveniment cât mai degrabă consecinţelor ulterioare unui asemenea eveniment!)

 De ce guvernele lumii au lucrat zi si noapte timp de decenii pentru a se asigura „în secret” de supravieţuirea cu succes a unor „aleşi” şi de ce au ascuns adevărul?

 – Care este misiunea şi scopul secret al „elitei mondiale’ şi de ce omenirea trebuie să se roage ca misiunea secretă a acestora sa eşueze?”

Deci, obiectivele articolului sunt fixate, otevistul ştie că cineva are grijă mare de el, întâmplător acest cineva face parte din echipa lui Dan Diaconescu, al cărui premier ar urma să fie fic Barbu, salvarea din catastrofă ar urma să fie  făcută doar pentru cei care trec în barca (sau arca?) lui. Vine apoi, evidenţiat în text o precizare:

“Acest site nu este doar o altă prostie NU! Acesta NU este un alt Y2K, NU este o altă teorie trăsnită a conspiraţiei! Aceasta este realitatea crudă şi vă voi demonstra pe parcurs acest lucru!”

Ei, deja avem o problemă, teoriile despre sfârşitul lumii deja vehiculate sunt doar ceva trăznit, dar faptrul în sine finalul este ceva care se subânţelege, autorul uitând că tocmai de la acele teorii s-a plecat în crearea acestui mit care se demontează pe zi ce trece. Argumentaţia? Una stanie rău, de genul “dacă te-ai săturat de teorile conspitraţiei de care ai avut parte, citeşte ce spun eu sunt deţinătorul adevărului”.

Dacă te-ai săturat de tot felul de teorii ale conspiraţiei şi de jumătăţi de adevăruri în legatură cu anul 2012, atunci acesta este site-ul cel mai important pe care-l vei vizita vreodată.
De ce? Pentru că şi eu, asemenea ţie, sunt în căutarea adevărului în legatură cu acest subiect şi nu numai. Diferenţa probabilă dintre noi este aceea, că eu am facut o pasiune din acest lucru care m-a condus încet, încet prin labirintul abordărilor senzaţionale dar false către adevarurile bine ascunse de “oameni bine intenţionaţi”. Ce am descoperit te va uimi şi poate chiar te va speria un pic. Eu chiar sper să te sperii, măcar un pic, pentru a fi suficient de motivat către acţiune imediată (pregatirea de rigoare).
Vezi tu, eu pot doar să dezvălui ceea ce am descoperit însă ramâne la latitudinea ta felul în care foloseşti această informaţie. Eu nu caut să-ţi sugerez un adevăr anume sau să te influenţez în vre-un fel! Nu sunt nici un susţinator al predicţiilor romantico-optimiste vehiculate de curentele New Age dar nici împotriva acestora. Eu caut doar să-ţi deschid ochii, să faci propria-ţi cercetare şi să tragi propriile-ţi concluzii. Iţi dau doar startul, îţi predau ştafeta dar cursa este a ta iar rezultatul cursei depinde doar de tine. Caută totuşi să nu ieşi pe locul doi în aceasta cursă!
Ai auzit, probabil, multe lucruri legate de aceasta temă poate chiar ai Google-it un pic sau, poate ai citit ceva carti legate de acest subiect! De fapt, mai mult ca sigur ai facut aceste lucruri pentru că altfel nu ai citi aceste rânduri acum. Sunt multe teorii care plutesc în jurul subiectului (2012). Poate că te-ai întrebat dacă există vreun sâmbure de adevăr legat de toate aceste teorii.
Sunt aici să-ţi spun că 2012 reprezintă o ameninţare foarte reală pentru civilizaţia noastra aşa cum o ştim, dar, de asemenea, o oportunitate extraordinară pentru cei care ştiu şi se pregatesc.

Formidabil… 2012 e o ameninţare, asta e subânţeles, dar numai nu dacă ne asculţi pe noi… şi pebtru a fi mai explicit, autorul face o listă:

“Dar mai întâi, sa ne uităm la unele dintre teoriile despre care s-ar putea sa fi auzit:

1. Orbita planetei Nibiru, de asemenea, cunoscută şi sub numele de „Planeta X”, este pe un curs de coliziune cu Pământul sau va trece foarte aproape de acesta in jurul anului 2012, provocand distrugeri catastrofale datorită perturbarii, de către acesta, a fragilului echilibru în care se află planeta noastră în cadrul sistemului Solar. În functie de felul în care “Planeta X” se va intersecta cu sistemul nostru solar există o scală, de la 1 la 10, a posibilelor consecinţe distructive provocate de un atare eveniment, 10 fiind cea mai optimistă şi care ne va afecta cel mai putin adică…, ne va trimite, doar, direct în epoca de piatră. Cu sigurantă nu vrei sa auzi ce inseamnă 1 sau 2 sau 3…! Exista foarte multe carţi şi filme documentare în legatură cu acest subiect. Este suficient să dai o căutare pe Google sau pe un alt motor de căutare folosind cuvintele NIBIRU sau Planet X si vei avea lectura şi documentare până cad sateliţii de pe orbită… PS Dacă totuşi, în 2011, vei vedea pe cer un al doi-lea “Soare” să nu mai ai nici o îndoiala că ne asteaptă vremuri cumplite mergând pana la disparitia completa a vieţii pe această planetă.

2. Datorită unor miscări neobişnuite ale Lunii produse de anomalii ale magnetosferei vom asista la fenomene mareeice devastatoare care vor afecta zonele de coasta şi nu numai, pretutindeni în lume. Aceste fenomene vor apărea treptat dar vor devenii ameninţătoare începand cu Aprilie 2011.

3. O masivă criză globală începe la sfârsitul lui 2010 sau începutul lui 2011.
Israelul bombardeaza Iranul şi astfel începe cel de-al trei-lea şi ultimul război mondial în care toată planeta va fi implicată, într-un fel sau altul, şi în care se va face uz de arsenalul nuclear fapt care, inevitabil, va duce la dispariţia a peste 90% din populaţia lumii şi va face ca multe zone de pe planetă să fie de nelocuit pentru mai multe mii de ani.

4. Virusul AH1N1 sau „gripa porcină” ar putea suferi transformări care l-ar face extrem de letal. Guvernele lumii nu vor putea face fată acestei ameninţări şi, mai mult decat atât, datorită acestei stări de fapt, statele lumii vor fi aruncate într-un haos cumplit iar miliarde de oameni vor muri datorită virusului iar ulterior datorită haosului.

5. Un asteroid se va ciocni cu Pamântul, ceea ce va duce la formarea unor tsunami uriaşe pe langă care cel care a lovit Indonezia în 2004 va arata ca o undă iazul din spatele casei! Nu mai vorbim de cuteremurele şi de erupţiile vulcanice asociate unui astfel de eveniment!

6. Nucleul pământului va înceta să se rotească, din cauza unui fenomen natural sau datorită intervenţiei umane. Rezultatul este un colaps total al acestei planete! Scutul magnetic al pământului care are şi rol de protecţie împotriva radiaţiilor solare şi nu numai, va inceta să existe o perioada de timp, fapt care va duce la dispariţia tuturor formelor de viaţă de la suprafaţa solului şi, care poate duce inclusiv la pierderea atmosferei terestre.

7. Erupţia mega-vulcanului de sub Parcul National Yelowstone care, datorită magnitudinii, ar putea declanşa erupţia altor vulcani şi care ar avea ca efect, pe lânga dispariţia Statelor Unite ale Americii, crearea unui nor de cenuşă vulcanică în straturile înalte ale atmosferei, nor care va bloca, un timp îndelungat, radiaţia solară afectând în acest fel toată flora şi fauna pamântului. Cu alte cuvinte, dacă are loc acest scenariu, vom avea întuneric pe aceasta planeta, optimist, undeva între 5 şi 10 ani. Acest lucru va duce invariabil la apariţia unei noi ere glaciare.

8. Trecerea sistemului nostru solar prin centura fotonică, o zonă de mare energie, care va afecta întreg sistemul solar inclusiv Pamântul. Părerile, privind felul în care această zonă energetică va afecta planeta noastră şi viaţa, sunt împarţite şi este greu să tragi o concluzie însă, la fel ca şi în cazul planetei Nibiru există foarta multă informaţie disponibilă, din surse diverse, şi cred că cel mai bine ar fi să studiezi tu insuti si sa tragi propriile-ti concluzii. Poţi incepe cu urmatorul articol:

http://www.esoterism.ro/ro/centura-fotonica.php

 Ba mai mult:

Aş putea continua în acest fel însă lucrurile devin din ce în ce mai înfricoşătoare iar unele teorii sunt destul de ridicole precum: Soarele nostru explodează şi se transformă într-o gaură neagră; Experimentul în acceleratorul de particule de la Geneva a produs o gaură neagră care va înghiţii încet încet Pamântul; Zombi umblând pe străzi; Mutanţi etc. etc…. Ştii, Hollywood staff!

Ei bine, acum vine una din bombonicile de pe tort, fiecare din cele enumerate mai sus în diferite emisiuni Tudor Barbu, stăpânul siteului le-a “analizat” cu ameţiţii săi telespectatori la modul cel mai serios :

Nu acestea sunt, dupa părerea mea, ameninţările reale cu toate că, ar trebui luate în considerare. De ce? Pentru că sunt posibile şi probabile! Cei care au vorbit despre aceste posibile scenarii sunt oameni bine documentaţi, nu scenarişti de filme SF. 

Deci după ce şi-a înspăimântat adepţii, acest guru otevist îl aduce pe un altul în faţă, unul care zice că ceea ce s-a vorbit acolo, unde cei care sunau o făceau contracost şi unde erau înjuraţi şi bruscaţi de Barbu, acum constată că era doar o abureală unde ei erau fraierii…

De acum, gata cu demolarea muncii de ameţire a fraierilor făcută de Barbu. Acum se trece la lucruri serioase cică. Deţinătorul adevărului absolute zice că:

“Ameninţările reale reprezintă ceva mult mai nevinovat dar la fel de distructiv pentru civilizaţia noastră. Iar aceste scenarii nu vor deveni evidente în 2012. Sunt deja evidente! Suntem în mijlocul acestor evenimente dar nu le vedem pentru ca ne-am obişnuit cu ele”. 

 Păi nu? Totul e prea la vedere ca să fie văzut. Apoi, un enunţ brutal:

 În 2012 ceva se va întâmpla! Deja începe să se întâmple! Experţii nu sunt de acord exact asupra modului în care se vor derula evenimentele şi a calendarului acestor evenimente dar sunt comvinşi că ceva se întâmpla şi că civilizaţia noastră a intrat într-un proces de schimbări radicale. Chiar şi cei mai cinici nu pot ignora dovezi convingătoare care continua să se adune chiar azi …”

Repet, în continuare acel sfârşit al lumii prognozat în mimţile unora care interpretează terminarea calendarului mayaş ca terminare a timpului, implicit o terminare a existenţei acestei lumi, uitând că timpul nu este ceva care acţionează doar asupra sistemului nostrum planetar ci asupra întregului Univers, or referirile la acest final distructiv asupra omului ar trebui să afecteze doar planeta noastră.  Brusc, nu se mai vorbeşte de un final ci de anumite transformări. Păi asta înseamnă că nu mai putem accepta faptul că odată cu terminarea calenarului mayaş nu mai vorbim de terminarea lumii ci de o oarece transformare a ei. De ce? D’aia că aşa zice autorul:

“Toate aceste profeţii, care susţin că un eveniment major va schimba complet lumea (aşa cum o ştim), converg catre 21 decembrie 2012.
Ce se întamplă dacă aceste surse culturale şi religioase, seculare, au dreptate în legatură cu ultima zi a civilizaţiei noastre pe planeta Pamânt?
Să vedem ce spun câteva dintre acestea:
– Anticul I Ching chinezesc a spus ca istoria se va termina în 2012;
– În secolul 16, Maica Shipon, vestita proroacă din Anglia a prezis apocalipsa în anul 2012;
– La data de 21 decembrie 2012, calendarul mayaş va completa ciclul al treisprezece-lea. Potrivit anticei profeţii Mayase, lumea se va sfârşi în acea zi!
– Biblia, Nostradamus şi Indienii Hopi toate prezic un destin şi un sfârşit negru pentru civilizaţia noastra.
Nu trebuie să fi clarvăzător sau profet, sau om de ştiinţă pentru a vedea că evenimentele de pe glob au devenit din ce în ce mai turbulente în timpurile recente.
De la uraganul Katrina la tsunami-ul din Indonezia, de la evenimentele 9 / 11 la razboaiele din Irak si Afganistan, de la cutremure, erupţii vulcanice şi inundaţii la seceta şi incendiile din California, de la recesiune economică globală la crizele de asistenţă medicală şi locuinţe şi lista poate continua…
Deci, în timp ce majoritatea cercetătorilor sunt de acord că ceva se va întâmpla în 2012, dacă întrebi douazeci de persoane diferite, în legatura cu acest subiect, veţi obţine douăzeci de răspunsuri diferite. Asta pentru că, în timp ce exista dovezi suficiente pentru a susţine ideea unei crize majore sau a unei catastrofe, informaţiile pe care le au se referă la efecte dar nu identifică precis cauzele şi soluţiile. Şi, fără soluţii concrete, majoritatea oamenilor trăiesc în întuneric!
Eu asta caut…, soluţii de rezolvare a acestei crize majore prin care, vrem nu vrem, cu siguranţă vom trece.”

Deci nu mai contează cum, dar treaba e că ceva ceva trebuie să se întâmple. Absolut fabulos mi se pare melanjul între Biblie şi Nostradamus, Uraganul Katrina şi evenimentele care s-au soldat cu dărâmarea Gemenilor, anticul I Chung şi acea Maică Shipon de caree trebuie să recunos că n-am auzit. Mă şi mir că nu a descoprtit că Steaoa lui David este steaua Diavolului deparece găzduieşte numărul 666 o figură cu 6 laturi, şase vărfuri şi 6 triunghiuri, sau să aducă un argument biblic ce spune că unul din semnele începutului Apocalipsei va fi apariţia de profeţi mincinoşi, la OTV e pli… În fine … Mai departe:

Timp de decenii, Guvernul SUA a desfăţurat în secret un program de tip „Black Ops”, program care avea menirea de a investiga cele mai probabile scenarii în lagătură cu 2012. De fapt, ei cheltuiesc 100 de miliarde de dolari în fiecare an pentru acest program.
Recent, au introdus toate datele disponibile în cel mai sofisticat model de computer, conceput pentru a evalua evenimentele cele mai probabile sa apară în perioada 2012.
Cantitatea de date colectate a fost MASIVĂ – mai mult de 12.346 terabiti de informaţii.
Imaginează-ţi că Biblioteca Congresului SUA în sine are colectate doar aproximativ 100 de terabiţi pâna în mai 2009. Deci imagineaza-ţi mai mult de 123 de biblioteci la fel de mari ca Biblioteca Congresului (care este cea mai mare din lume) stivuite una peste alta, ca să-ţi dai seama despre ce cantitate uriasă de date vorbim.
După ce au fost introduse aceste date, super-calculatorul a fost pus să analizeze probabilitatea fiecarui scenariu, pentru a determina evenimentul cel mai probabil a se întâmpla în jurul datei de 21 Decembrie 2012.
Gânditi-vă la un calculator, o maşină gigant, care pune toate evenimentele posibile în diferite categorii, şi le atribuie „nivele de ameninţare”. Mai gândeste-te că această maşinărie nu are sentimente, este impersonală! Cine a participat la acest program?
NASA, CIA, NSA, FEMA (Federal Emergency Management Agency), National Intelligence Council, armata, Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor precum şi multe alte agenţii guvernamentale şi organizaţii secrete din toata lumea.
Ce fel de informaţii au studiat?
Schimbările Pamântului, dezastre naturale, influenţa activităţii solare asupra orbitei şi climei Pământului, fenomene cosmice, evoluţia războaielor şi conflictelor din întreaga lume, bolile si pandemiile, conştiinţa umană, teoriile din fizica şi mecanica cuantică şi multe altele…
Acum, te rog să te gândeşti, de ce un guvern ar face un asemenea efort financiar şi logistic dacă nu ar avea niste bănuieli întemeiate? Mai gândaste-te că guvernul American, şi nu numai, cheltuie miliarde pentru amenajarea de buncăre ultramoderne şi ultra-aprovizionate în vederea evenimentelor ce vor veni. Există chiar şi liste secrete de oameni care vor popula aceste buncăre iar în Norvegia, unde s-a construit cel mai mare buncăr, de acest fel, din lume exista chiar şi o bancă de ADN a tuturor speciilor de pe planetă. Nu seamană acesta cu o arcă? De ce se fac toate aceste eforturi? Este cineva atât de nebun să faca un astfel de efort bazându-se doar pe presupuneri sau aceşti oameni ştiu cu absolută certitudine ce se va întâmpla în urmatorii ani?
Acest acest progam American este una din argumentaţiile de la care pleca Lorin Vortună în una din nopţile lui de aberare în direct la OTV, doar că acolo se pleca puţin pe o altă cale, şi anume că de fapt totul se reducea la o schimbare bine definită ce i-a fost lui comunicată de către gorilieni. Conform lui Fortună noi şi tot universal pe careîl percepm existăm doar ca bişte biţi într-un supercomputer din imperiul gorilian, şi cum pământul ar urma să se transforme ăîn, atenţie, o stea pitică albă 😀 unii din noi, gorilieni doar şi nu cei care sunt balaurieni, şerpilieni sau nu mai ştiu cum, se vor muta pe Lună (probabil cu copy-paste 😀 ) şi încă ceva care arată seriozitatea chetiei, Dan Diaconescu ar urma să fie Alesul, deci un fel de zeu predestinat să conducă România de acolo. Un fapt ar fi interesant, am scăpa de ruşi şi de unguri, deoarece ei nu sunt gorilieni. Am fi doar noi românii rasă pură, mayaşii şi încă greo două naţii. Japonezii şi chinezii ba, ei nu sunt gorilienu că nu au nasul mare şi ochii le sunt altfel decât standardele.

Deci, iar scos în evidenţă, autorul ne spune cu modestie că:

 Nu pot sa-ţi promit că am toate raspunsurile. Dar într-o mare de teorii care, de cele mai multe ori, induc în eroare, precum, dealtfel, o fac şi jumataţile de adevar, ceea ce am descoperit, este cel mai apropiat de adevărul absolut legat de acest subiect.Eu personal mă consider obligat să împartăşesc şi celorlalţi concluziile la care am ajuns după mai mulţi ani de căutari.

Precum şi:

De aceea am decis să fac public rezultatul cautarilor şi observaţiilor mele şi, mai mult decât atât, aceste concluzii vor fi oferite gratuit prin intermediul acestui site.

  Atenţie, hatârul  de a oferi lumii concluziile se face gratuity… E? Super tare, omul e dezinteresat… deci cinstit. Ce vom decoperi în observaţiile şi concluziile  lu’ ‘mnealui?

“- Cele mai probabile trei scenarii si consecintele acestora asupra planetei si civilizatiei noastre;
– Planul absolut SOCANT care dezvaluie modul în care guvernele din întreaga lume sunt la lucru pentru a pune pe tapet si consolida o Noua Ordine Mondiala. Iti voi dezvalui în ce consta scopul adevarat al “elitei mondiale” si cum poti lupta pentru a contracara îndeplinirea acestui plan grotesc, cât mai este înca timp;
– Care este cel mai rau loc în care te poti afla în timpul si dupa aceste evenimente si unde vei avea cele mai mari sanse de supravietuire!;
– Impactul acestor evenimente asupra economiei mondiale si care ar putea fi activele pe care ar trebui sa le pastrezi sau sa le obtii! Care ar fi cele de care ar trebui sa scapi?
– Numerarul va reprezenta valoarea de final? Sau va fi … altceva?
– Modul în care Guvernul, în secret, ne otraveste cu buna stiinta pentru a slabi capacitatea noastra de a lupta împotriva planului lor!;
– Ce legatura au previziunile Maya cu încalzirea globala si ce înseamna schimbarile climatice pentru planeta noastra!;
– Modul în care guvernul foloseste mass-media pentru a acoperi minciunile si cum poti deosebi stirile reale de cele care au doar menirea sa acopere evenimente cu adevarat importante si cum acest lucru va fi din ce în ce mai dificil pe masura ce ne apropiem de 21 Decembrie 2012. Acesta abilitate, de a deosebi falsul de adevar, va fi absolut critica atunci când vine vorba de deciziile pe care va trebui sa le iei pentru salvarea ta si a familiei tale;
– Cine are dreptate: cei ce prezic apocalipsa (sfârsitul timpului), sau cei care vad o renastere a constiintei, o reînnoire care vine odata cu acest eveniment?
– Dovezi stiintifice pentru schimbarea ce va avea loc în câmpul magnetic al Pamântului si modul în care acest eveniment va afecta intreaga viata.
– Dovezi stiintifice si comunicate, date de NASA si altii, privind activitatea solara si exploziile solare precum si impactul pe care îl vor avea aceste explozii solare asupra modului nostru de viata, Vei afla, deasemenea, si cum trebuie sa te pregatesti în acest sens!
– Vei vedea cum religia organizata, de la preotul simplu pâna la însusi Papa, face mari eforturi pentru a pastra si ascunde de restul lumii adevarul despre viitor.
– Mai presus de toate, vei invata sa te pregatesti pentru oricare dintre aceste scenarii sau pentru toate la un loc astfel încât, vei afla:
– De ce consumabile ai absoluta nevoie? (La unele dintre aceste lucruri -probabil ca nu te-ai gândit niciodata).
– De ce apa apa fiarta si racita ar trebui sa fie ultima metoda pentru a obtine apa curata! Iti voi arata alte metode de purificare a apei mult mai eficiente care elimina atât bacteriile vii cât si substantele chimice nocive.
– Cum putem genera electricitate si caldura proprie folosind surse sigure deja disponibile pentru tine.
– Care dintre resursele naturale vor fi cele mai reduse – si care vor exista din belsug?
– Mici trucuri pentru a rezista caldurii sau frigului extrem!
– Cum ne protejam familia de jefuitori, hoti si oportunistii care vor fi “din abundenta”? (Nu ma refer doar la protectia cu ajutorul armelor de foc!)
– Cum sa devii mobil si sa supravietuiesti o perioada lunga de timp în mijlocul naturii? Ce trebuie sa contina rucsacul de supravietuire si care sunt articolele din chitul medical de supravietuire?
– Cum trebuie organizata si aprovizionata o comunitate? Câti membri ar trebui sa fie într-o astfel de comunitate si ce profesii ar trebui sa aiba acestia pentru ca respectiva comunitate sa se putea apara si chiar dezvolta?
– Cum poti construi un adapost care sa te protejeze în diverse situatii?
…si multe alte informatii utile!” …

Ce frumos… Ei acum sărim un pic şi ajungem la:

Poate acum te intrebi? „Dar nu sunt oare toate astea doar Conspiracy Theory-Baloney?”

Ei bine, o mulţime de lucruri pe care le auziţi si le-aţi auzit sunt, cu sigurantă!

Guvernele eliberează adesea teorii false, „excentrice”, teorii, si dezinformare al cărui scop este acela de a ascunde adevărul.
De fapt, multe filme la Hollywood sunt create pentru a dezinforma si a arunca teoriile conspiratiei (chiar si pe cele reale) in derizoriu!
Dar eu nu-ti vorbesc despre teorii sau filme popcorn! Vorbesc despre dovezile adunate de catre oameni de stiinta, cercetatori, gânditori, si unele dintre cele mai stralucite minti ale planetei.
Când am aflat adevarul, la inceput, nu mi-a venit sa cred! Imi venea chiar sa rad!
Eu nu pretind a fi un expert pe acest subiect dar, stiu multe persoane care sunt, si ele nu rad!

Deci după acestă formidabilă intoducere, unde am putut vedea că omul nu se înpiedică de teorii preexistente aflăm c ear trebui să ne întrebăm, şi dacă ne întrebăm cumva ni se oferă răspunsul.

Ei, dar după ce ne-am pus şi acestă întrebare, iată  în continuare cele trei scenario pe care el le vede posibile.

  1. O gaură în câmpul magnetic al pământului
  2. O criză energetică  devastatoare
  3. O elită care ar urma să conducă  planeta şi să creeze o ordine mondială.

Acolo pe siteul lu Barbu, acestea pt fi văzute sub titlul (e destul de lung aşa că cei interesaţi pot citi la faţa locului: http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/12-iti-place-sau-nu-2012-se-apropie

Acum, sa vedem care sunt cele trei scenarii – cele mai posibile si probabile – in legatura cu 2012:

Bun, acum că ne-am edificat cu  religiozitate asupra problemei aflăm ce e “Noua Ordine Mondială chestie depre care vorbeau în istorie ghici cine… comuniştii şi fasciştii lui Hitler.  

A. “Conform multor gânditori progesisti, Noua Ordine Mondiala este o încercare, a elitelor internationale, de a monopoliza realitatea noastra politica si economica la scara globala. De asemenea, se sustine ca include modificari demografice, în special politicile de depopulare cu scopul reducerii supracresterii populatiei lumii. Implementarea cu succes a Noii Ordini Mondiale ar marca sfârsitul democratiei, sfârsitul autodeterminarii nationale, sfârsitul drepturilor omului si sfârsitul multor servicii publice (incluzând sanatatea si învatamântul)….

…  citiţi restul  pe site dar nu înainte de a atrage atenţia asupra unei formilări absolute aiuristice:

De la sfârsitul Razboiului Rece, oamenii au devenit o alta comoditate.” 😀 … omul o comoditate? 

Apoi: B. “Noua Ordine Mondială este o conspiraţie mondială condusă de grupuri formate de către diferiţi indivizi cu o anumită putere, restul tot acolo pe siteul lui Barbu. Aici, la  punctual B nu am cum să nu constat că iar sunte meneficiarii unui amestec …. Insolit între Biblie şi  un proiect American:

“…Primul pas pentru realizarea acestui plan îl constituie manipularea masei de creştini. În acest sens masonii pregatesc proiectul Blue Beam (Raza Albastră) care ar urma să simuleze sosirea lui Iisus pe Pamânt. Pentru acest lucru se vor folosi unde de joase frecvenţă care vor avea ca scop întipărirea în memorie a unor mesaje trimise de către guvern şi o hologramă uriaşă care va fi amplasată la 100km deasupra Pamântului pe întreaga suprafată a Planetei. Aceasta holograma va fi diferită pentru fiecare zona a planetei, în functie de religie, limbă, astfel că fiecare creştin va vedea ceea ce este scris în Bibia lui, şi va auzi mesajele lui Iisus în limba lui.
“Blue Beam (raza albastra) este un proiect al NASA care presupune patru directii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Aceasta religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru ca fara aducerea omenirii în aceasta sclavie spirituala dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibila.“ – extras din prezentarea realizata de Serge Monaste în 1994 în care demasca proiectul Blue Beam.
Un alt pas important pentru manipularea maselor îl reprezinta descoperirile arheologice care au ca scop subminarea credintei. Astfel, în 2007 James Cameroon a declarat ca a descoperit sarcofagul lui Iisus, iar testele ADN, dovezile stiintifice si statisticile pun la îndoiala bazele religiei crestine. Alaturi de acest sarcofag, arhelogii au mai gasit si alte 10 cutii cu oase pe care se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua – Iisus, Maria, Iosif, Meriem – Maria Magdalena, Matei, Iuda.
In final, controlul total al planetei va fi obtinut prin lupta, un razboi care va conduce la cucerirea tuturor tarilor.
„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestra în marile orase ale lumii. Se mizeaza pe faptul ca tarile care detin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apara de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile fata de adevaratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbra.”
„Scopul este sa fie anihilata orice forma de opozitie fata de Noua Ordine Mondiala. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin retelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice si vor patrunde în orice echipament care contine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populatiei va fi realizat, astfel încat oamenii vor putea fi usor impinsi la un val de sinucideri, violente si nebunie.” – extras din prezentarea realizata de Serge Monaste in 1994 in care demasca proiectul Blue Beam.” …

 

ABSOLUT FABULOS…
Concluzie: Două dintre cele trei scenarii care conduc invariabil către sfârşitul civilizaţiei aşa cum o cunoaştem în prezent, se derulează sub ochii noştrii şi suntem atât de orbi, de preocupaţi de prostiile de zi cu zi încât nu vedem că suntem pe marginea prăpastiei. Cât priveste scenariul legat de activitatea solară şi influenţa acestuia asupra Terei primim continuu avertizări chiar şi pe sursele principale mass media dar noi, în aroganţa şi indolenţa noastra nu luam nimic în seamă pâna când va fi prea târziu şi vom muri precum broastele fierte la foc mic.


Ideea este că ne trăim ultimii ani dacă nu începem să facem ceva chiar acum.
În următoarele articole mă voi concentra pe cauzele psihologice ale nepăsarii noastre şi pe soluţiile de salvare.

Pentru adăugiri, articole, sugestii, link-uri şi alte informaţii te rog să-mi scrii pe adresa:gabi@2012tehnicidesalvare.ro
“Asteaptă-te la tot ce e mai bun dar, pregăteste-te pentru ce-i mai rău”


Cu deosebită stimă,
Gabriel Salman

Citind articolul  de mai sus trebuie să recunosc că n-am înţeles ce trebuie să fac ca să nu mă prindă 2012 nepregătit, poate n-am capacitatea de înţelegere necesară am înţeles însă că cel care l-a comis trebuie ori internat, ori arestat…În funcţie de ce vor constata medicii când unii vor începe să se sinucidă de teama lui 2012.

Bun, acum că am aflat că nu ştim cum să ne salvăm şi aşa vom rămâne, să mai vedem două articole de pe siteul lui Barbu.

Dacă până aici am comentat, acum îi las pe cei intersaţi să se amuze sau să se năucească ori să se îngrozească dacă au astfel de plăceri să citească alte articole de pe siteul lui Barbu…

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/20-2012-si-centura-de-fotoni

2012 si Centura de fotoni

Scris de Vladimir

   Duminică, 31 Octombrie 2010

          Louis de Broglie, laureat al Premiului Nobel pentru fizica in 1929 enunta o teorie conform careia desi trecutul, prezentul si viitorul exista in spatio-timp, iar dinamica timpului ne apare ca o succesiune a lumii materiale, in realitate evenimentele care si-au aratat efectele in plan concret exista, in potential, anterior momentului in care sunt descoperite. Ca si buddhismul, fizica quantica postuleaza ca nu exista spatiu si timp ci doar ganduri generetoare de realitati. Asadar, daca conventia spatio-temporala ar disparea, intentiile noastre s-ar materializa instantaneu. Pe masura ce ne apropiem de fatidicul 2012, exegetii profetiilor mayase, printre care si Gregg Braden vorbesc despre modificarea structurii ADN-ului uman de la doua la 12 ramuri, ceea ce inseamana ca invelisul nostru fizic va fi pregatit sa accepte si sa inteleaga o noua dimensiune existentiala in care sa nu mai existe bariera timpului.

      Referitor la schimbarea de paradigma, si catastrofele din perioada de tranzitie, doctorul Aleksei N. Dimitriev de la Institutul de Geologie, Geofizica si Mineralogie al Academiei de Stiinte din Siberia, a constatat facand studii comparative, ca intre 1963 si 1993 numarul total al catastrofelor naturale (uragane, taifunuri, inundatii, tsunami, cutremure) a crescut cu 410%. Barbara Hand Clow este convinsa ca in perioada imediat urmatoare, 2011-2012, Pamantul va intra intr-un spatiu fotonic, iar aceste particule elementare vor forma o quanta de camp electromagnetic rezultat in urma ciocnirii intre un pozitron si un electron. Aceasta trecere va anihila toate campurile noastre magnetice si electrice. Pe aceasta se bazeaza Gregg Braden cand scrie:” In 2012 toate tehnologiile noastre bazate pe consum nu vor mai fi bune de nimic. Cu exceptia energiilor libere, nimic ce contravine echilibrului universal nu va mai functiona!”

     Centura fotonica si trei zile de intuneric

           Sa continuam periplu si cu alte studii referitoare la Soare. Mike Lockwood, cercetator la Laboratoarele Nationale ale Rutherort Appleton din Oxfordshire atrage atentia ca forta campului magnetic al Soarelui a crescut cu 210 % fata de anul 1901.Si dr.Aleksei N. Dmitriev care lucreaza pentru Academia Aero-Spatiala Rusa vorbeste despre cresterea radiatiilor solare. Daca pana acum masuratorile indicau 10 unitati astronomice (aprox.150 de milioane de km) ale heliosferei, incepand cu anul 2008 se constata ca aceasta energie radianta a ajuns la o grosime de 100 de unitati astronomice, ceea ce inseamana o crestere de 100 %. Cercetatorii rusi sunt preocupati de faptul ca aceste modoficari solare pot modifica in mod dramatic functionarea planetelor din Galaxie si mai ales pot perturba biosul. Expansiunea heliosferei va schimba natura bazica a oricarei materii din sistemul solar, inclusiv ADN-ul.

           Dupa unii cercetatori umanitatea a intrat sub influenta acestor fotoni in 1962, iar in proximitatea lui 2011 se va confrunta cu patrunderea directa in centura fotonica. Terra are nevoie de 5-6 zile ca sa traverseze aceasta uriasa „perdea” de materie si antimaterie. Aceasta traversare se va produce si printr-un camp magnetic nul (sa ne amintim de punctul zero din teoriile lui Braden). Asadar, in acea perioada de trecere, tot ceea ce functioneaza cu ajutorul campului magnetic isi va inceta activitatea. Sa includem in acest scenariu lipsa comunicatiilor si a electricitatii.

          Asadar, profetiile religioase care vorbesc despre trei zile de intuneric, urmate de o lumina speciala care aduce nemurirea au un temei in fundamentarea stiintifica. Acest intuneric generat de trecerea Pamantului prin Centura Fotonica va marca „sfarsitul timpurilor” si inceputul Timpului in care starea noastra de constiinta va fi extinsa, iar noi vom vedea, percepe si intelege Universul asa cum este el de fapt: multidimensional, spiralat, inteligent!

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/18-2012-si-intrarea-intr-o-noua-dimensiune

2012 si intrarea intr-o noua dimensiune

Scris de Vladimir

Duminică, 31 Octombrie 2010

Rezonantele Schumann, pe care Gregg Braden le considera bataile inimii Pamantului si-au schimbat frecventa de la 7,8 hertzi pana aproape la 13 hertzi (13 cicluri pe secunda).

Timp de milioane de ani, Terra si-a pastrat frecventa de rezonanta fundamentala care corespunde cu starea de relaxare cerebrala, insa incepand cu 1980 s-a constatat aceasta accelerare vibratorie. La inceputul anului 2000, cercetatorii norvegieni in colabarorare cu rusii au demonstrat ca Pamantul are o vibratie interna de 12 hertzi. Conform matematicianului italian Leonardo Fibonacci, care a publicat in 1202 Liber abbaci unde expune modelul de calcul care avea sa-i poarte numele: sirul lui Fibonacci, pornind de la numararea cu noua cifre plus zero, in care fiecare termen este egal cu suma termenilor precedenti; planeta noastra se indreapta spre o vibratie fundamentala de 13 cicluri pe secunda, ceea ce se muleaza perfect pe perceptia mayasa asupra timpului.

          Din aceasta perspectiva cercetatorii vorbesc despre o schimbare vibratorie a Pamantului, care din punct de vedere hertzial corespunde starii cerebrale de constiinta extinsa, meditatie. Cu alte cuvinte daca in Beta (constient) perceptiile neuronale decriptau universul tridimensional, limitat de spatiu si timp, in Alpha (subconstient) perceptiile se nuanteaza si putem intrezari realitatile „Lumii de Dincolo”. Prin schimbarea pulsatorie a Terrei de la 7,8 cicluri pe secunda la 13, omul va iesi din starea de „somn” si va intra in „Marea Trezire”, asa cum prevad mayasii. Admitand posibilitatea schimbarii polilor intre ei, putem sa ne imaginam ca din 2012, Soarele va rasari la vest si va apune la est, iar pe masura ce ne apropiem de „punctul zero”, cum scrie Barden, ziua lumina se va reduce de la 24 de ore, la 16. Intrarea intr-o alta rezonanata ne va proiecta intr-o dimensiune in care tot ceea ce gandim se va manifesta imediat, stiind deja ca timpul este unitatea de masura care-i permite gandului sa devina realitate!

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/

Sfârşitul Timpului nu este şi Sfârşitul Lumii !

Scris de Vladimir

Joi, 14 Aprilie 2011

      Acest moment crucial în istoria omenirii a fost gresit înţeles şi, spun adepţii teoriei referitoare la efectele trecerii prin Centura Fotonică, a fost greşit transmis prin Biblie. Schimbările care se aşteaptă în 2012  vor modifica total viaţa pe Terra şi omenirea aşa cum o ştim acum.
    -Luna îşi fabrică deja atmosfera proprie, una alcătuită din compuşi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafaţă de 6000 kmp. !!!

     -Atmosfera lui Marte creşte rapid şi se crede că ar fi dus la defectarea sondei spaţiale Mars Observer, în anul1997.
      – Atmosfera Terrei, adică chiar aici în jurul nostru, este şi ea în schimbare, în straturile superioare formându-se un nou gaz, care nu exista până acum iar activitatea vulcanică a crescut de 5 ori din anul 1875 încoace. Trebuie să nu uităm că anul trecut s-au înregistrat cele mai cumplite şi mai numeroase mişcări de pământ din toată perioada în care s-au făcut măsurători !!!
       – Venus sufera o creştere vizibilă a intensităţii sale luminoase. Este suficient să vă uitaţi pe cerul nopţii când este senin şi veţi vedea cu ochii voştri cât de tare luminează Venus !!!

       – Câmpul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar între planetă şi unul dintre sateliţii săi s-a format un… tub de radiaţie ionizată.
        – Uranus şi Neptun au suferit recent… inversări de poli, îşi măresc câmpul magnetic şi devin tot mai strălucitoare. Nu uitaţi oameni buni…este dovedit clar faptul că la noi acasă, pe Pământ, polul nord se duce anual către Rusia cu 64 de km !!!
       – Câmpul magnetic al Soarelui a crescut şi el cu, mare atenţie la cifre… 230% din 1901 până acum.

      Academia Naţionala de Ştiinţe dinSiberiaanunţă că aceste multiple  schimbări din sistemul nostru solar se datorează intrării acestuia în Centura Fotonică, o zonă cosmică cu o energie uriaşă.

      Sistemul nostru solar trece prin această Centură de două ori în… 25.920 ani, perioadă considerată Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii durează aproape … 2000 de ani.
       Se crede că Soarele nostru a intrat deja în Centură, încă din 1998, şi se estimează că Terra, cu tot bagajul ei din care facem şi noi parte, va intra în acestă zonă specială… în 2012 !!!  Trecerea prin Centură pare să ducă la transformarea omului profeţită de Biblie, la o teribilă experienţă spirituală. Se spune că vor trece mai departe doar cei…pregătiţi, doar cei care vor avea puterea interioară să reziste schimbărilor uriaşe !!!
      Se presupune că oamenii cu un comportament egoist, cu vibraţii scăzute în aura energetică… nu vor supravieţui radiaţiei de inaltă frecvenţă existentă în Centura Fotonică. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare… selecţie naturală în funcţie de spiritul fiecăruia !!!

      Trăirile şi sentimentele negative creează energie negativă. Ca orice energie, sentimentele, trăirile şi gândurile noastre au o anumită vibraţie. O energie negativă nu poate avea, evident, decât o vibraţie joasă, pe principiul universal al evoluţiei. În Univers, nimic nu este întâmplător iar scopul major este perpetuarea şi evoluţia vieţii.

      Oamenii de ştiinţă şi cei care cred cu fermitate în marea transformare generată de vibraţii, spun că 2012 pe Pământ va fi anul trecerii şi anul selecţiei oamenilor !!!Ce înseamnă însă aceasta în mod concret? Pregătiţi-vă să citiţi şi auziţi lucruri cutremurătoare !!!
      Centura Fotonică este imensă! Ne  trebuie 2000 ani să o trecem! Emite o radiaţie electromagnetică uriaşă atât în spectrul vizibil, cât şi în cel invizibil, de inaltă frecvenţă (inclusiv raze X). Fotonii Centurii vor exercita o multiplă şi şocantă influenţă asupra materiei terestre. Noi, oamenii, facem parte din ceea ce va fi influenţat extrem de mult!!! În primul rând, se va constata… fluorescenţa tuturor corpurilor, iar ca rezultat… nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!!

      Corpurile vor emite o lumină fară temperatură şi nu vor avea umbră.
Intregul sistem solar îşi va schimba structurile moleculare ale materiei. Energia fotonică va deveni sursă majoră de energie liberă şi nepoluantă, aşa cum au visat şi au prezis mulţi fizicieni până acum. Planeta va suferi o scădere progresivă a densităţii şi îşi va schimba „bătaia inimii”. După ce a avut o valoare constantă timp de mii de ani, „rezonanţa Schumann” a Terrei a început să creasca, din 1980, de la 7,8 Hz, apoi să se accelereze, ajungând la 12 Hz, nivelul de astăzi. Aceasta înseamnă că, dată fiind creşterea frecvenţei vibratorii a Pământului, cele 24 de ore de viaţă ale unei zile sunt doar… 16 ore reale ! 

      Deocamdată este încă bine şi acceptabil, deşi aşa se explică de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grăbiţi şi mai obosiţi.

Ce se va întamplă în momentul intrării noastre în Centura Fotonică, adică anul viitor, în 2012 este pur şi simplu de neinchipuit: întreaga omenire, va trece într-o altă dimensiune!

       Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru, aşa cum îl ştim şi îl trăim acum… nu va mai exista !!!

În acel „Punct Zero” se vor inversa şi Polii Magnetici ai Pământului. Vestea bună este, repet, că Sfârşitul Timpului nu înseamnă şi Sfârşitul Lumii!!! Un semn că momentul este aproape: intensitatea plasmei strălucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit şi ele o energie sporită. Mayaşii ne retransmit şi ei informaţiile primite de la zei despre schimbările ce vor urma:

    – întregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si întregul Univers, cu efecte benefice;

    – vom depăşi tehnologia actuală şi vom avea cunoştinţe fabuloase despre Timp si Spaţiu;

    – banii vor dispărea ca necesitate; poate aşa veţi înţelege cât de mari vor fi schimbările în plan social: nu vom mai avea nevoie de bani!!!

    – vom intra în Dimensiunea a V-a;

    – ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 cât are în prezent.
       În ce priveşte fiinţa umană, schimbările vor fi deci, colosale în sens pozitiv. Însoţite totuşi de simptome neplăcute ceea ce reprezintă de fapt înca o veste bună căci va fi semnul că organismul se purifică:
     – migrene, dureri de cap, oboseală, ameţeală sau palpitaţii.
     – simptome specifice răcelii (febră, transpiraţie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice.

     – slăbiciune musculară, respiraţie greoaie, oboseală nejustificată.
    – modificări în sistemul limfatic şi imunitar, nelinişte, depresii, stres şi fascinaţia trecutului.

      Vor apărea şi modificări spectaculoase legate de binele celor care vor reuşi să treacă :

            – intuiţia şi capacităţile paranormale se dezvoltă mai repede;
            – folosirea unei părţi mai mari din creier, peste 10-15% cât în prezent;
            – toate bolile incurabile vor dispărea, inclusiv SIDA şi cancerul;
            – se vor inmulţi bioterapeuţii şi telepaţii;
            – corpul fizic va începe să se schimbe şi probabil vom vedea (cei care scapă!) o aura de lumină ca sfinţii de pe pereţii bisericilor.
       În momentul intrării în Centura Fotonică se va produce un amplu proces de armonizare, de recalibrare a frecvenţelor corpului uman cu cele de referinţă din Univers. Este aşa-numita „înălţare – ridicare la Cer „, despre care vorbesc şi vechile scripturi.V
       „Înălţarea” fiind bruscă şi puternică, cei cu vibraţii joase, negative (răutate, egoism etc.) nu vor rezista transformării.
Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte, vibraţiile foarte fine. Sunt în fapt lumina, ceea ce explică vizibilitatea aurei la zei şi sfinţi.
       Dr. Berrende Fox a constatat că, în ultimii 20 de ani, oamenii au început să se schimbe la nivel celular, iar unii chiar şi-au dezvoltat noi lanţuri în structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sânge.
       Ideea este că 2012 este foarte aproape de noi şi majoritatea vor ajunge cu siguranţă să vadă dacă această  profeţie este reală sau falsă. Cum ar trebui să reacţionăm? O întrebare corectă la care unii chiar au găsit răspuns: trebuie să facem schimbări majore în viaţă, să învaţăm să generăm frecvenţe înalte, adică să generăm bunătate, iubire, armonie, lumină, înţelegere, compasiune pentru a fi pe frecvenţă cu Pământul care deja a început ascensiunea spre dimensiunea a V-a!!!

     Ce ziceţi, cine va trece de marea încercare? Ce rol va avea în acest proces…credinţa în Dumnezeu? Vă simţiţi deja printre cei care vor fi aleşii vibraţiilor astrale pentru viaţa specială din trecerea prin Centura Fotonică ?

 Încă ceva la final, dacă există otevişti care cred că 2012 este anul Marelui Final şi că urmează a se duce la Dreapta şi Înfricoşata Judecată cu oarce păcate mă ofer să-i uşurez de o parte din ele. Se ştie că averea e un mare păcat, aşa că gratuit voi fi de acord să suport această greutate a averii lor, astfel sunt dispus să accept să mi le doneze mie împreună cu păcatele care au însoţit această avere.

Gata.

PA 

%d blogeri au apreciat: